UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE INGINERIE

BAZELE CERCETĂRII EXPERIMENTALE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
S.I. Dr. ING. : MARIANA BUȘILĂ

STUDENT:
VINTILĂ GABRIEL
ANUL IV, IAIM

2023

1
 UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
FACULTATEA DE INGINERIE
Specializarea: INFORMATICĂ APLICATĂ IN INGINERIA
MATERIALELOR

ÎNCĂLZIREA METALELOR ÎN VEDEREA

LAMINĂRII

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
S.I. Dr. ING. : MARIANA BUȘILĂ

STUDENT:
VINTILĂ GABRIEL
ANUL IV, IAIM

2023

2
CUVÂNT ÎNAINTE,

3
 CAPITOLUL I: ALIAJE FIER-CARBON

I.1 Fonte

Cele mai folosite aliaje în construcția de mașini sunt aliajele fierului cu carbonul,
cunoscute sub numele de oțeluri și fonte. Aliajele tehnice sunt polinare, conținând pe lângă
Fe și C o serie de elemente însoțitoare permanente în proporții reduse, așa cum sunt: Si, Mn,
S, P, etc. Acțiunea lor este limitată și cunoscută, așa că structura și proprietățile aliajelor Fe-
C pot fi evaluate pe baza sistemului binar Fe-C.

În aliaje cu baza Fe, carbonul se poate găsi sub trei forme:

- dizolvat interstițial în Fe, alcătuind soluții solide ca ferita și austenita;

- legat chimic în carbură de fier Fe₃C, numită cementită;

- liber, sub formă de grafit.1

Fontele brute (sau de primă fuziune) sunt fonte care se obțin în furnal prin
reducerea minereurilor de fier cu ajutorul cocsului.

Fontele turnate în piese sunt aliaje industriale care se obțin prin retopirea fontelor brute la
turnătorie în cubilouri sau în cuptoare rotative și sunt destinate turnării în piese.

În funcție de conținutul de elemente însoțitoare și de condițiile de solidificare, fontele

turnate în piese sunt: fonte albe, fonte pestrițe și fonte cenușii.

Fontele albe conțin proporții mai mici de elemente însoțitoare și au carbonul legat de fier
sub formă de cementită. Datorită acestui fapt ele au culoarea albă în spărtură și sunt dure (400
– 600 HB), fragile nedeformabile și neprelucrabile prin așchiere.

Fontele pestrițe au carbonul atât legat, sub formă de cementită, cât și liber, sub formă de

grafit. Nu au utilizări specifice. Se formează în straturile intermediare ale pieselor cu crestă

dură din fonte albe și miez de fontă cenușie (de exemplu, în cilindrii de laminor).

1
STUDIUL ȘI INGINERIA MATERIALELOR, NOTE DE CURS, UNIVERSITATEA ’’DUNĂREA DE
JOS’’ DIN GALAȚI, Autori: Conf. dr. ing. SANDA LEVCOVICI și Conf. dr. ing. PETRICĂ ALEXANDRU,
GALAȚI, 2019; p. 86;

4
 Fontele cenușii conțin proporții mai mari de siliciu (peste 1,5% Si); carbonul în
întregime sau în cea mai mare parte, este sub formă de grafit și poate fi lamelar sau nodular.

Fontele maleabile se obțin din fonte albe prin tratamentul termic numit recoacere de
maleabilizare. Tratamentul se bazează pe faptul că cementita din fontele albe fiind un
constituent metastabil, prin încălzire la temperaturi înalte se descompune, formându-se
grafitul.2

I.2 Oțeluri

Oțelurile se obțin prin afânarea ei în cuptoare Siemens-Martin, în convertizoare

și în cuptoare electrice. Afânarea constă în oxidarea (arderea) unei părți a carbonului, a
fosforului și a sulfului din fonta brută cu ajutorul minereului de fier, al aerului sau al
oxigenului. În d procentul de elaborare, oțelurile tehnice mai conțin 0,05... 0,35 % Si, 0,05...
0,80 % Mn; 0,01... 0,06 % S și 0,01... 0,06 % P.

Oțelurile se pot clasifica după mai multe criterii. În funcție de compoziția

chimică, oțelurile se pot clasifica în:

- oțelurile aliate (numite și oțeluri carbon), care conțin numai fier, carbon și
elemente însoțitoare în conținuturi obișnuite;

- oțeluri aliate, care, pe lângă fier, carbon și elemente însoțitoare, conțin și

elemente adăugate în mod voit, numite elemente de aliere (Cr, Ni, lW, Mo, V, Ti etc.).

După destinație, oțelurile se clasifică în:

- oțeluri pentru construcții, destinată construcțiilor metalice și construcției de

mașini;

- oțeluri pentru scule;

- oțeluri cu destinație specială ( arcuri, rulmenți, pile, oțeluri pentru tablă

silicioasă, oțeluri inoxidabile și anticorozive et.).

În funcție de starea de livrare, oțelurile se clasifică în:

2
MATERIALE PENTRU CONSTRUCȚII DE MAȘINI, Autor: Prof. dr. ing. NICULAE POPESCU,
EDITURA DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, R.A. - BUCUREȘTI 1994. A se vedea pp. 38 – 41;

5
 - oțeluri laminate la cald și oțeluri forjate (deformate plastic la cald) ;

- oțeluri turnate în piese.3

I.

3
MATERIALE PENTRU CONSTRUCȚII DE MAȘINI, Autor: Prof. dr. ing. NICULAE POPESCU,
EDITURA DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, R.A. - BUCUREȘTI 1994. A se vedea pp. 41-42;

6
CAP II: PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE PRIN
DEFORMARE PLASTICĂ ȘI TEHNOLOGIA DE LAMINĂRE

II.1 Prelucrarea materialelor metalice prin deformare plastică

Prelucrarea prin deformare plastică se bazează pe proprietatea de plasticitate a metalelor,

adică prin capacitatea acestora de a căpăta deformații permanente sub acțiunea unor forțe
exterioare.

Un semifabricat supus acțiunii unor forțe, în anumite condiții, își modifică forma datorită
redistribuirii volumelor sale elementare. Rezultă de aici că făcând abstracție de unele pierderi
tehnologice inevitabile, prelucrarea prin deformare plastică rezultă un procedeu de prelucrare
foarte avantajos în ceea ce privește economia de metal, fiind net superioară prelucrării prin
așchiere, la care pierderile de metal sub formă de deșeuri sunt foarte mari.

Sub acțiunea forțelor exterioare orice metal sau aliaj suferă atât deformații elastice cât și
deformații plastice. Dacă după înlăturarea forțe exterioare ce a provocat deformarea, metalul
își revine la forma sa inițială deformația se consideră elastică. Dacă după îndepărtarea forței
exterioare ce a provocat deformarea, metalul sau aliajul nu mai revine la starea și
dimensiunile inițiale deformația se consideră plastică deformația plastică se realizează prin
deplasare relativă a atomilor în noi poziții de echilibru la distanțe mult mai mari decât
distanțele dintre atomii în rețeaua cristalină.4

II.1.1 Deformarea plastică prin alunecare

Este deformarea plastică ce apare la solicitarea unui monocristal cu o forță oarecare,

lamelele de alunecare care apar în general la 45 ° față de direcția forței.

Alunecarea se produce de a lungul unor plane de densitate atomică maximă, prin

urmare, capacitatea unui material de a putea fi deformat plastic este dată de numărul
planetelor sau direcțiilor de densitate atomică maximă. Valoarea tensiunii critice de
alunecare, măsurată experimental, este de 100... 1000 ori mai mică decât valoarea teoretic
calculată, lucru ușor explicabil prin prisma existenței defectelor structurale de tipul
dislocațiilor, care favorizează începutul alunecării prin tensiunii mult mai mici . Pentru a

4
TEHNOLOGIA MATERIALELOR, Autori: M. VOICU, P. GLADCOC, GH. AMZA, P. SZEL, D. DRIMER,
R. IOVA, Editura: DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, BUCUREȘTI, 1981, pp. 125-126;

7
obține deformații macroscopice sensibile este necesar ca într-un număr mare de planele
paralele, situate la intervale de circa 100 distanțe interatomice, să se găsească zeci sau chiar
sute de dislocații, care să poată fi puse în mișcare la apariția unor solicitări exterioare. Toate
materialele metalice tehnice sunt corpuri policristaline formate dintr-un număr mare de
cristale cu orientare cristalografică bine determinată, înconjurate de o substanță inter
cristalină. Deformarea plastică a policristalinului se compune deci din deformarea cristalelor,
numită deformare intracristalină și din deformarea substanței intercristaline, numită dea
formare intercristalină. Deformarea grăunților, re cum deplasarea și rotirea lor provoacă
deformarea întregii mase cristaline.5

II.1.2 Deformarea plastică prin maclare și deformarea complexă

Prin maclare o parte din cristal se reorientează în raport cu cealaltă parte de a lungul
unui anumit plan numit plan de maclare. Partea rotită a cristalului poarte numele de maclă.
Deformarea plastică prin ma clare se întâlnește mai ales la deformarea cu viteze mari de
deformare și mai rar nu deformarea cu viteze mici. Deoarece atomii nu părăsesc pozițiile lor
de echilibru stabil, procesul de maclare Se realizează instantaneu și sub acțiunea unor eforturi
tangențiale mai mici decât la alunecare. Dacă în timpul deformării apar simultan atât
alunecarea cât și maclarea, atunci deformarea se numește complexă. 6

II.1.3 Fenomene care însoțesc prelucrarea prin deformare plastică

Prelucrarea prin deformare plastică este însoțită de o serie de fenomene care afectează
materialul supus prelucrării, modificându-i în mod substanțial comportarea în timpul
solicitărilor sau prelucrărilor ulterioare.

- Ecruisarea. În timpul prelucrării deformare plastică la rece se constată o modificare a

proprietăților mecanice ale materialului, în sensul creșterii rezistenței la rupere și a durității și
scăderii proprietăților și oglindesc plasticitate (alungirea relativă, gâtuirea, reziliența). De
asemenea, apar modificări în structură (grăunții cristalini se alungesc și se turtesc), iar unele
proprietăți fizice (conductibilitatea termică și electrică, proprietățile magnetice) și chimice
(rezistența la coroziune) se schimbă. Ansamblul acestor modificări și afectează materialul
deformat poartă denumirea ecruisare.

5
TEHNOLOGIA MATERIALELOR, Autori: M. VOICU, P. GLADCOC, GH. AMZA, P. SZEL, D.
DRIMER, R. IOVA, Editura: DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, BUCUREȘTI, 1981, pp. 126-128;
6
IDEM, p. 128;

8
 - Recristalizare este procesul de bază care este produce la încălzirea metalelor și
aliajelor ecruisate. Procesul se desfășoară în stare solidă și constă în reorganizarea rețelei
deformate și apariția unor noi centre de cristalizare. Prin recristalizare se elimină complet
tensiunile interne, constatându-se o mișcare a durității și a rezistenței la deformare și o mărire
a plasticității. În cadrul acestui proces se intensifică fenomenul de difuzie al atomilor în
volumul cristalelor, ceia ce contribuie la egalizarea chimică a grăunților neomogeni și
înlăturarea micro fisurilor ce apar în timpul deformării.7

II.2 Procese de deformare plastică

Ca procese de deformare plastică enumerăm: laminarea, extrudarea, tragerea, forjarea

matrițarea.

- Laminarea este procedeul de prelucrare prin deformare plastică la cald sau la rece
realizat prin trecerea forțată a materialului prin intervalul dintre 2 cilindri care se rotesc în
sensuri contrare sau în același sens.

În timpul laminării se produce o micșorare a grosimii materialului, o oarecare lățire a

materialului, o mărire a lungimii materialului.

- da prin extrudare se înțelege operația de prelucrare plastică a metalelor și aliajelor prin

trecerea forțată a materialului prin împingere printr-un orificiu al unei scule, cu dimensiunile
secțiunii transversale mai mici decât cele ale secțiunii materialului inițial.

Extrădarea se caracterizează prin aceea că deformarea plastică nu se produce deodată în

tot volumul materialului, cei pe măsura intrării semifabricatului în zona de deformare.
Extrudarea se poate face la la cald sau la rece, în funcție de posibilitățile de deformare ale
materialului.

- Tragerea este procedeul de prelucrare prin deformare plastică în ce constă în trecerea

forțată a materialului prin deschiderea unei matrițe oricărei secțiuni este mai mică decât
secțiunea inițială a materialului sub acțiunea unor forțe de tracțiune.

Tragerea se poate face la rece sau la cald.

7
TEHNOLOGIA MATERIALELOR, Autori: M. VOICU, P. GLADCOC, GH. AMZA, P. SZEL, D. DRIMER,
R. IOVA, Editura: DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, BUCUREȘTI, 1981, pp. 131-132;

9
 - Forjarea este procedeul de prelucrare prin deformare plastică ce constă în modificarea
formei unui semifabricat datorită creării unei stări tensionale în volumul metalului, însoțită de
curgerea lui prin diferite direcții sub acțiunea unor lovituri succesive sau prin presare.

- Matrițarea este procedeu de deformare plastică în care curgerea materialului este

limitat, deformarea făcându-se într-o cavitate al unei scule denumită matriță. 8

II.3 Tehnologia de laminare

Laminarea este procedeul de prelucrare prin deformare plastică la cald sau la rece
realizat prin trecerea forțată a materialului prin intervalul dintre 2 cilindri care se rotesc în
sensuri contrare sau în același sens.

Tehnologia de laminare a oțelurilor cuprinde următoarele faze importante:

- pregătirea lingourilor și semifabricatelor pentru laminare;

- încălzirea lingourilor și semifabricatelor;

- laminarea propriu-zisă;

- răcirea laminatelor;

- și indexarea acestora.

Pregătirea lingourilor și semifabricatului pentru laminare constă în detectare, eliminarea

sau prevenirea defectelor ce trebuie realizate într-o fază cât mai timpurie a procesului
tehnologic. Aceasta, pe de o parte pentru că operațiile de curățare a oțelului sunt cu atât mai
productive și mai economice cu cât raportul dintre suprafața și masa acestuia este mai mic, iar
pe de altă parte, deoarece lingourile și semifabricatele cu defecte iremediabile pot fi scoase
din circuit înainte de efectuarea operației costisitoare de laminare.

Încălzirea oțelului pentru laminare constă în austenitice zarea structurii polifazice a

oțelului și dizolvarea în masa de austenită a constituenților scarbici de temperatură înaltă.

Pentru realizarea unei încălziri corecte trebuie să se mențină seama de următorii

factori:

-viteza de încălzire;
8
TEHNOLOGIA MATERIALELOR, Autori: M. VOICU, P. GLADCOC, GH. AMZA, P. SZEL, D. DRIMER,
R. IOVA, Editura: DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, BUCUREȘTI, 1981, A se vedea pp. 142-173;

10
-temperatura de încălzire;

-atmosfera din cuptor;

-durata totală de încălzire.

Viteza de încălzire Trebuie să fie cea maximum posibilă pentru fiecare marcă de oțel. În
scopul măririi productivității cuptoarelor și reducerii oxidării și decarburării. Cu cât
conductivitatea termică a oțelului este mai mare iar dilatarea liniară mai mică și mai ales mai
puțin variabilă cu temperatura cu cât propagarea căldurii spre interior va decurge mai repede,
diferențele de temperatură și de dilatare dintre suprafețe și miez vor fi mai mici, iar viteza de
încălzire va putea fi mărită.

Temperatura de încălzire trebuie să asigure reducerea rezistenței la deformare tuner la un

nivel care să permită laminarea cu consumuri minime de energie, cilindri, lagăre și în același
timp să mărească plasticitatea până la valorile necesare unei deformări plastice uniforme, fără
defecte de suprafață sau de compactitate și cu reduceri cât mai mari. În același timp, este
necesară respectarea unor limite optime de început și sfârșit de laminare în vederea obținerii
structurilor și proprietăților fizico-mecanice prescrise, cu reducerea la minimum oxidării și
decarburării.

Atmosfera din cuptor, în funcție de caracterul ei, oxidant, reducător sau neutru, determina
procesele de oxidare sau decarburare a oțelurilor.

Durata totală de încălzire și în cadrul acesteia durata de menținere a oțelurilor la

temperatura de egalizare are o importanță cu totul deosebită atât pentru realizarea unei
productivități optime și a unor pierde minime prin oxidare și decarburare.9

9
MANUALUL INGINERULUI METALURG, Volumul 2; Autori: Coordonator al volumului 2: Prof. emerit, dr.
doc. Ing. SUZANEA GÂDEA și alți autori etc; Editura TEHNICĂ , BUCUREȘTI, 1982, A se vedea pp. 318-342;

11
 CAPITOLUL III: ÎNCĂLZIREA METALELOR ÎN VEDEREA
LAMINĂRII

III.1 Scopul încălzirii metalelor

În general plasticitatea metalelor este redusă la temperatura obișnuită.

Plasticitatea materialelor metalice crește odată cu creșterea temperaturii de încălzire, iar

rezistența opusă la deformare scade. Materialele metalice ce se încălzesc până la o
temperatură la care:

-rezistența la deformare a oțelului are o valoare care permite laminarea cu consumuri minime
de energie, deci liniile de laminare și o uzură normală a utilajului;

-plasticitatea este suficientă și asigură umplerea corecta a calibrelor, obținerea unei suprafețe a
laminatelor lipsite de defecte, folosirea de reduceri mari în timpul laminarii.

Creșterea plasticității cu temperatura se datorează transformărilor structurale la care se

produc. În cazul oțelurilor, perlita se transformă în austenită, constituent plastic ce opune o
rezistență mult mai mică forțelor de deformare. Deformarea se produce prin alunecări în
cristale după planele cu număr maxim de atomi. La structura cubică cu fețe centrate numărul
de luni dintr-un plan de alunecare este mult mai mare decât la un cristal cu structură cubică cu
volum centrat. Deformarea va avea loc mult mai ușor la austenită decât la ferită. Încălzirea
oțelului depinde în mare măsură calitatea producției finite, productivitatea laminoarelor,
consumul de energie, de combustibil și de metal precum și alți indici tehnico-economici ai
secțiilor de laminare. Tehnologie de încălzire a oțelului corect aleasă și un regim adecvat de
deformare plastică și răcire a lui localizează în mare măsură diferite defecte ale oțelului turnat
și pot îmbunătăți toate caracteristicile laminatului finit și invers, o tehnologie de încălzire
incorect aleasă poate să ducă la formarea deci nu-i defecte obținerea de rebuturi. 10

10
UTILAJUL ȘI TEHNOLOGIA LAMINĂRII; Autori: A. MURARIU, I. OVESEA; Craiova, 1981, p. 17

12
 III.2 Regimuri de încălzire

Stabilirea unui regim optim de încălzire a semifabricatelor în vederea laminării

constă în determinarea următoarelor parametri (variabili în general de la un oțel la altul):

-temperatura de încălzire;

-viteza de încălzire;

-durata totală de încălzire;

-atmosfera cuptorului de încălzire de încălzire.

Temperatura de încălzire reprezintă valoarea cu care semifabricatul este evacuat din

cuptor și poate fi maximă și recomandată.

Temperatura maximă reprezintă limita superioară d temperatura până la care poate fi

încălzită o anumită marca de oțel în vederea laminării fără ca semifabricatul sau produsul ce
se obține prin laminare să fie compromis din punct de vedere calitativ. Această valoare a
temperaturii depinde de concentrația în carbon a oțelului și este plasată de la 100.. 150 °C sub
temperatura teoretică de topire. La stabilirea temperaturii recomandate, care poate fi inferioară
k valoarea celei maxime admise, trebuie ținut seama de o serie de factori:

- variația plasticității oțelului în jurul temperaturii maxime admise, având în vedere că

la unele oțeluri se pot sesiza scăderi bruște ale indicatorului de plasticitate;

- oxidarea semifabricatului, care pentru a fi redusă, în special în cazul încălzirii

semifabricatelor pentru table se vor reduce temperatura de încălzire aceasta:

- intensitatea decarburării oțelului este accentuată la anumite mărci de oțeluri sau este
limitată la alte mărci de oțel și ca urmare pentru reducerea grosimii stratului de card urat se
micșorează și temperatura de încălzire a semifabricatului:

- temperatura de sfârșit de laminare, ieri împreună cu gradul de reducere aplicat la

ultima trecere poate conferi produsului finit proprietățile cerute, condiționează temperatura de
început de laminare, aceasta putând fi mai joasă sau mai înaltă, în funcție de valorile căderilor
de temperatură din timpul laminării;

- apariția unei structuri grosolane cum este cazul unor mărci de oțel susceptibile la
creșterea exagerată a granulației la temperaturi ridicate;

13
 - greutatea și dimensiunile semifabricatului, deoarece din același oțel temperatura de
încălzire va fi diferită dacă semifabricatul este lingou sau țaglă;

- necesitatea laminării și re laminării unui semifabricat din același cald cum este de
exemplu laminarea țaglelor la laminorul de semifabricate, din blumuri fără reîncălzirea
acestora.

Viteza de încălzire. În funcție de viteza de încălzire, timpul în care se desfășoară

încălzirea unui semifabricat de la rece la temperatura recomandată, se poate împărții în 2
perioade:

-perioada de încălzire în domeniul temperaturilor joase;

-perioada de încălzire în domeniul temperaturilor înalte.

Prima perioadă de încălzire este foarte important mai ales în cazul oțelurilor sau
aliajelor neferoase cu o conductibilitate termică reduse și cu tendința de fisurare. Rezultă că
conductibilitatea termică a oțelurilor scade pe măsură ce concentrația elementelor de aliere
este mai mare. Ținând cont că în timpul încălzirii zona centrală a semifabricatului este mai
rece decât zona sa periferică și dilatările ce apar Vor fi diferite în cele 2 zone, iau naștere
tensiuni, care fiind cauzate în ultimă instanță de diferența de temperatură pe secțiunea
semifabricatului au primit numele de tensiuni termice.

Tensiunile termice singure sau însumat cu alte tensiuni interne existente în

semifabricat pot depăși rezistența la ruperea materialului supus încălzirii producând fisuri.
Diferența de temperatură pe secțiunea semifabricatului depinde direct de viteza de încălzire în
sensul că cu cât viteza este mai mare diferența de temperatură va fi mai ridicată. Alți factori
care influențează diferența de temperatură e secțiunea semifabricatului a apărută în prima
perioadă de încălzire sunt:

1. Secțiunea transversală a semifabricatului, Cu cât este mai mare cu atât se produce

o diferență de temperatură mai mare.
2. Coeficientul de conductivitate termica, cu cât este mai mic cu atât diferența de
temperatură pe secțiunea semifabricatului va fi mai mare.
3. Condițiile de încălzire, diferența de temperatură fiind mai mare în cazul încălzirii
uniunii naționale decât la încălzirea bilaterală a semifabricatelor.

14
 A doua perioadă a încălzirii semifabricatelor în vederea laminării se considere că
începe odată cu atingerea de către material a unei temperaturi de 700.. 800 °C. Peste această
temperatură, conductivitatea termică și plasticitatea materialului au crescut simțitor, iar
diferența de temperatură pe secțiune se micșorează, ceea ce face ca tensiunile termice să nu
mai aibă valori prea mari și în ori și în ce caz să nu mai fie periculoase pentru integritatea
semifabricatului.

Este aceste considerente se admite că încălzirea în continuare peste temperaturi de

700.. ...800 °C se poate face practic cu orice viteză.

În cazul introducerii în cuptoare de semifabricate calde, prima perioadă de încălzire

este practic depășită și încălzirea în continuare se poate face fără restricții deosebite în ceea ce
privește viteza de încălzire.

Durata de încălzire totală poate fi împărțită în două perioade:

- prima perioadă înglobează timpul necesar pentru încălzirea și realizarea temperaturii

pe secțiune

- a doua perioadă, tehnologică, este suplimentară și apărare numai anumite mărci de

oțeluri cu scopul îmbunătățirii proprietăților acestora.

Timpul total de încălzire trebuie precis determinat deoarece prin creșterea sa se

produce creșterea exagerată a granulației, apare pericolul de ardere a materialului, creștere de
carburant superficială a semifabricatului, dan se intensifică procesul de oxidare, crescând
astfel pierderile de oțel, scade productivitatea cuptorului de încălzire și crește consumul de
combustibil folosit pentru încălzire.

În general, uzinele și secțiile de laminare întocmesc în baza experienței proprii grafice

de încălzire a oțelurilor pe care le laminează.

Durata de încălzire se realizează în funcție de grupa în care se găsește oțelul ce trebuie

laminat, aceste grupe de oțeluri sunt împărțite în:

-grupa I, toate oțelurile necalmate

-grupa II, altfel carbon calmate cu sub 0,3 % carbon;

- grupa III, oțeluri carbon cu 0,31... 0,5 % carbon, și unele mărci de oțeluri slab aliate
cu Mn și Cr;

15
 -grupa IV, oțeluri carbon cu 0,51... 0,7 % carbon, unele mărci de oțel cu sută la sută
mangan și sută la sută crom ridicat și oțeluri pentru automate;

- grupa V, oțeluri înalt aliate.

La atingere de către semifabricatele supuse încălzirii a temperaturii recomandate

urmează o perioadă de menținere la temperatura constantă, numită temperatură de egalizare,
prin care se urmărește egalizarea temperaturii pe secțiunea și lungimea semifabricatului,
omogenizarea chimică prin difuzie în special în cadrul oțelurilor aliate și înalt aliate
caracterizate de segregații cât și eventuala dizolvare în masa de austenită a oțelului a unor
carburi plasate în general în spațiul intergranular. Prin aceste efecte ale perioadei de menținere
după încălzire a semifabricatelor la o temperatură constantă, sigură o creștere a capacității de
deformare a oțelului, respectiv scăderea rezistenței sale la deformare și creșterea plasticității.

Timpul necesar acestei perioade de egalizare a temperaturii în masa semifabricatului

depinde de dimensiunile secțiunii sale și de calitatea oțelului, putem varia de la 0,5... 1,0 h
pentru oțeluri cu procent scăzut de carbon de la 1,0... 3,0 h pentru oțeluri aliate și înalt aliate.

Atmosfera cuptorului de încălzire este asigurată de compoziția gazelor de ardere din

incinta de încălzirea cuptorului sau de gazele introduse din afară în incinta de încălzire în
cazul cuptoarelor prevăzute cu atmosfera de protecție.

În cuptoarele de încălzire pot apărea trei tipuri de atmosfere în incinta vin care are loc
încălzirea semifabricatelor destinate laminarii:

- atmosfera oxidantă când gazele de ardere au în compoziție oxigen, dioxid de carbon

și vapori de apă într-un raport determinat în funcție de temperatura cuptorului:

- atmosferă reducătoare când gazele de ardere au în compoziție oxidul de carbon,

hidrogen liber și metan, de asemenea într-un raport determinat în funcție de temperatura
cuptorului;

- atmosferă neutră când în gazele de ardere, componenții au caracter oxidant sunt într-
un raport determinat cu componenții cu caracter reducător sau în atmosfera cuptorului încălzit
indirect sau prin intermediul rezistoarelor electrice introduc gaze inerte cum este de exemplu
azotul. Atmosfera oxidant sau reducător din cuptoarele din încălzire la producerea căreia se
folosesc drept combustibil gaz metan, gazul de corp serie sau amestec de gaz de furnal și gaz
de cocserie depinde în foarte mare măsură evaluarea coeficientului de exces de aer, respectiv
de cantitate de aer introdusă în cuptor suplimentar, față de cea minim-necesară arderii
16
complete a gazelor de combustie. În general, coeficienții supraunitari De exces de aer asigura
o atmosferă oxidantă, în timp ce valorile subunitare asigura o atmosferă reducătoare.
Atmosferă neutră se poate obține dacă coeficientul de exces pentru combustie este egal cu
unitatea, respectiv când tot aerul introdus în arzătoarele cuptorului se consumă pentru arderea
completă a combustibilului gazos.

Pentru cuptorul de încălzire a semifabricatelor destinate laminării se recomandă, pe cât

posibil, atmosfera să fie slab reducătoare, deoarece atmosfera obsedantă are loc în general
efecte nedorite postul pro semifabricatelor supuse încălzirii. Astfel, cu cât atmosfera este mai
oxidantă, intensitatea proceselor de carburare superficială este mai mare, iar pentru anumite
mărci de oțeluri cum sunt oțelurile de rulmenți, de scule sau pentru arcuri, Maximă admisă a
stratului decarburat este foarte mică. Depășirea acestei grosimi limită a stratului decarburat
Atrage după sine ori el putoarea materialului ori necesitatea cojirii laminatelor, Care
înseamnă în ultimă instanță în consum specific sport de oțel cât și un cost de producție mai
mari pentru laminate. Atmosferă oxidantă riște și cantitatea de absurd și apare pe suprafața
semifabricatelor, cu toate repercursiunile negative ale acestui efect. 11

III.3 Defecte apărute la încălzirea metalelor în vederea laminării

Procesul de încălzire a metalului este însoțit de unele fenomene supărătoare, dintre

care cele mai importante defecte sunt: oxidarea, decarburarea, supraîncălzirea, arderea,
neuniformitatea încălzirii, fisurarea semifabricatelor, dungile negre, lipirea bramelor, brame
reci returate.

1. Oxidarea oțelului este un proces de interacțiune a gazelor oxidante cu fierul și

elementele de aliere ale acestuia. Oxidarea are ca rezultat o pierdere de metal care
atinge 2-3 % la fiecare încălzire, declasarea produsului finit datorită imprimării de
oxizi, deteriorarea zidăriei refractare datorită agresiunii oxizilor de fier, umplerea
zonelor inferioare și a vetrei cuptorului cu zgură. Reducerea oxidării oțelului se
realizează prin automatizarea procesului de ardere, exploatarea cuptorului în
parametrii proiectați, evitarea opririi evacuării semifabricatelor în timpul laminării.
Aici așa ha menționăm că grosimea stratului de oxizi de pe gramele provenite din
retururi împiedică o încălzire corespunzătoare a acestora sau contribuie la defecte

11
CARTEA LAMINORISTULUI, Autori: E. Cazimirovici, M. Guțu, I. Moldovan, Editura Tehnică, București,
1987, a se vedea pp. 54-63;

17
 cum ar fi: imprimări de oxizi pe bandă sau pe tablă, sau chiar variații grosime pe
produsul finit.
2. Decarburarea este procesul de interacțiune chimică a gazelor cu carbonul din oțel,
care se găsește sub formă de carbură de fier. Procesele de oxidare și de decarburare
care au loc în atmosfera cuptorului, apar când se încălzește oțelul și sunt legate
între ele. Conform datelor experimentale, la temperaturi de peste 1000 °C în
atmosfera oxidantă, formare țunderului are loc mai repede decât decarburarea
suprafeței, iar după înlăturarea completă a absurdului nu se observă niciun strat
decarburat. In acest caz, sunt de luni care s-a format protejează metalul contra
decarburări. La temperaturi joase, oxidarea multor oțeluri, chiar în atmosfera
oxidantă, are loc mai încet decât decarburarea, iar oțelul care se încălzește în
cuptoare în care temperatura este cuprinsă între 700-1000 °C poate avea suprafața
decarburată. Decarburarea stratului superficial poate ajunge până la 2 mm are o
influență dăunătoare asupra proprietăților mecanice ale oțelului, făcând să scadă
rezistența de rupere, limita de curgere și rezistența la oboseală.
3. Supra încălzirea metalului apare datorită ridicării temperaturii de încălzire, iar
cristalele sale se maresc atât de mult, încât legătura dintre ele slăbește, rezistența
mecanică a m metalului scade și devine posibilă formarea fisurilor. Practic apare
foarte rar la încălzirea semifabricatelor în cuptoarele cu propulsie. Se mai numește
și structura Wiesmannstten Și nu apare la oțelurile încălzite și menținute timp
îndelungat la temperaturi de peste Ac₃. Oțelurile cu altfel de structură sunt
caracterizate prin rezistență mică și mai ales tenacitate mică. Metalul supra
încălzit se poate redirecționa prin recoacere la o temperatură ceva mai ridicată
decât Ac₃.
4. Arderea metalului apare datorită menținerii îndelungate a metalului la o
temperatură ridicată. Pătrunderea oxigenului în interiorul metalului duce la
oxidarea cristalelor acestuia, urmată de topirea lor. În urma arderii metalului,
acesta își pierde rezistența în așa măsură încât nu mai suportă deloc prelucrarea
mecanica. Practic acest defect apare foarte rar la încălzirea bramelor în cuptor le cu
propulsie.
5. Neuniformitatea încălzirii metalului determină deformarea necorespunzătoare a
acestuia în timpul prelucrării prin deformare la cald, necesitatea unei remedieri
ulterioare, defectarea utilajelor, declasarea tablelor. Diferența admisibilă de

18
 temperatură în secțiunea metalului încălzit înainte de laminare vezi că de circa 200
°C pe un metru grosime a metalului. Pentru semifabricatele cu o grosime de 200
mm nu ar trebui să fie o diferență de temperatură de 40 °C, la 220 mm maxim 44
°C, iar la 250 mm maxim 50 °C. Practic în laminoare, la postul de comandă, se
observă că semifabricatele au tendința de a ieșit cu capul sus din trecerile de la d
grosi store iar la aparatura AMC se evidențiază amperajul mare și forțele crescute.
Evident că se anunță cabina termotehnică, se rărește ritmul de evacuare a bramelor
dar niciodată nu se dă lipsă cald.
6. Fisurarea bramelor datorită unei tehnologii greșite de încălzire apare în timpul
încălzirii, când diferitele straturi de metal nu se încălzesc în mod egal și există o
diferență de temperatură în secțiunea metalul. Straturile exterioare, mai calde, ale
metalului au tendința de a se dilata mai mult decât cele interioare, fiind mai intens
încălzite. Astfel straturile interioare ale metalului împiedică dilatarea straturilor
exterioare, din care cauza aceasta suferă eforturi de compresiune. Straturile
interioare, sufera, însă eforturi de întindere. Apariția acestor tensiuni de întindere și
compresiune în interiorul metalului pot să producă fisuri, rupturi și chiar ruperea
acestuia, rebut materialul, eventual blocând agregatul termic. Fisurarea
semifabricatelor se remarcă printr-un zgomot specific și eventual o deplasare, a
părților rupte pe mesele de încărcare sau cădere în cuptor. Preponderent fisurarea
apare pe mijlocul semifabricatelor.
7. Dungile negre se datorează încălzirii necorespunzătoare care până în evidență
contactul permanent al semifabricatelor cu sistemul de glisare (călăreții s-au
potcovița).
8. Lipirea semifabricatelor pe latură se produce datorită reducerii corespunzatoare a
temperaturilor zonelor de egalizare și încălzire. În cazuri extreme lipirea bramelor
conduce la oprirea definitivă a cuptorului în cauza
9. Bramele reci returate apar datorită unei încălziri necorespunzătoare și se observă
cel mai bine la postul de comandă de la degrosisor, După cer semifabricatul a
trecut prin cutia de desțunderizare. Se recomandă pe cât posibil reîncărcarea în
cuptor cât mai este cald a semifabricatului sau dacă nu mai este posibilă
reîncărcarea din motive obiective se returnează și se depozitează în depozitul de
brame în locul amenajat special.12

12
CENTRUL DE CALIFICARE ȘI PERFECȚIONARE SC. LIBERTY SA. GALAȚI, Extras din Cursul de
calificare: Alimentator-încălzitor, Galați, 2010;

19
20