Organizarea administrativă a României după

cel de-Al Doilea Război Mondial

Organizarea administrativă a României după cel de-Al Doilea Război Mondial a fost un
proces complex și semnificativ în evoluția administrativă a țării, fiind marcată de
schimbări profunde în ceea ce privește structura și funcționarea administrației publice
românești, în contextul în care România a trecut de la monarhie la regimul comunist.
Dacă în perioada interbelică România avea o structură administrativă centralizată, cu
puternice elemente de autoritarism, după război s-a trecut la o organizare
administrativă teritorială descentralizată.

În perioada imediată după cel de-Al Doilea Război Mondial, România a intrat sub
influența Uniunii Sovietice și a adoptat un sistem comunist de guvernare. În acest
context, structura administrativă a țării a fost reorganizată pentru a se conforma
principiilor socialiste și pentru a consolida controlul politic al Partidului Comunist Român
(PCR).

România a fost supusă unui proces de transformare majoră a sistemului său

administrativ. Odată cu instaurarea regimului comunist, în anul 1947, una dintre primele
măsuri implementate de către autorități a fost desființarea sistemului administrativ
existent în perioada interbelică și înlocuirea acestuia cu un nou model bazat pe
principiile regimului comunist. În 1948, a fost adoptată o nouă Constituție care a
consfințit principiul centralizării puterii în mâinile statului.

Astfel, în anul 1950, România a fost împărțită în raioane (ulterior numite județe), iar la
nivelul fiecărui raion au fost create consilii populare. S-a introdus sistemul regional, iar
țara a fost împărțită în nouă regiuni: București, Muntenia, Oltenia, Banat, Crișana,
Maramureș, Transilvania, Moldova și Dobrogea. În cadrul acestui sistem, puterea
executivă era exercitată de către Consiliile Regionale, iar puterea legislativă de către
Consiliile Populare Regionale.

1
O altă schimbare importantă a fost desființarea instituțiilor tradiționale de administrație
locală, precum primăriile și consiliile locale. Acestea au fost înlocuite cu Consilii Populare
Locale, care erau subordonate ierarhic Consiliilor Populare de nivel superior. Astfel,
autoritatea locală a fost redusă semnificativ, iar deciziile importante erau luate la nivel
central și se transmiteau apoi către administrația locală.

Aceste consilii erau responsabile de gestionarea treburilor administrative și economice

la nivel local și erau controlate de Partidul Comunist Român. La nivelul județelor,
autoritatea era exercitată de către un Consiliu Județean, ales prin vot direct, iar la nivelul
regiunilor de către un Consiliu Regional, format din membri ai Consiliilor Județene din
regiune. Aceste instituții aveau ca sarcină administrarea problemelor regionale și
interjudețene, iar în ceea ce privește problemele locale, acestea erau soluționate de
către primăriile și consiliile comunale.

Simultan cu înființarea consiliilor populare, au fost create și organe executive ale

acestora, cunoscute sub numele de comitete executive de raion. Aceste comitete aveau
atribuții administrative și de implementare a politicilor promovate de regimul comunist.
Ele erau conduse de președinții comitetelor executive, care erau membri de partid.

Organizarea administrativă a României după cel de-Al Doilea Război Mondial a dus la o
centralizare puternică a puterii în mâinile comitetelor executive de raion și ale partidului
comunist. Deciziile erau luate de sus în jos, iar autonomia locală era foarte limitată.
Scopul principal al acestei organizări administrative era controlul total al statului asupra
populației și resurselor.

Reorganizarea administrativă a continuat în anul 1968, când sistemul administrativ a

suferit o nouă reorganizare, prin care s-a renunțat la sistemul de raioane și s-a trecut la
un sistem bazat pe județe și municipii, ca urmare a Legii privind organizarea
administrativ-teritorială a R.S.R. România a fost împărțită în 39 de județe și un municipiu
(București), iar autoritatea era exercitată de către Consiliile Județene și Consiliile
Populare ale Municipiului București. Județele au devenit unități administrativ-teritoriale
autonome, cu un aparat administrativ propriu și cu Consilii Populare județene. Cu toate

2
acestea, principiile fundamentale ale organizării administrative au rămas neschimbate,
iar partidul comunist a continuat să controleze în mod strict administrația publică.
Această reorganizare a condus la reducerea numărului de entități administrative și la o
centralizare mai mare a puterii în București.

În ceea ce privește administrația publică centrală, regimul comunist a organizat-o în

ministere și instituții guvernamentale. A fost înființat Consiliul de Miniștri, condus de un
prim-ministru, care avea puteri extinse și autoritate asupra tuturor domeniilor de
activitate. Miniștrii erau numiți de către Partidul Comunist și aveau rolul de a
implementa politicile dictate de partid. Puterea decizională se concentra în mâinile
acestui organ guvernamental central, iar instituțiile și autoritățile locale erau supuse
controlului și direcției partidului. În această perioadă, administrația publică era
caracterizată de corupție, clientelism și lipsa transparenței.

În timpul regimului comunist, administrația locală a fost subordonată în totalitate

partidului comunist și a fost folosită ca instrument de control politic și social. Deciziile
legate de investiții, dezvoltare și dezvoltare locală au fost luate de către partid, fără a
ține cont de nevoile reale ale populației.

În anii care au urmat, România a mai suferit câteva reorganizări administrative. În anul
1979, numărul județelor a fost redus, România fiind împărțită în 39 de județe, plus
municipiul București, care avea un statut special. Fiecare județ era condus de un
președinte al Consiliului Județean și de un Comitet Executiv. Cu toate acestea, principiul
centralismului și controlului strict al partidului asupra administrației a rămas
neschimbat. Această structură administrativă s-a menținut până la căderea regimului
comunist în 1989.

Este important de menționat că această reorganizare administrativă a avut un scop clar:

consolidarea controlului politic și ideologic al comuniștilor asupra întregii țări. Prin
eliminarea autorităților locale independente și prin centralizarea puterii în mâinile
partidului, regimul comunist a avut capacitatea de a impune propriile politici și direcții,
controlând astfel în mod direct și eficient întreaga administrație publică.

3
Abia după revoluția din decembrie 1989, când regimul comunist a fost înlăturat, s-a
trecut la un sistem administrativ democratic, în care autonomia locală și
descentralizarea administrativă au devenit principii fundamentale. România a trecut
printr-un proces de reformă și modernizare a sistemului administrației publice. Au fost
create consilii locale și județene alese democratic, iar puterea a fost redistribuită într-un
mod echilibrat între nivelul central și cel local. S-au înființat autoritățile locale alese
democratic și s-a reinstaurat principiul autonomiei locale. Astfel, organizarea
administrativă a României s-a schimbat din nou în perioada post-comunistă, ducând la
un sistem mai democratic și mai descentralizat.

A fost adoptată o nouă Constituție în anul 1991, care a stabilit principiile organizării
administrației locale și centrale. Astfel, România a adoptat un sistem administrativ bazat
pe principiul descentralizării și autonomiei locale.

De-a lungul anilor, s-au mai făcut ajustări în organizarea administrativă a României, însă
principalele structuri, cum ar fi județele și orașele, au rămas în mare parte aceleași. În
prezent, România este împărțită în 41 de județe, plus municipiul București, care are
statut de sector și este condus de un primar general. Fiecare județ este condus de un
președinte al Consiliului Județean și de un Consiliu Județean ales prin vot popular. La
nivel local, există consilii locale și primari aleși prin vot popular în fiecare comună, oraș
sau municipiu.

Astăzi, România este împărțită în județe, municipii, orașe și comune, iar administrația
publică locală are atribuții extinse în domeniul serviciilor publice, dezvoltării economice
locale și asigurării bunăstării comunităților locale. Aceasta se desfășoară în conformitate
cu principiile democratice, transparenței și participării cetățenilor.

Așadar, organizarea administrativă a României după cel de-al Doilea Război Mondial a
fost puternic influențată de instaurarea regimului comunist și a suferit schimbări
semnificative, de la regiuni la județe. Centralismul și controlul strict al partidului asupra
administrației au caracterizat această perioadă. Această structură administrativă a

4
statului a funcționat până la căderea regimului comunist în anul 1989, când România a
început tranziția către o societate democratică și o nouă formă de organizare
administrativă.

Astfel, s-a trecut la un sistem administrativ mai democratic, bazat pe principiul

descentralizării și autonomiei locale, care este în vigoare și în prezent. De la o
administrație centralizată și controlată rigid, România a trecut la o administrație publică
locală care promovează autonomia, participarea cetățenilor și dezvoltarea locală în
contextul unei democrații parlamentare.

Trecerea de la un sistem centralizat la unul descentralizat a avut ca scop crearea unei

structuri administrative mai eficiente și mai adaptate la nevoile locale.

5
 BIBLIOGRAFIE

LUCRĂRI SCRISE:

1. Istoria Administrației Românești, de Dan Țop și Lavinia Savu Ciobanu, Editura

BIBLIOTHECA, Târgoviște, 2010.
2. Istoria Românilor în secolul XX, de Ioan Scurtu și Gheorghe Buzatu, Editura
PAIDEIA, București, 2010.

SITE-URI WEB:

1. https://historia.ro/
2. https://www.bibnat.ro/
3. https://www.cetateadescaun.ro/
4. http://arhivelenationale.ro/site/
5. https://www.academia.edu/
6. https://enciclopediaromaniei.ro/