Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară

Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală

Ingineria Și Managementul Afacerilor Agricole – ID

MANAGEMENTUL UNEI FERME DE OVINE

1
 Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară
Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală
Ingineria Și Managementul Afacerilor Agricole – ID

Introducere:
Managementul eficient al unei ferme de ovine reprezintă o componentă esențială în
asigurarea succesului și rentabilității în industria creșterii ovinelor. Acest referat explorează
principalele aspecte ale managementului unei ferme de ovine, inclusiv planificarea, organizarea,
conducerea și controlul activităților agricole în cadrul fermei. Se vor discuta, de asemenea,
strategiile de hrănire, selecția și reproducerea animalelor, îngrijirea sănătății și gestionarea
resurselor pentru a atinge obiectivele specifice ale fermei de ovine.

I. Planificarea în managementul fermei de ovine:

A. Stabilirea obiectivelor: Definirea clară a obiectivelor și direcției pe termen scurt și
lung ajută la stabilirea unei strategii clare pentru fermă.
B. Planificarea resurselor: Identificarea necesităților de resurse, cum ar fi terenul, hrana,
apa, echipamentele și personalul, și dezvoltarea unui plan pentru a le asigura.
C. Planificarea financiară: Estimarea bugetului necesar pentru operațiunile fermei,
inclusiv cheltuieli curente și investiții pe termen lung.

II. Organizarea fermei de ovine:

A. Structura organizațională: Stabilirea unei structuri organizatorice clare, inclusiv
departamente și responsabilități, pentru a asigura o coordonare eficientă a activităților.
B. Managementul personalului: Recrutarea, selecția și instruirea personalului, stabilirea
unui sistem de compensare adecvat și asigurarea unei comunicări eficiente între angajați și
conducere.

III. Conducerea în managementul fermei de ovine:

A. Luarea deciziilor: Utilizarea informațiilor disponibile și a experienței pentru a lua
decizii înțelepte în ceea ce privește alimentația, reproducerea, îngrijirea sănătății și strategiile de
marketing.
B. Motivarea angajaților: Crearea unui mediu de lucru pozitiv, oferirea de recunoaștere și
recompense, și promovarea dezvoltării profesionale a angajaților.

IV. Controlul în managementul fermei de ovine:

2
 Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară
Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală
Ingineria Și Managementul Afacerilor Agricole – ID

A. Monitorizarea performanțelor: Utilizarea indicatorilor cheie de

performanță (KPI) pentru a evalua rezultatele și a identifica posibilele probleme
sau îmbunătățiri necesare.
B. Auditarea și revizuirea: Verificarea regulată a procedurilor, a resurselor și a
rezultatelor pentru a asigura conformitatea cu obiectivele și pentru a identifica eventualele
deficiențe sau ineficiențe.

V. Strategii de hrănire, selecție și reproducere în managementul fermei de ovine:

A. Hrănirea animalelor: Formularea răției: Dezvoltarea unei rății nutriționale echilibrate,

care să satisfacă necesitățile de creștere, producție și reproducere ale oilor. Aceasta poate include
furaje, concentrate și suplimente alimentare.
Managementul pășunilor: Utilizarea eficientă a pășunilor și rotirea animalelor pe diferite
zone pentru a asigura o alimentație adecvată și pentru a preveni supra-pășunatul.

B. Seleția și ameliorarea animalelor: Evaluarea genetică: Utilizarea tehnologiilor

moderne pentru a evalua calitățile genetice ale oilor, cum ar fi performanța de creștere, producția
de lână și rezistența la boli, pentru a selecta animalele superioare și pentru a îmbunătăți calitatea
turmei.
Înmulțirea selectivă: Utilizarea metodelor de împerechere selectivă, cum ar fi monta naturală,
însămânțarea artificială și transferul embrionar, pentru a obține urmași cu caracteristici dorite.

C. Reproducerea și gestionarea reproducției:Planificarea sezonului de împerechere:

Stabilirea unui program de împerechere adecvat pentru a asigura o producție maximă de miei și
pentru a optimiza utilizarea resurselor.
Monitorizarea ciclului de reproducere: Observarea semnelor de căldură, gestionarea
reproducției asistate și acordarea atenției necesare gestionării problemelor legate de fertilitate și
reproducere.
VI. Îngrijirea sănătății animalelor:
A. Program de vaccinare și deparazitare: Dezvoltarea unui program adecvat de vaccinare
și deparazitare pentru a preveni bolile și pentru a menține starea de sănătate a oilor.
B. Monitorizarea stării de sănătate: Observarea simptomelor și semnelor de boală, intervenția
rapidă în cazul apariției unor probleme și colaborarea cu medicii veterinari pentru diagnostic și
tratament.
C. Măsuri de biosecuritate: Implementarea protocoalelor de biosecuritate pentru a preveni
introducerea și răspândirea bolilor în fermă, cum ar fi controlul accesului și igiena riguroasă.
3
 Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară
Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală
Ingineria Și Managementul Afacerilor Agricole – ID

PRINCIPALELE RASE DE OI ROMÂNEŞTI

Rasa Ţurcană provine din Ovis vignei arkar.

Ţurcana deţine şi astăzi o proporţie însemnată din efectivul total de ovine de la noi din
ţară, se creşte în efective compacte în zonele montane şi submontane, dar există efective
sporadice în zonele de deal.
Culoarea lânii şi a jarului este diferită în funcţie de varietate: astfel, este albă la varietatea
albă sau belă, neagră la cea neagră şi brumărie la cea brumărie. La varietatea albă pot apărea ca
particularităţi: bucălaie, ruginie, stripită, buzată, oacheşă.
Are o dezvoltare corporală mijlocie, cu talia la femele de 61 cm şi 67 cm la masculi, masa
corporală fiind de 35 – 45 kg la femele, 48 – 70 kg la masculi şi o greutate a mielului la naştere
de 3,2 kg cu limite între 2,5 – 5 kg.
Capul este uscăţiv, alungit cu profilul drept la oi şi uşor berbecat la masculi, urechile sunt
mici şi purtate lateral. O parte din oi prezintă coarne de diferite mărimi, iar cele ale masculilor
sunt puternice şi spiralate. Osatura membrelor este fină dar cu o rezistenţă deosebită.
Constituţia este robustă, rasa având o rezistenţă organică şi adaptabilitate foarte ridicată,
rasa nu se adaptează uşor la condiţiile de stabulaţie prelungită şi la limitarea mişcării.
Cojocul este format din şuviţe ascuţite cu aspect de suliţă, fineţea lânii variază între 38 –
45 microni, lungimea relativă medie este de 23 cm cu limite între 15 – 37 cm. Producţia medie

4
 Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară
Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală
Ingineria Și Managementul Afacerilor Agricole – ID

de lână în cazul femelelor este de 2,2 kg iar la masculi de 3,2 kg., la ecotipul
sibian producţia medie este de 3 – 4 kg.
Producţia de lapte variază între 80 – 110 l cu plus, variante de 140 – 160 litri. Aptitudinile
pentru producţia de carne sunt mai slab reprezentate, dar în condiţii intensive şi semiintensive de
îngrăşare fiind de 160 – 175 g, cu depuneri masive de grăsime după greutatea de 32 – 34 kg,
producţia poate fi îmbunătăţită prin încrucişări cu rase de carne cu lâna lungă
Pielicelele obţinute de la varietatea brumărie au un buclaj caracteristic, dar mai slab faţă
de cel al rasei Karakul.
Rasa are valori ale fecundităţii şi natalităţii bine exprimate, iar prolificitatea este în jur de
106 –108 %.
În cadrul rasei se disting patru varietăţi: varietatea albă, varietatea neagră, varietatea
brumărie, varietatea Raţca.

RasaŢigaie provine din Ovis vignei arkar, fiind domesticită în sud-estul Mării Caspice,
de unde s-a răspândit mai întâi în Asia minor, apoi în sudul fostei URSS, în regiunea gurilor
Dunării şi Dobrogea iar de aici în restul ţării noastre şi Bulgaria, Ungaria, Iugoslavia, Cehia,
Slovacia, Polonia.
Pe parcursul timpului, datorită transhumanţei şi a acţiunii factorilor geoclimatici din ţara
noastră, s-au conturat două ecotipuri: “unul de şes” cel mai numeros, cu producţie de carne şi
lână mai ridicată; şi unul “de munte” care are dezvoltare corporală mai redusă.
Rasa Ţigaie se creşte în zone de deal şi podiş, depresionare, cu precipitaţii cuprinse între
650 – 800 mm, iar, în măsură redusă şi în zona submontană. Ovinele Ţigaie prezintă o dezvoltare
corporală mijlocie, greutatea femelelor adulte fiind de 35 – 45 kg, iar a berbecuţilor de 46 – 70
kg. Greutatea mieilor la naştere variază între 3,0 – 4,2 kg la femele şi 3,5 – 4,5 kg la masculi.
Producţia de lână este formată din şuviţe de formă prismatică, cantitatea variază în
funcţie de nivelul selecţiei de la 1,8 la 3 kg, fineţea medie este între 28 – 32 microni, lungimea
relativă de 8 – 9 cm, cu 3 – 4 ondulaţii / cml.
Producţia de lapte variază între 70 – 90 kg, cu 7 % grăsime şi 6,5 % proteină, dar în
turme selecţionate media ajunge la 140 kg, iar la pus variante 250 kg lapte pe lactaţie.
Blăniţele mieilor de lapte pot fi utilizate pentru producţia de căciuli, gulere, căptuşeli, iar
blănurile animalelor adulte se pot prelucra prin înnobilare imitând blănurile scumpe.
În ceea ce priveşte indicii de reproducţie aceştia au valori cuprinse între 93 – 97 % pentru
fecunditate şi 105 – 114 % pentru prolificitate.
În funcţie de culoarea lânii şi a jarului, în cadrul rasei se disting patru varietăţi de culoare:
albă sau belă, neagră, ruginie, bucălaie.

Oaia Stogoşă s-a format prin încrucişarea întâmplătoare sau dirijată a berbecilor de rasă
Ţigaie cu femele din rasa Ţurcană. Tipul rezultat este foarte neomogen şi nestabil din punct de
vedere genetic. Aspectul exterior şi nivelul producţiilor este intermediar între cele două rase
genitoare. Are ca şi caracteristică a învelişului pilos aspectul şuviţelor sub formă de stoguri.
Masa corporală a masculilor este în jur de 50 – 60 kg, iar la femele 38 – 40 kg, cantitatea de lână
fiind de 2,5 – 3,0 kg, cu o fineţe de aproximativ 37 microni.

5
 Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară
Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală
Ingineria Și Managementul Afacerilor Agricole – ID

Merinosul transilvănean s-a format prin încrucişarea de transformare a

populaţiei de ovine din Câmpia de Vest. Ca şi arie de creştere se delimitează
zona Câmpiei de vest a ţării, zona depresiunilor joase şi a dealurilor domoale a Silvaniei, zona
nordică a Câmpiei de Vest (Seini, Livada, Baia Mare), iar în sud în zona Gătaia, Jamu Mare.
Clima Câmpiei de Vest se caracterizează cu precipitaţii cuprinse între 500 – 650 mm şi cu
umidate atmosferică mai ridicată decât cea din câmpia din sud estul ţării, este o climă continental
moderată. Cele mai numeroase efective se cresc în judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Sălaj.
Culoarea lânii şi a jarului la această rasă este albă, dar pot apărea indivizi, datorită
segregării care prezintă pete ruginii sau fumurii pe faţă şi pe extremităţi, sau chiar culoare neagră
sau bălţături.
Dezvoltarea corporală este mijlocie, cu talia la femele între 58 – 60 cm şi la masculi între
62 – 65 cm; greutatea corporală variază la femele între 35 – 50 kg şi 55 – 80 kg la masculi,
existând turme selecţionate care depăşesc aceste valori.
Producţia de lână este formată din şuviţe de formă prismatică, cu cusătura bine încheiată,
fineţea medie este în jur de 21 – 23 microni, lungimea medie de 7,5 cm, iar numărul de ondulaţii
variază între 7 – 11 cml. Producţia medie de lână este de 5,5 – 8 kg la femele şi 10 – 12 kg la
masculi, randamentul la spălare fiind în jur de 34 – 42 %.
Are aptitudini bune pentru producţia de carne, realizând la îngrăşare semiintensivă şi
intensivă sporuri medii de 170 – 220 g, cu un consum de 5,5 – 6,5 UN şi carcase de calitate.
Producţia de lapte este cuprinsă între 70 – 80 l, cu o variabilitate ridicată, dar această oaie
nu se mulge în majoritatea exploataţiilor.

Merinosul de Palas, a fost creat în condiţiile pedoclimatice de stepă, cu climă temperată,

de la fosta oierie Palas. Rasa actuală provine dintr-un nucleu de 1000 ovine metise rezultate din
încrucişarea raselor Merinos Rambuillet şi Negretti x Ţurcană şi Ţigaie, din zona de vest a ţării şi
aduse la oieria Palas în anii 1919 – 1920. Merinosul de Palas se creşte în rasă curată în
Dobrogea, iar sporadic s-a mai crescut şi în vestul ţării unde a fost folosit pentru încrucişări de
infuzie.
Rasa Merinos de Palas se caracterizează prin dezvoltare armonioasă, caracteristică tipului
morfo-productiv mixt de lână fină – carne. Talia oilor este în medie de 70 cm, masa corporală a
femelelor este de 64 kg cu maxima de 96 kg, iar a masculilor de 120 kg cu maxima de 153 kg.
Fineţea lânii este în jur de 22 - 23 microni, lungimea şuviţei în jur de 8 – 9 cm, cantitatea
medie de lână fiind de 5 – 7 kg la femele şi 8 – 11 kg la berbeci, cu un randament la spălare care
variază între 38 – 46 %.
Rasa are o precocitate ridicată, o dezvoltare accentuată şi o conformaţie corporală
specifică, atribute care o încadrează în tipul morfo-productiv mixt de lână fină-carne.
Producţia de lapte este bună, astfel la oile care au fătat un miel se constată o producţie de
129 l, iar la cele cu fătări gemelare se constată o producţie de lapte peste 129 l.

Oaia Spancă este rezultatul încrucişării berbecilor de rasă Merinos cu femele de rasă
Ţigaie, prin acţiunea de spăncizare şi de merinozare Spanca este răspândită în sudul şi
sud-estul ţării, iar în Transilvania, Banat şi Moldova este de formaţie recentă. Cantitatea de lână
medie este în jur de 3,6 kg, lungimea şuviţelor de 7,5 cm, fineţea între 25 – 26 microni. Masa
corporală medie este în jur de 40 kg la efectivele analizate.

Rasa Merinos de Cluj s-a format prin încrucişarea rasei Merinos transilvănean pe linie
paternă şi a rasei Ţurcană ecotipul sibian pe linie maternă.

6
 Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară
Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală
Ingineria Și Managementul Afacerilor Agricole – ID

Specificare Oi Berbeci
Greutatea corporală - kg - 42-46 65-75
Cantitatea de lână - kg - 3.5-4.5 6.5-7
Fineţea lânii - m - 22-24
Lungimea şuviţei - cm - 8-8.3
Numărul de ondulaţii pe cm 7-9
Cantitatea de lapte - litri - 85-95
Caracterul reproducţiei lână-fină-carne-lapte
Rezistenţă şi adaptabilitate bune
Zona de creştere zona de deal

Rasa Ruşeţu s-a format din rasa Ţigaie, varietatea ruginie şi rasa Romney Marsh şi
Corriedale. Rasa se încadrează în tipul morfoproductiv mixt de carne-lână-lapte. Este o rasă cu
dezvoltare corporală mijlocie spre mare, cu înălţimea la greabăn în medie de 62 cm şi o masă
corporală în jur de 80 kg la masculi şi 60 kg la femele. Producţia de lână este în jur de 6,5 – 8 kg
la masculi şi 4-5 kg la femele, fiind o lână de tip crossbred cu fineţe în jur de 32 microni şi
lungime a şuviţei între 14-16 cm. Aptitudinile pentru producţia de carne sunt bine exprimate,
realizând sporuri medii zilnice de peste 270 g în condiţii intensive de îngrăşare, cu consumuri
specifice scăzute. Pentru o durată a lactaţiei de 160 de zile are o producţie de lapte de 80 – 100 l.

Rasa Caracul Românesc s-a format în cadrul S.C.A. Popăuţi, jud. Botoşani, această rasă
s-a format pe bază de încrucişare în câteva generaţii de produşi ai rasei Karakul cu varietatea
neagră şi brumărie a rasei Ţurcană. Noul tip negru şi brumăriu creat se caracterizează prin
pielicele cu buclaj combinat, predominant în formă de tub – bob şi plat de mărime mijlocie, cu
desen paralel, drept şi concentric, cu fibrele mătăsoase cu luciu intens. Suprafaţa medie a
pielicelelor este în medie de 1500 – 1600 cm 2. Greutatea corporală a oilor este de 40-45 kg, iar
a berbecilor de 70-80 kg, producţia de lână este de 3 kg la femele şi 4,5 kg la masculi, iar cea de
lapte în jur de 90 – 110 l. Prolificitatea este situată în jurul valorii de 105 – 108 %. Are
următoarele varietăţi de culoare: neagră, brumărie, piersicie, sură, liliachie, roz, albă.

Rasa de capre Carpatină

Provine din capra Prisca. Deţine 80 % din efectivul total de caprine din România.

7
 Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară
Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală
Ingineria Și Managementul Afacerilor Agricole – ID

Exteriorul este caracteristic animalelor tardive de talie mijlocie, torace potrivit

de dezvoltat, corp alungit, dolicomorf, spinare ascuţită, şale înguste, membre
rezistente, cu musculatura slab dezvoltată. Atât masculii cât şi femelele au coarne, mai
dezvoltate la masculi, iar învelişul pilos este format din păr şi puf. Culoarea dominantă este gri
(vânătă), după care urmează roşcată, albă, neagră şi bălţată. Sunt foarte mobile, cu un pronunţat
instinct matern şi de apărare, sunt blânde, docile şi ataşate omului. Pot fi crescute împreună cu
oile, având un comportament paşnic. Ugerul este globulos, de mărime mijlocie spre mare, situat
spre înapoi cu sfârcurile uşor ascuţite şi orientate înspre afară. Mameloanele deşi sunt diferit
dezvoltate ele sunt pretabile la muls mecanic.
Masa corporală la adulte este de 45 kg, putând ajunge până la 52 kg. La naştere ieduţele
cântăresc în jur de 2,9 kg, iar ieduţii în jur de 3,2 kg, gemelarii având cu 200 – 300 g mai puţin,
iar la 6 luni pot atinge 25 kg.
Structura învelişului pilos este de 65 % reprezentată de puf şi 35 % reprezentată de păr. Părul
nu are proprietăţi textile el având o fineţe de 45 – 50 microni şi o lungime de 14 cm, iar puful
are o fineţe de 20 – 30 microni şi lungime de 7 cm. Producţia de păr este de 0,8 – 1,2 kg , iar cea
de puf de 0,15 – 0,20 kg.
Prolificitatea rasei este cuprinsă între 130 – 140 %.
Producţia de lapte medie a rasei este între 240 – 260 litri în circa 9 luni de lactaţie, cu maxima
de 800 litri.
Producţia de carne este sezonieră prin sacrificarea ieduţilor şi a adultelor reformate.