1.4.

PARTICULARITĂȚILE STILISTICE SPECIFICE

CORESPONDENȚEI ADMINISTRATIVE.
PARTICULARITĂŢILE STILULUI
Stilul scrisorilor oficiale reprezintă forma specifică de exprimare a ideilor, modul de folosire al lexicului în
comunicarea ideilor prin intemediul corespondenţei.
Stilul corespondenţei oficiale are caracteristicile stilului oficial- administrativ.
Stilul oficial-administrativ se întâlneşte în textele şi activităţile administrative, juridice, diplomatice şi
economice.
Este mai conservator decât celelalte stiluri; este realizat îndeosebi în forma scrisă monologată, dar poate
lua şi forma dialogului (în corespondenţa oficială, în negocieri) se desfăşoară într-un cadru, local şi
temporal, precis.
Formele stilului pot fi:
 normative (legi, decrete, hotărâri, ordonanţe, instrucţiuni, circulare etc),

 de documentare (procesul-verbal, memoriul, protocolul, rezoluţia, contractul etc.),

 de informare (anunţul, declaraţia, înştiinţarea, notificarea, formularul de

înscriere),
 de serviciu (tabel nominal, inventarul, factura, diploma),

 de corespondenţă (scrisoarea, oferta etc).

Stilul corespondenţei oficiale prezintă anumite particularităţi lexicale, morfologice, sintactice şi stilistice:
1. Particularităţi lexicale

Particlaritatea lexicalǎ Conţinut Exemple

a.Cuvintele polisemantice cuvinte cu formă identică,
dar cu mai multe sensuri
înrudite sau apropiate
b.Cuvintele cuvinte cu formă sonoră
asemănătoare, dar cu înţeles
paronime
complet diferit
c.Sinonimele cuvinte cu formă
asemănătoare sau aproape
identică, dar cu
sens diferit
d.Pleonasmul greşealǎ la nivelul vorbirii,
realizatǎ prin alăturarea unor
cuvinte sau construcţii
lexicale
cu acelaşi înţeles.
e.Tautologia greşeală de exprimare care
constă în repetarea inutilă,
adresă are două sensuri:
indicaţie (pe scrisori şi
colete), dar şi o comuni- care
în scris (scrisoare adresată
unei organizaţii
sau unei persoane fizice).
original (act) şi originar
(loc de origine)
termen, dată, scadenţă,
interval, timp.
despăgubirea pagubelor, şi-a
exprimat părerea lui, dar în
schimb
ne scuzaţi pentru întârzierea
 sub o altă formă, a aceleiaşi şi amânarea răspunsului
idei dintr-o
propoziţie
f.Neologismul în sens larg orice cuvânt nou computer, ordinator, hard-
împrumutat sau creat disk, soft
prin mijloacele interne ale
limbii, iar în sens
restrâns, un cuvânt străin,
împrumutat recent
g.Terminologia de asigură textelor concizie condiţia de „franco depozit
specialitate furnizor“ arată că beneficiarul
mărfurilor
plăteşte în întregime costul
transportului.

2. Terminologia folosită în corespondenţa oficială se grupeazǎ în două categorii:

 terminologia creată în practica lucrărilor de secretariat şi corespondenţă (este limitată la
anumite denumiri de operaţii, lucrări, obiecte etc., folosite în munca de birou). De
exemplu: antet, adresă, adeverinţă, alineat, anexe, arhivare, borderou, clasarea
corespondenţei, deviz, indicativ, îndosariere, parafă, procură, procesare, rezoluţie,
rezolvarea corespondenţei, scăderea corespondenţei, şnuruire etc.
 terminologia creată în diferite domenii de activitate. Terminologia de specialitate este
destul de variată, îndeosebi în domeniile de activitate cu un pronunţat caracter de
tehnicitate

Terminologia de specialitate în redactarea corespondenţei:

Adresa – comunicare scrisă , document oficial elaborat de o organizaţie;
indicaţie cuprinzând numele şi domiciliul destinatarului ;
Adeverinţă – dovada scrisă care recunoaşte un fapt sau un drept al unei persoane;
Antet – indicaţie scrisă care cuprinde denumirea, adresa, telefonul, fax-ul, codul unic de
înregistrare, nr. de cont bancar, denumirea şi adresa băncii la care îşi are deschis contul agentul
economic, mărimea capitalului social;
Anexe – documente suplimentare ataşate la scrisoare ;
Borderou – listă, tabel centralizator în care se înscriu acte sau valori ;
Căsuţă poştală – compartiment rezervat la Poştǎ pentru primirea cores- pondenţei ;
Parafă – o ştampilă cu diferite destinaţii;
Sigiliu – ştampila propriu-zisă a organizaţiei (instituţie, întreprindere) ; Parafare – aplicarea
parafei pe filele unui registru, jurnal sau dosar; Sigilare – aplicarea sigiliului în anumite condiţii
sau scopuri ;
Şnuruire – legarea specială a unui registru sau dosar în scopul sigilării;
Rezoluţie – hotărâre a conducerii privind modul de rezolvare a unei corespondenţe ;
Rezolvarea corespondenţei – operaţia de înscriere a rezoluţiei pe corespondenţă;
Scăderea corespondenţei – operaţie scriptică prin care o scrisoare este dată celui ce trebuie să
formuleze răspunsul;
Clasarea corespondenţei – ordonarea corespondenţei în dosare pentru a fi arhivată;
Indicativ – simbol stabilit pentru fiecare problemă şi dosar ;
Nomenclatorul actelor – tabel prin care se organizează clasarea corespondenţei ;
Indicativul de păstrare – listă cu termenele legale de păstrare pentru corespondenţǎ

2. Particularităţi morfologice
În redactarea corespondenţei oficiale se respectă formele gramaticale prevăzute de gramatica limbii române.
Specificul stilului corespondenţei constă şi în folosirea anumitor particularităţi, şi anume:
 se foloseşte pluralul în loc de singular la pers. I , utilizarea pluralului autorităţii: „Vă rugăm să…”,
„Confirmăm primirea ofertei dv….”;. La persoana a II-a se utilizează pronumelui personal
„dumneavoastră”: „Dv. veţi primi”,
 se foloseşte neconcordanţa între timpul real şi cel gramatical, de ex.: „marfa se livrează la data
…” în loc de ,,… se va livra”
 se foloseşte reflexivul pasiv în locul diatezei pasive:
,,expoziţia s-a deschis...” nu ,,expoziţia a fost deschisă”; reflexivul impersonal înlocuieşte diateza
activă: ,,se certifică vechimea în funcţie ...” ,,se aplică regulamentul ...”.
 gerunziul folosit la început de frază: acesta este la prezent sau la trecut, se raportează
întotdeauna la subiectul propoziţiei principale.: ”Mulţumindu-vă pentru scrisoarea dv., vă rog să
primiţi ...”
 se evită folosirea imperativului şi a expresiilor imperative., de exemplu,,a se urmări îndeplinirea
formalităţilor” şi viitorul cu valoare de imperativ ,,Serviciul Personal va aduce la
îndeplinire ...”, ,,Vor fi sancţionaţi …” etc.
 abundenţa construcţiilor cu genitivul şi dativul
 frecvenţa mare a substantivelor, mai ales a celor provenite din infinitive lungi), a pronumelor
nepersonale (oricine, toţi, fiecare etc) a prepoziţiilor şi conjuncţiilor, şi utilizarea singularului
(învinuitul, proprietarul, reprezentantul are dreptul…).

3. Particularităţi de ordin sintactic

În scrisorile şi actele oficiale se respectă regulile stabilite de sintaxa limbii române, dar şi în acest domeniu
existǎ anumite particularităţi:
 folosirea ordinii directe în propoziţie şi frază ;
 construirea de propoziţii şi fraze scurte;
 înlocuirea propoziţiilor subordonate cu părţi de propoziţie corespunzătoare;
 evitarea construcţiilor infinitivale sau construcţiilor care exprimă generalizare;
 introducerea unor formaţiuni lexico-sintactice stereotipe.

4. Particularităţi stilistice
Principalele caracteristici ale stilului corespondenţei oficiale
Particularităţi stilistice Conţinut
Corectitudinea impune respectarea întocmai a normelor,
formelor şi
regulilor gramaticale, ortografice, de
punctuaţie, de fonetică.
Claritatea se asigură şi prin evitarea tuturor cuvintelor,
expresiilor şi a formelor gramaticale care nu
au circulaţie generală sau care exprimă
aproximaţii,
îndoiala, înţelesuri alternative, echivocul
Concizia presupune fixarea ideilor în propoziţii şi fraze

Precizia
Sobrietatea şi caracterul oficial
Politeţea şi demnitatea
Naturaleţea şi simplitatea
scurte, grupate logic în paragrafe şi prin
folosirea obligatorie a terminologiei de
specialitate; se elimină
cuvintele şi explicaţiile inutile, a perifrazelor
Se asigură prin utilizarea terminologie de
specialitate şi a exprimărilor cantitative şi
valorice
sunt impuse de faptul că actele oficiale
trebuie să aibă un caracter obiectiv,
impersonal
stilul corespondenţei trebuie să fie prin
definiţie un stil al politeţii şi demnităţii,
presupune folosirea pluralului autorităţii, al
pronumelor de politeţe
stilul corespondenţei este şi trebuie să fie
direct şi firesc, nesofisticat