Sunteți pe pagina 1din 2

MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

CA MANAGEMENT AL CALITĂȚII ACTIVITĂȚILOR DIDACTICE

Managementul educațional este ,,știința și arta de a pregăti resursele umane, de a forma


personalități, potrivit unor finalități acceptate de individ și de societate sau o anumită
colectivitate. El cuprinde un ansamblu de principii și funcții,de norme și metode de conducere
care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ (în ansamblu sau la nivelul elementelor
componenete), la standarde de calitate și eficiență cât mai inalte” (Ioan Jinga).
Nu se poate realiza un management educational de calitate fără un management al clasei de
calitate. Managementul clasei reprezintă setul complex de comportamente de organizare a clasei
inițiate de către profesori, cu scopul de a promova și menține un climat care să-i permintă
atingerea obiectivelor educaționale.
Legătura dintre managementul clasei și calitatea procesului instructive-educativ se poate face
prin aplicarea unor principii care privesc învățarea interactivă. Acestea pot duce la un
management al clasei de calitate. Prin instaurarea și aplicarea principiului participare-
cooperare colectivul clasei va căpăta sentimental comunității și se va instaura o atmosfera de
lucru pozitivă și autentică. Aplicarea acestui principiu subliniază valoarea parteneriatului dintre
cadru didactic și elevi. Fiecare părere contează și este luată în considerare, rezultatul exprimării
ei fiind unul vizibil. În felul acesta elevul va avea sentimental apartenenței la un grup și al
participării effective la viața clasei și își va exprima dorința de a participa în continuare la
desfășurarea ei și la creșterea calității actului educational, în general și al învățării și în special.
Este foarte important pentru elevi să știe că părerea lui este important și că ea contează în
cadrul grupului. Acest principiu al negocierii și influenței reciproce acordă elevilor putrea de a
influența activitatea din clasă prin participarea lor de a intervenii la modificarea sau luarea
deciziilor prin negociere. Prin acest fapt, atitudinea elevilor devine una mai deschisă și acceptă
cu mult mai multă ușurință să respecte regulile și deciziile.
Este remarcabil ca elevii să simtă că opinia lor este importantă și este luată în considerare.
Acest principiu al participării la decizie asigură un climat al clasei care promovează
comunicarea, acceptarea, toleranța și respectul reciproc. Dacă elevul consider că
responsabilitatea lui este doar să-și facă temele și să învețe ceea ce cadrul didactic i-a spus să
invețe, iar organizarea activităților, alegerea sarcinilor, procurarea materialului auxiliar,
evaluarea, stabilirea de legături cu cei din comunitatea educațională reprezintă în exclusivitate
responsabilitatea cadrului didactic, acest tip de responsabilizare a elevului în privința a tot ce se
întâmplă în clasă, va aduce o atitudine de indiferență și detașare. Implicarea elevului în luarea
deciziilor creează sentimental implicării și al apartenenței la comuinitatea clasei.
Inițiativa este expresia dorinței de a învăța, de a se implica, de a participa și de a experimenta
situații noi, experiențe noi. Pentru formarea capacității de a lua inițiativa, este bine ca elevii sa
simtă ca și ideile lor sunt o sursă important de inspirație pentru cadrul didactic și un motiv in
luarea deciziilor, precum și o modalitate de a contribui active la construirea actului invățării.
De aceea, un bun manger al clasei îi va incuraja pe elevi sa aibă initiative și să le comunice în
mod disciplinat și organizat. Inhibarea inițiativei elevului atrage după sine o atitudine pasivă și o
motivație scăzută de a participa active la activitățile din clasă.
Managementul clasei precum si managementul activităților didactice tin de maestria fiecarui
profesor. Profesorul este om și făurește oameni, lucrează cu material minunat numit cuvânt, are
misiunea de ,,a face din cuvinte lucruri” și de a comunica, într-o asemenea manieră cu elevii săi,
încât pasiunea și entuziasmul să îmbrățișeze pregătirea profesională de specialitate, pregătirea
psihopedagogică și aceea de management al clasei. Competențele profesorului ca manager și
lider al clasei se demonstrează în școală, în sala de clasă, în mijlocul elevilor, cu ei și pentru ei.
A fi profesor înseamnă a fi fericit cu elevii tăi și a-i face și pe ei fericiți prin cuvinte adevărate
și frumoase care au darul de a naște înțelepciune. Asemenea vorbe vor fi susținute de fapte și vor
creea valori care susțin cultura și viața prin continuitate și schimbul între generații, prin
comunicarea intergenerațională.

Teaching is a work of heart! – A învăța este arta inimii!

Bibliografie:
1. Ioan Jinga, Bazele managementului educațional, Editura ASE, București, 2009
2. Florica Orțan, Management educațional. Ediție revizuită și adăugită, Editura TREI,
București, 2021
3. Elena Joița, Management educațional, Editura Polirom, Iași, 2000
4. Romiță Iucu, Managementul și gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, Iași, 2000.

S-ar putea să vă placă și