CONCURSUL NAŢIONAL DE OCUPARE A POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR

VACANTE/REZERVATE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

12 iulie 2023
Probă scrisă EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT PROFESORI
Varianta 3

(”rezolvarea” este realizată prin citarea exactă a răspunsurilor din bibliografie. Candidații puteau folosi exprimare proprie și atingerea
cuvintelor/conceptelor cheie pentru punctaj maxim)
SUBIECTUL I
1. a. Precizați patru obiective generale ale educației fizice și sportului

Cârstea 1999, pag. 33

- menţinerea unei stări optime de sănătate a celor ce practică exerciţiile fizice în mod sistematic şi conştient, precum şi creşterea
potenţialului lor de muncă şi de viaţă (în unele cazuri se pune şi problema “obţinerii unei stări optime de sănătate”!)

- favorizarea proceselor de creştere şi optimizare a dezvoltării fizice a organismului celor ce practică, tot sistematic şi conştient,
exerciţiile fizice; dezvoltarea/educarea calităţilor motrice de bază (V.Î.R.F.), în primul rând, şi a celor specifice unor probe
sau ramuri sportive, în plan secundar;

- formarea (evident “corectă”) unui sistem larg de deprinderi şi priceperi motrice (de bază şi utilitar–aplicative sau specifice
unor probe şi ramuri sportive);

- formarea şi chiar perfecţionarea capacităţii şi – mai ales – a obişnuinţei de practicare sistematică, corectă şi conştientă a
exerciţiilor fizice, mai ales în timpul liber uman;

- contribuţia eficientă la dezvoltarea unor trăsături şi calităţi intelectuale, moral–volitive, estetice, civice şi tehnico–profesionale
etc

Șerbănoiu Sorin, pag 33

• formarea capacității de practicare sistematică și independentă a exercițiilor fizice

• dezvoltarea armonioasă a personalității

b. Menționați trei subsisteme ale educației fizice

Cârstea 2000, pag. 12

• educaţia fizică a tinerei generaţii (preşcolară, şcolară şi universitară);

• educaţia fizică militară;

• educaţia fizică profesională;

• educaţia fizică a adulţilor;

• educaţia fizică a vârstei a treia

Dragnea 2002, pag 79

- educația fizică practicată independent

c. Prezentați funcția de perfecționare a capacității motrice

1
(G. Cârstea, 1999, pag. 30): Funcția de perfecționare a capacității motrice generale face parte tot din categoria funcțiilor specifice
educației fizice. Prin această funcție sunt vizate cele două elemente componente ale capacității motrice: calitățile motrice și
deprinderile și/sau priceperile motrice. Rolul capacității motrice generale pentru un randament sporit pe toate planurile vieții din
ontogeneză și in întregirea personalității umane nu mai trebuie argumentat.

2. a. Definiți educația fizică. - 2 puncte

(G. Cârstea, 1999, pag. 13): În lucrarea “Terminologia educaţiei fizice şi sportului” se prezintă următoarea definiţie pentru educaţia
fizică, “activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare a exerciţiilor fizice în scopul măririi în principal (n,n. –
deci nu exclusiv!) a potenţialului biologic al omului în concordanţă cu cerinţele sociale”.

(Dragnea A., 2002, pag. 53): Educaţie fizică.

1. Tip de activitate motrică, constituită din acţiuni motrice sistematizate conform unor criterii specifice subiecţilor pentru care este
proiectată şi programată.
2. Componentă a educaţiei generale, realizată în cadrul unui proces instructiv - educativ sau în mod independent, în vederea dezvoltării
armonioase a personalităţii şi creşterii calităţii vieţii. Educaţia fizică cuprinde un complex de stimuli ce influenţează procesele de
dezvoltare somato-funcţională, motrică şi psihică.
3. Ansamblu de idei, norme şi reguli, reunite într-o concepţie unitară de organizare şi aplicare la diferite categorii de subiecți.
4. Ansamblu de forme de organizare ce valorifică sistematic exerciţiile fizice în scopul realizării obiectivelor sale.
5. Sistem complex de instruire care se exercită simultan asupra individului favorizând ameliorarea condiţiei fizice, psihice şi integrarea
socio-culturală.
(Dragnea A., 2002, pag. 63): Educația fizică reprezintă o componentă a educației generale, exprimată printr-un tip de activitate motrică
(alături de antrenament sportiv, competiție, activități de timp liber, activități de expresie corporală și activități de recuperare), desfășurată
organizat sau independent, al cărui conținut conceput specific viziează optimizarea potențialului biomotric al individului, precum și a
componentelor cognitivă, afectivă și social-relațională determinând creșterea calității vieții.

(Șerbănoiu S., Tmefs, pag. 13): Educația fizică este ”un proces deliberat construit și dirijat, în vederea perfecționării dezvoltării fizice,
a capacității motrice, în concordanță cu particularitățile de vârstă, de sex, cu cerințele de integrare socială a tinerilor, cu solicitările fizice
ale profesiilor și cu menținerea condiției fizice”(Șiclovan I.)

2.b. Prezentați cele trei elemente componente ale motricității omului (act motric, acțiune motrică, activitate motrică)

(Cârstea, Teoria si metodica efs, 2000, pag.20):

Actele motrice, care sunt fapte simple de comportare realizate în mod voluntar (de regulă! ) pentru îndeplinirea unor acţiuni sau
activităţi motrice. Termenul poate indica şi actele reflexe instinctuale şi automatizate. Un act motric special este exerciţiul fizic.
Acţiunile motrice, care sunt ansambluri de acte motrice astfel structurate încât realizează toturi unitare în scopul realizării unor
sarcini imediate. Deprinderile şi priceperile motrice, de exemplu, sunt acţiuni motrice reprezentative.
Activităţile motrice, care sunt ansambluri de acţiuni motrice încadrate într-un sistem coerent de idei, reguli şi forme de organizare
în vederea obţinerii unui efect complex de adaptare a organismului uman şi de perfecţionare a dinamicii acestuia, în concordanţă cu
obiective bine precizate. Activităţile motrice fundamentale din domeniu sunt: "educaţia fizică", "antrenamentul sportiv", "activitatea
competiţional/sportivă", "activitatea motrică recuperatorie" şi alte "activităţi motrice de timp liber".

(Dragnea, 2002, pag. 52):

Act motric - element de bază al oricărei mişcări, efectuat în scopul adaptării imediate sau al construirii de acţiuni motrice.
(Terminologia educaţiei fizice şi sportului, 1978)
Acţiune motrică - sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat unic sau integrat într-o activitate motrică.
(Terminologia educaţiei fizice şi sportului. 1978)
Activitate motrică - ansamblu de mişcări sau de acţiuni produse de organism, o mulţime de operaţii, acte sau gesturi motrice
orientate în vederea îndeplinirii unui anumit obiectiv, în general în scop adaptativ.

(Dragnea, Teoria activ motrice, pag. 34):

Actul motric este definit ca fiind elementul de bază al oricărei mişcări, efectuat în scopul adaptării imediate sau al construirii de
acţiuni motrice. Acesta se prezintă de regulă ca act reflex, instinctual. Act motric - o mișcare de pompare a mingii in sol, in cazul
driblingului, sau retragerea bruscă a unui segment la atingerea unei suprafețe fierbinți

Acţiunea motrică desemnează un sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat, unic sau integrat într-o activitate
motrică. Acţiunea este determinată de integrarea factorilor energetici, cinematici şi cognitivi ai mişcării. Acţiunea motrică are în acelaşi

2
timp caracteristici de constanţă (posibilitatea de a realiza o anumită sarcină motrică în repetate rânduri, de exemplu, scrisul) şi
caracteristici de unicitate (mişcarea nu se repetă niciodată identic, ci există mici variaţii ale ei, la fiecare repetare).
Se poate deduce că actul și acțiunea motrică sunt niveluri ”concentrice” ale mișcării. Trebuie remarcat însă că nivelul superior al
mișcării nu reprezintă o simplă însumare a nivelurilor inferioare, ci o reunire de tip sistemic care se realizează după reguli bine precizate
ce conduc la efecte globale. Acţiune motrică - mersul, alergarea, ”serviciul”, driblingul, contraatacul, etc.
(pag. 37): Acțiunile sunt manifestări concrete: organizarea grupelor de elevi în anumite momente ale lecţiei, secvențe de mişcări
efectuate cu membrele superioare, inferioare sau cu tot corpul, mersul, alergarea şi toate celelalte deprinderi motrice.

Activitatea motrică, nivelul ierarhic superior, exprimă ansamblul de acţiuni motrice, articulate sistemic, pe baza unor idei, reguli,
forme organizatorice, având drept rezultantă adaptarea complexă a organismului pe termen lung.
Descompunerea mișcărilor în aceste secvențe este realizată cu două intenții: prima de a delimita acțional și noțional componentele
mișcărilor, in general pentru a putea fi studiate din punc de vedere structural și a doua, pentru a oferi o alternativă științifică activității
practice de construcție efectivă a mișcărilor. Activitate motrică - În acest sens, vorbim despre activitatea de educație fizică sau despre
activitatea elevilor în lecție, activitatea competiţională sau despre activitatea motrică a fiinţei umane.

(pag. 39): În sinteză, definim activitatea motrică drept proces al satisfacerii unei necesități (cerință funcțională) sau, din perspectivă
structurală, o mulțime de acțiuni, operații, acte sau gesturi orientate in vederea împlinirii unui anumit obiectiv.

2 c. Precizați trei obiective principale pentru realizarea unei dezvoltări fizice corecte și armonioase în educație fizică

SUBIECTUL II
1 a. Menționați trei factori de condiționare a calității motrice rezistența

(G. Cârstea, 1999, pag. 70):

Cei mai importanţi dintre aceşti factori sunt:

─ stabilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitaţia şi inhibiţia, în sensul menţinerii unui raport constant între acestea, dar în
favoarea excitaţiei, pe un timp cât mai lung;
─ posibilitatea de activitate a sistemelor şi funcţiilor organismului uman, mai ales pe planurile cardio–vascular (circulaţia sângelui,
capilarizarea şi reglarea periferică, compoziţia sângelui etc.) şi respirator (capacitatea pulmonară, ritmul respirator etc.);
─ culoarea fibrelor musculare implicate în efort (fibrele roşii sunt lente, deci favorabile eforturilor de rezistenţă);
─ resursele energetice ale organismului (glicogen – mai ales), calitatea metabolismului şi mecanismele hormonale de reglare;
─ calitatea proceselor volitive, determinate motivaţional, şi – mai ales – nivelul de perseverenţă şi dârzenie.

(Dragnea A, Teoria activ motrice, pag. 234):

- tipul de fibră musculară implicată in activitate; se consideră că fibrele roșii și albe acționează diferențiat in funcție de intensitatea
efortului, respectiv gradul de solicitare. Astfel, in efortul de rezistență aproape 90 % din absorția maximă de O 2 este realizată de fibrele
roșii ST (”slow twitch”);
- rezervele energetice; fosfații macroergici, glicogenul și tigliceridele sunt mobilizate in mod diferențiat in funcție de intensitatea și
durata efortului. In paralel cu creșterea rezervelor energetice se îmbunătățește și activitatea enzimelor iar mecanismele hormonale de
reglare devin mult mai eficiente;
- parametrii cardio-vasculari; minut-volum cardiac, elasticitatea vasculară și reglarea periferică capilară prezintă diferențieri importante
la subiecții antrenați și neantrenați. Compoziția sângelui și capacitatea pulmonară crescută determină pătrunderea unei cantități mai mari
de O2 în sânge, fixat de o hemoglobină mai bogată;
- factorii psihici; procesele volitive dinamizează sfera biologică, favorizând efectuarea unui effort deseori istovitor.
1 b. Definiți calitatea motrică forța

(Cârstea 1999, pag. 73): Toţi specialiştii – autori din domeniu – denumesc forţa ca fiind “capacitatea organismului uman de a
învinge o rezistenţă internă sau externă prin intermediul contracţiei musculare”

(Dragnea, Teoria activităților motrice, pag. 228): Capacitatea de a realiza eforturi de învingere, menţinere sau cedare în raport cu o
rezistenţă externă sau internă, prin contracția uneia sau a mai multor grupe musculare.

1 c. Specificați patru forme de manifestare a cm viteza

3
(Gh. Cârstea, 1999, pag. 60):

a) Viteza de reacţie
Este o formă de manifestare menţionată de toţi specialiştii-autori. I se mai zice şi "timpul latent al reacţiei motrice".
Reacţiile motrice sunt de două feluri: simple, care constau în răspunsuri (însuşite, exersate) la excitanţi cunoscuţi, dar care apar
spontan, inopinat (de exemplu: pocnetul pistolului la startul pentru alergările atletice în competiţii);complexe, care implică elaborarea
răspunsurilor, în sensul alegerii, combinării sau corectării acestora; acţiunea de răspuns nu a fort exersată în prealabil în aceeaşi relaţie
cu semnalul; răspunsurile sunt în funcţie de acţiunile partenerilor sau adversarilor, condiţiile de întrecere (suprafaţa spaţiului,
luminozitate, culoare etc.) şi alte variabile concrete; uneori situaţiile în raport de care se aleg acţiunile de răspuns trebuie anticipate,
pregătindu-se răspunsurile înaintea semnalelor; se întâlnesc în jocurile sportive bilaterale, sporturile de luptă, schi, unele jocuri de
mişcare, ştafete şi parcursuri aplicative etc.
Este dependentă de următoarele elemente:
• apariţia excitaţiei în receptor sau receptori;
• transmiterea pe cale aferentă;
• analiza semnalului (care durează cel mai mult! );
• transmiterea pe cale eferentă;
• excitarea muşchilor.
Nu este identică pentru toate segmentele corpului, la membrele superioare
înregistrându-se cei mai buni indici.
b)Viteza de execuţie
Este capacitatea de a efectua un act motric sau o acţiune motrică, dar şi mai multe asemenea acte sau acţiuni motrice "singulare",
adică ne repetabile (cum este, de exemplu, şi cazul liniilor acrobatice).
Se măsoară prin timpul care trece de la începerea execuţiei şi până la încheierea acesteia.
Este determinată - în mod evident - şi de nivelul însuşirii tehnicii de execuţie a deprinderilor şi priceperilor motrice sau a unor
acte motrice implicate.
Este, una din formele fundamentale de manifestare a vitezei, ea este cea mai incomplet studiată, atât teoretic, cât şi experimental
sau constatativ.
c) Viteza de repetiţie
Constă în capacitatea de a efectua aceeaşi mişcare (act motric sau acţiune motrică) într-o unitate de timp prestabilită; deci, ea se
referă la mişcările ciclice (nu la cele "singulare" sau "separate" valabile pentru viteza de execuţie).
Se mai numeşte şi "frecvenţa mişcării", fiind - după opinie personală - o variantă a vitezei de execuţie.
Este condiţionată de tempoul şi ritmul mişcării; tempoul este densitatea mişcării pe unitatea de timp; ritmul se referă la
periodicitatea repetării mişcării, la succesiunea intervalelor de timp şi accentele rezultate din desfăşurarea mişcării respective; ritmul
defineşte efectuarea mişcărilor în timp şi spaţiu, determinând cursivitatea acestor mişcări, cursivitate evaluată - prin arbitraj în multe
întreceri sportive (la. sol, cal cu mânere, bară fixă, bârnă, paralele, patinaj artistic, schi artistic, înot sincron etc.).
Are legături şi cu "capacitatea de accelerare ", adică cu această capacitate de a se atinge o viteză maximă într-un timp cât mai
scurt; numita "viteză de accelerare", sau "viteză de demaraj".
d) Viteza de deplasare
Este menţionată de puţini specialişti-autori ca formă de manifestare distinctă, deşi cele mai multe confuzii conceptuale şi metodice
se datorează acestei forme. Foarte mulţi specialişti - mai ales practicieni - reduc calitatea motrică viteză doar la "viteza de deplasare" şi,
în consecinţă:
• se confundă calitatea motrică "viteza" cu deprinderea şi priceperea motrică "alergarea de viteză";
• se consideră că deplasarea în spaţiu se face doar prin alergare (de aceea, aproape toate mijloacele concepute pentru
dezvoltarea/educarea vitezei sunt de tip "alergare"! );
• se consideră că în spatii de lucru improvizate (coridoare, săli de clasă cu bănci etc.) nu se poate dezvolta/educa viteza.
Este, în fond, o variantă a vitezei de repetiţie, concretizându-se în următoarele două modalităţi:
- parcurgerea unui spaţiu prestabilit (între 15 - 20 m şi 100 - 150 m) contratimp;
- parcurgerea, într-un timp prestabilit (aproximativ între 10 şi 30 secunde), a unei distanţe (pe uscat, zăpadă, gheaţă, apă etc.).
e) Viteza uniformă şi neuniformă
Se manifestă, de fapt, pe fondul altor forme (mai ales viteza de repetiţie ai viteza de deplasare). În execuţia mişcărilor se menţine
foarte rar o viteză uniformă, constantă. Atunci când viteza creşte se vorbeşte de "acceleraţie", iar când descreşte se vorbeşte de
"deceleraţie". Este foarte important să ştiut când să "accelerezi" şi când să reduci viteza (să "decelerezi"), adică să fie formată capacitatea
"de a menţine o viteză optimă în funcţie de necesităţi", capacitate numită "simt al vitezei".
f)Viteza în ritmul altor calităţi motrice
Se concretizează în următoarele:
- viteza în regim de forţă, numită şi detentă de cei mai mulţi specialişti autori;
- viteza în regim de îndemânare;
- viteza în regim de rezistenţă.

1 d. Prezentați procedeele metodice de dezvoltare a cm rezistența, bazate pe variația volumului efortului fizic.
4
(Gh. Cârstea 1999, pag. 69)
a. Procedee metodice bazate pe variaţia volumului efortului fizic:
a.1. procedeul eforturilor uniforme, când se menţine în exersare aceeaşi intensitate şi creşte volumul (exprimat prin durată, distanţă,
număr de repetări etc.) în aceeaşi activitate sau de la o activitate la alta (lecţie, activitate fizică de întreţinere etc.);
a.2. procedeul eforturilor repetate, când intensitatea efortului fizic rămâne tot constantă, dar se efectuează, cu un număr de repetări în
creştere (fie în aceeaşi activitate, fie de la o activitate la alta) aceeaşi unitate de efort (distanţă sau durată!)

2 a. Prezentați dinamica efortului în primele trei verigi ale lecției

(Gh. Cârstea, 2000, pag. 118):

În primele trei verigi, dinamica efortului înregistrează o curbă continuu ascendentă. Se pleacă, în efort, de la valori ale FC în
jur de 70-80 pulsaţii pe minut şi ale FR în jur de 16-18 respiraţii pe minut, ajungându-se la aproximativ 120-130 pulsaţii pe minut şi 20-
22 respiraţii pe minut. Este vorba - mai ales - de subiecţi elevi aflaţi în vârsta post pubertară. În ultimii ani au fost înregistrate pe parcursul
şi la sfârşitul verigii numărul 3 şi unele valori ale FC şi FR mai mici decât cele din veriga numărul 2, dar înregistrările respective nu
sunt semnificative; cel puţin prin prisma numărului de protocoale realizate.

2 b. Clasificați lecțiile de educație fizică în funcție de etapele formării deprinderilor motrice

(Gh. Cârstea, 2000, pag. 114):

• lecţii de însuşire-iniţiere primară;

• lecţii de consolidare;
• lecţii de perfecţionare;
• lecţii de verificare;
• lecţii mixte/combinate (care rezultă din combinarea celor patru etape ale învăţării, luate - cel puţin - câte două: consolidare cu
perfecţionare, consolidare cu verificare etc.).

2 c. Specificați două cauze de natură organizatorică care determină o densitate slabă a lecției de educație fizică

(Gh. Cârstea, 1999, pag. 99):

A. Cauze organizatorice principale, care determină o densitate slabă:

A.1. alegerea unor formaţii de lucru şi mai ales a unor modalităţi concrete de exersare neadecvate, necorespunzătoare;

A.2. neamenajarea din timp a locului de desfăşurare, inclusiv a instalaţiilor specifice existente

2 d. Prezentați etapa a doua a proiectării didactice

(Gh. Cârstea 2000, pag. 151)

Etapa a II-a

Această etapă constă în stabilirea - prin analiză - a resurselor umane şi materiale de care se dispune pentru desfăşurarea lecţiei. De aceea,
această etapă se mai numeşte şi de "analiză a resurselor". În principiu, nu există decât trei importante resurse:

a) conţinutul învăţării (informaţi, exerciţii, probleme);

b) capacităţile de învăţare (psihologia celor care învaţă, interes, aptitudini, motivaţie etc.);

c) condiţiile concrete (de timp, spaţiu, aparatură).

Primele două resurse sunt oarecum subiective: resursa a) se află în "dotarea" profesorului, iar resursa b) se află în "dotarea" elevului.
Doar resursa c) este oarecum obiectivă.

Mulţi profesori, şi de educaţie fizică şi sport, fiindcă nu corespund resursele, modifică obiectivele, în loc să "procure" resursele sau să
le adecveze la obiective.

La modul concret, operaţiile specifice acestei etape a II a sunt:

- analiza calităţii "materialului" uman cu care se va lucra (clasele de elevi, în cazul nostru);

5
- analiza condiţiilor materiale concrete.

SUBIECTUL III

1. Creați un sistem de șapte exerciții eșalonate metodic pentru învățarea săriturii cu rostogolire înainte pe lada de
gimnastică așezată longitudinal, aceeași formație de lucru.

(MACOVEI, S., POPESCU, G., DINA, L., CORLACI, I., 2011. Didactica predării disciplinelor gimnice. Editura Discobolul,
București, pag. 27)
”Înainte de a vorbi de programul algoritmic de învățare a săriturilor cu sprijin este obligatoriu să vorbim despre Școala
Aterizărilor și Școala Bătăii pe Trambulină”

(MACOVEI, S., POPESCU, G., DINA, L., CORLACI, I., 2011. Didactica predării disciplinelor gimnice. Editura Discobolul,
București, pag. 19)

BAZELE TEHNICE ALE ÎNVĂȚĂRII SĂRITURILOR CU SPRIJIN

Fazele săriturii sunt:
1. Elanul
2. Bătaia pe trambulină
3. Zborul I
4. Sprijinul pe aparat
5. Zborul II
6. Aterizarea
BAZELE METODICE ALE ÎNVĂȚĂRII SĂRITURILOR CU SPRIJIN
Succesiunea învățării fazelor săriturii sunt:
1. Aterizarea
2. Elanul
3. Bătaia pe trambulină
4. Zborul I
5. Sprijinul pe aparat
6. Zborul II
Fiecare fază a săriturii are o serie de exerciții pentru învățare, consolidare și perfecționare. Acestea diferă însă, de la o săritură
la alta.
Școala aterizării
Există o serie de exerciții și o metodică ce trebuie urmată pentru ca subiecții să învețe ușor și corect aterizările.
Exerciții:
1. Din stând, semiîndoirea genunchilor, brațele înainte- lateral (luarea poziției de aterizare) și revenire în stând
2. Săritură dreaptă cu brațele sus și aterizare (foarte important este ca primul contact cu solul la aterizare să se facă prin rularea
piciorului vârf-talpă)
3. Din stând, săritură dreaptă cu ușoară deplasare spre stânga
4. Din stând, săritură dreaptă cu ușoară deplasare spre dreapta
5. Din stând, săritură dreaptă cu ușoară deplasare spre înainte

6
 6. Din stând, săritură dreaptă cu ușoară deplasare spre înapoi
7. Din stând, săritură cu diferite grade de întoarcere în aer: 90°- 180°- 360°......
8. Din stând pe o bancă de gimnastică, săritură dreaptă în adâncime și aterizare
9. Din stând pe o bancă de gimnastică, săritură dreaptă înapoi în adâncime și aterizare
10. Același exercițiu, dar cu diferite grade de întoarcere în aer: 90°- 180°- 360°......
11. Apoi se mărește înălțimea aparatelor de pe care se sare în adâncime (lada de gimnastică cu 1, 2, 3,...., 6 capace; capra de
gimnastică; de pe scara fixă etc)
Elanul
(Suport de curs gimnastică în şcoală, I. Pașcan, pag. 103)
Exerciţii metodice propuse:
1. Stând, ridicarea alternativă a genunchilor înainte
2. Stând cu braţele îndoite, balansarea braţelor în plan sagital
3. Alergare pe loc
4. Alergare pe loc cu joc de gleznă
5. Stând facial la o distanţă de 1 m cu mâinile sprijinite pe perete, alergare cu joc de gleznă.
6. Alergare cu pendularea gambelor înapoi pe o distanţă 10-15 m
7. Alergare cu genunchii sus pe o distanţă de 10-15 m
8. Alergare pe linie marcată
9. Alergare pe semne desenate
10. Alergare cu trecere peste obstacole (mingi medicinale cu dimensiuni reduse)
11. Alergare lansată
12. Alergare cu schimbarea tempoului
13. Alergare cu întinderea unui cordon elastic fixat la un capăt de spalier, iar la celălalt de mijlocul elevului.
14. Alergare în pantă sau în rampă

Școala bătăii pe trambulină

Exerciții:
1. Din stând, mici sărituri succesive pe două picioare (cu genunchii întinși) și concomitent, rotarea înapoi a brațelor îndoite
2. Același exercițiu, cu efectuarea săriturilor cât mai înalte
3. Din stând pe trambulina semielastică, sărituri succesive (este indicat ca în timpul bătăii, dar și în timpul zborului, subiecții să
aibă genunchii întinși)
4. Din stând pe trambulina semielastică, mâinile sprijinite pe o saltea la nivelul pieptului (saltele aranjate una peste cealaltă),
sărituri succesive în extensie cu genunchii întinși
5. Același exercițiu, dar cu un mai mare grad de amplitudine a săriturii, astfel încât subiecții să ajungă chiar până în stând pe
mâini
6. De pe loc, pas săltat și bătaie pe două picioare pe trambulină
7. Din 2 -3 pași de alergare, pas săltat și bătaie pe două picioare pe trambulină
8. Din alergare, pas săltat peste o ștachetă cu înălțime variabilă (aceasta poate fi înlocuită și de niște bureți) și bătaie pe două
picioare pe trambulină
9. Din alergare, pas săltat și bătaie pe trambulină pe două picioare

7
 După ce au fost însușite exercițiile din școala aterizării și școala bătăii pe trambulină, se poate trece la o altă categorie de
exerciții, care le însumează pe acestea două, astfel:
1. Din 2-3 pași de alergare, bătaie pe două picioare pe trambulină și săritură dreaptă și aterizare la același nivel
2. Din 2-3 pași de alergare, bătaie pe două picioare pe trambulină și săritură cu întoarcere 90° și aterizare la același nivel
3. Din 2-3 pași de alergare, bătaie pe două picioare pe trambulină și săritură cu întoarcere 180° și aterizare la același nivel
4. Din 2-3 pași de alergare, bătaie pe două picioare pe trambulină și săritură cu întoarcere 360° și aterizare la același nivel
5. Din 2-3 pași de alergare, bătaie pe două picioare pe trambulină și săritură în înălțime pe lada de gimnastică cu patru capace,
aterizarea cu genunchii întinși
După care se poate trece și la alte sărituri directe sau cu sprijin pe diferite aparate.

(Ghid pentru profesorii de efs, Laurențiu_Șulea)

1. Săritura în adâncime din atârnat cu spatele la scara fixă.
2.De pe două, trei cutii de ladă, săritură dreaptă, aterizare cu picioarele ghemuite
3.Alergare, bătaie pe trambulină si aterizare pe saltea;
4.Rostogolire lunga pe saltea;
5.Rostogolire lunga peste sfoara, cu bataie pe trambulina semielestica sau elastică
6. Săritură lungă cu rostogolire pe mai multe saltele aşezate una peste alta;
7. Săritură cu rostogolire peste lada mai joasă;
8. Săritură cu rostogolire înainte peste lada în lungime;

(rezolvare în mod personal):

1.Descrierea exercițiului: de pe banca de gimnastică, ușoară săritură dreaptă cu brațele sus aterizare
Dozare: 8 x fiecare elev
Formația de lucru: coloană
2.Descrierea exercițiului: alergare, bătaie pe trambulină cu sprijinul brațelor pe ladă, imitarea întrării în rostogolire, revenire pe
trambulină
Dozare: 8 x fiecare elev
Formația de lucru: coloană
3.Descrierea exercițiului: elan scurt, bătaie fără trambulină, rostogolire lungă cu picioarele întinse pe un calup de 4 saltele
Dozare: 8 x fiecare elev
Formația de lucru: coloană
4.Descrierea exercițiului: săritură cu bătaie pe trambulină, cu sprijin pe un calup de 6-8 saltele, rostogolire cu picioarele întinse
Dozare: 8 x fiecare elev
Formația de lucru: coloană
5.Descrierea exercițiului: săritură cu bătaie pe trambulină în sprijin ghemuit pe capătul apropiat al lăzii urmată de rostogolire înainte cu
picioarele întinse, cu ajutor
Dozare: 8 x fiecare elev
Formația de lucru: coloană
6.Descrierea exercițiului: săritură cu rotogolire pe lada cu înălțime redusă, cu ajutor
Dozare: 8 x fiecare elev
Formația de lucru: coloană
7.Descrierea exercițiului: săritură cu rostogolire înainte pe lada așezată longitudinal cu ajutor
Dozare: 8 x fiecare elev
Formația de lucru: coloană

2. Creați o structură de patru exerciții eșalonate metodic, pentru învățarea bătăii la săritura în lungime cu elan, aceeași formație
de lucru.
(Barbu C., Stoica M. (2000) Metodica predării exerciţiilor de atletism în lecţia de educaţie fizică, Bucureşti, Edit. Printec, pag. 100)
- Bătăi și desprinderi repetate precedate de trei pași de alergare, desprinderea mai mult lungă decât înaltă, aterizarea pe piciorul
de avântare

8
 - Bătăi și desprinderi repetate precedate de cinci pași de alergare, desprinderea mai mult lungă decât înaltă, aterizarea pe
piciorul de avântare

(STOICA, M., IVAN, C., 2011. Didactica predării atletismului. Editura Discobolul, București)
Metodica predării săriturii în lungime cu 1 și ½ pași în zbor
Însușirea tehnicii săriturii în lungime se efectuează după ce s-a asigurat o bună stăpânire a alergării de viteză, a capacității de
accelerare în alergare, o corectă execuție a exercițiilor din școala săriturii (pasul săltat și pasul sărit) și formarea deprinderii de bătaie
unilaterală, în scopul desprinderilor cu elan mic sau mediu peste diferite obstacole.
Abordarea metodică a săriturii în lungime cu 1 ½ pași respectă următoarea succesiune: învățarea aterizării; învățarea bătăii –
desprinderii; învățarea zborului; învățarea alergării și a ritmului pe elan.
Bătaia – sisteme de acționare:
- cu elan de 3, apoi 5 pași de alergare, desprinderi în pas săltat și aterizare pe piciorul de bătaie
- cu elan de 3, apoi 5 pași, desprindere în pas sărit lung și aterizare pe piciorul de avântare

(Ghid pentru profesorii de efs, Laurențiu_Șulea)

Exerciţii pentru învăţarea bătăii:
1. executarea desprinderii din mers, la fiecare al treilea pas;
2. acelaşi exerciţiu efectuat din alergare uşoară;
3. din mers, sau din alergare, sărituri cu avântarea piciorului de atac la scara fixă, piciorul de bătaie atârnă liber în jos
4. elan de 3 – 5 paşi: desprindere în “ pasul ştrengarului” cu atingerea unui obiect suspendat;
5. cu elan de 3 – 5 paşi; apoi de 7 – 9 paşi desprinderi în pas săltat, cu efectuarea bătăii la marginea gropii;
6. elan de 3 – 5 paşi, apoi de 7 – 9 paşi desprinderi în pas sărit şi aterizare pe piciorul de atac;
7. accelerare pe distanţa de 10 – 15 m, cu simularea desprinderii în finalul alergării;
8. săritură pe lada de gimnastică ( cu mai puţine cutii); saltele suprapuse, cu elan de 4 – 6 – 8 paşi, cu aterizare pe piciorul de bătaie;
desprinderea se execută pe un prag fixat la aproximativ 1 – 3m de aparat
10. sărituri pe saltele suprapuse, folosind un elan de 4 – 6- 8 paşi cu aterizare pe ambele picioare;

(rezolvare în mod personal):

1.Descrierea exercițiului: bătăi și desprinderi repetate precedate de trei pași de alergare, desprinderea mai mult lungă decât înaltă,
aterizarea pe piciorul de avântare, pe terenul de sport sintetic
Dozare: 2 x 50 m
Formația de lucru: coloană
2.Descrierea exercițiului: bătăi și desprinderi repetate precedate de cinci pași de alergare, desprinderea mai mult lungă decât înaltă,
aterizarea pe piciorul de avântare, pe terenul de sport sintetic
Dozare: 2 x 50 m
Formația de lucru: coloană
3.Descrierea exercițiului: elan de trei pași, bătaie, desprindere în pas săltat și aterizare pe piciorul de bătaie la groapa cu nisip
Dozare: 6 x fiecare elev
Formația de lucru: coloană
4.Descrierea exercițiului: elan de cinci pași, bătaie, desprindere în pas săltat și aterizare pe piciorul de bătaie la groapa cu nisip
Dozare: 6 x fiecare elev
Formația de lucru: coloană