Sunteți pe pagina 1din 1

FIŞĂ

Portofoliul elevului – metodă alternativă de învăţare - evaluare

Portofoliul face parte din categoria metodelor şi instrumentelor alternative de evaluare,


fiind numit şi „cartea de vizită a elevului”. Portofoliul se compune din materiale obligatorii şi
opţionale, selectate de elev şi /sau profesor şi care reflectă participarea la derularea şi
soluţionarea temei date; cuprinde o selecţie dintre cele mai bune lucrări sau realizări
personale ale elevului, cele care îl reprezintă, care pun în evidentă progresele sale, care
permit aprecierea aptitudinilor, talentelor, pasiunilor, contribuţiilor personale.

Pentru a elabora portofoliul este necesar să se respecte următoarele condiţii:


⮚ Este “deschis” , de regulă, la începutul anului şcolar
⮚ Materialele sunt puse într-o mapă şi pot fi organizate pe mai multe secţiuni, în funcţie
de scopuri
⮚ Are un cuprins, iar materialele pot fi datate
⮚ În alegerea mapelor/ dosarelor se pot lua în considerare următoarele sugestii:
⮚ Poate fi aleasă sau creată de elev
⮚ Poate fi personalizată pentru fiecare elev
⮚ Este bine să fie alcătuită dintr-un material rezistent, pentru că este frecvent manipulată
⮚ Mapa aparţine elevului şi este păstrată în locul în care doreşte el, având acces la ea ori
de câte ori doreşte
Nu include doar cele mai bune produse realizate de elev
Nu este limitat numeric din punct de vedere al itemilor.

Portofoliul este un instrument care îmbină învăţarea cu evaluarea.

Conţinutul unui portofoliu poate fi următorul:


▪ lista conţinutului acestuia (sumarul, care include titlul fiecărei lucrări, fişe etc.
şi numărul paginii la care se găseşte);
▪ argumentaţia care explică ce lucrări sunt incluse în portofoliu, de ce este
importantă fiecare lucrare,
▪ lucrările pe care le face elevul individual sau în grup
▪ rezumate;
▪ eseuri;
▪ articole, referate;
▪ temele de zi cu zi;
▪ fişe individuale de studiu;
▪ proiecte
▪ teste şi lucrări semestriale;
▪ chestionare de aptitudini, stiluri de învăţare;
▪ înregistrări video, fotografii care reflectă activitatea desfăşurată de elevi

Referințe bibliografice:

Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, 1998, Bucureşti, 1998
Golu, P., Învăţare şi dezvoltare, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985, Bucureşti.
Iucu, Romiţă B., Instruirea şcolară - Perspective teoretice şi aplicative, Editura Polirom, 2008, Iaşi

S-ar putea să vă placă și