Sunteți pe pagina 1din 3

Avantajele francizei pentru un francizor

Francizarea îți oferă posibilitatea de dezvoltare rapidă și masivă a rețelei, produselor și


serviciilor.

1. Înainte de toate, franciza reprezintă un canal de expansiune eficient pentru o afacere și , în plus, prin aceasta

francizorul își poate consolida poziția pe piața fără a realiza o investiție substațială. Francizarea afacerii înseamnă, de

asemenea, vizibilitatea crescută a numelui și a mărcii brandului ceea ce poate duce la creșterea vânzării produselor

sau serviciilor. De cele mai multe ori, prin contractul de franciză, francizatul se obligă să se aprovizioneze cu produse

sau materie primă doar de la francizor sau de la compania de aprovizionare comună întregii rețele de franciză.

2. Foarte importantă este posibilitatea de a avea surse suplimentare de venit prin vinderea licenței de franciză, un

exemplu fiind obligațiile financiare de bază pe care francizatul trebuie să le platească francizorului. Aceste obligații nu

presupun doar taxa de intrare în rețeaua de franciză care se plătește la semnarea contractului de franciză, ci și taxele

lunare plătite de francizat ce reprezintă plata pentru anumite servicii pe care francizorul le asigură pe durata acordului

de franciză. Trebuie menționat că uneori francizorul include această taxa inițială și taxele lunare în prețul produselor

și materiei prime aprovizionate francizatului. Această soluție încurajează potențialii francizați să intre în sistem chiar

dacă nu au capitalul necesar plătirii taxelor de franciză. Prin urmare, discuțiile și negocierile privind taxele periodice

ce trebuiesc plătite nu mai există, îmbunătățind relația dintre francizat și francizor.


3. Deoarece francizații investesc în această afacere și sunt proprietarii firmei pe care o conduc, aceștia sunt mai

dedicați funcționării corecte a acesteia decât ar fi un angajat oarecare.

4. Cheltuielile francizorului pentru activitățile de marketing și de promovare sunt mai reduse pentru simplul fapt că și

ceilalți membri ai rețelei de franciză sunt obligați să contribuie la fondul comun dedicat cercetării de piață și

publicității.

5. Poziția unui francizor este foarte favorabilă în ceea ce privește repartizarea atribuțiilor deoarece francizatul este cu

adevărat un antreprenor independent ce este responsabil pentru consecințele propriilor acțiuni. Acest lucru înseamnă

că, în cazul în care un consumator este nemulțumit de activitatea într-un punct de lucru al francizei, francizorul nu

poate fi tras la răspundere pentru greșelile francizatului. Un lucru însă trebuie menționat: în mintea consumatorului

toate locațiile ale aceleași francize contribuie la formarea imaginii acelui brand, deci o greșeală într-un magazin poate

afecta pe toți ceilalți francizați și, prin extensie, francizorul.

6. Pentru mulți antreprenori, franciza înseamnă eliminarea tuturor problemelor asociate cu ocuparea forței de muncă

și de gestionare a personalului deoarece aceste sarcini sunt direct administrate de deținătorul licenței de franciză.

Dezavantajele francizării pentru un francizor

Francizarea are numeroase avantaje, însă sunt și multe dezavantaje de care ar trebui să ții
cont înainte să iei în considerare această opțiune.

1. Francizații care au avut succes în conducerea unei companii în sistem de franciză doresc să devină

independenți. Prin urmare, francizatul poate deveni un competitor puternic, deoarece cunoaște foarte

bine piața, dar mai ales pentru că știe exact cum să abordeze situația competitivă cunoscând atât

punctele forte, cât și cele slabe ale francizorului. Din acest motiv este important să fie inclusă în acordul

de franciză clauza ce specifică faptul că francizatului îi este interzis să intre în competiție cu francizorul

sau cu ceilalți francizați din sistem. Cu toate acestea trebuie să fim conștienți de faptul că această clauză

trebuie supusă unei evaluări din punct de vedere etic și al legislației anti-monopol. În concluzie,

francizatul poate deveni un competitor doar după trecerea unei perioade de grație stabilită în clauza

contractului.

2. Un alt dezavantaj poate fi considerat atunci când vine vorba despre taxele pe care francizatul trebuie să

le plătească francizorului ce nu depind de nivelul vânzărilor, ci de profitul realizat. Sunt șanse ca


francizatul să încerce să subestimeze valoarea acestui profit astfel ajungând ca venitul tău ca francizor

să scadă.

3. Nu se pot ignora, de asemenea, problemele asociate cu necesitatea de a impune francizatului

respectarea standardelor de calitate în managementul francizei. Aceste standarde sunt importante în a

menține imaginea pozitivă a întregului sistem de franciză. Există situații în care, pentru un motiv sau altul,

nu se pot implementa în mod corespunzător recomandările francizorului incluse în pachetul de franciză.

S-ar putea să vă placă și