Regulatoare de presiune

 Aceste echipamente, reprezentate

principial în figură.
 Funcțiile acestui echipament:
 reglează presiunea de la ieşirea
echipamentului pe la valoarea
dorită în intervalul , unde reprezintă
pierderea de presiune pe traseul
intrare – ieşire atunci când
secţiunea de curgere prin
echipament este egală cu
secţiunea sa nominală;
 menţine presiunea reglată
constantă, în anumite limite, atunci
când în timpul funcţionării variază
presiunea de intrare pi şi/sau se
modifică consumul de debit din
aval de echipament.
 Ungătoare

Aceste echipamente au rolul funcţional de a pulveriza în masa

de aer comprimat furnizată sistemului de acţionare o cantitate
minimă de ulei necesară ungerii garniturilor şi elementelor
mobile din echipamentele sistemului.
 În funcţie de fineţea picăturilor de ulei pulverizate în masa de
aer se disting două tipuri de ungătoare: ungătoare cu
pulverizare obişnuită (cu ceaţă de ulei) şi ungătoare cu
pulverizare fină (cu microceaţă de ulei).
 Deşi soluţiile constructive ale celor două ungătoare sunt
diferite, totuşi funcţionarea lor se bazează pe acelaşi
principiu.
 În cazul ungătoarelor cu pulverizare obişnuită picăturile de
ulei sunt mari (mai mari de 5 m) în timp ce la cele cu
pulverizare fină picăturile au dimensiuni mai mici şi sunt mai
uniform distribuite în masa de aer comprimat.
Schema de principiu a unui ungător cu pulverizare obişnuită
este prezentată în figura. Principiul de funcţionare se bazează
pe efectul Venturi, în care se exploatează depresiunea creată
la trecerea aerului comprimat printr-o secţiune restrictivă Ra.
 Dispozitive de alimentare progresivă
 În timpul funcţionării unui sistem de acţionare pneumatic
există situaţii în care la un moment dat întregul sistem este
pus în legătură cu atmosfera. Asemenea cazuri pot să
apară după o urgenţă, sau după terminarea unui ciclu de
lucru. Punerea sub presiune a sistemului poate cauza mişcări
bruşte şi imprevizibile ale organelor mobile ale motoarelor
din sistem. Acest fenomen este favorizat şi de faptul că
unele elementele mobile ale echipamentelor sistemului pot
fi în poziţii necontrolabile.

Este de dorit ca reconectarea

R
sistemului să se facă progresiv, la
început cu un debit mic, care să (0)
determine creşterea lentă a presiunilor
în camerele active ale motoarelor din (1)
sistem; în acest fel se realizează
întoarcerea lentă a organelor active
ale motoarelor din poziţii intermediare D2/2
în poziţiile de referinţă.
Structuri de grupuri de pregătire a aerului comprimat

R F+RP BD1 BD2 U

P1

P1
RP*
a.
P2

R F RP
BD1 BD2 P1
P1
P2
b.
RP* U
 2.5.2. Motoare pneumatice

Clasificare:
➢ după tipul procesului de transformare a energiei pneumatice în energie
mecanică:
 motoare pneumostatice sau volumice; la aceste motoare procesul
de transformare are loc pe baza modificării permanente a unor
volume delimitate de părţile mobile şi părţile fixe ale camerelor
active ale motorului;
 motoare pneumodinamice; la aceste motoare energia
pneumostatică a mediului de lucru este transformată într-o primă
etapă în energie cinetică, care apoi este la rândul ei transformată în
energie mecanică.
➢ dupa miscarea organului de iesire:
 cu mişcare rectilinie alternativă (cilindri şi camere cu membrană);
 cu miscare de rotaţie alternativă (motoare oscilante);
 cu miscare de rotaţie pe un unghi nelimitat (motoare rotative).
➢ dupa modul în care se realizează mişcarea organului de ieşire;
 motoare cu mişcare continuă;
 motoare cu mişcare incrementală.
Tot în această familie, a motoarelor pneumatice, se pot încadra şi motoarele
pneumo – hidraulice, la care mişcarea organului de ieşire este controlată
prin intermediul unui circuit hidraulic auxiliar.
Motoare pneumatice liniare

Motoare pneumatice liniare de construcţie clasică

Clasificare:
➢ după modul în care sunt separate cele două
camere funcţionale motoarele pneumatice se pot
clasifica în:
 cilindri (fig.a, b şi c);
 camere cu membrană (fig.d);
➢ din punct de vedere constructiv motoarele
pneumatice liniare sunt formate din două
subansambluri principale:
 subansamblul carcasă;
 subansamblul piston.
➢ in funcţie de subansamblul ce se deplasează:
 motoare cu carcasă fixă şi piston mobil (fig.a, b);
 motoare cu carcasă mobilă şi piston fix (fig.c).
Deplasarea subansamblului mobil se poate realiza:
 sub efectul aerului sub presiune în ambele sensuri de
mişcare; în acest caz se spune că motorul este cu
dublă acţiune (fig.b şi c);
 sub efectul aerului sub presiune într-un sens, iar în
celălalt sens:
- sub acţiunea unui arc (fig.a şi d);
- sub efectul greutăţii proprii a ansamblului mobil,
situaţie în care motorul trebuie să lucreze în poziţie
verticală;
- sub acţiunea mecanismului antrenat; in acest caz
se spune că motorul este cu simplă acţiune.
În cazul motoarelor cu dublă acţiune se pot întâlni
două situaţii:
 când cele două suprafeţe active S1 şi S2 sunt egale
(fig.c);
 când cele două suprafeţe active S1 şi S2 sunt diferite
(fig.b);
Una dintre problemele ce apar la aceste motoare
este cea a opririi la capetele de cursă. Aici, în urma
impactului dintre ansamblul mobil şi capace, apar
şocuri mecanice care solicită dinamic elementele
constructive ale motorului.
Pentru eliminarea acestei deficienţe există
următoarele soluţii:
 dacă viteza de deplasare şi sarcina nu sunt foarte
mari se poate amortiza impactul cu ajutorul unor
inele nemetalice; există şi posibilitatea utilizării în
acelaşi scop a unor arcuri elicoidale sau arcuri taler;
 de cele mai multe ori se optează pentru o frânare
realizată pe cale pneumatică, prin micşorarea
secţiunii de evacuare în apropierea capacului;
 când energia care trebuie amortizată este prea
mare, se recurge la amortizoare externe de tip
hidraulic.
 2 V

3
Fig.4.37