CURS 14

CAPSULE MEDICINALE

1. Generalităţi

Sunt învelişuri destinate să acopere medicamentele solide, moi sau lichide,

divizate în doze unitare.
Rolul lor este de a uşura administrarea, de a masca gustul şi mirosul neplăcut,
de a creşte stabilitatea preparatelor, de a dirija acţiunea substanţelor
medicamentoase într-o anumită porţiune a tubului digestiv.
“Capsula” este un medicament format din înveliş şi preparatul farmaceutic
conţinut care se ingerează împreună. F.R.X are o monografie care se referă la
preparatele farmaceutice formate din învelisuri cu doze unitare de substanţe active
asociate sau nu cu substanţe auxiliare, destinate administrării pe cale orală.
Există şi capsule cu administrare rectală, vaginale sau topică, ce corespund
altor condiţii de calitate.
Termenul de “capsulă” se foloseşte şi numai pentru înveliş.
Capsulele medicinale se clasifică în amilacee şi gelatinoase şi se înghit odată
cu substanţa medicamentoasă. Cea de-a III-a categorie, capsulele de hârtie se
referă doar la ambalaj. La acestea ambalajul se aruncă.

2. Capsulele amilacee

Sunt prevăzute în F.R.X, având o importanţă diminuată prin înlocuirea cu cele

gelatinoase. Se folosesc în farmacie la realizarea pulberilor divizate magistrale.
Se constituie din cocă de amidon. Au formă cilindrică, plată constituită din
două capace de cutie puţin diferite ca diametru ce se închid prin suprapunere. Se
mai numesc caşete sau buline sau hostia.
Avantaje:
- prin învelire substanţele active maschează gustul şi mirosul neplăcut al
componentelor
- nu au acţiune terapeutică chiar dacă este digerat în tubul digestiv după
ingerare
- eliberează conţinutul rapid
- se pretează la realizarea în farmacie de pulberi divizate
- au mai multe mărimi, învelind cantităţi diferite de pulberi (până la 2 g)

1
 - prin introducerea rondelei din acelaşi material între componente
incompatibile, ele se pot asocia în acelaşi preparat.
Dezavantaje:
- folosirea doar pentru substanţele uscate (pulberi şi granulate)
- înghiţirea dificilă dacă au volum mare, pentru aceasta trebuie să se înmoaie
în prealabil
- materialul este fragil, se poate deforma uşor, se rupe sal cele două
semicapsule se pot detaşa şi pot împrăştia conţinutul
- învelişul este sensibil la umiditate, este permeabil pentru era şi
componentele volatile, pierzâdu-se astfel din compoziţie
- substanţele higroscopice, delicvescente şi amestecurile eutectice se
condiţionează prin măsuri speciale (amestec cu lactoză sal disc hostia)
- amidonul poate racţiona cu unele componete (Iodul).

Obţinerea
Se prepară industrial. Se foloseşte amidon de grâu în amestec cu cel de
porumb, din care se obţine o pastă în care se adaugă o cantitate mică de ulei. Pasta
se aşează între două plăci circulare din bronz ce conţin alveole asemănătoare
fagurelui de albine. Plăcile metalice se încălzesc electic şi în timp foarte scurt, foile
se coc, se scot de pe plăcile unse cu ulei în prealabil, rezultând nişte foi albe, se lasă
24-48 de ore la rece în atmosferă umedă, pentru a recâştiga o mică cantitate de apă
(scăzându-se astfel fragilitatea). Se decupează, se separă cutiile de capace. Cele
necorespunzătoare se îndepărtează. Se ambalează în cutii de carton cu două
compartimente (pentru cutii şi pentru capace).
Dimensiuni: 00, 0, 1 şi 2 în funcţie de cantitatea de pulbere care se divizează.
Există şi un tip de capsule aminacee cu formă saturnină care se lipesc pe
margine după umplere.

Control şi subcontrol de calitate

F.R.X prevede normele:
1) culoarea albă
2) să fie uniforme
3) să aibă marginile întregi
4) să aibă suprafaţa lucioasă
5) să fie rezistente la manipulare
6) să nu aibă gust şi miros neplăcut
7) în apă să dea pastă moale în 30 de secunde
8) să nu conţină metale grele
9) reziduul la calcinare să fie mai mic decât 1%
Se umplu manual. Se ambalează în cutii de material plastic, nu în pungi de
hârtie.

2
3. Capsule gelatinoase

Sunt învelişuri de gelatină în care se includ doze unitare de medicamente

solide, moi sau fluide, administrate oral, cu un conţinut constituit din substanţe active
cu sau fără unul sau mai mulţi excipienţi ce nu trebuie să deterioreze învelişul.
Tipuri: 1) capsule gelatinoase moi
2) capsule gelatinoase tari
1) Capsulele gelatinoase moi au un înveliş continuu, moale, cu elasticitate,
de formă sferică, ovoidă sau alungită, conţin produse fluide sau sub formă de paste.
Capsulele sferice sunt mai mici cu pereţii mai rigizi numite perle. F.R.X denumeşte
perlele ca fiind toate capsulele gelatinoase moi.
2) Capsulele gelatinoase tari se mai numesc capsule cu capac, operculate
sau gelule.
Au formă de cilindri alungiţi cu capete rotunjite, se închid prin îmbucare, conţin
pereţi tari, au înveliş discontinuu, conţin amestecuri de substanţe sub formă de
pulberi şi granule.
Avantaje:
1) maschează gustul şi mirosul neplăcut
2) dozare corectă
3) se asigură stabilitate corespunzătoare
4) se asigură uşurinţă la administrare prin ingerare la umectarea uşoară şi prin
forma lor
5) o bună toleranţă digestivă datorată învelişului şi datorată învelirii substanţei
iritante conţinute
6) o biodisponibilitate superioară formelor farmaceutice solide (comprimate,
pilule), pentru că gelatina se dizolvă uşor
7) se realizează preparate enterosolubile şi cu acţiune prelungită, prin învelişul
rezistent şi prin prelucrare corespunzătoare conţinutului
8) se prepară rapid, se asigură precizia mare a dozări, cu tehnologie avansată
9) forma de capsulă gelatinoasă se foloseşte şi la administrarea pe alte căi
(rectală, vaginală, topică).
Se prepară în industrie iar în farmacie unde se pot umple
Materia de bază în formulare este gelatina.
Gelatina netoxică, bună formatoare de film, se dizolvă uşor la temperaturi de
50-60˚ C în amestec de apă şi glicerină fiind fluidă, la temperatură mai joasă se
întăreşte uşor. Este de origine animală, se obţine prin hidroliza parţială a colagenului
rezultând două tipuri: A şi B. Se preferă tipul B la capsule.
Proprietăţi:
1) putere gelifiantă = forţa Bloom
2) vâscozitatea
1) = rigiditatea unui gel de gelatină
- se determină cu gelometrul Bloom

3
 - se apreciază prin determinarea forţei necesare sau presiunii la care este
supus un piston pentru a pătrunde la o adâncime de 4 mm în gel de gelatină de
concentraţia 6,66% la temperatura camerei de 21˚ C.
- există trei sorturi de gelatină; cu putere gelifiantă mică (50-100˚ Bloom),
medie(100-200˚), mare (200-300˚Bloom). Pentru capsulele tari se foloseşte sortul cu
pulbere gelifiantă mare.
2) vâscozitatea determină grosimea şi uniformitatea învelişului
- se determină asupra unui gel de 6,66% la 60˚C.
- se folosesc pipete Bloom, se măsoară cantitatea de gel ce se scurge prin
tubul capilar, determinându-se astfel vâscozitatea măsurată în cPo. Variaţia
vâscozităţii determină variaţia grosimii filmului şi neuniformitate.
Gelatina trebuie să corespundă la un anumit grad de puritate, să aibă o
anumită granulaţie, să nu conţină germeni patogeni şi pentru cei patogeni se admite
maxim 1000 microorganisme pe gram de produs. Nu trebuie să conţină anhidridă
arsenioasă care ar reacţiona cu coloranţii.
În înveliş intră şi apa în procent de 30-60%, dar se elimină în mare parte după
uscarea capsulelor.
Capsulele moi au şi plastifiant-glicerina 20-30%. Ea lipseşte din capsulele tari
sau există în procente foarte mici (maxim 3%).
Se folosesc şi alţi plastifianţi: soluţie de sorbitol, propilen glicol, sirop de zahăr,
mucilag de gumă arabică.
Se pot folosi şi coloranţi-pntru capsulele gelatinoase tari dar şi moi,
conservanţi (sorbat de sodiu şi potasiu, nipaesteri), stabilizanţi chimici (Na2SO3),
agenţi tensioactivi (capsulele tari-înveliş): lauril sulfat de sodiu 0,02%.

3.1. Capsule gelatinoase moi

Au formă alungită sau oblongă. Au dimensiuni variate, cele mai mci sunt
perlele, se administrează oral, se pot include şi medicamente administrate rectal
atunci când au formă alungită, sau vaginal când au formă ovală. Pentru administrare
topică capsulele au formă alungită cu o prelungire. Prepararea se face industrial, prin
metoda imersiei (scufundării) manuală: cufundare în masa gelatinoasă fluidă la 50˚C
a unor forme metalice unse cu ulei de parafină, se ridică apoi, se rotesc până când
excesul de înveliş se scurge de-a lungul prelungirii şi se întăreşte, apoi se scot de pe
formă prin tracţiune bruscă şi se obţine învelişul gol care se umple cu substanţă
medicamentoasă. Închiderea se face cu soluţie de gelatină caldă adusă în picături.
Există şi alte metode care permit obţinerea automată a învelişului, capsulei
propriu-zise: metoda ştanţării (presării) şi metoda picurării.
Metoda ştanțării - constă în folosirea unui aparat numit capsulier care conţine
plăci metalice cu alveole, pe care se aşează o foaie de gelatină prelucrată care ia
forma alveolelor (semicapsulă) datorită căldurii sau datorită vidului (procedeul
Goldon) (procedeul Upyohu); se introduce produsul farmaceutic până se umplu

4
semicapsulele şi se aduce o nouă folie de gelatină mai turtită, rezultând capsule
neuniforme deci având un randament mic. Se introduc produse lichide sau moi,
umplerea fiind doar pe jumătate.
Procedeul acogel -foloseşte vidul pentru mularea foliei de gelatină pe
alveole, pot introduce pulberi în capsule, capsulele sunt perfect sferice; există un
tambur rotativ cu alveole pe care se pune foaia de gelatină, se umple cu substanţă şi
imediat se aduce o altă foaie de gelatină ce acoperă capsula, apoi se întrerupe vidul
şi se liberează capsula care ia formă sferică ; se pot închide şi pulberi.
Cel mai folosit este procedeul Scherer-procedeu prin injectare şi sudură
simultană. Este un procedeu prin presare (ştanţare) ; produsul medicamentos
încapsulat este injectat în doze precise cu o pompă volumetrică în momentul formării
capsulei ; cele două folii de gelatină vin simultan pe tambururi ce se rotesc în sensuri
opuse şi se unesc formând capsulele sferice, sudate, apoi se usucă; este un sistem
automat, are randamente foarte mari, dar necesită condiţii speciale de calitate a
materialului pentru înveliş şi produs care se încapsulează; se face în spaţiu
climatizat, la 22˚C şi umiditate 40-50% ; se obţin capsule de diferite forme, se pot
colora la fel sau diferit (două culori) au pe linia mediană o linie de sudură.
Prepararea prin picurare (Progedeu Glober) este automatizat, bazat pe
principiu diferit de cele ale metodelor anterioare. Permite realizarea capsulelor
sferice, care nu mai au linie mediană.
Aparatul este format din două rezervoare: unul cu lichid de încapsulat şi altul
cu soluţie de gelatină (învelişul); se scurg în injector, format din două tuburi
concentrice, cel interior primeşte lichidul de încapsulare, în soluţia de gelatină prin
tubul exterior, la partea inferioară cad în coloană de ulei de parafină de 4-5˚C. Se
bazează pe fenomenul de tensiune superficială; cele două soluţii trebuie să aibă o
anumită vâscozitate şi tensiune superficială pentru a forma capsulele. Perlele
obţinute au un perete mai rigid decât capsulele moi obişnuite. La partea inferioară se
poate aşeza un pulsor care permite reglarea debitului de curgere a lichidelor şi
influenţează diametrul capsulelor. Se scot, se scurg, se degresează cu solvenţi
organici, se usucă la 30˚C.
Se aplică prin încapsularea soluţiilor uleioase (în uleiuri vegetale sau animale)
exemplu: capsulele cu vitamina A, E, F.
Cantitatea de lichid încapsulată este de maxim 0,3 ml. Au randament mare de
5 mii de capsule pe oră. Eroarea la dozare este mică, 3-5% satisfăcătoare faţă de
cantitatea mică de lichid încapsulată.
Capsulele gelatinoase moi se folosesc şi la administrare rectală, cu formă
alungită, mai puţin sensibile la căldură şi umiditate decât supozitoarele.
Capsulele vaginale-au formă ovală, volume mai mari de 1,5-2,25 ml de lichid.
Capsulele moi cu formă de tub-pentru administrarea picăturilor nazale şi pe
cale auriculară. Sunt tuburi ovoide, prelungite, cu un cioc care se taie la folosire şi se
evacuează conţinutul.
În cosmetică-pentru uleiuri de baie şi antisolare.

5
 Există şi capsule gelatinoase moi pentru supt, cu interior gol, perete de trei ori
mai gros decât cele obişnuite şi substanţe active în înveliş, precum şi capsule
gelatinoase moi pentru mestecat (cu nitroglicerină) pentru absorbţie direct prin
mucoasa bucală.
Capsulele cu formă de tub în care se includ doze unitare de unguent cu
nitroglicerină sunt aplicate pe piele (absorbţie transdermală).

3.2. Capsule gelatinoase tari (operculate, cu capac, gelule)

Conform F.R.X-sunt învelişuri din gelatină, cu formă de cilindri alungiţi rotunjiţi

la capete, cu amestecuri de substanţe sub formă de pulberi sau granulate, care se
închid prin înbucare.
La cele moi, procesul de fabricaţie este fără întrerupere, obţinându-se în
acelaşi timp şi cu aceleaşi instalaţii, succesiv sau concomitent, învelişul, umplerea şi
închiderea capsulelor, la cele gelatinoase tari-se fabrică separat ca înveliş ce se
livrează fabricilor care realizează preparatele farmaceutice propriu-zise. Există
diferenţe şi în tăria peretelui datorată compoziţiei diferite: la cele moi-au înveliş
continuu, iar cele tari-discontinuu, uneori sigilat. Diferenţe de formă: cele moi-sferice,
ovale, alungite, cele tari-cilindri alungiţi rotunjiţi la capete; există un raport între
diametru şi lungime (L = 3 x φ). Diferenţe în consistenţa conţinutului: moi-lichide, moi,
rar pulberi, cele tari-amestecuri solide, corp gras iniţial topit care apoi se răceşte,
amestec fluid ce se solidifică în repaos.
Capsulele tari se livrează în diferite mărimi existând astfel două dimensiuni
numerotate (000, 00, 0, 1, 2, 3, 4, 5), cu volume diferite: de la 1,36 ml la 0,12 ml.
Se folosesc cele între 0 şi 4 cu volume între 0,75 - 0,20 ml.
Cantitatea de pulbere inclusă în capsule depinde de volum: exemplu 0,4 g
pulbere în capsule de tip 0, cu cantitate mare de lactoză, sau 0,15 g pulbere în
capsulele de tip 4.
Fabricile producătoare dau capacităţi diferite capsulelor. Cele mai importante
firme sunt: „ELY LILLY”, „PARK DAVIS” şi „SCHERER”. Ele au reprezentanţe şi în
alte ţări.
Capsulele gelatinoase tari se obţin prin procedeul imersiei. Ca materie primă
este folosită gelatina, cu putere de gelificare mare (mai mare de 200˚ Bloom), foarte
pură, de o anumită granulomeie, fără anhidridă arsenioasă. Se foloseşte soluţia
apoasă de gelatină cu 40% gelatină şi 60% apă, la care se adaugă procente mici de
alte componente: plastifianţi (gelatină, soluţie de sorbitol între 0,1% şi maxim 3-5%)
pentru a da supleţe pereţilor sau pentru a uşura suspendarea coloranţilor insolubili
sau a opacifianţilor; se mai adaugă coloranţi hidrosolubili sau pigmenţi şi opacifianţi
(exemplu TiO2, pulbere albă, cu proprietăţi de a precipita coloranţii hidrosolubili sub
formă de săruri insolubile pe suport de gelatină rezultând lacuri; oxizi de fier-coloranţi
şi opacifianţi). Coloranţii de bază, naturali sau de sinteză, fără toxicitate, neinfluenţaţi
de lumină sunt puţini: roşu amarant, galben de tartrazină, idigotina, negru de briliant

6
şi amestecurile lor (galben cu albastru). Prin amestecarea coloranţilor se obţin toate
nuanţele curcubeului, se folosesc 44 de nuanţe cu care se obţin diferite categorii de
capsule: unicolore, bicolore sau cu capete transparente, translucide sau opace.
Colorarea ajută la distingerea produselor, se protejază conţinutul de lumină. Se pot
adăuga stabilizanţi chimici (Na2SO3 0,1%), substanţe tensioactive (lauril sulfat de Na
0,02%).
Prepararea masei gelatinoase se face în condiţiile de la capsulele moi: cuve
de oţel inoxidabil încălzite, cu agitator şi de zaerare sub vid. Soluţiile obţinute se
clarifică, se dezaerează, se adaugă coloranţi, conservanţi, substanţe tensioactive, iar
masa obţinută clară, se păstrează la 50-57˚C până la realizarea capsulelor.
Învelişul se obţine şi prin metoda imersiei-în masa gelatinoasă fluidă se
introduc bare metalice cu „degete”, se menţin un timp, apoi se ridică, se imprimă
barelor o mişcare de rotaţie în funcţie de axa orizontală de mai multe ori şi în funcţie
de axa verticală astfel încât învelişul să se repartizeze uniform pe matriţă. „Degetele”
se aşează în sus şi sunt transportate în tunel de uscare cu aer cald, după care ies şi
au 12% apă. Se coboară barele, cu pense speciale se scot capsulele, se plasează în
alveole şi sunt tăiate la un anumit nivel rezultă semicapsula.
Maşinile sunt formate din două jumătăţi simetrice. Cele două semicapsule se
unesc şi se elimină rezultând capsulă goală închisă. Spaţiul este climatizat, cu
umiditate maximă 40-50%. Capsulele se triază cu un selector care le îlătură pe cele
cu deficienţe pentru ca apoi capsulele să poată trece prin dispozitive de umplere.
Variaţia în grosimea peretelui trebuie să nu fie mai mare de 10 μm, diferenţa
diametrelor cutiei şi capacului trebuie să nu fie mai mare de 25 μm iar variaţia înălţimi
cutiilor să nu fie mai mare de 400 μm.
Capsulele se ambalează în materiale pentru lumină, gaze, vapori de apă, cu
rezistenţă mecanică bună. Se păstrează 24˚C, umiditate 35-50%. Randamentul este
foarte mare, se lucrează, cu pauze pentru întreţinerea maşini, obţinându-se astfel
1000000 de capsule pe zi. O capsulă se obţine în apsoximativ 25-35 min.
Umplerea-pentru o dozare corectă a conţinutului capsulei este important ca
materialul de umplere să aibă curgerea corespunzătoare pentru operaţia rapidă şi
regulată. Mărimea particulelor se alege în funcţie de natura instalaţiei cu care se face
umplerea şi de dimensiunea capsulelor. Particulele trebuie să fie apropiate ca
mărime între ele. Fluiditatea se amelioreză cu: talc, stearat de magneziu sau calciu,
aerosil, sau prin glanulare. Capsulele operculate se pot umple şi în frmacie, folosind
un dispozitiv numit gelulier format din suport sau placă fixă, pătrată şi un set de plăci
mobile, pătrate perforate c 100 de orificii având fiecare un număr de orificii cu
diametru corespunzător unei anumite talii a capsulelor. Plăcile mobile se pot schimba
între ele. Se cunoaşte densitatea apartentă a materialului cu care se umplu capsulele
pentru a realiza o dozare corectă, se asociază cu un diluant (lactoză). Cunoscând
cantitatea de substanţă activă pentru o doză şi volumul capsulelor se adaugă
diluantul şi se alege placa mobilă corespunzătoare care se deplasează pe plan
vertical în funcţie de suport, se aşează la nivele diferite şi se poate roti în jurul unui

7
ax sau a unui sistem de poliţe. Placa mobilă se aşează la poziţia cea mai de sus în
funcţie de suport, se suprapune perfect şi se introduc în orificii corpurile capsulelor,
care intră perfect. Se adaugă cantitatea totală de pulbere pentru cele 100 de
capsule, prin curgere şi nivelare cu o cartelă.
Toată pulberea trebuie să intre în orificii (capsule). După umplere se dă o
mişcare de rotaţie orizontală şi placa mobilă se coboară puţin, până la un nivel ce
permite închiderea cu capace, care se presează uşor. Se dă o nouă mişcare de
rotaţie, placa mobilă coboară de tot şi capsulele ies din orificii.
Umplerea în industrie-se face automat, cu probleme tehnologice importante.
Atenţie mare se conferă reologiei pulberilor pentru uniformitatea dozării. Se face cu
dispozitive de dozare automată, volumetrică. Operaţia de umplere se realizează în
condiţii de temperatură şi umiditate care să sigure bunul mers (20-22˚C, 45-50%
umiditate). Indiferent de sistemul de dozare şi de natura materialului de umplere, se
suscced operaţiile:
1) alimentarea maşini cu capsulele goale închise
2) orientarea (cu capacul înainte)
3) poziţionarea capsulei (corp capsulă în suport)
4) deschiderea capsulei
5) umplerea corpului
6) închiderea
7) descărcarea capsulelor cu aer comprimat.
Există diferite sisteme de dozare:
A) sisteme de umplere şi dozare prin nivelare-corpul capsulei este plasat pe
platouri cu alveole iar acesta trece pe sub o pâlnie şi se încarcă, apoi rotaţia platoului
asigură nivelarea, apoi se închide şi se îndepărtează
B) umplere prin nivelare şi presare (sistem cu pistol) nivelarea este urmată de
presare în corpul capsulei cu pistoane care tasează produsul aducându-l la acelaşi
nivel, pistoanele acţionând prin greutatea proprie sau au resort
C) umplere şi dozare cu şurub-un şurub dozator la partea inferioară a pâlniei
de dozare care antrenează un volum determinat de material în capsulă
D) umplere cu compresodozator-un tub de dozare în interior cu piston cu arc;
tubul este înpins în patul de pulbere, materialul este aspirat spre piston rezultând un
dop de pulbere, care se compactează, ansamblul se ridică şi se aduce pe corpul
capsulei, se împinge pistonul rezultând pulberea în capsulă
E) sistem compresodepresor-când cantitatea de pulbere nu este comprimată
cu piston ci cu vid, apoi prin suprapresiune se umple capsula
F) umplere cu disc de dozare (dozare în alveole)-seamănă cu umplerea prin
presare şi nivelare, cu diferenţa că presarea nu se face în corpul capsulei, ci în
alveolele de pe discul dozator, apoi acest disc se roteşte, îşi schimbă poziţia şi se
aşează peste capsulele de pe disc fixiar pulberea este împinsă cu un piston în corpul
capsulei; umplerea se poate face şi cu vid şi suprapresiune.

8
 În afara pulberilor şi granulatelor, se pot introduce şi microgranule, granule,
comprimate mici singure sau asociate cu pulberi, capsule mai mici în una mai mare
rezultând asocieri pentru a separa componentele incompatibile sau pentru eliberarea
programată (acţiune prelungită).
Se pot introduce şi amestecuri fluide în stare topită care se solidifică rapid la
rece sau amestecuri fluide tixotrope.
După umplere, se închid capsulele prin aplicarea capacului, uneori împins cu
aer comprimat. Simpla îmbucare a celor două jumătăţi prezintă un risc de deschidere
la numărare, divizare, ambalare, administrare, se evită deschiderea prin procedee de
blocare.
Sigilarea capsulelor se face după închiderea prin topirea gelatinei în anumite
puncte în care capacul vine peste corp, sau prin înmuierea învelişului la locul de
îmbucare, sau cu o soluţie colodiu pulverizată. Se poate aplica cu maşini speciale o
folie de gelatină de altă culoare la locul de îmbucare-originalizare. Asigurarea
închiderii se face şi cu capsule cu sistem propriu de blocaj, concepute astfel să aibă
la închidere două poziţii: de preblocare-când se separă uşor cele două părţi prin
tracţiune simplă, şi de blocaj, când nu se mai desfac uşor.
Sistemele de blocaj diferă de la formă la formă rezultând mai multe denumiri:
- formă de capsulă „snap-fit” = „coni-snap”
- formă „lock-caps”
- formă „star-lop”

Controlul capsulelor gelatinoase. Probele de control din F.R.X includ proba

de dezagregare, uniformitatea masei şi dozarea.
- testul de dezagregare-determină timpul necesar eliberării conţinutului din
capsulă, în mediul lichid, în condiţiile de lucru specificate.
Conform F.R. capsulele gastrosolubile se dezagregă în apă în maxim 30 min.
dacă nu se prevede altfel. Conform F.R. capsulele enterosolubile să nu se
dezagrege în soluţie de pepsină acidă în 120 min., dar să se desfacă în maxim 60
min. în soluţie alcalină de pancreatină.
- uniformitatea masei-se determină pe 20 de capsule
- dozarea conţinutului în substanţe active-conform F.R.-se admit abateri mai
mari sau mai mici în funcţie de conţinutul pe capsulă.
F.R. nu prevede determinarea limitelor de excipienţi din conţinutul capsulelor,
dar se specifică la formulare că talcul trebuie să fie de maxim 3%, acidul stearic şi
stearatu de Mg sau Ca maxim 1%, aerosilul maxim 10% (sunt agenţi de curgele).
Uneori se determină şi testul de dizolvare-cantitatea de substanţă activă dizolvată
într-un anumit timp după introducerea capsulei în mediul de dizolvare.

Conservarea. F.R. prevede că se păstrează în recipiente bine închise.

Capsulele moi sunt sensibile la acţiunea lumini şi călduri datorită conţinutului în

9
glicerină ca urmare conservarea trebuie să se facă într-o atmosferă uscată, la 20˚C,
cu o umiditate maximă de 40%.
Capsulele se eliberează în flacoane de sticlă cu deschidere largă, cu dop de
polietilenă sau flacoane din material plastic. Condiţionarea unitară se face în blistere,
pentru capsule operculate, rar pentru perle, pentru că nu oferă protecţie superioară
sticlei. Ambalarea unitară a capsulelor moi este mai bună în ţări cu atmosferă umedă
şi caldă (tropicală), când învelişul se poate înmuia rezultând o condiţionare în folii de
aluminiu şi polietilenă.

3.3. Microcapsulele

Sunt produse solide, pulverulente, constituite din înveliş continuu format din
film de macromolecule care conţine în interior o substanţă solidă, moale sau lichidă.
Se obţin prin microîncapsulare.
- este un procedeu modern de acoperire, care permite obţinerea particulelor
învelite cu dimensiuni între 1 şi 5000 de microni. Permite realizarea formei pornind
de la substanţe solide suspendate în lichid sau de la picături de lichid dispersate
micelar sau cu emulsie.
Acoperirea particulelor se face cu film continuu de macromolecule naturale
sau de semisinteză sau sinteză, din unu sau mai mulţi polimeri netoxici, alături de
alte substanţe.
Microcapsulele au formă de pulberi, conţinutul învelişului variază între 2% şi
40%.
Scopul: pentru asigurarea stabilităţi unor substanţe (acid ascorbic), pentru
mascarea gustului şi mirosului neplăcut al componentelor, pentru o manipulare
uşoară a substanţelor lichide (uleiuri volatile, soluţii uleioase vitamine), pentru
evitarea incompatibilităţilor, pentru evitarea acţiuni iritante pe mucoasa digestivă
(KCl), pentru asigurarea efectului întârziat, pentru eliberarea prelungită a substanţei
active, pentru eliberarea dirijată sau la ţintă a principiilor active.
Microcapsulele pot intra în pulberi compuse, comprimate, capsule operculate.
Microcapeslele se obţin prin coacervare, polimerizare la interfaţă şi suspendare în
curent de aer.
Metoda de coacervare-proces care se produce prin descărcarea electrică a
macromoleculelor aflate în producţie; aceste macromolecule nu sunt complet
deshidratate. În stare de solid, părţile hidratate ale moleculei au sarcină electrică, la
coacervare perd sarcina electrică, dar rămân hidratate. Moleculele se pot apropia
mai puternic şi astfel pierd o parte din învelişul de hidratare ceea ce duce la formarea
unui coacervat bogat în coloizi cu particule dense care se pot întrepătrunde una în
funcţie de alta, iar învelişul de solvatare ce rămâne menţine o stare lichidă.
În starea de coacervare există un amestec de două faze lichide, dintre care
una include multe componente coloide, iar cealaltă puţine componente coloide. Se
produce coacervarea simplă, atunci când: obţinerea celor două faze se realizează

10
prin adaos de săruri ((NH4)2SO4), prin adaos de alcool atunci când se modifică
suprafaţa tensioactivă, sau prin modificarea pH-ului sau temperaturi.
Coacervare complexă -se folosesc polimeri cu sarcini (gelatină + gumă
arabică).
Coavervarea se foloseşte pentru obţinerea microcapsulelor când se asociază
picături de lichid nemiscibil cu apa. Există 4 faze:
1) substanţele se dispersează sun formă de dispersie fină sau ca emulsie în
soluţia coloidală a materialului de acoperire (gelatină) rezultă un sistem bifazic
2) insolubilizarea parţială (coacervare) a polimerului prin modificarea pH-ului,
temperaturi, adaos de alcool sau electroliţi sau complexă atunci când se formează
picături concentratede coloid sau coacervat rezultă sistem trifazic (soluţie diluată,
picături de coacervat, particule)
3) adsorbţia picăturilor de coacervat pe substanţa dispersată când se
formează un înveliş care încorporează individual particulele dispersate; se agită
amestecul şi se evită alipirea lor. Rezultă un sistem difazic (mediu de dispersie şi
picături învelite în coacervate).
4) întărirea filmului format după separare prin uscare, chimic sau prin
polimerizare.
-gelatina
-cazeina
-guma arabică
-derivaţi de celuloză
-polimeri sintetici
Polimerizarea interfacială (la interfaţă)
Este o variantă a coacervări, folosită la încapsularea substanţelor solubile în
apă; lichidul de dispersie este solvent organic. La formarea învelişului se folosesc
monomeri solubilizaţi în mediu şi care la adoas de catalizatori se adsorb pe particule
de învelit rezultând peretele microcapsulei.
Se aplică pentru obţinerea particulelor învelite de dimensiuni foarte mici
(nanoparticule). Nanoparticulele au dimensiuni de 20, 30-500 nm, coloidale. Se obţin
prin încapsulare soluţii micelare apoase de substanţă medicamentoasă. Nanosferele
şi nanocapsulele sunt surse farmaceutice potenţiale destinate pentru realizarea
preparatelor parentelare (se administrează citostatice, adjuvanţi imunologici,
preparate cu acţiune prelungită şi sisteme cu eliberare la ţintă).
Microîncapsulare prin suspendare în curent de aer. Peste pulberea
suspendată în curent de aer se injectează suspensia fină de material de învelit când
rezultă particule cu anumite dimensiuni ce se depun. Microcapsulele au dimensiuni
diferite, depinde de gradul de fineţe a pulberi, natura şi cantitatea materialului de
acoperire, vâscozitate, viteza şi temperatura curentului de aer.
Obţinerea microcapsulelor necesită aparatură specială, parametri de lucru
respectaţi cu stricteţe.

11