AGRESIVITATE ŞI VIOLENŢĂ ÎN MEDIUL ŞCOLAR

Violenţa şcolară s-a impus în atenţia societăţii contemporane datorită amplorii pe care
aceste fenomen a căpătat-o. Societatea percepe violenţa prezentă în instituţiile de învăţământ cu
îngrijorare, datorită impactului pe care aceasta o are asupra formării şi dezvoltării tinerei
generaţii. Astăzi specialiştii susţin o definiţie largă a violenţei şcolare. Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (2002) defineşte violenţa ca „ameninţarea sau folosirea intenţionată a forţei fizice sau a
puterii contra propriei persoane, contra altuia sau contra unui grup sau unei comunităţi care
antrenează sau riscă puternic să antreneze un traumatism, un deces sau daune psihologice, o
dezvoltare improprie sau privaţiuni” (apud Jigău et.al, 2006, p.19.)
O primă clasificare, dacă avem după criteriul planului de manifestare al atacului corelat
cu tipul de prejudiciu adus victimei, constă în violenţa fizică şi o violenţă psihologică. Violenţa
fizică este orientată asupra planului fizic al victimei şi aduce prejudicii integrităţii fizice a
individului, putând însă avea repercusiuni asupra psihicului acestuia. Acest tip de violenţă poate
genera la modificări în planul cognitiv al individului lezat, al percepţiei de sine, dar şi în plan
emoţional. Violenţa psihologică afectează în primul rând planul psihic al persoanei, cu
reprcusiuni ca pierderea autostimei, devalorizarea, lipsa încrederii în forţele proprii, mergând
până la manifestări patologice de genul anxietăţii, atacului de panică, depresiei, ş.a.
B. Defrance (1988) clasifică manifestările violente întâlnite în şcoală după un singur
criteriu: responsabilitatea pentru producerea conduitelor violente. Delimitează astfel două tipuri
de violenţă şcolară: violenţa instituţională şi violenţa non-instituţională. Violenţa instituţională
este cea care derivă din însăşi funcţionarea şcolii ca instituţie, mai concret ea poate fi generată de
regulamentele după care se desfăşoară procesulinstructiv-educativ.
Violenţa non-instituţională cuprinde numai conduitele violente dintre elevi, aparent fără
legătură cu cadrele didactice şi mediul educativ educativ. Jacques Pain (2000) vorbeşte despre
violenţele obiective şi violenţele subiective ca forme de violenţă întâlnite în şcoală. Prin violenţe
obiective se referă la acţiunile care se încadrează în penal (crime şi delicte) şi asupra cărora se
poate interveni frontal. Violenţele subiective se referă la anumite atitudini şi au repercusiuni
asupra climatului şcolar. În ceea ce ne priveşte, optăm în favoarea specialiştilor care clasifică
violenţa şcolară în funcţie de actorii implicaţi în actul educaţional şi ţinta către care se îndreaptă.
Vorbim astfel despre violenţa elevului către profesor, a profesorului către elev, a elevului către
alt elev şi a elevului către bunurile şcolii (numită şi vandalism şcolar).
Literatura de specialitate cuprinde numeroase cercetări cu privire la cauzalitatea violenţei
în şcoală şi a factorilor de risc. S-a încercat de-a lungul timpului incriminarea familiei ca sursă de
agresivitate şi violenţă a copilului, a societăţii sau a naturii copilului. Apoi cercetările s-au
centrat pe ideea că violenţa şcolară este consecinţa unei crize a civilizaţiei,
care nu poate fi înlăturată decât prin restaurarea vechilor valori. În actualitate se admite faptul că
nu există o singură cauză a violenţei în şcoală ci un sistem complex de cauze. Factorii individuali
includ caracteristicile biologice şi psihologice ale individului. Factorii biologici care pot
determina mai târziu modificări comportamentale, se referă la existenţa unor traume produse în
perioada intrauterină sau în momentul naşterii, ce pot genera anumite particularităţi neurologice
cu risc în declanşarea comportamentelor violente. Printre factorii psihologici specifici unei
personalităţi violente se numără nevoia de dominaţie şi control, valorizarea agresivităţii în
rezolvarea situaţiilor de conflict, empatie diminuată, impact social înalt dar fără a fi acceptat.
Mediul social include o multitudine de factori ce pot genera sau favoriza comportamentul
violent al elevilor. Printre aceştia se numără situaţia economică, inegalităţile sociale, criza
valorilor morale, mass-media, prezenţa unor disfuncţionalităţi la nivelul factorilor abilitaţi cu
educaţia copiilor, lipsa de cooperare a instituţiilor implicate în educaţie
(Sălăvăstru, 2004). Unii cercetători ai domeniului încadrează în factorii de risc din mediul social
statutul inferior şi sărăcia, dezorganizarea comunitară, prezenţa armelor şi a drogurilor,
expunerea copiilor la violenţă şi rasism (Debarbieux, 2010).
Şcoala prin structura ei organizatorică poate determina frustrări ale elevilor, care la
rândul lor pot reprezenta puncte de plecare pentru comportamente agresive şi violente. Ne
referim mai exact la imobilismul la care sunt supuşi în timpul orelor de curs, la criteriile după
care se realizează selecţiile elevilor şi ierarhizările în activitatea efectivă de învăţare, fapte care
pot genera stări de tensiune conflicte între actorii educaţionali. Unii cercetători iau în
considerare următorii factori generatori de violenţă şcolară, ce ţin de structura organizatorică a
şcolii:
- mărimea şcolii - cu cât este mai mare, cu atât posibilităţile de supraveghere scad, iar
posibilităţile de apariţie a actelor de violenţă şi vandalism cresc;
- situarea şcolii - în zone cu indice mare de criminalitate creşte riscul ca şcoala să devină o ţintă,
iar elevii să dezvolte conduite deviante;
- compoziţia etnică, socială şi rasială a populaţiei şcolare - cu cât efectele sunt mai eterogene, cu
atât creşte indicele de vandalism (Christie, 1982).
Mediul familial reprezintă în opinia noastră, unul dintre cei mai importanţi factori ceşi
pun amprenta asupra formării şi evoluţiei copilului pe parcursul dezvoltării sale. Numită nucleul
de bază al societăţii, familia este locul în care copilul apare pe lume, se dezvoltă şi se
maturizează. Multe opinii susţin că printre factorii cei mai predictori ce ţin de familie, cu rol în
declanşarea delincvenţei juvenile sau a tulburărilor de comportament, se numără: criminalitatea
parentală, abuzul sexual şi maltratarea maltratarea părinţilor, lipsa de interes a părinţilor pentru
activităţile şcolare ale copilului sau pentru petrecerea timpul său liber
(Debarbieux, 2010). Stilul parental reprezintă o sursă importantă de agresivitate şi violenţă în
comportamentul copiilor, dacă întruneşte anumite caracteristici. Este cunoscut faptul că un stil
parental autoritar poate duce la comportamente deviante ale copiilor, un stil educativ
permisiv, de asemenea, iar un stil ce alternează autoritarismul cu indiferenţa produce confuzie şi
lipsa reperelor pentru copil, ceea ce reprezintă un alt factor de risc. Conflictele intrafamiliale,
divorţul şi separarea părinţilor au un impact negativ asupra psihicului copilului, cu repercusiuni
ce se pot manifesta în comportamentul acestuia.

http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2013Februarie/VADUVA%20RADUCANU
%20FLORENTINA%20-%20Familia%20ca%20sursa%20de%20agresivitate%20si%20violenta
%20la%20elevii%20din%20ciclul%20primar/REZUMAT%20LUCRARE.pdf
 Prevenirea şi reducerea fenomenelor de violenţă la nivelul clasei de elevi

Încă din anii 1930, Sigmund Freud vehicula ideea că umanitatea se îndreaptă spre
violenţă, iar J. J. Rousseau vedea oamenii fericiţi de la natură, dar tulburaţi de societate. Cu
certitudine, atât unul cât şi celălalt au avut dreptate. În ziua de azi, zâmbim din ce în ce mai rar,
suntem din ce în ce mai nervoşi, grăbiţi, stresaţi. Când nu ne convine ceva, răbufnim şi acuzam.
Ne transformăm încetul cu încetul în altcineva.

Este vorba oare de furie? Dacă durează puţin, mai treacă-meargă. Cu toţii trecem prin aşa ceva,
dar problema este că, în asemenea situaţii, sunt părinţi care îşi pălmuiesc copilul, îl alungă din
preajma lor, îi vorbesc urât… Cel mare va găsi o formă sau alta de apărare, dar cel mic ce va face
oare? Nu după multe stări de furie ale părinţilor, “micile fiinţe” vor începe să-şi distrugă
jucăriile, să-i lovească pe alţi copii, să-i înjure pe bunici, să mâzgălească pereţii, să omoare
animale mici sau alte fapte de violenţă. La micuţul şcolar, starea sa de violență nu va întârzia să
apară chiar din primele zile de scoala – deși va fi supus la unele reguli ale colectivului. “Micuţul
agresat” va începe să vorbească urât, să bată , să scuipe etc. …

Eficiente s-au dovedit a fi programele bazate pe rezolvarea de probleme sociale în care tinerii
erau învăţaţi să urmeze paşi specifici de rezolvare a problemelor interpersonale. Alte programe
au încercat centrarea pe îmbunătăţirea competenţei prosociale şi reducerea comportamentului de
risc. Un asemenea program propus de Schinke, Botvin şi Orlandi (1991) includea următoarele
componente pentru un program eficient: deprinderi generale de rezolvare de probleme şi luare de
decizii; abilităţi cognitive generale pentru rezistenţa la influenţele media şi interpersonale;
abilităţi de creştere a autocontrolului şi stimei de sine; strategii de adaptare la situaţii stresante şi
anxietate prin utilizarea deprinderilor cognitive de coping şi tehnicilor de relaxare
comportamentală, deprinderi generale interpersonale şi asertive.

Cu siguranţă, învăţătorul observă destul de repede instabilitatea ”psiho-motorie şi emoţională” a

elevilor care se reflectă în:

lipsa concentrării atenţiei;

agitaţie continua, excesivă, comunicare(exprimare) incoerentă;
 abundenţa de mişcări;
labilitatea emoţiilor şi sentimentelor, a gândirii;
comportamente dependente de circumstanţe de moment ale mediului.
Se pot elabora planuri de măsuri care pot fi extinse chiar la nivelul şcolii, planuri care să
semnaleze cazurile de violenţă şi să le amelioreze în acelaşi timp.

Plan de măsuri pentru prevenirea/ reducerea fenomenelor de violenţă la nivelul claselor de

elevi

Actori implicaţi: elevi, cadre didactice, părinţi, consilier şcolar, reprezentanţi ai comunităţii
locale;
Domeniu: violenţa în interiorul mediului şcolar:
- includerea , în fiecare semestru, în cadrul orelor de dirigenţie a cel puţin unei teme care să pună
în dezbatere problema violenţei între elevi şi a relaţiilor dintre elevi- cadre didactice, personal
didactic auxiliar şi nedidactic;
- lectorate cu părinţii în care să fie dezbătuta ca o temă principală problemă violenţei în mediul
familial, a violenţei între elevi, a relaţiilor dintre elevi şi cadre didactice şi a comportamentului
părinţilor în şcoală;
- organizarea unor activităţi extraşcolare sportive, artistice, civice în cadrul cercurilor de la
nivelul unităţii şcolare, a clubului copiilor, având ca profil non-violenţa;
- organizarea unor programe civice , având că teme : “ Stop violenţei! Lumea poate fi mai
bună!”, “Sunt civilizat. Vrei să fii ca mine?”, “Spunem nu anturajului nociv!“, prin care elevii
mărşăluiesc prin şcoală cu pancarde care au scrise pe ele titlurile mai sus menţionate;
- iniţierea de programe şi proiecte ale Consiliului Elevilor pe o problematică vizând combaterea
violenţei la nivelul unităţii şcolare:
Ex. 1. Proiectul “ Sapatamana anti-violenţei”;
Ex. 2. Proiectul “ Încă o şansă”;
Ex. 3. Proiectul “ Zilele toleranţei”.
- consilierea psiho-pedagogica a elevilor care prezintă forme accentuate de manifestare violentă,
agresivă, în relaţiile cu colegii şi cadrele didactice, în cadrul Cabinetului de consiliere
psihopedagogică;
- consilierea pedagogică a cadrelor didactice pe problematica prevenirii şi combaterii violenţei în
mediul şcolar;
- desfăşurarea consiliului profesoral cu tema: “Responsabilităţile sistemului educaţional privind
respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copiilor”;
Domeniu: Violenţa în cadrul ciclului primar:
- canalizarea surplusului de energie al şcolarului mic spre activităţi organizate cu sens şi scop, cu
tema : “Vreau să “mă fac” un om mare… cuminte şi cu …minte”;
- lichidarea conflictelor interioare ale copilului prin ambianta şcolară calmă caracterizată printr-
un sistem de cerinţe constante, impuse ferm , dar binevoitor;
- valorificarea conţinutului lecţiilor în vederea educării unei conduite civilizate;
- analiza comportamentului din timpul lecţiilor, recreaţiilor şi activităţilor extraşcolare în scopul
promovării celor decente, pozitive, civilizate şi contracarării celor negative, vulgare , indecente;
- implicarea efectivă a părinţilor în activitatea de educaţie prin selectarea programelor media şi
aprobarea vizionării lor, cunoaşterea prietenilor şi scoaterea dintr-un eventual anturaj nociv, prin
pedesirea ferma a abaterilor.

Educatorii pot să deţină un rol de bază în prevenirea şi limitarea comportamentelor agresive ale
tinerilor prin variate modalităţi de intervenţie:

crearea unui mediu şcolar sigur, cooperant, eliminând factorii de risc ai comportamentului
agresiv;
dezvoltarea, implementarea şi evaluarea unor programe pentru şcoală care să ducă la
creşterea rezistenţei copiilor în postura de iniţiator al actului agresiv, victimă sau
susţinător;
dezvoltarea, implementarea şi evaluarea unor programe care să abiliteze atât copiii cât şi
părinţii în analiză critică a emisiunilor TV sau mass media (American Psychological
Association Comission on Violence and Youth 1993 apud J. Allan, J. Nairne, J.A.
Majcher, 1996).
Dincolo de măsurile de combatere a fenomenului de violenţă în familie şi maltratare a copiilor,
se impun şi măsuri de prevenire a acestor fenomene: identificarea factorilor de risc. Pentru
aceasta OMS a lansat un program de prevenire care urmăreşte patru niveluri de risc: individual
(prin dezvoltarea respectului de sine a partenerilor, conştientizarea capacităţii şi a puterii de
control), interpersonal (prin creşterea coeziunii familiei, cultivarea relaţiilor armonioase dintre
părinţi şi copii, încurajarea femeii de a lua parte la controlul veniturilor casei), instituţional (prin
programe educative, dezvoltarea sistemului de servicii de sănătate, recreere etc.), structural (prin
stabilitate politică, controlul pieţei muncii, egalitate de gen şi nonviolenţă în societate).

În concluzie, date fiind cele prezentate, consider că se impun că necesare următoarele măsuri:

 sensibilizarea autorităţilor cu privire la promovarea măsurilor legislative care să

reglementeze clar măsurile de combatere a violenţei în familie (mai ales asupra copiilor);
  educarea populaţiei în direcţia prevenirii şi combaterii violenţei familiale (autoeducaţie,
cunoaşterea şi apelul la servicii specializate);
 punerea în practiă a măsurilor sociale de înlăturare a factorilor de risc.

Prevenirea violentei in scoli

Violenta in randul copiilor se manifesta destul de frecvent in

scoli si poate lua  mai multe forme: batai, bullying, violenta
verbala sau distrugerea bunurilor altor copii. Toti parintii isi
doresc ca fiul sau fiica lor sa invete intr-un mediu sigur, in care
pericolul de a fi victima unor agresiuni fizice sa fie redus. Desi
prevenirea violentei in scoli pare a fi responsabilitatea conducerii
scolii sau profesorilor, in realitate parintii contribuie foarte mult
la acest demers prin masurile pe care le iau in educatia copiilor.
 
 
 

Cum poti  contribui la prevenirea violentei in scoala?

Iata cum poti sa il ajuti pe copilul tau sa nu devina victima sau initiator al violentei la scoala:

1. Invata-l pe copil sa comunice nonviolent. Chiar daca actiunile celor din jur ii trezesc emotii
neplacute, invata-l sa evite sa foloseasca un ton ridicat, cuvinte dure sau gesturi violente.

2. Recomanda-i sa nu intervina in conflictele fizice in care sunt implicati alti copii, ci sa cheme
un adult care sa aplaneze conflictul.

3. Invata-l ca atunci cand un prieten apropiat este agresat de catre alt coleg, sa ramana neutru si
sa avertizeze un cadru didactic sau un paznic.

4. Este bine sa nu se lase antrenat confruntari cu alti elevi mai mari ori care dispun de diverse
arme sau obiecte pe care le pot folosi drept arme.

5. Invata-l sa recunoasca emotiile proprii, dar si emotiile celor din jur.

6. Recomanda-i sa nu reactioneze impulsiv. Cum poate face acest lucru? Poate folosi tehnica
”Stop gandire”, care presupune a te opri din elaborarea oricarei concluzii si de a numara in mod
descrescator de la 10 la 1, in timp ce respiri in 4 timpi pentru a-ti induce o stare de relaxare.
Astfel, pot fi evitate deciziile gresite, care sunt de multe ori luate in graba sau sub efectul unor
emotii precum furia si supararea.

7. Invata-l sa ierte actele celorlalti copii, chiar daca se simte jignit, frustrat sau nedreptatit.
8. Invata-l sa isi ceara scuze cand greseste si sa isi asume responsabilitatea pentru actele sale.
 
9. Prezinta-i situatii ipotetice in care copiii sunt implicati in conflicte violente la scoala. Cere-i
parerea despre cea mai buna modalitate de rezolvare a unei asemenea situatii, despre cum ar fi
putut fi evitata si intreaba-l cum ar reactiona el daca s-ar afla intr-o asemenea situatie.

10. Discuta cu invatatoarea copilului tau despre modalitati in care puteti colabora pentru a-i
invata pe copii modalitati nonviolente de rezolvare a conflictelor: jocuri, concursuri, activitati in
afara scolii etc.

Chiar daca elevii din clasele primare sunt implicati mai rar in conflicte fizice, este bine ca
educatia de prevenire a violentei in scoli sa inceapa cat mai devreme, pentru a evita aparitia unor
situatii mai grave pe viitor.

Ce masuri de prevenire a violentei se iau in scoala copilului tau si de catre parintii elevilor?

http://www.suntparinte.ro/prevenirea-violentei-in-scoli
 AGRESIVITATE ŞI VIOLENŢĂ ÎN MEDIUL ŞCOLAR

Violenţa şcolară s-a impus în atenţia societăţii contemporane datorită amplorii pe care
aceste fenomen a căpătat-o. Societatea percepe violenţa prezentă în instituţiile de învăţământ cu
îngrijorare, datorită impactului pe care aceasta o are asupra formării şi dezvoltării tinerei
generaţii. Astăzi specialiştii susţin o definiţie largă a violenţei şcolare. Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (2002) defineşte violenţa ca „ameninţarea sau folosirea intenţionată a forţei fizice sau a
puterii contra propriei persoane, contra altuia sau contra unui grup sau unei comunităţi care
antrenează sau riscă puternic să antreneze un traumatism, un deces sau daune psihologice, o
dezvoltare improprie sau privaţiuni” (apud Jigău et.al, 2006, p.19.)
O primă clasificare, dacă avem după criteriul planului de manifestare al atacului corelat
cu tipul de prejudiciu adus victimei, constă în violenţa fizică şi o violenţă psihologică. Violenţa
fizică este orientată asupra planului fizic al victimei şi aduce prejudicii integrităţii fizice a
individului, putând însă avea repercusiuni asupra psihicului acestuia. Acest tip de violenţă poate
genera la modificări în planul cognitiv al individului lezat, al percepţiei de sine, dar şi în plan
emoţional. Violenţa psihologică afectează în primul rând planul psihic al persoanei, cu
reprcusiuni ca pierderea autostimei, devalorizarea, lipsa încrederii în forţele proprii, mergând
până la manifestări patologice de genul anxietăţii, atacului de panică, depresiei, ş.a.
B. Defrance (1988) clasifică manifestările violente întâlnite în şcoală după un singur
criteriu: responsabilitatea pentru producerea conduitelor violente. Delimitează astfel două tipuri
de violenţă şcolară: violenţa instituţională şi violenţa non-instituţională. Violenţa instituţională
este cea care derivă din însăşi funcţionarea şcolii ca instituţie, mai concret ea poate fi generată de
regulamentele după care se desfăşoară procesulinstructiv-educativ.
Violenţa non-instituţională cuprinde numai conduitele violente dintre elevi, aparent fără
legătură cu cadrele didactice şi mediul educativ educativ. Jacques Pain (2000) vorbeşte despre
violenţele obiective şi violenţele subiective ca forme de violenţă întâlnite în şcoală. Prin violenţe
obiective se referă la acţiunile care se încadrează în penal (crime şi delicte) şi asupra cărora se
poate interveni frontal. Violenţele subiective se referă la anumite atitudini şi au repercusiuni
asupra climatului şcolar. În ceea ce ne priveşte, optăm în favoarea specialiştilor care clasifică
violenţa şcolară în funcţie de actorii implicaţi în actul educaţional şi ţinta către care se îndreaptă.
Vorbim astfel despre violenţa elevului către profesor, a profesorului către elev, a elevului către
alt elev şi a elevului către bunurile şcolii (numită şi vandalism şcolar).
Literatura de specialitate cuprinde numeroase cercetări cu privire la cauzalitatea violenţei
în şcoală şi a factorilor de risc. S-a încercat de-a lungul timpului incriminarea familiei ca sursă de
agresivitate şi violenţă a copilului, a societăţii sau a naturii copilului. Apoi cercetările s-au
centrat pe ideea că violenţa şcolară este consecinţa unei crize a civilizaţiei,
care nu poate fi înlăturată decât prin restaurarea vechilor valori. În actualitate se admite faptul că
nu există o singură cauză a violenţei în şcoală ci un sistem complex de cauze. Factorii individuali
includ caracteristicile biologice şi psihologice ale individului. Factorii biologici care pot
determina mai târziu modificări comportamentale, se referă la existenţa unor traume produse în
perioada intrauterină sau în momentul naşterii, ce pot genera anumite particularităţi neurologice
cu risc în declanşarea comportamentelor violente. Printre factorii psihologici specifici unei
personalităţi violente se numără nevoia de dominaţie şi control, valorizarea agresivităţii în
rezolvarea situaţiilor de conflict, empatie diminuată, impact social înalt dar fără a fi acceptat.
 Mediul social include o multitudine de factori ce pot genera sau favoriza comportamentul
violent al elevilor. Printre aceştia se numără situaţia economică, inegalităţile sociale, criza
valorilor morale, mass-media, prezenţa unor disfuncţionalităţi la nivelul factorilor abilitaţi cu
educaţia copiilor, lipsa de cooperare a instituţiilor implicate în educaţie
(Sălăvăstru, 2004). Unii cercetători ai domeniului încadrează în factorii de risc din mediul social
statutul inferior şi sărăcia, dezorganizarea comunitară, prezenţa armelor şi a drogurilor,
expunerea copiilor la violenţă şi rasism (Debarbieux, 2010).
Şcoala prin structura ei organizatorică poate determina frustrări ale elevilor, care la
rândul lor pot reprezenta puncte de plecare pentru comportamente agresive şi violente. Ne
referim mai exact la imobilismul la care sunt supuşi în timpul orelor de curs, la criteriile după
care se realizează selecţiile elevilor şi ierarhizările în activitatea efectivă de învăţare, fapte care
pot genera stări de tensiune conflicte între actorii educaţionali. Unii cercetători iau în
considerare următorii factori generatori de violenţă şcolară, ce ţin de structura organizatorică a
şcolii:
- mărimea şcolii - cu cât este mai mare, cu atât posibilităţile de supraveghere scad, iar
posibilităţile de apariţie a actelor de violenţă şi vandalism cresc;
- situarea şcolii - în zone cu indice mare de criminalitate creşte riscul ca şcoala să devină o ţintă,
iar elevii să dezvolte conduite deviante;
- compoziţia etnică, socială şi rasială a populaţiei şcolare - cu cât efectele sunt mai eterogene, cu
atât creşte indicele de vandalism (Christie, 1982).
Mediul familial reprezintă în opinia noastră, unul dintre cei mai importanţi factori ceşi
pun amprenta asupra formării şi evoluţiei copilului pe parcursul dezvoltării sale. Numită nucleul
de bază al societăţii, familia este locul în care copilul apare pe lume, se dezvoltă şi se
maturizează. Multe opinii susţin că printre factorii cei mai predictori ce ţin de familie, cu rol în
declanşarea delincvenţei juvenile sau a tulburărilor de comportament, se numără: criminalitatea
parentală, abuzul sexual şi maltratarea maltratarea părinţilor, lipsa de interes a părinţilor pentru
activităţile şcolare ale copilului sau pentru petrecerea timpul său liber
(Debarbieux, 2010). Stilul parental reprezintă o sursă importantă de agresivitate şi violenţă în
comportamentul copiilor, dacă întruneşte anumite caracteristici. Este cunoscut faptul că un stil
parental autoritar poate duce la comportamente deviante ale copiilor, un stil educativ
permisiv, de asemenea, iar un stil ce alternează autoritarismul cu indiferenţa produce confuzie şi
lipsa reperelor pentru copil, ceea ce reprezintă un alt factor de risc. Conflictele intrafamiliale,
divorţul şi separarea părinţilor au un impact negativ asupra psihicului copilului, cu repercusiuni
ce se pot manifesta în comportamentul acestuia.
http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2013Februarie/VADUVA%20RADUCANU
%20FLORENTINA%20-%20Familia%20ca%20sursa%20de%20agresivitate%20si%20violenta
%20la%20elevii%20din%20ciclul%20primar/REZUMAT%20LUCRARE.pdf
 Prevenirea şi reducerea fenomenelor de violenţă la nivelul clasei de elevi

Încă din anii 1930, Sigmund Freud vehicula ideea că umanitatea se îndreaptă spre
violenţă, iar J. J. Rousseau vedea oamenii fericiţi de la natură, dar tulburaţi de societate. Cu
certitudine, atât unul cât şi celălalt au avut dreptate. În ziua de azi, zâmbim din ce în ce mai rar,
suntem din ce în ce mai nervoşi, grăbiţi, stresaţi. Când nu ne convine ceva, răbufnim şi acuzam.
Ne transformăm încetul cu încetul în altcineva.

Este vorba oare de furie? Dacă durează puţin, mai treacă-meargă. Cu toţii trecem prin aşa ceva,
dar problema este că, în asemenea situaţii, sunt părinţi care îşi pălmuiesc copilul, îl alungă din
preajma lor, îi vorbesc urât… Cel mare va găsi o formă sau alta de apărare, dar cel mic ce va face
oare? Nu după multe stări de furie ale părinţilor, “micile fiinţe” vor începe să-şi distrugă
jucăriile, să-i lovească pe alţi copii, să-i înjure pe bunici, să mâzgălească pereţii, să omoare
animale mici sau alte fapte de violenţă. La micuţul şcolar, starea sa de violență nu va întârzia să
apară chiar din primele zile de scoala – deși va fi supus la unele reguli ale colectivului. “Micuţul
agresat” va începe să vorbească urât, să bată , să scuipe etc. …

Eficiente s-au dovedit a fi programele bazate pe rezolvarea de probleme sociale în care tinerii
erau învăţaţi să urmeze paşi specifici de rezolvare a problemelor interpersonale. Alte programe
au încercat centrarea pe îmbunătăţirea competenţei prosociale şi reducerea comportamentului de
risc. Un asemenea program propus de Schinke, Botvin şi Orlandi (1991) includea următoarele
componente pentru un program eficient: deprinderi generale de rezolvare de probleme şi luare de
decizii; abilităţi cognitive generale pentru rezistenţa la influenţele media şi interpersonale;
abilităţi de creştere a autocontrolului şi stimei de sine; strategii de adaptare la situaţii stresante şi
anxietate prin utilizarea deprinderilor cognitive de coping şi tehnicilor de relaxare
comportamentală, deprinderi generale interpersonale şi asertive.

Cu siguranţă, învăţătorul observă destul de repede instabilitatea ”psiho-motorie şi emoţională” a

elevilor care se reflectă în:

lipsa concentrării atenţiei;

agitaţie continua, excesivă, comunicare(exprimare) incoerentă;
abundenţa de mişcări;
labilitatea emoţiilor şi sentimentelor, a gândirii;
 comportamente dependente de circumstanţe de moment ale mediului.
Se pot elabora planuri de măsuri care pot fi extinse chiar la nivelul şcolii, planuri care să
semnaleze cazurile de violenţă şi să le amelioreze în acelaşi timp.

Plan de măsuri pentru prevenirea/ reducerea fenomenelor de violenţă la nivelul claselor de

elevi

Actori implicaţi: elevi, cadre didactice, părinţi, consilier şcolar, reprezentanţi ai comunităţii
locale;
Domeniu: violenţa în interiorul mediului şcolar:
- includerea , în fiecare semestru, în cadrul orelor de dirigenţie a cel puţin unei teme care să pună
în dezbatere problema violenţei între elevi şi a relaţiilor dintre elevi- cadre didactice, personal
didactic auxiliar şi nedidactic;
- lectorate cu părinţii în care să fie dezbătuta ca o temă principală problemă violenţei în mediul
familial, a violenţei între elevi, a relaţiilor dintre elevi şi cadre didactice şi a comportamentului
părinţilor în şcoală;
- organizarea unor activităţi extraşcolare sportive, artistice, civice în cadrul cercurilor de la
nivelul unităţii şcolare, a clubului copiilor, având ca profil non-violenţa;
- organizarea unor programe civice , având că teme : “ Stop violenţei! Lumea poate fi mai
bună!”, “Sunt civilizat. Vrei să fii ca mine?”, “Spunem nu anturajului nociv!“, prin care elevii
mărşăluiesc prin şcoală cu pancarde care au scrise pe ele titlurile mai sus menţionate;
- iniţierea de programe şi proiecte ale Consiliului Elevilor pe o problematică vizând combaterea
violenţei la nivelul unităţii şcolare:
Ex. 1. Proiectul “ Sapatamana anti-violenţei”;
Ex. 2. Proiectul “ Încă o şansă”;
Ex. 3. Proiectul “ Zilele toleranţei”.
- consilierea psiho-pedagogica a elevilor care prezintă forme accentuate de manifestare violentă,
agresivă, în relaţiile cu colegii şi cadrele didactice, în cadrul Cabinetului de consiliere
psihopedagogică;
- consilierea pedagogică a cadrelor didactice pe problematica prevenirii şi combaterii violenţei în
mediul şcolar;
- desfăşurarea consiliului profesoral cu tema: “Responsabilităţile sistemului educaţional privind
respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copiilor”;

Domeniu: Violenţa în cadrul ciclului primar:

- canalizarea surplusului de energie al şcolarului mic spre activităţi organizate cu sens şi scop, cu
tema : “Vreau să “mă fac” un om mare… cuminte şi cu …minte”;
- lichidarea conflictelor interioare ale copilului prin ambianta şcolară calmă caracterizată printr-
un sistem de cerinţe constante, impuse ferm , dar binevoitor;
- valorificarea conţinutului lecţiilor în vederea educării unei conduite civilizate;
- analiza comportamentului din timpul lecţiilor, recreaţiilor şi activităţilor extraşcolare în scopul
promovării celor decente, pozitive, civilizate şi contracarării celor negative, vulgare , indecente;
- implicarea efectivă a părinţilor în activitatea de educaţie prin selectarea programelor media şi
aprobarea vizionării lor, cunoaşterea prietenilor şi scoaterea dintr-un eventual anturaj nociv, prin
pedesirea ferma a abaterilor.

Educatorii pot să deţină un rol de bază în prevenirea şi limitarea comportamentelor agresive ale
tinerilor prin variate modalităţi de intervenţie:

crearea unui mediu şcolar sigur, cooperant, eliminând factorii de risc ai comportamentului
agresiv;
dezvoltarea, implementarea şi evaluarea unor programe pentru şcoală care să ducă la
creşterea rezistenţei copiilor în postura de iniţiator al actului agresiv, victimă sau
susţinător;
dezvoltarea, implementarea şi evaluarea unor programe care să abiliteze atât copiii cât şi
părinţii în analiză critică a emisiunilor TV sau mass media (American Psychological
Association Comission on Violence and Youth 1993 apud J. Allan, J. Nairne, J.A.
Majcher, 1996).
Dincolo de măsurile de combatere a fenomenului de violenţă în familie şi maltratare a copiilor,
se impun şi măsuri de prevenire a acestor fenomene: identificarea factorilor de risc. Pentru
aceasta OMS a lansat un program de prevenire care urmăreşte patru niveluri de risc: individual
(prin dezvoltarea respectului de sine a partenerilor, conştientizarea capacităţii şi a puterii de
control), interpersonal (prin creşterea coeziunii familiei, cultivarea relaţiilor armonioase dintre
părinţi şi copii, încurajarea femeii de a lua parte la controlul veniturilor casei), instituţional (prin
programe educative, dezvoltarea sistemului de servicii de sănătate, recreere etc.), structural (prin
stabilitate politică, controlul pieţei muncii, egalitate de gen şi nonviolenţă în societate).

În concluzie, date fiind cele prezentate, consider că se impun că necesare următoarele măsuri:

 sensibilizarea autorităţilor cu privire la promovarea măsurilor legislative care să

reglementeze clar măsurile de combatere a violenţei în familie (mai ales asupra copiilor);
 educarea populaţiei în direcţia prevenirii şi combaterii violenţei familiale (autoeducaţie,
cunoaşterea şi apelul la servicii specializate);
 punerea în practiă a măsurilor sociale de înlăturare a factorilor de risc.
Prevenirea violentei in scoli

Violenta in randul copiilor se manifesta destul de frecvent in

scoli si poate lua  mai multe forme: batai, bullying, violenta
verbala sau distrugerea bunurilor altor copii. Toti parintii isi
doresc ca fiul sau fiica lor sa invete intr-un mediu sigur, in care
pericolul de a fi victima unor agresiuni fizice sa fie redus. Desi
prevenirea violentei in scoli pare a fi responsabilitatea conducerii
scolii sau profesorilor, in realitate parintii contribuie foarte mult
la acest demers prin masurile pe care le iau in educatia copiilor.
 
 
 

Cum poti  contribui la prevenirea violentei in scoala?

Iata cum poti sa il ajuti pe copilul tau sa nu devina victima sau initiator al violentei la scoala:

1. Invata-l pe copil sa comunice nonviolent. Chiar daca actiunile celor din jur ii trezesc emotii
neplacute, invata-l sa evite sa foloseasca un ton ridicat, cuvinte dure sau gesturi violente.

2. Recomanda-i sa nu intervina in conflictele fizice in care sunt implicati alti copii, ci sa cheme
un adult care sa aplaneze conflictul.

3. Invata-l ca atunci cand un prieten apropiat este agresat de catre alt coleg, sa ramana neutru si
sa avertizeze un cadru didactic sau un paznic.

4. Este bine sa nu se lase antrenat confruntari cu alti elevi mai mari ori care dispun de diverse
arme sau obiecte pe care le pot folosi drept arme.

5. Invata-l sa recunoasca emotiile proprii, dar si emotiile celor din jur.

6. Recomanda-i sa nu reactioneze impulsiv. Cum poate face acest lucru? Poate folosi tehnica
”Stop gandire”, care presupune a te opri din elaborarea oricarei concluzii si de a numara in mod
descrescator de la 10 la 1, in timp ce respiri in 4 timpi pentru a-ti induce o stare de relaxare.
Astfel, pot fi evitate deciziile gresite, care sunt de multe ori luate in graba sau sub efectul unor
emotii precum furia si supararea.

7. Invata-l sa ierte actele celorlalti copii, chiar daca se simte jignit, frustrat sau nedreptatit.

8. Invata-l sa isi ceara scuze cand greseste si sa isi asume responsabilitatea pentru actele sale.
 
9. Prezinta-i situatii ipotetice in care copiii sunt implicati in conflicte violente la scoala. Cere-i
parerea despre cea mai buna modalitate de rezolvare a unei asemenea situatii, despre cum ar fi
putut fi evitata si intreaba-l cum ar reactiona el daca s-ar afla intr-o asemenea situatie.
10. Discuta cu invatatoarea copilului tau despre modalitati in care puteti colabora pentru a-i
invata pe copii modalitati nonviolente de rezolvare a conflictelor: jocuri, concursuri, activitati in
afara scolii etc.

Chiar daca elevii din clasele primare sunt implicati mai rar in conflicte fizice, este bine ca
educatia de prevenire a violentei in scoli sa inceapa cat mai devreme, pentru a evita aparitia unor
situatii mai grave pe viitor.

Ce masuri de prevenire a violentei se iau in scoala copilului tau si de catre parintii elevilor?

http://www.suntparinte.ro/prevenirea-violentei-in-scoli

Bibliografie:
Cucoş, C.(coord.) Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice. Polirom,
Iaşi, 1998.
Deutsch, M. Psihologia rezolvării conflictului. TEORA, Bucureşti, 1996.
Gliga, L.(coord.) Managementul conflictului – ghid.Tipogrup press, Buzău, 2001.
Stan, E. Profesorul între autoritate şi putere. Polirom, Iaşi, 1996.
***      Conflictele şi comunicarea. Editura Arc, Bucureşti, 1988.