Microbiologie: Principiile de cultivare a bacteriilor.

Mediile de cultura

1.Cresterea si multiplicarea bacteriilor. Ciclul celular

Creșterea și multiplicarea bacteriilor sunt procese fundamentale în biologia microorganismelor. Creșterea se

referă la mărirea coordonată a masei și volumului structurilor bacteriene ca rezultat al proceselor de sinteză, în
timp ce multiplicarea se referă la creșterea numărului de celule pe o unitate de suprafață sau de volum. Există
mai multe modalități prin care bacteriile se multiplică:

● Diviziune binară: Acesta este procesul prin care o celulă bacteriană se împarte în două celule identice.
Este modalitatea principală de multiplicare pentru majoritatea bacteriilor.
● Înmugurire: Acest proces este specific pentru unele microorganisme, cum ar fi levurile și ciupercile
levuriforme. O celulă "înmugurează" o mică extensie sau mugur din corpul său, care crește și se
separă ulterior pentru a deveni o nouă celulă.
● Autoreproducere: Acest tip de multiplicare este caracteristic virusurilor. Virusurile folosesc celula
gazdă pentru a-și replica materialul genetic și a produce noi particule virale.
● Spori: Anumite tipuri de bacterii, cum ar fi micetele, produc spori pentru a se reproduce. Acești spori
pot rezista în medii ostile și pot germina ulterior pentru a forma noi celule.
● Fragmentare: Actinomicetele se multiplică prin fragmentare, în care se formează noi celule din
fragmente ale celulelor existente.
Ciclul celular al bacteriilor implică mai multe faze:

● Faza C (Crescere): În această fază, are loc replicarea ADN-ului, ceea ce duce la creșterea masei
celulare.
● Faza G (De latență): În această fază, cromozomii se segregă, pregătindu-se pentru diviziune.
● Faza D (Diviziune): Această fază implică formarea septului pentru a separa celula în două celule fiice
identice.
Durata totală dintre două diviziuni succesive reprezintă timpul de generație (TG). Durata TG variază în funcție
de specie și de condițiile de creștere. În condiții optime, bacteriile pot avea o viteză maximă de creștere, iar TG
este scurt.

2.Cultivarea bacteriilor. Conditiile (principiile) de cultivare (substante nutritive, sursa energetica, apa,
temperatura potrivita, pH, oxigen, presiune osmotica)

Cultivarea bacteriilor în laborator reprezintă o practică esențială în microbiologie. Acest proces are loc pentru a
izola bacteriile din medii naturale, cum ar fi mostrele patologice, alimentele sau apa, în scopuri de diagnostic,
testarea sensibilității la antibiotice sau pentru obținerea de produse biotehnologice, cum ar fi antibiotice,
aminoacizi, hormoni steroizi, alcooli, acizi organici, vaccinuri sau eubiotice.

Pentru a asigura o creștere corespunzătoare, bacteriile necesită anumiți factori și condiții adecvate de cultură,
inclusiv:

● Sursă nutritivă adecvată: Bacteriile au nevoie de substanțe nutritive, precum carbohidrați, proteine și
săruri minerale, pentru a crește și a se reproduce.
● Sursă de energie: Aceasta poate fi obținută din carbohidrați, lipide sau alte surse de carbon și energie.
● Apă: Bacteriile au nevoie de apă pentru a susține reacțiile lor biochimice esențiale.
● Temperatura potrivită: Temperatura optimă de creștere poate varia în funcție de specie, cu bacteriile
psichrofile preferând temperaturi mai scăzute și bacteriile termofile prosperând la temperaturi
ridicate.
● pH adecvat: Nivelul de aciditate sau alcalinitate a mediului de cultură poate influența dezvoltarea
bacteriilor. Majoritatea bacteriilor cresc la pH neutru, dar există excepții, cum ar fi bacteriile acidofile
sau alcalofile.
 ● Concentrație optimă de oxigen și CO2: Bacteriile pot necesita concentrații diferite de oxigen sau
dioxid de carbon în funcție de specie.
● Presiune osmotică adecvată: Osmoțicitatea mediului de cultură, reprezentată de concentrația de sare
sau soluții, poate varia și poate influența dezvoltarea bacteriilor. Există bacterii halotolerante și
bacterii halofile care se dezvoltă în medii cu concentrații diferite de sare.
Temperatura de creștere: Există trei categorii principale de bacterii în funcție de temperatura optimă de
creștere:

● Bacterii psichrofile: Aceste bacterii au o temperatură optimă de creștere cuprinsă între 10-20°C și pot
supraviețui și crește la temperaturi de aproape 0°C.
● Bacterii mezofile: Temperatura optimă pentru aceste bacterii este între 30-37°C, ceea ce le face
potrivite pentru mediul intern al corpului uman.
● Bacterii termofile: Aceste bacterii prosperă la temperaturi ridicate, cu o temperatură optimă de 50-
60°C, dar pot rezista chiar și la temperaturi de până la 95°C.
● Bacterii hipertermofile: Aceste bacterii cresc la temperaturi extrem de ridicate, între 70 și 110°C.
pH: pH-ul reprezintă nivelul de aciditate sau alcalinitate al mediului. Bacteriile se pot încadra în următoarele
categorii în funcție de pH:

● Bacterii neutrofile: Majoritatea bacteriilor, inclusiv cele patogene, cresc la pH-uri neutre, între 6 și
7,5.
● Bacterii acidofile: Aceste bacterii preferă mediile cu un pH cuprins între 2 și 6. Exemplu notabil este
Lactobacillus.
● Bacterii alcalofile: Aceste bacterii prosperă în medii alcaline, cu un pH mai mare de 8. Exemple includ
Pseudomonas și Vibrio.
Presiunea osmotică: Presiunea osmotică se referă la concentrația de soluții sau sare din mediu. Bacteriile pot
fi împărțite în două categorii principale:

● Bacterii halotolerante (osmotolerante): Aceste bacterii pot crește în medii cu concentrații reduse de
sare, similare cu mediul intern al gazdei, și sunt adesea implicate în infecții microbiene.
● Bacterii halofile: Aceste bacterii preferă medii cu concentrații ridicate de sare, între 1 și 30%. Exemple
notabile includ stafilococii și vibrionii, cum ar fi Vibrio parahaemolyticus.
Bacteriile prezintă o varietate de cerințe în ceea ce privește oxigenul, determinându-le să se încadreze în
diferite categorii:

● Bacterii strict aerobe: Aceste bacterii cresc doar în prezența oxigenului molecular (O2). Ele obțin
energia prin respirație aerobă, procesul care implică utilizarea oxigenului în producerea energiei.
Exemple includ majoritatea bacteriilor gram-pozitive și gram-negative.
● Bacterii microaerofile: Aceste bacterii necesită concentrații reduse de oxigen (O2) și, în plus, 2-10%
dioxid de carbon (CO2). Ele pot obține energia prin respirație sau fermentație. Exemple notabile
includ Neisseria, Brucella și Campylobacter.
● Bacterii strict anaerobe: Aceste bacterii cresc doar în absența totală a oxigenului (O2). Ele obțin
energia prin fermentație sau, uneori, prin respirație anaerobă. Deoarece oxigenul este toxic pentru
ele, formând substanțe precum peroxid de hidrogen (H2O2), radicali superoxizi (O2-) și peroxizi (O2²-
), anaerobii nu pot descompune aceste substanțe. Exemple notabile includ Clostridium și Bacteroides.
● Bacterii anaerobe aerotolerante: Aceste bacterii pot crește în prezența oxigenului (O2), dar obțin
energia prin fermentație. Ele sunt dotate cu enzime, cum ar fi peroxidazele, care le permit să facă față
oxigenului, deși nu îl utilizează pentru producerea de energie. Exemple includ Lactobacillus și
streptococi.
● Bacterii facultativ anaerobe: Aceste bacterii pot crește atât în prezența, cât și în absența oxigenului.
Ele obțin energia prin respirație sau fermentație, adaptându-se la condițiile disponibile. Exemple
notabile includ Escherichia coli și Staphylococcus aureus.
3.Mediile de cultura pentru bacteriile chemoheterotrofe si cerintele fata de ele.

Mediile de cultură reprezintă soluții sau substraturi solide utilizate pentru a cultiva bacterii în scopuri variate,
cum ar fi izolarea și identificarea bacteriilor, testarea sensibilității acestora la antibiotice sau stocarea și
transportul culturilor bacteriene. Aceste medii trebuie să îndeplinească anumite cerințe pentru a asigura o
creștere eficientă a bacteriilor, inclusiv furnizarea de substanțe nutritive și condiții fizico-chimice adecvate.

Principalele cerințe pentru mediile de cultură includ:

● Furnizarea de substanțe nutritive și energie necesare pentru bacterii.

● Menținerea unui nivel optim de umiditate.
● Menținerea unui pH optim, în general în intervalul 7,2-7,4, și menținerea constantă a pH-ului, de
obicei prin adăugarea unor substanțe tampon.
● Asigurarea unui potențial de oxido-reducere optim, care diferă între bacterii anaerobe (rH2<5) și
bacterii aerobe (rH2>10).
● Fiecare mediu de cultură trebuie să fie izotonic, adică să conțină 0,5% clorură de sodiu (NaCl), pentru
a asigura echilibrul osmotic necesar pentru bacterii.
● Mediile de cultură trebuie să fie sterile și transparente pentru a facilita observarea și analiza
bacteriilor.
4.Clasificarea mediilor de cultura
Mediile de cultură sunt utilizate în microbiologie pentru cultivarea bacteriilor în scopuri diverse, cum ar fi
identificarea, izolarea și studiul acestora. Ele sunt clasificate în funcție de mai mulți factori, inclusiv
proveniența, consistența și compoziția chimică:

Clasificarea mediilor de cultură:

● După proveniență: a. Empirice, naturale: Se bazează pe produse naturale de origine animală sau
vegetală, cum ar fi sânge, ser, lapte, ouă, extracte din carne sau organe animale. Compoziția lor
chimică nu poate fi controlată cu precizie. b. Sintetice: Aceste medii includ ingrediente chimice pure,
cu o compoziție chimică cunoscută cu exactitate. c. Semisintetice: Acestea sunt un compromis între
mediile empirice și cele sintetice, conținând atât ingrediente naturale, cât și chimice.
● După consistență: a. Medii lichide: Utilizate pentru creșterea biomasei bacteriene și producerea de
produse bacteriene (antibiotice, enzime, toxine). b. Medii solide: Acestea conțin gelatină sau agar-
agar pentru solidificare și sunt folosite pentru izolarea culturilor pure. c. Medii semisolide: Cu un
conținut mai mic de agar-agar, sunt utilizate pentru studierea activității biochimice sau a mobilității
bacteriilor.
● După compoziția chimică și destinație: a. Medii uzuale (universale, simple): Exemple includ apă
peptonată, bulion peptonat, geloza nutritivă și gelatina nutritivă, utilizate pentru creșterea bacteriilor
nepretențioși. b. Medii complexe: Acestea pot fi selective, selective și diferențial-diagnostice, sau
speciale și sunt utilizate pentru a cultiva bacterii specifice și a le diferenția.
5.Mediile uzuale. Componenta. Tehnica de preparare si sterilizare
Apă Peptonată:
● Componente: Apă, 1% peptonă, 0,5% clorură de sodiu (NaCl).
● Tehnica de preparare: Se dizolvă 10 grame de peptonă și 5 grame de clorură de sodiu într-un litru de
apă, apoi se ajustează pH-ul la 7,6-7,8.
● Sterilizare: Se sterilizează în autoclav la 120°C timp de 15-20 minute.
Bulion Peptonat (BP):
● Componente: Extract apos din carne, 1% peptonă, 0,5% NaCl.
● Tehnica de preparare: Se dizolvă 10 grame de peptonă și 5 grame de clorură de sodiu într-un litru de
extract apos din carne, se ajustează pH-ul, apoi se fierbe 30-40 de minute.
● Sterilizare: Se sterilizează în autoclav la 120°C timp de 15-20 minute.
Geloza Nutritivă (G):
● Componente: Bulion peptonat (BP) cu 2-3% agar-agar.
● Tehnica de preparare: Se adaugă agar-agar la bulionul peptonat și se fierbe până la lichefierea
completă a agarului.
● Sterilizare: Se sterilizează în autoclav la 115°C timp de 45 de minute.
Gelatina Nutritivă:
● Componente: Bulion peptonat (BP) cu 10-15% gelatină.
 ● Tehnica de preparare: Se dizolvă gelatina în bulionul peptonat și se adaugă apoi agarul pentru a
obține o consistență solidă.
● Sterilizare: Se sterilizează în autoclav la 120°C timp de 15-20 minute.
Pentru pregătirea și sterilizarea mediilor de cultură, este important să se respecte regulile de asepsie și să se
evite contaminarea. Vasul și echipamentele folosite trebuie să fie curate și sterilizate în prealabil.

Sterilizarea se realizează în autoclav, care utilizează vapori sub presiune pentru a asigura distrugerea
microorganismelor. Temperatura și timpul de sterilizare variază în funcție de compoziția mediului. Controlul
sterilizării se poate face cu ajutorul tuburilor de sticlă sudate care conțin substanțe cu puncte de topire
cunoscute, precum benzonaftol sau acid benzoic, care se topesc la temperaturi specifice.

6.Mediile complexe, clasificarea lor. Destinatia, componenta, sterilizarea.

Medii Complexe:

● Acestea sunt formate din medii simple cu adaos de componente care permit creșterea
microorganismelor cu cerințe nutriționale specifice. De exemplu, medii ca bulion-ser, bulion glucozat,
geloza-sânge sunt folosite pentru a favoriza creșterea anumitor bacterii precum streptococi sau
neisserii. De asemenea, serul coagulat este un mediu propice pentru dezvoltarea corinebacteriilor.
II. Medii Selective:

● Medii selective sunt medii solide care conțin componente sau condiții fizico-chimice speciale care
stimulează creșterea unor specii de bacterii și inhibă creșterea altor specii. De exemplu, geloza salină
favorizează dezvoltarea stafilococilor, în timp ce geloza alcalină este propice pentru vibrioni. Mediul
Ploskirev este folosit pentru selecția speciilor precum Salmonella și Shigella.
III. Medii de Îmbogățire:

● Acestea sunt medii selective lichide folosite pentru a spori dezvoltarea florei patogene într-un
amestec cu mai multe tipuri de microorganisme, inhibând în același timp creșterea florei non-
patogene sau de asociație. Exemple de astfel de medii includ:
● Mediul Muller (BP+Lugol+CaCO3+hiposulfit): Utilizat pentru îmbogățirea florei patogene.
● Mediul Kauffmann (mediul Muller+bilă+verde de briliant): Folosit pentru selecția speciilor de
Salmonella.
● Bulion cu selenit: Utilizat pentru creșterea Shigella și Salmonella.
● Apă peptonată alcalină (pH=8): Propice pentru dezvoltarea Vibrio cholerae.
● Kitt-Tarrozzi (BP+0,5% glucoză+bucăți de ficat): Folosit pentru cultivarea anaerobilor.
Mediile diferențial-diagnostice (DD) sunt esențiale în microbiologie pentru a diferenția speciile bacteriene pe
baza activității lor biochimice, cum ar fi zaharolitice, proteolitice, lipolitice sau de oxido-reducere. Aceste medii
sunt concepute pentru a izola culturi pure și a identifica speciile bacteriene în funcție de reacțiile lor
biochimice.

Medii DD pentru izolarea culturii pure:

● Studierea proprietăților zaharolitice:

● Mediul Endo: Conține geloză, lactoză, fucsină și hiposulfit de sodiu. Colonii lactozo-pozitive vor fi
colorate în roșu.
● Mediul Levin: Conține geloză, lactoză, eozină și albastru de metilen. Colonii lactozo-pozitive vor fi
colorate în albastru-violet.
● Studierea proprietăților de oxido-reducere:
● Mediul cu sulfit de bismut: Utilizat pentru Salmonella (colonii negre indică reducerea sulfitului în
sulfură de bismut).
● Mediul Klauberg: Conține geloză-sânge cu telurit de potasiu și este folosit pentru Corynebacterium
diphtheriae (colonii negre).
● Studierea proprietăților lipolitice:
● Geloza cu gălbenuș de ou: Bacteriile cu lecitinază vor forma un halou opac în jurul coloniilor.
● Studierea proprietăților hemolitice:
 ● Geloza-sânge: Conține geloză și 5-15% sânge defibrinat. În cazul hemolizei în jurul coloniilor apare o
zonă clară.
Medii DD multitest pentru acumularea culturii pure și identificare preliminară:

● Mediul Russel: Conține geloză, 1% lactoză, 0,1% glucoză și un indicator. Reacția bacteriilor în acest
mediu poate indica oxidarea lactozei/zaharozei în pantă sau fermentarea glucozei în coloană.
● Mediul Kligler: Identic cu mediul Russel, dar conține și sulfat de fier pentru detectarea producerii H2S.
● Mediul Olkenițki: Identic cu mediul Kligler, dar adaugă 1% zaharoză și uree. Indicatorul Andrede
(fucsină + NaOH) este folosit pentru a evalua reacțiile.
Medii DD pentru identificarea finală a culturii pure:

● Șirul Pestriț Hiss (lichid sau semi-solid): Consta într-un șir de tuburi care conțin soluții cu 0,5% diferite
glucide și indicatori. Identificarea speciilor bacteriene se face pe baza schimbării culorii (acid - A) și
apariției bulelor de gaz (acid și gaz - AG).
● Medii cu AA (lizină, arginină, ornitină) și indicatori: Aceste medii sunt folosite pentru a identifica
bacteriile pe baza reacțiilor lor la aminoacizi și indicatori.
Medii Speciale:

● Medii precum Finn, Popescu, Loewenstein-Jensen sunt utilizate pentru izolarea și identificarea
agenților cauzatori ai tuberculozei.
● Mediul Sabouraud este conceput pentru cultivarea fungilor.
Medii de Transport:

● Aceste medii sunt utilizate pentru a transporta sau stoca probe biologice prelevate înainte de
examinarea ulterioară. Ele mențin bacteriile în viață, dar nu favorizează multiplicarea lor.
● Exemple de medii de transport includ mediul cu glicerină 30%, soluție tampon-fosfat, soluție NaCl 3%,
mediul Cary-Blair, mediul Stuart (pentru anaerobi, neisserii etc.).
7.Manifestarea cresterii si multiplicarii bacteriilor in medii lichide si solide. Coloniile de bacterii, metodele de
studiere. Tipurile de colonii si caracteristica lor
Creșterea și multiplicarea bacteriilor pot fi observate în funcție de mediul în care se dezvoltă. În medii lichide,
semnele includ turbiditate uniformă a lichidului, formarea unei pelicule la suprafața mediului (cum se întâmplă
cu vibrionii și yersinia) sau formarea unui sediment la fundul tubului sau pe pereții acestuia (observată, de
exemplu, în cazul streptococilor și Bacillus anthracis).

În medii solide, bacteriile formează colonii distincte. O colonie reprezintă o aglomerare de bacterii care se
dezvoltă dintr-o singură celulă sau un grup de celule. Aceste colonii pot fi numărate în Unități Formatoare de
Colonii (UFC) pe suprafața unui mediu solid. De asemenea, fiecare specie bacteriană are caracteristici specifice
de formare a coloniilor, ceea ce este util în identificarea și diferențierea acestora în contextul microbiologiei.

Caracteristicile coloniilor bacteriene sunt variate și pot fi folosite pentru identificarea și caracterizarea
speciilor. Aceste caracteristici includ:

● Dimensiuni: Colonii mici (0,1-1 mm), medii (1-2 mm) sau mari (2-3 mm).
● Contur (margini): Pot avea margini regulate, netede, ondulate, zimțate, lobate, dantelate, etc.
● Suprafață (relief): Suprafața coloniilor poate fi plată, bombată, convexă, ombilicată, etc.
● Formă: Colonii pot avea forme circulare, filamentoase sau neregulate.
● Culoare (pigmentație): Pot avea diverse culori, cum ar fi albă, galbenă, aurie, etc.
● Densitate: Densitatea poate varia de la opacă la transparentă.
● Consistență: Colonii pot avea o consistență cremoasă, untoasă, apoasă, uscată sau mucoidă.
În plus, coloniile bacteriene pot fi clasificate în trei tipuri principale:

● Coloniile S (smooth): Acestea au margini rotunde, suprafețe netede, umede și lucioase. Ele formează
suspensii omogene în soluții izotonice.
● Coloniile R (rough): Au margini neregulate, suprafețe uscate și rugoase. Aceste colonii formează
grunji în soluții izotonice.
 ● Coloniile M (mucoase): Sunt mari, bombate, lucioase și caracteristice bacteriilor capsulate.
Caracterele de cultură ale bacteriilor reprezintă exigenţele nutritive (medii,temperatură, pH, aerare, etc),
timpul apariţiei culturii şi manifestarea creşterii pe medii lichide şi solide.

8.Notiuni de specie, cultura pura si mixta, tulpina si clona

Specia reprezintă unitatea fundamentală a evoluției și reprezintă un grup de organisme cu caracteristici
comune. Pentru a studia bacteriile și a le identifica, este esențial să obținem culturi pure, care sunt populații
formate din bacterii de aceeași specie. Această puritate a culturii este indispensabilă pentru identificare.

Pe de altă parte, culturile mixte sunt populații compuse din bacterii de specii diferite. Aceste culturi pot fi
complexe și pot conține diverse tipuri de bacterii.

Tulpina reprezintă o populație microbiană constituită din descendenții unei singure izolări în cultură pură.
Tulpina este manipulată și studiată în scopuri de cercetare sau pentru a înțelege mai bine caracteristicile
specifice ale bacteriilor.

Clona este o populație care rezultă din multiplicarea unei singure celule sau izolări. Clonarea este utilizată
pentru a obține populații identice genetic și poate fi utilă în cercetare și în producția de bacterii cu
caracteristici specifice.

9.Fazele evolutiei culturilor periodice de bacterii. Dinamica multiplicarii bacteriilor in cultura continua si
discontinua. Importanta practica
Există două tipuri principale de culturi bacteriene: culturi discontinue și culturi continue.

Culturi discontinue sunt cultivate într-un volum limitat de mediu care nu este reînnoit constant. Aceste culturi
pot fi de două tipuri: asincrone și sincrone.

● Culturile discontinue asincrone trec prin mai multe faze de dezvoltare.

● Faza de lag este inițiala, în care bacteriile se adaptează la condițiile mediului, cresc în dimensiuni, dar
nu se divid. Această fază poate dura între 2 și 4 ore și este influențată de starea bacteriei și condițiile
mediului.
● Faza logaritmică este caracterizată de o creștere rapidă și constantă a bacteriilor, iar curba de creștere
evoluează exponențial. Această fază este sensibilă la agenții antimicrobieni și este utilă în testarea
sensibilității la antibiotice, durând în jur de 8-10 ore.
● Faza staționară începe atunci când rata de multiplicare a celulelor scade treptat, iar numărul celulelor
vii rămâne relativ constant timp de mai multe ore. Această fază este cauzată de consumul de nutrienți
și acumularea de metabolii toxici. Morfologia bacteriilor rămâne tipică pentru specie, apar incluziuni
și, în cazuri specifice, spori. Sensibilitatea la agenții antimicrobieni scade, iar această fază durează
aproximativ 10-12 ore.
● Faza de declin sau letalitate este momentul în care bacteriile mor progresiv, iar cultura bacteriană
este distrusă. Acest proces duce în cele din urmă la sterilizarea mediului și la moartea tuturor
celulelor, pierzându-se astfel cultura.
Culturi continue sunt cultivate în medii de cultură care sunt reînnoite constant. Aceste culturi permit o
creștere continuă a bacteriilor într-un mediu proaspăt și sunt utilizate în cercetare și producție.

Culturi discontinue sincrone sunt culturi în care bacteriile se divid în același timp. Aceste culturi sunt
selecționate din culturi asincrone și conțin organisme foarte asemănătoare, deoarece se încadrează în aceeași
categorie de vârstă și/sau dimensiuni, ceea ce determină o diviziune aproape simultană a acestora. Procesul de
diviziune sincronă durează doar 2-3 generații, deoarece diferențele individuale pot determina ritmul de
creștere și faza de diviziune. Tehnicile de obținere a culturilor sincrone includ selecția bazată pe dimensiunea și
vârsta organismelor sau modificări ale mediului de cultură.

Culturi continue sunt realizate când mediul de cultură este în mod constant reînnoit și îmbogățit cu oxigen, iar
o cantitate a culturii este evacuată. Aceste culturi pot fi create în dispozitive precum chemostate sau
turbidostate, unde cultura rămâne în mod constant în faza de creștere exponențială. Chemostatele sunt
sisteme de cultură deschise, cu un flux continuu de mediul proaspăt care este adăugat constant, în timp ce o
cantitate egală, care reprezintă excesul de microorganisme și mediu, este îndepărtată.

Chemostatul poate controla densitatea populației bacteriene și rata de creștere prin intermediul a doi factori
de reglare: rata de diluție și concentrația unui nutrient limitant. Acesta furnizează o cultură în creștere
continuă cu o viteză constantă în condiții constante, oferind celule cu proprietăți uniforme și activități
fiziologice optime.

Culturile continue sunt folosite în industrie pentru obținerea de biomase microbiene bogate în nutrienți și
pentru extragerea de substanțe active din diferite specii de microorganisme. Aceste tehnici joacă un rol
important în cercetarea microbiologică și în producția industrială.