Evul mediu era privit prin lentila crestina-religioasa.

ideile social politice in De civitate dei-Augustin

Jusnaturalismul (scoala dreptului natural)

Principala caracteristica a dreptului natural promovat de Hugo Grotius

-Huig van Groot (1583-1645) si Samuel Puffendorf (1632-1694)este aceea ca elementul fundamental
al

fiintei umane este ratiunea. Separand omul de divitate, teoreticienii jusnaturalismului

au propus in centrul preocuparilor fiinta umana, ca raportare la sine insasi, facand

din om unica sursa a dreptului.

De iure belli ac pacis (1625)-cea mai importanta lucrare a lui Hugo Grotius.

In aceasta lucrare, Grotius defineste dreptul natural ca "totalitatea principiilor

dictate de ratiune in scopul inclinarii naturale a omului pentru viata sociala".

Regulile dreptului natural care este eter, nu apartin nici vointei umane (adica

bunului plac), nici celei divine, ci sunt reguli ce exista prin ele insele.

Imuabilitatea (neschimbator) dreptului natural presupune de asemenea ca el nu poate fi

schimbat, nici de om, dar nici de Dumnezeu, stabilise astfel ruptura dreptului

natural modern fata de conceptia teologica a evului mediu.

Natura sociala a omului se intrepatrunde cu ideea contractului social ce va duce la

creea societatii.

In aceasta lucrare, Hugo Grotius expune principalele idei ale conceptiei sale politico-

juridice. Fiind []de noua orientare de gandire produsa de Renastere. Ideea dreptului

natural nu apare pe un teren gol, ca preocupari gasindu-se in Antichitatea veche, apoi la

romani, dar si in Evul Mediu. Grotius il urmeaza pe Aristotel, afirmand ca omul este

o fiinta sociala. El poseda un instinct social pe care Grotius il numeste apetitus societatis

care il face sa traiasca impreuna cu ceilalti oameni. Datorita acestui instinct, omul

este incapabil sa traiasca in afara societatii. Din aceasta nevoie de a trai in societate

izvoreste dreptul natural care se inscrie in grija pe care omul o are de a pastra
societatea. De aceea, Grotius accentueaza rolul ratiunii umane in intelegerea si

respectarea dreptului natural.

Dreptul natural asa cum este vazut de Grotius, are la baza 4 principii fundamentale, obligatorii.

1. Alieni abstinentia (respectul fata de bunurile altuia).

2. Promissorum implemendorum obligatio (respectarea angajamentelor luate fata de celalalt)

3. Damni culpa dati reparatio (repararea pagubelor cauzate altuia)

4. Poenae inter homines meritum (o pedeapsa echitabila pentrucei care incalca aceste principii in
functie de gravitatea incalcarii).

Aceste principii de drept natural determina dreptul voluntar pe care Hugo Grotius

il considera dreptul legitim.

[Etica pedepse-pedeapsa nu trebuie sa fie nici prea mare, nici prea mica]

Avand in vedere caracterul innascut al acestor principii, inerent naturii umane, principiile enuntate
ne apar firesti, profund umane.

Ele nu pot fi incalcate datorita implicarii ratiunii noastre.

Jusnaturalismul atribuie omului drepturi naturale, chiar daca ele nu sunt recunoscute de un drept
pozitiv, spre ex.

dreptul la viata nu trebuie reglementat ca sa existe juridic.

Intr-o ordine naturala si rationala, omul si dreptul coexista, ca urmare in momentul aparitiei societatii

apare si ideea drepturilor ce trebuie respectate in interiorul ei. (ubi societas ibi jus-oriunde este
societate, dreptul se iveste).

Jusnaturalismul sta la baza drepturilor omului.

Puffendorf-jurist, economist si istoric german. A fost unul dintre reprezentantii cei mai de seama al
dreptului natural.

De iure naturae et gentium-Dreptul naturii si al natiunii distinge dreptul natural de teologia morala,
astfel

din perspectiva sursei lor, prescriptiile dreptului natural decurg din ratiune si au ca obiect, apararea

societatii umane, pe cand principiile teologiei morale provin de la Dumnezeu. Pe de alta parte,
dreptul natural
este laic si se adreseaza oamenilor in aceasta viata, pe cand teologia morala are legatura cu "viata"
de dupa moarte.

Dreptul natural are ca scop actiunile exterioare ale oamenilor, pe cand teologia morala vizeaza inima
si cere ca toate actiunile

sa fie in concordanta cu vointa lui Dumnezeu.

Cu privire la formarea societatiilor politice, Puffendorf formuleaza doua intrebari fundamentale:

1. Cum se prezinta omul in stare de natura?

2. Pentru ce a avut el tendinta de a forma societatea civila?

Admitand sociabilitatea naturala a omului, Puffendorf respinge conceptia lui Aristotel (care
recunostea existenta stapanilor si supusilor-sclavilor)

si afirma ca "natura a stabilit cu certitudine intre oameni o prietenie generala de la care nimeni nu
poate fi exclus"

In starea de natura toti oamenii sunt liberi si ca urmare, in mod natural omul nu poate sa supuna alt
om. A intra in societatea civila inseamna

a renunta la libertatea personala si familiara pentru a avea garantia ca esti ferit de rau. Societatea
civila este organizata pe consimtamantul sacrificiului voluntar al libertatii (contractul social).

In conceptia lui Puffendorf exista doua conventii pornind de la care oamenii au construit societatea
civila.

Prima conventie se numeste "pactum societatis" si spune ca intr-o societate constituita prin consens
(care se realizeaza cu majoritatea de voturi, iar minoritatea trebuie sa se supuna), individul

isi pastreaza intacta libertatea individuala.

A doua conceptie "pactum subjectionis" care este necesar atunci cand se desemneaza titularii puterii,
care au ca rol in a veghea la binele si la siguranta publica, obtinand in contrapartida

supunerea cetatenilor.

Din opera lui Puffendorf "Pactum subjectionis", se desprinde ca dreptul este subordonat moralei. El
impartaseste ideea lui Grotius cu privire la dreptul natural care "consista in cateva principii

ale dreptei ratiuni care ne face sa cunoastem ca o actiune este moralmente cinstita sau necinstita
dupa legatura necesara pe care o are cu o natura rezonabila si sociala".

platon-republika
aristotel-politica

cicero-Despre supremul bine si supremul rau, Despre stat