Metodologia investigării infracţiunii de viol

1. Particularităţile principalelor activităţi care se desfăşoară în vederea administrării probatoriului

Cercetarea la faţa locului este o activitate care trebuie desfăşurată cu maximă urgenţă ce îşi propune, în cadrul investigării
infracţiunilor de viol,elucidarea unor aspecte precum:
⇒ cadrul spaţiio-temporal în care a fost săvârşit violul;
⇒ posibilităţile persoanei vătămate de a se opune, de a-şi exprima manifest dezacordul în legătură cu întreţinerea de acte
sexuale în condiţiile date;
⇒ manifestările făptuitorului şi ale persoanei vătămate înainte, în timpul şi după întreţinerea actelor sexuale;
⇒ existenţa unor urme specifice sau mijloace materiale de probă care să confirme sau să infirme susţinerile persoanelor
implicate, eventual, să se stabilească identitatea făptuitorului atunci când aceasta este necunoscută;
⇒ persoane care cunosc elemente legate de săvârşirea infracţiunii, dacă locul faptei permite ca persoane din exterior să fi
luat act de modul de manifestare al persoanelor implicate în activitatea ilicită.

Activităţile de căutare a urmelor şi mijloacelor materiale de probă se desfăşoară în:

 încăperea sau porţiunea de terenunde a fost desfăşurat actul sexual în condiţii de constrângere sau profitând de
imposibilitatea persoanei vătămate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa;
 locurile unde au fost ascunse mijloace materiale de probă de natură a lămuri împrejurările săvârşirii infracţiunii precum
lenjeria de pat, lenjeria intimă, alte obiecte de vestimentaţie, prosoape, batiste, diverse suporturi textile aparţinând
persoanelor implicate ori care au fost folosite într-un fel sau altul în timpul săvârşirii infracţiunii;
 locul unde a fost acostată persoana vătămată, traseul pe care a fost silită să-l parcurgă, locul unde au fost exercitate
violenţe, unde s-a desfăşurat lupta dintre făptuitor şi victimă, unde persoana vătămată a reuşit să se retragă în aşteptarea
primului ajutor, traseul parcurs de către aceasta după întreţinerea actului sau actelor sexuale în condiţiile specific
infracţiunii, etc.

Este de preferat ca echipa de cercetare la faţa locului să fie însoţită în activitate de către persoana vătămată, între aceasta şi
şeful echipei trebuind să existe un dialog în folosul activităţii. Practic, am avea de a face cu o modalitate
specială de ascultare a persoanei vătămate – la faţa locului – aceasta având posibilitatea să susţină cele declarate cu situaţia
din câmpul infracţional.

Deşi par, lucrurile nu sunt simple. De cele mai multe ori, violurile se săvârşesc în spaţii ce aparţin unor proprietăţi private
ce corespund domiciliului unor persoane, adesea fiind vorba despre fătuitori ori apropiaţi ai acestora. În aceste condiţii,
practica judiciară se confruntă de multe ori cu situaţii în care organul judiciar se află în faţa unei decizii riscante atunci
când hotărăşte deplasarea şi efectuarea unei activităţi la faţa locului.

Astfel, dacă presupunem că persoana vătămată se prezintă în faţa organului de cercetare penală al poliţiei judiciare,
eventual şi la o oră târzie în noapte, şi aduce la cunoştinţa funcţionarului public faptul că a fost silită să întreţină diferite
acte sexuale în apartamentul situat la adresa ... şi că, cu greu a reuşit să fugă din locul respectiv. Observând persoana
respectivă îmbrăcată sumar şi cu vizibile urme de violenţă la nivelul – să spunem – braţelor şi capului, funcţionarul public
se va asigura că persoana este în afara oricărui pericol, o va asculta cu privire la împrejurările săvârşirii infracţiunii, după
care va găsi necesar să dispună efectuarea unei activităţi de cercetare la faţa locului, dat fiind
pericolul dispariţiei urmelor infracţiunii.
În urma unei minime evaluări a riscurilor se va putea observa că pot apare unele probleme de ordin procedural. Cu
maximă precauţie, probabil că poliţistul va solicita victimei să însoţească echipa, va întocmi un proces-verbal de
conducere în teren din care va reieşi că persoana vătămată, pe lângă faptul că a arătat adresa, a condus echipa şi a indicat
cu precizie uşa apartamentului în care a fost desfăşurată activitatera infracţională.
Sunând la uşa apartamentului în care se afirmă că a fost săvârşită infracţiunea, trebuie comunicat persoanei, care va
deschide, scopul deplasarii organului judiciar şi ce activitate urmează să se desfăşoare. Dacă persoana care va deschide, va
nega orice element legat de activitatea infracţională, începând, chiar, cu persoana vătămată, refuzând pătrunderea echipei
de cercetare la faţa locului, chiar şi numai pentru minime verificări, se va pune, cu cetitudine, problema temeiului juridic
al pătrunderii echipei în domiciliul respectiv.
Şeful echipei va avea două variante:
→ ori va renunţa la examinarea respectivului apartament, foarte posibil cu gândul că se va întoarce în curând cu o
autorizaţie de percheziţie care îi va permite să intre şi să elucideze toate aspectele invocate în plângerea şi în
declaraţia persoanei vătămate;
→ ori va încerca să forţeze limitele situaţiei invocând necesitatea, cel puţin, a verificării declaraţiilor persoanei vătămate
cu privire la desfăşurarea activităţii infracţionale în acel apartament, dat fiind gravitatea faptelor reclamate, posibilitatea
distrugerii sau denaturării urmelor şi, desigur, primele date de anchetă.

Pregătirea şi experienţa fiecărui anchetator în parte îl va ajuta pe acesta să facă distincţia dintre drept şi abuz de drept,
dintre o a activitate de anchetă şi o încălcare a drepturilor omului.

Efectuarea de percheziţii – Trecând peste asemănările şi deosebirile dintre percheziţie şi cercetarea la faţa locului, în
cadrul investigării infracţiunilor de viol, îmi permit să subliniez că, atunci când se impune, pe baza unor informaţii de
anchetă, efectuarea unei percheziţii va urmări:
 descoperirea de obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie de corp, lenjerie de pat, pături, prosoape, cârpe, etc. ce poartă urmele
infracţiunii;
 descoperirea de obiecte folosite pentru desfăşurarea actelor sexuale;
 descoperirea de obiecte folosite de către făptuitor pentru a constrânge sau a aduce persoana vătămată în stare de a nu se
putea apăra sau de a nu-şi putea exprima voinţa pentru a participa la desfăşurarea de acte sexuale;
 descoperirea de diferite obiecte, înscrisuri sau valori care aparţin victimei, altor persoane cu identitate certă care au
legătură cu cauza ori care pot proba elemente de anchetă;
 descoperirea de obiecte, valori sau înscrisuri care au legătură cu activităţi legate de crima organizată sau acte de
terorism;
 descoperirea de persoane lipsite de libertate în mod ilegal, exploatate, drogate, care se sustrag de la urmărire penală,
judecată sau executarea unei pedepse;
 descoperirea de arme, droguri, alte substanţe sau obiecte supuse regimului autorizării ce sunt deţinute în mod ilegal;
 descoperirea de cadavre sau segmente de cadavru, în condiţiile unei activităţi criminale cu o anumită întindere în timp
pe fondul unor boli mintale grave.

De subliniat aici ar fi necesitatea păstrării unui dialog continuu, în interesul anchetei, între şeful echipei şi persoana
percheziţionată. Fiecare descoperire a echipei trebuie să fie dublată de explicaţii amănunţite ale persoanei
percheziţionate cu privire la descoperire ca atare şi la poziţia pe care o are faţă de această descoperire.
Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice criminalistice şi medicolegale – În raport cu urmele şi mijloacele materiale de
probă descoperite la faţa locului sau cu prilejul efectuării unor alte activităţi în teren ori aduse de către persoanele
implicate, în special, de către persoana vătămată se pot dispune toate categoriile de constatări tehnico-ştiinţifice
criminalistice cunoscute. Mai frecvent se dispun: constatări tehnico-ştiinţifice biocriminalistice; constatări
tehnicoştiinţifice chimice; constatări tehnico-ştiinţifice traseologice. De la caz la caz anchetatorii vor pune întrebări
oportune care să lămurească cele mai importante şi mai urgente aspecte pe baza cărora ancheta să poată lămuri toate
problemele specifice investigării infracţiunilor de viol.
Constatarea medico-legală este folosită în anchetă ca element de natură a conferi certitudinea necesară unor stări de fapt
esenţiale pentru existenţa infracţiunii şi pentru direcţionarea cercetărilor. Ca probleme, medicii legişti se vor
pronunţa cu privire la :
→ existenţa actului sexual şi datele ce confirmă acest lucru – în cazul raporturilor heterosexuale se poate constata
deflorarea recentă, prezenţa urmelor de lichid spermatic în vagin sau/şi alte orificii naturale ori pe piele în diferite
zone ale corpului, prezenţa sarcinii, a unor boli cu transmitere sexuală, modificări ce pot fi constatate în legătură cu
organele sexuale, orificiile naturale sau zone ale corpului implicate în desfăşurarea actului sexual etc.;
→ existenţa unor leziuni pe corpul victimei sau/şi al făptuitorului care să confirme acţiunile violente specifice
constrângerii şi eforturilor persoanei vătămate de a se opune şi a-şi asigura scăparea – pentru a înfrânge opoziţia unei
persoane bine dezvoltate din punct de vedere fizic este nevoie de o adevărată luptă care nu este posibil să nu lase urme pe
corpul celor implicaţi; adesea, pe lângă echimoze şi escoriaţii comune, se descoperă urme de muşcături, escoriaţii
provocate de unghii, de bijuteriile purtate de către persoanele implicate, etc.;
→ capacitatea fiziologică a persoanelor implicate de a desfăşura actele sexuale ce constituie obiectul violului – în funcţie
de natura actului sexual reclamat, medicul legist poate confirma aptitudinea, potenţialul persoanelor de a
putea desfăşura actul sexual;
→ existenţa unei boli, a unui tratament medical sau a altei cauze de natură a genera imposibilitatea victimei de a se apăra
sau de a-şi exprima voinţa – medicul legist se poate pronunţa cu privire la măsura în care gravitatea unei
boli sau a unei crize specifice evoluţiei bolii poate genera o starea avută în vedere de către legiuitor, cu privire la efectele
administrării unui anumit tratament medical, chiar şi în condiţiile unei supradoze accidentale, consumului de droguri,
alcool, etc.;
→ consecinţele violului asupra persoanei vătămate şi a făptuitorului – înainte de toate se vor evolua zilele de îngrijiri
medicale sau se vor constata celelalte consecinţe pe care legiuitorul le-a avut în vedere la reglementarea
vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

2. Ascultarea persoanelor implicate în desfăşurarea actelor sexuale ce constituie obiectul violului

– Persoana vătămată, făptuitorul, alte persoane ce au participat la desfăşurarea actelor sexuale, trebuie ascultate
folosindu-se cele
mai adecvate procedee tactice, în funcţie de particularităţile fiecărei persoane în parte. Ca principale probleme, vor fi
urmărite:
o identitatea fiecărei persoane implicate, eventual, alte elemente pe baza cărora să se poată stabili identitatea, în măsura în
care aceasta nu este cunoscută;
o relaţiile persoanei vătămate cu făptuitorul/făptuitorii, eventual cu altepersoane care au participat la desfăşurarea actelor
sexuale, dacă erau cunoscute aspecte legate de vârstă, stare civilă, relaţii de subordonare profesională sau funcţională;
o împrejurările de loc şi timp în care au fost desfăşurate actele sau actul sexual reclamat ca viol, cum au ajuns, dacă ştiau
ce urma să se desfăşoare, dacă era o întâlnire pregătită sau una conjuncturală;
o acţiunile fiecărei persoane înainte, în timpul şi după desfăşurarea actelor sexuale;
o modul cum persoana vătămată şi-a manifestat refuzul de a participa la desfăşurarea actelor sexuale sau a unuia dintre
ele, dacă aceasta se afla în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa;
o modul cum făptuitorul a procedat la constrângerea victimei ori la aducerea acesteia în stare de a nu se putea apăra ori de
a-şi exprima voinţa, care a fost poziţia celorlalte persoane participante;
o reacţia persoanei vătămate la agresiune, rezultatele eforturilor sale de a se opune, dacă a fost ajutată în vreun fel – de
către cine şi cu ce rezultat;
o natura actelor sexuale desfăşurate, dacă, în ce măsură şi cum a fost pusă în pericol viaţa, integritatea corporală sau
sănătatea victimei sau/şi a altor participanţi;
o dacă au fost folosite obiecte la desfăşurarea actelor sexuale, cine le-a procurat, dacă erau special destinate întreţinerii de
acte sexuale, dacă şi în ce măsură aceste obiecte au pus în pericol sănătatea sau integritatea corporală a persoanei
vătămate;
o starea victimei şi a făptuitorului, eventual, a celorlalţi participanţi, după desfăşurarea actelor sexuale;
o acţiunile întreprinse pentru ştergerea urmelor infracţiunii – cine, ce a făcut şi cu ce rezultat;
o ce alte persoane mai cunosc elemente cu privire la relaţiile dintre participanţi, la desfăşurarea actelor sexuale ori cu
privire la starea celor implicaţi după terminarea actelor sexuale.