Ce sunt terapiile scurte?

Psihoterapia centrata pe solutie este focalizata mai degraba pe competentele

clientilor decat pe deficitele acestora, pe forta lor, mai curand decat pe slabiciune,
pe posibilitati si nu pe limitari. Unul din intemeietorii acestei orientari a fost
Milton Erickson.
Exista mai multe pareri in ceea ce priveste definirea terapiilor scurte.
Eckert (1993) definea terapia scurta ca fiind “orice interventie psihologica ce isi
propune sa produca o schimbare cit mai repede posibil, indiferent daca este stabilit
dinainte un termen limita sau nu”.
Malan (1976), din perspectiva traditiei psihodinamice, utilizeaza acest termen
pentru o terapie ce cuprinde intre 4 si 50 de sedinte, in timp ce Ryle (1991)
propune un model de terapie scurta in 16 sedinte.
Desi nu exista un acord unanim privind numarul de sedinte, exista un larg consens
in ceea ce priveste principalele caracteristici ale terapiilor scurte, orientate pe
solutii. Iata cateva dintre aceste caracteristici mentionate de [ BARRET – KRUSE,
1994 si KOSS & BUTCHER, 1986]:
– ideea ca fiecare persoana poseda resursele necesare rezolvarii problemelor cu
care se confrunta;
– acceptarea definitiei pe care subiectul o da problemei sale;
– formarea aliantei terapeutice cit mai repede posibil;
– succesul este atribuit subiectului; terapeutul nu face altceva decat sa creeze un
cadru care sa-i permita subiectului sa identifice si sa utilizeze resursele pe care le
are;
– centrarea pe “aici si acum”;
– existenta unor obiective clare, specifice si tangibile.
“Cum construim solutiile?”. Supozitiile acestei intrebari sunt:
– ca exista solutii;
– ca exista mai mult decat o singura solutie;
– ca solutiile sunt construibile;
– ca noi (terapeut si client) putem face constructia;
– ca noi construim solutii, mai degraba decat le descoperim.

Terapia centrata pe solutie ofera un model coerent care ne permite sa raspundem

eficient la intrebarea “Cum construim solutiile?”. Acest demers cuprinde, in linii
mari, trei etape importante:
1. Definirea mai degraba a ceea ce clientul vrea, decat a ceea ce el nu vrea.
2. Identificarea a ceea ce merge bine si functioneaza si dezvoltarea de
comportamente orientate in aceasta directie.
3. Daca ceea ce face subiectul nu conduce la solutie, atunci trebuie facut altceva.
Desi simpla, la prima vedere, punerea in act a acestor etape nu este totdeauna
usoara deoarece:
– de cele mai multe ori pacientul se prezinta la terapie cu plangeri si acuze care
exprima ceea ce nu vrea sa i se mai intample mai degraba decat ceea ce vrea;
– pacientul va avea tendinta sa-si centreze discursul pe problemele lui, ignorand
ceea ce merge si functioneaza bine;
– oamenii devin usor prizonierii “solutiilor care mentin problema” [Watzlawick],
care au la baza principiul multiplicarii – a face mai mult din acelasi lucru. E greu
sa facem ceva diferit cand auzim mereu in jurul nostru: “Daca nu ti-a reusit prima
data, incearca din nou, persevereaza!”. Aceasta conduita isi are originea, spune
P.Watzlawick, in credinta stupida ca prima idee privind solutia care ne vine in
minte este si cea mai buna; daca nu am reusit, de vina este doar lipsa de efort, de
implicare sau de aplicare corecta a solutiei in practica!
In fond, atunci cand iti doresti ceva si incerci de cateva ori, e momentul sa incepi
sa vezi ca depui efort si energie in ceva ce devine evident ca nu este pentru tine.
Sau, cel putin, nu este inca. Asa ca te repozitionezi si iti folosesti forta interioara
spre alte scopuri si obiective.
In terapiile scurte colaborative orientate pe resurse si solutii se aplica urmatoarele
principii:
– schimbarea este constanta si inevitabila, ceea ce conteaza este sa alegi directia
potrivita;
– clientul nu este problema, problema este problema;
– daca ceva nu merge, fa ceva diferit;
– o mica schimbare este tot ce este nevoie deoarce o schimbare mica duce la o
schimbare mai mare, mai devreme sau mai tarziu;
– nu exista doar o singura solutie, exista mai multe solutii alternative, posibile;
– este recunoscuta suferinta, durerea, stresul, dar terapia se focalizeaza pe
posibilitati, resurse si ceea ce poate fi schimbat.
In terapiile scurte colaborative, ca si client, va fi de un real ajutor sa imbratisezi
idea ca schimbarea este posibila. Nu oricine care vine la terapie este un candidat
pentru schimbare. Ca si client, e recomandat sa fii constient ca ai o problema sau
ca ceva nu mai merge bine si sa fii disponibil in a lucra cu aceata prin a te vedea pe
tine insuti ca fiind parte a solutiei. Terapeutul te ghideaza, dar tu trebuie sa gasesti
uneltele potrivite pentru a rezolva dificultatile. Este treaba terapeutului sa te ajute
sa-ti clarifici obiectvele si sa le organizezi astfel incat sa devina realizabile.
Impreuna, tu si terapeutul veti stabili, mai intai, care este problema. Daca sunt mai
multe, se lucreaza cea care te deranjeaza cel mai mult, urmand ca, ulterior, sa fie
abordate si celelalte. Apoi se va stabili ce anume iti doresti sa obtii ca urmare a
terapiei si cum va fi viata ta si tu insuti in momentul atingerii obiectivului.
Psihoterapia analitică urmează principiile de funcționare a psihicului uman cartografiate de
C.G. Jung. Este o abordare psihodinamic ă, ceea ce înseamnă că recunoaște psihicul ca format
din procese conștiente și procese inconștiente între care există o legătură permanentă. Este o
abordare care are în centru omul ca întreg.

În psihoterapia analitică se folosesc ca instrumente dialogul, reflectarea asupra tr ăirilor

cotidiene, analiza simbolic ă a viselor, a desenelor și a poveștilor. Acest mod de a lucra, at ât
cu partea conștientă cât și cu partea inconștientă a psihicului, are ca scop re întregirea
personalității și infuzarea vieții cotidiene cu sens.

Reîntregirea personalității înseamnă recuperarea unor părți care au rămas blocate într-o
experiență traumatică sau descoperirea unor p ărți noi. Spre exemplu: o persoan ă serioasă și
determinată ar putea să-și descopere o parte juc ăușă care nu are tot timpul chef s ă respecte
deadline-urile.

A trăi o viață cu sens înseamnă a simți tot spectrul de emoții, a avea o direcție profesională, a
exprima liber, a fi creativ, a construi rela ții armonioase cu ceilalți, a simți apartenență la
grup, comunitate și viață, a avea o conexiune vie cu dimensiunea spiritual ă a existenței.

Perspectiva mea asupra procesului analitic este c ă-i ca o descâlcire a ițelor interioare, o
deznodare a firelor care țin viața încurcată, chiar sugrumată pe alocuri. Analiza în cadrul
terapeutic este o descompunere a tr ăirilor complexe și complicate pe care fiecare om le
trăiește; descompunere cu sensul de a ajunge la elementele simple, primare, care stau la baza
trăirii și care adesea sunt neștiute, nenumite. Prin acest proces de clarificare ies la iveal ă
lucrurile nevăzute din fiecare om, partea de umbr ă și partea de lumină.

Procesul analitic este un proces de cartografiere a teritoriilor interioare, unde-s mun ții, unde-s
depresiunile, unde locuiesc dragonii. Asta înseamnă descoperirea resursele și a
vulnerabilităților, descoperirea acelui ceva specific fiec ărui individ și a modului în care acest
ceva poate fi oferit lumii. Pe parcursul acestui drum o persoan ă se întâlnește cu ea însăși și
învață să rămână cu ea însăși, la bine și la greu. Cunoa șterea teritoriilor interioare este prima
formă de relație cu natura interioar ă, este un mod sănătos prin care o persoan ă se protejează
și se afirmară în exterior.

Un om care se cunoaște pe sine își poate ocupa locul în lume, care adesea este altul dec ât cel
impus sau propus de familie și societate. Această participarea conștientă la propria devenire
este ceea ce Jung numea procesul de individuare – a deveni noi înșine, noi însene.