Sunteți pe pagina 1din 4

Cine a fost Catullus?

Catull (Catullus) s-a născut, în cursul ultimului secol violent al Republicii Romane,
la Verona, într-o familie înstărită. Poet talentat, își descoperă sinele în doctrina
alexandrismului, scriind în mare parte poeme în care a abordat o tema dragă
alexandrinilor și anume, tema iubirii, considerată cea mai intensă formă de
expresivitate lirică în Roma Antică. În jurul anului 66 sosește la Roma, unde se
alătură dezbaterilor literare ale Cercului poeților Neoterici – poetae novi- și în viața
modernă a capitalei, iar după anul 62 începe punctul culminant al scurtei sale
existențe: se îndrăgostește de Clodia, însă, în 56 ante christum, află despre aceasta
că trăiește în desfrânare după ce se reîntoarce la Roma. Moare în 54 a. Chr., la 33
de ani
Citatul – tinerețea și-a trăit-o cu neliniștea omului aflat într-o luptă surdă și
îndârjită cu timpul. Spune manualul.
Muza operei sale
Clodia a fost fiica patricianului Appius Claudius Pulcher și sora aventurosului
tribun al plebei Clodius. A fost căsătorită până în anul 59 cu vărul său primar,
Quintus Caecilius Metellus Celer, care a murit în acelaași ani în circumstanțe
ciudate, Clodia fiind acuzată că l-ar fi otrăvit. În anul 62, Catull, în vârstă de 22 de
ani, o întâlnește pe Clodia de care se va îndrăgosti, dar iubirea pentru ea îl va
chinui până în momentul morții. După o călătorie cu poetul Helvius Cinna în
cohorta proprietarului Memmius Gemellus în Bitnia, Catull se reîntoarce la Roma
în 56 și află că marea sa iubire duce o viață desfrânată și o acuza de trădare,
urmând să o atace în versuri în care își exprima fericirea pe care i-o trezește
dragostea împărtășită cu ea, dar și durerea geloziei. Relația lor a fost o succesiune
de acorduri și dezacorduri care l-au întristat pe poet. Clodia va purta pseudonimul
literar, Lesbia în poemele lui Catull, ca recunoaștere pentru un model literar
celebru, Sapho, și ca recunoaștere veșnică a dragostei și iubitei sale.

116
Din opera sa ni s-au păstrat 116 poezi, toate grupate într-un unic volum, „Carmina”
după criterii metrice, poezia lui putând fii impărțită în două părți distincte: poezii
cu conținut personal, memorii ale vieții sale intime, și poezii cu conținut mai ales
mitologic.
Senzualitate și Suferință
„Romanul” iubirii lui Catull poate fi împărțit în 4 direcții, prima fiind iubirea
incipientă
Iubirea incipientă se referă la „trăirea imeidată „hic et nunc”, și se manifestă plenar
la nivelul simțurilor, iubire însemnând vitalitate, exuberanță și exaltare”,
descoperim în manual. Catull pornește cu o frumoasă lirică de dragoste, alunecând
într-un erotism senzual, care sparge granițele personalului și al intimului. Aici
putem da exemplu Carmina5, „Basia mille”, unde laitmotivul sărutului nu face
decât să amplifice frenezia trăirii iubirii. Lesbia, după cum reiese, era cea mai
iubită dintre toate femeie, pe care Catull o așază sub semnul unicității, tot în
Carmina5 prin sintagma „Lesbia mea”, până și prin numele său. Catull o iubește pe
Clodia scriindu-i adesea în scrisori cât de mult și-o dorește. Citez din romanul
„Idele lui martie” de Thornton Wilder, dintr-o scrisoare de a lui Catul către Clodia
la 20 septembrie, nu știu exact anul. Pagina 91
Invadarea ființei de eros este inevitabilă, iar „iubirea pătrunde în cele mai tainice
spațiiale ființei, provocând haos, furtuni sau renașteri, metamorfoze uimitoare.
Trupul este prima victimă a iubirii, se chinuiește orbit de pasiune, iar stările sunt
contradictorii, viscerale, uneori chiar violente.” Pentru a susține argumentul, cel
mai bun exemplu pe care îl putem da este Carmina85, „Odi et amo”, stările
contradictorii aici fiind iubirea și ura, sugestiv încă din titlu. Catul îi scrie Clodiei
într-o scrisoare din 14 septembrie că „tu, ai venit pe lume ca să ne înveți că
dragostea și frumusețea femeii sunt o dezamagire”, pg 83

Spiritualizare și repaus
Cea de a treia direcție spre care „romanul” iubirii catulliene își îndreaptă cursul,
este lupta rațiunii cu simțurile, sau într-un singur cuvânt, detașarea. Victimă a
iubirii, Catull reprezintă cazul unui eu liric scindat între dragoste și ură, deoarece
după ce Lesbia îl trădează, nu atât dragostea, cât și enunțarea ei ia dimensiuni
cutezătoare, iar poetul se mântuiește prin creație. Catull scrie două scrisori,
probabil în 11 sau 12 septembrie către Clodia, dar care nu au fost expediate
niciodată. Două saptămâni mai târziu au fost descoperite în odăile poetului de
poliția secretă a lui Caesar. Acesta îi scrie Clodiei că pg148, iar apoi o întrabă
pg150, urmând sa îi spună că pg150.
Ultima direcție spre care celebrul „roman” erotic catullian se îndreaptă este simpla
renunțare la iubire și revenirea la rațiune. Acesta este momentul în care Catull
alege să invoce o provocare manifestă, o invitație către prieteni, alți iubiți ai
Lesbiei și, desigur cititorul, într-un scandal amoros. Catull mărturisește în aceleașii
două scrisori neprimite de Clodia niciodată, că pg149

De la Senzualitate și Suferință la Spiritualizare și Repaus


O scurtă sinteză. Din câte am discutat, observăm izbitoarea decădere a Lesbiei, de
la ființa unică între toate femeile, la femeia trădătoare de iubire, la „femeia
blestemată”, „femeia de cinci parale”. Lesbia priere în ochii lui Catull prin
frivolitate și desfrânare.
https://www.citate-celebre-cogito.ro/wp-content/uploads/2020/12/gaius-valerius-
catullus-202x300.png
https://covers.openlibrary.org/b/id/5776886-L.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b2/Catull_Sirmione.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/72/
Sir_Edward_John_Poynter_lesbia_and_her_sparrow.jpg/220px-
Sir_Edward_John_Poynter_lesbia_and_her_sparrow.jpg
https://humwp.ucsc.edu/jklynn/clodia/AlmaTademaLesbiaWeeping.jpg
https://ancient-literature.com/wp-content/uploads/2019/08/catullus-poet-lesbia-
600x437.jpg

https://www.ro.biography.name/scriitori/168-italia/415-catullus-cca-84-54-i-hr
https://upwikiro.top/wiki/clodia_(wife_of_metellus)#Marriage
https://www.citate-celebre-cogito.ro/catullus/
https://ancient-literature.com/rome_catullus_5.html
Manual pentru clasa a XII-a, Limba Latină, Monica Dună.

S-ar putea să vă placă și