PROCESELE PSIHICE COGNITIVE SENZORIALE

SENZAȚIILE
I. CARACTERIZARE GENERALĂ
A. DEFINIȚIE:
Senzațiile sunt cele mai elementare procese psihice cognitive care semnalizează, în mod
separat, sub forma unor imagini simple, primare, prezența unor stimuli, în condițiile
interacțiunii directe a acestora cu organele de simț.
Imaginile senzoriale se formează la nivel cortical, îmbrăcând forme diverse: culori,
gusturi, mirosuri, senzații de atingere, de foame, de sete, etc..
Stimulii care provoacă senzațiile pot fi:
a) externi:
• proprietățile fizice ale lucrurilor precum: undele electromagnetice (radiațiile
luminoase), care provoacă senzații de culoare (culorile); undele sonore
(vibrații ale aerului), care provoacă senzații sonore (sunetele), etc..
• proprietățile chimice ale substanțeor conținute în alimente, sau emanate în
atmosferă de anumite corpuri, care produc gusturile și mirosurile;
• proprietățile mecanice cum ar fi netezimea sau duritatea unei suprafețe etc.;
b) interni:
• scăderea concentrației de substanțe nutritive din organism, care provoacă
senzația de foame;
• scăderea concentrației de oxigen, concomitent cu creșterea concentrației de
bioxid de carbon, care provoacă senzația de asfixiere.
• încordarea sau tensiunile din sistemul osteomuscular (mușchi, tendoane,
articulații), etc..
Producerea senzațiilor se realizează doar în condițiile interacțiunii stimulilor cu organele
de simț corespunzătoare, denumite și analizatori.
B. ÎNSUȘIRILE SENZAȚIILOR
1. Calitatea: reprezintă acea însușire prin care senzațiile se deosebesc unele de altele, în
funcție de specificul organului de simț și de natura stimulului cu care acesta
interacționează. Această însușire constituie și un criteriu de diferențiere a senzațiilor.
Astfel, după specificul analizatorului, senzațiile pot fi: vizuale, auditive, gustative,
olfactive etc.; după natura stimulului, în cadrul aceleași categorii de senzații se pot
face diferențieri. De exemplu, senzațiile gustative pot fi: dulce, acru, amar, sărat;
senzațiile vizuale pot fi cromatice (roșu, portocaliu, galben etc.) sau acromatice (alb,
negru, cenușiu) ș.a.m.d..

1
 2. Intensitatea: semnifică tăria sau puterea senzațiilor, fiind proporțională cu
intensitatea stimulului. De exemplu, o concentrație mai mare de zahăr într-un aliment
determină o senzație de dulce mai intensă.
Există însă și factori subiectivi care pot condiționa această însușire:
a) starea organismului (oboseala, foamea, starea de sănătate). De exemplu, când ne
este foame, simțim mult mai intens mirosul cozonacilor calzi, atunci când trecem
pe lângă o brutărie.
b) atitudinea subiectului față de stimul. Pentru cel căruia îi este frica de injecție,
senzațiile de durere sunt mult mai intense.
3. Durata reprezintă persistența unei senzații, depinzând de durata interacțiunii
stimulului cu analizatorul. De pildă, senzația de atingere se menține doar atâta timp
cât palma noastră este în contact cu un obiect.
4. Tonalitatea afectivă se referă la starea afectivă de plăcere, sau neplăcere, asociată
senzației. Ea depinde de o serie de factori, precum:
a) natura stimulului, ca de exemplu: particulele emanate de un cadavru în
putrefacție provoacă o tonalitate negativă, la fel ca și bâzâitul țânțarilor, mai ales
atunci când vrem să dormim; mirosul de trandafiri, dimpotrivă, o tonalitate
pozitivă;
b) modul în care stimulul satisface trebuințele subiectului. De exemplu, pentru un
bolnav de ulcer, sensibil la condimente, gustul intens de iute îi poate displace; nu
și în cazul unui mexican, obișnuit cu o anumită gastronomie.
Tonalitatea afectivă se manifestă în forma preferinței sau reacției de respingere
a subiectului față de anumite culori, gusturi, mirosuri etc.
C. CLASIFICAREA SENZAȚIILOR
În funcție de originea și caracteristicile stimulilor, senzațiile au fost grupate în
următoarele trei categorii:
a) senzațiile exteroceptive, care reflectă proprietăți ale stimulilor proveniți din
realitate. Din această categorie fac parte senzațiile:
- vizuale;
- auditive;
- gustative;
- olfactive;
- cutanate (tactile și termice).
b) Senzațiile interoceptive, care reflectă modul de satisfacere a trebuințelor, starea
organismului generată de schimbări interne, precum: scăderea concentrației de
substanțe nutritive, de apă, de oxigen, distrugerea unor țesuturi, funcționarea
defectuoasă a unor organe, etc. Din această categorie fac parte senzațiile:
- de foame;

2
 - de sete;
- de asfixiere;
- de durere, etc.
c) Senzațiile proprioceptive, care reflectă tensiunea (gradul de încordare) musculară
de la nivelul sistemului osteomuscular (mușchi, tendoane, articulații) atunci când
corpul este în repaos sau în mișcare, schimbându-și poziția. Din această categorie
fac parte senzațiile:
a) de poziție (somatoestezice);
b) de echilibru;
c) de mișcare (chinestezice).
D. IMPORTANȚA SENZAȚIILOR
Omul nu are senzații în stare pură decât în anumite situații: în primele săptămâni de la
naștere, în condiții de laborator, sau în cazul unor tulburări, precum agnozia.
Deși sunr cele mai elementare procese psihice, senzațiile au un rol important, întrucât:
1) sunt condiția necesară a formării percepțiilor și reprezentărilor;
2) stau la baza dezvoltării psihice. Absența din naștere a văzului și auzului poate crea
dificultăți în dezvoltarea intelectuală a copilului, dacă acesta nu primește o educație
specializată, compensatorie;
3) culorile și sunetele pot semnaliza reguli sociale. Să ne gândim la culorile semaforului,
sau la avertizările sonore de la trecerea peste calea ferrată.
4) mirosurile și gusturiles timulează apetitul alimentar, dar au și o funcție de protecție.
Evităm alimentele alterate, neplăcute la miros sau gust, care ne-ar putea îmbolnăvi.