Genetica Comportamentului Uman

Sarcină de seminar
Drăghici Gabriela-Lăcrămioara
Lucaci Camelia
Psihologie
Anul III, Grupa 14LF81

2021-2022
Brașov
 Cuprins

1. Cadru teoretic

1.1. Genomul.

1.2. Gena

2. Scurtă istorie

3. Proiectul Genomul Uman

3.1 Abordarea genelor fragmentare

3.2 Abordarea de tip „Shotgun”

3.3 Abordarea clonă cu clonă

3.4 Genomul Viermelui – C. Elegans

3.5 Drosophila Melanogaster

4. Informații despre genomul uman și gene

 1. Cadru teoretic

1.1. Genomul

Genomul este totalitatea genelor dintr-o celulă cu un set haploid de cromozomi

(Neagoș și colab., 2004) astfel se poate afima că termenul de genom uman se referă la

informația genetică totală din celulele umane.

Genomul uman conține aproximativ 3 miliarde de perechi de baze, care se află în

cele 23 de perechi de cromozomi din nucleul tuturor celulelor noastre. Fiecare cromozom

conține sute până la mii de gene, care poartă instrucțiunile pentru fabricarea proteinelor.

Mai puțin de 2% din genomul uman conține secvențe codificatoare. Secvența

genomului uman este identică în proporție de 99% la toți oamenii.

1.2. Gena

Gena este totalitatea informației genetice a unei celule sau organism și conține

3.088.286.041 de litere de ADN. Așadar, gena este unitatea de bază a eredității care

determină un caracter specific al organismelor vii.

ADN-ul exprimă informația ereditară prin sinteza unor proteine specifice. Bazele

azotate pe catena ADN sunt: adenina, citozina, timina și guanina, care se împerechează

întotdeauna.
 2. Scurtă istorie

În 1865, Mendel a descoperit ,,gena”, pe care o descria ca fiind un determinant

discret, transmis intact de-a lungul generațiilor. Gena specifica o singură proprietate vizibilă

sau un fenotip (culoarea florii sau textura semințelor de mazăre).

Morgan și Miller – Au demonstrat că genele au structuri fizice (materiale),

transportate pe cromozomi.

Avery – A identificat forma chimică a structurilor – informația genetică transmisă

prin ADN.

Watson, Crick, Wilkins și Franklin – au evidențiat structura moleculară (sub forma

unei elice duble, cu două filamente complementare, împerecheate).

După 1930 – Beadle și Tatum – au descoperit că gena acționa prin specificarea

structurii unei proteine.

Benner și Jacob – au identificat un intermediar – o copie de ARN – necesară pentru

transferul informației genetice într-o proteină.

Monod și Jacob – au dezvoltat conceptul de dinamica genelor și au demonstrat că

genele pot și oprite sau pornite prin amplificarea sau scăderea acestui mesaj ARN, folosind

comutatoare de reglare atașate fiecărei gene.

Secvențialitata totală a genomului de vierme a extins și modificat înțelegerea

conceptului de genă. S-a arătat că o singură genă poate specifica mai mult decât o singură

funcție, că poate fi folosită pentru codificarea ARN-ului, nu și a proteinelor. Iar un fragment

continuu de ADN poate fi divizat în mai multe părți.

Descifrarea totală a genomului C.elegans a reprezentat punctul de plecare pentru

Proiectul Genomului Uman.

 3. Proiectul Genomul Uman

„Proiectul Genomul Uman, cel mai nobil țel din întreprinderile omului, seamană cu un meci

de noroi.” - Justin Gillis, 2000

Încă din anul 1989 existau eforturi pentru a se pune bazele acestui proiect monstru

despre a cărui final încă nu putem spune sigur că se apropie, existând în continuare mistere

când vine vorba de genomul uman.

Proiectul genomului uman (HGP) a fost un proiect internațional de cercetare

științifică cu scopul de a determina perechile de baze care alcătuiesc ADN-ul uman și de a

identifica și cartografia toate genele genomului uman din punct de vedere fizic și funcțional.

Rămâne cel mai mare proiect biologic colaborativ din lume. Planificarea a început

după ce ideea a fost preluată în 1984 de guvernul SUA, proiectul a fost lansat oficial în 1990

și a fost declarat finalizat pe 14 aprilie 2003. Conform Wikipedia, nivelul „genom complet”

a fost atins în mai 2021.

Au existat două grupuri care au încercat, prin metode diferite, să ajungă la

secvențierea genomului uman, astfel a existat o cursă între acestea, fiecare încercând să

ajungă prima la finalizarea proiectului. Prima grupare, HGP formată din Watson, Zinder și

mai târziu (1993), Francis Collins, un genetician din Michigan, care a fost imaginea acestui

proiect. În a doua grupare, îl avem pe Craig Vender care lucrase pentru NIH, dar pleacă și

înființează Institutul pentru Cercetarea Genomului (TIGR), unde alături de Hamilton Smith,

reușește să secvențieze genomul bacteriei Haemophilus Influenzae (1995), ca mai apoi să

înființeze Celera, o altă companie care se concentra pe secvențierea genomului uman.

3.1 Abordarea genelor fragmentate

Strategia lui Venter pentru secvențierea genomului se baza pe o simplificare

radicală. Genomul uman conține, pe lângă gene, filamente lungi de ADN, fară gene, numit

ADN intergenic, asemănătoare cu autrostăzile între orașe dar și în gena în sine, după cum

au demonstrat Phil Sharp și Richard Roberts, însă gena are segmente care nu codează

pentru proteine, numite introni, enele dintre aceste segmente conțin informații despre

exprimarea genelor în timp și spațiu, despre promotori (sunt fragmente de ADN asociate

unei gene ce pot fi asemănate cu comutatoarele de „pornire” ale acelei gene) iar alte

segmente au funcții încă necunoscute. Astfel strategia lui Vender a fost să ignore intronii și

ADN-ul intergenic pentru a secvenția doar părțile „active” ale materialului genetic. Acestă

abordare nu aducea conținutul întregii secvențe, însă Veder spera că putea obține

suficiente fragmente încât să poate deducă ce rămâne pentru a putea înțelege elementele

cruciale ale genelor noastre.

Acestă strategie era foarte rapidă și ieftină însă mulți geneticieni considerau că este

neglijentă și incompletă, producând numai informații fragmentare. Acestă strategie a fost

folosită de către Vender pe când încă era angajat a NIH și o aplicase pe celule ale țesutului

nervos.

3.2 Abordarea de tip „Shotgun”

După părăsirea NIH și înființarea TIGR, Vender împreună cu Hamilton Smith, un

bacteriolog premiat cu Nobel, au secvențiat genomul bacteriei Haemophilus Inluenze, însă

schimbă strategia folosită, care este de fapt, o extindere a abordării „fragmentelor de

genă”. Strategia Shotgun constă în descompunerea genomului bacterian într-un milion de

fragmente, ca mai apoi să secvențieze fiecare fragment în fragmente de dimensiuni

variabile. După secvențierea fragmentelor individuale, segmentele pot fi reasamblate pe

baza regiunilor în care se suprapun, astfel obținându-se întregul genom. Această tehnică îi

aprține lui Fred Sanger, însă acesta este primul proiect mai îndrăzneț în care a fost utilizată.

Geneticienii de peste tot în lume au fost uluiți de rezultate, descoperindu-se gene pentru

generarea energiei, construcția membranelor proteice, gene ce fabricau proteine, reglau

alimentația sau păcăleau sistemul imunitar.

3.3 Abordarea clonă cu clonă

Abordarea aleasă de cei de la HGP a însă una mai ordonată iar aceasta presupune:

descompunerea în fragmente și crearea unor clone, asamblarea și organizarea

fragmentelor genomice pe o hartă fizică, confirmarea identității și suprapunerea clonelor si

secvențierea clonelor în ordine. Pentru mulți lideri ai HGP, aceasta era abordarea cea mai

logică, însă dura mai mult și necesita mai multe fonduri. Însă astfel de impedimente nu au

oprit cercetătorii din proiectul acesta monstru.

3.4 Genomul Viermelui – C. Elegans

În 1998, John Sulton, Robert Waterson împreuna cu alți cercetători anunțau că

genomul viermelui fusese complet secvențializat, folosind abordarea clonă cu clonă. Dacă

secvențierea genomului de Haemophilus fusese un succes sărbătorit de cercetătorii,

secvențierea primului genom a unei specii multicelulare era un adevărat succes pentru

știință, fiind mult mai asemănători cu oamenii, având guri, intestine, sistem nervos și chiar

un creier rudimentar, chiar având senzații similare anxietății atunci când rămân fără hrană.

S-a descoperit că C. Elegans are 18.891 de gene (astăzi se apreciază că aceștia au

19.500 de gene). Circa 36% din proteinele codificate erau similare proteinelor identificate la

om iar aproximativ zece mii de genu erau unice pentru viermi (mai târziu demonstrându-se

că totuți există corespondente umane). 10% din genele codificatoare semănau cu cele
descoperite la bacterii iar aproximativ 90% din genomul hematodelor era dedicat

complexității unice ale construcției organismului.

Ca la om, o genă poate avea mai multe funcții sau o funcție necesită coordonarea

mai multor gene. Se notează că cea mai surprinzătoare descoperire a fost numărul mare

de gene care nu codificau proteine ci creau mesaje ADN, numite „non-codificatoare”. Unele

au funcții necunoscute, altele codează fragmente mici de ARN, numite micro-ARN care

reglează genele.

3.5 Drosophila Melanogaster

După secvențierea genomului bacteriei, Vender părăsește TIGR pentru a înființa

Celera, unde, alături de Gerry Rubin, secvențializase genomul musculiței de oțet într-un

timp record de unsprezece luni. Geneticienii indentificaseră 10.500 de gene noi, care se

adăugau la cele 2500 știute deja, folosind metoda Shutgun. Strategia folosită de Celera

avea câteva lipsuri, însă secțiunile semnificative ale genomului Drosophila erau complete.

Au fost identificate gene echivalente (177 de gene din 289 de gene umane responsabile de

boli) pentru: cancerul de colon, de sân, boala Tay- Sachs, distrofia musculară, fibroza

chistică, boala Alzheimer și Parkinson, diabet sau corespondente asemănătoare altor boli.

Cea mai bulversantă descoperire a fost că, deși este mai mare decât viermele,

musculița de oțet are mai puține gene (13.601) – cu 5000 de gene mai puține față de un

vierme. Astfel de descoperire a făcut oamenii de științe să își modifice convingerea că un

organism mai complex rezultă mai multe gene. Richard Dawkins spunea chiar că

majoritatea animalelor conțin un repertoriu similar de proteine însă diferența dintre simplu

și complex este dată de modul și secvența în care acestea sunt distribuite și folosite.

În data de 26 iunie 2000, împreună cu președintele Clinton, Vender și Collins fac

anunțul reuștei secvențierii genomului uman. Pe 15 și 16 februarie 2001 HGP și Celera își
publică lucrările (în revistele Nature, respectiv Science), acest moment fiind cunoscut ca

„cea de-a patra fază a geneticii” și marcând era genomicii (evaluarea tuturor genomurilor

complete ale organismelor, inclusiv a oamenilor).

4. Informații despre genomul uman și gene

Genomul uman are 3.088.286.401 litere de ADN.

Genomul uman conține aproximativ 20.687 de gene în total.

▪ Cu 1.796 mai multe decât viermii

▪ Cu 12.000 mai puține decât porumbul

▪ Și cu 25.000 mai puține decât orezul sau grâul.

▪ Care este diferența dintre om și cerealele de la micul dejun? Nu totul se rezumă la

numărul de gene, ci la complexitatea rețelelor genetice!

Genomul uman are propria minte?? El este inventiv. Cum? Prin activarea, reprimarea

anumitor gene doar în anumite celule pentru a crea parteneri unici și o infinitate de variații

funcționale dintr-un registru limitat. Reglarea genelor și secționarea genelor fac genomul

uman sunt două strategii care stau la baza inventivității genomului uman.

Genomul uman este adăpostul unei familii de gene, care se aseamănă una cu alta și au

funcții asemănătoare. Această adunare are forma unui ciorchine de struguri care mai apoi

se adună în ceea ce noi numim cromozomi care dau numele de Hox acestei familii. Care

este rolul acestei adunări? Crucial. În determinarea destinului, identității și structurii

embrionului, a segmentelor și organelor acestuia!

Genomul uman conține mii de pseudogene – gene care au fost funcționale în trecut, iar

acum sunt inactive, adică nu mai dau naștere unor proteine sau ARN. Acestea sunt purtate

de-a lungul genomului ca pe niște fosile care se descompun pe o plajă. La nivelul genelor

apar mutații, cele mai multe mutatii suferite de genele copii sunt nocive, perturbând
funcționarea lor. Multe dintre genele noastre au fost duplicate nu o data, ci chiar de mai

multe ori, iar unele copii au fost modificate de mutații devenind relicve inutile. Aceste copii

de gene nefuncționale se numesc pseudogene. (Homininizii și Pseudogenele, n.d.)

O astfel de genă este pseudogena unitară, numită GULO. In specii de animale în care

GULO este o gena funcționala, aceasta le permite să producă vitamina C. Animalele (câinii

sau pisicile de exemplu) care poseda GULO ca genă funcțională nu au nevoie să consume

vitamina C pentru ca celulele lor o pot fabrica din alte substanțe, datorita GULO. Omul (și

toate celelalte primate) însa nu are o asemenea gena funcțională și deci trebuie să consume

vitamina C pentru a supraviețui. GULO însă nu lipsește de tot, mai avem un fragment din

ea, mare parte din adevarata genă GULO lipsind. Porțiunea rămasa este plină de mutații.

(Inai și Nishikimi, 1999)

Vitamina C este un nutrient esențial vieții; este solubil în apă. Vitamina C este implicată

în producția de glucocorticosteroizi și a anumitor neurotransmițători, în metabolismul

glucozei, al colagenului, al acidului folic și a anumitor aminoacizi. De asemenea, contribuie

la neutralizarea radicalilor liberi și a nitrozaminelor, în reacțiile imunologice, care facilitează

absorbția fierului la nivelul tubului digestiv (Shaghaghi, Kloss & Eck, 2016).

Telomerii sunt capetele cromozomilor. Telomerii pot fi asemănați, pentru o înțelegere

la nivelul sensului comun cu agletele de la șiretul pantofilor. Telomerul este o regiune de

ADN repetitiv situat la capătul fiecărui cromozom liniar a majorității organismelor eucariote

și a unor procariote. Au rolul de a proteja cromozomii de distrugere și degenerare, împiedică

unirea a doi cromozomi prin unirea neomoloagă a capetelor și contribuie la diminuarea

pierderilor informaționale genetice în timpul procesului de replicare (Wikipedia). Lungimea

și pierderea telomerilor este determinată de un echilibru de procese care prelungesc și

lungesc telomerii (Blackburn, 1991).

 Care este asemănarea dintre oameni, ca ființe și genom? Genomul este vulnerabil,

rezistent, adaptabil, unic și cel mai important este făcut să supraviețuiască. Așadar, când

aveți o zi mai proastă și simțiți că nimic nu are sens, gândiți-vă ca propriul vostru genom.

Bibliografie

Blackburn, E. H. (1991). Structure and function of telomeres. Nature, 350(6319), 569–573.

doi:10.1038/350569a0

Hominizii și Pseudogenele (n.d) –

https://teoriaevo.wordpress.com/om/hominizii/hominizii-si-pseudogenele/#6

Inai Y. și Nishikimi M. (1999). Random Nucleotide Substitutions in Primate Nonfunctional

Gene for L-gulono-gamma-lactone Oxidase, the Missing Enzyme in L-ascorbic Acid
Biosynthesis, Biochimica et Biophyisica Acta 1472: 408-11

Neagoș D., Crețu R., Mierlă D. M., (2004). Dicționar de Genetică. Editura ALL, București

Shaghaghi, M. A., Kloss, O., & Eck, P. (2016). Genetic Variation in Human Vitamin C
Transporter Genes in Common Complex Diseases. Advances in Nutrition, 7(2), 287–
298. doi:10.3945/an.115.009225

Wikipedia (n.d.). Genomul Uman, https://ro.wikipedia.org/wiki/Genomul_uman

Wikipedia (n.d.). Telomers. https://ro.wikipedia.org/wiki/Telomer