ACTIVITĂȚI MOTRICE DE

TIMP LIBER
CURS 2

LECT. UNIV. DR. ȘIMON SORIN

 Loisirul sportiv

În comparaţie cu alte forme recreative, loisirul

sportiv reclamă un efort fizic mai intens şi susţinut,
chiar dacă acesta nu se confundă cu activitatea
sportivă de performanţă.
 Loisirul sportiv are următoarele
caracteristici specifice:

 nu este centrat pe cultul efortului sau pe căutarea

performanţei;

 nu necesită respectarea unor reguli sau antrenamentul

intensiv sistematic;

 presupune căutarea relaxării, a condiţiei fizice optime, prin

activităţi informale sau spontane;

 se practică individual sau în familie, în vreme ce sportul

presupune existenţa unui club sau asociaţii sportive;

 implică de cele mai multe ori contactul cu natura,

descoperirea de locuri noi, experimente unice;

 prin caracterul suplu, lejeritatea infrastructurilor necesare,

caracterul deseori familial, loisirul sportiv este unul dintre cele
mai populare tipuri de loisir cunoscute.
 Recreerea – accepţiuni ale termenului

Def:
- Recreerea reprezinta aspectul pozitiv al loisirului, ce propune
activism şi nu atitudine pasivă (A. Bota – Exerciţii fizice pentru
viaţă activă – 2006)

- ...este o activitate întreprinsă voluntar în timpul liber, motivată

prin dorinţa de a avea satisfacţii personale induse de
acesta .... un instrument al terapiei mantale şi prin mişcare
(Kaplan, 1975)

- ...este un ansamblu de experienţe sau activităţi la care

subiecţii participă în timpul liber, în scopul dobândirii plăcerii,
satisfacţiei sau educaţiei (Zepler, 1974)
Recreerea prin efort fizic cunoscut şi
ca “loisir physique” – Franţa sau
“physical recreation” – Anglia, SUA
îmbracă forme variate, începând cu
jocul copilului şi evoluează spre forme
complexe instituţionalizate cu reguli
stricte de funcţionare.
 Raportul loisir - recreere

Activităţi Loisir Activităţi profesionale

obligatorii
Loisir pasiv Loisir activ Profesie Vocaţie

Recreere

Recreere prin
exerciţiu fizic
Educaţie Sport
fizică pentru
indepe toţi
ndentă
Instituţiile responsabile de promovarea
acestor forme de loisir sunt:

Instituţii sportive: cluburi, asociaţii,

federaţii:

 sportul ca spectacol;

 sportul ca reprezentare;

 sportul competiţional.
Instituţiile responsabile de promovarea
acestor forme de loisir sunt:

Instituţii non- sportive: şcoala, centre

comunitare, întreprinderi, armata :
 sportul ca reprezentare;

 sportul competiţional;

 pre-sportul.
Instituţiile responsabile de promovarea
acestor forme de loisir sunt:

Locaţii informale: parcuri, plaje, păduri:

 pre-sportul;

 jocul întrecere;

 jocul propriu-zis.
Loisir constructiv
implică participare pasivă  implicare emoţională  implicare
activă  implicare creativă

Loisir distructiv
este nociv pentru sine  nociv pentru societate.

La polul opus se află loisirul distructiv pentru

sine (de exemplu, jocurile de noroc) sau pentru
societate (de exemplu, diverse forme de
întrecere ce presupun violenţa).
 Sportul propriu-zis constituie un loisir slab
reprezentat, necesitând un nivel bun al calităţilor
motrice, o experienţă motrică importantă, investiţie
personală importantă, înscrierea într-un club.
Sportul, în accepţiunea sa clasică nu se adresează
decât unei minorităţi, fiind o practică cumulativă în
sensul că mulţi dintre indivizi sunt angrenaţi în mai
multe activităţi sportive.

 Datorită contextului economic şi social există două

tipuri de criterii ce caracterizează schimbările
intervenite în practica sportivă în ţările avansate:
cantitative şi calitative.

 Fiecare sport are o semnificaţie particulară pentru

fiecare practicant, domeniul sportiv creează
continuu sporturi noi.
 Cererea diversificată nu vizează doar spaţiile
sportive tradiţionale, ci şi spaţiile fizice noi
dintre care putem grupa trei tipuri principale:

 spaţii special destinate: stadioane, piscine,

săli de sport;

 amenajări sportive prin adaptarea unor spaţii

existente;

 spaţii sportive prin includere: plaje, pieţe,

străzi, ziduri.
 O nouă percepţie socială conduce la conferirea unui
statut privilegiat prin:

 predominarea practicii individuale în raport cu cea

colectivă;

 căutarea de spaţii cât mai apropiate de cadrul

natural;

 alegerea unei socializări adaptată propriilor

necesităţi: club, sală privată, familie, grup de
prieteni;

 utilizarea unor echipamente sportive personalizate,

care influenţeaza practica sportivă;

 impunerea unei autocenzuri în detrimentul

prezenţei arbitrului.
Loisirul sportiv trebuie să preia valorile
- sistemului instituţional
- sistemului comercial.

 Sistemul instituţional:
 poartă marca dimensiunii comunitare. Sportivii se identifică cu
clubul sau federaţia, promovând valorile naţionale;

 dimensiunea culturală implică asimilarea tuturor cunostinţelor

şi comportamentelor ce construiesc o memorie comună ( P.
Chifflet, 1990);

 dimensiunea etică se bazează pe valorile olimpismului;

 dimensiunea emoţională reliefează sentimentul apartenenţei

la un grup, la un spirit, comune practicanţilor, spectatorilor şi
conducătorilor.
Loisirul sportiv trebuie să preia valorile
- sistemului instituţional
- sistemului comercial.
 Sistemul comercial:

 Sectorul comercial al loisirului este un sistem

eterogen, la care este greu de conturat apartenenţe
la o anumită comunitate. Acest sistem are
următoarele caracteristici:

 oferta aparţine uneori, cluburilor de tip asociativ

care organizează practici de loisir necompetitive;

 oferta aparţine asociaţiilor sau cluburilor care pun la

dispoziţie logistica pentru eventualii practicanţi,
care plătesc un anumit tarif pentru aceste servicii
(cluburi de echitaţie, tenis, schi, cicloturism).