1.

Terapia cognitiv- comportamentală

Acest tip de psihoterapie implică lucrul cu gândurile și comportamentul. Aceasta înseamnă că

specialistul imi va oferi multe explicații despre ceea ce mi se întâmplă și de ce, cum sunt
generate problemele mele și ce gânduri și acțiuni duc la apariția acestora. El va solicita, de
altfel, o serie de sarcini, preconizate a fi realizate între întâlniri. De exemplu, se observa și se
noteaza anumite gânduri, care apar în timpul zilei. În unele cazuri, terapeutul poate ieși în oraș cu
mine și ma poate ajuta să ma comport într-un mod nou în situații limita, care reprezentau un
blocaj pina in prezent in viata mea. Aceasta metoda de lucru in TCG se numește experiment
comportamental.

Această metodă este utilă pentru mine, deoarece sunt hotărâtă în legătură cu problemele mele,
sunt obișnuită, sa depasesc activ dificultățile din viață și prefer claritatea și organizarea
lucrurilor. Terapia cognitiv-comportamentală este potrivita pentru a face față diferitelor tipuri de
tulburări de anxietate, frici și temeri (lucrez cu psihoterapeutul pe problema procrastinarii si
glasofobiei) .

2. Terapia strategica scurta

Acest model se bazează pe metoda psihoterapiei strategice pe termen scurt propusă de G.

Nardone.

Potrivit acestuia, terapia tulburării de panică constă în blocarea soluțiilor încercate: controlul
reacțiilor fiziologice, evitarea și ajutarea celor dragi (sub forma de a discuta problema și
acțiunile).

Principalele mecanisme terapeutice din acest model sunt schimbarea atenției clientului,
schimbarea tiparelor de comunicare cu mediul și desensibilizarea. Această abordare funcționează
la fel de bine atât cu atacurile de panică spontane, cât și cu cele secundare.

În psihoterapia strategică pe termen scurt, nu este obișnuit să oferim clientului mai mult de trei
rețete înainte de următoarea sesiune. Prima parte a lucrului în cadrul acestei terapii începe cu
prescripția paradoxală „cum să se înrăutățească?” pentru a identifica simptomele atacului de
panica nedetectate anterior.

Această activitate este, de asemenea, utilizată pentru a demonstra clientului ineficiența

soluțiilor, încercate pe care le-a întreprins și pentru a-l pregăti pentru o intervenție ulterioară.

Concomitent cu sarcina „cum să se înrăutățească?”, clientului i se dă prescripția „jurământul

tăcerii” - interdicția de a discuta problema sa cu rudele; dacă la următoarea sesiune declară că,
din anumite motive, nu a putut face acest lucru, atunci i se va da sarcina paradoxală de
„conferință de seară”. Principalul efect al acestor rețete este refuzul clientului și al celor dragi de
a discuta despre tulburarea de panică.

Sarcina principală, dată și la prima sesiune, este „jurnalul” - un tabel special, a cărui finalizare
duce mai întâi la ameliorarea atacurilor de panică și apoi la dispariția lor. Dacă mediul social
imediat al clientului este implicat în mod eficient în menținerea tulburării sale, atunci este
necesar să-l excludem din el, folosind prescripțiile „teama de ajutor” sau „testul pentru cei
dragi”.

A doua faza a lucrului cu clientul nostru începe în momentul în care clientul nu mai manifesta
simptomele unui atac de panica. De regulă, comportamentul său se caracterizează prin evitare,
chiar dacă atacurile se întâmplă în locuri diferite.

Pentru a bloca simptomele atacului de panica, se utilizează prescripția „fantezia fricii”.

În a treia fază, adică, atunci când atacul de panica este deja utilizat ca si instrument, mai întâi
este dată sarcina de „scalare”, apoi „ce ar fi daca”.

Terapia cu clientul este finalizată prin evaluarea stării acestuia și compararea cu diagnosticul
de „tulburare de panică”. Problema este considerată rezolvată, dacă simptomele necesare pentru
diagnosticul tulburării de panică sunt absente. Se vor lua măsuri suplimentare, legate de
prevenirea recăderii.