Sunteți pe pagina 1din 10

LUCRARE DE LICENȚĂ

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL


ÎN DEPISTAREA ȘI
MANAGEMENTUL TUBERCULOZEI

Candidat: MANOLACHE ALEXANDRA


Facultatea de Medicină Coordonator: Șef Lucr. Dr. Cojocaru Cristian
Specializarea: Asistență Medicală Generală
Disciplina: Pneumologie

2022
MOTIVAȚIA ALEGERII
TEMEI ȘI OBIECTIVE

Alegerea acestei teme, nu a fost o simplă întâmplare. Se datorează experienței trăite pe secția de Ftiziologie din Spitalul Bisericani, județul Neamț, unde,
voluntar fiind, am descoperit că, România încă duce o luptă crâncenă cu tuberculoza, pe care eu personal, o credeam eradicate.

❖ Analiza factorilor de risc ce conduc la incidența tuberculozei (statusul social, condițiile de viață, viciile, vârsta, sexul);

❖ Stabilirea simptomatologiei, care nu este deloc de neglijat, unele acuze, cum ar fi dispneea sau hemoptizia, putând pune în pericol viața pacientului într-
un timp foarte scurt;

❖ Evoluția afecțiunii, de la începerea tratamentului, pentru a stabili momentul în care pacientul nu mai este contagios;

❖ Este important să stabilim care este momentul începerii simptomelor și durata până la prezentarea pacientului la medic, întrucât aceasta este principala
cauză a transmiterii bacilului;

❖ O tuberculoză sensibilă, se poate vindeca mai repede și mai ușor decât variantele de TB – MDR, TB – XDR, așadar este necesar să înțelegem mecanismul
prin care un pacient dezvoltă cele din urmă forme, pentru a încerca prevenirea lor;

❖ Perspectiva pacientului cu privire la boala lui, complianța acestuia la tratament, conștientizarea diagnosticului și a riscurilor la care îi supune pe cei din
jur;

❖ Evidențierea importanței tratamentului, fără de care tuberculoza poate să conducă spre decese;

❖ Această lucrare are și menirea de a studia localizarea afectării pulmonare, precum și tipul de afectare ( cazeoasă, infiltrativă, cavitară);

❖ Stabilirea efectelor adverse, a complicațiilor, care impun schimbări de management a tratamentului;


GENERALITĂȚI DESPRE
TUBERCULOZĂ

❖ Tuberculoza este o afecțiune infectocontagioasă, care atacă de cele mai multe ori plămânul.
❖ Se transmite de la un individ bolnav la altul sănătos, de obicei pe calea aerului, când un bolnav cu tuberculoză pulmonară tușește, strănută ori scuipă, iar individul
sănătos inhalează pe căile respiratorii ( adică pe nas sau pe gură), picăturile de salivă infectată. O persoană are nevoie să inhaleze doar un număr mic de germeni ca să se
infecteze.
❖ Responsabil de această boală este Mycobacterium tuberculosis, sau bacilul Koch.
❖ A fost și este încă o patologie larg răspândită la nivelul întregului glob. Conform World Health Organization, în anul 2020 incidența totală de tuberculoză era de
9.870.000, cu o rată de 127 de îmbolnăviri la 100.000 de locuitori. Se remarcă totuși o ușoară scădere, cu 11 procente, comparativ cu datele pe care le avem din anul 2015.
❖ Ce este mai îngrijorător, este numărul colosal de decese care se produc anual, în ciuda faptului că afecțiunea poate fi prevenită și tratată. Numai în 2020 s-au
înregistrat 1.500.000 de decese (cu 5,6% mai multe decât în anul 2019), ceea ce face tuberculoza să fie infecția care produce cele mai multe decese la nivel mondial.
❖ Se estimează că aproximativ o pătrime din populația planetei ar fi infectată, dar doar undeva la 5-15% dintre aceștia vor dezvolta tuberculoza. Restul populației, nu
are boala, deci nu este contagioasă.
❖ Majoritatea oamenilor care se îmbolnăvesc de tuberculoză, trăiesc în țări în curs de dezvoltare, însă întâlnim boala peste tot.
❖ Atât infecția cât și boala, se pot trata cu antibiotice.
❖ Tuberculoza este o cauză majoră a deceselor bolnavilor cu HIV, dar și un lider ce contribuie la rezistența antimicrobiană.
O tuse persistentă care Transpirație în timpul
Scădere în greutate
durează mai mult de 2-3 nopții
săptămâni

Pierderea poftei de Senzație de slăbiciune,


Febră care nu cedează
mâncare oboseală și respirație
tăiată
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN
DEPISTAREA ȘI MANAGEMENTUL
TUBERCULOZEI

Orice individ suspect de tuberculoză, trebuie consultat la dispensarul de pneumoftiziologie teritorial, atât din
punct de vedere clinic, cât și radiologic și bacteriologic: EXAMEN MICROSCOPIC
• Colorația Ziehl – Neelsen
CULTIVAREA BACILULUI
• Pe medii de cultură lichide (MGIT 960 cu rezultat final în max 21 zile)
• Pe medii de cultură solide (Lowenstein-Jenssen cu rezultat final la 60
zile)
IDENTIFICARE GENETICĂ
MANEVRE SPECIFICE • material ADN specific Micobacterium Tuberculosis
TUBERCULOZEI

❖ VACCINUL BCG - Vaccin viu atenuat (bacilul Calmette-Guerin, provenit din M. bovis). Oferă protecție partială (20-60%) împotriva dezvoltării
tuberculozei
❖ TESTUL LA TUBERCULINĂ - 0,1 ml intradermic, rezultat la 72 ore, pozitiv la indurație > 10 mm, sau > 5 mm la persoanele cu factori de risc
❖ RADIOGRAFIE ȘI RADIOSCOPIE - Oferă informații despre gradul de afectare pulmonară cât și despre tipul de leziune
❖ RECOLTAREA SPUTEI – prin tuse provocată, spălătură gastrică, bronhoscopie, aerosoli
❖ ENDOSCOPIE BRONȘICĂ (BRONHOSCOPIE) – Recoltare de probe biologice, căile respiratorii mari sunt controlate amănunțit pentru
identificarea anomaliilor
TRATAMENTUL
PACIENTULUI CU TB

DOTS - Tratament sub directă observare, de scurtă durată, standardizat (Directly Observed Treatment, Short-course) -
Pacientul trebuie supravegheat până termină de înghițit toate pastilele;

•Izoniazidă - HIN (H)


CATEGORIA TIP DE PACIENT REGIM DURATĂ
DE •Rifampicină - RMP (R)
•Pirazinamidă - PZM
PRIMĂ (P) Categoria I Cazuri noi 2 luni (HRZE) 6 luni
LINIE •Etambutol - EMB (E) pozitive 4 luni (HR)3
•Streptomicină - SM (S)
Categoria II Recidive 2 luni (HRZES) 8 luni
MEDICAMENTE DE •Cicloserină 1 lună (HREZ)
ANTI-TB LINIA A •Kanamycină 5 luni (HRE)3
•Etionamidă
DOUA •Levofloxacină Categoria IV Cazuri cronice, Tratament 18 – 24 luni
rezistente individualizat

PRINCIPII DE TRATAMENT

➢ Tratament în priză matinală unică, “a jeun” ➢ Monitorizare renală pentru Etambutol și Rifampicină
➢ Doze adaptate în funcție de greutatea pacientului și ritmul de administrare ➢ Monitorizare hepatică pentru Izoniazidă și Rifampicină
➢ Se asociază antibioticele, nu se face monoterapie ➢ Are prioritate tratamentul pentru TB la un pacient infectat și cu HIV
➢ Inițierea tratamentului cât mai precoce ➢ Pentru alăptare, mama și sugarul nu necesită adaptări
➢ Tratament complet ➢ Asocierea contraceptivelor cu Rifampicina, scade efectul pilulei
REZULTATELE STUDIULUI

Sexul pacienților Status social

38% 39
110

62%
CU VENITURI

FĂRĂ VENITURI

Femei Bărbați Pacienți

Manifestare clinică - tusea Manifestare clinică - Manifestare clinică -


dispneea hemoptizia

100 89
FĂRĂ TUSE 22
60
50

CU TUSE 127 Cu dispnee Fără dispnee 0

Cu tuse Fără tuse Cu dispnee Fără dispnee Fără hemoptizie Cu hemoptizie


0 50 100 150
Localizare TB

TB bilateral 30
TB plămân stâng 58
TB plămân drept 51
0 10 20 30 40 50 60

TB plămân drept TB plămân stâng TB bilateral

Fumatul Tipuri de cazuri TB SENSIBILĂ vs. TB -


MDR
56 20
150
21
48 100
50
81 0
72
Cazuri TB - Cazuri TB
0 20 40 60 80 100 MDR
Foști fumători Nefumători Fumători Cazuri cu TB cronică Cazuri de recidivă Cazuri noi de TB Pacienți
DISCUȚII ȘI
CONCLUZII
❖ Tuberculoza este o boală foarte contagioasă care se răspândește pe calea aerului.

❖ Orice pacient cu tuse care durează mai mult de 3 săptămâni, trebuie să beneficieze de efectuarea unei radiografii toracice.

❖ Întreruperea tratamentului sau folosirea necorespunzătoare a dozelor de medicamente poate duce la selecția de tulpini rezistente la tratament, mai dificil de tratat, durata
tratamentului putând ajunge până la 2 ani.

❖ Pentru formele de tuberculoză chimiorezistente se folosesc scheme de tratament individualizate cu medicamente de linia a doua, pe o perioadă lungă de timp (1-2 ani).

❖ Susținerea diagnosticului de tuberculoză pulmonară, pe criteriul etiologic reprezintă „Gold Standardul“ investigației de laborator, verigă importantă pentru diagnostic,
tratament și evaluarea bolii.

❖ Tuberculoza neconfirmată bacteriologic sau eliminatoare de puțini bacili (paucibacilară) este acceptată în definițiile O.M.S., dar continuă să fie o problemă clinică
obișnuită în practica de rutină

❖ Modificările radiologice pulmonare predominant întâlnite au fost cele de tip infiltrativ-nodular la ambele sexe.

❖ În literatura medicală se evidențiază existența diferențelor între pacienții de sex feminin și cei de sex masculin

❖ Datele din literatura de specialitate susțin, ca și rezultatele din acest studiu de altfel, legătura între fumat și riscul de tuberculoză

❖ Consumul excesiv de alcool, poate, prin afectarea mecanismelor imune, „să aștearnă patul tuberculozei” citând aforismul clasic al lui Landouzy

❖ Netratarea tuberculozei poate conduce la deces.

❖ Persoanele tratate corect se recuperează!


ÎMPREUNĂ PUTEM OPRI TUBERCULOZA!

S-ar putea să vă placă și