Admisibilitatea ingerințelor în viața privată și de familie

Scopul cercetării rezidă în cercetarea sub diferite aspecte a proporţionalitatăţii

ingerinţei statului în drepturile garantate de Convenţia EDO şi în special a drepului la
respecatrea vieţii private şi de familie stipulat de art.8 al Convenţiei EDO, stabilirea
echilibrului just între multitudinea intereselor concurente implicate şi a supremaţiei
valorii umane .

Respectul datorat personalității umane constituie o parte integratoare esențială

a libertăţii umane, fapt care a impus adoptarea unor reglementări menite să creeze un
mecanism jurisdicțional de protecție a persoanei fizice împotriva imixtiunilor de orice
natură. Or, în dezbaterile internaționale s-a acordat un domeniu privilegiat
promovării, consacrării şi ocrotirii dreptului la respectarea vieţii private şi de familie.
Astfel, protecţia dreptului la viaţă privată şi familială este garantată de
Convenţia europeană în art. 8, care are menirea, în principal, să apere individul
împotriva ingerinţelor arbitrare ale puterilor publice, conturând de asemenea, şi
obligaţiile pozitive inerente respectării sale efective.
Cu toate că, în linii generale, acesta garantează dreptul la intimitate, domeniul
efectiv de aplicabilitate a acestui articol este extrem de greu de determinat obiectiv,
din cauza câmpului vast de situaţii pe care le acoperă.
Urmează de menționat, că articolul 8 în prima parte enumeră în mod exact
drepturile pe care Statul trebuie să le garanteze oricărei persoane: respectarea vieţii
private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale. În cea de-a doua parte
limitează puterea acestor drepturi permiţand, în anumite circumstanţe, ingerinţa
autorităţilor publice în exercitarea lor. Articolul 8 (2) precizează de altfel aceste
circumstanţe: ingerinţele prevăzute de lege sunt considerate ca fiind derogări
acceptabile de la protecţia garantată de art. 8 (1), doar într-o societate democratică şi
doar avand unul sau mai multe scopuri legitime enumerate.
Articolul 12, din Declaraţia universală a drepturilor omului, stipulează
că ,,nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în
domiciliul lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei
sale. Orice persoana are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni
sau atingeri”.
De asemenea acest drept este garantat şi protejat şi de Pactul international cu
privire la drepturile civile şi politice (art.17).
Prin urmare, art. 8 este aplicabil ori de câte ori ingerinţa în drepturile garantate
aparţine statului ori, deşi aparţine unei persoane de drept privat, are la bază un act al
statului sau este confirmată ulterior de către stat.
 Drepturile garantate prin prevederile art. 8 nu sunt drepturi absolute, astfel
încât nu orice ingerinţă a statului în exerciţiul acestor drepturi constituie o violare a
art. 8, ci doar acelea care nu respectă, cumulativ, cele trei condiţii enunţate în
cuprinsul paragrafului 2 al art. 8. Astfel, se conferă un caracter legitim ingerinţei
statului dacă aceasta este prevăzută de lege, vizează un scop legitim şi e necesară într-
o societate democratică pentru atingerea acelui scop.
Prima condiţie impusă de art. 8 parag. 2 al Convenţiei pentru justificarea unei
atingeri a drepturilor pe care le garantează primul alineat al acestui text, este ca
aceasta să fie prevăzută de lege, respectiv să aibă o bază legală internă. Din punct de
vedere material, este necesar ca acea dispoziţie să fie cunoscută, în condiţii
rezonabile, de către cel căruia i se aplică, ceea ce înseamnă că este considerată lege
doar acea reglementare care e accesibilă tuturor- există un minim de publicitate în
privinţa ei- şi care e previzibilă- e enunţată în termeni suficient de clari pentru ca
oricine să îi poată anticipa consecinţele. Curtea a dezvoltat, în jurisprudenţa sa,
această idee de legalitate precizând că ”legea” ar fi împotriva supremaţiei dreptului
dacă puterea de apreciere acordată executivului nu ar cunoaşte limite, astfel încât ea
trebuie să definească întinderea şi modalităţile de excludere ale unei asemenea puteri
cu suficientă claritate, pentru a oferi individului o protecţie adecvată împotriva
arbitrariului1.
A doua condiţie pentru ca ingerinţa să fie legitimă, este aceea ca măsura
statului să vizeze unul dintre scopurile enumerate în parag. 2 al art.8, cercetarea
scopului imixtiunii puse în discuţie făcându-se în concret, în raport de împrejurările
fiecărei cauze.
Ultima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se considera că intruziunea
autorităţilor este licită, este aceea de a fi necesară într-o societate democratică.
Astfeel, Curtea apreciază că ingerinţa trebuie să răspundă unei nevoi sociale
imperioase şi să fie proporţională cu scopul legitim vizat2.
Necesitatea ingerinţei se situează între caracterul său indispensabil, care nu este
impus, şi caracterul său acceptabil, care nu este însă, în mod evident suficient. În
orice ipoteză, restricţia în exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 8 trebuie să fie
proporţională cu scopul vizat, ceea ce implică păstrarea unui just echilibru între
diferitele interese în cauză.
În esenţă, consacrarea dreptului la respectarea vieţii private şi familiale
urmăreşte apărarea individului împotriva oricărei ingerinţe arbitrare a puterii publice
în exercitarea prerogativelor ce asigură însuşi conţinutul acestui drept. Simpla lectură
a art. 8 conduce la o primă constatare: respectul dreptului la viaţă privată, la viaţă
familială, respectul domiciliului unei persoane şi a secretului corespondenţei sale

1
Hot. Malone şi alţii c. Marea Britanie, 17 decembrie 1982.
2
Hot. Silver şi alţii c. Marea Britanie, 25 martie 1983.

2
impun, în primul rând, obligaţii negative din partea autorităţilor statale, anume de a
nu face ceva de natură a stânjeni exerciţiul lor de către titularii cărora le sunt
recunoscute - persoanele fizice sau entităţile sociale care le pot invoca.
Impunerea numai a unor obligaţii negative autorităţilor statale, care să apere
individul împotriva ingerinţelor de orice natură ale autorităţilor publice în sfera vieţii
sale private nu este suficientă pentru garantarea efectivă a tuturor componentelor
acesteia, astfel cum sunt enumerate în art. 8 al Convenţiei.
Aşadar, în virtutea obligaţiilor pozitive ce le incumbă în temeiul art. 8, statele
trebuie să legifereze raporturile private şi de familie, astfel încât să asigure
respectarea acestora şi să intervină prin mijloacele aflate la dispoziţia lor pentru a
garanta respectarea legislaţiei respective, inclusiv prin sancţionarea corespunzătoare a
atingerilor nejustificate aduse dreptului la viaţă privată şi familială în raporturile între
persoane de drept privat3.
Aşa fiind, fiecare stat contractant este ţinut să se doteze cu un arsenal juridic
adecvat şi suficient care să aibă ca scop tocmai îndeplinirea acestor obligaţii pozitive
care îi incumbă pe temeiul art. 8 al Convenţiei.
În final as vrea să punctez
1. Eficientizarea studiilor teoretice ale aplicabilităţii principiului
proporţionalităţii pe terenul Convenţiei EDO în vederea stabilirii reperelor de
concept şi conţinut aplicabile protecţiei contemporane a drepturilor şi
libertăţilor omului .
2. Organizarea de seminare pentru formarea profesională a juriştilor
de carieră în domeniul aplicabilităţii principiului proporţionalităţii în scopul de
a-i familiariza cu standardele actuale ale protecţiei drepturilor omului.
3. Perfecţionarea cadrului legal intern cu prescrierea expresă a
exigenţei proporţionalităţii în contextul restricţionării dreptului la divulgării
datelor confidenţiale, secrete sau cu acces limitat, secretului corespondenţei.

3
C. Bârsan..., pag. 596.