Administrarea

medicamentelor
 Calea de administrare
 Alegerea modului de administrare a unui
medicament depinde de starea bolnavului, de locul şi
viteza de instalare a acţiunii urmărite, de proprietătile
fizico-chimice ale medicamentului
 Calea orala (enterală) p.o.: - reprezintă cea mai
utilizată formă de administare, substanţele
absorbindu-se prin tubul digestiv sau pot fi
protectoare, absorbante şi neutalizante ale
mucoasei gstrice. Este o cale de administrare
simplă, convenabilă şi puţin periculoasă.
 Dezavantajele acestui mod de administrare :
 - debutul acţiunii este mai târziu,
 - o parte din substanţa activă poate fi distrusă de
enzimele şi secreţiile tractului digestive
 - unele substanţe pot irita tractul gastro-intestinal
(antiinflamatoarele)
 - necesită corectarea gustului şi mirosului
medicamentelor
 - absorbţia este neregulată
 Absorbţia medicamentului este şi ea la rândul ei
influenţată de:
 - forma farmaceutică şi substanţa
medicamentoasă
 - dacă în tractul gastro-intestinal există sau nu
alimente
 - momentul administrării (dimineaţa, prânz,
seara).
 Ex : de produse care se administrează pe acestă
cale :
 - preparate solide : comprimate (acoperite sau
neacoperite), capsule, pulberi, granule
 - preparate lichide : soluţii, emulsii U/A, ceaiuri,
limonade.
 Calea parenterală : - este considerată o cale de
urgenţă, se foloseşte doar pentru bolnavii care
necesită un tratament foarte rapid sau care nu pot
să-şi administreze pe cale orală medicaţia datorită
afecţiunii şi gravitătii bolii respective.
 i.v. (intravenos) – efect imediat (acţiune rapidă)
 i.m.(intramuscular) – substanţa pătrunde în
ţesutul muscular, iar prin capilare ajunge în
circulaţia sângelui
 s.c. (subcutanat – în tesutul conjunctiv) – prin
hipoderm ajunge în circulaţie
 i.d. (intradermină la limita dintre epiderm şi
derm) – în scop de diagnostic şi imunoterapie
(vaccinurile)
 i.a. (intraarterial) – se utilizează rar, administrarea
se face în arteră
 - ex : antitumorale,
radioterapice, citostatice
 i.r. (intrarahidian) – substanţele se introduc prin
vertebrele lombare L2 şi L3
 - ex. : anestezicele
 Avantaje : - se dirijează timpul de acţiune al
medicamentului
 - permite administrarea unor
substanţe care nu pot traversa mucoasa
gastro-intestinală
 - se pot administra medicamente
care sunt inactive la administrare orală
 Dezavantaje :
 - tehnica administrării este mai complicată
 - necesită personal calificat
 - injecţiile sunt greu suportate de
majoritatea bolnavilor.
 Administrarea pe piele şi mucoase (cutanat)
– extern
 - urmăreşte obţinerea unei acţiuni
locale, în afecţiuni dermatologice
 - se utilizează şi pentru obţinerea unei
acţiuni sistemice
 ex: plasturi cu medicamente
(antireumatice, hormoni)
 Avantaje - evitarea primului pasaj hepatic
 - efect de rezervor prin
acumularea medicamentului în tegument
 Forme fermaceutice aplicate pe piele:
 - preparate lichide (loţiuni)
 - preparate semisolide (unguente, spume)
 - preparate solide (pudre)
 - forme adezive cutanate sau dispositive
transdermice (pansamente adezive
medicamentoase)
 Administrarea în cavitatea bucală
 calea sublinguală – se utilizează pentru
acţiunea sistemică, deoarece mucoasa
sublinguală este foarte subţire, bine
vascularizată, iar absorbţia este rapidă.
 ex: comprimate, granule homeopate
 calea buco-faringiană – se utilizează pentru
acţiunea locală
 ex: gargarisme, comprimate pentru supt
 calea gingivală (locală) – ex: colutoriile –
preparate vâscoase care se aplică prin
badijonare
 . Administrarea pe cale rectală – urmăreşte
obţinerea unei acţiuni atât locale cât şi sistemică
 Avantaje:
 - posibilităţi de absorbţie similar cu cele ale căii
orale
 - evitarea parţiala a primului pasaj hepatic
 - posibilitate de tratament în pediatrie
 Dezavantaje:
 - iritarea mucoasei rectale de către unele
substanţe însoţită de declanşarea refluxului de
defecaţie (eliminarea medicamentului înainte de
absorbţia lui)
 Forme farmaceutice: supozitoare, capsule,
unguente, spume, clisme.
 Administrarea pe cale vaginală – are
ca scop obţinerea unui efect local
 Forme farmaceutice: spălături, ovule,
comprimate, capsule gelatinoase,
unguente, spume.
 Dezavantaje:
 - trecerea prin mucoasa vaginală în
circulaţia sistemică a substanţei,
uneori cu efecte toxice.
 Administrarea pe cale pulmonară
 - este indicată pentru administrarea substanţelor în doze
reduse care au un timp de acţiune scurt
 - substanţele medicamentoase puternic active cu acţiune
la nivel pulmonar
 - substanţe care se absorb mai greu la nivelul intestinului
 - substanţe medicamentoase care suferă transformari
majore la nivelul primului pasaj hepatic
 - urmăreşte obţinerea unor efecte locale la nivelul căilor
respiratorii atât sistemice cât şi anestezice
 administrare nazală – erine (picături de nas), unguente, pulberi,
aerosoli
 administrare oftalmică – în sacul conjunctival – colire (picături
pentru ochi), unguente oftalmice
 administrare auriculară – în conductul auditiv extern – picături
pentru urechi, spălături auriculare, unguente auriculare,
preparate solide (otoconuri)
 Transformarea medicamentelor în
organism
 Independent de calea de
administrare; între momentul administrării
medicamentului şi cel al obţinerii
efectului terapeutic, substanţa
medicamentoasă trebuie să parcurgă o
serie de etape grupate în trei faze
distinct reunite sub numele de
transformare = proces dinamic care
conduce la efect terapeutic.
 Faza biofarmaceutică (framaceutică)
 Eliberarea (cedarea) substanţei
medicamentoase din preparat după
administrarea sa sau punerea la
dispoziţia organismului a substanţei
medicamentoase dintr-o formă
farmaceutică; reprezintă obiectul de
studiu al bifarmaciei.
 Factori care influenţează cedarea
substanţei medicamentoase:
absorbţia şi distribuţia ei, eliminarea,
răspunsul farmacodinamic.
 Forma farmaceutică solidă se
dezintegrează în particule mai mici pentru a
facilita următoarea etapă, iar cantitatea de
substanţă medicamentoasă care se
eliberează se defineşte prin noţiunea de
“disponibilitate farmaceutică”
 b) Dizolvarea – procesul prin care
substanţa medicamentoasă trece într-o
formă care poate fi absorbită cât mai uşor
 - viteza de dizolvare
depinde de caracterele fizico-chimice ale
substanţei medicamentoase, de ph-ul
mediului de absorbţie.
 Faza farmacocinetică – reprezintă transformarea
substanţei medicamentoase după ce a fost cedată şi
dizolvată în organism.
 Absobţia – substanţa medicamentoasă este
preluată prin membranele biologice de către
sânge şi sistemul vaselor limfatice.
 Distribuţia – substanţa medicamentoasă este
repartizată între circuitul sangiun şi alte ţesuturi sau
organe.
 Eliminarea – biotransformarea (metabolizarea) –
trecerea moleculelor lipofile în substanţe cu
solubilitate mai bună în apă cât şi reacţii
biochimice catalizate prin enzime.
 - excreţia – substanţa medicamentoasă
se elimină din organism fie sub formă neschimbată, fie
sub forma unuia sau mai multor metaboliţi inactivi, fie
în ambele forme, dar în proporţii variabile.
 Faza farmacodinamică
 Corespunde raspunsului farmacodinamic
care rezultă din interacţiunea substanţei
medicamentoase cu un receptor, o enzimă sau
un strat celular oarecare.
 Raspunsul farmacodinamic este o
componentă a efectului farmaceutic urmărit.
 Sensibilitatea receptorilor biologici la
substanţa medicamentoasă respectivă poate
varia de la un individ la altul şi poate fi influenţată
de mai mulţi factori: vârstă, sex, stare patologică,
ritm biologic, tratament cu alte medicamente.
 Formularea medicamentoasă (adică felul
cum este concepută forma farmaceutică),
determină viteza de eliberare a substanţei
medicamentoase, deci acţiunea în faza
biofarmaceutică.