3.

MECANISMUL EROZIUNII HIDRICE

4. STUDIUL CANTITATIV SI CALITATIV AL

EROZIUNII HIDRICE

Curs 3-4
 3. Mecanismul eroziunii hidrice

Eroziunea hidrică este produsă de apa căzută în special sub

formă de precipitatii şi mai puţin de cea care se scurge ca urmare a
topirii zăpezii
Apa ploilor, mai ales a celor torenţiale, produce
desprinderea particulelor de sol prin impactul (lovirea)
picăturilor de apă cu suprafaţa solului.
Picăturile de apă, fiind corpuri în mişcare, dezvoltă o
energie cinetică, un lucru mecanic, direct proporţională cu masa
lor şi pătratul vitezei de cădere.
Ec = mv²
2
 Ec = energia cinetică
 m = masa picăturilor
 v = viteza de cădere a picăturilor (m/s)
Diametrul picăturilor stabile este cuprins între 1- 5 mm.

Mărimea şi forma picăturilor de ploaie influenţează viteza

lor de cădere.

 În momentul impactului cu suprafaţa terenului

picăturile de ploaie pot atinge viteze de 5 - 9 m/s.

 În urma impactului picăturilor de apă cu suprafaţa

solului se produce iniţial dislocarea particulelor de sol
după care acestea sunt antrenate de stropii dispersaţi
la diferite înălţimi (0.6 - 0,8 m) şi distanţe (1,O -
1,5 m) .
 o
--. .i ""'. ,
' "
'.

·,·

-. .
„.ilfD>
--· ;_. .,-e- -·-
Fazele caracteristice ale impactului picăturii de ploaie cand
loveşte uu sol umectat (formarea craterului şi urma lăsată de
acesta)
 Dacă impactul se produce pe un teren plan, initial
se formează o alveolă care datorită circulaţiei uniforme a
stropiior de apa (împroşcării în faza următoare) se astupă
cu particulele de sol purtate.

Când impactul are loc pe teren înclinat, împroşcarea se

distribuie neuniform, şi anume circa 1/3 în zona amonte şi 2/3 în
aval, pe un teren cu panta de 10%.
 Prin impact se produce o deplasare a particulelor de sol
dislocate, din amonte către aval.

Fig. Transportul prin impact a agregatelor de sol în difeiite condiţii

de
pantă a terenului şi unghiul de cădere a precipitaţiilor
Eroziunea prin impact se manifestă din momentul cănd încep sa
cadă primele picături de ploaie şi până cănd se formează la
suprafaţa solului o peliculă subţire din apa cazută.
În continuare, prin mişcarea peliculei de apă la suprafaţa
solului, datorită gravitaţiei şi pantei terenului se formează
scurgerea superficială, care în anumite condiţii determină
dislocări ale particulelor de sol
Se trece la faza de degradare a solului prin eroziunea de
suprafaţă. După cum se realizează mişcarea peliculei de apă la
suprafaţa solului, laminar sau concentrat are loc o eroziune
liniară sau prin şiroire
orografiei terenurilor în pantă

realizarea şiroirilor, deoarece zonele

depresionare constituie linii de concentrare a
scurgerilor superficiale. Pe măsură ce continuă să
plouă, volumul scurgerilor superficiale se măreşte,
creşte gradul de concentrare a acestora, determinând
evoluţia şiroirilor, care sunt şănţuleţe cu adâncimi
de până la 1O cm, în rigole cu adâcimi cuprinse între
1O -20 cm.
 Acţiunile repetate ale scurgerilor
superficiale concentrate determină trecerea la
stadiul de degradare cel mai păgubitor pentru
producţia agricolă, eroziunea în adâncime
 Clasificarea eroziunii hidrice
 După perioada de timp şi intensitatea de
manifestare a procesului erozional , deoebim:
„eroziune normală veche (geologică normală),
„eroziunea normală actuală" şi „eroziunea
accelerată" (antropică).
±echilibru

cele două forme de eroziune actuală se manifestă

simultan
●Intensitatea cu care se manifestă eroziunea:
→ normal
→ accelerat
 Modul în care se manifestă acţiunea dinamică a apei
asupra suprafeţei terenului două forme ale eroziunii:
eroziunea de impact (prin picături) şi eroziunea
prin scurgere superficială

eroziune de suprafaţă eroziune în adâncime (prin

ravenare )
(in functie de evolutie)

eroziune plană s a u tranşantă

eroziune prin şiroire
sau prin rigole
 Eroziunea în adâncime numită şi eroziune prin
ravenare detemină evoluţia rigolelor în formaţiuni specifice
eroziunii în adâncime, care sunt:

►rigole adânci

►ogaşe

►ravene
 Rigolele, evoluează în rigole adânci, numite şi
rigole propriu-zise , care au aspectul unor şanţuri cu
adâncime de 0,30 - 0,50 m aproape paralele între ele
şi orientate pe direcţia de cea mai mare · pantă. Au
secţiunea transversală, în forma literei „V".

Rigolele adânci, evoluează prin mărirea

dimensi uni lor în ogaşe.
 Ogasele sunt sanțuri cu trasee neregulate de
lungimi diferite putand ajunge la lungiminde zeci de
metri şi cu adâncimi cuprinse între 0,5 - 2,0 m.
Caracteristic pentru ogaşe este paralelismul între
linia talvegului acestuia şi suprafaţa terenului. De
cele mai multe ori secţiunea transversală a ogaşului
este în formă de „V"
 Dezvoltarea mai departe a ogaşului în cele trei
dimensiuni (lungime, adâncime şi lăţime) duce la
transformarea acestuia în ravenă - are un bazin propriu de
recepţie a viiturii, prezintă adâncimi mai mari de 2,0 m,
lungimi ce pot fi de la câţiva zeci de metrii până la câţiva
kilometri şi largimi ce pot ajunge la 100 m. Prezintă ca părţi
componente: un vârf - numit obârșie sau capul ravenei; un
talveg şi malurile ravenei
La capătul din aval (gura ravenei) talvegul se termină
cu un con de dejecție (format din materialele aduse de viitura)
  Clasificarea in f uncţie de elementele
mor fometrice:
a) după adâncime ravenele pot fi :
 > ravene puţin adănci - 2-5 m;
 > ravene adânci - 5-10 m;
 > ravene foarte adânci - peste 1O m.
a) după lungime pot fi :
 > ravene scurte - pânăla 300 m;
 > ravene lungi - 300 -1000 m;
 > ravene foarte lungi - peste l OOO m;
 c) după mărimea suprafeţei de recepţie:
 > ravene cu bazinete mici - sub 10 ha;
 > ravene cu bazinete mijlocii -10-30 ha;
 > ravene cu bazinete mari - 30-100 ha;
 > ravene cu bazine foarte mari - peste 100 ha.

 Du pă stadiul de dezvoltare, ravenele pot fi:

 > ravene active în stadiul incipient;
 > ravene active în stadiul evoluat;
 > ravene stabilizate parţial;
 > ravene stabilizate total.
 Clasificarea raven.elor după gradul de torenţialitate se face în funcţie
de debitul lichid specific cu asigurarea de 1% şi de debitul specific solid
mediu anual (FAO):
> ravene excesiv torenţiale cu un debit specific
lichid mai mare de 320 l/s şi ha şi o eroziune
specifică medie mai mare de 32 m3/ha şi an;
> ravene mijlocii torenţiale cu debit specific lichid între 40
-320 l/s şi ha, o eroziune specifică medie între 4 -32 m3/ha şi
an;
 ravene practic netorenţiale cu un debit
specific lichid mai mic de 40 l/s şi ha şi o
eroziune specifică medie sub 4 m3/ha şi an.
După poziţia din bazinul hidrografic, ravanele pot fi:
> ravene de versant, cele care se dezvoltă pe versanţi;
> ravene de reţea (de talveg), pe talveguri.

 După modul cum evoluează o ravenă, printr-un vârf sau prin mai
multe, deosebim:
> ravene simple - cu un vârf (o singură obârşie);
> ravene ramificate - cu mai multe vârfuri.
 În zonele montane, ocupate cu vegetaţie forestieră şi unde
versanţii au pante mari, se dezvoltă formaţiunea de adâncime
numită torent (1. bazin de colectare,2.canalul de scurgere, 3.
conul de dejecție)
 Văiuga, ca formă elementară de relief, rezultată în urma
proceselor naturale de eroziune lente. Ea prezintă o adâncitură de
1 - 5 m, alungită şi cu versanţi foarte slab înclinaţi. Poate fi simplă
(dreaptă sau sinuoasă) ori ramificată.
 Forma superioară de evoluţie a văiugei este vâlceaua, care
are adâncimi mai mari (2 - 15 m), şi lăţimi de până la 100 m.
Versanţii vâlcelei sunt mai înclinaţi evidenţiind o concentrare a
scurgerilor superficiale. Prin evoluţie, vâlceaua s-a
transformat în viroagă. Aceasta poate ajunge la adâncimi de
până la 100 m şi lăţimi de câteva sute de metrii până la 1 km.
 De la aceasta formă, prin evoluţie s-a trecut la vale,
caracterizată printr-o morfologie complexă a versanţilor, prin
bazin de recepţie propriu şi prezenţa unui curs de apă.
 Valea reprezintă forma de evoluţie către care tind şi
formaţiunile specifice eroziunii accelerate.
 Forme rezultate din eroziunea naturală a apelor în
curgere
1 - Văiugă; 2 - canalul de scurgere; 3 - conul de dejecţie
4. STUDIUL CANTITATIV SI CALITATIV AL
EROZIUNII HIDRICE

3.1. Metode directe

3.2. Metode indirecte
 Se cunosc două grupe de metode folosite în
estimarea cantitativă a eroziunii hidrice:
a) Metode directe → apreciază intensitatea procesului erozional prin
măsurători sau determinări directe ale efectelor acesteia
▪Metoda Sobolev → determinarea grosimii stratului de pamant spalat intr-un
anumit interval de timp (semestrial sau anual), dar si dupa ploi torentiale mari
▪Metoda microaspersiunii
▪Metoda parcelelor de scurgere
b) Metode indirecte
Dispozitiv pentru determinarea cantităţii de sol
spălat → Metoda Sobolev

Riglă gradată
 Constă în determinarea grosimii stratului de pământ
spălat într-un anumit interval de timp, de regulă
semestrial sau anual, dar şi după ploi torenţiale mari.
Pentru aceasta se bat în pământ doi pari din lemn sau
metal la adâncimi de l,0-l,5m2 lăsându-se deasupra
solului 20-30 cm din lungimea parilor, la o distanţa de
2m unul de altul pe direcţia curbelor de nivel.

 Deasupra lor se bate o scândură care are din 10 în 10

cm orificii prin care se introduc riglete gradate până la
niveiul solului. Prin diferenţe între măsurători succesive
se detemină grosimea medie a stratului de pământ
spălat de ploile torenţiale singulare sau dintr-un anumit
interval de timp.
 Metoda microaspersiunii sau a infiltrometrului, constă
în determinarea cantităţii de pământ spălat de pe suprafaţă de
l m2 de o ploaie artificială cu intensitate cunoscută, produsă
de dispozitivul → infiltrometru (https://www.sdec-
france.com/infiltrometre-de-sols-a-double-anneaux.html)
 Metoda parcelelor de scurgere → cea
mai eficienta metodă de determinare a volumului
scurgerilor superficiale şi a cantităţilor de sol
spălate de ploile torentiale.
Parcelele de dimensiuni diferite; lungimi 10 -
50 m si lăţimi 2-6 m, amplasate pe terenuri cu pante
variate, au în aval dispozitive care colectează
scurgerea superficială (apă + pământ) de la fiecare
ploaie torenţială.

.Pentru condiţiile ţării noastre conditiile standard au

lungimea de 25 m; suprafaţa de 100 m2 , fiind amplasate pe
·un teren cu panta de 15%.
  -

b) _Metode indirecte → se folosesc în aprecierea

cantitativă a eroziunii a diferite modele de estimare a
calitităţii de pământ spălat anual de ploile torentiale.

► Moţoc M. ╫ formula universală a

eroziunii de forma: .
E = Ka x S x Lm x ln x C x Cs (t/ha şi an)
în care:
E - eroziune medie multianuală de suprafaţă (t/ha şi an)
Ka= coeficient de agresivitate climatică, determinat
în funcţie de erozivitatea pluvială şi cantitatea de sol
spălat de pe parcela standard.
 Lm = coeficientul de corecţie în funcţie de lungimea
de scurgere măsurată pe direcţia de cea mai mare pantă.
In = coeficient de corecţie în funcţie de panta terenului pe
direcţia de scurgere.
Lm şi In exprimă influenţa reliefului asupra eroziunii.
S = .coeficient de corecţie pentru erodabilitatea solului
(tabel)
C = coeficient de corecţie pentru folosinţe şi strucrura
culturilor (tabel)
Cs = coeficientul de corecţie pentru influenţa măsurilor
şi lucrărilor de controlul eroziunii solului (tabel)
m;n = constante, care pentru condiţiile tării noastre au
valori de:
m =0,3
n= 1,5
Pentru estimarea eroziunii de suprafaţa se stabilesc valori
pentru fiecare termen al relaţiei, specifice fiecarei
suprafeţe (unităţi) omogene de relief delimitate pe planul de
situaţie astfel ca, într-o unitate omogena, să fie cuprins acelaşi
tip de sol, aceeaşi folosinţă, categorie de pantă şi grad de
eroziune.
Unităţile omogene de relief se numerotează, iar pentru
uşurinţa calculului eroziunii datele se centralizează tabelar.
Pentru fiecare unitate se determină cu relaţia
prezentată eroziunea de suprafaţă în t/ha şi an.
 Potenţialul eroziunii de suprafaţă pentru
un perimetru, versant sau bazin hidrografic,
se stabileşte prin media ponderată a eroziunii
de suprafaţă determinate pentru fiecare
unitate omogenă de relief. - t/ha şi an
 t/ha şi an

ƩEoSo = suma produselor între eroziunea

determinată pe o unitate omogenă şi suprafaţa
acesteia;
ƩSo = suprafaţa totală a unităţilor
omogene de relief (ha)
 Pentru a transforma eroziunea de
suprafaţă exprimată în t/ha şi an, în m3/ha şi
an sau în mm strat de sol spălat anual pe un
hectar, se folosesc relaţiile:
Ec = Es(t /ha.şi.an) (m /ha şi an)
3

Es = _1 x Es(t I ha.şi an)

10 γ
(m3sol spălat anual pe hectar)

 încare: γ = greutatea volumetrică a solului în

funcţie de tipul de sol.
 Modelul propus pentru estimarea eroziunii de
suprafaţa dintr-un perimetru, se poate folosi şi
pentru a evidenţia eficienţa tehnică a lucrărilor şi
măsurilor propuse pentru controlul eroziunii în
perimetrul respectiv.
Dintre proprietăţtle fizice ale solului, densitatea
aparentă şi capacitatea de apă utilă suferă modificări în
funcţie de panta terenului şi gradul de eroziune.
 Eroziunea produce o modificare a texturii
orizonturilor superioare. Pe solurile cu textură
omogena are loc ·o triere a particulelor, iar la
suprafaţă se acumuleaz.ă o cantitate mai mare de
schelet sau nisip grosier. Schimbările cele mai
însemnate de textură apar la solurile cu diferenţiere
texturală pe profil, când prin eroziuine ajung la
suprafaţa orizontului cu o'altă textură decât a celor
erodate.
 Dintre proprietăţile chimice ale solului, conţinutul de
humus se difenţiază într-o mai mare masură. La cernoziomuri
are loc o scădere rapidă a conţinutului de humus pe măsură ce
procesul de eroziune este mai intens. În cazul solurilor brun
roşcate şi brun luvice această scădere este mai mică, în
deosebi pe pante mici. Pe pante mari, cu eroziune foarte
puternică sau excesivă, conţinutul de humus se
micşorează foarte mult şi nu mai apar difereţieri însemnate în
raport cu tipul de sol.
 Cercetari → densitatea aparentă creşte odată cu
intensitatea eroziunii la toate solurile
Tasarea accentuată a orizonturilor superioare
a solului conduce la micşorarea porozităţii totale a
acestora reducerea capacităţii de infiltrare
a apei în sol → favorizeaza scurgerile de suprafaţă
pe versanţi.

Reducerea semnificativă a cantităţii de humus

→distrugerea structurii şi micşorarea permeabilităţii şi
capacităţii de infiltraţie a apei în sol.
majoritatea solurilor → odată cu evoluţia
fenomenului de eroziune, scade stabilitatea
hidrică a agregatelor structurale, ca urmare a
spălării orizonturilor superficiale bogate în
humus, a dispersiei produse de impactul
picăturilor de ploaie şi a scurgerii de suprafaţă.
 Modificarea texturii orizontului superficial
al solului şi deprecierea structurii acestuia →
înrăutăţirea relaţiei complexe apă-sol-plantă, în
special prin reducerea volumului apei accesibile
plantelor.
eroziunea → reducerea rapidă a conţinutului
de humus şi azot şi o reducere moderată a
conţinutului de fosfor.
 Conţinutul solului în substanţe nutritive
accesibile plantelor, scade atât datorită
spălării orizonturilor superficiale bogate,
prin eroziune, dar şi prin reducerea activităţii
microorganismelor din sol ca urmare a
înrăutăţirii proprietăţilor fizice şi chimice
ale acestuia.
Cercetari → Determinările efectuate s-au referit la situatiile:

V1- teren înierbat timp de peste 40 ani (fâneaţă naturală),

neîngrăşat şi care numai rare ori a fost exploatat prin cosire,

V2 - teren exploatat necorespunzător, situat pe un versant

fără măsuri antierozionale,
V3- teren exploatat corespunzător, măsurile antierozionale
aplicându-se în complex timp de 8 ani,

V4 - teren exploatat corespunzător, măsurile antierozionale

aplicându-se în complex timp de 15 ani.
 Dacă urmărim variaţia conţinutului mediu de humus, pe
adâncimea de 0-30 cm la cele 4 variante, prezentate în →
mare diferenţiere cantitativă a acestuia de la o variantă la alta.
● comparativ cu cantitatea medie de humus existentă
la aceeaşi adâncime la terenul exploatat neraţional (V2), pe
măsură ce durata de aplicare a măsurilor antierozionale este mai
mare, conţinutul de humus creşte cu 30% în V3 şi 70% în V4.
●Pe terenul înierbat (VI), datorită masei vegetative
importante lăsate în sol de ierburi, cantitatea de humus a fost cea
mai mare.
 terenurilor situate în pantă cu un conţinut de
humus al solului de 3%, se pierde prin procese
erozive o cantitate de 0,12 tone humus/ha şi an.
 † procesul de eroziune selectivă, coeficientul de
multiplicare fiind de 1,35, contribuţia eroziunii de
suprafaţă se ridică la 0,16 tone humus/ha şi an,
adică 29°/o din pierderea totală.
 rolul eroziunii este determinant atunci când
contribuţia acesteia la modificarea conţinutului de
humus din sol depăşeşte 50% din total.
 Rezerva de humus (t/ha) pe adâncimea 0-30 cm

Număr varianta Varianta Humus (t/ha)

VI Teren înierbat 121

V2 Teren expoatat 63
necorespunzator
V3 Teren protejat antierozional pe 91
perioada
de 8 ani
V4 Teren protejat antierozional 116
pe perioada de 15ani
 Motoc ► este necesară stabilirea unei eroziuni
admisibile care să reprezinte o limită de toleranţă a
pierderilor anuale de sol

După criteriul eroziunii admisibile solurile

din România se pot împărţi in două grupe:

- soluri care până la adâncimea de un

metru nu au orizonturi limitative pentru
de.zvoltare.a normală a sistemului radicular şi
soluri în care sunt prezente astfel de orizonturi.
Eroziunea admisibila in tone sol/ha si an, pe grupe
de soluri si folosinte
Terenuri plantaţii vită de
arabile vie sau pomi fructiferi
Soluri
.„
9
Grupa 1 Cernoziomuri, 6-8
cernoziomuri cambice şi
argiloiluviale, soluri cenuşii
şi brun roşcate
Grupa 2 Luvisoluri albice,
soluri brune eumezobazice,
rendzine, regosoluri, 1-3 1-3
erodisoluri cu substrat pietros
sau din argilă compactă „
 Eroziunea admisibilă serveşte şi la stabilirea
vulnerabilităţii ecosistemelor agricole la procesului
de eroziune de suprafaţă:
Vulnerabilitatea = Rata eroziunii /Eroziunea admisibilă
 Rataeroziunii se calculează prin metoda propusă de
Moţoc M. şi colab.:

La un raport egal cu unu, sistemul funcţionează

în stare de echilibru; la valori subunitare sunt condiţii
de acumulare a solului fertil, iar la valori supraunitare
are loc o reducere a fertilităţii solului şi a
productivităţii ecosistemului
►pe terenurile puternic erodate din Transilvania

╬ 40 t/ha gunoi de grajd + 200 kg/ha

superfosfat → spor de producţie de 1380 kg/ha la
grâu, 89 kg/ha la orz, 1290 kg/ha la porumb, 1050
kg/ha la fasole boabe şi 6870 kg/ha la cartof.
 sparceta = plantă care valorifică foarte
bine solurile puternic erodate cu fertilitate slabă

După trei - patru ani de cultură →

conţinutul de azot şi humus creşte, iar gradul de
structurare al solului se îmbunătăţeşte comparativ
cu solurile necultivate.
Concomitent se acumuleaz.ă în sol o mare
cantitate de masă radiculară pe adâncimea 0-30
cm (circa 4500-5000 kg/ha) care echivalează cu
20-40 tone gunoi de grajd la hectar.
Se acumulează în sol circa 100 kg/ha azot
pe seama nodozităţilor care reprezintă 13% din
masa de rădăcini.
 Menţinerea permanentă sub control a
procesului erozional prin măsuri şi lucrări de
combatere, constituie un mijloc esenţial de protecţie
a mediului înconjurator.

http://greenly.ro/