Tomáš Richter & Adrian Thery Guidance Note on the Implementation of Preventive

Restructuring Frameworks under EU Directive 2019/1023, Claims, Classes, Voting,

Confirmation and the Cross-Class Cram-Down, INSOL Europe, aprilie 2020

INSOL Europe, ca organizație lider în domeniul redresării și insolvenței afacerilor în Europa, își
propune să faciliteze schimbul de informații și idei între membrii săi și să abordeze aspecte
legate de redresarea afacerilor, reorganizare și insolvență în contextul relațiilor cu organizațiile
europene oficiale și alte entități internaționale implicate în aceste proceduri sau afectate de ele.

În calitate de principală organizație paneuropeană, ce adună practicieni, cadre universitare și

judiciare specializate în insolvență și restructurare, cu o vastă experiență acumulată în decursul a
mii de ani, INSOL Europe este bine plasată pentru a efectua analize detaliate și a oferi o
perspectivă europeană asupra instrumentelor care pot contribui la restructurări de succes, precum
și asupra instrumentelor care pot avea un efect contraproductiv.

Scopul acestei note de orientare este de a oferi sprijin redactorilor legislativi din cele 27 de state
membre ale Uniunii Europene în implementarea legislațiilor naționale referitoare la cadrele de
restructurare, așa cum sunt prevăzute în Titlul II al Directivei UE 2019/1023 privind
restructurarea și insolvența.

O implementare corectă a directivei ar putea aduce numeroase beneficii pentru statele membre,
piețe și economii în general, prin facilitarea restructurării timpurii a persoanelor și
întreprinderilor aflate în dificultate financiară. Aceasta ar putea ajuta la evitarea costurilor sociale
asociate adesea cu dificultățile financiare și la prevenirea dezvoltării unei insolvențe complete,
care necesită soluționarea în instanță. Cu toate acestea, o implementare defectuoasă a directivei
ar putea inhiba procesul de realocare a resurselor de pe piață către întreprinderile care au eșuat,
limitând utilizările mai productive sau chiar reducând disponibilitatea (sau majorând costurile)
creditului pentru anumite tipuri de debitori comerciali.
O implementare eficientă a directivei va implica o atenție deosebită acordată regulilor de formare
a claselor de creditori (sau creditori și acționari). De fapt, Planul de restructurare poate fi
considerat ca un "contract încheiat între clase". Astfel, componentele Planului de restructurare
care se referă la formarea claselor sunt la fel de cruciale pentru certitudinea și aplicabilitatea
planului ca și celelalte părți care identifică părțile în alte tipuri de contracte.

Pentru a implementa în mod corespunzător regulile de formare a claselor, este necesar să

înțelegem în primul rând termenii și categoriile cheie utilizate de directivă pentru a descrie
persoanele care pot avea drepturile lor afectate sau nu de Planul de restructurare. Prin urmare,
această notă începe prin prezentarea taxonomiei de bază a părților asupra cărora Planul de
restructurare poate avea impact. Apoi, se analizează regulile conform cărora astfel de părți pot fi
grupate în clase și vor avea drept de vot asupra Planului de restructurare.

Ben Schuijling, Guidance Note on the Implementation of Preventive Restructuring Frameworks

under EU Directive 2019/1023 Stay of individual enforcement actions, INSOL Europe, mai 2020

Scopul unei ”STAY” este să faciliteze negocierile pentru un plan de restructurare într-un cadru
de restructurare preventive --1--. Prin intermediul unei ”STAY”, debitorul poate menține
operațiunile sau, cel puțin, să-și păstreze valoarea activelor pe durata acestor negocieri --2--.
Elaborarea unui plan de restructurare poate fi un proces care necesită timp. În timpul acestui
proces, unul sau mai mulți creditori, conștienți de dificultățile financiare ale debitorului, pot
decide să nu aștepte planul și să ia măsuri individuale de recuperare sau să ceară deschiderea
unei proceduri oficiale de insolvență. Astfel de acțiuni individuale și necoordonate pun în pericol
viabilitatea și valoarea afacerii debitorului și pot împiedica realizarea unei restructurări
preventive. O ”STAY” poate preveni astfel de acțiuni și poate sprijini principiul fundamental al
Cadrele de restructurare al UE de a permite debitorilor să se restructureze eficient într-un stadiu
incipient și să evite insolvența. --3--.

 COMPARATIE cu ...suspendarea executarii si cu perioada de observatie.

O suspendare reprezintă o întrerupere temporară a dreptului unui creditor de a-și exercita creanța
în cadrul unei proceduri judiciare, administrative sau de altă natură, sau a dreptului de a pune
sechestru sau de a valorifica bunurile sau afacerile debitorului în afara instanței--4--.. Acest
instrument poate fi denumit și ”moratoriu” sau ”suspendare”. Principiul de suspendare ar trebui
să acopere toate tipurile de creanțe, inclusiv creanțele garantate și creanțele preferențiale, cu
excepția creanțelor lucrătorilor. --5--.

1 Article 6(1)(1st subparagraph).

2 Recital (32).
3 Cf. Recital (2).
4 Article 2(1)(4).
5 Article 6(2) and Article 6(4)(1st subparagraph).

De obicei, nu este necesară o suspendare generală, deoarece aceasta poate atrage atenția negativă
și poate provoca daune inutile. O suspendare pentru unul sau mai mulți creditori specifici sau
grupuri de creditori poate fi suficientă pentru a sprijini în mod eficient negocierile. Prin urmare,
se recomandă ca suspendarea să fie adaptată la circumstanțele specifice. În linii generale,
suspendarea nu ar trebui să afecteze alte cereri decât cele care ar fi afectate de planul de
restructurare. O suspendare limitată poate determina creditorul afectat să evite suspendarea prin
transferul creanței sale către o terță parte. Statele membre pot lua în considerare impunerea de
măsuri împotriva acestor forme de evitare a suspendării.

În principiu, pretențiile lucrătorilor nu sunt afectate de o suspendare. Acest lucru este valabil
indiferent dacă aceste pretenții apar înainte sau după acordarea suspendării. Cu toate acestea,
statele membre pot aplica suspendarea pretențiilor lucrătorilor în măsura în care plata acestor
pretenții este garantată în cadrul unei restructurări preventive la același nivel de protecție.
Aceasta înseamnă că suspendarea executării pretențiilor restante ale lucrătorilor ar trebui să fie
permisă doar pentru sumele și perioada pentru care plata acestor pretenții este efectiv garantată la
același nivel prin alte mijloace în conformitate cu legislația națională. În cazul în care legislația
națională impune limite privind răspunderea instituțiilor de garantare, fie în ceea ce privește
durata garanției, fie în ceea ce privește suma plătită lucrătorilor, lucrătorii ar trebui să poată
executa orice deficit al pretențiilor lor față de angajator chiar și în timpul perioadei de
suspendare. Statele membre pot extinde efectul de protecție al suspendării la furnizorii terți de
securitate, inclusiv garanții și donatori de garanții. Acest efect al suspendării poate fi de o
importanță esențială pentru restructurarea eficientă a grupurilor, precum și pentru IMM-uri, unde
directorii-acționari dețin în general părți garantate din datoriile companiei. Această componentă a
suspendării poate reprezenta un prim pas către eliberarea garanțiilor terților conform planului.

Un debitor are dreptul de a solicita o suspendare, însă există anumite cazuri în care acest drept
poate fi restricționat conform prevederilor din articolul 4, în special alineatele (2), (3) sau (4). Un
astfel de caz de restricționare apare atunci când un debitor a fost condamnat pentru încălcări
grave ale obligațiilor de contabilitate sau de păstrare, conform legislației naționale. În aceste
situații, un stat membru poate interzice debitorului accesul la un cadru de restructurare
preventivă, cu excepția cazului în care debitorul a luat măsuri adecvate pentru a remedia
problemele care au condus la condamnare. O altă restricție posibilă este introducerea unui test de
viabilitate pentru a exclude debitorii care nu prezintă perspective de viabilitate și acest test poate
fi efectuat fără a afecta bunurile debitorului. De asemenea, se poate introduce o a treia restricție
referitoare la numărul de accesări ale unui cadru de restructurare preventivă într-o anumită
perioadă de timp.

Perioada inițială de suspendare a acțiunilor individuale de executare este limitată la cel mult
patru luni, având în vedere importanța echilibrului dintre drepturile debitorului și cele ale
creditorilor. Cu toate acestea, în situația în care se inițiază o procedură de insolvență împotriva
debitorului, statele membre pot permite suspendarea pe termen nedeterminat. În cazul
restructurărilor complexe, poate fi necesar un timp mai lung decât perioada inițială. Prin urmare,
autoritatea judiciară sau administrativă trebuie să aibă posibilitatea de a acorda prelungiri ale
perioadei inițiale de suspendare. Statele membre pot permite autorităților judiciare sau
administrative să prelungească durata suspendării sau să acorde o nouă suspendare la cererea
debitorului, a unui creditor sau a unui specialist în domeniul restructurării. O prelungire sau o
nouă suspendare se acordă numai în cazul în care există circumstanțe bine definite care justifică
acest lucru, cum ar fi: (a) progrese semnificative în negocierile privind planul de restructurare;
(b) continuarea suspendării nu aduce prejudiciu nejustificat drepturilor sau intereselor părților
afectate; sau (c) procedurile de insolvență care ar putea duce la lichidarea debitorului conform
legislației naționale nu au fost încă inițiate. Un alt motiv pentru prelungire sau reînnoire poate fi
existența unei cai de atac împotriva deciziei de confirmare a unui plan de restructurare. Durata
totală a unei suspendări, inclusiv prelungiri și reînnoiri, nu poate depăși 12 luni, însă statele
membre pot decide să stabilească o durată maximă mai scurtă. În cazul în care autoritatea
judiciară sau administrativă nu ia o decizie cu privire la prelungirea unei suspendări înainte de
expirarea acesteia, suspendarea încetează să aibă efect automat la expirarea perioadei de
suspendare.

Dacă, conform legislației naționale, debitorul are o obligație de a deschide o procedură de

insolvență care ar putea duce la lichidarea sa și această obligație apare în timpul suspendării,
această obligație va fi suspendată pe durata suspendării. Deschiderea unei proceduri de
insolvență la solicitarea unuia sau mai multor creditori, care ar putea duce la lichidarea
debitorului, va fi de asemenea suspendată pe durata suspendării. Această suspendare se aplică
atât în cazul unei suspendări care acoperă toți creditorii, cât și în cazul în care suspendarea
acoperă doar un număr limitat de creditori.

Suspendarea nu trebuie să afecteze dreptul de a iniția o procedură de insolvență care ar putea

duce la restructurarea debitorului.

Statele membre pot permite ca, în timpul suspendării, procedurile de insolvență să poată fi
inițiate la cererea autorităților publice care nu acționează în calitate de creditori, ci în interesul
general, cum ar fi un procuror. Cu toate acestea, statele membre pot decide că o suspendare nu va
suspenda obligațiile și drepturile de a solicita deschiderea unei proceduri de insolvență care ar
putea duce la lichidarea debitorului în cazul în care debitorul nu poate plăti datoriile la scadență.
În astfel de cazuri, statele membre trebuie să se asigure că o autoritate judiciară sau
administrativă poate decide să mențină în vigoare beneficiul suspendării dacă, luând în
considerare circumstanțele cazului, deschiderea unei proceduri de insolvență care ar putea duce
la lichidarea debitorului nu ar fi în interesul general al creditorilor.

Protecția contractelor executorii esențiale

Rezilierea anticipată poate pune în pericol capacitatea unei afaceri de a continua să funcționeze
în timpul negocierilor de restructurare, în special atunci când sunt vizate contractele de furnizări
esențiale precum gaz, electricitate, apă, telecomunicații și servicii de plată cu cardul. Licențele de
proprietate industrială și contractele de închiriere imobiliare sunt alte exemple cheie.

Creditorii afectați de o Ședere sunt împiedicați să rețină executarea sau să rezilieze, să accelereze
sau, în orice alt mod, să modifice contracte executorii esențiale în detrimentul debitorului, pentru
datorii care au luat naștere anterior șederii, numai în virtutea faptului că nu au fost plătite de
debitor.

Protecția acestor contracte executorii esențiale impune ca debitorul să-și respecte obligațiile în
temeiul unor astfel de contracte care

scade pe perioada sejurului.

Un contract executoriu este un contract între un debitor și unul sau mai mulți creditori în temeiul
căruia părțile mai au obligații de îndeplinit la momentul acordării sau aplicării Șederii.

Exemple pot fi contracte de închiriere și licență, contracte de furnizare pe termen lung și

contracte de franciză.

Un astfel de contract executoriu este considerat „esențial” dacă este necesar pentru continuarea
operațiunilor de zi cu zi ale afacerii, inclusiv contractele de bunuri, a căror suspendare ar duce la
blocarea activităților debitorului.

Statele membre pot extinde protecția la unele sau la toate contractele executorii neesențiale.

Statele membre pot decide să ofere creditorilor care fac obiectul unor contracte executorii
protejate garanții adecvate pentru a preveni cauzarea unor prejudicii neloiale acestor creditori ca
urmare a acelui paragraf.