Ghid al persoanelor de suport comunitar

pentru sprijinirea victimelor violenţei domestice

În primul rînd, un grup de suport trebuie să-şi definească domeniul în care

doreşte să actioneze şi să sprijine. Apoi trebuie să strîngă informaţii şi experienţe
referitoare la problemele carora li se adresează. Motivaţia mambrilor grupului
pentru a schimba ceva în bine în comunitatea lor este motorul care ţine activ
acest grup. Valorile călăuzitoare sînt fundamentale, grupul poate să-şi
definească nişte reguli. Valorile pot rămîne stabile mult timp, regulile pot fi
schimbate şi îmbunătăţite.

Putem, deasemenea, să ne definim tipul de grup: deschis (în care noi membrii
sînt primiţi şi iniţiaţi) sau grup închis (în care nu se primesc noi membrii, iar
grupul de dezvoltă progresiv, putînd să-şi formeze o istorie şi să acumuleze tot
mai multă expertiză). Oricare dintre opţiuni este dezirabilă, funcţie de obiectivele
pe care ni le stabilim. Dinamica grupului este un proces interesant, în care
fiecare membru încearcă sa găsească un rol potrivit cu dorinţele şi abilităţile sale.

Un grup de suport al victimelor are în primul rînd rolul de a sprijini membrii săi în
efortul de a acţiona şi lucra voluntar cu persoane vulnerabilizate, care au trăit sau
tăiesc diferite traume, ceea ce poate duce la o încărcătură emoţională puternică
şi la formarea unor atitudini de intoleranţă faţă de violenţă şi de sprijin al celor
afectaţi.

Membrii grupului trebuie să se sprijine reciproc, să se încurajeze, informeze,

instruiască, să facă schimb de experienţă, sentimente şi idei. Studiile arată că
persoanele şi copiii care au cel puţin o persoană sau un grup de suport ca
referinţă în viaţa lor, sînt mai capabili să-şi rezolve problemele dureroase cu care
se confruntă. De aceea, grupul de suport are un rost direct şi clar: este un reper
şi suport atît pentru victime, cît şi pentru membrii care-l constituie.

Rolul persoanelor care sprijină victimele este să asigure: suport în condiţii de

confidenţialitate femeilor bătute, în aşa fel încît ele să poată lua decizii referitoare
la opţiunile pe care le pot avea.

În acest scop, pe lîngă seminarii specifice despre violenţa domestică, însoţitorii

victimelor trebuie să conştientizeze faptul că principalele acţiuni pe care se vor
centra sînt bazate pe două principii esenţiale: asigurarea protecţiei victimei şi
responsabilizarea agresorului pentru faptele sale.
Vom numi în continuare “Facilitator” persoana care desfasoara pentru acţiuni
de sprijinire a victimelor în comunitatea unde trăieşte şi are cunoştinţe cel puţin
de bază referitor la violenţa familială.

Facilitatorul trebuie sa fie conştient de diferenţele interindividuale (nu toate

persoanele găsesc soluţii identice pentru aceeaşi problemă, reacţioneză diferit la
stres sau stimuli, comunică diferit etc.) şi să evite criticile, blamarea sau
judecarea victimelor si/sau a faptuitorilor

Facilitatorii pot fi influenţaţi de unele “mituri” despre relatia vixtima-faptuitor (idei

false) şi stereotipuri, dar ei trebuie să fie conştienţi cînd acestea le influenţează
comportamentele, atitudinile şi gîndirea.

Victimele trăiesc trauma în diferite moduri; facilitatorul trebuie să recunoască

modul prin care acţionează anumite bariere asupra victimelor şi de faptul că ele
au nevoi specifice (de ex. pot reacţiona aşa din motive de identitate etnică,
resurse financiare reduse, frică de agresor, sentimente de ruşine, însingurare
etc.)

Confidenţialitatea

Însoţitorii trebuie să păstreze confidenţiale toate informaţiile despre femeile

bătute. Confidenţialitatea este crucială, nu numai pentru că promovează o relaţie
bazată pe încredere, dar evităm astfel punerea în pericol ulterior a femeii.
Dacă agresorul descoperă ca ea a căutat sprijin sau că planuieşte să-l
părăsească, femeia victimă poate fi în mare pericol.

Pentru a păstra confidenţialitatea, este necesar sa fim discreţi atunci cînd

contactăm femeia, spre exemplu lăsarea de mesaje printr-un terţ sau
comunicarea prin scrisoare dacă are o adresă diferită sau cutie poştală.
Însoţitorilor nu le este recomandat să vorbească cu alţi membrii ai familiei, nici
să-şi dezvăluie identitatea şi motivul pentru care sună la telefon, şi trebuie de
fiecare dată să întrebe dacă femeia poate vorbi în siguranţă.

Afirmarea

Însoţitorii oferă suport moral femeii şi o ajută să capete încredere în forţele

proprii, pentru folosirea resurselor sale în rezolvarea problemelor cu care se
confruntă.

Femeile abuzate se simt adesea ruşinate de faptul că aceste abuzuri se produc,

sînt înfricoşate şi înspăimîntate de agresor şi se auto-învinovăţesc pentru faptele
agresorului - preiau vina asupra lor.
Însoţitorii vor încerca să convingă femeii că nu este vina ei, că poate să aleagă
şi că are alternative, şi că nu este singură. Femeile pot să-şi asume
responsabilitatea pentru violenţă pentru că cred sau au fost influenţate să creadă
în mitul că victimele “provoacă” agresorul şi-i declanşează “pierderea controlului”;
în plus, unii cercetători spun că “preluarea responsabilităţii poate să dea o iluzie
a faptului că poţi controla problema în situaţiile haotice în care controlul de fapt îi
aparţine abuzatorului.” (din Lakshmy Parameswaran, Battered Wives Often
Recant or Assume Blame, in Women's eNews - 30 July 2003).

Cîteva propoziţii care pot convinge femeia că nu este vinovată, includ:

“Nu meriţi să fi bătută. Nimeni nu merită bătaie. Nu există scuze
pentru violenţa domestică. Meriţi mai mult.”

“ Nu eşti singură, sînt alături de tine. Sînt citeva opţiuni de luat în

considerare. Te voi sprijini în alegerile tale, oricare ar fi ele.”

În final, însoţitorii trebuie să respecte deciziile pe care o femeie le face, chiar

dacă aceste decizii sînt contrare cu ceea ce crede însoţitorul că ar fi cea mai
bună alegere.

“Cînd femeia reuşeşte să îşi vizualizeze viaţa separat de agresor, de obicei

descoperă că a trăit în sărăcie şi şi-a redus dramatic standardele de viaţă. E
posibil ca ea să nici nu cunoască statutul financiar al familiei. Îi este frică să nu îi
fie luaţi copiii de către agresor, persoana care de regulă are mai multe resurse ca
ea să cîştige în această “bătălie”…Îi este frică poate că vor fi răniţi sau ucişi ea,
copiii sau părinţii săi, în acelaşi mod în care au fost trataţi, dacă rupe relaţia sau
contestă agresiunea în alte moduri. Se teme de asemenea că îşi va pierde
slujba sau casa ca rezultat al hărţuirilor continue pe care agresorul le produce în
aceste locuri.

Iar cînd mai şi descoperă că nu se poate baza pe “sistem” (cum ar fi poliţia,

protecţia copilului, tribunalele) ca să fie protejată ea şi copiii, ori tratată corect,
fără prejudecăţi de clasă socială, rasă, gen sau altele. În acest răstimp, agresorul
sporeşte frecvenţa şi intensitatea tehnicilor lui de control, incluzînd violenţa, care
sporeşte şi escaladează mult la încercările şi afirmaţiile ei de independenţă.”

Toţi aceşti factori fac ca deciziile femeii să se confrunte cu pericolul şi

dificultatea, din acest motiv ea poate decide să nu apeleze la o rezolvare
nesigură legal într-un sistem care a eşuat la încercările anterioare din trecutul ei.

Loretta Frederick explică următoarele:

“În final, însoţitorii să aibă în minte ca fiecare femeie este prima dată
victimă a abuzului pentru că este femeie, în al doilea rînd pentru că
cultura în care a crescut şi trăieşte încurajează bărbaţilor un drept nescris
de a controla femeile, în al treilea rînd pentru că barierele femeii spre
eliberarea din violenţă sînt multiple. Nu fiţi surprinşi dacă ea nu este
capabilă să se elibereze din relaţia violentă la un moment dat; dar fiţi
uimiţi cînd ea reuşeşte.” (din Loretta M. Frederick, Effective Advocacy on
Behalf of Battered Women, Battered Women's Justice Project).
Informarea

Atît însoţitorii cît şi furnizorii de servicii facilitează abilităţile femeilor de a lua

decizii referitor la opţiunile disponibile pentru ele.

La început ei pot ajuta o victimă să facă o evaluare a riscului letal.

Însoţitorii ajută de asemenea femeile să identifice nevoile, punctele tari şi

punctele slabe precum şi resursele.

Furnizează femeilor informaţii despre sistemele legale, medicale şi

administrative, precum şi regulile şi procedurile acestor sisteme.

Însoţitorii ajută femeile să identifice şi exploreze toate opţiunile şi consecinţele

posibile, le asistă în dezvoltarea strategiilor şi a unui plan de acţiune. Ei o
trimit/referă către resurse pe care le cunosc ca fiind de încredere şi cu care sînt
familiari.

Informaţiile oferite referitor la referire trebuie să fie foarte specifice: cînd este mai
bine pentru ea să fie sunată, cu cine să vorbească, ce informaţii mai are ea
nevoie.

Însoţitorii discută şi repetă/consolidează cu ea un plan de acţiune, o asistă în

pregătirea tuturor documentelor necesare sau solicitărilor de asistare, o ajută să
regîndească planurile de acţiune dacă acestea eşuează sau dacă circumstanţele
s-au schimbat.

Construirea deciziilor

Însoţitorii pot oferi femeilor resurse şi informaţii de care ele au nevoie pentru ca
să facă alegerile şi să costruiască deciziile, dar alegerile şi deciziile trebuie să fie
făcute de femeia însăşi.

Aşa cum ne este greu să vedem pe cineva stînd într-o situaţie în care este rănit,
la fel trebuie să înţelegem că pot fi multe obstacole care o reţin în acea situaţie.
De exemplu, poate că femeia nu este capabilă să se întreţină pe ea şi copiii săi
fără suportul financiar al soţului, iar ruperea relaţiei poate să-i producă o povară
financiară suplimentară. Poate să nu aibă unde locui, sau se poate teme că îşi
pierde copiii. Poate fi constrînsă să rămînă în abuz din motive emoţionale sau
religioase, sau la presiunea familiei, prietenilor sau comunităţii, ori îi este teamă
de ostracizarea sa de către familie sau comunitate dacă pleacă. În plus,
tentativele de plecare cresc substanşial riscul pentru ea. Se poate teme că
agresorul o va ameninţa sau răni pe ea şi pe copii, familia sau prietenii. Femeile
bătute sînt în pericol extrem de a fi atacate letal sau sever atunci cînd încearcă
să-l părăsească pe abuzator, şi ea este singura care poate judeca dacă este
sigur pentru ea să facă acest lucru sau nu.

Model de consiliere în situaţie de criză

Acesta este un exemplu, nu o reţetă, dar poate fi folosit ca linii directoare pentru
creionarea unei discuţii consiliative cu victimele adulte aflate in criză.

Etape şi sugestii:
I. Dezvoltarea relaţiei şi a încrederii
- prezentare, roluri, limite, confidenţialitate, adresarea pe nume, dacă
nu poate intra direct în problemă, începe cu ea o discuţie neutră

II. Clarificarea problemei

- ce s-a întîmplat, cine, cît de des, în ce mod, unde, cum o
afectează pe ea şi copiii (consecinţe), dacă a avut tentative de
ieşire şi care a fost rezultatul.
- cine mai este afectat de violenţă şi în ce mod
- întreabă deschis despre felurile de abuz, poate să nu
conştientizeze anumite comportamente ca fiind abuzive
- care sînt factorii care precipită criza
- nu fă judecăţi de valoare, nu o blama. Nu folosi expresii de genul:
greşit, corect, rău, n-ai procedat, de ce? Etc.
- evaluează riscul şi letalitatea

III. Permite manifestarea trăirilor şi sentimentelor

- frica poate mobiliza, reprezintă semnalul pentru pericol, nu
minimaliza frica ei
- nu îi spune “că totul va fi bine, se va rezolva etc.” - îi poţi tu
garanta asta?
- se poate manifesta prin confuzie, furie, neajutorare, depresie,
anxietate etc.
- încurajează comunicarea; nu este vinovată, nu merită bătaia,
violenţa n-are scuze
- ea este un supravieţuitor pentru că a rezistat acestui “război”, nu o
trata ca victimă
- nu lua locul agresorului, controlînd şi dîndu-i sfaturi de urmat
- nu manifesta atitudini de superioritate sau putere

IV. Explorarea resurselor si opţiunilor

- oferă informaţii verificate, precise despre ce se poate face, unde,
în ce condiţii etc.
 - întreabă, verifică înţelegerea, fără să devii pisălog
- nu fă promisiuni
- află şi conştientizează-i resursele pe care se poate baza
- arată-i că ai încredere în capacitatea ei de decide (“a supravieţuit
violenţelor, ştie să facă multe lucruri – întreabă, fii specific, îşi
creşte copiii,” etc.)

V. Discutarea alternativelor
- ai la îndemînă numere de telefon, persoane, locaţii, scrie
eventuale notiţe pe care să i le înmînezi
- întreabă dacă le poate pune în locuri sigure, pentru ca să n-o
expui agresorului
- fă împreună cu ea un plan de siguranţă
- nu lua decizii în locul ei
- nu fă presiuni pentru luarea deciziilor, nu-i impune termene de
rezolvare
- întreabă cu ce anume are nevoie să mai fie sprijinită
- dacă poţi s-o însoţeşti, spune-i acest lucru- dacă doreşte, desigur,
sa fie însoţită

VI. Terminarea contactului

- asigură de disponibilitatea ta pentru sprijin ulterior
- întreabă dacă şi în ce condiţii doreşte să mai fie contactată

Principii de lucru ale însoţitorilor în relaţia cu victimele violenţei

domestice
Adaptate după
Loretta M. Frederick, Legal Counsel
Battered Women’s Justice Project

1. Acordă-i încrederea că este în cea mai potrivită situaţie ca să evalueze riscul

separării de agresor.

2. Explică toate opţiunile, în special cele legale, într-un limbaj clar. Verifică dacă
a înţeles şi dacă doreşte să mai întrebe ceva.

3. Comunică-i că eşti îngrijorat pentru siguranţa ei şi a copiilor (dacă eşti) şi

consideră violenţa şi ameninţările foarte serios.

4. Adună, cunoaşte şi oferă-i o listă de resurse la care poate apela. Aici sînt
incluse programele din comunitate, grupurile de suport, sfaturi juridice şi
reprezentare în instanţă şi modalităţi de remediere inclusiv penale. Întîlneşte-
 te cu persoane către care a fost referită; îndrum-o către persoane care ştii că
pot face referiri utile.

5. Întăreşte ideea, cînd faptele o arată, că ea nu este vinovată pentru

comportamentul agresorului şi că violenţa nu este ceva normal.

6. Fi hotărît, nu conciliator, cînd discuţi cu agresorul sau reprezentantul lui.

Studdile arată că abordarea hotărîtă scade de fapt posibilitatea de abuzuri
după separare.

7. Nu referi către psihiatrii sau serviciile de sănătate mintală pînă nu ai avut în

prealabil o discuţie cu ea/el, asigură-te că recunosc bătaia ca fiind o
problemă, şi discută pericolul diagnosticării de boală mintală care o poate
costa pe femeie riscul de a eşua în obţinerea custodiei copiilor în procesele
de încredinţare a minorilor.

8. Adu-ţi aminte că ea te poate vedea ca o altă parte a “sistemului” şi să nu aibă

încredere în tine. Nu lua asta la modul personal sau să devii defensiv.
Recunoaşte asta, întreab-o la modul deschis ce crede şi dacă simte confuzie
referitor la loialitatea ta sau abilitatea ta de a face ceva pentru ea. Nu fă
promisiuni pe care nu le poţi onora.

9. Ţine minte că sistemul de justiţie este un sistem care produce presiuni.

Roagă poliţia să supravegheze evenimentele din casa respectivă. Întreabă
procurorii de ce s-a renunţat la dosar. Încurajează femeia să raporteze toate
agresiunile; încurajează ca ea să apeleze la sistemul de justiţie penal, fără s-
o învinovăţeşti sau forţezi să facă ceva pe care ea nu-l consideră de vreun
folos.

10. Nu presupune că sistemul ia măsuri s-o protejeze, că va fi tratată potrivit, că

uşurarea pe care o simte la un moment dat este veşnică sau că nu are nevoie
de un avocat la audieri/termene în instanţă. Multe femei “alunecă printre
crăpăturile” complexului sistem de justiţie.

11. Însoţitorii încearcă şi s-o sprijine cu informaţii şi referiri către sistemul de

protecţie socială în scopul de a o abilita să-şi găsească resurse financiare, fie
către alte tipuri de fonduri dacă există.

12. Ţineţi minte că situaţiile cu drept de vizitare a copilului încurajează contactul

între părinţi şi dau abuzatorului mai multe oportunităţi de hărşiure şi atacuri
asupra femeilor. Ceea ce nu este adecvat nici pentru copiii.

13. Încercaţi să nu fiţi nerăbdător cu ea. Este viaţa ei şi ştie mai bine decît oricine
altcineva ce este mai bine de făcut pentru ea.
14. Explicaţi informaţiile despre abuz într-o manieră senzitivă, suportivă şi
afirmativă. Nu o întreba dacă a fost “bătută” sau “abuzată”. Întreabă despre
fapte şi acte specifice, începînd cu cele mai puţin severe, cum ar fi împingeri
şi zgîlţîiri, continuînd cu acte mai severe, inclusiv ameninţările cu moartea şi
asalturi sexuale.

15. În general, nu o încurajaţi să accepte decizii care o confuzează referitor la

cine este responsabil pentru agresiune. Agresorul este responsabil pentru
actele comise de el.

Reţineţi din nou că fiecare femeie este prima dată victimă a abuzului
pentru că este femeie, în al doilea rînd pentru că cultura în care a crescut
şi trăieşte încurajează bărbaţilor un drept nescris de a controla femeile, în
al treilea rînd pentru că barierele femeii spre eliberarea din violenţă sînt
multiple. Nu fiţi surprinşi dacă ea nu este capabilă să se elibereze din
relaţia violentă la un moment dat; dar fiţi uimiţi cînd ea reuşeşte.