Cuprins

1. Introducere.......................................................................................................................1
2. Antrenamentul sportiv - proces instructiv educativ........................................................2
2.1 Atributii si responsabilitati........................................................................................4
2.2 Joc sportiv - Handbal.................................................................................................5
3. Concluzii..........................................................................................................................6
BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................8
1. Introducere

În "Terminologia educaţiei fizice şi sportului" (Bucureşti 1974) se găseşte următoarea

definiţie a antrenamentului sportiv : „proces pedagogic, desfăşurat sistematic şi continuu
gradat, de adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice, tehnico-tactice şi psihice
intense, în scopul obţinerii de rezultate înalte într-una din formele de practicare
competitivă a exerciţiilor fizice”.
Noţiunea de antrenament sportiv este acceptată astăzi cu mai multe sensuri Bac O.
(2001) :
 în sport, antrenament înseamnă pregătirea sportivilor în vederea obţinerii celor
mai bune rezultate într-o anumită ramură sportivă;
 fiziologii numesc antrenament totalitatea solicitărilor organismului (la nivel de
aparate şi sisteme) care determină adaptarea funcţională şi morfologică a acestuia,
materializată, în final, prin creşterea capacităţii de efort;
 cu un înţeles mai larg, antrenament înseamnă orice instruire organizată, care are
ca scop creşterea rapidă a capacităţilor fizice, psihice, intelectuale, etc.
Cadrele de specialitate transmit generaţiei tinere şi tuturor celorlalte categorii de
cetăţeni un sistem de cunoştinţe, de priceperi şi deprinde motrice acumulate de societate
de-a lungul timpului şi în acelasi timp verificate ca avand o bună influenţă în direcţia
optimizarii randamentului social al omului.
Concomitent cu transmiterea cunoştinţelor, priceperilor deprinderilor motrice
respective, asupra celor antrenaţi in diversele esaloane ale educaţiei fizice şi sportului se
acţionează si in vederea formării profilului lor moral, estetic, cetăţenesc, cu alte cuvinte,
sub conducerea cadrelor de specialitate, asupra celor antrenaţi în diversele activităţi, se
exercită atat influente cu caracter instructiv, cat şi educativ,.

2. Antrenamentul sportiv - proces instructiv educativ

Ca procese instructiv-educative, educatia fizica si antrenamentul sportiv sunt

organizate in scoli, in asociatiile si cluburile sportive din intreprinderi si institutii, precum
si in diverse centre de pregatire, tabere etc.
Potrivit obiectivelor educatiei fizice si antrenamentului sportiv, instruirea

2
si educarea cetatenilor are loc si in afara unitatilor organizatorice mentionate, in cadrul
familiei, in activitatile fizice independete, sub influenta comunicatiilor de masa dar nu
trebuie neglijat faptul ca cele mai bune conditii pentru instruirea si educarea cetatenilor
antrenati in practicarea exercitiilor fizice le asigura scoala, asociatiile si cluburile
sportive.
Siclovan I. (1972) sustine ca „educatia fizica si antrenamentul sportiv ca procese
instructiv-educative au un caracter bilateral, intrucat la acestea participa, deopotriva,
cadrele de specialitate si diferitele categorii de subiecti (elevi, sportivi etc).”
„Eficienta procesului instructiv educativ il constituie formarea subiectilor ca
personalitati active si nicidecum dimensiunea informatiilor detinute de acestia.” (Siclovan
I.,1972) .
Ca procese instructiv educative, educatia fizica si antrenamentul sportiv constituie
si procese de cunoastere, ambele largind orizontul cognitiv al subiectilor antrenati in
diversele activitati practice.
Treptat, sub indrumarea cadrelor de specialitate, subiectii respectivi isi
imbogatesc cunostintele cu privire la influenta exercitiilor fizice asupra organismului, si o
data cu aceasta, anumite norme si reguli menite sa le sporeasca randamentul depun o
sustinuta munca independenta in vederea descoperirii pe cont propiu a celor mai eficiente
modalitati de solutionare a situatiilor ivite in intrecerea cu ei insusi si cu ceilalti.
Daca la toate cele semnalate in legatura cu caracteristicile educatiei fizice si
sportului ca procese instructiv-educative se adauga si faptul ca activitatile respective
includ subiecti cu diferite varste, apartinand ambelor sexe si, in acelasi timp,cu capacitati
de randament foarte diversificate, rezulta cat de complexe raman procesele respective atat
pe plan instructiv , cat si pe cel educativ.
Dacă procesului instructiv-educativ din domeniul educaţiei fizice şi sportului ce se
desfăşoară în şcoală este mai uşor de identificat, acceptat şi apreciat nu numai de către cei
familiarizaţi cu fenomenul sportiv, antrenamentului sportiv i se identifică mai greu şi de
un număr mai redus de persoane, caracterul instructiv-educativ.
Intre cele două forme de activitate, educaţia fizică pe de o parte şi antrenamentul
sportiv pe de altă parte există unele asemănări dar şi deosebiri.
Asemnări:

3
  ambele sunt organizate şi conduse ca procese instructiv-educative;
 în ambele cazuri trebuie să se respecte particularităţile morfo-funcţionale şi
psihice, precum şi cele de vârstă şi sex;
 procesul instructiv-educativ este condus de cadre de specialitate (profesori şi
antrenori);
 ambele concură la îndeplinirea obiectivelor sociale ale educaţiei fizice şi
sportului.

Deosebiri:
Se poate constata că deosebirile sunt mai multe şi mai evidente decât asemnările.
Iată câteva dintre deosebiri:
 în antrenamentul sportiv se urmăreşte obţinerea de rezultate maxime, adesea
situate în zona posibilităţilor limită ale organismului uman, în educaţia fizică obiectivele
instructiv-educative sunt total diferite;
 antrenamentul sportiv se desfăşoară pe baza unor strategii originale, a căror
elaborare se face prin conceperea unor studii interdis-ciplinare;
 în antrenamentul sportiv se urmăreşte ca prin specializarea într-o anumită rămură
sau probă sportivă să se obţină un înalt nivel de perfecţionare tehnico-tactică, atingându-
se măiestria;
 sub aspectul volumului, intensităţii şi complexităţii, efortul în cadrul
antrenamentului sportiv este incomparabil mai mare decât în educaţia fizică;
 în antrenamentul sportiv sunt angrenaţi numai copiii şi tinerii foarte bine dotaţi,
ceea ce corespunde unui număr mai redus de subiecţi faţă de cei care frecventează
activitatea de educaţie fizică;
 spre deosebire de educaţia fizică şcolară, în antrenamentul sportiv se lucrează pe
grupe şi/sau echipe, cu număr variabil de sportivi şi adesea o compoziţie eterogenă sub
aspectul vârstei;
 pregătirea şi participarea la competiţii se face pe categorii distincte şi anume:
- copii şi juniori;
- sportivi de performanţă;
- sportivi de înaltă performanţă.

4
2.1 Atributii si responsabilitati

Rolul conducatorului in procesele respective il detin bineinteles cadrele de

specialitate, a caror activitate corespunde cu predarea elementelor de continut ale
procesului instructiv educativ, precum si cu indrumarea activitatii independente a
subiectilor cu care lucreaza.
Atributiile cadrelor de specialitate in procesul predarii dupa Siclovan I. (1972) ,
pot fi sintetizate astfel:
 stabilesc obiectivele instructiv educative in concordanta cu cerintele de
pregatire caracteristice diverselor subsisteme ale educatiei fizice si antrenamentului
sportiv, precum si cu particularitatile subiectilor cu care lucreaza;
 selecteaza cele mai eficiente structuri de exercitii , precum si dozari de
efort, in scopul indeplinirii propuse;
 progameaza continutul instruirii subiectilor pe anumite intervale de
pregatire;
 observa si verifica eficienta progamarii respective in raport cu indeplinirea
obiectivelor stabilite;
 corecteaza operativ progamarea initiala, in scopul optimizarii
randamentului subiectilor cu care lucreaza;
 urmaresc comportamentul subiectilor si iau masuri operative privind
formarea profilului moral si cetatenesc al acestora.

Subiectilor le revin anumite responsabilitati, mentionate mai jos:

 cunoscand scopul activitatii, executa exercitiile indicate de cadrele de specialitate;
 raporteaza calitatea propiilor executii in modelul infatisat de cadrul de specialitate
si, in acelasi timp, cauta sa-l realizeze cat mai corect;
 cauta sa inlature executiile deficitare fara a diminua preocuparile pentru
consolidarea elementelor efectuate corect;
 adapteaza executia, dandu-i un caracter de relativa constanta si opereaza cu
aceasta in imprejurarile date;
 manifesta preocupari permanente pentru perfectionarea executiei, aducandu-si
chiar contributia personala in vederea optimizarii calitatii acesteia.

5
 In procesul invatarii aceste responsabilitati, nu sunt manifestare exact in ordinea
mentionarii lor, ci simultan, in sensul ca in acelasi moment didactic actioneaza mai multe.

2.2 Joc sportiv - Handbal

Handbalul fiind un joc deosebit de dinamic practicat în regim de solicitare

globala, fizica si fiziologica intensa, adresându-se prin natura si regulile lui, segmentelor
si membrelor superioare, handbalul fiind un joc de echipa, în care contactul cu adversarul
nu este exclus. Handbalul constituie un pretios mijloc al educatiei fizice, atât prin punct
de vedere al efectelor instructive iar, daca este bine valorificat educativ, si ca excelent
mijloc de formare a unor calitati moral-volitive si trasaturi de caracter inestimabile.
Din punct de vedere instructiv, handbalul contribuie la dezvoltarea fizica,
motrica, intelectuala si estetica a personalitatii sportivilor, elevilor conducând, în urma
practicarii sistematice, la urmatoarele efecte preponderent instructive:
 dezvolta inteligenta si imaginatia copiilor prin situatiile schimbatoare, dinamice
ale fazelor de joc, prin complexitatea situatiilor care necesita decizii si actiuni rapide;
 dezvolta fizic si motric spotivii - elevii care îl practica prin gradul înalt de
solicitare globala a marilor functiuni (respiratie, circulatie etc.) si aparate (inima,
plamânii, aparatul locomotor etc.) conducând în final, la o mai buna stare de sanatate
fizica si mentala, la echilibrul nervos si un potential de efort fizic si intelectual deosebit;
 este evident aportul handbalului la formarea îndemânarii, prin gama larga de
procedee tehnice si tehnico-tactice, copiii devenind rapizi si îndemânatici, pe masura ce îl
învata si-l practica;
 având în structura sa alergarea, saritura, aruncarea, elemente de echilibru si
coordonare si de orientare tempoo-spatiala, handbalul contribuie prin gradul înalt de
solicitare, la dobândirea calitatilor viteza, rezistenta si forta, în mai mare masura decât
alte ramuri si chiar jocuri sportive;
 în sfârsit, sportivul - elevul care practica handbalul devine evident, un cunoscator
al acestui sport dobândind totodata cunostinte medicale, de igiena, legate de efortul fizic,
etc.Totodata sportivii - elevii care practica handbalul competitional îsi dezvolta orizontul
de cunostinte si se relationeaza bine psio-social.
Sub aspect educativ, handbalul este un pretios mijloc de dezvoltare a calitatilor

6
moral-volitive, de formare a unor trasaturi de caracter si a unor trasaturi afective cu un
larg transfer în viata si de o inestimabila valoare.
Astfel handbalul este un excelent mijloc de formare a vointei, perseverentei si
curajului, este un mijloc deosebit de formare a capacitatii de autocontrol, de stapânire de
sine, de respect fata de colegi si parteneri, formeaza spiritul colectiv de echipa, de
comunicare etc.

3. Concluzii

Caracterul instructiv-educativ al antrenamentului sportiv este mai greu de

identificat si cunoscut de un numar mai restrans de persoane in comparatie cu domeniul
educatiei fizice.
Se poate afirma cu desavarsire ca educatia fizica si antrenamentul sportiv
intrunesc toate atributiile unui proces instructiv educativ, intrucat desfasurandu-se
sistematic, potrivit unor obiective clar formulate de societate si sub conducerea cadrelor
de specialitate, asigura atat instruirea generatiei tinere si a adultilor cu un sistem de
cunostinte, priceperi si deprinderi socialmente necesare, cat si influentarea pozitiva a
profilului moral, estetic si cetatenesc al celor antrenati in practicarea exercitiilor fizice si
sportului.
Din cele relatate mai sus rezulta ca desi raspunderile cadrelor de specialitate si ale
subiectilor sunt diferentiate, intre cele doua parti exista numeroase interrelatii si
bineinteles ele nu diminueaza cu nimic sensul intelegerii rolului conducator de
specialitate.

7
 BIBLIOGRAFIE

1. Bâc, O. – Teoria şi metodica antrenamentului sportiv, Edit. Univ. Din Oradea, 2001
2. Albu, V. – Teoria educatiei fizice si a sportului, Editia II, Edit. Ex Ponto, Constanta, 1999
3. Siclovan I. – Teoria educatiei fizice si sportului, Editia II, Edit. Stadion,1972
4. XXXXX - Terminologia educaţiei fizice şi sportului, Edit. Stadion, Bucureşti, 1974
5. http://www.didactic.ro