Sunteți pe pagina 1din 1

În opinia mea, respectarea unei metode de lucru este importantă pentru atingerea

scopului propus. Din moment ce nimic nu se întâmplă aleatoriu, conformarea cu un plan de


abordare al sarcinii propuse este esențială pentru asigurarea succesului. O abordare haotică,
ce se caracterizează prin spontaneitate și lipsa de consecvență, anticipează un eșec iminent.
În primul rând, impunerea unei metode de lucru proprii, care poate fi urmată, în special,
de cel care își asumă îndeplinirea sarcinii, îi asigură acestuia o mai bună șansă de a-și realiza
intenția. Dacă modalitatea particulară de abordare rezonează cu cel care a făcut angajamentul
de a duce sarcina la bun sfârșit, atunci el va înțelege cu atât mai bine ceea ce are de făcut.
Astfel, dobândește o nouă percepție care este în favoarea sa, în ceea ce privește satisfacerea
scopului propus.
Spre exemplu, în fragmentul citat autorul remarcă felul în care N. Iorga are o convingere
proprie, o abordare particulară asupra redactării ideilor: ”Știam de mult că, poate datorită unei
superstiții, când era așezat la lucru, nu se întrerupea pentru nimic în lume până nu sfârșea o
pagină începută.”. Rigiditatea și tăria cu care N. Iorga se supune principiilor personale, îi
asigură împlinirea pe planul scrierilor educaționale.
În al doilea rând, aderarea la un set de valori și de convingeri, cu cât mai solid și auster,
se dovedește a fi pe atât de eficace în realizarea obiectivului propus. Când persoana urmărește
înfăptuirea unui scop remarcabil îi sunt testate determinarea și abilitățile. Este imperativ ca
angajamentul la sarcini deosebit de solicitante să nu existe fără o voință puternică și
numeroase principii coerente, care implică o abordare bine stabilită.
Un exemplu care ilustrează perfect această afirmație îl constituie modul în care boxerul
Mike Tyson își desfășura antrenamentele. Fiind unul dintre cei mai de temut și mai formidabili
campioni de box, la categoria grea, Mike Tyson adera la un program de antrenament nespus de
solicitant. Sportivul petrecea peste 6 ore zilnic în sala de box, 6 zile pe saptamana, timp în care
își desăvârșea continuu tehnica și forța. De asemnea, se asigura ca noaptea se odihnea
suficient, iar dimineața, înainte de răsăritul soarelui, alerga distanțe lungi pentru a-și îmbunătăți
anduranța. Planul său alimentar era unul riguros și boxerul își analiza perspicace oponenții,
elaborând strategii specifice pentru a-i înfrunta în luptă. Regimul de antrenament al lui Mike
Tyson l-au făcut un oponent formidabil și i-au asigurat titlul de ”campion mondial” la vârsta de
doar 20 de ani, devenind o legendă a sportului.
În cocnluzie,

S-ar putea să vă placă și