Universitatea Babeș-Bolyai

Facultatea de Istorie și Filosofie, Cluj-Napoca

Specializarea Istoria și Socio-Antropologia Epocii Moderne
Masterat, an II

Economia Transilvaniei ca parte a economiei Imperiului

Habsburgic. Integrare si specifitați.

Studentă: Girigan Maria-Aurora

 Regimul post-revoluţionar instaurat la nivelul întregii Monarhii habsburgice, adică
neoabslutismul, reprezintă momentul în care, după decenii de incertitudini şi încercări de
reformare eşuate, s-au pus bazele unor instituţii şi mecanisme administrative moderne, care au
dat o direcție evoluţiilor ulterioare la nivelul tuturor provinciilor. Multă vreme s-a susţinut
caracterul reacţionar al regimului neoabsolutist, însă, reevaluările şi cercetările mai noi arată că
reformele din aceşti ani au propus un proces clar de inovare în majoritatea domeniilor şi că, spre
deosebire de tentativele anterioare, acestea au fost încununate de succes. Procesul nu a fost unul
simplu şi liniar, ci unul marcat de o sumă întreagă de oscilaţii şi, uneori, chiar de contradicţii.
Transformarea se petrece din nevoia înlocuirii unui sistem politic şi administrativ care, pe lângă
menţinerea unei structuri sociale extrem de rigide, a consemnat şi un set întreg de atitudini şi
prejudecăţi care promovau excluderea individuală şi de grup. Avem de-a face cu o tranziţie ce
marchează cumpăna dintre două tipuri de sistem politic şi social, cel care dispărea din prim-plan
la 1848, reuşind totuşi să se regrupeze în resorturile profunde ale unor structuri de mentalitate şi
de atitudini sociale, etichetate drept tradiţionaliste, persistente şi stabile, şi noul tip de societate
propulsată de ideile revoluţiei paşoptiste şi modelată apoi de reformismul neoabsolutist din
deceniul post-revoluţionar.1
Privită în ansamblu, instaurarea noului absolutism a fost totuşi un proces gradual, marcat
nu doar de un efort de organizare instituţională, ci şi de unul de redefinire identitară în relaţia
dintre stat şi comunitate, dar şi dintre stat şi individ, care să fie în măsură să creeze o nouă
interfaţă între autoritatea politică şi populaţie prin eliminarea controlului vechilor structuri locale
de putere asupra administraţiei şi justiţiei. Ruptura declarată a regimului neoabsolutist cu
revoluţia era sensibil atenuată pentru anii 1849-1851 de prevederile liberal-moderate ale
Constituţiei din 4 martie 1849, aplicabilă întregului Imperiu. În privinţa raporturilor dintre stat şi
cetăţeni, actul constituţional de la 4 martie prevedea: „pentru toate popoarele Imperiului este
numai un singur drept general austriac al cetăţenilor Imperiului. Nicio deosebire în dreptul civil
sau criminal în procedură sau în împărţirea drepturilor publice nu poate exista de acum între
cetăţenii singuraticelor ţări ale coroanei.” La rândul ei, desfiinţarea iobăgiei, unul din obiectivele
esenţiale ale revoluţiei de la 1848 care trebuia dus la îndeplinire, figurează de fapt, în esenţa sa,

1
Marin Iosif Balogh, Înalta birocrație austriacă din Transilvania și rolul ei modernizator la mijlocul veacului al
XIX-lea, pp. 1-12, accesat online la adresa http://www.historica-cluj.ro/anuare/AnuarHistorica2008/05.pdf în data
de 16.05.2016
în art. 7, care prevedea: „Orice formă de dependenţă personală şi de iobăgie este desfiinţată
pentru totodeauna. Se desfiinţează orice servituţi şi obligaţii ce provin din proprietate imobiliară,
iar pe viitor se interzic sub orice formă”. Aceeaşi prevedere a fost inclusă apoi în aşa-zisele
„Principii constituţionale” din ianuarie 1852, care inaugurează procesul amplu de restructurare a
Imperiului pe bazele centralismului şi neoabsolutismului. Măsurile de reformă agrară precizate la
nivel de intenţie în aceste acte constituţionale şi reluate apoi de legislaţia specifică aveau şi
menirea de a pune definitv statul în locul jurisdicţiei locale a marilor proprietari funciari şi
încheiau în acelaşi timp un proces început cu cel puţin un secol mai devreme şi care în ultimă
instanţă trebuia să determine o remodelare profundă politică, economică şi socială a statului.2
În procesul modernizării, Austria, prin politica sa din anii neoabsolutismului, a pus în
practică reglementările necesare instituirii liberalismului economic. La baza operei a stat
reglementarea spațiului vamal comun la nivelul întregului Imperiu, care oferea popoarelor din
cadrul Monarhiei austriece deplina libertate comercială între diversele regiuni. Pe plan intern
politica vamală a fost susținută de legea libertății comerțului și de legea industriei. Acestea
protejau și promovau industria, încurajau dezvoltarea economiei și a liberului schimb și creau noi
condiții favorabile expansiunii tehnologiei și pieței de capital. În același context, Austria
promova modernizarea economică a Transilvaniei începând cu anul 1850 pe baza unei politici
economice liberale și pe baza exportului de capital străin în Transilvania. Ramurile care au
beneficiat de capitalul austriac au fost industria minieră, cea siderurgică și de cherestea.3
La 1848, când s-a luptat pentru unitatea germană, s-a încercat și o unificare a relațiilor
monetare, fără să se depășească însă stadiul unor jumătăți de măsură. În anul 1866, Austria a ieșit
din uniunea monetară germană: o reorganizare cu adevărat nouă și trecerea spre o valută de aur
s-a realizat abia în anul 1892, când coroana a înlocuit guldenul ca unitate valutară. Schimbul de
plăți comerciale și de afaceri a aflat o simplificare esențială în urma folosirii cecurilor și a
tranzacțiilor, intrări și ieșiri, după sistemul clearingului introdus de George Coch cu ajutorul
casei de economii a poștei intemitente în anul 1882. Nevoile de capital ale industriei și
comerțului au fost acoperite tot mai mult de bancile mari; dintre acestea, dezvoltarea cea mai
puternică a cunoscut-o Creditanstalt fur Handel und Gewerbe/ Banca de credit pentru comerț și

2
Ibidem, pp. 1-12
3
Marin Iosif Balogh, Dilemele modernizării. Economie și societate în Transilvania (1850-1875), Editura
International Book Access, Cluj-Napoca, 2007
meșteșug (1865). Acestei bănci industriale i s-au alăturat, pentru tranzacțiile ipotecare și de
schimb, Allgemeine Oesterreichische Bodencreditanstalt/ Banca de credit funciar general-
austriacă, care se baza în primul rând pe capitalul francez și Anglo-osterreichische Bank,
întemeiată la o inițiativă venită din Londra și care se interesa îndeosebi de întreprinderile de
transport și montate. În anul 1880 s-a întemeiat Landerbank de către Union Generale pariziană a
lui Paul Eugene Bontoux. Această bancă a știut să evite catastrofa financiară a băncii Union
Generale (1882) la fel ca și Alpine Montangesellschaft/ Societatea montană alpină, fondată de
același consorțiu parizian în anul 1881.4
Printre diferitele ramuri ale economiei acestei epoci, sectorul industrial merită o atenție
specială datorită dezvoltării sale spectaculoase. Dintre industriile care lucrau pe baze agricole,
morăritul austriac a suferit, din cauza concurenței ungare și străine care apăsa prețurile și care a
devenit îngrijorătoare în anii ’80, când s-a ajuns la o criză durabilă gravă, din care nu s-a mai
putut ieși. Mult mai bine au lucrat fabricile de bere. Dinastia Dreher a reușit să se instaleze în
Italia și Ungaria, aici au fost dezvoltate mari fabrici de bere pentru bere slabă, în decursul anilor
îmbunătățindu-se perisabilitatea și calitatea producției. Industria zahărului a cunoscut și ea un
avânt deosebit, devenind unul din articolele cele mai importante de export. Pe la mijlocul
secolului al XIX-lea ia amploare industria hârtiei scoasă din pastă de lemn. Hârtia și celuloza au
devenit de asemenea produse importante de export ale țărilor alpine și dunărene austriece. Într-o
perioadă de activități intense de construcții, au înflorit și tâmplăria de construcții și industria de
mobile. Mobilele austriece din lemn curbat au deținut un loc de frunte. Economia montană și
industria grea dependentă de această economie s-au dezvoltat și ele deosebit de repede. Producția
cărbunelui din țările alpine nu a putut concura cu cea din Țările sudete nici în privința cantității și
nici în cea a calității. Pe lângă fier și oțel, metalele neferoase au trecut într-un plan secundar în
mineritul și industria Austriei. Un rol considerabil l-a jucat și industria metarulgică prin
confecționarea de scule, tacâmuri, garnituri de unelte, cutii, podoabe, etc. din mai multe feluri de
aliaje, care puteau să înlocuiască metalele prețioase scumpe. Economia electrică s-a dezvoltat
enorm; obținerea curentului electric se baza încă prioritar pe termocentralele cu ardere de
cărbune. Apare electricitatea în clădirile publice și în gospodăriile particulare. În ciuda tuturor
acestor rezultate bune, industria chimică austriacă a rămas mult în urma celei germane și vest-

4
Erich Zollner, Istoria Austriei, de la începuturi până în prezent, Ediția a VIII-a, Vol. II, traducere de Adolf
Armbruster, Editura Enciclopedică, București, 1997, p. 565
europene. Întreprinderile mici au fost înlăturate din acest sector de către firmele mari. Însă,
Austria ocupa o poziție excelentă pe piața mondială în ceea ce privește producția de sticlă, a
cărei pondere principală se situa în Țările sudete, în special în Boemia. Industria textilă austriacă
s-a dezvoltat și ea destul de bine, cu unele coborâșuri pe alocuri. După mijlocul veacului, când s-
au desființat taxele vamale, industria mătăsii vieneză a pierdut considerabil, multe întreprinderi
mutându-se în regiunile germane din Boemia și Moravia. Tot un mare succes l-au arătat și
producțiile de covoare și pielăria de calitate produsă la Viena. În ciuda diferitelor crize și
reculuri, marea industrie a epocii oferă o imagine impresionantă a avântului. De această evoluție
s-au bucurat și au profitat Țările sudete, care au preluat conducerea datorită resurselor naturale
deosebit de bogate, a tradițiilor industriale și a promovării de către stat.5
La fenomenele negative ale vieții economice a epocii au contribuit zvonuri nefondate,
cum că expansiunea industriei austriece nu a fost condiționată numai de eficiența unor
întreprinzători solizi și responsabili. Speculațiile au dus la crize grave și nu de puține ori au
trebuit să intervină tribunalele. „Marele crah” din 9 mai 1873 a fost consecința unor speculații
febrile și complet nechibzuite la bursă și în tranzacțiile bancare. Viața economică austriacă a
suferit aproximativ patru ani din pricina urmărilor acestui faliment.6
O atenție deosebită trebuie acordată Transilvaniei, asupra căruia Imperiul Austriac a avut
o influență benefică în realizarea reformei economice și în formarea unei economii unitare. După
revoluție, Transilvania a fost înglobată în uniunea vamală austriacă. Pentru reformarea finanțelor,
curtea imperială preconiza introducerea sistemului impozitului funciar pentru toate categoriile de
proprietăți funciare. La sfârșitul anului 1850, a fost elaborat proiectul de reglementare a
raporturilor urbariale pe baza Legii agrare din 1848 și a dispozițiilor din 29 decembrie 1849/10
ianuarie 1850, ale guvernatorului militar și civil al Transilvaniei, ce conțineau în formă
incipientă prevederile Patentei din 1854. Patentele imperiale din 18 februarie/2 martie 1853,
pentru Banat, Crișana și Maramureș, și din 9/21 iunie 1854, pentru Transilvania, au reglementat
chestiunea agrară din aceste teritorii într-o maieră aproape identică. Patenta pentru Transilvania,
reprezentativă pentru toate reglementările, recunoștea dreptul de proprietate al țăranilor iobagi
eliberați și dreptul de a dispune liber de pământurile lor, statua prevederi ce împiedicau
fărămițarea proprietăților țărănești. În proprietatea iobagilor a trecut și partea ce le revenea din

5
Ibidem, pp. 551-559
6
Ibidem, pp. 560-561
pășunea și stufărișul aflate în folosință comună. Patenta a extins aceste prevederi și asupra
proprietăților secuiești și a dispus organizarea judecătoriilor urbariale; pentru reglementarea
diferendelor dintre foștii proprietari și țărani. Patenta prevedea posibilitatea răscumpărării
diferitelor categorii de pământuri alodiale și a jelerilor alodiali, formele de răscumpărare,
dispoziții privitoare la pământurile desțelenite, reglementa problema viilor și a grădinilor.
Problemei dijmei i s-a dat o soluționare abia în 3/15 septembrie 1858. În privința cârciumăritului
și morăritului, patenta le acorda pe mai departe proprietarilor de pământ, cu respectarea uzanțelor
juridice de atunci. Pășunile și pădurile aflate până atunci în folosință comună erau separate, unde
era posibil, acordându-se o treime țăranilor. Judecătoriile urbariale au început să funcționeze din
1857 în Banat, Crișana și Maramureș, iar din 1858 și în Transilvania. Despăgubirea nobililor era
suportată de stat, iar pentru jelerii alodiali patenta prevedea răscumpărarea personală. Din punct
de vedere juridic, introducerea legislației austriece a favorizat dezvoltarea instituțiilor specifice
economiei de piață, a statuat relații noi în societate, aducând schimbări fundamentale în
reglementarea situației juridice a locuitorilor. Codul civil general austriac a intrat în vigoare
începând cu data de 1 mai 1853 în Ungaria și Banatul timișan, iar în Transilvania, în urma
Patentei din 29 mai 1853, cu începere de la 1 septembrie 1853. Noile reglementări cu caracter
comercial au contribuit și ele la cristalizarea unei noi societăți în spațiul transilvănean. Reformele
noului absolutism instaurat după revoluția pașoptistă în domeniile economic, administrativ,
religios și școlar erau menite să încurajeze individualitățile naționale și confesionale atât cât să
nu afecteze unitatea și integritatea politică a monarhiei. Noua orientare a elitelor românești de a
canaliza militantismul în scopul creării sau consolidării instituțiilor menite să conserve și să
întărească naționalitatea, s-a manifestat cu predilecție pe plan social-economic, cultural și
bisericesc. Pe plan economic și social, eforturile s-au concentrat asupra apărării și consolidării
proprietății funciare românești, constituită în urma patentelor din 1853-1854. Elita românească a
conferit problemei agrare o dimensiune națională, organizând apărarea drepturilor țăranilor în
disputele cu foștii proprietari și în fața comisiilor desemnate pentru lichidarea diferendelor. O
campanie puternică a fost declanșată în sprijinul formării unei clase de mijloc românești, care să
susțină, cu o mai mare independență, militantismul național. Crearea clasei de mijloc era
concepută în strânsă legătură cu libertatea comerțului și industriei recent înființate (Brașov,
Sibiu, Timișoara, Cluj), unde românii au intrat într-un număr mare, ajungând să domine
conducerea lor în mai multe orașe. Aceste instituții cu caracter economic au avut un rol
important în formarea elitelor economice românești.7
Renunțarea la sistemul neoabsolutist a monarhiei și a țărilor componente, s-a făcut în
urma înfrângerilor suferite de Imperiul Austriac pe plan extern, a contenstațiilor formulate de
popoarele monarhiei, unele nemulțumite de Concordatul încheiat de Viena cu Sfântul Scaun
(1855). Unificarea principatelor dunărene și a Italiei, crearea noilor state naționale în granițele
imperiului, opoziția naționalităților au obligat casa de Habsburg să-și reconsidere orientarea
politică, aducând la conducerea statului o formațiune liberală. 8 Monarhia devine din ce în ce mai
afectată pe plan economic, odată cu criza din Balcani (1913): ratele dobanzilor sunt în scadere,
producția și consumul de oțel în stagnare, comerțul extern este afectat, crește șomajul, timpului
de muncă este redus. La fel și izbucnirea războiului accentuează criza economică: capitalul din
țară este redus, comenzile pentru industrie anulate, fabrici închise, muncitori trimiși în șomaj. În
legătură cu comertul extern, politica vamală și de comerț exterior a fost legată de cea a
Germaniei; reapare ideea unei uniuni economice între cele două imperii.

7
Nicolae Bocșan, Ioan Bolovan, Ionuț Costea, Csucsuja Istvan, Anton E. Dorner, Rudolf Graf, Ladislau Gyemant,
Lukacs Olga, Ioan Lumperdean, Magyari Andras, Liviu Maior, Thomas Nagler, Ioan-Aurel Pop, Marius Porumb,
Vasile Vesa, Coordonatori: Ioan-Aurel Pop, Thomas Nagler, Magyari Andras, Istoria Transilvaniei, vol. III (de la
1711 până la 1918), Academia Română, Centru de Studii Transilvania, Cluj-Napoca, 2008, pp. 388-394
8
Ibidem, pp. 398
Bibliografie:

Erich Zollner, Istoria Austriei, de la începuturi până în prezent, Ediția a VIII-a, Vol. II,
traducere de Adolf Armbruster, Editura Enciclopedică, București, 1997

Marin Iosif Balogh, Dilemele modernizării. Economie și societate în Transilvania (1850-

1875), Editura International Book Access, Cluj-Napoca, 2007

Marin Iosif Balogh, Înalta birocrație austriacă din Transilvania și rolul ei modernizator
la mijlocul veacului al XIX-lea, accesat online la adresa http://www.historica-
cluj.ro/anuare/AnuarHistorica2008/05.pdf

Nicolae Bocșan, Ioan Bolovan, Ionuț Costea, Csucsuja Istvan, Anton E. Dorner, Rudolf
Graf, Ladislau Gyemant, Lukacs Olga, Ioan Lumperdean, Magyari Andras, Liviu Maior, Thomas
Nagler, Ioan-Aurel Pop, Marius Porumb, Vasile Vesa, Coordonatori: Ioan-Aurel Pop, Thomas
Nagler, Magyari Andras, Istoria Transilvaniei, vol. III (de la 1711 până la 1918), Academia
Română, Centru de Studii Transilvania, Cluj-Napoca, 2008