Cazuistică şi jurisprudenţă pe Legea 544/2001

(privind liberul acces la informaţiile de interes public)

Regula, în ceea ce priveşte informaţia de interes public este aceea că, la formularea cererii în baza Legii 544/2001,
persoana care o face nu trebuie să justifice un interes. Este „suficientă simpla curiozitate” .

In Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, în art.92 este prevăzut că dosarele şi evidenţele instanţei
privitoare la activitatea de judecată pot fi consultate de persoanele care justifică un interes legitim, precum şi de
ziariştii acreditaţi, cu respectarea ordinii de solicitare şi a măsurilor

de asigurare a integrităţii documentelor.

Accesul la dosar şi la evidenţele instanţei este permis cu respectarea dispoziţiilor art. 31 din Constituţia României -
dreptul la informaţie, şi ale art. 14 din Legea nr. 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public.

Regulamentul explică şi procedura de urmat: documentele din dosare se studiază numai în arhivă, după
identificarea solicitantului, prin verificarea actului de identitate, a procurii sau a delegaţiei şi notareanumelui şi
prenumelui acestuia. După studiere, se verifică integritatea documentelor.

Aşadar, dosarele instanţelor fac parte din categoria documentelor de interes public, cu distincţiile discutate
anterior referitoare la excepţii şi cu următoarea precizare: ele pot fi consultate de „persoanele care justifică un
interes”. Prin urmare, spre deosebire de modul în care se rezolvă celelalte cereri în baza Legii nr.544/2001, atunci
când se solicită accesul pentru studierea unui dosar, persoana care face respectiva cerere trebuie să justifice un
interes.

---------------------------------------------

Poate instanța judecătorească națională să oblige o acțiune în justiție să se limiteze la aceleași obiecții care au fost
formulate într-o procedură administrativă prealabilă?

Înainte ca o autoritate publică să ia o decizie, există uneori o procedură administrativă prealabilă care permite
unei persoane fizice sau unei asociații de mediu să exprime obiecții. În cazul în care persoana fizică sau asociația
de mediu introduce ulterior o acțiune în justiție, dreptul unora dintre statele membre le împiedică să extindă
obiecțiile pe care le-au formulat în cursul procedurii administrative. Aceasta este cunoscută ca limitare a obiectului
acțiunii în justiție.

Într-o hotărâre legată de o acțiune în justiție îndreptată împotriva deciziei unei autorități publice cu privire la o
anumită activitate, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins aceeastă limitare. Curtea a hotărât că limitarea

1/5
obiectului acțiunii în justiție nu permite un control judiciar efectiv și că instanțele judecătorești naționale sunt
obligate să examineze respectarea de către decizia atacată a condițiilor de procedură și de fond (*).

* În hotărârea pronunțată în cauza C-137/14 Comisia/Germania, punctul 81, CJUE a statuat că nu este posibil să se
limiteze „întinderea controlului jurisdicțional la obiecțiile care au fost prezentate deja în termenul acordat în cursul
procedurii administrative care a condus la adoptarea deciziei”. CJUE și-a justificat poziția făcând referire la
obligația de exercitare a unui control asupra legalității de fond și de procedură a deciziei contestate în totalitatea
sa.

---------------------------------------------

Ce ar trebui făcut în cazul în care există riscul producerii unui prejudiciu înainte ca instanța judecătorească
națională să poată pronunța hotărârea definitivă?

Ar putea dura o perioadă semnificativă de timp pentru ca instanța să evalueze pe deplin toate argumentele care i-
au fost prezentate și să emită o hotărâre definitivă. Între timp, decizia, acțiunea sau omisiunea atacată ar putea
provoca deja un prejudiciu ecologic grav sau ireparabil. Acest risc poate fi gestionat prin intermediul măsurilor
vremelnice sau de urgență. Acestea sunt măsuri prin care este suspendată temporar aplicarea deciziei ori actului
atacat sau, în cazul unei omisiuni, măsuri prin care autoritatea publică este obligată să ia unele măsuri cu caracter
provizoriu. Sistemele juridice naționale trebuie să permită instanțelor judecătorești să ia asemenea măsuri acolo
unde este cazul (31).

----------------------------------------------

Dragoman Simona despre Legea 544/2001..

Depunerea unei plângeri la secția de contencios administrativ a tribunalului, potrivit Legii nr. 544/2001, nu este
condiționată de parcurgerea vreunei proceduri prealabile administrative.

Prin prevederile art. 21, legea conferă persoanei lezată dreptul de a depune reclamație administrativă la
conducătorul autorității sau al instituției publice respective cu privire la refuzul explicit sau tacit al angajatului
desemnat al unei autorități ori instituții publice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001. Depunerea
plângerii la secția de contencios administrativ a tribunalului reprezintă o modalitate suplimentară, mai rapidă (se
judecă în procedură de urgență), prin care persoana care se consideră vătămată poate obține o satisfacere a
interesului său, constând în obținerea informațiilor de interes public dorite. Neformularea reclamației

2/5
administrativă la conducătorul autorității sau al instituției publice nu reprezintă un impediment în exercitarea
dreptului de acces liber la justiție.

Călăuza juristului. Cereri și actiuni în justiție, ediția online martie 2016, despre Legea 544/2001..

Din modalitatea de redactare aprevederilor Legii nr. 544/2001 nu rezultă că parcurgerea procedurii reclamației
administrative este obligatorie înainte de introducerea acțiunii la instanță, prin art. 22 prevăzându-se că
opersoană ce se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute în lege, poate face plângere la secția de
contencios administrativ atribunalului în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut de art. 7.Totuși,
prin art. 36 din Normele Metodologice de aplicare aLegii nr. 544/2001 se precizează că „solicitantul care, după
primirea răspunsului la reclamația administrativă, se consideră în continuare lezat în drepturile sale prevăzute de
lege, poate face plângere la secția de contencios administrativ atribunalului, în termen de 30 de zile de la
expirarea termenelor prevăzute de lege”.

Sunt greşite susţinerile autorităţilor în care se invocă faptul că, deşi Legea nr. 544/2001 nu prevede expres
obligativitatea procedurii reclamaţiei administrative, în conformitate cu prevederile act. 15 pct. (2) H.G. 123 / 2002
pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, această procedură este obligatorie.
Vezi pe larg Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr.1932/2010.

TRIBUNALUL BUCURE$TI - Sectia a VIII-a

Contencios Administrativ si Fiscal

SENTINTA CIVILA NR. 3207

Dosar nr.14507/3/CA/2006

Sedinta publica de la: 23.06.2006

Tribunalul compus din:

PRESEDINTE: DANIEL SEVERIN

GREFIER: CATALINA STRICESCU

Legea 544/2001 nu conditioneaza admisibilitatea actiunii de justificare a unui interes, considerandu-se ca atata
timp cat informatiile solicitate sunt de interes public, orice cetatean are interes sa i se comunice acele informatii la
cerere.

3/5
In ceea ce prive~te procedura prealabila, tribunalul constata ca Legea 544/2001 contine dispozitii derogatorii de la
legea generala In materie de contencios administrativ, ceea

ce face ca dispozitiile Legii 55412004 sa nu mai fie aplicabile in speta, aplicandu-se doar dispozitiile din norma
speciala, respectiv din Legea 55412001.

Or, potrivit Legii 54412001, procedura prealabila este facultativa, nu obligatorie, art. 21 prevazand ca "impotriva
refuzului de comunicare a informatiilor de interes public ,se poate face plangere la conducatorul unitatii"

Trimiterea pe care o face parata la art. 5 din Legea 54412001 nu are relevanta in cauza intrucat art. 5 se refera la
informatiile de interes public, ce se comunica din oficiu, neputandu-se considera ca notiunea informatiilor de
interes public s-ar reduce doar la aceasta categorie. De asemenea, nu se poate sustine ca rec1amantul ar fi
solicitat informatii protejate de vreo c1auza de confidentialitate, informatiile cuprinse in actiune neavand o astfel
de c1auza.

--------------------------------------------

LEGE 677/2001 privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Articolul 5

(2) Consimțământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri:

e) când prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terțului căruia îi
sunt dezvăluite datele, cu condiția ca acest interes sa nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile
fundamentale ale persoanei vizate;

f) când prelucrarea privește date obținute din documente accesibile publicului, conform legii;

--------------------------------------------

Instituţia daunelor cominatorii este indiscutabil recunoscută de legiuitor, prin reglementarea sa expresă din
legislaţia specială. În acest sens, amintim dispoziţiile art. 18 al. (5) din Legea nr. 554/2004, text legal în baza căruia
instanţa de contencios administrativ poate pronunţa soluţiile (de admitere a acţiunilor) sub sancţiunea aplicării
unor penalităţi pe zi de întârziere, dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare conform
cărora în situaţia neremedierii unor neregularităţi constatate ulterior înmatriculării societăţii, persoana interesată
se poate adresa instanţei de judecată în vederea obligării celui aflat în culpă la remedierea acestora, sub
sancţiunea aplicării de daune cominatorii, dispoziţiile art. 64 al. (2) din Legea nr. 18/1991 care consacră dreptul de

4/5
a pretinde daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere (în cazul admiterii plângerii formulate), în situaţia în
care persoanei îndreptăţite îi este refuzată remiterea titlului de proprietate sau punerea în posesie.

Pornind de la raţionamentul că daunele cominatorii pot intra în patrimoniul creditorului pentru a reparara un
prejudiciu dovedit, iar amenzile cominatorii se datorează întotdeauna statului, Decizia nr. XX/12.12.2005,
pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, confirmă că instituţia daunelor
cominatorii rămâne în vigoare şi „în condiţiile reglementarii privind obligarea debitorului la plata amenzii civile
conform art. 580 ind.3 CPC” dar şi că „hotărârea prin care s-au cordat daune cominatorii este susceptibilă de
executare silită, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite”. Din această perspectivă, dispoziţiile
aliniatului (5) al art. 580 ind. 3 C.P.C. nu fac altceva decât să reitereze caracterul alternativ al instituţiei daunelor
cominatorii, faţă de instituţia amenzii civile.

Obligarea debitorului obligaţiei de a face sau de a nu face de către instanţa de judecată la executarea obligaţiei,
sub sancţiunea unor daune cominatorii, de o anumită valoare, pe zi de întârziere reprezintă regula. Sintetizând
cele expuse, putem conchide următoarele: spre deosebire de daunele interese, prin care se urmăreşte acoperirea
prejudiciului suferit de creditor datorită neexecutării unei obligaţii, daunele cominatorii au ca finalitate
determinarea debitorului la executarea obligaţiei.

Ca natură juridică, daunele cominatorii nu constituie un mijloc de reparare a unui prejudiciu, ele nu sunt
despăgubiri, ci se analizează ca fiind un mijloc de constrângere a debitorului la executarea în natură a obligaţiei
sale. De aceea, acordarea lor nu este dependentă de existenţa unui prejudiciu. încasarea lor de către creditor nu
se face cu titlu definitiv, ci numai cu titlu provizoriu, acesta fiind obligat să le restituie debitorului de îndată ce
dreptul său de creanţă a fost onorat, întrucât, în caz contrar, ar realiza o îmbogăţire fără justă cauză. Totuşi, în cazul
în care prin întârzierea de către debitor a executării prestaţiei sale, creditorul a suferit un prejudiciu, acesta este
îndreptăţit să reţină din valoarea d.c. supuse restituirii suma echivalentă valoric respectivului prejudiciu.

5/5