1.

Repere critice
Caragialiana „lume-lume” despre care vorbește Vasile Fanache în scrierile sale își
are
izvorul în realitatea contemporană scriitorului. Dezvăluirea acestuia („Simt enorm
și văd
monstruos”) trădează faptul că autorul este înzestrat cu un imbatabil spirit de
observație, dar și cu
o fină ironie care devine trăsătură definitorie a operelor lui I.L. Caragiale.
În termeni retorici, ironia inseamnă a spune contrariul în raport cu ceea ce
urmează să se
înțeleagă. O formă a ironiei presupune acceptarea ideii că lumea e asemeni
teatrului, ca un
spectacol mereu reluat. Viața în opinia lui I.L.C. e „o mare come`die”, chipurile
oamenilor - măști,
cuvintele rostite - roluri învățate pe de rost, iar faptele-simple acte de prezență
pe scena lumii. Atât
omul, cât și viața sunt o iluzie, o formă fără fond în termenii lui Titu Maiorescu.
Rolurile distribuite sunt aproape întotdeauna comice și de aceea, la un prim nivel
de lectură,
stârnesc râsul. La o privire mai atentă, putem observa că râsul e un mod de a taxa
impostura,
incultura, demogogia și toate celelalte defecte general umane. Lumea caragialiană e
variată, dar
întotdeauna aceeași. Sub diverse etichete, dramaturgul descoperă o lume
uniformizată, cenușie,
lipsită de cinste și idealuri.
Introducere în specie literară și orientare tematică
Publicată în revista „Convorbiri literare” în 1885, „O scrisoare pierdută” are
incontestabilul
merit de a contribui la dezvoltarea dramaturgiei naționale prin numeroasele
elemente originale pe
care le pune în scenă.
Principalul mod de expunere e dialogul, iar acesta surprinde un contrast între
esență și aparență,
satirizând defectele omenești prezente atât în viața de familie, cât și în sfera
politică. De aceea,
„O scrisoare pierdută” se înscrie în categoria comediei de moravuri. Din punctul de
vedere al
curentului literar, aparține realismului, fiind inspirată din alegerile
parlamentale ce au avut loc în
anul 1883. De asemenea, poate fi sesizată atitudinea critică a autorului în
legătură cu moravurile
epocii, precum și strânsa legătură dintre personaje și mediul în care trăiesc.
Acestora li se adaugă
limbajul utilizat ca mijloc de caracterizare.
Sub aspect tematic, comedia surprinde viața politică și familială. Semnificative
sunt
secvențele:În piesă, dialogurile dintre Zoe și Catavencu, mai ales cele din scenă,
arată cât de coruptă și ipocrită este lumea politică. Catavencu, cu vorbele lui
frumoase și promisiunile pe care nu le poate îndeplini, devine un fel de simbol
pentru politicienii care mint și se adaptează doar pentru a câștiga voturi. Când
cei doi soți discută, se vede cât de greu este să menții loialitatea față de
familie și să rămâi sincer în politică, punând la îndoială dacă este moral să fii
implicat într-un asemenea mediu.
Există câteva elemente clasice susținute și de expresia autorului : „Sunt vechi,
domnilor!” din care s-au născut personaje cu gesturi memorabile.
2. Semnificația titlului:
Ca element paratextual, titlul mediază între text și cititor anunțând că centrul de
interes îl
reprezintă o scrisoare particulară care odată pierdută, se transformă într-un
obiect de rezonanță
publică. Scrisoarea devine un suprapersonaj, participând la conturarea unor
destine. Pierderea ei
strică rânduiala locului și de aceea nimeni nu poate rămâne indiferent.
Tot scrisoarea ne ofera prilejul de a afla cum se desfășoară în mod real alegerile
politice pentru
că cei care intră în posesia răvașului dobândesc indentitate politică, intelectuală
și civilă, așa cum
cei care îl pierd rămân fără rang social și fără identitate.
3. Acțiune/Cronotop/Conflicte/Construcția subiectului
Acțiunea este plasată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”, adică
la sfârșitul
secolului XIX, în timpul companiei electorale.
Scena inițială îi surprinde pe Ștefan Tipătescu și Ghiță Pristanda citind ziarul
lui Cațavencu și
numărând steagurile care reprezintă pentru Pristanda un nevinovat prilej de a-și
rotunji veniturile.
Edificatoare în acest sens este replica lait-motiv: „Familie mare, renumerație
mică, după buget”.
În esență, el este supus față de oricine din precauție, neștiind cine va câștiga
alegerile.
Pierderea scrisorii adresate lui Zoe de către Tipătescu constituie intriga textului
(incipit ex
abrupto) în vreme ce desfășurarea acțiunii surpinde traseul răvașului care, după ce
e pierdut de
Zoe este găsit de Cetățeanul Turmentat. Lipsa numelui indică faptul că el este
exponent al unei
categorii a populației, anonimă și indecisă. El nu este turmentat doar în sens
denotativ, ci și din
cauza felului în care se desfășoară alegerile. Indecizia este evidențiată prin
replica devenită tic
verbal: „Eu pentru cine votez? ” Cum este un fost factor poștal, se dovedește a fi
perseverent în
misiunea de a restitui scrisoarea andrisantului (destinatarului). Scrisoarea este
subtilizată ulterior
de Nae Cațavencu (avocat/director proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților ”) ,
cel care amenință
grupul aflat la putere cu publicarea biletului în cazul în care nu va beneficia de
sprijin în alegerile
locale. Acesta își declară deschis dorința de a se afirma așa cum reiese din
secvența „Ce vreau, știi
vreau, vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani unde sunt cel dintâi...dintre
fruntașii politici”.
Pentru a nu i se aduce un deficit de imagine, Zoe impune susținerea candidaturii
lui Cațavencu:
„Eu te aleg, eu și cu bărbatul meu!”. Și pentru că ea este o „mare damă în politica
de provincie”,
are puterea de a influența rezultatele alegerilor. Punctul culminant îl aduce în
scenă pe
Agamemnon Dandanache, el fiind în termenii dramaturgiei grecești un „deux ex
machina” (zeul
coborât din cer!). Pricinuind doar încurcături (dandana=încurcatură) și neavând
nimic în comun
cu eroul grec Agamemnon, acesta e în viziunea lui Caragiale „mai prost ca Farfuridi
și mai canalie
decât Cațavencu”. Acest fapt devine evident când aflăm că recomandarea sa are la
bază un act de
șantaj, însă decide să păstreze și pentru o altă ocazie scrisoarea compromițătoare:
„Cum se poate
conița mea, s-ar putea să fac așa o prostie? Mai trebuie s-altădată. La un caz iar
pac la Răsboiul”.
Pierzând scrisoarea, Cațavencu devine umil în relatia cu Zoe și chiar conduce
manifestările
organizate în cinstea contracandidatului său, nădăjduind că alegerile viitoare vor
avea un final
favorabil lui. Altfel, deznodământul aduce rezolvarea tuturor conflictelor, iar
scrisoarea găsită din
nou de Cetățeanul Turmentat este restituită propritetarului de drept. Traseul
scrisorii și mai ales
confuziile pe care le face Dandanache pun în valoare procedeul quiproquo-ului.
(încurcătură)
Deși replica lui Farfuridi s-a referit la Constitutia României, aceasta pare să
acopere un
palier mai amplu, fiind sugestivă pentru universul politic : „Din două una, dați-mi
voie: ori să se
revizuiască primesc! dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiască,
primesc! dar atunci să
se schimbe pe ici colo, și anume în punctele esențiale”.