Cale de administrare

31 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Unelte

















De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Calea de administrare (denumită și mod de administrare)[1] este,
în farmacologie și toxicologie, calea pe care este administrată în organism o substanță
medicamentoasă sau o substanță toxică.[2] Acestea sunt adesea clasificate în funcție de
locul în care substanța este aplicată. De exemplu, administrarea se poate face pe cale
orală, topică sau intravenoasă.
Drumul pe care îl parcurge substanța de la locul de administrare pe o anumită cale și
până la ținta moleculară pe care ea acționează este subiectul științei
denumite farmacocinetică (absorbție, distribuție, metabolizare și eliminare). De
asemenea, localizarea țintei moleculare ține de știința denumită farmacodinamică.[3]

Clasificare[modificare | modificare sursă]

Procedeul de administrare al picăturilor oftalmice se

numește instilare
Căile de administrare pot fi clasificate, în primul rând, în căi naturale și artificiale (cele
parenterale, care necesită utilizarea perfuziei sau a injecțiilor).[4]
Căi naturale
 Oral - administrare prin cavitatea bucală
 Bucal - administrare între gingii și obraz
 Sublingual - administrare sub limbă
 Ocular - administrare la nivelul mucoasei oculare
 Auricular - administrare la nivelul urechii externe
 Respirator, inhalator, nazal - administrare la nivelul aparatului respirator
 Intrarectal - administrare la nivelul rectului
 Intravaginal - administrare la nivelul vaginului
 Uretral - administrare la nivelul uretrei
 Cutanat - administrare la nivelul pielii
Căi artificiale

 Căile parenterale (vezi mai jos)

După locul de administrare[modificare | modificare sursă]
Enteral sau gastrointestinal[modificare | modificare sursă]

Administrarea orală a unui comprimat

Administrarea rectală a unui supozitor

Articol principal: Medicație orală.
Administrarea cu ajutorul tractului gastrointestinal este câteodată denumită calea
enterală, și include următoarele administrări: orală (prin intermediul cavității bucale) și
(intra)rectală (prin intermediul rectului). Totuși, termenul potrivit este cel de administrare
gastrointestinală, deoarece chiar dacă un medicament este administrat pe cele două
căi, el se poate absorbi și la nivel gastric, în afara absorbției enterice (duodenale).[5] De
asemenea, în această clasă sunt incluse și administrările care au loc în cavitatea
bucală, de unde substanța se poate absorbi: sublingual, sublabial și bucal.
Calea orală, denumită și calea per os (PO) este cea mai frecvent utilizată în practică și
se pretează pentru automedicație. Este eficientă pentru medicamente
cu biodisponibilitate ridicată și nu este recomandată pentru medicamente care sunt
puternic iritante alte tractului gastrointestinal sau la pacienții care prezintă vomă. Printre
factorii care afectează absorbția pe această cale sunt: stabilitatea la pH acid, timpul de
golire al stomacului, peristaltismul intestinal, alimentele și funcția hepatică. [5] Pe calea
orală se pot administra foarte multe forme farmaceutice, printre care se
numără: comprimate, capsule, siropuri, suspensii, etc.
Calea (intra)rectală (administrarea de supozitoare la nivelul rectului) produce efect
sistemic și se pretează la pacienții care nu pot utiliza calea orală (în caz de vomă,
convulsii, etc.), însă poate interesa și un efect strict local (antiinflamator, antiinfecțios).
Absorbția la acest nivel se face prin mucoasa rectală. [5] Această cale este foarte
eficientă, în special la pacienții în vârstă, și prezintă avantajul unei absorbții foarte bune
și rapide datorită vascularizației bogate.[6][7]
Calea sublinguală (administrare sub limbă) și cea bucală (administrare între gingii și
obraz) este avantajoasă la substanțele care prezintă o biodisponibilitate scăzută,
deoarece absorbția la aceste nivele se face fără implicarea metabolizării hepatice. [5]
Calea inhalatorie sau respiratorie este o cale eficientă de administrare, absorbția
făcându-se la nivelul alveolelor pulmonare, puternic vascularizate, ceea ce permite o
absorbție rapidă și completă. Și în acest caz este posibilă obținerea unui efect sistemic
(de exemplu, la anestezice locale) sau local (bronhodilatatoarele în tratamentul
astmului).[5]
Parenteral[modificare | modificare sursă]

Administrarea parenterală: metodele pentru căile IM,

SC, IV, ID Administrarea transdermică

Articol principal: Medicație parenterală.
Administrarea parenterală este orice tip de administrare care nu necesită un proces de
absorbție la nivelul tractului gastrointestinal (par- + enteral). Căile parenterale sunt
utilizate: pentru substanțe ce prezintă biodisponibilitate orală scăzută, la pacienții care
nu pot să ia medicație orală, când se dorește un efecte imediat (în urgențe, calea
intravenoasă este de elecție) sau când se dorește un control strict al farmacocineticii
medicamentului.[5]
Dezavantajul acestei căi este faptul că este necesară utilizarea unui dispozitiv
medical pentru administrare, precum: sistem de perfuzie, injecție (ac și siringă)
[8]
sau cateter.
Există foarte multe tipuri de administrări parenterale:

 intravenos (IV) - administrare într-o venă, prezintă o biodisponibilitate de 100%[5]

 intramuscular (IM) - administrare în mușchi
 intracardiac - administrare în miocard
 intraosos - administrare în os
 intraperitoneal - administrare în peritoneu
 intraseros - administrare într-o seroasă: intraperitoneal, intrapleural, intrapericardic
 subcutanat (SC) - administrare
 intradermic (ID) - administrare în derm
 transdermic - administrare prin piele
 intraarticular - administrare în articulații
 intratecal - administrare în meninge
 epidural - administrare în canalul rahidian
 intracavernos - administrare la baza penisului
Topic[modificare | modificare sursă]

Administrarea intravaginală
Articol principal: Medicație topică.
Medicația topică are ca scop administrarea pe o cale astfel încât efectul care să se
obțină să fie strict local,[9] evitându-se astfel efectele sistemice (administrare locală,
externă).[10] Acest lucru este de dorit în cazul unor medicamente care prezintă toxicitate
ridicată sistemică, dar care sunt necesare pentru a rezolva o afecțiune locală. De obicei,
ele sunt formulate în așa fel încât să fie slab lipofile, pentru a se reduce absorbția
sistemică.[5]
Trebuie de asemenea făcută diferență dintre medicamentele administrate oral cu efect
sistemic și cele administrate oral pentru obținerea unui efect local (în acest caz, topic).
Substanțele medicamentoase care sunt foarte slab absorbite la nivelul tractului
gastrointestinal se pot administra oral și își pot manifesta efectul la nivelul mucoasei
gastrointestinale, fără să ajungă în circulația sistemică. Un exemplu sunt
antiinfecțioasele gastrice, precum vancomicina, care se ia oral pentru colita indusă
de Clostridium difficile.[11]
În această categorie intră toate preparatele administrate pe mucoase, cu scopul
obținerii unui efect local, pe căile: nazală, auriculară, oftalmică, rectală, vaginală dar și
calea cutanată.

Note[modificare | modificare sursă]

1. ^ „Caile de administrare a medicamentelor - Revista Galenus”. Revista Galenus. 13 februarie 2009.
Accesat în 21 martie 2020.
2. ^ en TheFreeDictionary.com > route of administration Citing: Jonas: Mosby's Dictionary of
Complementary and Alternative Medicine. 2005, Elsevier.
3. ^ Lees P, Cunningham FM, Elliott J (2004). „Principles of pharmacodynamics and their applications in
veterinary pharmacology”. J. Vet. Pharmacol. Ther. 27 (6): 397–414. doi:10.1111/j.1365-
2885.2004.00620.x. PMID 15601436.
4. ^ „Cai de Administrare a Medicamentelor”. Scribd. Accesat în 21 martie 2020.
5. ^ a b c d e f g h Stan K.Bardal, Jason E.Waechter, Douglas S.Martin (2011) Applied
Pharmacology: Chapter 2 - Pharmacokinetics: Routes of administration (pag. 17-34); Elsevier; ISBN
978-1-4377-0310-8; doi:10.1016/B978-1-4377-0310-8.00002-6