VI.

Afecțiuni ale aparatului biliar

Principalele afecțiuni ale aparatului biliar pot fi clasificate astfel:

• dischinezii biliare (dereglări ale funcției motorii a aparatului biliar, cu tulburări de evacuare
a bilei), posibile în două sensuri:
- hipotone (hipochinezii), cu stază biliară și favorizarea litiazei biliare;
- hipertone (hiperchinezii), cu colici biliare și durere în hipocondrul drept;
• litiază biliară;
• inflamații: colecistită (vezică biliară), angiocolită (căi biliare intrahepatice), colangită (căi
biliare extrahepatice), angiocolecistită (vezică și căi);
• tumori. (1)

1. Etiologie și fiziopatologie

Calculii biliari și noroiul biliar sunt formate din diferite tipuri de substanțe.
Calculii din colesterol reprezintă >85% dintre calculii biliari în țările occidentale. Pentru a se
forma calculii din colesterol sunt necesare trei evenimente:
a. Bila trebuie să fie suprasaturată cu colesterol. În mod normal, colesterolul insolubil în
apă devine solubil prin combinarea cu săruri biliare și lecitină pentru a forma miceliile
mixte. Suprasaturarea bilei cu colesterol poate fi rezultatul creșterii secreției de
colesterol (ca în diabet), a scăderii secreției de săruri biliare (de exemplu, în
malabsorbția grăsimilor) sau a unui deficit de lecitină (de exemplu, într-o boală
genetică ce cauzează o formă de colestază familială intrahepatică evolutivă).
b. Excesul de colesterol trebuie precipitat din soluție sub formă de microcristale solide.
Această precipitare este accelerată de mucină, fibronectină, alfa1-globulină sau
imunoglobuline. Apolipoproteinele A-I și A-II pot încetini acest proces.
c. Microcristalele trebuie să se unească. Această agregare, facilitată de mucină,
afectează contractilitatea veziculei biliare (chiar datorită excesului de colesterol din
bilă) și încetinește transportul intestinal, ceea ce permite transformarea acidului colic
sub influența bacteriilor în acid dezoxicolic. (2)
Noroiul biliar este format din bilirubinat de Ca, microcristale de colesterol și mucină. Noroiul
biliar apare în timpul stazei biliare, așa cum se întâmplă în sarcină sau pe parcursul nutriției
parenterale totale (NPT). De obicei, acest noroi biliar nu produce simptome și dispare când
boala primară se rezolvă. Pe de altă parte, noroiul poate produce colică biliară, calculi biliari
sau pancreatită.
Calculii cresc cu aproximativ 1-2 mm/an, fiind nevoie de o perioadă de 5-20 de ani pentru a
deveni suficient de mari ca să cauzeze probleme.
Durerea biliară nelitiazică este colica biliară care apare în absența litiazei biliare, ca rezultat
al unei afecțiuni funcționale sau structurale. Cauzele frecvente includ: microcalculi, motilitate
anormală a veziculei biliare, o sensibilitate excesivă a tractului biliar, disfuncția sfincterului
Oddi, hipersensibilitatea duodenului adiacent și, posibil, calculi care au migrat spontan. Unii
pacienți dezvoltă, în cele din urmă, alte afecțiuni gastrointestinale. (2)

2. Tablou clinic

80% dintre calculi nu produc simptome; în 20% dintre cazuri, simptomele variază de la colică
biliară la colecistită și la colangită care pune în pericol viața. La diabetici, manifestările sunt
mai severe. Calculii pot traversa ductul cistic fără a apărea simptome. Totuși, obstrucția
tranzitorie a ductului cistic produce caracteristic durere (colica biliară). Durerea poate fi
localizată în hipocondrul drept, dar adesea este difuză sau localizată în alte zone ale
abdomenului, în special la diabetici sau vârstnici. Poate iradia în spate sau în braț.
Deși dureri de tip biliar pot apărea după o masă copioasă, alimentele bogate în lipide nu
constituie un factor precipitant specific. Simptomele de dispepsie cum ar fi eructații,
balonare, senzație de plenitudine și greață sunt atribuite adesea greșit afecțiunilor veziculei
biliare. Aceste simptome sunt frecvente și pot fi asociate în egală măsură cu calculii biliari,
cu ulcerul peptic sau cu tulburările funcționale gastrointestinale. (2)
Colica biliară poate apărea și în absența calculilor biliari, în special la femeile tinere. Durerea
biliară nelitiazică este suspicionată la pacienții cu colică biliară la care testele nu au evidențiat
calculi. Aceste teste includ ecografia și ecografia endoscopică. (2)

3. Principii generale de tratament

În cazul calculilor biliari simptomatici, deși majoritatea colicilor biliare se rezolvă spontan,
simptomele recidivează la 20-40% dintre pacienți/an. Complicațiile cum ar fi colecistita,
litiaza coledociană, colangita și pancreatita litiazică apar la 1-2% dintre pacienți/an. De aceea,
excizia veziculei biliare (colecistectomia) este indicată. (2)
Pentru pacienții care refuză tratamentul chirurgical sau pentru aceia care nu ar putea suporta o
intervenție (de exemplu, datorită unei afecțiuni medicale concomitente cu vârsta înaintată),
calculii biliari pot fi uneori dizolvați administrând acizi biliari per os timp de mai multe luni
(de exemplu, acidul ursodeoxicolic). Calculii trebuie să fie colesterolici iar vezicula biliară să
funcționeze normal. (2)
În funcție de predominanța efectului asupra secreției și motilității veziculei biliare,
medicamentele se clasifică astfel:
- coleretice (stimulează secreția biliară hepatică);
- colecistochinetice (stimulează contracția veziculei biliare și relaxează sfincterul Oddi,
cu eliminarea bilei în duoden).
Unele substanțe au ambele acțiuni. (1)
Medicamentele coleretice se clasifică în funcție de origine, astfel:
• de origine animală: Săruri și acizi biliari;
• de origine vegetală: Cynara scolymus, Chelidonium, Berberis; uleiuri volatile cu terpene
(mentol, pinen, camfen, cineol, borneol);
• de origine anorganică: sulfat de sodiu, fosfat de sodiu, bicarbonat de sodiu;
• de origine organică de sinteză: salicilat de sodiu, propilbenzen (carbicol), fenobarbital. (1)

4. Automedicația și consilierea pacientului

Acizii biliari au efecte coleretice și colecistochinetice, favorizează absorbția grăsimilor,

colesterolului, vitaminelor liposolubile, activează lipaza pancreatică și contribuie la
menținerea unui tranzit intestinal normal.
Sunt indicați în dischinezii biliare hipotone, colecistite cronice nelitiazice, tulburări dispeptice
și constipație prin hipocolie și migrene de origine digestivă.
Reacțiile adverse care pot apărea sunt durerile abdominale și diareea. (3)

Produse:
Colebil, drajeuri
Substanțe active: Bilă bovină uscată 0,10 g; Salicilat de sodiu 0,09 g; Metenamină 0,05 g;
Ulei mentă 0,005 g.
Mod de administrare:
Adulți: 0,1-0,2 g de 2-3 ori pe zi, imediat după masă.
Copii: 0,1 g de 2-3 ori pe zi.
O serie de tratament durează 2-3 săptămâni.

Fiobilin, comprimate
Substanța activă: Acid dehidrocolic
Mod de administrare:
Adulți: 0,25-0,75 g într-o priză seara sau de 2-3 ori pe zi, după masă.
Copii peste 7 ani: 0,12-0,25 g de 1-2 ori pe zi. (3)
Cynara scolimus (Anghinarea) are proprietăți coleretice, colecistochinetice, stimulează
funcția antitoxică a ficatului și stimulează mobilizarea colesterolului. Prezintă efect laxativ,
spasmolitic și antiinflamator la nivelul căilor biliare.
Este indicată în colecistite subacute și cronice, hepatite cronice, ciroză hepatică, dischinezii
biliare și constipație. Se contraindică în afecțiuni hepatobiliare și renale acute și în diabetul
zaharat. (3)

Produse:
Cynarix soluție orală 40 mg/ml și drajeuri 55 mg
Substanța activă: Cynara scolymus (Anghinare)
Mod de administrare:
Adulți: Oral, 10-30 picături sau 2 drajeuri de 3 ori pe zi.
Copii de 3-7 ani: 3 picături de 2 ori pe zi;
Copii de 7-10 ani: 3 picături de 2 ori pe zi;
Copii peste 10 ani: jumătate din doza adulților.
O serie de tratament durează 2-3 săptămâni. Se poate repeta după o lună. (3)

Uleiurile volatile cu terpene (mentol, pinen, borneol, camfen, cineol) au acțiune coleretică și
antispastică.
Sunt indicate în colangită, colecistită, colelitiază, pancreatită cronică, hiperbilirubinemie
juvenilă, sindrom postcolecistectomie, spasme și dischinezii ale căilor biliare și în profilaxia
litiazei biliare.

Produse:
Rowachol, capsule și picături orale, soluție
Substanțe active: Levomentol 32 mg/caps; g% sol.: Menton 6; α-Pinen 13,6; β-Pinen 3,4;
Borneol 5; Camfen 5; Cineol 2.
Mod de administrare:
3-5 picături sau o capsulă de 3-5 ori pe zi cu 15-20 minute înainte de masă. Picăturile se iau
pe o bucată de zahăr sau pe o linguriță cu zahăr tos. În dureri intense și colici 20-40 picături o
dată.
Copii între 6-14 ani: 1-2 picături de 3-4 ori pe zi sau o capsulă de 1-2 ori pe zi. (3)

VII. Constipația
Constipația este un sindrom manifestat prin întârzierea tranzitului intestinal, cu scaune la
intervale mai mari față de normal (1-2/săptămână), fecale cu consistență crescută și
dificultate de defecație. (1)

1. Etiologie și fiziopatologie

Constipația acută sugerează o cauză organică; constipația cronică poate fi organică sau
funcțională.
Tabel. Cauzele constipației (2)
Cauză Exemplu
Constipație acută
Obstrucție acută de colon Volvulus, hernie, aderențe, fecalom.
Ileus paralitic Peritonită, traumatisme craniene sau fracturi
de coloană. repaus prelungit la pat.
Medicamente Anticolinergice (antipsihotice,
antiparkinsoniene, antispastice), cationi
(fier, aluminiu, calciu, bariu, bismut),
opioide, anestezice generale.
Constipație cronică
Tumori de colon
Afecțiuni metabolice Diabet zaharat, hipotiroidism,
hipercalcemie, uremie, porfirii.
Afecțiuni ale sistemului nervos central Boala Parkinson, scleroza multiplă, accident
vascular cerebral, leziuni ale măduvei
spinării.
Afecțiuni ale sistemului nervos periferic Boala Hirschsprung, neurofibromatoză,
neuropatii autonome.
Boli sistemice Scleroză sistemică, amiloidoză,
dermatomiozită, distrofia miotonică.
Funcțională Atonia colonului, sindromul de colon
iritabil.

În atonia colonică (sau constipația atonă) colonul nu răspunde la stimulii uzuali - alimentație
sau activități fizice – care provoacă evacuarea sau acești stimuli lipsesc. Pacientul are scaune
rare, dar nu simte nevoia de defecație. De obicei apare atunci când sensibilitatea rectului la
prezența bolului fecal este redusă datorită neglijării habituale a necesității de defecație sau
prin utilizarea pe perioadă lungă a laxativelor și clismelor. Este frecvent întâlnită la vârstnici
din cauza scăderii reflexelor colonice intrinseci pe măsura înaintării în vârstă, dietei sărace în
fibre, sedentarismului și utilizării medicamentelor care constipă.
Fecalomul, care poate avea drept cauză sau poate fi un efect al constipației, apare în special la
vârstnici. Odată cu înaintarea în vârstă, capacitatea rectlui crește, iar motilitatea colonică
scade, în special la cei care stau la pat sau la cei cu activitate fizică redusă. Este, de asemenea,
frecvent după administrarea de bariu pe gură sau prin clismă. Pacienții au durere rectală și
tenesme, și fac încercări repetate, dar inutile de defecație. Prezintă crampe și pot elimina
mucus apos sau material fecal provenit din jurul masei fixate, mimând diareea (diaree
paradoxală). Examenul rectal evidențiază o masă fermă, uneori asemănătoare pietrei, dar
deseori mai moale, asemănătoare chitului. (2)

2. Tablou clinic

Multe persoane cred fără temei că defecația zilnică este necesară și se plâng de constipație
dacă frecvența scaunelor este mai mică decât cea așteptată. Alții sunt preocupați de aspectul
(mărime, formă, culoare) sau de consistența scaunelor, deși uneori, cauza majoră este
nemulțumirea legată de actul de defecație în sine. Constipația este considerată cauza a multor
manifestări (durere abdominală, greață, anorexie) care sunt, de obicei, simptomele unei boli
de bază (de exemplu, sindrom de intestin iritabil, depresie). Pacienții nu trebuie să se aștepte
ca toate simptomele să fie atenuate de o defecație zilnică. (2)
Indivizii cu tulburare obsesiv-compulsivă simt nevoia de a-și curăța corpul zilnic de
“deșeurile murdare”. Depresia poate fi asociată cu incapacitatea defecației zilnice. Se poate
dezvolta un cerc vicios în care depresia reduce frecvența scaunelor și insuficiența defecației
sporește depresia. Astfel de persoane devin deseori utilizatori cronici de purgative sau petrec
mult timp la toaletă. (2)

3. Principii generale de tratament

În constipația cronică, laxativele se asociază cu măsuri igieno-dietetice:

- alimente bogate în fibre vegetale (pâine integrală, legume, fructe); piure de fructe la
copii;
- dietă bogată în lichide;
- mișcare, exerciții fizice. (1)
CLASE DE MEDICAMENTE
a. Laxativele de volum (de exemplu, psyllium, metilceluloza) sunt singurele laxative
acceptabile în caz de utilizare pe perioadă lungă. Unii pacienți preferă tărâțele
nerafinate 16-20 g (2-3 lingurițe), administrate cu fructe sau cereale. Agenții de volum
acționează lent și blând și sunt cei mai siguri agenți de stimulare a evacuării.
Utilizarea lor corectă presupune creșterea progresivă a dozelor – administrate de
preferință de 3-4 ori pe zi cu o cantitate suficientă de lichide (de exemplu, prin
adăugarea de 500 ml/zi de lichid suplimentar) pentru a evita ocluzia prin exces de
 agenți de volum - până la apariția unor scaune moi și voluminoase. Agenții de volum
au efecte naturale și, spre deosebire de alte laxative, nu duc la constipație atonă. (2)
b. Purgativele osmotice (săruri de magneziu, lactuloza, macrogolii) sunt utilizate în
pregătirea pacientului pentru unele tehnici de diagnostic intestinal și uneori în
tratamentul infestărilor parazitare. Ele sunt, de asemenea, utile în tratarea constipației.
Conțin ioni polivalenți care se absorb puțin (de exemplu, Mg, fosfat, sulfat) sau
carbohidrați (de exemplu, lactuloză, sorbitol) care rămân în lumenul intestinal, mărind
presiunea osmotică intraluminală și atrăgând apa în intestin. Creșterea volumului
stimulează peristaltismul. Acești agenți acționează de obicei după un interval de 3 ore.
(2)
c. Purgativele iritante sau de contact (de exemplu, uleiul de ricin, antrachinonele,
senna și derivații săi, cascara, fenolftaleina, bisacodilul) acționează prin iritarea
mucoasei intestinale sau prin stimularea directă a plexurilor submucos și mezenteric.
Unele sunt absorbite, metabolizate de ficat și readuse în intestin prin bilă.
Peristaltismul și volumul lichidian intraluminal cresc, rezultând crampe și eliminare
de scaune semisolubile în 6-8 ore. În afară de tratamentul constipației, sunt utilizate
pentru golirea intestinului în vederea unor teste diagnostice. (2)
d. Laxative pentru uz rectal (de exemplu, fosfat monosodic și disodic, citrat de sodiu,
sorbitol, docusat, glicerină). (1)

4. Automedicația și consilierea pacientului

Regimul alimentar trebuie să conțină suficiente fibre (în mod normal 20-30 g/zi) pentru a
asigura un volum adecvat al scaunului. Fibrele vegetale, care sunt în mare parte nedigerabile
și neabsorbabile, măresc volumul scaunului. De asemenea, anumite componente ale fibrelor
absorb lichide, făcând scaunele mai moi și, astfel, facilitând evacuarea lor. Fructele și
legumele sunt surse recomandate, ca și cerealele care conțin tărâțe. (2)
Laxativele trebuie utilizate cu prudență. Unele dintre ele (de exemplu, fosfații, celuloza și
tărâțele) pot interfera cu absorbția unor medicamente prin legarea chimică. Tranzitul rapid al
bolului fecal poate antrena anumite medicamente și substanțe nutritive dincolo de locul lor
optim de absorbție. (2)
Durerea abdominală acută de etiologie necunoscută, bolile inflamatorii intestinale, ocluzia
intestinală, hemoragia digestivă și fecaloamele constituie contraindicații pentru folosirea
laxativelor și purgativelor. (2)
Modificările comportamentale pot fi de ajutor. Pacientul trebuie să încerce să aibă defecație
la aceeași oră în fiecare zi, de preferat la 15-45 minute după micul dejun, deoarece ingestia de
alimente stimulează motilitatea colonului. Eforturile de defecație inițiale, regulate,
neprecipitate pot fi ajutate cu supozitoare cu glicerină. (2)

Produse:
Plantaben, pulbere efervescentă
Substanță activă: Plantago ovata semințe nedecorticate 3,5 g.
Mod de administrare:
Adulți și copii peste 12 ani: zilnic, 1-3 plic(uri) cu doza unică dizolvat(e) în apă.
Copii 6-12 ani: ½ plic cu doza unică de 1-3 ori pe zi. Un plic se adaugă peste 150 ml apă.
Pe perioada tratamentului, se vor consuma zilnic 1-2 litri de lichid. (3)

Forlax, pulbere pentru soluție orală

Substanță activă: Macrogol 4000 10 g/plic.
Mod de administrare:
3-4 plicuri pe zi până la apariția primului scaun, apoi se continuă cu 1-2 plicuri pe zi, ca
tratament de întreținere.
Conținutul fiecărui plic se dizolvă într-un pahar cu apă. Efectele apar la 24-48 ore după
administrare. (3)

Dulcolax, supozitoare 10 mg și drajeuri gastrorezistente 5 mg

Substanță activă: Bisacodil 10 mg (în supozitoare) și 5 mg (în drajeuri gastrorezistente).
Mod de administrare:
Oral: Efect în 10-12 ore. Adulți: 5-10 mg seara, rareori 15-20 mg. Prepararea tractului
intestinal inferior: până la 30 mg.
Nu se asociază cu lapte, antiacide.
Copii peste 6 ani: 2,5 mg.
Rectal: Efect în 20-60 minute. Adulți: 10 mg, dimineața.
Copii peste 2 ani: 10 mg.
Copii sub 2 ani: 5 mg.
Durata tratamentului nu trebuie să depășească 7-10 zile. (3)

Supozitoare cu glicerină, supozitoare pt. adulți (2,09 g) și supozitoare pt. copii (1,39 g)
Substanță activă: glicerină
Mod de administrare:
Intrarectal, un supozitor la nevoie, umezit cu apă înainte de utilizare. (3)
VIII. Diareea

Diareea constă în scaune (eliminare de materii fecale) cu consistență scăzută (moi sau
apoase), consecință a: tranzitului intestinal accelerat și/sau hipersecreției gastrointestinale,
datorate iritației mucoasei și stimulării terminațiilor parasimpatice vagale și plexurilor
intramurale.
Diareea reprezintă manifestarea clinică a dezechilibrului fiziopatologic între cantitatea de apă
și electroliți secretată digestiv și cantitatea absorbită.
Diareea poate fi:
- diaree acută apoasă;
- diaree persistentă sau cronică (durata peste 3 săptămâni).
Consecința majoră a diareei este deshidratarea care poate fi gravă sau chiar letală în diareea
apoasă acută prelungită, în special la copii și vârstnici. (1)

1. Etiologie și fiziopatologie

Diareea apare în special datorită excesului de apă din fecale, putând fi:
- infecțioasă
- indusă de medicamente
- legată de alimentație
- postchirurgicală
- inflamatorie
- legată de tranzitul intestinal sau
- de malabsorbție.
Aceste cauze produc diareea prin patru mecanisme:
- sarcină osmotică crescută
- secreție crescută
- inflamație și
- timp de absorbție scăzut. (2)
În diareea paradoxală apare prelingerea conținutului intestinal pe lângă fecaloamele blocate.
Diareea acută (<4 zile) este cauzată predominant de condiții autolimitate cum ar fi
toxiinfecțiile alimentare sau infecțiile.
Complicațiile apar în orice tip de diaree, indiferent de cauza care a produs-o. Apar uneori
pierderi lichidiene cu deshidratare crescută, pierderi electrolitice (Na, K, Mg și Cl) și chiar
colaps vascular. Colapsul se poate dezvolta rapid la pacienții cu diaree severă (de exemplu, la
cei cu holeră) sau la cei foarte tineri, foarte vârstnici sau debilitați. Pierderile de bicarbonat
pot produce acidoză metabolică. Hipopotasemia poate apărea în diareea severă sau cronică,
sau dacă scaunul conține mucus în exces. Hipomagneziemia consecutivă diareei prelungite
poate cauza tetanie. (2)

2. Tablou clinic

În cadrul diareei cronice, distingem următoarele forme:

- Diareea osmotică
- Diareea inflamatorie
- Diareea datorată scăderii timpului de absorbție
- Diareea legată de malabsorbție.
Diareea osmotică apare atunci când substanțele neabsorbabile hidrosolubile rămân în intestin
unde rețin apa. Aceste substanțe includ: polietilen glicol, sărurile de Mg (hidroxid și sulfat) și
fosfatul de sodiu, care sunt utilizate ca laxative. Diareea osmotică apare în caz de intoleranță
la carbohidrați (de exemplu, intoleranța la lactoză cauzată de deficitul de lactază). Ingestia de
cantități mari de hexitoli (de exemplu, sorbitol, manitol, xilitol), utilizați ca substituenți de
zahăr, provoacă diaree osmotică deoarece hexitolii sunt absorbiți lent. Lactuloza, care este
utilizată ca laxativ, produce diaree printr-un mecanism asemănător. Consumul exagerat al
unor fructe poate produce diaree osmotică. (2)

Tabel. Factorii alimentari care pot înrăutăți diareea (2)

Factor alimentar Sursa
Cafeină Cafea, ceai, preparate eliberate fără rețetă
pentru cefalee
Fructoză (în cantitate care depășește Suc de mere, suc de pere, struguri, miere,
capacitatea de absorbție a intestinului) curmale, alune, smochine, băuturi
răcoritoare (în special cu aromă de fructe)
Hexitol, sorbitol și manitol Suc de mere, suc de pere, bomboane
mentolate sau gumă de mestecat fără zahăr
Lactoză Lapte, înghețată, iaurt înghețat, brânză dulce
Antiacide care conțin Mg Antiacide
Sucroză Zahăr de masă

Diareea secretorie apare atunci când intestinul secretă mai mulți electroliți și apă decât
reabsoarbe. Secretagogii sunt reprezentați de toxinele bacteriene (de exemplu, în holeră și
colitele cu Clostridium difficile), virusurile enteropatogenice, acizii biliari (de exemplu, după
rezecție ileală), grăsimile alimentare neabsorbite și anumite medicamente (chinina, chinidina,
colchicina, colinesteraza, inhibitorii de colinesterază, purgativele antrachinonice, uleiul de
ricin, prostaglandinele).
Secretagogii sunt produși de variate tumori endocrine, cum ar fi vipomul (peptidul intestinal
vasoactiv), gastrinomul (gastrina), mastocitoza (histamina), carcinomul medular tiroidian
(calcitonina și prostaglandinele) și tumorile carcinoide (histamina, serotonina și
polipeptidele). Rareori, colita microscopică (colita colagenozică sau limfocitică) determină
diaree secretorie, în special la femeile cu vârsta >60 de ani. (2)
Diareea inflamatorie apare în unele infecții și boli care produc inflamația sau ulcerație
mucoasei (de exemplu, boala Crohn, colita ulcerativă, TBC, limfomul, cancerul). Rezultă o
exsudare a plasmei, a proteinelor serice, sângelui și mucusului, având ca efect creșterea
volumului și a fluidității materiilor fecale. Afectarea mucoasei rectale poate provoca tenesme
și defecații mai frecvente deoarece rectul inflamat este mai sensibil la distensie. (2)
Diareea datorată scăderii timpului de absorbție apare atunci când chimul nu este expus unei
suprafețe de absorbție adecvate a tractului digestiv o perioadă suficientă de timp, astfel că
rămâne prea multă apă în fecale. Condițiile în care scade timpul de expunere sunt: rezecțiile
intestinului subțire sau gros, rezecția gastrică, piloroplastia, vagotomia, bypass-ul chirurgical
al segmentelor intestinale și medicamentele (de exemplu, antiacide care conțin magneziu,
laxative) sau agenți umorali (de exemplu, prostaglandine, serotonină) care accelerează
tranzitul prin stimularea musculaturii intestinale netede. (2)
Diareea legată de malabsorbție poate fi rezultatul unui mecanism osmotic sau secretor.
Mecanismul poate fi osmotic dacă materialul reabsorbit este abundent, hidrosolubil și cu
greutate moleculară scăzută. Lipidele nu sunt osmotice, dar unele (acizi grași, acizi biliari)
acționează ca stimulente ale secreției și produc diaree secretorie. În malabsorbția generalizată
(de exemplu, sprue nontropical), malabsorbția grăsimilor provoacă secreție colonică și
malabsorbția glucidelor provoacă diaree osmotică.
Diareea prin malabsorbție poate apărea și când tranzitul chimului prin intestin este prelungit
și bacteriile fecale proliferează în intestinul subțire, așa cum se întâmplă în stenozele
segmentare, afectarea intestinală din sclerodermie și ansele stagnante create prin intervenție
chirurgicală. (2)

3. Principii generale de tratament

Tratamentul diareei acute constă în:

- tratamentul de urgență al pierderilor de apă și electroliți, prin rehidratare cu soluții de
electroliți, pe cale orală sau parenterală (în cazuri grave, în spital);
- tratament antidiareic medicamentos simptomatic-patogenic sau etiologic, în cazuri
grave și cu durată peste 24 ore.
Tratamentul diareei cronice constă în:
- corectarea dezechilibrului hidroelectrolitic și acidobazic;
- tratament antidiareic medicamentos patogenic sau etiologic. (1)
Diareea severă necesită tratament de reînlocuire a lichidelor și electroliților pentru a corecta
deshidratarea, pierderile electrolitice și acidoza. NaCl, KCl și glucoza sunt, în general,
necesare. Perfuziile pentru corectarea acidozei (lactat, acetat sau bicarbonat de sodiu) pot fi
indicate dacă bicarbonatul seric este <15 mEq/L. O soluție de glucoză și electroliți poate fi
administrată pe cale orală dacă greața și vărsăturile nu sunt severe. Administrarea
concomitentă, orală și parenterală, de fluide este uneori necesară când cantitatea de apă și
electroliți ce trebuie înlocuită este importantă (de exemplu, în holeră). (2)
Diareea este un simptom. Dacă este posibil, boala subiacentă trebuie tratată, dar deseori este
necesar și tratamentul simptomatic. (2)
Tratamentul fiziopatogenic al diareei:
- diareea cronică și diareea acută, cu fiziopatogenie de hiperfuncție intestinală motorie
și secretorie (fără simptomatologie de diaree infecțioasă): antipropulsive opioidergice
(codeină, loperamid, acetorfan);
- diaree de putrefacție: săruri de bismut;
- diaree de fermentație: săruri de calciu;
- profilaxia dismicrobismului secundar antibioterapiei: Saccharomyces boulardi;
- sindromul diareic hemoragic, din rectocolita hemoragică (colita ulceroasă):
antiinflamatoare intestinale (sulfasalazina, mesalazina; corticosteroizi); (1)
Contraindicații
Este contraindicată administrarea antipropulsivelor (opioide, parasimpatolitice) în
următoarele cazuri de diaree acută:
- enterite infecțioase (cu E. coli, Salmonella, Shigella, etc.) întrucât prelungesc
stagnarea microorganismelor în intestin și febra;
- diaree provocată de tratamentul cu antibiotice cu spectru larg, întrucât pot provoca
efecte toxice. (1)
CLASE DE MEDICAMENTE utilizate în tratarea diareei:
a. Antiinfecțioase intestinale
- antibiotice (de exemplu, nistatina, rifaximina, fidaxomicina)
- chimioterapice (de exemplu, nifuroxazid, furazolidon, clorchinaldol)
b. Adsorbante intestinale (cărbune medicinal, diosmectita)
c. Antipropulsive (loperamid)
d. Antiinflamatoare intestinale
- corticosteroizi (budesonid)
- antialergice (nesteroidiene): (cromoglicat de sodiu)
- derivați de acid aminosalicilic (sulfasalazina, mesalazina)
e. Microorganisme antidiareice (Saccharomyces boulardii)
f. Alte antidiareice: racecadotril. (3)

4. Automedicația și consilierea pacientului

Anamneza trebuie să stabilească:

 - durata și severitatea diareei;
- circumstanțele de debut (inclusiv călătoriile recente, ingestie de alimente, sursa de
apă și medicația utilizată - în special orice antibiotic luat în ultimele 3 luni);
- asocierea durerii abdominale sau a vărsăturilor;
- modificări ale caracteristicilor scaunului (de exemplu, prezența de sânge, modificări
ale culorii și consistenței prezența steatoreei);
- modificări asociate ale greutății și apetitului;
- prezența senzației imperioase de defecație și a tenesmelor. (2)
Simptomele pot fi de ajutor pentru a identifica ce parte a intestinului este afectată. În
general, în cazul bolilor intestinului subțire, scaunele sunt voluminoase și apoase sau
grăsoase. În bolile colonului, scaunele sunt frecvente, uneori de volum mic și posibil însoțite
de sânge, puroi, mucus și disconfort abdominal. În bolile mucoasei rectale, rectul este mai
sensibil la distensie, iar diareea poate fi caracterizată prin scaune frecvente, de volum mic.
(2)
Antidiareicele nu trebuie utilizate în diareea hemoragică de cauze necunoscute deoarece
pot exacerba colita cu Clostridium difficile sau pot crește riscul de apariție a sindromului
hemolitic-uremic în infecția cu Escherichia coli producătoare de toxină. Utilizarea lor trebuie
restricționată la pacienții cu diaree apoasă și fără semne de toxicitate sistemică. (2)
Creșterea consistenței scaunului este asigurată de compușii de psyllium sau de
metilceluloză. Acești agenți de volum, deși de obicei recomandați pentru constipație, scad
fluiditatea scaunelor când sunt administrați în doze mici. Caolinul, pectina și cărbunele
medicinal activat absorb lichidele. Substanțele dietetice osmotic-active (de exemplu,
cafeina, fructoza sau lactoza) și medicamentele stimulante trebuie evitate. (2)

Produse:
Furazolidon Terapia, comprimate
Substanța activă: Furazolidon 0,10 g (adulți); 0,025 g (copii).
Mod de administrare: Oral, la mese;
Adulți: 100 mg de 4 ori pe zi (la 6 ore);
Copii sub un an: 8-16 mg, de 4 ori pe zi;
Copii de 1-5 ani: 25-33 mg de 4 ori pe zi;
Copii peste 5 ani: 50 mg de 4 ori pe zi.

Saprosan, drajeuri
Substanța activă: Clorchinaldol 100 mg;
Mod de administrare: Oral, după masă;
Adulți: 100-200 mg de 3 ori pe zi;
Copii: 10mg/kg/zi.

Smecta, pulbere pentru suspensie orală

Substanța activă: Diosmectita 3 g/plic;
Mod de administrare: În diareea acută:
Sugar, copil <1 an: 2 pachete/zi timp de 3 zile, apoi 1/zi;
Copii >1 an: 4 pachete/zi primele 3 zile, apoi 2/zi.
Adult: 3 pachete/zi.
Doza zilnică poate fi dublată la începutul tratamentului.
Pulberea se suspendă imediat înainte de utilizare, în ½ pahar apă sau în biberon pentru
sugari. Administrarea se face după masă în esofagită și la distanță de masă în alte indicații.

Imodium, capsule
Substanța activă: Loperamid 2 mg;
Mod de administrare: Oral
Adulți: inițial 4 mg, apoi câte 2 mg după fiecare scaun nelegat. Doza medie de întreținere 4-8
mg pe zi, maximum 16 mg pe zi.
Copii peste 6 ani, inițial 2 mg, maximum 6 mg/zi.
Contraindicații: Copii sub 6 ani, scaune cu sânge (risc de ileus paralitic).

Enterol-250, Pulbere liofilizată de celule vii pt. sol. orală - capsule, plicuri
Substanța activă: Saccharomyces boulardii
Mod de administrare: 1-4 capsule (plicuri)/zi.
Conținutul plicurilor nu se dizolvă în lichide foarte calde sau alcoolizate.
Precauție: La imunodeprimați poate apărea infecție sistemică cu Saccharomyces boulardi.
(3)

IX. Concluzii
X. Bibliografie

1. Aurelia NC, Negreș S, Chiriță C, Turculeț IL, Marineci CD, Brezina A. Tratat de
Farmacologie. Ediția 1. București, Editura Medicală, 2006.
2. Beers MH, Porter RS. THE MERCK MANUAL OF DIAGNOSIS AND THERAPY. 18-th
edition. 2006
3. Dobrescu D, Negreș S, Dobrescu L, McKINNON R. Memomed 2017 – Memorator de
farmacologie alopată. Ediția a 23-a. București, Editura Universitară, 20017.