MINISTERUL EDUCAȚIEI

UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE “CAROL DAVILA” BUCUREȘTI

ABORDAREA FIZICAL-KINETICĂ ÎN
EPICONDILITA LATERALĂ

Coordonator științific
Conf. univ. Dr. Aurelia Nicolaescu

Absolvent
Petrea Vasilica

BUCUREȘTI 2023
CUPRINS
 CAPITOLUL I

1.1 INTRODUCERE
Educația fizică este o parte componentă a culturii și educației globale și reprezintă
„ un mod de a transmite de-a lungul timpului (generațiilor) elemente culturale, valori, experiența
pozitivă, atitudini si convingeri pe care le creează”1. Astfel, educația fizică și sportul fac parte din
viața oamenilor de secole, fiind un element important și indispensabil cu implicații atât fiziologice
cât și psihosociale avand un efect definitoriu și indiscutabil asupra stării generale de sănătate a
omului cât și influențând și condiționând relațiile interumane.
Conceptul de sport a fost definit ca : „fenomen al lumii moderne, considerat
experiență individuală și instituție, loisir și specializare de înalt nivel competițional, expresie
spontană și tehnică elaborată, practică educativă și spectacol, joc și muncă, exercițiu corporal și
conduită psihică „2 .
Astăzi, sportul cât și educația fizică au evoluat și se manifestă prin variatele sale
forme, respectiv ramurile sportive cunoscute sau mai puțin cunoscute la nivel mondial. În epoca
contemporană, practicarea sportului a devenit pe lângă un element social și cultural, o necesitate,
astfel din ce in ce mai mulți se înscriu în rândurile practicanților ale diferitelor ramuri sportive,
atât ca practicanți in scopuri profilactice (evitarea unor boli sau procese degenerative datorate
sedentarității și a stilului de viața dezordonat) și sociale (nevoia de socializare fiind o nevoie
indispensabila ansamblului psihoenergetic al ființei umane). A treia categorie o reprezintă cei ce
practică sportul in vederea obținerii de performanțe, cei ce transformă sportul in profesiune.
Indiferent de scopul practicării, de intensitatea, durata și numărul antrenamentelor
cât și de ramura sportivă la care este fiecare afiliat, traumatismele sunt existente fiind un risc
asumat, oricând putând surveni o accidentare. Traumatismele sportive pot avertiza asupra unor
deficiențe în antrenament, a unei execuții globale sau analitice incorecte din punct de vedere
biomecanic sau a unor suprasolicitări . Fiecare sport în parte prezintă o serie de traumatisme
specifice datorate activitaților specifice și a mișcărilor efectuate . Ca exemple de traumatisme
specifice putem enumera sindromul dureros patelofemural (genunchiul alergătorului) în atletism,
epicondilita laterală (cotul tenismenului) în tenis, epicondilita mediană (cotul jucătorului de golf)
în golf, pumnul boxerului și multe altele. Traumatismele se pot clasifica în funcție de mai mulți
factori precum: factorii patogenici care îi generează, țesutul afectat și în funcție de pierderea
capacitații de lucru.
Astfel, pot exista traumatisme ale parților moi (reprezentate de contuzii, plăgi,
leziuni musculare, miozite, entezite, tendinite, rupturi de tendon, lombalgie si epicondilite),
traumatisme articulare (entorse, luxații, leziuni ale meniscurilor, artroze, osteoporoze, discopatii
etc.) și de traumatisme osoase ( reprezentate de fracturi, periostite, apofizite etc ).În tenis, cele mai

1
( Șerbanoiu S.(2013), TEORIA ȘI METODICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI, Ed.
BUCURESTI 2013, Pag 16 )
2
( Șerbanoiu S.(2013), TEORIA ȘI METODICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI, Ed.
BUCURESTI 2013, Pag 49)
frecvente traumatisme sunt reprezentate de epicondilita laterală și de probleme ale mușchilor psoas
și iliac.

1.2 MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

Ca trecere de la un simplu sport social și de amuzament la sport de performanță,
dar și caștigând din ce în ce mai mulți adepți la nivel mondial , accidentările din diferite cauze sunt
din ce în ce mai frecvente și se cer a fi rezolvate cât mai rapid pentru a reinegra sportivul in
activitațile sale zilnice și îndeosebi a sportivului de performanță in activitatea sa sportivă.
Astfel, într-o era e vitezei și a remunerației importante primite de pe urma
performanței motrice este cerută impetuos o recuperare rapidă, corectă și cu riscuri minime de
recidivă a afecțiunii deoarece în sportul de performanță timpul înseamnă bani, iar accidentările
atrag după sine pierderea treptată a îndemânarii și antrenamentului unui sportiv de elită. În ultima
perioadă, orice club sportiv are acces la săli cu aparatură specială in vederea pregătirii sportivilor
pentru înalta performanță, săli de masaj și SPA pentru relaxare fizică și psihică și nu în ultimul
rând acces la servicii medicale în scop profilactic și curativ, în această ultimă categorie gasindu-și
un rol bine stabilit si deloc de neglijat kinetoterapeutul. Acesta, alături de medic, maseur,
fizioterapeut îndeplinindu-și, sarcina de a menține starea de sănătate fizică și psihică a
sportivului/sportivilor sau de a combate traumatismul produs și efectele negative pe care acesta îl
are asupra organismului, cât mai repede în vederea reluării rapide a activității sportive ale
pacientului, sau în cazuri grave, restabilirea funcțională parțială a organismului dupa accidentarea
suferită. De asemenea și în cazul celor care practică un sport doar pentru dorința de mișcare sau
de placere și care au suferit accidentări este necesar un act medical prompt, corect și eficace care
va acționa asupra accidentării până la “ restitution ad integrum “, deoarece durerea și impotența
funcțională afectează secundar activitățile cotidiene și in general calitatea vieții. Astfel ,
kinetoterapia se dovedește foarte eficientă în recuperarea traumatismelor sportive , aceasta
respectând multitudinea de scheme variate de recuperare dar prezentând o serie de particularități
ce sunt impuse de tipul lezional cât și de modificările produse de efortul sportiv în substratul
fiziopatologic. Se va respecta recuperarea până la “ restituo ad integrum “ dar se va încerca
realizarea recuperării în cel mai scurt timp posibil.
,,Recuperarea medicală în sport este reprezentată de folosirea dirijată a unui complex de
factori naturali sau artificiali, cât mai precoce și intensiv posibil, în scopul restabilirii anatomo-
funcționale a unui organ sau a unei funcții perturbate de efortul sporitv, în vederea reinserției cât
mai rapide a sportivului în activitatea de antrenament și a obținerii unei capacități optime de efort
( I. Drăgan)”3. Ca urmare a numărului de practicanți ai sportului in general și datorită creșterii
continue a performanțelor sportive s-a constatat o creștere semnificativă a numarului de accidente
în sport, iar accidentele traumatice reprezintă ,, cele mai grave și complexe entități clinice ce apar
în activitatea sportivă ”. 4 Practicantul de sport este mereu supus riscului accidentării atât în timpul

3
(Drăgan I . PRACTICA MEDICINII SPORTIVE - Ed. Medicală, București, P 20
4
(Bratu M .(2004), KINETOTERAPIA ÎN AFECȚIUNILE POSTTRAUMATICE ALE
SPORTIVILOR , Ed.BREN 2004, Pag 5- 9).
activității sportive cât și ca rezultat a cumulării în timp a efectelor negative ce produc leziunile de
suprasolicitare. Având în vedere specificului recuperării la sportiv, deseori se constată că patologia
traumatică impune probleme dificile în abordarea cât mai eficientă a recuperării și tratamentului.
În recuperarea sportivă, kinetoterapeutul trebuie să aprofundeze multitudinea de aspecte
dismorfofuncționale ce sunt determinate de solicitările și suprasolicitările ce apar la nivelul
aparatului locomotor din cauza activității sportive desfașurate.

CAPITOLUL I
NOȚIUNI DE ANATOMIE

2.1. SCHELETUL COTULUI

Articulația cotului este o articulație extrem de strânsă, fapt ce duce la mari dificultăți în
recâştigarea mobilităţii articulare după orice traumatism produs la nivelul acestei articulaţii. În
articulația cotului se execută doar mişcări de flexie – extensie şi pronosupinaţie.
Cotul are un rol dublu, acela de punere în poziție a instrumentului de prehensiune (
respectiv mâna) și de stabilitate în transmiterea presiunilor.
Cotul este considerat ca cea mai dificilă articulaţie datorită greutății cu care se
recuperează mobilitatea, nu numai datorită structurii propriu–zise, ci şi uşurinţei de a dezvolta,
periarticular, depuneri calcare sau retracţii musculare care limitează şi mai mult mobilitatea.
Articulația cotului, cuprinde trei oase ce participă la alcătuirea acesteia, respectiv
humerusul prin extremitatea sa inferioară, radiusul și cubitusul sau ulna prin extremitațile lor
superioare . Toate cele trei oase sunt oase lungi astfel ele sunt alcatuite identic, prezentând un corp
numit și diafiză și două extremitați denumite epifize. Humerusul este cel mai lung și cel mai mare
os al extremității superioare a corpului. El formează scheletul brațului, fiind alcătuit din epifiza
superioară, diafiza și epifiza inferioară.. Extremitatea superioară prezintă capul atașat la corpul
humerusului printr-o porțiune îngustă numită gât anatomic și cele două eminențe: mica și marea
tuberozitate.
Capul humeral, formațiune netedă și rotunjită, reprezintă o treime dintr-o sferă fiind orientată în
sus, medial și puțin înapoi. Se articulează cu cavitatea glenoidă a scapulei.
Colul anatomic este porțiunea ce mărginește capul humeral. Este situat lateral și imediat sub capul
humeral. Este cel mai bine reprezentat în jumătatea inferioară a circumferinței sale; în jumătatea
superioară este reprezentat de un șanț îngust între capul tuberozităților. Se atașează de capsula
articulară a umărului și este perforat de numeroase foramina vasculare.
Marea tuberozitate a humerusului este situată în partea laterală a capului și a micii tuberozități.
Capătul său este rotunjit și marcat de trei suprafețe plate:
- fațeta superioară reprezintă locul de inserție al mușchiului supraspinos;
- fațeta mijlocie - inserția mușchiului infraspinos și
 - fațeta inferioară - inserția mușchiului subscapular.
La 2,5 cm mai jos de fațeta inferioară, se inseră mușchiul rotund mic.
Fața laterală a marii tuberozități este convexă, rugoasă și se continuă cu fața laterală a corpului
humerusului.
Mica tuberozitate a humerusului, deși este mai mică decât marea tuberozitate, aceasta este mai
proeminentă. Este situată în față, medial, având proiecția spre înainte. Deasupra și în fața micii
tuberozități se află o impresiune, loc de unde se inseră tendonul mușchiului subscapular.
5
Cele două tuberozități sunt separate de un șanț adânc, șanțul bicipital, care găzduiește tendonul
lung al bicepsului brahial și care trimite o ramură a arterei circumflexe humerale, anterior de
articulația umărului. Șanțul bicipital se prelungește 6-8 cm oblic, în jos și se termină la nivelul
treimii superioare a osului, pe fața internă a corpului humerusului.
Pe muchia posterioară, care provine din mica tuberozitate, se inseră mușchii marele dorsal și
marele rotund.
Pe muchia anterioară, care provine din marea
tuberozitate, se inseră mușchiul marele
pectoral.
Corpul humerusului este rectiliniu, are o
formă cilindrică în partea superioară și
prismatică în partea inferioară.
Prezintă trei fețe și trei margini.
Marginile humerusului
Marginea anterioară a humerusului
se întinde de la marea tuberozitate la fosa
coronoidă în jos, separând fața antero-medială
de fața antero-laterală. În partea sa superioară
se află o creastă proeminentă, creasta marii
tuberozități; aici se inseră tendonul mușchiului
mare pectoral. Puțin deasupra părții mijlocii,
Fig 2.1 Humerus
se observă amprenta deltoidiană, de forma unui http://chandlerphysicaltherapy.net/anatomy/skeletal-system-
“V” cu vârful inferior, unde se inseră superior 2/humerus/
deltoidul și inferior brahialul anterior.
Marginea laterală a humerusului pornește de la partea posterioară a marii tuberozități
până la epicondilul lateral și separă fața antero-laterală de fața posterioară.
Jumătatea sa superioară este rotunjită și ușor marcată, servind la inserția porțiunii inferioare a
mușchiului micul rotund, iar sub aceasta se inseră capătul lateral al mușchiului triceps brahial.
Porțiunea sa inferioară formează o margine în față, ușor curbată, orientată din spate spre față, care
prezintă o muchie anterioară, originea mușchiilor lung supinator (brahioradial) și al primului radial
(extensor lung al radialului carpului), o muchie posterioară pentru mușchiul triceps brahial și o
creastă intermediară pentru atașarea septului intermuscular lateral.

5 http://chandlerphysicaltherapy.net/anatomy/skeletal-system-2/humerus/
 Marginea medială a humerusului se întinde de la mica tuberozitate la epitrohlee. Treimea
sa superioară este alcătuită din creasta micii tuberozități, de unde se inseră tendonul mușchiului
mare rotund. În treimea sa inferioară, prezintă o margine anterioară pentru originile mușchilor
brahial și pronatori, o margine superioară pentru capul medial al tricepsului și o creastă
intermediară pentru atașamentul septului intermuscular medial.
Fețele humerusului
Fața antero-laterală a humerusului este aproape plană, cu orientarea spre exterior în
jumătatea superioară și spre înainte în jumătatea inferioară.
În treimea mijlocie a feței se găsește o amprentă rugoasă în forma literei “V” ce reprezintă locul
de inserție a mușchiului deltoid. Imediat sub “V”-ul deltoidian se află depresiunea subdeltoidiană.
Sub depresiunea deltoidiană se găseste șanțul nervului radial, traversat de nervul omonim și artera
humerală profundă, care își are originea pe fața posterioară a humerusului, traversează muchia
externă a osului și se termină pe fața externă a humerusului.
În treimea superioară a șanțului, fața externă este în raport cu fața profundă a deltoidului, cu vasele
circumflexe și cu nervul radial, iar în treimea inferioară, sub șanțul nervului radial, se inseră fibrele
mușchiului brahial anterior.
Fața antero-medială a humerusului este mai îngustă decât cea antero-laterală. Partea sa
superioară formează planșeul șanțului intertubercular de unde se inseră tendonul mușchiului
marele dorsal. Partea sa de mijloc este ușor rugoasă pentru a se putea atașa tendoanele de inserție
ale mușchiului coracobrahial. Porțiunea inferioară are aspect neted, ușor concav și reprezintă locul
de origine al mușchiului brahial.
Fața posterioară a humerusului are o formă ușor spiralată, astfel încât partea sa
superioară este îndreptată ușor medial, iar partea inferioară în spate și ușor lateral. Aproape
întreaga suprafață a feței posterioare a humerusului este acoperită de capetele laterale și mediale
ale tricepsului.
Capul lateral al mușchiului triceps brahial se inseră în treimea proximală, lângă marginea laterală,
deasupra și lateral de șanțul nervului radial.
Capul medial al mușchiului triceps brahial se inseră lejer în porțiune distală, lângă marginea
medială, medial și sub șanțul nervului radial.
Epifiza sau extremitatea distală (inferioară) are o formă prismatic triunghiulară, este turtită
antero-posterior și recurbată dinapoi spre înainte, având diametrul transversal cu mult mai mare ca
cel antero-posterior. La mijlocul extremității se găsește condilul humeral, segment articular
încadrat de două proeminențe laterale nearticulare – epicondilii lateral si medial.

Condilul humerusului segmentul articular cu două suprafețe articulare: trohleea humerusului

(medial) și capitulul humerusului (lateral), separate de un șanț intermediar și 3 fose: coronoidă,
radială, olecraniană. Condilul humerusului se articulează cu radiusul (articulația humeroradială) și
ulna (articulația humeroulnară) în cadrul articulației cotului.

➢ Trohleea humerusului este o suprafață articulară care se află în partea medială a

condilului humeral și acoperă suprafața lui anterioară, inferioară și posterioară; are forma unui
scripete (sau a unui mosor ușor spiralat) și este formată din două margini, două povârnișuri separate
de un șanț (gât) spiroid. Trohleea humerusului corespunde incizurii trohleare a ulnei, cu care se
articulează formând articulația humero-ulnară.
➢ Capitulul humerusului este o suprafață articulară care se află în partea laterală a
condilului humerusului și acoperă suprafața lui anterioară și inferioară, însă nu se extinde pe
suprafața lui posterioară; are forma unei proeminențe rotunjite, convexe. Capitulul humerusului se
articulează cu foseta capului radiusului formând articulația humero-radială. Trohleea este separată
de capitul de un șanț intermediar articular ce corespunde marginii fosetei articulare de pe capul
radiusului.
Pe condilul humerusului se află 3 fose: fosa coronoidă, fosa radială și fosa olecraniană. Peretele
despărțitor al acestor fose este subțire, uneori fiind înlocuit de un sept fibros sau chiar de un
orificiu.
Fosa olecraniană este o cavitate adâncă pe fața posterioară a condilului humerusului, deasupra
trohleei, în care pătrunde vârful olecranului în extensia completă a antebrațului; planșeul acestei
fose este subțire.
Fosa coronoidă este o cavitate mai mică, pe fața anterioară a condilului humerusului, deasupra
trohleei; în ea pătrunde marginea anterioară a procesului coronoid al ulnei, în mișcările de flexie
ale antebrațului.
Fosa radială este o fosă mai puțin profundă pe fața anterioară a condilului humeral, lateral de fosa
coronoidă, deasupra capitulului; în ea pătrunde marginea capului radiusului, în flexia maximă a
antebrațului.
Epicondilii humerusului sunt două proeminențe nearticulare pe părțile laterale a epifizei distale
(medial si lateral), care servesc pentru inserții musculare: epicondilul medial și epicondilul lateral.
a) Epicondilul medial este o proeminență triunghiulară, turtită antero-posterior, aflată medial și
proximal față de condilul humerusului, la nivelul caruia se termină creasta supracondiliană medială
a diafizei humerusului. Este subcutanat și vizibil, mai ales în flexia pasivă a cotului; se poate
explora prin inspecție și palpare. Pe fața lui posterioară netedă se află un șanț vertical - șanțul
nervului ulnar pe unde trece nervul ulnar.
Pe epicondilul medial se inseră mușchii antebrațului, ai mâinii și degetelor:
• pe porțiunea superioară a feței anterioare a epicondilului medial se inseră mușchiul
rotund pronator.
• pe porțiunea mijlocie a feței anterioare se inseră tendonul flexor comun al
următorilor mușchi: mușchiul flexor radial al carpului, mușchiul palmar lung, mușchiul flexor
superficial al degetelor, mușchiul flexor ulnar al carpului.
• pe porțiunea inferioară a feței anterioare se inseră ligamentul colateral ulnar al
articulației cotului.
b) Epicondilul lateral este o proeminență aflată lateral față de condilul humerusului, unde se
termină creasta supracondiliană laterală a diafizei humerusului; este mai mic decât epicondilul
medial.
Epicondilul lateral se poate explora prin inspecție și palpare. Pe el se inseră mușchii supinatori și
extensori ai antebrațului, mâinii și degetelor. Pe suprafața laterală și anterioară a epicondilului
lateral se inseră:
o pe tendonul extensor comun se inseră: mușchiul scurt extensor radial al carpului, mușchiul
extensor al degetelor, mușchiul extensor al degetului mic, mușchiul extensor ulnar al
carpului;
o lateral pe epicondilul lateral se inseră mușchiul supinator, ligamentul colateral radial al
articulației cotului.
Pe suprafața posterioară a epicondilului lateral se inseră mușchiul anconeu.
Radiusul este și el la rândul lui un os lung și pereche, ce este situat în partea laterală a
antebrațului în momentul când mâna se află în supinație și prezintă de asemenea o diafiză ( corp )
și doua epifize ( extremități).
• EXTREMITATEA SUPERIOARĂ sau proximală prezintă un segment
asemănător cu un cilindru cu formă concavă în partea sa de sus numit capul radiusului. Acesta
prezintă două suprafețe articulare respective o parte concav-superioară denumită cupușoara radială
care se va articula la capitulum și circumferința articulară a capului radial care se va articula cu
incizura radială a ulnei . “ Distal de cap se află colul radiusului. Inferior de col și anterior se află
tuberozitatea radiusului : ea se continuă cu câte o creastă proximal și distal. Creasta distală se
continuă inferior cu marginea anterioară a radiusului “6. Corpul radiusului are o formă cilindrică
în partea superioară iar in partea inferioară aceasta devine triunghiular prismatică netedă
prezentând astfel trei margini și trei fețe ( el este palpabil in partea sa inferioară) .Fața anterioară
este netedă și proximal prezintă un orificiu denumit orificiu nutritiv. Celelalte fețe respectiv cea
laterală și cea posterioară sunt amandouă convexe. Fața laterală prezintă în s-a mijlocie o
tuberozitate pronatorie în care se va insera mușchiul pronator rotund . Deasupra tuberozității fața
este acoperită de mușchiul supinator , acesta fiind la acest nivel traversat de nervul radial. Marginea
anterioară este mai pronunțată în porțiunea superioară și va dispare în proțiunea inferioară.
Marginea posterioară se află doar în porțiunea mijlocie, iar marginea medială sau interosoasă este
ascuțită , terminându-se în porțiunea inferioară a corpului. Aici se va bifurca delimitând o suprafață

6
( Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren , 2014 , Pag 30 - 32)
trinughiulară. La baza acestei suprafețe se află scobitura sau incizura ulnară a radiusului, iar pe
marginea medială se va atașa membrana interosoasă.
• EXTREMITATEA POSTERIOARĂ este mai voluminoasă decât cea proximală.
Fața sa inferioară reprezintă fața sa articulară carpiană și are forma unui triunghi . Vârful acesteia
este situat lateral. Prezența unei creste sagitale subdivide fața articulară în doua fațete articulare
respectiv o fațetă laterală ( cu formă triunghiulară pentru a se articula osul scafoid ) și o fațetă
medială ( de formă patrulateră, pentru a se articula osul semilunar). În lateral, varful suprafeței
triunghiulare se va termina cu o formțiune apofizară orientată distal, ce se numește proces stiloid
sau stiloidă cubitală . Fața anterioară are formă opusă față de fața poserioară , prima fiind concava
iar cealaltă convexă. În regiunea posterioară, epifiza distală prezintă două șanțuri pentru
tendoanele mușchilor, la fel și la nivelul feței laterale. Medial, radiusul prezintă incizura ulnară ,
ce se va articula cu capul ulnei (
circumferința articulară ).
Cubitusul ( sau ulna ) este un
os aflat în regiunea medială a
antebrațului, când mâna se află în
supinație , fiind aflat în prelungirea
degetului mic. Este de asemenea un os
pereche și lung. Acesta prezintă un
corp ( diafiză ) și două epifize (
extremitați) . El formeză cu humerusul
un unghi în care deschidereava fi
laterală . CORPUL este invers față de
radius fiind mai voluminos în partea sa
proximală , este puțin concav și
Fig. 2.2 Radius și Cubitus
prezintă trei fețe și trei margini. Fața
http://www.digopaul.com/ro/english-word/radius.html anterioară va prezenta gaura nutritivă,
iar în partea superioară a feței și în cea
inferioară se va insera mușchiul flexor profund al degetelor, respectiv mușchiul patrat pronator.
Fața posterioară este străbătută de o linie oblică în jos și medial, în treimea superioară. Deasupra
liniei oblice este prezentă o suprafață triunghiulară pe care se va insera mușchiul anconeu. În
porțiunea inferioară, fața posterioară se delimitează printr-o linie verticală în două fâșii, respectiv
o fâșie medială și una laterală. Pe fâșia medială se 7va insera mușchiul extensor ulnar al carpului
iar pe fâșia laterală mușchiul supinator , mai jos urmând a se insera mușchiul lung abductor și
mușchiul extensor al policelui, scurt extensor al policelui și extensorul indicelui. Fața medială se
prezintă sub forma unei “ pâlnii” , fiind largă în porțiunea superioară și îngustându-se inferior,

7
http://www.digopaul.com/ro/english-word/radius.html
unde va putea fi palpată sub piele. Marginea anterioară începe de la procesul coronoid, este bine
pronunțată și se va termina la procesul stiloid , iar marginea posterioară va pleca de pe olecran și
va disparea în treimea inferioară a diafizei. Pe marginea laterală ( sau interosoasă ) se va insera
membrana interosoasă ce uneste cele două oase.
EXTREMITATEA SUPERIOARĂ este alcătuită din două proeminențe, una verticală reprezentată
de olecran și una orizontală ce va fi reprezentată de procesul stiloid. Cele două proeminențe
formează o cavitate articulară numită scobitura trohleară, aceasta articulându-se cu trohleea
humerusului. Pe fața laterală a procesului coronoid se află o față articulară de formă semilunară ce
poartă numele de scobitură sau incizură radială ce se va articula cu capul radiusului. Dedesubtul
procesului coronoid se găsește tuberozitatea ulnei unde se va insera mușchiul brahial. Pe olecran
se va insera mușchiul tricps brahial. Olecranul este ușor de palpat pe fața posterioară a articulației
cotului.
EXTREMITATEA INFERIOARĂ prezintă două formațiuni, respectiv capul și procesul stiloid,
formațiuni ce se vor palpa cu ușurință sub piele. Capul este reprezentat de un segment în formă de
cilindru, suprafața articulară se numește circumferință articulară, articulându-se cu incizura ulnară
a radiusului, iar fața inferioară a capului intră în contact cu discul fibro-cartilaginos al articulației
radio-ulnare distale. Procesul stiloid este o prelungire conoidă, cu varful în jos și este situat în
partea mediană a capului.

2.2. MUSCULATURA MEMBRULUI SUPERIOR

„ Mușchii sunt structuri anatomice care au proprietatea de a se contracta, producand lucru

mecanic și implicit mișcare. În cadrul mișcării, mușchii reprezintă organele active iar oasele
organele pasive”8. Mușchii membrului superior sunt reprezentati de mușchii centurii scapulare,
mușchii umarului, mușchii brațului, mușchii antebrațului și mușchii mâinii.
Mușchii umărului sunt reprezentați de mușchiul deltoid, supraspinos, infraspions, rotund
mic, rotund mare și subscapular. La nivelul brațului mușchii sunt îmăpărțiți în două regiuni,
respectiv regiunea anterioară ce prezină mușchii biceps brahial, coracobrahial și brahial și regiunea
posterioară cu mușchii triceps brahial și anconeu.
Mușchii antebrațului sunt grupați în trei reguni, respectiv regiunea anterioară, regiunea
laterală și regiunea posterioară. Regiunea anterioară are musculatura dispusă în 4 planuri respectiv
planul superficial (reprezentat de mușchii rotund pronator, flexor radial al carpului, palmar lung,
flexor ulnar al carpului), planul al doilea (reprezentat de mușchiul flexor superficial al degetelor),
planul al treilea (ce prezintă mușchii flexor profund al degetelor și mușchiul flexor lung al
policelui) și planul profund (reprezentat de mușchiul pătrat pronator). Regiunea laterală prezintă
mușchii brahioradial, lung extensor radial al carpului, scurt extensor radial al carpului și muschiul
supinator , iar regiunea posterioară clasifică mușchii în două planuri, planul superficial ( cu
mușchii extensor al degetelor, extensor al degetului mic, extensor ulnar al carpului și mușchiul
anconeu) și planul profund (prezentând mușchii lung abductor al policelui, scurt extensor al

8
( Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren , 2014 , Pag ..69)
policelui, lung extensor al policelui și mușchiul extensor al indexului). Din punct de vedere al
inervației , mușchii regiunii anterioare a brațului sunt inervați de nervul musculocutan iar mușchii
regiunii posterioare a brațului sunt inervați de nervul radial iar la nivelul antebrațului regiunea
anterioară este inervată de nervul median , excepție făcând mușchiul flexor ulnar al carpului care
este inervat de nervul ulnar, mușchii regiunii laterale și posterioare sunt inervați de nervul radial.

MUȘCHI ORIGINE INSERȚIE ACȚIUNE

MUȘCHII UMĂRULUI
M. Deltoid Pe jumătatea laterală Printr-un tendon - Flexia și rotația
a marginii anterioare comun pe medială a brațului (
a claviculei, tuberozitatea acțiune realizată de
marginea laterală a deltoidiană a fasciculele anterior și
acromionului și humerusului. mijlociu)
marginea inferioară a - Extensia și rotația
spinei scapulei. laterală a brațului (
acțiune realizată de
fasciculul posterior )
- Abducție până la
orizontală ( acțiune
realizată prin
contracție în totalitate
)
M. Supraspinos În fosa supraspinoasă Pe tuberculul mare al Starter al abducției
humerusului brațului
M. Infraspinos În fosa infraspinoasă Pe tuberculul mare al Rotator lateral și
humerusului adductor al brațului
M. Rotund Mic Pe marginea laterală Pe tuberculul mare al Rotator lateral și
a scapulei humerusului adductor al brațului
M. Rotund Mare Pe unghiul inferior și Pe creasta - Adductor , rotator
marginea laterală a tuberculului mic al lateral al brațului ,
scapulei humerusului extensor.
- Basculează lateral
când ia punct fix pe
humerus) unghiul
inferior al capulei
M. Subscapular Pe fața anterioară a Pe tuberculul mic al Adductor și rotator
scapulei humerusului medial a scapulei
 MUȘCHII BRAȚULUI ( REGIUNEA ANTERIORĂ )

M. Biceps Brahial - Pe procesul Pe tuberozitatea - Puternic flexor al

coracoid , prin capul radială antebrațului pe braț
scurt - Supinator la
- Pe tuberculul începutul contracției
supraglenoidian al - Rotator al brațului
scapulei , prin capul prin intermediul
lung capului lung
M. Coracobrahial Pe procesul coracoid Pe fața medială a - flexie și adducție a
al scapulei humerusului brațului
- Coboară umărul
când ia punct fix pe
braț)
M. Brahial Pe fețele anterioare și Pe tuberozitatea - Flexie a
marginile cubitusului antebrațului pe braț
humerusului - Ajută la cățărat (
când ia punct fix pe
antebraț)

MUȘCHII BRAȚULUI ( REGIUNEA POSTERIOARĂ )

M. Triceps Brahial -Pe tuberculul Pe olecran prin - Extensor al brațului

infraglenoidian intermediul unui - Adductor al brațului
(capul lung). tendon unic. (se realizează prin
- Pe fața posterioară a intermediul capului
humerusului, lung).
superior de șanțul
nervului radial (capul
lateral).
- Pe fața posterioară a
humerusului, inferior
de șanțul nervului
radial (capul medial).

M. Anconeu Pe epicondilul lateral Pe marginea laterală Extensor al brațului.

al humerusului. a olecranului.
 MUȘCHII ANTEBRAȚULUI
REGIUNEA ANTERIOARĂ
( PLANUL SUPERFICIAL)

M. Rotund Pronator - Pe epicondilul Pe fața laterală a Flexia antebrațului și

medial al radiusului în treimea pronație.
humerusului (capul sa mijlocie.
său humeral).
- Pe procesul
coronoid (capul său
ulnar).
M. Flexor Radial al Pe epicondilul medial Pe fața anterioară a Flexor al mâinii și
Carpului al humerusului. bazei metacarpului pronator al
II. antebrațului.

M. Palmar Lung Pe epicondilul medial Pe aponevroza Flexor al mâinii și

al humerusului. palmară. tensor al capsulei
palmare.
M. Flexor Ulnar al Pe epicondilul medial Pe osul pisiform. Flexor și adductor al
Carpului al humerusului (prin mâinii.
capul humeral)
- Pe olecran și
marginea posterioară
a ulnei (prin capul
ulnar).

MUȘCHII ANTEBRAȚULUI
REGIUNEA POSTERIOARĂ
( PLANUL AL 2-LEA)

M. Flexor Superficial - Pe epicondilul Se realizează prin - Flexor al falangelor

al Degetelor medial al câte un tendon pentru mijlocii ale degetelor
humerusului. degetele II - V ce se II - V.
- Pe procesul prinde de baza - Flexor al degetelor
coronoid (capul falangei mijlocii prin pe mână, al mâinii pe
humero-ulnar) . două fâșii: lateral și antebraț și a
- Pe fața anterioară a medial. antebrațului pe braț
radiusului, în treimea
 mijlocie (capul (aceasta este acțiune
radial). secundară).

MUȘCHII ANTEBRAȚULUI
REGIUNEA POSTERIOARĂ
( PLANUL AL 3-LEA)

M. Flexor Profund al - Pe fața anterioară a Se face prin 4 - Flexia falangei

Degetelor ulnei. tendoane pe fața distale .
- Pe membrana palmară a bazei - Acțiune secundară
interosoasă. falangei distale a identică cu flexorul
- Pe radius, la degetelor II - V. superficial (excepție :
nivelul feței sale flexia antebrațului
anterioare. pe braț).

M. Flexor Lung al - Pe radius, în Pe fața anterioară a Flexor al ultimei

Policelui treimea proximală a bazei falangei distale falange a policelui.
feței sale anterioare . a policelui.
- Pe membrana
interosoasă.

MUȘCHII ANTEBRAȚULUI
REGIUNEA POSTERIOARĂ
( PLANUL PROFUND )

M. Pătrat Pronator - Pe marginea Pe radius, pe fața sa Pronator al

anterioară și medială anterioară în 1/4 antebrațului
a ulnei, în 1/4 distală.
inferioară.

MUȘCHII ANTEBRAȚULUI
REGIUNEA LATERALĂ
M. Brahoradial - Pe humerus, pe Pe apofiza stiloidă a - Supinator al
marginea sa lateral , radiusului. antebrațului (este
distal de șanțul supinator numai
nervului radial. atunci când
antebrațul este în
pronație).
- Flexor al
antebrațului pe braț.
M. Lung Extensor - Pe humerus, sub Fața posterioară a - Extensor al mâinii
Radial al Carpului cea a bazei pe antebraț
brahioradialului. metacarpianului II. - Abductor al mâinii
pe antebraț .
- Flexor accesor al
antebrațului.
M. Scurt Extensor - Pe epicondilul Pe baza Acțiunea este
Radial al Carpului lateral și ligamentul metacarpianului III identică cu lungul
lat al cotului. (fața dorsală). extensor radial al
carpului, dar abducția
este mai redusă.

M. Supinator -În 1/4 proximală a Pe radius, în 1/3 Supinator al

marginii laterale a proximală a feței sale antebrațului
cubitusului, pe laterale și anterioare.
ligamentul inelar și
pe ligamentul lateral
al cotului.

MUȘCHII ANTEBRAȚULUI
REGIUNEA POSTERIOARĂ
( PLANUL SUPERFICIAL )
M. Extensor al - Pe epicondilul Prin 3 lame - Extensia falangei
Degetelor lateral al humerusului tendinoase pentru mijlocii pe cea
și pe fascia fiecare deget: proximală;
antebrahială. - una mijlocie, - acțiune secundară:
pentru fața extensia falangei
posterioară a bazei distale.
falangei mijlocii și - extensia degetelor
- 2 colaterale, pentru pe metacarp, a mâinii
falanga distală. și a antebrațului.

M. Extensor al - Pe epicondilul Pe fețele dorsale ale Extensor al degetului

Degetului Mic lateral al humerusului bazelor falangelor II mic.
și pe fascia și III ale degetului
antebrahială. mic, după ce s-a unit
cu tendonul
mușchiului extensor
al degetelor.
M. Extensor Ulnar al - Pe epicondilul Pe partea medială a - Extensor al mâinii.
Carpului lateral al humerusului bazei metacarpului - Adductor al mâinii.
(capul humeral) V.
- Pe fața posterioară a
ulnei (capul ulnar).

M. Anconeu - Pe epicondilul Pe marginea laterală Extensor al

lateral al a olecranului. antebrațului.
humerusului.

MUȘCHII ANTEBRAȚULUI REGIUNEA POSTERIOARĂ

( PLANUL PROFUND )

M. Lung Abductor al - Pe fața posterioară a Pe partea laterală a - Abductor al

Policelui ulnei și a radiusului bazei metacarpului I. policelui.
- Pe membrana - Abductor al mâinii
interosoasă. (produce și
anteducția policelui)
M. Scurt Extensor al - Pe fața posterioară a Pe fața dorsală a - Extensor al falangei
Policelui ulnei și radiusului bazei proximale a proximale.
- Pe membrana policelui. - Abductor al
interosoasă. policelui

M. Lung Extensor al - Pe fața posterioară a Pe fața dorsală a - Extensor al

Policelui ulnei falangei distale a policelui.
- Pe membrana policelui. - Abductor al
interosoasă. policelui

M. Extensor al - Pe fața posterioară a Pe articulația Extensia indexului.

Indexului ulnei și pe membrana metacarpofalangiană
interosoasă. a indexului, unde
fuzionează cu
tendonul mușchiului
extensor al degetelor.
2.3. ARTICULAȚIA COTULUI

Articulația cotului este o articulație complexă ce cuprinde articulații respectiv articulația

humero-radială (între capitulum și cupușoara radială), articulația humero-cubitală (între trohleea
humerală și incizura trohleară a cubitusului) și articulația radio-cubitală proximală (între
circumferința articulară a capului radial și incizura radială a cubitusului) dar datorită faptului ca
pentru acestea există o singuă capsulă articulară și o singură sinovială, se consideră o singură
articulație. Articulația cotului este o trohleartroză, caracterizată de două mișcari specifice respectiv
flexia și extensia.
În porțiunea sa mijlocie, trohleea humerală prezintă un jgheab, orientat oblic în sus și
înăuntru. Către acest jgheab se înclină versanții intern și extern ai trohleei. Direcția jgheabului
trohleei este direcția pe care se realizează flexia și extensia antebrațului pe braț, ceea ce face din
această articulație o articulație cu conducere osoasă. Ca suprafețe articulare , humerusul prezintă
două suprafețe articulare: trohleea humerusului (medial) și capitulul humerusului (lateral), separate
de un șanț intermediar și 3 fose: coronoidă, radială, olecraniană. Condilul humerusului se
articulează cu radiusul (articulația humeroradială) și ulna (articulația humeroulnară). Radiusul
prezintă capul radiusului. Acesta prezintă două suprafețe articulare respectiv o parte concav-
superioară denumită cupușoara radială care se va articula la capitulum și circumferința articulară
a capului radial care se va articula cu incizura radială a ulnei iar cubitusul prezintă două
proeminențe , una verticală reprezentată de olecran și una orizontală ce va fi reprezentată de
procesul stiloid. Cele două proeminențe formează o cavitate articulară numită scobitura trohleară,
aceasta articulându-se cu trohlea humerusului. Pe fața laterală a procesului coronoid se află o față
articulară de formă semilunară ce poartă numele de scobitură sau incizură radială ce se va articula
cu capul radiusului. Mijloacele ce unesc suprafețele articulare sunt reprezentate de o capsulă
articulară întarită de ligamente.
Capsula articulară este alcătuită din două straturi , unul extern ( fibros ) și altul intern (
sinovial) și este relativ laxă. Pe humerus, capsula articulară mărginește superior fosele olecraniană,
coronoidă și radială, trecând distal de epicondili, care rămân astfel extraarticular. Pe ulnă, capsula
articulară se inseră pe marginile incizurii trohleare, până la nivelul incizurii radiale, unde trece pe
radius, inserându-se în continuare pe colul acesteia până la 5 – 7 mm distal de cap. Capsula
articulară prezintă la exterior fascicule longitudinale, între acestea sunt recesuri ale sinovialei.
Ligamentele care unesc suprafețele articulare ale cotului sunt reprezentate de:
1) Ligamentul colateral ulnar (ce pornește de pe condilul medial și va radia spre fața medială
a epifizei proximale a cubitusului respectiv marginea incizurii trohleare) este un ligament foarte
puternic, cu o formă aproximativ triunghiulară ce i se pot descrie două fascicule, respective
fasciculul humero-coronoidian și fasciculul humero-olecranian.
2) Ligamentul colateral radial ce pornește de pe condilul lateral, de pe fața antero-inferioară
și se divide în două fascicule. Acestea vor trece unul înaintea iar celălalt înapoia capului radial și
se vor fixa fiecare la extremitatea aferentă incizurii radiale a cubitusului. Ele sunt strâns legate cu
fibrele ligamentului inelar al radiusului. Ligamentele colaterale ulnar și cubital sunt două
ligamente foarte rezistente, ceea ce explică de ce se pot produce smulgeri ale epicondililor.
3) Ligamentul inelar ar radiusului ce se întinde de la partea anterioară a incizurii radiale,
înconjoară gâtul radiusului și se va insera pe partea posterioară a incizurii radiale a cubitusului.
4) Ligamentul pătrat (Dénuce) ce este situat între incizura radială a cubitusului și marginea
internă a gâtului radiusului.
Sinoviala este bine reprezentată, între aceasta și capsula articulară existând o cantitate variabilă de
țesut adipos . Sinoviala pronește de pe marginile trohleei și capitulului, pătrunde în cele trei fose,
apoi se reflectă pe capsulă.

2.4. VASCULARIZATIA MEMBRULUI SUPERIOR

2.4.1.VASCULARIZATIA ARTERIALA
Sistemul vascular al membrului superior prezinta numeroase anastomoze la toate nivelurile
sale, in anumite regiuni realizand retele arteriale anastomotice capabile sa supreeze circulatia in
caz de obstructie pe unul din ramurile arteriale: la nivel scapular, la nivelul colului chirurgical al
humerusului, la nivelul cotului, antebratului si mai ales la nivelul mainii.
La nivel scapular se realizeaza reteaua arteriala peri-scapulara prin anastomoza celor trei
artere scapulare: scapulara superioara (suprascapulara), scapulara posterioara (descendenta),
ambele ramuri din artera subclaviculara si scapulara inferioara (infrascapulara) ram din artera
axilara.
Scapulara superioara: ajunge in fosa supraspinoasa, trecand peste ligamentul incizurii
coracoidiene, inconjoara marginea laterala a spinei omoplatului, trecand in fosa infrascapulara si
anastomozandu-se cu scapulara inferioara, ramul circumflex scapular al acesteia.
Scapulara posterioara (descendenta): coboara pe marginea mediala (posterioara) a scapulei
si la nivelul varfului omoplatului (anastomozarea se realizeaza prin inosculatie –nu se stie exact
unde se termina o artera si unde incepe alta) se anastomozeaza cu ramul terminal al scapularei
inferioare, cele doua ramuri ale retelei priscapulare (medial si lateral) se anastomozeaza unul cu
celalalt prin anastomoze transversale: una supraspinoasa si doua- trei, maxim patru infraspinoase.
La realizarea retelei periscapulare participa si ramul acromial al arterei acromio-toracice.
In jurul colului chirurgical al humerusului se realizeaza un inel vascular prin anastomoza
celor doua artere circumflexe humerale: anterioara si posterioara, care isi au originea in artera
axilara fie printr-un trunchi comun, fie separat. La realizarea inelului vascular peri-cervical
participa si ramuri din artera acromio-toracica, din artera brahiala, brahiala profunda si chiar din
scapulara inferioara.
Artera brahiala (humerala) se bifurca in 2 - 2,5 cm in cele doua ramuri: radiale si ulnare.
Bifurcarea se face inalt, desupra licapodului sau mai jos acestuia, in trimea superioara a
antebratului, sau bifurcare joasa in trimea inferioara, sunt situatii in care artera se bifurca de la
origine, axilara se bifurca in radial, sciulnara, multi considera aceasta bifurcare drept existententa
unei artere brahiale duble. Artera brahiala are un traiect sub-aponevrotic, sunt situatii in care artera
brahiala are un traiect supra-aponevrotic, traiect care poate fi continuat superficial de cele 2 artere
terminale ale brahialului.
Colateralele arterei brahiale impreuna cu recurentele radiale si ulnare participa la formarea
retelei arteriale a cotului, brahiala profunda, care se desprinde din brahiala ajunge in santul nervului
radial prin fanta humero-bicipitala si se indreapta in jos, deasupra epicondilului lateral bifurcandu-
se intr-o colaterala medie care va merge posterior epicondilului lateral pentru a se anastomoza cu
recurenta radiala posterioara sau recurenta interosoasa deoarece isi are originea in interosoasa
posterioara si o colaterala radiala ce merge anterior epicondilului lateral pentru a se anastomoza
cu recurenta radiala anterioara, ram din artera radiala, se formeaza astfel reteaua (cercul) arterial
peri-epicondilian lateral. De pe flancul medial al arterei brahiale se desprinde mai intai o recurenta
radiala superioara care se va anastomoza cu recurenta ulnara posterioara, ram din trunchiul
reculentelor ulnare. Sub aceasta, din brahiala se detaseaza artera colaterala ulnara inferioara, care
deasupra epicondilului medial se bifurca intr-un ram anterior ce se va anastomoza cu recurenta
ulnara anterioara, ram din trunchiul recurentelor ulnare, si un ram posterior care se anastomozeaza
cu recurenta ulnara posterioara. Se formeaza astfel reteaua (cercul) arterial peri-epicondilian
medial sau peri-epitrohlear.
Cele doua retele peri-epicondiliene (medial si lateral) se anastomozeaza posterior printr-o
anastomoza transversala retro-olecraniana care uneori poate fi situata deasupra trohleei ulnare
luand numele de anastomoza supra-retro-olecraniana.
La nivelul antebratului artera brahiala este separata de nervul median situat medial de
aceasta prin fasciculul coronoidian al rotundului pronator.
La nivelul fetei dorsale a antebratului exista o retea arteriala dorsala formata din ramurile
dorsale carpiene: ulnara si radiala, din care, din convexitate se desprind arterele inerosoase dorsale
Pe fata palmara exista cele doua arcuri arteriale palmare: suprficial si profund, formate din
ramurile superficiale respectiv profunde ale radialei si ulnarei.
Arcul palmar superficial are un stalp medial care merge in unghiul format de pliul de
opozitie al degetuui mare, cu pliul palmar superior. Portiunea arcuata corespunde unei linii
transversale (dupa Boeckel) dusa prin baza policelui in abductie fortata. Arcul palmar superficial
nu da nici un ram din concavitatea sa orientata cranian, ci numai din convexitate: arterele digitale
comune.
Arcul palmar profund este situat la 1 cm- 1,5 cm deasupra celui superficial si din el se
desprind ramuri din concavitate pentru masivul carpian, regiunea carpiana, din convexitate
arterele inerosoase palmare, precum si ramuri anastomotice perforante, profunde, pentru arcul
palmar superficial.
 Pachetele vasculo-nervoase ala membrului superior: un pachet vasculo-nervos este format
din artera si venele sale si nervul corespunzator. Fiecare pachet vasculo-nervos are un muschi care
il acopera partial sau total, numit muschi satelit.
La nivelul axilei exista artera axilara cu vena axilara si ramurie terminale ale plexului
brahial (se gasesc in jurul arterei axilare).
La nivelul regiunii deltoidiene, pe fata profunda, nervul axilar cu ramul acromial al arterei
acromio-toracice si cele doua vene satelit.
La nivelul bratului avem doua pachete vasculo-nervoase: anterior si posterior:
- Cel anterior este format de artera brahiala cu cele doua vene satelite si nervul median,
muschiul satelit al pachetului fiind bicepsul brahial. Pachetul vasculo-nervos fiind situat
infero-medial de muschi, marginea mediala a muschiului servind ca punct de reper pentru
descoperirea acestui pachet.
- Pe fata posterioara avem: nervul radial impreuna cu artera brahiala profunda si cele doua
vene satelite, pachetul fiind situat in santul nervului radial (santul de torsiune) de pe fata
posterioara a humerusului.

La nivelul antebratului sunt cinci pachete vasculo-nervoase, patru anterioare si unul posterior.
- Pachetul anterior (pachetul vasculo-nervos median) este format din: nervul median, artera
nervului median, ram din artera interosoasa anterioara si cele doua vene satelit. Pachetul e
situat pe fata profunda a muschiului flexor-superficial al degetelor, in teaca acestui muschi.
- Pachetul vasculo-nervos radial format din artera radiala, cele doua vene satelite si ramul
terminal anterior senzitiv al nervului radial, nervul se gaseste lateral de artera. Muschiul
satelit al pachetului este brahio-radialul. In trimea anterioara a antebratului artera radiala
este situata intre tendonul brahio-radialului (dispus lateral) si flexorului radial al carpului
(dispus medial), aceste doua tendoane delimitand santul pulsului, nivel la care se ia pulsul
la radiala (cu patru degete). Artera radiala din santul pulsului trece pe sub tendonul brahio-
radialului pe fata dorsala in tabachera anatomica delimitata intre tendonul lung abductor
scurt extensor lateral si lungului extensor al policelui situat medial, superficial in tabachera
anatomica se gaseste vena cefalica a policelui si profund tendoanele celor doi muschi
radiali si artera radiala.
- Pachetul vasculo-nervos anterior (pachetul vasculo-nervos ulnar) este format din: artera
ulnara, venele satelite si nervul ulnar ce se gaseste medial pe artera, muschiul satelit este
flexorul ulnar al carpului.
- Pachetul vasculo-nervos interosos anterior este format din: artera interosoasa anterioara cu
cele doua vene satelite si nervul interosos, numit si anterior, ram din nervul medial, este
pachetul cel mai profund, situat pe fata anterioara a membranei antero-oasoase, situat intre
muschiul flexor profun al policelui si flexor al policelui
- Pachetul posterior al antebratului este format din: artera interosoasa posterioara, cele doua
vene satelite si ramul posterior, terminal, motor al nervului radial, nervul interosos
 posterior, pachetul e situat intre planurile musculare superficial si profund ale fetei
posterioare ale antebratului.

2.4.2. VASCULARIZATIA VENOASA

Venele sunt de doua tipuri: profunde si superficiale.
- Cele profunde insotesc arterele omonime si cu exceptia arterei axilare, care e insotita de o
singura vena, celelalate artere sunt insotite de doua vene care flancheaza deoparte si de alta
artera omonima, cele doua vene schimbandu-si anasomozele scalariforme, de regula cele
mai multe prearteriale. Prezinta valvule osteale, si la nivelul lor se varsa venele superficiale
mari;
- Venele superficiale sunt supraaponevrotice, isi au originea la nivelul retelelor venoase
superficiale ale mainii, reteaua venoasa superficiala palmara fiind mai saraca decat cea
dorsala din cauza functiei de prehensiune a mainii.

Vena superficiala a degetului mare se numeste vena cefalica a policelui, impreuna cu partea
laterala a retelei dorsale a mainii formeaza vena cefalica, care merge pe fata postero-laterala a
antebratului, luand numele si de vena radiala superficiala, in trimea superioara a antebratului trece
anterior, pe mijlocul fetei anterioare a antebratului e vena mediana care la nivelul plicii cotului se
bifurca intr-o vena medio-cefalica si una medio-bazilica. Vena superficiala a degetului mic se
numeste salvatela degetului mic, impreuna cu partea mediala a retelei dorsale formeaza vena
azilica sau ulnara superficiala, vena medio-cefalica se deschide in vena cefalica care urca pe fata
laterala a bratului, trece prin santul delto-pectoral al lui Jerdi (foseta lui Morenhein) in care se mai
gasesc unul-doi noduli limfatici si ramuri acromiale, descrie o crosa, perforeaza fascia si se termina
in vena axilara.
Vena medio-bazilica se deschide in vena bazilica, urca pe fata mediala a bratului si la locul de
unire a treimii inferioare cu treimea mijlocie a acestuia descrie o curba pentru a se varsa in una din
venele brahiale. Rar se poate varsa in vena axilara, inainte de a se bifurca, vena mediana trimite
un ram anastomotic pentru venele profunde, de asemenea, inainte de a deveni profunda, vena
bazilica trimite un ram anastomotic superficial pentru vena cefalica.
Vena mediana cu bifurcatiile sale formeaza impreuna cu venele bazilica si cefalica asa numitul
M venos al lui Poirier.
Reteaua venoasa dorsala superficiala este foarte bogata, comparativ cu cea palmara, cea
palmara e bogata in reateaua profunda.
 CAPITOLUL I
NOȚIUNI DE BIOMECANICĂ

În articulația cotului se realizează două tipuri de mișcări ce caracterizează trohleartrozele

respectiv mișcarile de flexie și extensie. Împreună cu aceste mișcări se mai realizează și mișcările
de înclinare cubitală și de înclinare radială.
FLEXIA: pe durata acestei mișcari , cele două oase ale antebrațului se mișcă împreună și se vor
apropia de humerus. Amplitudinea acestei mișcări este de 150 de grade.
“ Ea se realizează în jurul unui ax transversal care trece prin trohleea humerală și prin capitulum,
fiind orientat dinăuntru în afară și de sus în jos. Datorită acestei orientări, în mișcarea de flexie
antebrațul nu se suprapune peste braț ci se îndreaptă către torace.”9 Mișcarea de flexie este este
limitată de contactul dintre apofiza coronoidă a cubitusului și foseta coronoidiană a paletei
humerale, dar și de contactul dintre braț și antebraț.
EXTENSIA: Reprezintă mișcarea prin care antebrațul se distanțează de braț, ajungând în final
în continuarea brațului. Cu alte cuvinte extensia reprezintă mișcarea inversă a flexiei. Mișcarea de
extensie prezintă același ax de mișcare ca și în cazul flexiei.” Mișcareade extensie este limitată de
contactul dintre olecran și foseta olecraniană a paletei humerale, precum și de punerea în tensiune
a ligamentului anterior al cotului, a capsulei articulare anterioare și a ligamentului lateral
(fasciculele anterioare).” 10Amplitudinea de mișcare a articulației cotului în cazul mișcarii de
extensie este de 0-150 de grade active și de 0-160 de grade pasiv.
Mișcările de înclinare radială – cubitală sunt foarte limitate , în majoritatea cazurilor
aceste mișcari producându-se numai în momentul în care cotul se află în semiflexie sau flexie iar
in extensia totală acestea dispar. Aceste mișcari sunt mai ample în momentul în care mâna se află
în pronație.
La nivelul celor două oase ale antebrațului respectiv radius și ulna, în articulația radio-
cubitală se realizează și mișcările de pronație și supinație.
Articulația radio-cubitală distală și cea radio-cubitală proximală sunt articulații de tip
trohoid și vor prezenta un singur tip de mișcare, respectiv rotația. În cazul antebrațului mișcarea
de rotație va realiza mișcarile de supinașie și pronație. „ Pronația este mișcarea prin care humerusul
rămânând fix, fața palmară a mâinii este dusă posterior, cotul fiind în extensie.
Dacă flectăm cotul, atunci în urma mișcării de pronație, fața palmară a mâinii privește
inferior. Supinația este mișcarea opusă pronației.” 11
Mișcarea de prono-supinație se realizează datorită mișcării de rotație a radiusului în
jurul cubitusului ce rămâne fix. Radiusul se va așeza in X peste cubitus fără însă să ia contact cu

9
( Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren , 2014 , Pag ..123)
10
( Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren , 2014 , Pag ..123)
11
( Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren , 2014 , Pag ..123-124)
acesta în timpul mișcării de pronație. ,,Axul în jurul căruia se realizează mișcarea de prono-
supinație este vertical ( când cotul este în extensie) sau orizontal ( când cotul este în flexie de 90
de grade, trecând prin centrul capului radial și prin centrul epifizei distale a cubitusului.
Cum axul prono-supinației nu trece prin cele două extremități ( proximală și distală a
radiusului) și are orientarea mai sus menționată, radiusulnu efectuează o simplă mișcare de rotație
în jurul axului său longitudinal ci efectuează o mișcare de rotație plus o mișcare de translație. “ 12
De aici rezultă faptul că mișcarea de prono-supinație se realizează prin sumarea rotației si
translației radiusului în jurul cubitusului, rezultând o mișcare complexă.

12
( Buzescu Al.(2002), ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ - Ed. Bren , 2014 , Pag ..123-124)