Dragaica - traditie, iubire si flori!

Mareste imaginea.

Drăgaica sau Sânzienele este sărbătorită, în general, în ziua de 24 iunie. Dar, în tradiţia folclorului românesc, ceremonialul

Sânzienelor se întinde de la 1-3 zile până la 1-2 săptămâni, în cadrul vestitelor târguri, bâlciuri şi iarmaroace. Potrivit

calendarului ortodox, la 24 iunie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Drăgaica a fost, prin excelenţă, o sărbătoare a soarelui. Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Încă din vremea lui

Cantemir, Sânzienele erau considerate nişte reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţele

străvechi, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile

întunecate, neumblate de om. Drăgaica face parte, alături de majoritatea sărbătorilor populare ale lunii iunie, din veşnicul cult

agrar.

Potrivit unor credinţe străvechi, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă, dansează,

împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi

tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor. Se spune că în vremuri îndepărtate, oamenii care populau munţii se întâlneau la

momente solstiţiale sau echinocţiale pentru a săvârşi diferite ritualuri închinate Soarelui. În acest sens, de pildă, în Munţii

Călimani s-au descoperit însemne solare: rozete, soarele antropomorfizat etc.

Tradiţia Bisericii

E bine de ştiut faptul, că Sânzienele e o sărbătoare laică, iar Biserica din solidaritate cu creştinii o îngăduie ca făcând parte din

bucuriile vieţii pământeşti. Drăgaica, ca şi alte sărbători laice sunt o deviere de la învăţătura Evanghelică, aceste practice

nefăcând parte din tradiţia Bisericii. Cuvântul Apostolului Pavel este clar în această privinţă: “Iar de basmele cele lumeşti şi

băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă” ( I Timotei 4, 7).

Biserica Ortodoxă, la 24 iunie, prăznuieşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, care are un temei biblic, fiind consemnată de

Evanghelistul Luca şi atestată documentar abia în secolul al V-lea. Potrivit Noului Testament, naşterea lui Ioan a avut loc cu şase

luni înainte de cea a lui Iisus Hristos.

După unii cercetători, sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul a fost instituită de Biserică la data de 24 iunie, cu scopul de

a înlocui sărbătorile păgâne cu caracter agricol sau naturist, din perioada solstiţiului de vară (22-23 iunie).

Sânzienele, zeiţele iubirii şi frumuseţii

În mitologia dacică, Drăgaica păstrează amintirea Marii Zeiţe neolitice, divinitatea lunară, echinocţială şi agrară identificată cu

Diana şi Iuno în Panteonul roman şi cu Hera şi Artemis în Panteonul grec. După unii specialişti, sărbătoarea Sânzienelor îşi are

originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă

care se învârteşte ameţitor.

Drăgaica sau Sânziana, numită în unele zone etnografice Dărdaica, Împărăteasa, Stăpâna, Regina Holdelor sau Mireasa, ar umbla

pe pământ sau ar zbura în văzduh, în ziua solstiţiului de vară şi s-ar desfăta împreună cu alaiul format din zâne fecioare şi fete

frumoase pe câmpuri şi în păduri. Astfel, în sudul Munteniei, fata care joacă rolul zeiţei este îmbrăcată ca o mireasă, cu rochie

albă şi cunună împletită din flori de sânziene.

Sânzienele este, prin excelenţă, o sărbătoare a iubirii şi a frumuseţii, cinstită cum se cuvine prin cântec, dans şi veselie. Cu acest

prilej, tinerii se întâlneau, comunicau, cântau, dansau, petreceau cu voie bună, iar unii dintre aceştia chiar hotărau să-şi unească

destinele, plănuind căsătoria. Astfel, în ajunul Sânzienelor, fetele şi băieţii care urmau a se căsători se adunau, spre seară, în

mijlocul satului. În acest timp, se deschideau târguri, bâlciuri şi iarmaroace la care participau tot satul, cu mic, cu mare. Flăcăii

aprindeau ruguri, iar fetele împleteau cununi din flori de sânziene. Apoi, acestea erau aruncate peste case, iar dacă se agăţa de

horn vestea o cununie apropiată.

Credinţe, datini şi obiceiuri

Astfel, exista credinţa populară că cine participă la această sărbătoare ar fi ferit de bolile anului mai ales de febră şi că Sânzienele

îi ajută pe oameni să fie buni, frumoşi şi, de ce nu, iubiţi. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în mijlocul satului

şi plecau să caute prin păduri şi lunci flori de sânziene. Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coroniţe sau legate în formă de

cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sărbătoarea Sânzienelor care marchează mijlocul verii, era considerată şi momentul optim pentru culegerea plantelor de leac. Tot

acum, se făceau previziuni meteorologice: în funcţie de momentul în care răsărea Constelaţia Găinuşei se determina perioada

prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.

De asemenea, sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului. Se crede că dacă cucul

încetează să cânte înainte de Drăgaica, înseamnă că vara va fi secetoasă.

Noaptea de Sânziene se crede că e magică, atât forţele benefice, cât şi cele negative ajung la apogeu. În această noapte se fac

vrăji, descântece şi diferite ritualuri malefice.

Gospodarii, de Drăgaica, trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi, nu se

sacrificau animale, pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor, nu se făcea nici-o muncă la câmp. Femeile obişnuiau să

atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul.

De asemenea, un rol important în această sărbătoare, mai ales pentru tinere fecioare, îl aveau florile, în special, sânzienele. Fata

îndrăgostită se culca cu cununa de flori sub pernă şi dacă îl visa pe cel iubit era semn bun că se puteau căsători.

Dincolo de aspectul lor, mai mult sau mai puţin credibil, în contextul modernităţii noastre, aceste credinţe reprezintă o importantă

dovadă de continuitate a elementului dacic, un document istoric excepţional în domeniul datinilor şi credinţelor populare, pentru

că vorbesc despre cum au gândit şi trăit moşii şi strămoşii noştri.

Cu timpul, Drăgaica s-a estompat în majoritatea teritoriului românesc. Treptat, Sânzianele s-au transformat într-un târg de

produse tradiţionale româneşti, dar şi într-un loc de distracţie, în special pentru tineri. Totuşi, în timp, s-au preluat unele credinţe

populare din acest obicei, dar cu altă semnificaţie şi nu în toate regiunile ţării, ci numai în partea de sud, în special în zonele

Munteniei şi Olteniei.

În apropierea acestei sărbători, au loc tot felul de manifestări cultural-artistice şi, nu numai.. Astfel, la Muzeul Satului din

Bucureşti, cu această ocazie, are loc aşa numitul „Târgul Drăgaica” unde sunt nelipsiţi meşterii populari, produsele din

gastronomia tradiţională, produsele bio, precum şi un minunat program artistic de muzică şi dansuri populare. De asemenea, este

recunoscut, la nivel național, „Târgul Drăgaica” de la Buzău care se organizează în fiecare an, în preajma sărbătorii. Din când în

când, se aud vocile comercianţilor: „Poftiţi la Drăgaica!”, ca un îndemn de a-i vizita standul cu produse.

Aşadar, Drăgaica este asociată unei sărbători religioase, dar ea rămâne o sărbătoare a spiritului tânăr românesc, simbolizând

bucuria vieţii, iubirea, frumuseţea, dar şi tenacitatea românilor de a-şi păstra, conserva şi valorifica tradiţiile primite de la

străbuni.