Conferenţiar dr. ing.

Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Curs nr. 09. Statica solidului rigid

9.1. Echilibrul cu frecare al solidului rigid

Experimental se constată că oricărei mişcări sau tendinţe de mişcare relativă între două corpuri în contact se opune o
forţă de rezistenţă numită forţă de frecare.
Se consideră un solid rigid (S), simplu rezemat în O şi supus acţiunii unui sistem de forţe exterioare F j ( j = 1 → p) .
Datorită deformaţiei şi rugozităţii corpurilor în zona de contact, în realitate contactul se realizează într-o infinitate de
puncte ale unei mici suprafeţe create în jurul punctului teoretic de contact O.
Aplicând axioma legăturilor, fiecare legătură geometrică punctiformă se suprimă şi se înlocuieşte cu o forţă de legătură
ni (i = 1 → n) , de modul şi direcţie necunoscute.

F1 (S) (S) (S)

L MO
L N MOL
Fn L
Fi Mp
O O TO Mr
ni Mt Rt
MO Mn
R MO Rn R

Reducând sistemul forţelor exterioare F j şi a forţelor de legătură ni în raport cu punctul teoretic de contact O,
 
rezultă: un torsor al forţelor exterioare R , M 0 , respectiv un torsor al forţelor de legătură L , M 0L .  
Prin descompunerea acestora după normala la suprafaţă şi după o direcţie din planul tangent la suprafaţă în O se
obţin componentele:
- pentru sistemul forţelor active Rn , Rt , M n , M t ;  
- pentru sistemul forţelor de legătură N , T , M p , M r .  
L + R = 0
Ecuaţiile vectoriale pentru echilibrul rigidului sunt:  L .
M 0 + M 0 = 0
 Rn = N
R = T
 t
Scalar se pot scrie relaţiile:  .
M n = M p
M t = M r
Interpretarea acestora este următoarea:
- componenta Rn a sistemului de forţe active tinde să deplaseze solidul rigid în direcţia normalei la suprafaţa de
contact, deplasare împiedicată de componenta N a sistemului forţelor de legătură numită reacţiunea normală. Aceasta are
direcţia normală la suprafaţă şi sensul contrar mişcării simple suprimate;
- componenta Rt a sistemului de forţe active are tendinţa de a deplasa corpul în planul tangent la suprafaţă,
deplasare care se numeşte alunecare şi care este împiedicată de componenta T a sistemului forţelor de legătură numită forţa
de frecare de alunecare;
- componenta M n a sistemului forţelor active reprezintă un cuplu ce are tendinţa de a roti rigidul în jurul normalei la
suprafaţă în punctul de contact, rotaţie care se numeşte pivotare şi care este împiedicată de componenta M p a sistemului
forţelor de legătură numită moment al frecării de pivotare;
- componenta M t a sistemului forţelor active reprezintă un cuplu ce are tendinţa de a roti rigidul în jurul unei axe
cuprinse în planul tangent la suprafaţă, rotaţie care poartă numele de rostogolire şi care este împiedicată de componenta M r
a sistemului forţelor de legătură numită moment al frecării de rostogolire.

1
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

9.2. Frecarea de alunecare

Forţa de frecare de alunecare apare la contactul dintre două corpuri, atunci când un corp alunecă peste celălalt corp.

În cazul în care cele două corpuri sunt în repaus, nu există deplasare relativă între acestea, deci nu există forţă de
frecare. Dacă se trage de unul dintre corpuri, apare o forţă de frecare, numită forţa de frecare statică. Dacă forţa cu care se
trage corpul depăşeşte valoarea maximă a forţei de frecare statice, corpul începe să se deplaseze, forţa de frecare devenind
forţă de frecare cinetică, numită şi forţa de frecare la alunecare. Forţa de frecare cinetică este puţin mai mică decât forţa de
frecare statică şi este constantă pe tot parcursul mişcării.
Forţele de frecare sunt orientate în sens opus sensului de deplasare a corpului.
În figura de mai jos este ilustrată variaţia forţei de frecare datorată creşterii forţei de tracţiune.

Legile frecării:
- Forţa de frecare statică maximă şi forţa de frecare la alunecare nu depind de aria suprafeţei de contact;
- Forţa de frecare este proporţională cu forţa de apăsare normală care acţionează asupra suprafeţei de contact,
coeficientul de proporţionalitate numindu-se coeficient de frecare static, respectiv cinetic:
𝐹𝑓𝑠𝑚𝑎𝑥 = 𝜇𝑠 𝑁
𝐹𝑓𝑐 = 𝜇𝑐 𝑁

Coeficient de frecare statică μ0 Coef. de frecare de alunecare μ

Material
uscat lubrifiat uscat lubrifiat
Oțel pe oțel 0,12 – 0,18 0,08 – 0,10 0,10 – 0,12 0,01 - 0,05
Oțel pe fontă 0,200 0,150 0,180 0,100
Oțel pe aliaj CuSn 0,200 0,100 0,100 0,050
Oțel pe aliaj PbSn 0,150 0,100 0,100 0,040
Oțel pe poliamidă 0,300 0,150 0,300 0,080
Oțel pe lemn 0,600 0,100 0,400 0,050
Lemn pe lemn 0,4 - 0,6 0,15 - 0,20 0,20 – 0,40 0,04 – 0,16
Curea de cauciuc pe fontă - - 0,400 -
Corp de revoluţie pe oţel - - - 0,002
Fontă pe aliaj CuSn 0,300 0,150 0,180 0,100
Anvelopă auto pe drum 0,50 – 0,70 - 0,30 – 0,50 -
Schi pe zăpadă 0,10 – 0,30 - 0,04 – 0,20 -
Oțel pe teflon 0,040 0,040

2
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Problema 9.1: O bară omogenă de lungime l şi greutate G se reazemă de un y

perete vertical, în punctul A, cu coeficientul de frecare 𝝁𝟏 şi pe o podea
orizontală, în punctul B, cu coeficientul de frecare 𝝁𝟐 . Se cere să se determine TA
unghiul α pe care-l face bara cu orizontala, în poziţia de echilibru.
A
NA
R : Asupra scării acţionează forţa exterioară 𝐺̅ şi un sistem al forţelor de legătură
format din reacţiunile normale în punctele de reazem : 𝑁 ̅𝐴 şi 𝑁
̅𝐵 şi din forţele de
frecare de alunecare : 𝑇̅𝐴 şi 𝑇̅𝐵 .
G NB
Pentru ca bara să fie în echilibru trebuie să fie îndeplinite următoarele α
condiţii : x
̅
𝑅+𝐿 =0 ̅ O T B
B
{̅ ̅𝐴𝐿 = 0
𝑀𝐴 + 𝑀
Ecuaţiile vectoriale de echilibru sunt echivalente cu următoarele ecuaţii scalare (două de proiecţii şi una de momente) :
𝑂𝑥: 𝑁𝐴 − 𝑇𝐵 = 0
𝑂𝑦: 𝑁𝐵 + 𝑇𝐴 − 𝐺 = 0
{
𝑙
𝑀𝐴 : 𝑁𝐵 ∙ 𝑙 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 − 𝑇𝐵 ∙ 𝑙 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 − 𝐺 ∙ ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 = 0
2
la care se adaugă condiţiile de echilibru cu frecare la limita de alunecare, în punctele de contact : 𝑇𝐴 ≤ 𝜇1 ∙ 𝑁𝐴 , 𝑇𝐵 ≤ 𝜇2 ∙ 𝑁𝐵
După înlocuiri rezultă :
𝑂𝑥: 𝑁𝐴 − 𝜇2 ∙ 𝑁𝐵 = 0
𝑂𝑦: 𝑁𝐵 + 𝜇1 ∙ 𝜇2 ∙ 𝑁𝐵 − 𝐺 = 0
{
𝑙
𝑀𝐴 : 𝑁𝐵 ∙ 𝑙 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 − 𝜇2 ∙ 𝑁𝐵 ∙ 𝑙 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 − 𝐺 ∙ ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 = 0
2
Din prima ecuaţie se deduce valoarea pentru 𝑁𝐴 şi se introduce în a doua ecuaţie, de unde se deduce valoarea pentru
𝑁𝐵 , adică :
𝐺 𝐺
𝑁𝐵 = 1+𝜇 ∙𝜇 , 𝑁𝐴 = 𝜇2 1+𝜇 ∙𝜇 𝑇𝐴 ≤ 𝜇1 ∙ 𝑁𝐴 𝑇𝐵 ≤ 𝜇2 ∙ 𝑁𝐵
1 2 1 2
Se înlocuieşte expresia obţinută pentru 𝑁𝐵 în ecuaţia de momente obţinându-se :
(1−𝜇1 ∙𝜇2 ) 1−𝜇1 ∙𝜇2
= 𝜇2 ∙ 𝑡𝑔𝛼, de unde rezultă : 𝑡𝑔𝛼 =
2 2∙𝜇2

Problema 9.2: O scară de lungime l este sprijinită de un perete vertical la un

y
unghi de înclinare α. O persoană cu greutatea G urcă scara (figura C11.1.a).
Se cunosc: l, α, coeficienții de frecare μA și μB în punctele de sprijin A și B.
Se dorește: înălțimea h la care scara începe să alunece.
∑ 𝐹𝑥 = 0: 𝑁𝐴 − 𝐻𝐵 = 0 A G
∑ 𝐹𝑦 = 0: 𝐻𝐴 + 𝑁𝐵 − 𝐺 = 0
ℎ
R: ∑ 𝑀𝐵 = 0: − 𝑁𝐴 ∙ 𝑙 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 − 𝐻𝐴 ∙ 𝑙 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 + 𝐺 ∙ =0
𝑡𝑔𝛼
𝐻𝐴 ≤ 𝜇𝐴 ∙ 𝑁𝐴
h

{ 𝐻𝐵 ≤ 𝜇𝐵 ∙ 𝑁𝐵 α
𝐺 x
𝑁𝐴 = 𝐻𝐵 = 𝜇𝐵 ∙ 𝑁𝐵 , 𝜇𝐴 ∙ 𝜇𝐵 ∙ 𝑁𝐵 + 𝑁𝐵 − 𝐺 = 0 ⇒ 𝑁𝐵 = 1+𝜇 B
𝐴 ∙𝜇𝐵
y
ℎ
−𝜇𝐵 ∙ 𝑁𝐵 ∙ 𝑙 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 − 𝜇𝐴 ∙ 𝜇𝐵 ∙ 𝑁𝐵 ∙ 𝑙 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 + 𝐺 ∙ =0
𝑡𝑔𝛼 HA
𝐺 𝐺 ℎ NA
−𝜇𝐵 ∙ ∙ 𝑙 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 − 𝜇𝐴 ∙ 𝜇𝐵 ∙ ∙ 𝑙 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 + 𝐺 ∙ A G
1 + 𝜇𝐴 ∙ 𝜇𝐵 1 + 𝜇𝐴 ∙ 𝜇𝐵 𝑡𝑔𝛼
=0
ℎ
−𝜇𝐵 ∙ 𝑙 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 − 𝜇𝐴 ∙ 𝜇𝐵 ∙ 𝑙 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 + 𝐺 ∙ ∙ (1 + 𝜇𝐴 ∙ 𝜇𝐵 ) = 0 NB
𝑡𝑔𝛼
h

𝑙 ∙ 𝑡𝑔𝛼 α
ℎ= ∙ (𝜇𝐵 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 + 𝜇𝐴 ∙ 𝜇𝐵 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼) x
(1 + 𝜇𝐴 ∙ 𝜇𝐵 )
HB B

Notă: Înălțimea h depinde numai de lungimea scării l, de unghiul de înclinare α și de coeficienții de frecare μA şi μB, dar nu şi
de forța de greutate.
3
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Problema 9.3: O scară omogenă de lungime l şi greutate G se reazemă de un

perete vertical, în punctul A, cu coeficientul de frecare 𝝁𝟏 şi pe o podea y
orizontală, în punctul B, cu coeficentul de frecare 𝝁𝟐 . Pe scară urcă un om cu
greutatea Q. Se cere să se determine unghiul α pe care-l face scara cu TA
orizontala, pentru poziţia de echilibru, în funcţie de deplasarea d a omului pe
scară. A
NA
R : Asupra scării acţionează un sistem de forţe exterioare (greutatea scării 𝐺 şi ̅ Q
greutatea omului 𝑄̅ ) şi un sistem al forţelor de legătură (reacţiunile normale în
punctele de reazem : 𝑁 ̅𝐴 şi 𝑁̅𝐵 şi din forţele de frecare de alunecare : 𝑇̅𝐴 şi 𝑇̅𝐵 ). NB
Pentru ca bara să fie în echilibru:
G
α
𝑅̅ + 𝐿̅ = 0 x
{̅ ̅𝐴𝐿 = 0 O
𝑀𝐴 + 𝑀 TB B
Ecuaţiile vectoriale de echilibru sunt echivalente cu următoarele ecuaţii
scalare (două de proiecţii şi una de momente) :
𝑂𝑥: 𝑁𝐴 − 𝑇𝐵 = 0
𝑂𝑦: 𝑁𝐵 + 𝑇𝐴 − 𝐺 − 𝑄 = 0
{
𝑙
𝑀𝐴 : 𝑁𝐵 ∙ 𝑙 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 − 𝑇𝐵 ∙ 𝑙 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 − 𝐺 ∙ ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 − 𝑄 ∙ (𝑙 − 𝑑) ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 = 0
2
la care se adaugă condiţiile de echilibru cu frecare la limita de alunecare, în punctele de contact :
𝑇𝐴 ≤ 𝜇1 ∙ 𝑁𝐴 , respectiv 𝑇𝐵 ≤ 𝜇2 ∙ 𝑁𝐵
Din prima ecuaţie se deduce valoarea pentru 𝑁𝐴 şi se introduce în a doua ecuaţie, de unde se deduce valoarea pentru
𝑁𝐵 , adică :
𝑂𝑥: 𝑁𝐴 − 𝜇2 ∙ 𝑁𝐵 = 0
𝑂𝑦: 𝑁𝐵 + 𝜇1 ∙ 𝜇2 ∙ 𝑁𝐵 − 𝐺 − 𝑄 = 0
{
𝑙
𝑀𝐴 : 𝑁𝐵 ∙ 𝑙 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 − 𝜇2 ∙ 𝑁𝐵 ∙ 𝑙 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 − 𝐺 ∙ ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 − 𝑄 ∙ (𝑙 − 𝑑) ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 = 0
2
𝐺+𝑄
𝑁𝐵 = (1+𝜇 ), 𝑇𝐵 ≤ 𝜇2 ∙ 𝑁𝐵 , 𝑁𝐴 =𝜇2 ∙ 𝑁𝐵 , 𝑇𝐴 ≤ 𝜇1 ∙ 𝑁𝐴 ,
1 ∙𝜇2
Se înlocuieşte expresia obţinută pentru 𝑵𝑩 în ecuaţia de momente obţinându-se :
𝐺+𝑄 𝑙 𝐺+𝑄
∙ 𝑙 − 𝐺 ∙ − 𝑄 ∙ (𝑙 − 𝑑) = 𝜇2 ∙ ∙ 𝑙 ∙ 𝑡𝑔𝛼
(1 + 𝜇1 ∙ 𝜇2 ) 2 (1 + 𝜇1 ∙ 𝜇2 )

1+𝜇1 ∙𝜇2 (𝐺+𝑄) 𝑙

de unde rezultă : 𝑡𝑔𝛼 = 𝜇 ∙ [1+𝜇 ∙ 𝑙 − 𝐺 ∙ 2 − 𝑄 ∙ (𝑙 − 𝑑)]
2 ∙(𝐺+𝑄)∙𝑙 1 ∙𝜇2

Problema 9.4: Frecarea pe planul înclinat

A. Mișcarea corpului în sus (primul caz de bază):
A.1. Forța de tracţiune acționează sub un unghi oarecare: Un corp se află pe un plan înclinat faţă de orizontală la unghiul α
(figura 11.5.a). Forța de tracţiune F acționează sub un unghi oarecare β față de orizontală. Corpul este tras în sus de forța F la
o viteză constantă. Trebuie dedusă o expresie pentru calculul forței de tracţiune F.
F β-α
F β N
Fx
α
Gx
FR α
α α Gy
G
G
Figura 11.5.a Figura 11.5.b

R: Forța de frecare FR contracarează tendinţa de mișcare a corpului și acționează în jos, spre stânga (figura 11.5.b).

4
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
∑ 𝐹𝑥 = 0: 𝐹𝑥 − 𝐺𝑥 − 𝐹𝑅 = 0
{ ∑ 𝐹𝑦 = 0 : 𝑁 + 𝐹𝑦 − 𝐺𝑦 = 0
𝐹𝑅 ≤ 𝜇 ∙ 𝑁
𝑁 = 𝐺𝑦 − 𝐹𝑦 = 𝐺 ∙ cos 𝛼 − 𝐹 ∙ sin(𝛽 − 𝛼)
𝐹 ∙ cos (𝛽 − 𝛼) − 𝐺 ∙ sin 𝛼 − 𝜇 ∙ (𝐺 ∙ cos 𝛼 − 𝐹 ∙ sin(𝛽 − 𝛼)) = 0
𝐹 ∙ cos (𝛽 − 𝛼) + 𝜇 ∙ 𝐹 ∙ sin(𝛽 − 𝛼) = 𝐺 ∙ sin 𝛼 + 𝜇 ∙ 𝐺 ∙ cos 𝛼
sin 𝛼 + 𝜇 ∙ cos 𝛼
𝐹=𝐺∙
cos (𝛽 − 𝛼) + 𝜇 ∙ sin(𝛽 − 𝛼)

A.2. Forța de tracțiune acționează paralel cu planul înclinat: În acest caz, forța de tracţiune F acționează în direcția planului
înclinat, adică unghiul β este egal cu unghiul α (Figura 11.5.c).

F N F
β=α
β=α
Gx
FR α
α α Gy
G G
Figura 11.5.c Figura 11.5.d

Se scrie expresia forței de tracţiune aplicabile în general, unghiul β este înlocuit cu unghiul α: β = α (Figura 11.5.d).
sin 𝛼+𝜇∙cos 𝛼
𝐹=𝐺∙ (𝛼−𝛼)
. 𝐹 = 𝐺 ∙ (sin 𝛼 + 𝜇 ∙ cos 𝛼)
cos
⏟ +𝜇∙sin(𝛼−𝛼)
⏟
=1 =0
A.3. Forța de tracțiune acționează orizontal: În expresia forței de tracţiune aplicabilă în general, unghiul de întindere β = 0,
deoarece linia de acțiune a forței de tracţiune F trebuie să fie orizontală (Figura 11.5.e).

N Fx
β=0
β=0
F Gx F
FR
α α α Gy
G G
Figura 11.5.e Figura 11.5.f
sin 𝛼+𝜇∙cos 𝛼 sin 𝛼+𝜇∙cos 𝛼
𝐹 = 𝐺 ∙ cos (0−𝛼)+𝜇∙sin(0−𝛼), 𝐹 = 𝐺 ∙ cos (𝛼)−𝜇∙sin(𝛼)
⏟ ⏟
=𝑐𝑜𝑠(𝛼) =−𝑠𝑖𝑛(𝛼)

B. Menținerea corpului pe planul înclinat (al doilea caz de bază): Corpul este pe punctul de a aluneca și ar trebui ținut
în poziție de repaus de forța F pe planul înclinat (figura 11.5.g). Spre deosebire de primul caz de bază (deplasându-se în sus),
forța de frecare statică maximă 𝑭𝑹𝟎𝒎𝒂𝒙 = 𝑭𝑹 = 𝝁𝟎 ∙ 𝑵 acționează asupra corpului în dreapta sus. Ea încearcă să-l țină în
repaus. Ecuația de echilibru poate fi determinată folosind cele două condiții: ΣFx = 0 și ΣFy = 0.

B.1. Forța de menţinere acționează sub un unghi oarecare: Forța de menținere F necesară este mai mică decât forța de
tracțiune pentru a trage în sus (ca în primul caz de bază). Datorită poziției de repaus a corpului, se aplică coeficientul de frecare
statică μ0. O comparație arată că cele două sisteme de ecuații diferă doar în sensul direcției forței de frecare (figura 11.5.h).

5
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
F β-α
F β N
Fx FR

Gx α
α
α α Gy
G G
Figura 11.5.g Figura 11.5.h
∑ 𝐹𝑥 = 0: 𝐹𝑥 − 𝐺𝑥 + 𝐹𝑅 = 0
{ ∑ 𝐹𝑦 = 0 : 𝑁 + 𝐹𝑦 − 𝐺𝑦 = 0
𝐹𝑅 = 𝜇0 ∙ 𝑁
𝑁 = 𝐺𝑦 − 𝐹𝑦 = 𝐺 ∙ cos 𝛼 − 𝐹 ∙ sin(𝛽 − 𝛼)
𝐹 ∙ cos (𝛽 − 𝛼) − 𝐺 ∙ sin 𝛼 + 𝜇0 ∙ (𝐺 ∙ cos 𝛼 − 𝐹 ∙ sin(𝛽 − 𝛼)) = 0
𝐹 ∙ cos (𝛽 − 𝛼) − 𝜇0 ∙ 𝐹 ∙ sin(𝛽 − 𝛼) = 𝐺 ∙ sin 𝛼 − 𝜇0 ∙ 𝐺 ∙ cos 𝛼
sin 𝛼 − 𝜇0 ∙ cos 𝛼
𝐹=𝐺∙
cos (𝛽 − 𝛼) − 𝜇0 ∙ sin(𝛽 − 𝛼)

B.2. Forța de menţinere acționează paralel cu planul înclinat: Forța de menținere F și forța de frecare statică FR acționează
paralel cu planul înclinat spre dreapta sus. Unghiul β este egal cu unghiul α (Figura 11.5.i).

F
β=α N
F
FR
Gx β=α
α
α α
G Gy
G
Figura 11.5.i Figura 11.5.j
sin 𝛼 − 𝜇0 ∙ cos 𝛼
𝐹=𝐺∙
cos (𝛼 − 𝛼) − 𝜇0 ∙ ⏟
⏟ sin(𝛼 − 𝛼)
=1 =0

𝐹 = 𝐺 ∙ (sin 𝛼 − 𝜇0 ∙ cos 𝛼)

B.3. Forța de menţinere acționează orizontal: Deoarece corpul ar trebui să fie pe punctul de a aluneca, trebuie utilizat din
nou coeficientul de frecare statică μ0 (figura 11.5.k).

N
β=0 Fx FR

F β=0
Gx F
α α α Gy
G
G
Figura 11.5.k Figura 11.5.l

sin 𝛼−𝜇 ∙cos 𝛼 sin 𝛼−𝜇 ∙cos 𝛼

𝐹 = 𝐺 ∙ cos (0−𝛼)−𝜇0 ∙sin(0−𝛼), 𝐹 = 𝐺 ∙ cos (𝛼)+𝜇0 ∙sin(𝛼)
⏟ 0 ⏟ 0
=𝑐𝑜𝑠(𝛼) =−𝑠𝑖𝑛(𝛼)

C. Deplasarea corpului în jos (al treilea caz de bază)

C.1. Forța de împingere acționează sub un unghi oarecare: În acest caz de bază, corpul este împins uniform în jos sub
acțiunea forței de împingere F. Forta de împingere F acționează la unghiul de împingere β față de orizontală. Dacă corpul
alunecă uniform în jos, în loc de coeficientul de frecare statică μ0, coeficientul de frecare glisant μ trebuie introdus în ecuație.
Forța de frecare 𝑭𝑹 = 𝝁 ∙ 𝑵 acţionează pe direcția de mișcare a corpului spre dreapta sus și încearcă să frâneze corpul.

6
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

F
F β-α
β N
Fx FR

Gx α
α
α α Gy
G
G
Figura 11.5.m Figura 11.5.n
∑ 𝐹𝑥 = 0 : − 𝐹𝑥 − 𝐺𝑥 + 𝐹𝑅 = 0
{ ∑ 𝐹𝑦 = 0 : 𝑁 − 𝐹𝑦 − 𝐺𝑦 = 0
𝐹𝑅 = 𝜇 ∙ 𝑁
𝑁 = 𝐺𝑦 + 𝐹𝑦 = 𝐺 ∙ cos 𝛼 + 𝐹 ∙ sin(𝛽 − 𝛼)
−𝐹 ∙ cos (𝛽 − 𝛼) − 𝐺 ∙ sin 𝛼 + 𝜇 ∙ (𝐺 ∙ cos 𝛼 + 𝐹 ∙ sin(𝛽 − 𝛼)) = 0
−𝐹 ∙ cos (𝛽 − 𝛼) + 𝜇 ∙ 𝐹 ∙ sin(𝛽 − 𝛼) = 𝐺 ∙ sin 𝛼 − 𝜇 ∙ 𝐺 ∙ cos 𝛼
sin 𝛼 − 𝜇 ∙ cos 𝛼
𝐹=𝐺∙
𝜇 ∙ sin(𝛽 − 𝛼) −cos (𝛽 − 𝛼)

C.2. Forța de împingere acționează paralel cu planul înclinat: Forța de împingere F acționează acum paralel cu planul
înclinat în direcția x negativă (Figura 11.5.o). Forța de frecare 𝑭𝑹 = 𝝁 ∙ 𝑵 acționează în sens opus direcției de împingere.
Deoarece forţa de împingere acționează paralel cu planul înclinat, unghiul β este egal cu unghiul α (Figura 11.5.p). Cu excepția
semnului, această expresie este de asemenea identică cu expresia corespunzătoare forței de menținere dacă μ0 este înlocuit
cu μ acolo.

F N
β=α F FR

Gx β=α
α
α α
G Gy
G
Figura 11.5.o Figura 11.5.p
sin 𝛼−𝜇∙cos 𝛼
𝐹 = 𝐺 ∙ 𝜇∙sin(𝛼−𝛼)−cos (𝛼−𝛼), 𝐹 = 𝐺 ∙ (𝜇 ∙ cos 𝛼 − sin 𝛼)
⏟ ⏟
=0 =1

C.3. Forța de împingere acționează orizontal: Forţa de împingere F acționează acum orizontal. Acest sistem de forțe
acționează, de exemplu, asupra filetului unei conexiuni cu șurub atunci când este slăbit. Având direcția de împingere orizontală,
unghiul de împingere β = 0.

N Fx FR
β=0
β=0
F Gx F

α α α Gy
G G
Figura 11.5.r Figura 11.5.s
sin 𝛼−𝜇∙cos 𝛼 sin 𝛼−𝜇∙cos 𝛼
𝐹=𝐺∙ , 𝐹=𝐺∙
𝜇∙sin(0−𝛼)
⏟ −cos(0−𝛼)
⏟ −(𝜇∙sin(𝛼) +cos(𝛼))
=−𝑠𝑖𝑛(𝛼) =𝑐𝑜𝑠(𝛼)

7
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Problema 9.5: Pe un plan înclinat de unghi 𝜶 = 𝟑𝟎° este poziţionat un corp de masă m. Pentru a menţine corpul în repaus pe
planul înclinat trebuie aplicată o forţă în sus, paralelă cu planul de minim 15 N, iar pentru a deplasa corpul în sus, de-a lungul
planului înclinat, cu viteză constantă trebuie aplicată o forţă în sus, paralelă cu planul de 30 N.
Se cere să se determine coeficientul de frecare la alunecare dintre corp şi plan.
N Ff N
F1 F2
Gt Gt
Ff
Gn Gn
α G α G
a) b)

R: Cazul a): În figura a corpul se află în echilibru static, viteza acestuia fiind nulă (v = 0), corpul fiind menţinut în repaus pe
planul înclinat cu ajutorul forţei F1. Dacă nu ar fi aplicată această forţă corpul ar aluneca în jos, astfel că forţa de frecare este
orientată în sus, în acelaşi sens cu forţa F1.
Se ataşează planului un sistem de coordonate xOy, cu axa Ox orientată paralel cu suprafaţa planului înclinat şi cu sensul
pozitiv în sensul de mişcare (adică în jos), şi axa Oy perpendiculară pe suprafaţa planului înclinat, având sensul pozitiv în
direcţia depărtării de plan.
Ecuaţia vectorială de echilibru în acest caz este:
𝐹̅1 + 𝐹̅𝑓 + 𝐺̅ + 𝑁
̅=0
căreia îi corespund două ecuaţii scalare, corespunzătoare celor două direcţii Ox, respectiv Oy:
𝐺𝑡 − 𝐹1 − 𝐹𝑓 = 0
{
𝑁 − 𝐺𝑛 = 0
unde: 𝐺𝑡 = 𝑚 ∙ 𝑔 ∙ 𝑠𝑖𝑛(𝛼), 𝐺𝑛 = 𝑚 ∙ 𝑔 ∙ 𝑐𝑜𝑠(𝛼), 𝐹𝑓 = 𝜇 ∙ 𝑁 = 𝜇 ∙ 𝑚 ∙ 𝑔 ∙ 𝑐𝑜𝑠(𝛼),
adică:
𝑚 ∙ 𝑔 ∙ 𝑠𝑖𝑛(𝛼) − 𝜇 ∙ 𝑚 ∙ 𝑔 ∙ 𝑐𝑜𝑠(𝛼) − 𝐹1 = 0

Cazul b): În figura b corpul se află în echilibru dinamic, alunecând în sus de-a lungul planului înclinat cu viteză constantă (v =
const. ≠ 0), forţa de frecare fiind orientată în sens invers mişcării, adică în jos.
În acest caz, ecuaţia vectorială de echilibru este:
𝐹̅2 + 𝐹̅𝑓 + 𝐺̅ + 𝑁̅=0
căreia îi corespund două ecuaţii scalare, corespunzătoare celor două direcţii Ox, respectiv Oy:
𝐹2 − 𝐺𝑡 − 𝐹𝑓 = 0
{
𝑁 − 𝐺𝑛 = 0
unde: 𝐺𝑡 = 𝑚 ∙ 𝑔 ∙ 𝑠𝑖𝑛(𝛼), 𝐺𝑛 = 𝑚 ∙ 𝑔 ∙ 𝑐𝑜𝑠(𝛼), 𝐹𝑓 = 𝜇 ∙ 𝑁 = 𝜇 ∙ 𝑚 ∙ 𝑔 ∙ 𝑐𝑜𝑠(𝛼), adică:
𝐹2 − 𝑚 ∙ 𝑔 ∙ 𝑠𝑖𝑛(𝛼) − 𝜇 ∙ 𝑚 ∙ 𝑔 ∙ 𝑐𝑜𝑠(𝛼) = 0
Din relaţiile de mai sus se obţine un sistem de două ecuaţii cu două necunoscute m şi μ:
𝐹 = 𝑚 ∙ 𝑔 ∙ 𝑠𝑖𝑛(𝛼) − 𝜇 ∙ 𝑚 ∙ 𝑔 ∙ 𝑐𝑜𝑠(𝛼)
{ 1
𝐹2 = 𝑚 ∙ 𝑔 ∙ 𝑠𝑖𝑛(𝛼) + 𝜇 ∙ 𝑚 ∙ 𝑔 ∙ 𝑐𝑜𝑠(𝛼)
Rezolvând sistemul de ecuaţii şi înlocuind valorile forţelor şi ale unghiului de înclinare al planului, se obţine:
𝐹2 − 𝐹1
𝜇 = 𝑡𝑔(𝛼) ∙ = 0,192
𝐹1 + 𝐹2

8
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Problema 9.6: Culisa M de greutate G1 se poate deplasa cu frecare pe bara verticală

OB, coeficientul de frecare de alunecare fiind μ. Culisa este legată de greutatea G2 A B
printr-un fir trecut peste un scripete, fără frecare. Cunoscându-se că: AB = a şi BM =
h, se cere să se determine greutatea G2 pentru ca echilibru să aibă loc în poziţia din
figură.
α
G2
M
G1

a) Tendinţa de alunecare este în jos: b) Tendinţa de alunecare este în sus:

 S 2 = G2  S 2 = G2  S 2 = G2  S 2 = G2
   
 N − S 2  sin  = 0  N = G2  sin   N − S 2  sin  = 0  N = G2  sin 
   => 
T = G2  cos  − G1
=>
T + S 2  cos  − G1 = 0 T = G1 − G2  cos   S 2  cos  − T − G1 = 0
T   N T   N T   N T   N
Se introduc expresiile lui T şi N în ultima relatie, rezultă: Se introduc expresiile lui T şi N în ultima relatie, rezultă:
G1 − G2  cos  G2  sin  G2  cos − G1  G2  sin 
adică: adică:
G1 G1
G2  G2 
cos  +   sin  cos  −   sin 
Condiţia finală de echilibru este:
G1 G1
 G2 
cos  +   sin  cos  −   sin 

9.3. Frecarea de rostogolire

r r r
O F O F O F
G G G
ti A -N A A
ni
T T T Mr
N N N
N e
e

Frecarea de rostogolire reprezintă un fenomen fizic real ce se manifestă printr-un moment rezistent numit moment al
frecării de rostogolire. Roata se poate rostogoli în două situaţii:
- sub acţiunea unei forţe orizontale F ce acţionează asupra axului roţii – cazul roţii trase;
- sub acţiunea unui moment M având ca suport axul roţii – cazul roţii motoare.
Se consideră un disc de rază r ce se rostogoleşte pe un plan orizontal aspru caracterizat de un coeficient al frecării de
alunecare  . Asupra lui acţionează un sistem de forţe exterioare format din greutatea G şi din forţa motoare F .

9
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Datorită deformaţiei şi rugozităţii suprafeţei, în realitate contactul are loc pe o mică suprafaţă situată în jurul punctului
teoretic de contact A. În baza axiomei legăturilor, fiecare legătură geometrică punctiformă se suprimă şi se înlocuieşte cu o
reacţiune normală ni (i = 1 → n ) şi o forţă de frecare ti (i = 1 → n ) , ale căror rezultante sunt:
- reacţiunea normală N acţionând la o distanţă e de punctul A. Suntem obligaţi să admitem existenţa distanţei e
deoarece în caz contrar roata s-ar rostogoli la o valoare oricât de mică a forţei F , lucru contrazis de practică;
- o forţă de frecare T al cărui suport se poate considera că trece tangent la suprafaţă prin punctul A.
Introducând în A două forţe egale şi direct opuse de modul N, se observă că sistemul forţelor de legătură este mecanic
echivalent cu:- forţele N şi T aplicate în A; şi - un moment al frecării de rostogolire M r = N  e .
F − T = 0
N − G = 0

Ecuaţiile scalare de echilibru vor fi deci:  .
 M r − F  r = 0
T    N
Interpretarea lor este următoarea:
- forţa motoare F are tendinţa de a deplasa roata prin alunecare pe planul orizontal, deplasare anulată de forţa de
frecare de alunecare T ;
- greutatea G are tendinţa de a deplasa roata după direcţia normală la suprafaţă în A, deplasare anulată de
reacţiunea normală N ;
- cuplul de mărime F  r are tendinţa de a roti roata în jurul axei normale la planul său în A, rotaţie numită rostogolire
şi care este anulată de momentul frecării de rostogolire M r .
Deoarece echilibrul nu are loc decât pentru valori limitate ale forţei F (crescând forţa motoare echilibrul se rupe la un
moment dat), rezultă că momentul frecării de rostolire M r este limitat. Conform ecuaţiilor scalare de echilibru se poate scrie:
Mr = N e = G e
Având în vedere că greutate G este bine definită, rezultă că de fapt distanţa e este limitată. Valoarea maximă a acestei
distanţe se notează: emax = s şi poartă numele de coeficient al frecării de rostogolire.
Expresia momentului frecării de rostogolire va fi deci: M r  s  N
Între coeficientul frecării de rostogolire s şi coeficientul frecării de alunecare  există o relaţie de legătură ce poate fi
stabilită plecând de la cea de a treia ecuaţie din sistemul ecuaţiilor scalare de echilibru, după cum urmează:
Mr = F r , s  N = T  r =   N  r , s =   r .
Pentru ca roata să rămână în echilibru este necesar ca F  r  M r .

Problema 9.7: (cazul roţii trase) Se consideră roata de rază r şi greutate proprie
̅ , asupra căreia acţionează o forţă 𝑭
𝑮 ̅ . Considerând cunoscuţi coeficienţii de
y
frecare la alunecare, μ şi cel de rostogolire 𝝁𝒔 , se cere să se determine
̅ pentru care roata este în echilibru static.
valoarea forţei 𝑭

R : În acest caz (al roţii trase), ecuaţiile vectoriale de echilibru sunt : F

O
𝑅̅ + 𝐿̅ = 0
{̅ ̅𝐴𝐿 = 0 r G
𝑀𝐴 + 𝑀
Care sunt echivalente cu trei ecuaţii scalare : T
𝑂𝑥: 𝐹 − 𝑇 = 0 A Mr x
{𝑂𝑦: 𝑁 − 𝐺 = 0 N
𝑀𝐴 : 𝑀𝑟 − 𝐹 ∙ 𝑟 = 0
la care se adaugă condiţiile de echilibru cu frecare la limita de alunecare,
respectiv de rostogolire, adică :
𝑇 ≤ 𝜇 ∙ 𝑁, respectiv 𝑀𝑟 ≤ 𝜇𝑟 ∙ 𝑁
După rezolvarea sistemului de ecuaţii se obţine :
- condiţia ca roata să nu alunece : 𝐹 ≤ 𝜇 ∙ 𝐺 ;
𝜇
- condiţia ca roata să nu se rostogolească : 𝐹 ≤ 𝑟𝑟 ∙ 𝐺 ;
În cazul echilibrului, forţa 𝐹̅ trebuie să fie mai mică decât cea mai mică valoare dintre cele două expresii.
10
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Problema 9.8: (cazul roţii motoare) Se consideră roata de rază r şi greutate

̅ , asupra căreia acţionează o forţă 𝑭
proprie 𝑮 ̅ şi un moment motor 𝑴̅ (figura).
Considerând cunoscuţi coeficienţii de frecare la alunecare, μ şi cel de y
̅ pentru a
rostogolire 𝝁𝒔 , se cere să se determine valoarea momentului motor 𝑴
pune roata în mişcare. M

R : În acest caz, ecuaţiile vectoriale de echilibru sunt :

O
𝑅̅ + 𝐿̅ = 0 r G
{̅ F
𝑀𝐴 + 𝑀 ̅𝐴 = 0
𝐿 T
care sunt echivalente cu trei ecuaţii scalare : A Mr x
𝑂𝑥: 𝐹 − 𝑇 = 0 N
{ 𝑂𝑦: 𝑁 − 𝐺 = 0
𝑀𝐴 : 𝐹 ∙ 𝑟 − 𝑀𝑟 + 𝑀 = 0
la care se adaugă condiţiile de echilibru cu frecare la limita de alunecare,
respectiv de rostogolire, adică :
𝑇 ≤ 𝜇 ∙ 𝑁, respectiv 𝑀𝑟 ≤ 𝜇𝑟 ∙ 𝑁
După rezolvarea sistemului de ecuaţii se obţine :
- condiţia ca roata să nu alunece : 𝐹 ≤ 𝜇 ∙ 𝐺 ;
- condiţia ca roata să nu se rostogolească : 𝑀 ≤ −𝐹 ∙ 𝑟 + 𝜇𝑟 ∙ 𝐺 ;
Pentru a pune roata în mişcare este necesar ca momentul motor să aibă mărimea 𝑀 = −𝐹 ∙ 𝑟 + 𝜇𝑟 ∙ 𝐺.

Problema 9.9: Se consideră roata de rază r şi greutate proprie 𝑮 ̅ , asupra

̅ ̅̅̅̅̅
căreia acţionează o forţă 𝑭 şi un moment motor 𝑴𝑶 (figura). Considerând
cunoscuţi coeficienţii de frecare la alunecare, μ şi cel de rostogolire 𝝁𝒔 ,
precum şi valoarea unghiului 𝜶 al planului înclinat, se cere să se studieze M0
condiţiile de echilibru.

R : Sub acţiunea momentului motor 𝑀 ̅̅̅̅ ̅

𝑂 şi a forţei 𝐹 roata poate avea tendinţa Mr
de rostoglire în sus şi în jos pe planul înclinat şi tendinţa de alunecare doar în
jos pe planul înclinat. A
α
𝑅̅ + 𝐿̅ = 0
Ecuaţiile vectoriale de echilibru sunt : { ̅ ̅𝑂𝐿 = 0
𝑀𝑂 + 𝑀
𝑂𝑥: 𝑇 − 𝐹 − 𝐺 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 = 0
care sunt echivalente cu trei ecuaţii scalare : {𝑂𝑦: 𝑁 − 𝐺 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 = 0
𝑀𝑂 : 𝑀𝑂 ± 𝑀𝑟 − 𝑇 ∙ 𝑟 = 0
la care se adaugă condiţiile de echilibru cu frecare la limita de alunecare, respectiv de rostogolire, adică :
𝑇 ≤ 𝜇 ∙ 𝑁, respectiv 𝑀𝑟 ≤ 𝜇𝑟 ∙ 𝑁
În ecuaţia de momente, semnul + corespunde tendinţei de rostogolire în sus pe planul înclinat, respectiv semnul –
corespunde tendinţei de rostoglire în jos pe planul înclinat.
După rezolvarea sistemului de ecuaţii se obţine :
- condiţia ca roata să nu alunece : 𝐹 = 𝐺 ∙ (𝜇 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 − 𝑠𝑖𝑛𝛼) ;
𝜇
- condiţia ca roata să nu se rostogolească : 𝑀𝑂 = 𝐺 ∙ 𝑟 ∙ (𝜇 ± 𝑟𝑟 ) ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 ;
𝑀
Notându-se 𝑐 = 𝑂
, se deosebesc următoarele situaţii posibile :
𝐺∙𝑟∙𝑐𝑜𝑠𝛼
- dacă 𝐹 ≤ 𝐺 ∙ (𝜇 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 − 𝑠𝑖𝑛𝛼) nu este posibilă alunecarea, dar :
𝜇 𝜇
- dacă 𝜇 − 𝑟 < 𝑐 < 𝜇 + 𝑟 roata este în echilibru ;
𝑟 𝑟
𝜇𝑟
- dacă 𝜇 + 𝑟
< 𝑐 roata se rostogoleşte în sus ;
𝜇
- dacă 𝑐 < 𝜇 − 𝑟𝑟 roata se rostogoleşte în jos ;
- dacă 𝐹 > 𝐺 ∙ (𝜇 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 − 𝑠𝑖𝑛𝛼) roata patinează, dar :
𝜇 𝜇
- dacă 𝜇 − 𝑟𝑟 < 𝑐 < 𝜇 + 𝑟𝑟 roata alunecă în jos fără să se rostogolească ;
𝜇𝑟
- dacă 𝜇 + 𝑟
< 𝑐 roata alunecă în jos şi se rostogoleşte în sus ;
𝜇𝑟
- dacă 𝑐 < 𝜇 − 𝑟
roata alunecă în jos şi se rostogoleşte în jos ;

11
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Problema 9.10: Se consideră roata de rază r şi greutate proprie 𝑮 ̅ , asupra

̅
căreia acţionează o forţă 𝑭 (figura). Considerând cunoscuţi coeficienţii de
frecare la alunecare μ şi cel de rostogolire 𝝁𝒔 , precum şi valoarea unghiului 𝜶
al planului înclinat, se cere să se studieze condiţiile de echilibru.

În funcţie de mărimea forţei F pot exista următoarele situaţii :

- o tendinţă de alunecare şi rostogolire în jos pe planul înclinat, în cazul în care
forţa de tracţiune este mică ;
- un echilibru fără frecare, în care nu există nicio tendinţă de mişcare ; A
- o tendinţă de alunecare şi rostogolire în sus pe planul înclinat în cazul unei α
forţe de tracţiune suficient de mare.

Mr Mr
A A A
α α α

𝐹 + 𝑇 − 𝐺 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 = 0 𝐹 − 𝐺 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 = 0 𝐹 − 𝑇 − 𝐺 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 = 0

𝑁 − 𝐺 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 = 0 𝑁 − 𝐺 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 = 0 𝑁 − 𝐺 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼 = 0
𝐺 ∙ 𝑅 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 − 𝐹 ∙ 𝑅 − 𝑀𝑟 = 0 𝐺 ∙ 𝑅 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 − 𝐹 ∙ 𝑅 = 0 𝐺 ∙ 𝑅 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 − 𝐹 ∙ 𝑅 + 𝑀𝑟 = 0
𝑇 ≤𝜇∙𝑁 𝑇=0 𝑇 ≤𝜇∙𝑁
{ 𝑀𝑟 ≤𝑠∙𝑁 { 𝑀 𝑟 =0 { 𝑀𝑟 ≤𝑠∙𝑁

𝐹1𝑎 ≥ 𝐺 ∙ (𝑠𝑖𝑛𝛼 − 𝜇 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼) 𝐹 = 𝐺 ∙ 𝑠𝑖𝑛𝛼 = 𝐹0 𝐹2𝑎 ≤ 𝐺 ∙ (𝑠𝑖𝑛𝛼 + 𝜇 ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼)

𝑠 𝑠
𝐹1𝑟 ≥ 𝐺 ∙ (𝑠𝑖𝑛𝛼 − ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼) 𝐹2𝑟 ≤ 𝐺 ∙ (𝑠𝑖𝑛𝛼 + ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼)
𝑅 𝑅

Echilibrul roţii este asigurat atunci când forţa este cuprinsă între F1r şi F2r, adică:
𝑠 𝑠
𝐺 ∙ (𝑠𝑖𝑛𝛼 − ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼) ≤ 𝐹 ≤ 𝐺 ∙ (𝑠𝑖𝑛𝛼 + ∙ 𝑐𝑜𝑠𝛼)
𝑅 𝑅

12
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

9.4. Frecarea de pivotare

Frecarea de pivotare reprezintă un fenomen fizic real manifestat printr-un moment rezistent numit moment al frecării
de pivotare.
Se consideră un arbore vertical, de secţiune transversală inelară, care se reazemă într-un lagăr. Suprafaţa inelară de
contact poartă numele de suprafaţă de pivotare. Asupra arborelui acţionează un sistem de forţe exterioare care, în raport cu
punctele axei de simetrie se reduce la un torsor minimal (Rn , M n ) . În baza axiomei legăturilor, fiecare contact (legătură)
punctiform al suprafeţei de pivotare se suprimă şi se înlocuieşte cu o reacţiune normală ni (i =1 → n) şi o forţă de frecare de
alunecare t i (i =1 → n) . Acest sistem al forţelor de legătură se reduce în raport cu punctele axei de simetrie la un torsor
format din:
- reacţiunea normală N care anulează efectul componentei Rn a torsorului forţelor active;
- momentul frecării de pivotare M p care anulează efectul componentei M n a torsorului
forţelor active. Mn
Cu notaţiile din figură, reacţiunea normală pe elementul de arie dA va fi:
dN = p  dA R
unde: - p reprezintă presiunea creată de forţele exterioare pe unitatea de suprafaţă :
R N Mp
p= n =
A   R2 − r 2
;
( ) p
- dA reprezintă elementul de arie
dA =   d  d .
Forţa de frecare elementară, tangentă la cercul de rază  şi dirijată în sens N
contrar tendinţei de rotaţie imprimate de momentul forţelor active M n va avea valoarea
d d
(considerând un coeficient de frecare de alunecare  constant în toate punctele de
contact): 

dT =   dN =   p  dA . dT
r
Momentul de frecare elementar datorat forţei de frecare elementară va fi: Mp
R
dM p =   dT .
Momentul frecării de pivotare pentru întreaga suprafaţă de contact se obţine
prin integrare:
R 2
R3 − r 3
M p =  dM p =      p  dA =   p     d  d =   p     d   d =   p 
2
 2  2
3
A A r 0
3 3
2 R −r 2 R3 − r 3
Înlocuind p rezultă: M p =   N , unde se introduce notaţia : k =    .
3 R2 − r 2 3 R2 − r 2
Acest coeficient k poartă numele de coeficient al frecării de pivotare şi se observă că depinde atât de forma
pivotului (prin cele două raze) cât şi de natura suprafeţelor în contact (prin coeficientul frecării de alunecare  .
Expresia momentului frecării de pivotare va fi deci: M p  k  N .
Pentru ca arborele să rămână în echilibru este necesar ca M n  M p .

Problema 9.11: Se cere să se deducă expresia momentului frecării de pivotare în cazul unui disc de frână, asupra căruia
acţionează două plăcuţe de frână.
Plăcuţele de frână acţionează cu o forţă P asupra discului, datorită presiunii uniforme p cu care se acţionează asupra
plăcuţelor.

R: Se deduce expresia forţei de apăsare, astfel:

( ) ( )
 Re p  2 p
P = p A = p 0 Ri
r  dr  d =  Re − Ri2  d =  Re2 − Ri2  
2 0 2
Se deduce expresia momentului frecării de pivotare, astfel:
13
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


M = 2    p  r  dA = 2p 
0
 Re

Ri
r 2  dr  d =
2p
3
(
 Re3 − Ri3   )
M=
2
 2
2 P
(
3 Re − Ri  
2
 Re3 − Ri3  
) ( )
4    P Re3 − Ri3
 2 M=
( )
3 Re − Ri2 ( )
Se observă că momentul frecării de pivotare nu depinde de unghiul β, ci doar de dimensiunile plăcuţei (prin razele Re,
respectiv Ri) şi de valoarea forţei P cu care plăcuţele acţionează asupra discului.

Problema 9.12: Rulmentul axial poartă o sarcină axială de P = 6

kN. Dacă este necesar un cuplu M = 150 Nm pentru a roti
arborele, determinați coeficientul de frecare statică pe suprafață.

Rezolvare:
𝑅1 = 0,05 𝑚, 𝑅2 = 0,1 𝑚
𝑀 = 150 𝑁 ∙ 𝑚, 𝑃 = 6000 𝑁
2 𝑅2 3 − 𝑅1 3
𝑀 = ∙ 𝜇𝑠 ∙ 𝑃 ∙ ( 2 )
3 𝑅2 − 𝑅1 2
2 0,13 − 0,053
150 = ∙ 𝜇𝑠 ∙ 6000 ∙ ( 2 )
3 0,1 − 0,052
𝜇𝑠 = 0,321

14
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

2
9.5. Frecarea în articulaţii

Frecarea în articulaţii reprezintă un fenomen fizic complex, caracterizat în acelaşi 1
M0
timp prin rostogolire şi alunecare (cazul lagărului cu joc) sau numai prin alunecare (cazul O 
lagărului fără joc). Se va prezenta în continuare cazul lagărului cu joc.
Se consideră un fus (1) de rază r introdus într-un lagăr radial (2). Teoretic, r T
 A
contactul are loc în toate punctele aparţinând generatoarei ce trece prin A. Pentru
N
simplificare s-a considerat cazul unei articulaţii cilindrice plane. Asupra fusului acţionează Mr
un sistem de forţe exterioare situat întegral în planul discului, având ca echivalent mecanic R
un torsor format din:
- rezultanta R situată în planul discului sub unghiul  faţă de normala principală  ;
- momentul rezultant M O orientat după axa perpendiculară în O pe planul discului. Acţiunii momentului M O se opune
momentul de frecare din lagăr M f .Suprimând legătura din A, elementele mecanic echivalente sunt N , T şi M r . Ecuaţiile
scalare de echilibru în raport cu sistemul de referinţă (  , ) considerat, sunt:
 N − R  cos = 0
T − R  sin  = 0

M r − M O + R  r  sin  = 0 .
T    N

M r  s  N
 s 
Conform acestora rezultă: tg   şi M O  R  r  sin  + s  N , sau M O  R  r   sin  +  cos  .
 r 
s
+
 1 r Rr ,
Având în vedere că sin  = şi cos = , se obţine: M O 
1+  2
1+  2 1+  2
s
+
unde:   = r
1+  2
Coeficientul   .poartă numele coeficient complex al frecării din articulaţie şi se observă că ţine seama atât de
dimensiunea fusului (prin raza r) cât şi de cele două tipuri de frecări (prin coeficienţii  şi s).
Conform principiului acţiunii şi reacţiunii momentul de frecare din articulaţie M f este egal şi direct opus lui M O .
Expresia lui va fi deci: M f    r  R
Analog, în cazul echilibrului, rezultanta forţelor exterioare R este anulată de forţa de legătură L a cărei expresie este:
- L= H 2 + V 2 în cazul articulaţiei cilindrice;
- L = H 2 + V 2 + W 2 în cazul articulaţiei sferice.
Astfel, momentul de frecare din articulaţie poate fi pus sub forma:
- M f     r  H 2 + V 2 - pentru articulaţia cilindrică, - M f     r  H 2 + V 2 + W 2 - pentru articulaţia
sferică.
Pentru ca fusul să rămână în echilibru este necesar ca M O  M f .
Observaţie : Se precizează faptul că fenomenele de frecare ce se produc într-un lagăr sunt mult mai complexe. Cele
prezentate mai sus se referă doar la frecarea uscată. Cazul în care între fus şi lagăr se introduce un lubrifiant poate fi
tratat numai cu ecuaţiile de mişcare ale fluidelor vâscoase.

15
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Problema 9.13: Se consideră un corp cu masa de 50 kg, suspendat de un capăt al unui cablu trecut peste o roată de diametru
D = 120 mm. Roata este sprijină pe două lagăre prin intermediul unui ax cu diametrul d = 15 mm. Coeficientul de frecare statică
între arbore şi lagăr este s = 0,4 (figura). Să se determine valorile minime ale tensiunii din capătul liber al cablului pentru
cazul în care se doreşte ridicarea corpului, respectiv coborârea acestuia. Se consideră că nu există alunecare între cablu şi
roată.

fs fs
rf rf

P1 P1
P2 P2

R R
50 kg T 50 kg T 50 kg T

62,77 57,23 57,23 62,77

a) b) c)

R: Forţa de greutate a corpului se notează cu G şi are valoarea: G = 50 kg  9,8 m / s 2 = 490 N .

Când corpul se află în echilibru, valoarea forţei aplicate în capătul liber al cablului va fi egală cu cea a forţei de
greutate, adică T = 490 N , punctul de contact dintre arbore şi lagăr fiind P1. Creşterea forţei aplicate în capătul liber al
cablului, va face ca roata să se rotească (în sensul acelor de ceasornic), astfel că punctul de contact se deplasează în jurul
arborelui, devenind P2 (figura 6.16.b).
Valoarea unghiului de frecare se determină astfel: f s = tan −1  s = tan −1 0,4 = 21,8
Distanţa 𝑟𝑓 măsurată pe orizontală va avea valoarea:

 sin fs =  sin (21,8) = 7,5  0,37 = 2,77 mm

d d
rf =
2 2
Scriind ecuaţia de momente în raport cu punctul 𝑃2 se obţine:
G  (60 + 2,77 mm) − T  (60 − 2,77 mm) = 0
60 + 2,77 mm 62,77
de unde rezultă că: T = G  = 490  = 537,43 N
60 − 2,77 mm 57,23
Când corpul coboară, discul se deplasează în sens invers acelor de ceasornic, punctul de contact se deplasează spre
stânga.
În acest caz, ecuaţia de mom. în raport cu puntul P2 este:
G  (60 − 2,77 mm) − T  (60 + 2,77 mm) = 0
de unde rezultă că:
60 − 2,77 mm 57,23
T =G = 490  = 446,75 N
60 + 2,77 mm 62,77
Diferenţa dintre valoarea forţei necesare ridicării corpului şi cea necesară coborârii este de 90,68 N.

16
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Problema 9.14: Pentru ridicarea unei greutăţi G se utilizează un troliu format din discurile de raze R1, respectiv R2. Între axul
troliului, de rază r0 şi lagăr există frecare, coeficientul de frecare fiind μ0. Se cere să se determine expresia forţei de tracţiune F
în funcţie de direcţia de mişcare a troliului (figura 2).

Rezolvare : În funcţie de tendinţa de mişcare a troliului (spre stânga sau spre dreapta) există două situaţii :

Tend. I Tend. II Tend. I Tend. II Tend. I Tend. II

V R2 V R2 V R2
R1 R1 R1
H H H

Mf Mf

G F G F G F

Figura 2.

A. Tendinţa de mişcare spre stânga : B. Tendinţa de mişcare spre dreapta :

Ecuaţiile de mişcare în acest caz sunt : Ecuaţiile de mişcare în acest caz sunt :
H = 0 H = 0
V − G − F = 0 V − G − F = 0
 
G  R1 − F  R2 − M f = 0 G  R1 − F  R2 + M f = 0
 
M    r  H 2 + V 2 M    r  H 2 + V 2
 f 0 0  f 0 0

Din ecuaţia a doua se extrage V, iar din a treia ecuaţie se Din ecuaţia a doua se extrage V, iar din a treia ecuaţie se
extrage Mf şi se înlocuiesc în ultima ecuaţie, obţinându-se : extrage Mf şi se înlocuiesc în ultima ecuaţie, obţinându-se :
V =G+F V =G+F
M f = G  R1 − F  R2 M f = F  R2 − G  R1
G  R1 − F  R2  0  r0  ( G + F ) F  R2 − G  R1  0  r0  ( G + F )
de unde rezultă : de unde rezultă :
G  R1 − F  R2  0  r0  G + 0  r0  F F  R2 − G  R1  0  r0  G + 0  r0  F
G  R1 − 0  r0  G  F  R2 + 0  r0  F F  R2 − 0  r0  F  0  r0  G + G  R1
R − 0  r0 R + 0  r0
G 1 F F G 1
R2 + 0  r0 R2 − 0  r0

Valorile limită ale forţei sunt:

R1 − 0  r0 R + 0  r0
G  F G 1
R2 + 0  r0 R2 − 0  r0
Interpretare :
- dacă valoarea forţei F este mai mică decât valoarea minimă atunci troliul se roteşte spre stânga (tendinţa I) ;
- dacă valoarea forţei F este cuprinsă între cele două valori extreme atunci troliul este în echilibru cu frecare ;
- dacă valoarea forţei F este mai mare decât valoarea maximă atunci troliul se roteşte spre dreapta (tendinţa II) ;

17
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

9.6. Frecarea firelor

Un caz des întâlnit în practică îl reprezintă situaţia în care un fir este trecut peste un tambur (disc fix), fiind în contact
cu acesta sub un unghi β. Asupra firului acţionează la capetele acestuia forţele 𝑇1 , respectiv 𝑇2 , de valori diferite. Diferenţa
dintre cele două forţe se datorează frecării dintre fir şi disc, coeficientul de frecare la alunecare fiind μ.
Când tendinţa de mişcare este în sensul acelor de ceasornic (fig.a), 𝑇2 > 𝑇1 , respectiv dacă tendinţa de mişcare este
în sens invers acelor de ceasornic 𝑇1 > 𝑇2 .
Studiul forţelor se realizează în ipoteza că firul este perfect flexibil, inextensibil, iar greutatea acestuia este neglijabilă.
y
d
T 2
 dF = dN

dN d
2
d
2 d T + dT
2
x
T1 T2

a) b)
În figura a este ilustrat un fir trecut peste un tambur şi se notează cu β unghiul sub care se află în contact cureaua şi
roata. Forţa de frecare dintre curea şi roată variază atât ca valoare, cât şi ca direcţie. Din acest motiv, în studiul forţelor se
consideră un element de curea, de lungime 𝑑𝑠 (figura b).
Valoarea forţei de frecare este: dF =   dN
Această forţă se opune mişcării de alunecare a curelei şi creşte valoarea tensiunii din curea dT .
Aplicând ecuaţiile de echilibru corespunzătoare celor două direcţii Ox, respectiv Oy (fig.32b), rezultă:
 d   d 
Ox : (T + dT )  cos   − T  cos   −   dN = 0
 2   2 
 d   d 
Oy : dN − (T + dT )  sin   − T  sin  =0
 2   2 
Ţinând cont de faptul că pentru valori infinitezimale ale unghiului d sunt valabile relaţiile:
 d  d  d  d
sin  = , cos  = 1 , iar produsul a doi termeni cu valori infinitezimale dT şi poate fi neglijat, rezultă că
 2  2  2  2
ecuaţiile de mai sus pot fi scrise astfel:
  dN = dT , dN = T  d
dT
Eliminând dN din cele două relaţii, rezultă: =   d
T
T2 dT  T
Integrând această ecuaţie între limitele  = 0 și  =  , se obţine:  T1 T
=   d , adică: ln 2 =   
0 T1
de unde rezultă: T2 = T1  e
unde: T1, T2 reprezintă tensiunile din ramurile curelei, μ reprezintă coeficientul de frecare dintre curea şi roata de curea, β
reprezintă unghiul de contact dintre curea şi roata de curea (în radiani).
Trebuie remarcat faptul că T1 nu depinde de diametrul tamburului, ci de unghiul β de contact dintre fir şi tambur.
Dacă se consideră ambele sensuri de mişcare, rezultă: T = T  e   relaţii care reprezintă relaţiile lui Euler
2 1
pentru frecarea firelor.
Firul va rămâne în echilibru dacă se îndeplinesc condiţiile: e −    2  e  
T
T1

18
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Problema 9.15: În figură, un corp cu masa de 50 kg este suspendat prin intermediul unei curele
late, trecute peste un tambur fix. Se cere să se determine valorile limită (minimă şi maximă) ale P
forţei P cu care trebuie să se acţioneze asupra celuilalt capăt al curelei, astfel încât corpul să nu
se deplaseze pe verticală. Coeficientul de frecare dintre curea şi tambur este:  = 0,25 .

R: Forţa de greutate a corpului se notează cu G şi are valoarea: 50 kg

G = 50 kg  9,8 m / s 2 = 490 N .
Relaţia de legătură între forţele din ramurile curelei este T1 = T2  e   Baza logaritmului natural este e = 2,718 .
Unghiul de contact dintre curea şi tambur este de 90° (  =  / 2 ).
Pentru deplasarea iminentă în sus a corpului, se consideră 𝑇1 = 𝑃𝑚𝑎𝑥 şi T2 = G .
Aplicând relaţia rezultă:
Pmax = G  e   = 490  2,7180, 25 / 2 = 490  1,480 = 725,2 N
Pentru deplasarea iminentă în jos a corpului, se consideră T1 = G şi T2 = Pmin .
Aplicând relaţia rezultă:
P = G / e   = 490 / 2,7180,25 / 2 = 490 / 1,480 = 331,1 N
min

Problema 9.16: Să se determine coeficientul de frecare dintre cablu şi tambur pentru ca

sistemul să fie în echilibru :

Rezolvare : Se utilizează relaţia : T2 = T1  e−  , unde T1 = mg, T2 = mg/10

T1 mg  ( 3 )
Adică : = e  , de unde rezultă : = ( 2,71)
T2 mg
10
 ( 3 )
adică : 10 = ( 2,71)
De unde rezultă că : ln (10) = 2,3025 =   3   , deci :  = 0, 244

Problema 9.17: O frânghie este înconjurată de o dată și jumătate în jurul unui

cilindru fix (figura 13.5). La un capăt există o sarcină cu greutatea G1 = 500 N. În ce
interval poate varia sarcina G2 astfel încât să fie posibil echilibrul (µ0 = 0,3)?

Rezolvare:
Dacă G2 > G1, forțele de frecare susțin efectul forței de greutate G1. Există riscul de
alunecare dacă:
𝐺2 = 𝐺1 ∙ 𝑒 𝜇0∙𝛽 = 500 ∙ 2,7180,3∙3∙𝜋 = 8447,350 𝑁
G2
G1

Dacă, pe de altă parte, greutatea G2 este mai mică decât greutatea G1, există riscul ca sarcina 1 să se deplaseze în jos. Forțele
de frecare susțin efectul forței de greutate G2, astfel încât G2 < G1 este suficient pentru echilibru.
La limita echilibrului se află:
𝐺1 = 𝐺2 ∙ 𝑒 𝜇0∙𝛽
𝐺2 = 𝐺1 ∙ 𝑒 −𝜇0∙𝛽 = 500/2,7180,3∙3∙𝜋 = 29,596 𝑁

19
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Problema 9.18: Se consideră sistemul mecanic din figura alăturată. Se

Tend. I Tend.Tend.
II II F aplicată Tend. I Tend. II
cere să seTend. I
determine forţa
R1 minimă care trebuie F unei pârghii F
R
pentru a frâna rotaţia unui troliu acţionat de o greutate G. Frânarea se
1 R1
realizează cu ajutorul
R2 unei benzi aplicate pe jumătate din discul interior.
R2 R2
Se cunosc razele R1 şi R2, lungimile l şi a, precum şi coeficientul de
O şiOdisc. Se vor lua în considerare ambele variante
frecare μ dintre bandă O

l
l

l
de montaj a greutăţii
m m G.
m

a
Rezolvare : Prin acţiunea forţei F asupra pârghiei, se dezvoltă o forţă

a
A
(notată cu Q) G Go forţăA de frecare între bandă şi
G înGbandă care va genera G G
A
troliu, având ca efect oprirea mişcării troliului.
Relaţia de legătură dintre forţa F şi forţa Q se obţine din ecuaţia
de momente faţă de punctul A, adică :
l
Q  a − F  l = 0 , adică : Q = F 
a
Cele două situaţii sunt prezentate în tabelul de mai jos :

Tend.Tend.
I Tend.Tend.
II II
I Tend. I
V R P P V R P PP
V 1 R1 VV1 RR1 1
R2
H HR2 R2 H HH RR2 2
O O OO
O
Q Q Q QQ
m m m m
m

G G G G G

Ecuaţiile de echilibru pentru troliu sunt : Ecuaţiile de echilibru pentru troliu sunt :
P + Q − H = 0 P + Q − H = 0
V − G = 0 V − G = 0
 
Q  R − P  R + G  R = 0 Q  R − P  R − G  R = 0
 2 2 1  2 2 1
 P  Q  e   Q  P  e  
 
Se deduce expresia lui P din a treia ecuaţie şi se Se deduce expresia lui P din a treia ecuaţie şi se introduce
introduce în inecuaţie, obţinându-se : în inecuaţie, obţinându-se :
Q  R2 + G  R1 Q  R2 − G  R1  
 Q  e   Q e
R2 R2
R R
adică: Q + G  1  Q  e   , adică: Q  Q  e   − G  1  e   ,
R2 R2
R
deci: G  1  Q  e   − 1
R2
( ) R
deci: G  1  e    Q  e   − 1
R2
( )
înlocuind expresia lui Q, rezultă: înlocuind expresia lui Q, rezultă:
R l
G  1  F   e   − 1
R2 a
( ) R
R2
l
G  1  e    F   e   − 1
a
( )
de unde rezultă: de unde rezultă:
R a
F  G  1    
1 R a e  
F  G  1    
R2 l e − 1 R2 l e − 1

20
Conferenţiar dr. ing. Radu Mircea MORARIU-GLIGOR MECANICĂ 2021 – 2022
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Se observă că forţa necesară pentru realizarea frânării în cea de a doua variantă este mult mai mare decât cea
necesară în prima variantă.

Problema 9.19: Un cilindru cu masa de m = 250 kg trebuie susținut de şnurul care se

înfășoară peste țeavă. Determinați cea mai mică și cea mai mare forță verticală F
necesară pentru a susține sarcina dacă cablul trece (a) o dată peste țeavă, β = 180° și
(b) de două ori peste țeavă, β = 540°. Se consideră μs = 0,2.

A. Pentru determinarea celei mai mici forţe se consideră tendinţa de deplasare a

cilindrului în jos, deci acestei tendinţe I se opune şi forţa de frecare dintre şnur şi ţeavă:

𝑇2 = 𝑇1 ∙ 𝑒 𝜇𝛽

unde: T1 = F, T2 = mg = 250*9,81 = 2452,5 N

a) 𝛽 = 180° = 𝜋 𝑟𝑎𝑑 , rezultă:

2452,5 = 𝐹 ∙ (2,71)0,2∙𝜋
Efectuând calculele, rezultă: F = 1311,497 N

b) 𝛽 = 540° = 3𝜋 𝑟𝑎𝑑 , rezultă:

2452,5 = 𝐹 ∙ (2,71)0,2∙3𝜋
Efectuând calculele, rezultă: F = 374,485 N

B. Pentru determinarea celei mai mari forţe se consideră tendinţa de deplasare a cilindrului în sus, deci trebuie să se învingă şi
forţa de frecare dintre şnur şi ţeavă:

𝑇2 = 𝑇1 ∙ 𝑒 𝜇𝛽

unde: T2 = F, T1 = mg = 250*9,81 = 2452,5 N

a) 𝛽 = 180° = 𝜋 𝑟𝑎𝑑 , rezultă:

𝐹 = 2452,5 ∙ (2,71)0,2∙𝜋
Efectuând calculele, rezultă: F = 4588,295 N

b) 𝛽 = 540° = 3𝜋 𝑟𝑎𝑑 , rezultă:

𝐹 = 2452,5 ∙ (2,71)0,2∙3𝜋
Efectuând calculele, rezultă: F = 16060,392 N

21