Tipologia faptului juridic

Relațiile sociale devin raporturi juridice prin intervenția normei de drept care le
reglementează. Dar norma de drep prevede doar cazuri generice, ipotetice, impersonale de a
stabili anumite raporturi juridice abstracte. De aceea, pentru ase ajunge la un raport juridic
concret este necesară producerea unor fapte de care norma leagă efecte juridice și anume:
nașterea, modificarea ori stingerea de raporturi juridice. Asemenea fapte poartă denumirea de
izvor al raportului juridic.Faptul juridic constituie izvorul principal al raporturilor juridice.
Actul juridic dă naștere efectelor juridice.
Deci, în teoria practică a dreptului civil acest izvor al raportului juridic concret
(evenimente sau acțiuni) de care norma leagă nașterea, modificarea sau stingerea de raporturi
juridice civile concrete poartă denumirea de fapte juridice. Acestea au anumite caracteristici:
comportamente care produc efecte juridice; consecințele faptului juridic sunt crearea,
modificarea, transferul, transmiterea sau stingerea unui drept; poate interveni una sau două
persoane; dacă faptul juridic este realizat de o singură persoană, această persoană este
cunoscută de autor; ele pot fi unilaterale și bilaterale; ele pot fi umane sau naturale; dacă sunt
oameni, ei pot fi voluntari sau involuntari; pot fi acte juridice sau nelegale.
Faptele juridice sunt împrejurări care, potrivit legii, determină apariția, modificarea
sau stingerea raporturilor juridice și odată cu aceasta nașterea, modificarea sau încetarea unor
drepturi subiective sau a unor obligații. Acestea se clasifică în raport de intervenția sau lipsa
intervenției voinței omului, în fapte involuntare și fapte voluntare. La rândul lor, faptele
voluntare se împart în fapte voluntare licite și ilicite.
Faptele juridice involuntare sunt împrejurări ce se produc independent de voința
omului, dar cărora legea le atribuie totuși anumite efecte juridice. Acestea sunt denumite și
evenimente. De pildă, cutremurul, inundațiile, incendiile sunt evenimente care nu depind de
voința subiectului de drept. Consecințele sociale și economice inevitabile ale acestor fapte
independente de voința omului au generat nevoia socială de legiferare a modalității de
soluționare a problemelor concrete intervenite în astfel de situații. Lipsa unor astfel de
reglementări nu va da dreptul proprietarilor de imobile la despăgubire, acesta neputând
revendica un drept subiectiv de această natură.
De exemplu nașterea unei persoane semnifică apariția unui nou subiec de drept, iar
moartea unei persoane comportă încetarea calității de subict de drept a defunctului. Toate
acestea sunt însă reglementate de norma legală, generând astfel drepturi subiective.
Faptele juridice voluntare sunt acțiuni, fapte voluntare ale persoanelor fizice sau
juridice a căror săvârșire în condițiile prevăzute de lege, antrenează consecințe juridice. La
rândul lor, unele dintre acestea sunt săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice, dar
acestea se realizează totuși, întrucât ele sunt prevăzute de lege ( ex: faptele ilicite generează
răspunderea juridică, alte acțiuni și fapte voluntare sunt săvârșite cu intenția de a produce
efecte juridice și, în general au caracter ilicit, purtând denumirea de acte juridice).
Unele fapte juridice duc la nașterea de raporturi juridice civile. Astfel, pentru
stabilirea unei obligații contractuale trebuie să se producă anumite împrejurări prevăzute de
lege (în speță este necesar consimțământul concordant al părților cu privire la încheierea unui
contract). După cum, pentru nașterea unui drept la repararea pagubei, trebuie să se fi produs
un fapt ilicit cauzator de prejudiciu.
Și pentru modificarea unui raport juridic civil este necesară producerea unor
împrejurări prevăzute de lege. Astfel, încheierea unui act adițional la un contract este de
natură să modifice conținutul și efectele acestuia, după cum căsătoria unei tinere de 16 ani (și
chiar 15 ani, în condițiile prevăzute de lege) determină o modificare a capacității juridice
civile a acesteia. Dintr-un minor cu capacitate de exercițiu restrânsă, tânăra devine o persoană
cu capacitate de exercițiu deplină. Stingerea unui raport juridic civil este, de asemenea,
însoțită de apariția unor împrejurări prevăzute de lege. Așa, de exemplu, plata datoriei duce la
stingerea raportului juridic obligațional sau pierderea lucrului închiriat determină stingerea
contractului de închiriere.
Faptele juridice civile, această stigmă are două înțelesuri sau accepțiuni: una largă și
alta restrânsă. Prin faptele juridice civile, lato sensu, înțelegem toate acțiunile omenești sau
faptele voluntare ale omului, de săvârșirea cărora legea leagă anumite efecte juridice,
constând în nașterea, modificarea sau stingerea de raporturi juridice civile.Faptele juridice,
stricto sensu, constau în toate acțiunile omenești licite sau ilicite săvârșite fără intenția de a
produce efecte juridice, efecte care totuși se produc în temeiul și puterea legii, chiar împotriva
voinței autorului lor. În măsura în care asemenea acțiuni omenești dau naștere la obligații
civile, ele constituie izvoare ale raporturilor juridice de obligații.
Faptele juridice licite sunt acțiuni omenești săvârșite fără intenția de a da
naștere la raporturi juridice de obligații, care totusi produc asemenea efecte în puterea legii,
fără ca prin ele să se înclce normele de drept în vigoare. În categoria faptelor juridice licite,
izvoare de obligaţii civile, intră gestiunea de afaceri, plata nedatorată şi îmbogăţirea fără justă
cauză.
Îmbogăţirea fără justă cauză – reprezintă faptul juridic licit prin care are loc mărirea
patrimoniului unei persoane, prin micşorarea patrimoniului altei persoane. Din acest fapt
juridic, ia naştere un raport obligaţional, în cadrul căruia, cel care şi-a mărit patrimoniul va
trebui să restituie celui însărăcit, valoarea îmbogăţirii sale. Creditorul este cel însărăcit, iar
debitorul este cel îmbogăţit. Dacă debitorul, nu-şi îndeplineşte obligaţiunile de restituire,
creditorul poate înainta o acţiune în justiţie, prin care să pretindă restituirea, acţiunea
numindu-se „actio in rem verso”.
Gestiunea de afaceri – reprezintă un fapt juridic prin care o persoană numită gerant,
încheie, din proprie iniţiativă, fără acordul celeilalte persoane, acte juridice, sau săvîrşeşte
fapte materiale necesare şi utile în favoarea persoanei respective, numită gerat.
Plata nedatorată – este faptul juridic licit care constă în executarea de către o
persoană, din eroare, a unei prestaţii la care nu era obligată şi fără intenţia de a plăti pentru
altul. Creditorul este cel care a plătit din eroare, iar debitorul primeşte plata din eroare sau cu
ştiinţă.
Faptele juridice ilicite sunt acțiuni omenești săvârșite fără intenția de a da naștere la
raporturi juridice de obligații, care totuși produc asemenea efecte în temeiul sau puterea legii,
împotriva voinței autorului lor, și prin care se încalcă normele de drept sau bunele moravuri.
 Astfel, se arată că întregul comportament al omului, faptele sale, trebuie apreciate ca
fiind licite sau ilicite şi în relaţia lor cu bunele moravuri, în măsura în care reprezintă o
continuare a prevederilor legale şi conturează însăşi conţinutul, limitele şi modul de
exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege.
Bunele moravuri pot fi definite ca fiind „totalitatea regulilor de bună conduită în
societate, reguli care s-au conturat în conştiinţa majorităţii membrilor societăţii şi a căror
respectare s-a impus ca obligatorie, printr-o experienţă şi practică îndelungată, în vederea
asigurării ordinii sociale şi binelui comun, adică a apărării şi realizării intereselor generale ale
unei societăţi date”. Aşa cum rezultă din definiţie, această categorie juridică nu este stabilită
odată pentru totdeauna. Ea se schimbă şi evoluează împreună cu reprezentările fiecărei
societăţi cu privire la ceea ce este fundamental şi necesar a fi respectat din punctul de vedere
al moralei sociale. Determinarea şi stabilirea conţinutului „bunelor moravuri” este aproape în
exclusivitate o operaţie judiciară care cade în competenţa judecătorilor chemaţi, in concreto,
de la caz la caz, să aprecieze dacă o anumită conduită este sau nu conformă cu aceste reguli
de comportament general valabile şi obligatorii.
Fapta contrară normelor juridice imperative şi bunelor moravuri are ca rezultat, de
regulă, încălcarea drepturilor subiective ale altora. Numai că aşa cum am arătat deja la analiza
caracterelor prejudiciului pentru a fi reparabil, practica judiciară, în trecut, iar astăzi textele
noului Cod civil privesc fapta ilicită într-un înţeles mult mai larg. Astfel, răspunderea civilă
se antrenează, nu numai atunci când s-a încălcat un drept subiectiv, ci şi în cazul în care fapta
ilicită şi prejudiciabilă constă în atingerea unor interese legitime ale altora.
Faptele ilicite se pot obiectiva în acţiuni sau inacţiuni contrare legii şi bunelor
moravuri. Drepturile subiective şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor
juridice sunt numeroase şi diferite. La fel sunt şi faptele prin care acestea pot fi încălcate. în
cele mai frecvente situaţii, faptele ilicite ale oamenilor sunt pozitive, adică fapte de comisiune
sau acţiuni. Aşa sunt: sustragerea, deteriorarea sau distrugerea unui bun, vătămarea corporală
a unei persoane, defăimarea unei persoane, minciuna, folosirea fară drept a unei opere literare
ori a unui brevet de invenţie etc. Şi este firesc să fie aşa, întrucât legea, de regulă, impune
tuturor obligaţia de a se abţine de la orice conduită pozitivă prin care s-ar aduce atingere
drepturilor subiective şi intereselor legitime ale altora. încălcarea obligaţiei generale de
abţinere, stabilită în scopul de a asigura respectarea persoanei şi bunurilor sale, are loc printr-
o conduită pozitivă, prin acte comisive.
Putem spune deci că fapta ilicită constă, cel mai adesea, într-o acţiune. în pofida
acestei evidenţe însă faptele oamenilor pot fi şi omisive, ceea ce înseamnă pasivitate,
inacţiune. De regulă, inacţiunea sau abţinerea unei persoane este lipsită de caracter ilicit.
Libertatea omului constă, printre altele, în aceea că el poate să rămână pasiv în raporturile
sale cu ceilalţi şi, mai mult, adeseori această conduită îi este impusă de normele juridice în
vigoare. Cu toate acestea, fapta ilicită poate îmbrăca uneori şi forma unei inacţiuni, în acele
situaţii când, potrivit legii, o persoană este obligată să îndeplinească o activitate sau să
săvârşească o anumită acţiune. Abţinerea de la îndeplinirea acelei activităţi sau de la
săvârşirea acţiunii prevăzută de normele juridice onerative constituie o faptă ilicită. Aşa, de
exemplu, fac parte din categoria faptelor ilicite omisive, prin care se încalcă obligaţia de a
acţiona: neluarea măsurilor de atenţionare a trecătorilor cu privire la o gură de canal
descoperită pe carosabil sau pe trotuar; părăsirea locului accidentului de către conducătorul
autor care l-a provocat; neluarea măsurilor de tehnica securităţii muncii; neacordarea
asistenţei medicale de urgenţă; refuzul de a aplica tratamentul medical unei persoane sau unui
animal; neluarea măsurilor profilactice pentru prevenirea sau combaterea unei maladii
contagioase; refuzul de a continua negocierile începute pentru încheierea unui contract;
refuzul de a încheia un contract forţat etc. Faptele ilicite omisive sunt astăzi în curs de
multiplicare datorită creşterii numărului obligaţiilor legale de securitate, mai ales în domeniul
dreptului consumului, dreptului medical etc.
În concluzie, inacţiunea este faptă ilicită în toate cazurile când legea prevede
imperativ obligaţia unei persoane de a acţiona într-un anumit fel, adică de a avea o conduită
pozitivă, obligaţie care însă nu a fost respectată.
Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei sunt: legitima apărare, starea de
necesitate, săvârşirea faptei prejudiciabile în îndeplinirea unei activităţi impuse sau permise
de lege sau în executarea unui ordin al superiorului, săvârşirea faptei prejudiciabile în
exercitarea normală şi legală a unui drept subiectiv, consimţământul victimei, clauzele de
nerăspundere.
Faptele juridice licite se diferenţiază substanţial de faptele juridice ilicite prin aspectul
ipotezelor pe care le reglementează, a condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru a fi în
prezenţa faptelor juridice ca izvor de obligaţii, dar şi cu raportare la ipotezele în care normele
legale în vigoare sunt sau nu încălcate prin săvârşirea acţiunilor omeneşti.