Ultima Noapte de Dragoste, Intaia

Noapte de Razboi
de Camil Petrescu

Teoretician al "noului roman" (roman modern, de analiza/roman al experientei), Camil Petrescu este
scriitorul care a introdus o noua structura a operei si un nou stil. Problematica fundamentala a
operei lui Camil Petrescu fiind cea a cunoasterii, cei mai multi dintre eroii sai se incadreaza intr-o
tipologie a inteligentei: spirite lucide, neliniste, clocotitoare de idei – eroii camilpetrescieni sunt
intelectuali aflati in cautarea absolutului.

De-a lungul vietii, Camil Petrescu a realizat o diversitate de opera literare, printre care se numara:
"Jocul ielelor", "Suflete tari", "Act venetian" (dramaturgie), "Patul lui Procust" (roman).

In "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", Camil Petrescu surprinde drama
intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini , care se
salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii angrenate intragismul unui
razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii.

Ca orice roman, "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este o specie a genului epic, in
proza, de dimensiuni mari, cu actiune complexa, cu puternice conflicte si o intriga complicata la care
participa numeroase personaje construite modern de Camil Petrescu.

Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si
indirect din propriile fapte, ganduri, sentimente, realizate prin dialog, monolog interior, introspectie.

Tema romanului o constituie dragostea si razboiul ca experiente ale cautatorului de absolut.

Titlul romanului ar putea sugera ratacirea tanarului Stefan Gheorghidiu prin noaptea incertitudinilor
si a intrebarilor fara raspuns legate de iubire. Cuvantul "noapte", repetat in titlu redasimbolic
incertitudinea, indoiala, irationalul, nesiguranta si absurdul, necunoscutul si tainele firii umane. Cele
doua "nopti" sugereaza si doua etape din evolutia protagonistului: iubirea si razboiul.

Naratorul-personaj, subiectiv si naratiunea la persoana I definesc perspectiva narativa.

Perspectiva psihologica este realizata prin mijloace de analiza a constiintei, naratorul apeland la
dialog, monolog interior, flashback (fluxul memoriei) si cuvinte cu valoare de simbol. Toate acestea
argumenteaza caracterul subiectiv al romanului.

Modalitatea narativa se remarca prin prezenta marcilor formale ale naratorului (verbe si pronume la
persoana I), de unde reiese implicarea acestuia in evenimente, pana la substituirea lui de catre
personaj. Mai mult, notele de subsol scrise tot la persoana I singular (o inovatie absoluta
aromancierului, adept al autenticitatii) sugereaza o identitate autor-narator-personaj.

Timpul este discontinuu, bazat pe alternanta temporala a evenimentelor sub forma de flashback.
Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, frontul si un spatiu imaginar inchis, al framantarilor,
chinurilor si zbuciumului din constiinta personajului.

Conflictele romanului au in vedere raporturile lui Gheorghidiu cu sine, in cuplu (cu Ela) si cu lumea
insasi (in razboi), fiind, deci, interioare.

Incipitul romanului il reprezinta pe Stefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca

proaspat sublocotenent rezervist in primavara anului 1916, contribuind la amenajarea fortificatiilor
de pe Valea Prahovei si din apropierea Dambovicioarei.

Romanul incepe printr-o discutie de la popota, cand Gheorghidiu aduce in prezent (timpul subiectiv)
experienta sa erotica (de dragoste) fundamentala, pe care o noteaza in jurnalul de campanie: "Eram
insurat de doiani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala".Casnicia sa cu
Ela este linistita o vreme, mai ales ca tinerii duc o viata modesta, aproape de saracie, iubirea fiind
singura lor avere.

Moartea unui unchi de-ai lui Gheorghidiu, pe nume Tache, ii aduce lui Stefan o mostenire
substantiala, fapt care schimba radical viata tanarului cuplu, societatea mondena capata pentru Ela
importanta primordiala. Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume
mondena, lipsita de griji, dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai de moda, distractii
nocturne sau escapade, lume in care ea se simtea uimitor de bine. In casa acestei verisoare cei doi
cunosc "un vag avocat, dansator, foarte cautat de femei", domnul G. Stefan observa ca Ela pare
foarte fericita in preajma lui, ba mai mult, se straduiasa se afle mereu alaturi de el. Stefan incepe sa
fie din ce in ce mai suspicios ca Ela l-ar putea insela.

Excursia de la Odobesti pune sub semnul indoielii fidelitatea sotiei. Alta data, sosind pe neasteptate
intr-o noapte de la Azuga, unde fusese concentrat de doua saptamani, nu-si gaseste sotia acasa. Ela
ajunge pe la opt dimineata. Stefan o alunga, fiind convins ca "niciodata femeia asta nu ma iubise" si-i
cere sa divorteze.

Dupa un timp, cei doi se impaca si sublocotenentul Gheorghidiu, fiind concentrat in armata pe Valea
Prahovei, aranjeaza ca Ela sa petreaca vara la Campu lung. Il zareste in oras pe domnul G. si atunci
nu se mai indoieste ca acesta "venise pentru ea aici, ii era deci sigur amant". Planuieste sa-i omoare
pe amandoi, dar se intalneste cu locotenent-colonelul care il sileste sa mearga impreuna la regiment.

Cartea a doua incepe cu capitolul "Intaia noapte de razboi", care ilustreaza o imagine de groaza a
frontului, cu o armata dezorganizata, ofiteri incompetenti si ostasi cu totul dezorientati.

Desprinderea eroului din drama torturanta a incertitudinii se face prin trairea unei experiente
cruciale,mult mai dramatice, aceea a razboiului la care Gheorghidu participa efectiv, luptand pentru
libertateaArdealului de sub ocupatia trupelor austro-ungare.

Pe front, Stefan Gheorghidiu este ranit. Se intoarce in Bucuresti, in convalescenta. Acum Ela ii pare o
straina. Isi da seama, cu luciditate, ca oricand ar fi putut "gasi alta la fel". Ii daruieste casele de la
Constanta, bani, "absolut tot ce era in casa, de la obiecte de pret la carti [...] Adica tot
trecutul",ramanand singur.
Romanul este structurat in doua carti, cu titluri semnificative "Ultima noapte de dragoste",care
exprima aspiratia catre sentimentul de iubire absoluta, si "Intaia noapte de razboi", care ilustreaza
imaginea razboiului tragic si absurd, ca iminenta a mortii.

Daca prima parte a romanului este o fictiune, deoarece prozatorul nu era casatorit si nici nu traise o
drama de iubire pana la scrierea romanului, partea a doua este insa o experienta traita, scriitorul
fiind ofiter al armatei romane, in timpul Primului Razboi Mondial.

Este un roman modern deoarece: Stefan Gheorghidiu este intelectual, foloseste mijloace moderne
de analiza psihologica (introspectia, monologul interior), demitizari (iubirea, razboiul, statul).

"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este un roman subiectiv deoarece
evenimentele sunt relatate la persoana I, naratorul relateaza propriile trairi, ganduri, sentimente si
se implica in evenimentele pe care le nareaza.

Este un romanu al experientei deoarece valorifica trairea cat mai intensa, in plan interior, de catre
personaje, a unor experiente definitorii.

Este un roman erotic intrucat sunt prezente mitul iubirii si motivul cuplului. Stefan Gheorghiu vede in
Ela idealul de femeie (se casatoreste cu ea din orgoliu, deoarece era cea maifrumoasa fata din
Universitate), apoi ca pe o Madona falsa (este uimit cand observa ca Elei ii placea sadiscute politica,
sa intervina in discutiile barbatilor). Nu o mai recunoaste (in ochii lui Stefan, Eladecade, devine o
femeie oarecare), isi da seama ca e indragostit de o iluzie (in capitotlul "Diagonaleleunui testament",
viata celor doi se schimba radical), intr-un final iubirea dintre cei doi esueaza.

Protagonistul romanului "Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi", Stefan Gheorghidiu,
este personajul-narator al evenimentelor si personaj "rotund" prin complexitatea si profunzimea
psihologica. El traieste in doua realitati temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv),in care
povesteste intamplarile de pe front si una a timpului psihologic (subiectiv), in care analizeaza drama
iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate in jurnalul de front, in care Gheoghidiu
investigheaza cu luciditate atat experienta subiectiva a iubirii, cat si pe cea obiectiva,traita, a
razboiului.

Caracterizarea directa este realizata prin autocaracterizare: "ma chinuiam launtric ca sa par vesel si
eu ma simteam imbecil si ridicol si naiv" (inadaptat si inadaptabil)

Caracterizarea indirecta reiese indirect din faptele si trairile protagonistului.

Stefan Gheorghidiu este o natura reflexiv, care isi analizeaza in amanunt, cu luciditate starile
interioare, cu o constiinta unica, insetat de certitudini si adevar: "Cata luciditate atata constiinta,
cata constiinta atata pasiune si deci atata drama".

Fire pasionala, puternic reflexiva si hipersensibila, Stefan Gheorghidiu aduna progresiv semne ale
nelinistii, ale incertitudinii, ale indoielilor sale chinuitoare, pe care le analizeaza minutios.

Conflictul interior al personajului-narator este de natura filozofica, el cauta cu incapatanare

adevarul, fiind un pasionat al certitudinii absolute.
Stefan spera sa gaseasca in Ela idealul sau de iubire si feminitate catre care aspira cu toata fiinta,
ideal care s-a prabusit dramatic si din cauza conceptiei sale absolutizante: "cei care se iubesc au
drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt".

Nici in plan sentimental, nici in plan social el nu gaseste un punct de sprijin durabil si traieste
durerosdrama omului singur, inflexibil moral, intransigent si moral, neputand sa faca niciunul
dincompromisurile cerute de societatea in care traieste, afacerile in care incercase sa se implice fiind
indezacord cu firea lui cinstita.

A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiului, frontal,
oexperienta traita direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale.

In conceptia lui George Calinescu, Stefan Gheorghidiu este "un om cu un suflet clocotitor deidei si
pasiuni, un om inteligent".

Limbajul se caracterizeaza prin claritate, sobrietate, fraza scurta si nervoasa, este analitic
siintelectualizat.

In concluzie, originalitatea romanului subiectiv e data subtilitatea analitica a proprieiconstiinte, de

drama intelectualului complex si introvertit, declansata prin memorie involuntara, defaptul ca
autorul este in acelasi timp personaj si narator.

ADAUGARI TEORETICE

Romanul experientei valorifica trairea cat mai intensa, in plan interior, de catre personaje, aunor
experiente definitorii. Proza experientei se bazeaza pe crearea impresiei de autenticitate
prinutilizarea unor elemente care tin de realitate (jurnal, elemente autobiografice, scrisori) estetica
autenticitatii (care sta, deci, la baza romanului experientei) are in vedere confesiunea personajului-
narator la persoana I, introspectia, autoanaliza lucida, tehnica narativa moderna a "puneriiin abis"
(de ex, introducerea in naratiune a fragmentelor de jurnal), stilul anticalofil, (si numai la Camil
Petrescu, notele de subsol tot la persoana I, care sustin chiar identitatea autor-narator)

Romanul psihologic/de analiza are drept obiect investigarea detaliata a vietii interioare,observarea
psihologica, iar drept subiect are cazurile de constiinta.Este scris de obicei la persoana I(perspectiva
narativa subiectiva), pentru ca pune accent pe descrierea starilor sufletesti, a problemelor de
constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului.

Proza de factura subiectiva are drept caracteristici: perspectiva narativa "faramitata",relativizata,

timpul subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana I,
luciditateaautoanalizei, anticalofilismul, introspectia (utilizata nu numai ca mijloc de autocunoastere,
ci si camijloc de cunoastere a celuilalat!), constructia personajelor a caror identitate se construieste
treptat, prin alcatuirea unor "dosare de existenta", dar si autenticitatea definita ca identificare a
actului decreatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea febrila).