Sunteți pe pagina 1din 7

Societăți comerciale 1- material seminar 9

Societatea comerciala poate fi definita ca fiind entitatea cu personalitate


juridica, constituita potrivit legii, prin asocierea mai multor persoane in
conditiile reglementate prin actul constitutiv, pentru a realiza activitati
comerciale cu scopul de a obtine profit.

1. Personalitatea juridica a societatii comerciale.


Potrivit legii, societatea comerciala devine persoana juridica din
momentul inregistrarii ei in registrul comertului. Ea dobandeste asadar, o
identitate proprie, distincta de cea a asociatilor care o constituie, configurata
de urmatoarele elemente care o personalizeaza :
a) are o organizare de sine statatoare, convenita de asociati prin
actul constitutiv, cu respectarea conditiilor impuse de lege, in
functie de forma juridica ;
b) are un patrimoniu propriu, ca ansamblu de drepturi si obligatii cu
continut economic, distinct si independent de patrimoniul
oricarei alte persoane, inclusiv al asociatilor ; elemente specifice
ale patrimoniului societatii comerciale sunt capitalul social si
fondul de comert ; patrimoniul este afectat realizarii activitatii
comerciale ;
c) are propriile elemente de identificare, decurgând din calitatea sa
de subiect de drept distinct, (denumire, sediu ) ;
d) are propria sa vointa, (voina sociala), manifestata prin organele
sale ;
e) are nationalitate proprie, distincta de cea a asociatilor, si care
este nationalitatea tarii pe teritoriul careia si-a stabilit sediul
social ;
f) are capacitate juridica, (responsabilitate juridica) proprie,
distincta de cea a asociatilor, ceea ce ii permite sa participe in
nume propriu la raporturile juridice, corespunzatoare realizarii
obiectivelor si scopurilor sale, (capacitate de folosinta
specializata) ;

Societatea comerciala este comerciant din momentul dobandirii


personalitatii juridice. Spre deosebire de persoanele fizice care devin
comercianti, ea «se naste» comerciant si isi pastreaza aceasta calitate pe
toata durata existentei sale, indiferent daca desfasoara sau nu activitate.
Ca urmare, actele ei juridice sunt comerciale si sunt supuse legii
comerciale, chiar daca sunt realizate cu necomercianti.

2.Reglementare
Actul normativ care constituie dreptul comun in materia societatilor
comerciale, oferind regulile de infiintare, organizare si functionare,
reorganizare, dizolvare si lichidare a lor este Legea nr.31/1990. Prin
ultimele modificari ce i-au fost aduse, legea a fost armonizata cu
reglementarile europene in materie.
Pentru anumite domenii economice, de regula, cele cu un mai mare
impact asupra populatiei si, deci, in scopul protejarii intereselor ei, au fost
adoptate acte normative proprii domeniului respectiv, care, avand caracter
special, devin prioritar incidente pentru domeniul reglementat. In cazul lor,
Legea nr.31/1990, devine complementar aplicabila.

3.Formele de organizare a societatilor comerciale


Legea societatilor comerciale reglementeaza cinci forme juridice in care se
poate constitui societatea comerciala si anume :
1.societatea in nume colectiv
2.societatea in comandita simpla,
3.societatea pe actiuni;
4.societatea in comandita pe actiuni
5.societatea cu raspundere limitata
Sunt, in principiu, formele juridice reglementate si in legislatia altor state,
nefiind produse de laborator ci rezultatul experientei si practictii indelung
verificate in statele cu economie de piata.
1.Cele cinci forme sunt limitativ prevazute de lege ; viitorii asociati au
libertatea de a opta pentru oricare dintre ele dar, din momentul alegerii,
sunt obligati sa respecte dispozitiile legale proprii formei juridice alese ;
nu vor putea imagina forme juridice noi, sui generis, nici chiar preluand si
combinand selectiv trasaturi proprii celor cinci tipuri reglemenate. Pe de
alta parte, dreptul de optiune este limitat in situatiile in care domeniul de
activitate al viitoarei societati impune organizarea intr-o anume forma
juridica, dispusa prin reglementari speciale. Este cazul societatilor
bancare, sau celor de investitii financiare pentru care legi speciale
incidente impun constituirea lor in forma juridica de societate pe actiuni.
2. Evident, optiunea asociatilor pentru una sau alta dintre formele de societate
va avea sansa de a fi corecta, corespunzatoare starii lor de fapt, numai in
masura in care cunosc trasaturile ce definesc fiecare tip de societate in parte.

4.Clasificarea societatilor comerciale


Cele cinci forme juridice de societati comerciale pot fi clasificate in functie de
mai multe criterii. Avem in vedere, in cele ce urmeaza, doar doua dintre ele,
considerandu-le esentiale in intelegerea regimului lor juridic, in configurarea
exacta a trasaturilor ce le particularizeaza. Astfel ;

1.In functie de natura asocierii, de argumentul acestei asocieri sunt :


a) societati de persoane ; cele in care asocierea este consecinta relatiei
dintre asociati, a increderii reciproce pe care si-o acorda ; societatea este
constituita, asadar, in considerarea persoanei asociatilor, (« intuitu personae »).
Relevanta relatiei dintre asociati, imprima societatilor din acesta categorie o
serie de elemente specifice, cum ar fi cele legate de atribuirea denumirii,
numarul relativ restrans de asociati, raspunderea nelimitata si solidara a
acestora, conditiile rigide de transmitere a partilor de interes, deci, de
dobandire a calitatii de asociat, cauzele de dizolvare a societatii, etc. Fac parte
din acesta categorie societatea in nume colectiv, (cea mai reprezentativa) si
societatea in comandita simpla.
b) societati de capitaluri; in care relevanta relatiei dintre asociati se
estompeaza in favoarea importantei marimii aportului adus la
capitalul social ; determinanta este investitia de capital a asociatilor.
Ca urmare, sunt societati care reunesc un numar mare de asociati,
care, de cele mai multe ori, nici nu se cunosc intre ei. Dobandirea
calitatii de actionar nu mai este conditionata, in cazul societatilor din
aceasta categorie, de acordul celorlalti actionari, si nu mai reprezinta,
ca urmare, element de modificare a actelor lor constitutive. Prototipul
il reprezinta societatea pe actiuni. Face parte din aceeasi categorie si
societatea in comandita pe actiuni.

c) Societatea cu raspundere limitata nu este integrata complet in nici


una din categoriile mentionate. Ea reprezinta o forma intermediara,
un hibrid, creat din imbinarea de trasaturi proprii atat societatilor de
persoane cat si celor de capitaluri. De exemplu, ca si in cazul celor de
persoane, infiintarea ei este bazata pe relatia dintre asociati, ceea ce
justifica dealtfel, limitarea numarului maxim al acestora la 50.
Raspunderea asociatilor este limitata, ca si in cazul actionarilor
societatilor de capitaluri si regulile de organizare si functionare sunt, la
randul lor, asemanatoare acestei din urma categorii. Prin vointa
asociatilor, exprimata in actul constitutiv, pot fi accentuate trasaturile
proprii societatilor de capitaluri sau, dimpotriva, celor de persoane.
Dealtfel, tocmai pentru ca este produsul influentelor preluate de la
ambele categorii de societati, a aparut ultima din punct de vedere
istoric.
2.In functie de intinderea raspunderii asociatilor sunt :
a) societati in care asociatii raspund nelimitat si solidar; societatea in nume
colectiv si societatile in comandita (simpla si pe actiuni) in privinta
asociatilor comanditati.
Cele doua coordonate ale raspunderii se definesc astfel:
1. Nelimitata- asociatii raspund pentru obligatiile societatii nu doar
in limita aportului lor patrimoniul societatii ci, in subsidiar, si cu
propriul patrimoniu, in masura in care cel al societatii este
insuficient pentru a acoperi integral obligatiile sociale.
2. Solidara- fiecare dintre asociati va raspunde pentru intreaga
obligatie a societatii, neacoperita din valorificarea patrimoniului
acesteia.Raspunderea fiecarui asociat fata de creditorii societatii
nu este, asadar, dimensionata la valoarea aportului sau la
capitalul social. Acest aport primeste relevanta numai in relatia
cu ceilalti asociati, de la care asociatul poate pretinde, pe cale
de regres, recuperarea sumei corespunzatoare cotei lor de
participare la capital, dupa ce el a achitat creditorilor intreaga
datorie a societatii. Solidaritatea raspunderii este, de altfel,
caracteristica obligatiilor comerciale in general, spre deosebire
de obligatiile civile unde divizibilitatea raspunderii constituie
regula iar solidaritatea este exceptia.
b) societati in care asociatii raspund limitat, societatea pe actiuni, societatea
cu raspundere limitata, societatile in comandita, (simpla si pe actiuni), in
privinta asociatilor comanditari.
Raspunderea limitata consta în obligatia fiecarui asociat de a
raspunde pentru obligatiile societatii numai in limita aportului sau
la capitalul social. Creditorii nu au dreptul de a-si extinde urmarirea,
in vederea recuperarii creantelor lor fata de societate, asupra
patrimoniului personal al asociatilor.
De precizat ca raspunderea in limita aportului la capitalul social nu se i
identifica cu plata in favoarea creditorilor, de catre fiecare asociat, a unei sume
corespunzatoare aportului sau la capitalul social, ci cu riscul sau de a nu-si
recupera cel putin investitia adusa cu titlu de aport, scadenta la data lichidarii
societatii. Raspunderea limitata echivaleaza, deci, cu raspunderea societatii
pentru obligatiile sale sociale.
Din exemplele de mai sus devine evidenta particularitatea caracteristica
societatilor in comandita simpla si pe actiuni care, reunind asociati cu
raspundere limitata, (comanditarii) si asociati cu raspundere nelimitata si
solidara, (comanditatii), se regasesc in ambele categorii de societati.

S-ar putea să vă placă și