NOTE DE CURS – GEOMORFOLOGIE – SEMESTRUL II

Geografia Mediului
Predător curs. Conf. univ. dr. Marian ENE

Fascicolul 5

RELIEFUL FLUVIATIL

PROCESE HIDRODINAMICE PE VERSAN I ŞI SUPRAFE E

CVASIORIZONTALE

Ravenarea
Agent – apa curgătoare provenită din ploi şi topirea zăpezii concentrată în şuvoaie şi canale
elementare de scurgere.

Forţa – hidrodinamică; curgerea turbulentă

Procese – eroziune, transport, acumulare

Condiţii de formare:
 Climatice – ploi torenţiale pe terenuri lipsite de protecţie;
 Versan i cu lungimi optime care să permită concentrarea apei în şuvoaie

 Mişcări tectonice pozitive care să menţină un relief înalt;

puternice;

 Antropice – defrişări, desţeleniri, utilizarea agricolă a versanţilor puternic

înclinaţi, suprapăşunat;
 Procese favorizante – sufoziune, tasare;
 Creşterea duratei şi intensităţii ploii favorizează concentraţia scurgerii în
şuvoaie puternice cu debit şi viteză mare; un rol important îl au materialele din
care sunt constituiţi versanţii; prin cercetări experimentale s-a stabilit că pe
rocile cristaline este necesară o viteză a apei de 16-25 m/sec, pe calcare de 2,5-
4,5 m/sec, iar pe depozite neconsolidate viteza critică este de 0,2-0,3 m/sec;
 Şuvoaiele de apă se direcţionează pe reţele hidrografice vechi (văiugi,
vâlcele, depresiuni de tasare şi sufoziune) sau pe drumuri, cărări, brazde;
 În comparaţie cu scurgerea în suprafaţă forţa apei creşte foarte mult datorită
canalizării unui volum mare de apă pe o secţiune de scurgere mică;
comparativ, energia cinetică este de 2500 ori mai mare.

 Şan uri de şiroire (rigole)

Formele eroziunii concentrate

 Ravene
 Torentul – forma elementară a bazinului hidrografic

Şan uri de şiroire - trecerea de la şiroirea difuză la scurgerea concentrată.

Ravenele – iau naştere ca urmare a creşterii rigolelor prin concentrarea debitului de scurgere;
pe lungimea versantului, ravenele se pot întrerupe, rezultând ravene discontinui cu evoluţie
proprie.
Ravena – rezultă din integrarea rigolelor din lungul versantului şi concentrează şuvoaiele de
pe o suprafaţă mai mare a versantului (fig. 1)

Fig. 1

 Vârful ravenei
Elementele componente ale ravenei (fig. 2):

 Canalul de scurgere
 Gura ravenei
Fig. 2
  Eroziune regresivă – vârful;
Aliniamentele critice ale ravenei:

 Eroziune laterală – malurile;

 Eroziune în adâncime – talvegul.

Stadii de evoluţie:
Stadiul incipient – începe din momentul în care formele eroziunii în adâncime impuse de
şiroaiele şi şuvoaiele de apă nu-şi mai modifică traiectul; acum se formează rigolele mari.
1. Stadiul de formare a ravenelor discontinui – fiecare formaţiune de eroziune are o
evoluţie proprie în funcţie de parametrii cantitativi ai reliefului (versantului), de
caracteristicile fizico-mecanice ale depozitului superficial, de covorul vegetal şi în
primul rând de volumul de apă ce intră în canalul de scurgere.
2. Stadiul de formare a ravenelor de versant prin integrarea într-o singură forma iune
de eroziune a scurgerii – acum ravena evoluează faţă de un nivel de bază comun
situat la baza versantului sau în cuprinsul versantului;
3. Stadiul de realizare a profilului de echilibru dinamic – începe odată cu formarea
unui profil longitudinal unitar care să permită transportul în condiţii optime a
materialului provenit din maluri şi de pe versanţi;
- în lungul ravenei se deosebesc trei sectoare (fig. 3): de eroziune, de transport şi de
acumulare;
- sectorul de transport (neutru, fără eroziune, fără acumulare) realizează echilibrarea
dintre cele două sectoare extreme în funcţie de variaţia parametrilor hidrodinamici:
 Pe fundul sectorului neutru se instalează o pătură aproape continuă de
aluviuni (pavaj hidraulic) care are un rol esenţial în menţinerea

 Când cantitatea de aluviuni creşte şi depăşeşte capacitatea şi

echilibrului

competenţa de transport, sectorul neutru se deplasează, prin aluvionare,

către amonte.


Fig. 3
Când energia cinetică a curentului sporeşte, sunt transportate o parte
din aluviunile acumulate, contribuind la descreşterea energiei

 Sectorul de acumulare, prin conurile de dejecţie depuse succesiv,

disponibile pentru exercitarea proceselor de eroziune;

constituie baza locală de eroziune a ravenei.

4. Stadiul de stingere a ravenei – se realizează prin acumularea regresivă a conurilor de
dejecţie şi de retragere spre amonte a sectorului neutru (vâlcea, văiugă)
  După mărime:
Clasificarea ravenelor (FAO):

 Mici – h = 2-5 m, L = < 300 m, S < 50 ha

 Medii – h = 5-10 m, L = 300-1000 m, S = 50-100 ha
 Mari – h = >10 m, L = > 1000 m, S = > 100 ha

 După stadiul de dezvoltare:

 Active
 În stadiul incipient (tranziţia rigolă – ravenă)
 În stadiul evoluat (dezvoltare maximă)
 Stabilizate
 Parţial – cu profil de echilibru dinamic
 Total – în stadiul de stingere

 După gradul de toren ialitate:

 Excesiv torenţiale (Qsmax > 320 l/s/ha)
 Mijlociu torenţiale (Qsmax = 40-320 l/s/ha)
 Netorenţiale (Qsmax < 40 l/s/ha)

 După pozi ia lor fa ă de re eaua hidrografică:

 de versant – nou formate
 de vale – reactivează vechi văiugi

Torentul. Eroziunea torenţială

Agent – apa de suprafaţă în scurgere concentrată

Forţa – hidrodinamică; curgerea turbulentă

Procese – eroziune, transport, acumulare

Torent – însumare de şiroiri şi şuvoaie de apă ce se concentrează într-un singur canal de

scurgere

Condiții:
— Creşterea duratei şi intensităţii ploii duce la concentrarea scurgerii în şuvoaie
puternice cu debit şi viteză mare;
— Şuvoaiele se direcţionează pe reţele hidrografice incipiente (ravene, văiugi)
care converg către un canal de scurgere unic;
— Scurgerea, care controlează procesele de eroziune, transport şi acumulare,
durează cam tot atât cât durează şi ploaia torenţială

Scurgerea toren ială = concentrarea unui volum mare de apă în lungul unui canal în care,
datorită pantei mari, se scurge cu mare viteză, dispunând de o mare energie morfodinamică;
Prin extinderea sa depăşeşte limitele stricte ale unui versant organizându-se într-un
bazin hidrografic elementar la care se pot distinge (fig. 4, foto 1-4):
 Bazinul de recep ie
 Canalul de scurgere
 Conul de dejec ie.
 Fig. 4

Foto 1 - 4

 Bazinul de recep ie;

Aliniamente critice de instabilitate:

 Rupturile de pantă din talveg;

 Confluen ele.
Marele potenţial morfodinamic al unui torent este consumat prin două procese:
 Eroziune şi transport;
 Acumularea
Eroziunea torenţială se desfăşoară în tot bazinul torenţial sub cele trei forme de bază:
eroziune regresivă, eroziune laterală şi eroziune în adâncime (lineară), la care se adaugă
eroziunea în suprafa ă la nivelul bazinului de recepţie şi arealul limitrof acestuia.
Eroziunea regresivă (fig. 5) este predominantă în bazinul de recepţie al torentului, partea în
care ravenele şi ogaşele, care recepţionează apa provenită din precipitaţii şi scurgerea de pe
versanţi, converg către canalul de scurgere torenţial:
 Fiecare vârf de ravenă se prelungeşte regresiv în detrimentul versantului;
 Procesul de eroziune regresivă se asociază cu mici prăbuşiri şi alunecări, pe
care apoi le încorporează, lărgind tentacular suprafaţa de recepţie;
Fig. 5

Eroziunea laterală – afectează îndeosebi canalul torenţial.

Eroziunea lineară – este prezentă în toate canalele de scurgere din bazinul de recepţie şi pe
cea mai mare parte a canalului de scurgere.
Prin toate aceste forme de dislocare a particulelor şi fragmentelor de rocă se asigură o
mare cantitate de material care este transportat.

Transportul – o parte din forţa hidrodinamică a torentului este consumată în transportul

debitului solid provenit din procese de eroziune proprii sau din materialul transportat de pe
versanţi prin alte procese – eroziune în suprafaţă, ravene, alunecări de teren (fig. 6)

Fig. 6
Coeficientul de încărcare cu aluviuni
C = V/Q
V = debitul volumetric total (m3/s)
Q = debitul lichid (m3/s)

După natura şi mărimea debitului solid se pot separa trei categorii de viitură:
Viitură de apă (curent obişnuit de apă)
 greutatea volumetrică a curentului = 1,0 – 1,05 t/m3

Viitură de apă cu pietre

 greutatea volumetrică a curentului = 1,05 – 1,5 t/m3
 curgere turbulentă
 foarte des întâlnită în regiuni montane cu versanţi afectaţi de procese de
dezagregare (fragmente de dezagregare) – regim periglaciar, regim arid
 energia curentului este consumată pentru înfrângerea rezistenţei de frecare şi

 viteza limită de antrenare:

pentru antrenarea aluviunilor

 praf şi mâl (0,005 – 0,05 mm) – 0,19 – 0,25 m/s

 nisip fin (0,05 – 0,25 mm) – 0,25 – 0,5 m/s
 bolovani mari (150 – 200 mm) – 3,5 – 4,0 m/s
 la o pantă de 15º aluviunile ocupă 40 – 50 % din volumul curentului de apă
 la o pantă de 35º aluviunile torenţiale ocupă 60 – 65 % din volumul

 adaosul de materiale peste valoarea vitezei limită de antrenare determină

curentului

depuneri în canalul de scurgere sau la gura de vărsare.

Viitură de noroi
 greutatea volumetrică a curentului = 1,2 – 1,8 t/m3
 materialul solid se deplasează împreună cu apa sub forma unei curgeri
vâscoase


Acumularea
în canalele de scurgere
 la gura de vărsare – con de dejecţie (agestru, con torenţial, proluviu)

 Lungimea bazinului (L);

Elementele morfometrice ale torentului

 Lă imea bazinului (l);

 Perimetrul (P);
 Suprafa a bazinului (F);
 Forma bazinului;
 Panta talvegului (it);
 Panta medie a versan ilor (iv);
 Lungimea medie a versan ilor (lv).

Coeficientul de formă:
 Kf = Lmax/lmax
 Kf = Lc/Pc (Indicele lui Gravelius)
 Lc = lungimea cumpenei de apă
  Pc = perimetrul unui cerc corespunzător cu suprafaţa bazinului hidrografic

Înclinarea medie a versan ilor

 iv = 0,1·e·Σc/F (%)
 e = echidistanţa dintre curbele de nivel (m)
 Σc = suma lungimii curbelor de nivel (km)
 F = suprafaţa bazinului (km2)

Lungimea medie a versan ilor

 lv = 1000F/1,8(L+Σl) (m)
 L, l = lungimea talvegurilor (km)
 F = suprafaţa bazinului (km2)

Elemente hidrologice
Q – debit lichid
R – debit solid
V – viteza

Mobilitatea bazinelor torenţiale este determinată de:

 suprafaţă, indice de formă, parametrii morfometrici
 mod de utilizare – suprafeţe, coeficienţi de participare pe ansamblul bazinului
 roca
 sedimentare necimentate
 sedimentare cimentate
 magmatice, cristaline
 procese de modelare
 alunecări
 ravenări – indice de ravenare

Determinarea cantitativă a proceselor de ravenare şi torenţialitate

a. Determinarea creşterii ravenelor şi toren ilor prin măsurători repetate

 stocarea materialelor în canal prin baraje sau plase de sârmă

b. Determinarea volumului de material evacuat

 măsurarea volumului conurilor de dejecţie

Combaterea eroziunii torenţiale

Măsuri agrosilvice
 Împiedică organizarea scurgerii pe versanţi
 Canale de coastă
 Valuri de pământ
 Perdele antierozionale
 Împăduriri

Măsuri hidrotehnice
 Baraje pentru compensarea pantei râpei de obârşie (fig. 7)
 Compensarea pantei canalului de scurgere prin diferite tipuri de baraje,
în funcţie de mărimea formaţiei de eroziune, debitele lichid şi solid
 Cleionaje (nuiele): simple (fig. 8), duble (fig. 9)
  Gabioane – plase de piatră

Fig. 7

Fig. 8

Fig. 9
 RELIEFUL FLUVIATIL. PROCESE DE ALBIE
Fluviatil – provine din latinescul fluvius; fluo, fluere = a curge

Relieful fluviatil – rezultatul activităţii apelor curgătoare prin procese de eroziune, transport
şi acumulare permanente, dirijate în lungul unor canale de scurgere.
 Spre deosebire de torenţi, au un curs permanent; acţiunea apei este, deci,
permanentă; eficienţa geomorfologică maximă se realizează în timpul

 Cursurile fluviatile traversează mari unităţi de relief, iar materialele sunt

viiturilor;

transportate până la ocean.


Agentul – apa curgătoare (curentul de apă)

For a – hidrodinamică

Factori de condiţionare
For a hidrodinamică este determinată de volumul de apă şi viteză.

Cantitatea de energie rezultată este cheltuită (consumată) de râu prin:

 Frecarea internă rezultată din vâscozitatea apei şi din turbulenţă;
 Frecarea externă faţă de patul albiei şi maluri;
 Transportul aluviunilor.

For a brută (Fb) – energia totală este în funcţie de debit (Q) şi viteză (V).
Fb = Q·V2
Q = A·V
A = secţiunea udată (fig. 10)
deci
Fb = AV3

Fig. 10

For a netă – energia rămasă disponibilă după consumarea unei părţi din energia brută (Fb)
prin frecarea internă (fi), frecarea externă (fe) şi transport (ft).
Fn = Fb – (fi+fe+ft)
Într-o secţiune a râului pot apare astfel trei posibilităţi:
Fn pozitiv (Fb>Fn) – determină procese de eroziune şi transport
Fn negativ (Fb<Fn) – determină procese de acumulare
Fn = 0 (Fb=Fn) – determină un echilibru dinamic

Forme de curgere în albie ale curentului

Tipurile de curgere sunt determinate de viteza curentului şi distribuirea acesteia în secţiunea
albiei, de forţele de frecare şi de rugozităţile malului şi patului.
 Curgere laminară
 Curgere turbulentă

Curgerea laminară – se manifestă la viteze scăzute şi în canale drepte.

 deplasarea paralelă a şuviţelor de apă în întreaga masă de apă, cu viteză
maximă la suprafaţă şi mai scăzută la fund.
 dacă o asemenea curgere ar exista, ca urmare a acceleraţiei gravitaţionale
viteza curentului de apă ar atinge valori deosebit de mari (P. Birot – viteza
unui proiectil de tun).

Curgerea turbulentă – deplasarea neuniformă a şuviţelor de apă, acestea luând forme şi

direcţii diferite:
 creşterea vitezei şi debitului
 frânarea laterală şi frânarea verticală (fig. 11)
Fig. 11

 frecarea care are loc transmite patului o parte din energia fluidului sub forma
unei forţe de smulgere, care poate pune în mişcare particule sau poate disloca
fragmente
 rugozitatea fundului şi malurilor determină creşterea frecării care la rândul
său duce la creşterea turbulenţei (frânarea inegală a curentului)
 creşterea rugozităţii patului prin alternanţa proceselor de eroziune (Fb>Fn) şi
acumulare (Fb<Fn) (fig. 12)
Fig. 12

 în curgerea turbulentă apar curenţi turbionari elicoidali (verticali şi laterali)

Procesele geomorfologice exercitate de curentul de apă

Din consumarea variabilă a energiei curentului de apă rezultă trei procese prin care râul
modelează relieful: eroziune, transport şi acumulare.

Eroziunea – cel mai important proces în crearea formelor de relief şi în modelarea albiilor
 Eroziunea liniară:
 Coroziune (striaj longitudinal);
 Retragerea rupturilor de pantă (cascade);
 Eroziune regresivă.
 Eroziunea laterală
Forme rezultate: talveg, albia minoră, lunca, terase, versanţi = valea (fig. 13, 14).

Fig. 13

Transportul

Capacitatea maximă de transport – încărcătura maximă de sedimente ce poate fi transportată

de un râu.

Competen a curentului – se răsfrânge în mărimea maximă a aluviunilor ce poate fi

transportată de un râu, astfel încât:
capacitatea de transport = f(Q,R)
Q = debit lichid; R = debit solid

Competenţa de transport = f(V)

V = viteza
Debit solid (R) – totalitatea materialului aluvionar solid ce trece prin secţiunea unui râu în
unitatea de timp (kg/m3)

Fig. 14

Transportul – proces de echilibru între eroziune şi acumulare; râul evacuează propriile

aluviuni, cât şi materialele provenite de pe versanţi şi aduse în albie prin procese de deplasare
în masă, ravenare şi torenţialitate

Tipuri (modalităţi) de transport: în soluţie, prin târâre (de fund), în suspensie (felul
încărcăturii variază în mare măsură în funcţie de factorii climatici şi structurali).

Transportul în soluţie (chimic):Elemente chimice solubile prezente în apa râurilor în urma

proceselor de alterare

Concentraţia soluţiei (Rf) – mg/l

Debitul de substanţe dizolvate (Rc) – kg/s
Rc = Q·(Rf/1000) (kg/s)
Debit specific de substanţe dizolvate (t/km2/an) = Ec
Ec = (Rc/S)·31.560.000
Numărul de secunde dintr-un an = 31,56·106

Transport prin târâre (de fund) – rostogolire, salturi, târâre – influenţat de:
 Turbulenţă
 Raportul dintre forţa ascensională şi forţa de tracţiune
 Forţa critică de antrenare = f (viteză)
Transportul de fund determină:
 Formarea pavajului hidraulic
Transportul de fund prin târâre, salturi şi rostogolire (fig. 15; foto 5-6) reflectă competenţa
curentului de apă, exprimată prin puterea de transport (T).

Puterea de transport – presiunea pe care o exercită curentul de apă pe unitatea de suprafaţă,

orientată perpendicular pe direcţia de curgere:

T = ·h·I (kg/m2)
 – greutatea specifică a apei (1)
h – adâncimea apei (m)
I – înclinarea relativă a oglinzii apei (‰)

(Fig. 15)

Foto 5-6

Transportul în suspensie
 Sunt antrenate în mişcare materiale fine, cu diametrul < 8 mm.
 Dunărea transportă în Marea Neagră peste 70 milioane tone aluviuni
în suspensie
 Cantitatea de aluviuni suspendate într-o secţiune de râu creşte în raport cu

 Cea mai mare parte a transportului în suspensie se produce în timpul viiturilor

debitul lichid.

(foto 7-8).
Foto 7-8

Acumularea

Acumularea în albia minoră – provenită din transportul de fund şi decantarea suspensiilor

Formarea bancurilor de aluviuni se realizează prin autoreglarea raportului dintre forţa netă a
curentului şi concentraţia în aluviuni a curentului:

 Migrarea spre aval a bancurilor de aluvionare (fig. 16a şi 16 b)

Fenomene

Fig. 16 a

Fig. 16 b

 Acumulări submerse
  Acumulări emerse (ostroave)
 Dispersia curenţilor (fluxurilor) hidrodinamice în albie (fig 17, foto9 - 10)

Fig 17

Foto 9-10
Formarea patului aluvial (patul hidrodinamic, pavajului hidrodinamic) – aluviuni grosiere
între care se acumulează şi materiale fine (fig. 18; foto 11-12)
Fig. 18

Foto 11-12

Acumulări laterale în albie datorate diminuării forţelor hidrodinamice le frecarea cu

malurile – plaje fluviatile (renii) (fig. 19).

Fig 19
Acumularea în albia majoră – este alcătuită din (foto 13-16):
Materiale fine provenite din particulele transportate în suspensie la viituri
Materiale alohtone aduse în albie de către afluenţi şi depuse sub forma conurilor de dejecţie,
materiale coluviale provenite din alunecări, rostogoliri şi prăbuşiri.

Fig. 13-16

Acumulări la gura de vărsare

  Acumulări sub forma conurilor de dejecţie aluviale, când colectorul este tot
un râu.
 Conuri aluviale submerse (delte submerse)
 Delte emerse (foto 17)
 Câmpii aluviale (fluvio-lacustre, fluvio-marine) (foto 18)

Foto 17 Foto 18