Fekete Antony Roland

Specializarea EFS
Anul II

Idealul educațional al școlii românești

Idealul educațional este o formă a idealului social și

profesional și depinde în mai mare măsură de
determinările sociale - acțiunea socială decât de forța
lăuntrică a individului. Dacă idealul individului depinde în
cea mai mare măsură de aceste resorturi și interioare,
idealul educațional, perspectivă și determinările sale sunt
mai mult de natură socială și depind în mai mică măsura
de individ, neputând însă face abstracție de acesta. El
vizează în primul rând sensul și proiecția socială a
individului pe un fond cultural istoric, având o structură cu
mult mai complexă și chiar o dinamică mai rapidă decât
idealurile individuale. Idealul social și implicit cel
educațional diferă de cel individual, având o semnificație
socială profesională și morală mai pronunțată. Aceste
tipuri de idealuri diferă în primul rând de structura și
condiționările vieții sociale, și nu de structura psihologică a
individului.
Idealul educațional se conturează și obiectivează la nivelul
a trei coordonate sau dimensiuni fundamentale:

a) Dimensiunea socială - care vizează tendința

generală de dezvoltare a acelei societăți și care va
anticipa unele stări posibile, elemente definitorii ale
societății viitoare în raport cu care trebuie educat omul;
b) Dimensiunea psihologică - se referă la tipul de
personalitate pe care societatea îl solicită, respectiv la
ansamblul de trăsături psiho-comportamentale ale
membrilor societății;
c) Dimensiunea pedagogică - are în vedere
posibilitațile efective de care dispune acțiunea
educațională pentru a transpune în practică idealul
respectiv.
Din analiza celor trei dimensiuni prezentate anterior
rezultă că idealul educațional realizează legătura dintre
ceea ce este și ceea ce trebuie să devina omul în procesul
educației.
În ceea ce privește idealul educațional actual al
învățământului din România, acestaeste sintetizat prin
formularea următoarelor cerințe: „dezvoltarea liberă,
integrală și armonioasă a individualității umane în vederea
formării unei personalități autonome și creative. Astfel,
idealul educațional românesc al acestei perioade vizează
desăvârșirea potențialului uman și valorificarea acestuia în
vederea formării unei personalități armonioase și
creatoare, capabilă să se integreze în societate și să facă
față cu succes cerințelor de orice natură ale societații.

Idealul educațional al școlii românești nu se referă doar

la desăvârșirea interioară a personalității ci are în vedere
și asigurarea dimensiunii de ordin vocațional al procesului
instructiv-educativ, vizând exercitarea unei profesiuni cu
randament optim. În acest mod se realizează asigurarea
unei corespondențe cât mai bune a caracteristicilor
personalității subiectului uman cu activitatea prestată în
contextul soliciărilor societății. Un asemenea ideal
vocațional este un proiect ce cuprinde un ansamblu de
valori și însușiri posibil de a fi asimilate și formate în grade
diferite, în funcție de dispozițiile interne ale personalității ți
de calitatea organizării educației. Societatea trebuie să
ofere cadrul potrivit pentru desăvârșirea personalității
umane, iaraceasta să se implice în mod creator în
dezvoltarea acelei societați.
Ca în concluzie, putem spune că oricare ar fi societatea
în care funcționează idealul educațional, acesta urmarește
să atingă aspectele definitorii pentru contextul istoric și
socio-economic. Astfel idealul educațional este cel care
impune o anumita atitudine față de ființa umană în
general, față de copilul ce este educat în special.