https://edis.ifas.ufl.edu/pdffiles/FS/FS10300.

pdf

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC154536/

https://catalog.hardydiagnostics.com/cp_prod/Content/hugo/Bacillus.htm
https://microbewiki.kenyon.edu/index.php/Bacillus_circulans
https://www.foodstandards.gov.au/publications/Documents/Bacillus%20cereus.pdf
https://www.google.ro/search?q=BACILLUS+CEREUS+PDF&ie=utf-8&oe=utf-
8&gws_rd=cr&ei=ScAQV9avLomisAHV9YSwDw

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1489593/

1
2
3
4
5
 INTRODUCERE

Scopul lucrării

De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au constatat că lumea microorganismelor

are un un impact foarte mare asupra întregii biosfere ( definită ca lumea tuturor lucrurilor
vii).
Încă din antichitate oamenii de ştiinţă au făcut cercetări asupra
microorganismelor, iar Hyeronimus Fractastorius a elaborat teoria contagiunii, prin care
susţinea că bolile sunt provocate de nişte particule numite „ seminaria”, entităţi vii,
capabile de multiplicare „contagium vivum”.( Apostu, 2009)
Această lucrare aduce în prim plan un studiu de caz asupra genului Bacillus, gen
care cuprinde numeroase specii cu o răspândire mare în natură şi care sunt implicate în
patologia umană şi animală, dar şi în igiena alimentelor.
Motivul principal al alegerii acestei teme constă în importanţa studiului asupra
bacteriilor, care sunt răspândite pretutindeni în natură, în sol, în apă, în aer, în corpul
plantelor, animalelor şi al omului, genul Bacillus având o răspândire mare în natură.
Un alt motiv al alegerii acestei teme a fost rolul pe care îl au unele specii din
genul Bacillus în patologia umană şi animală, Bacillus anthracis (antraxul), este
considerată una dintre cele mai puternice arme biologice din lume.
Această lucrare este structurată în două părţi. Prima parte cuprinde noţiuni
generale despre genul Bacillus, iar partea a doua prezintă informaţii despre speciile:
Bacillus anthracis, Bacillus cereus şi Bacillus subtilis şi o abordare comparativă a acestor
specii.

6
 Obiectivele lucrării:

Principalele obiective urmărite pe parcursul acestei lucrări au fost:

Studiul bibliografic complex privind genul Bacillus;

Compararea unor speciilor din genul Bacillus;

Studiu de caz privind răspăndirea genului Bacillus şi capacitatea

patologică şi enzimatică a unor specii;

Transmiterea prin intermediul mass-media a tot mai multe cazuri de contaminare

cu bacterii, cercetările oamenilor de ştiinţă din zilele noastre asupra bacteriilor şi lupa
acestora cu bacteriile patogene m- au determinat să aleg aceasta temă şi să mă
documentez mai mult în legătură cu acest gen, genul Bacillus.

7
 PARTEA I
GENERALITĂŢI

CAPITOLUL I

1. GENUL BACILLUS

1.1. Descrierea genului Bacillus

Bacteriile au fost unele dintre primele forme de viaţă care au apărut pe pământ.
Dacă apariţia vieţii pe pământ se pare că are o vechime de 3-4 miliarde de ani, studiile
arheologice au demonstrat existenţă unor bacterii metanogene sau a unor clostridii în lava
vulcanică pietrificată de cel puţin 2 miliarde de ani. ( Apostu, 2009)
Genul Bacillus face parte din familia Bacillaceae, familie care cuprinde bacterii
Gram pozitive, formatoare de endospori ( 27 de genuri), foarte răspândite în sol şi peste
tot unde este praf şi întuneric, de unde au şi denumirea de bacterii telurice. Sunt aerobe
sau facultativ anaerobe, heterotrofe şi sunt foarte rezistente în mediul exterior,
supravieţuind ani de zile. Dintre genuri cele mai importante sunt: Bacillus, Geobacillus,
Hallobacillus etc. În cadrul genului Bacillus sunt incluse specii, care sunt importante
pentru patologia omului, dar mai ales a animalelor. ( Răpuntean, 2015)
Genul Bacillus cuprinde 48 specii din care 22 sunt mai bine studiate şi este un gen
relativ heterogen, format din bacili Gram pozitivi, din care unii uşor labili, aerobi sau
facultativ anaerobi, cu dimensiuni de 2,5 - 10/0,5 – 1,2 microni, având temperatura
optimă de dezvoltare 25 °C - 37 °C, maxime de 75 °C la speciile termofile şi minime de
3 °C la cele psihrofile. ( Apostu, 2009)
Unele specii se pot dezvolta la valori extreme ale acidităţii ( pH= 2) sau la
alcalinitate ( pH= 10). Toate speciile din acest gen sunt sporogene, unele şi capsulate şi

8
mobile. Heterogenitatea extremă este dată de varietatea mare de nişe ecologice în care
trăiesc, ca şi de discuţiile care se poartă asupra taxonomiei lui. ( Apostu, 2009)

Caractere generale:

bacili gram-pozitivi cu extremităţi drepte sau rotunjite, dispuşi izolaţi sau

în lanţuri de lungimi variabile, cu endospori ovalari sau sferici dispuşi
central, subterminal sau terminal;
majoritatea speciilor sunt mobile datorită unor flageli cu dispoziţie
peritriche;
aerobi stricti sau facultativ anaerobi;
nepretenţioşi nutritiv, capabili să se dezvolte în limite largi de temperatură
(specii mezofile, termofile sau psihrofile);
catalaza şi oxidaza pozitivi;
larg răspândiţi în natură (sol, ape de suprafaţă, vegetale);
B.anthracis este singura specie înalt patogenă pentru animale şi om.
( Stamatia, 1957)

Unele specii produc L- glutamilaza. Reprezentanţii acestui gen îşi au habitatul

în sol şi joacă un rol important în circuitul azotului şi carbonului, gasindu-se şi în
surse de apă, nămol, fecale, bălegar, praf, pe tegumente etc. ( Răpuntean S, Răpuntean
G,2015)

Doar două specii din genul Bacillus au semnificaţie în patologia umană :

Bacillus anthracis- agentul etiologic al antraxului şi Bacillus cereus- cauza
toxiinfecţiilor alimentare ( gastroenterite) şi a panoftalmiei. Alte specii ale genului
Bacillus sunt oportunist patogene.

9
 Fig. I.1. Frotiu colorat Gram din cultura de Bacillus şi frotiu colorat Gram din produs
patologic Bacillus anthracis. Sursa: http://www.slideserve.com/nora/bacili-gram-pozitivi

Tabelul nr. I.1.

Aspectul microscopic al genului Bacillus

Coloraţie Gram: Pozitivă şi variabilă

Morfologie: Celulele vegetative sunt tije drepte, cu capete
rotunde sau pătrate.
Dimensiune: 0,5-1,2 la 2,5-10,0 micrometri.
Capsule: Nu.
Sporii: Endosporii sunt ovali sau uneori rotuzi,
cilindrici, sau sub formă de rinichi şi sunt
rezistenţi la condiţii adverse. Nu există mai
mult de un spor pe celulă.
Altele: Apar singure sau în lanţuri, care variază de la
câteva la mai multe cellule.

(Sursa: Holt şi colab. 1994)

10
 Tabelul nr. I.2
Caractere generale ale genului Bacillus şi cele mai importante specii din acest
gen

Caractere generale Specii

Bacili Gram pozitivi Bacillus anthracis
Aerobi sau facultativ anaerobi Specii Bacillus cereus
Dimensiuni de 2,-10/0,-1,2 microni mezofile Bacillus thuringiensis
Temperatura optimă de dezvoltare 25 Bacillus subtilis
°C - 37 °C Bacillus stearotermophilus
Bacillus brevis
Specii termofile
Specii sporogene, unele capsulogene Bacillus coagulans
Bacillus licheniformis
Bacillus circulans
Se dezvoltă la aciditate pH=2 sau Bacillus insolitus
alcalinitate pH=10 Specii Bacillus globisporus
Aşezare în lanţuri frigotolerante Bacillus psychrophilus
Capete tăiate drept Bacillus
psychrosaccharolyticus

( Sursa :Răpuntean S, Răpuntean

G,2015)

11
 Tabelul nr. I.3.
Mediul de însămânţare recomandat

Pentru cultură: Agar cu sânge de 5%, Bulion Agar (TSA),

Pentru izolarea selectivă:
Pentru întreţinere:
Brain Heart Infusion ( BHI) agar, sau agar
nutritiv.
Nici un mediu selectiv pentru subspeciile
genului Bacillus.
Agar cu sânge de 5%, Bulion Agar (TSA),
Brain Heart Infusion ( BHI) agar, sau agar
nutritiv.
(Sursa: Holt şi colab. 1994)

1.2. Specii semnificative din genul Bacillus

În cele ce urmează se vor descrie succint câteva specii mai semnificative, specii
diferite de cele trei, care vor fi descrise în partea a doua a lucrării.

1.2.1. Bacillus coagulans

Istoria Bacillus coagulans (Lactobacillus sporogenes)

Medicii antici nu au știut despre probiotice, dar au recunoscut de mult timp în

urmă beneficiile alimentelor fermentate și lapte acru pentru echilibru digestiv. Ei nu au
înțeles modul în care probioticele au lucrat la acel moment, dar au recunoscut beneficiile
pentru sănătatea noastră. Știința modernă ne - a arătat că susținerea echilibrului florei în
intestine și tractul digestiv ajută la asigurarea unui sistem imunitar sănătos și digestia.
Bacillus coagulans are o istorie de utilizare în siguranță. Prin contrast specii de

12
Lactobacillus probiotice au fost implicate în infecția patogenă și oportuniste la persoanele
sanatoase. Bacillus coagulans nu a fost dovedit a fi asociate cu orice infecție patogenă.
Se poate dezvolta atât la 30 °C cât şi la 50 °C şi este cauza frecventă a acririi făra
bombaj a conservelor semiacide ( pH 4,6-5,0). Sporii acestei bacterii au o termorezistenţă
scăzută, iar prezenţa lor în conserve denotă o tratare termică scăzută. ( Apostu, 2009)
Bacillus coagulans este o specie, care formează acid lactic.Această specie a fost
izolată şi descrisă în anul 1915 de către B. W. Ciocan, fiind o specie care prezintă
caracteristici specifice atât genului Lactobacillus cât şi din genul Bacillus.
Această bacterie prezintă următoarele caracteristici fiziologice şi biochimice:
Gram pozitivă;
Catalază pozitivă;
Formatoare de spori;
Facultativ anaeroba;
Temperatura optimă de creştere este de 50 °C. ( Hun, 2009)

Fig. I.2. Coloraţia Gram a Bacillus coagulans.

Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Bacillus_coagulans

13
 Utilizarea:

Bacillus coagulans este folosit în aplicaţii veterinare, ca un probiotic la porci,

păsări, vite şi creveţi.
Această bacterie inhibă creşterea microorganismelor patogene în tractul digestiv.
Prezenţa bacteriilor intestinale stimulează producerea de anticorpi, care ajută la
răspunsurile globale ale sistemului imunitar.

1.2.2. Bacillus larvae

Acestă specie face parte din grupa 2 a genului Bacillus, având spori ovali,
centrali sau subterminali, deformaţi pentru sporangiu. Este agentul etiologic al locii
americane a larvelor de albine, contaminează mierea din stupii infectaţi, prezentând în
acest caz interes pentru controlul microbiologic al mierii. ( Apostu, 2009 )

Fig.I.3. Boala contagioasă a larvelor de albine cauzată de Bacillus larvae

14
 Sursa: http://beesource.com/resources/elements-of-beekeeping/beekeeping-glossary/
american-foulbrood/

Bacillus larvae este un bacil Gram pozitiv, lung şi subţire, cu capete uşor
rotunjite, avănd dimensiunile de 1,5 – 5/0,5 – 0,6 microni, acapsulogen, sporogen. Bacilii
pot fi dispuşi izolaţi, câte 2-3, în lanţuri lungi sau formează filamente paralele.
Nu creşte în mediile uzuale de cultură ( bulion şi agar nutitiv). Cultivarea lui este
posibilă numai în medii speciale.
Bacillus larvae este patogen numai pentru larvele de albine, pe care le omoară în
stadiul de puiet căpăcit. Ajunşi în corpul larvelor, elibereaza o toxină terostabilă care
determină liza fagocitelor şi modificări degenerative de tip granular şi vacuolar în toate
ţesuturile larvei. ( Apostu, 2009)

1.2.3. Bacillus circulans

Bacillus circulans a fost descoperit în anul 1890, bacteria este Gram pozitivă, cu
celule în formă de tijă. Această bacterie produce endospori şi se găseşte în sol, canalizări
şi produse alimentare. ( Vos, 2009)
Temperatura de creştere variază de la 5 °C – 20 °C, iar pH-ul optim este 7. Această
bacterie produce endospori şi se găseşte în cantităti mari în sol, apele reziduale, alimente pentru
sugari şi uneori în larvele de albine.
Această bacterie poate cauza boala sepsis la pacienţii cu imunitate scăzută, mai poate
provoca bacteriemie, abscese şi meningite la om.

15
 Fig. I.4. Forme flagelare, la diferite tipuri de bacilli ( Metoda Leifson)
Sursa: http://textbookofbacteriology.net/Bacillus_2.html

PARTEA A-II-A

STUDIUL COMPARATIV

INTRODUCERE

Toxiinfecţiile alimentare sunt prezente în vieţile noastre, cu toate că trăim într-o

lume modernă, în care a crescut numărul controalelor alimentare şi medicale. Acestea au
o natură infecţioasă sau toxică şi sunt declanşate de bacterii, virusuri, paraziţi sau
substanţe chimice care ajung în organism prin hrană sau apă contaminată.
Bacteriile patogene, care produc cele mai multe toxinfecţii alimentare sunt:
Clostridium perfringens, Escherichia coli, Salmonella, Listeria şi Campylobacter.
Cunoaşterea aprofundată a speciilor patogene din genul Bacillus, are o mare
importanţă, deoarece unele dintre aceste specii pot provoca boli letale, cum este boala
Antrax.
Activitatea de cercetare a antraxului din secolul al XIX-lea a avut o semnificaţie
deosebită prin marcarea unei cotituri în istoria medicinei. A fost prima boală a omului şi a
animalelor demonstrată ca fiind determinată de un microorganism, a fost boala pentru
care s-au efectuat foarte multe lucrări originale în bacteriologie şi s-au realizat vaccinuri
şi din studiul căreia au derivat binecunoscutele principii ale patologiei microbiene.
( Ancuţa.M. Rotar, Apostu, 2009)
Bacillus anthracis este considerat una dintre cele mai puternice arme biologice, în
cazul în care fenomenul terorist a luat amploare în zilele noastre şi se poate vorbi de
existenţa unei ameninţări reale, concrete şi iminente în ceea ce priveşte posibilitatea
declanşării de atacuri teroriste prin utilizarea agenţilor patogeni de luptă.

16
 Studiul comparativ a celor trei specii, care aparţin genului Bacillus: Bacillus
anthracis, Bacillus cereus şi Bacillus subtilis, ne ajută să înţelegem asemănările şi
deosebirile dintre cele trei specii, care fac parte din acelaşi gen.

Prezentarea pe larg a speciilor : Bacillus anthracis, Bacillus cereus şi Bacillus

subtilis.

2. BACILLUS ANTHRACIS

Numele comun al germenului este bacilul antraxului ( cărbunelui), sau bacteridia

cărbunoasă. Este singura specie patogenă, care produce îmbolnăviri grave la animale, iar
accidental se poate transmite şi la om. Studiul cărbunelui, numele dat bolii de
Hippocrates, a preocupat pe medicii din cele mai vechi timpuri, datorită ravagiilor pe care
această boală le făcea printer ierbivorele domestice. ( Răpuntean, 201)

2.1. Scurt istoric

Primul care semnalează bacilul ca principal factor al antraxului este bacteriologul

Robert Koch, în anul 1877. Denumirea de anthracis provine din grecescul anthrakis
(ἄνθραξ), cărbune, care se referă la o leziune des întâlnită antraxul cutanat (pielea
afectată este de culoare neagră, cu aspect de cărbune). ( Spencer, 2003)
Antraxul a fost descris ca un flagel pentru om şi animale încă de la prima relatare
scrisă a bolii. A fost una dintre calamităţile Egiptului din vremea lui Moise (c.1250 î.Hr.)
şi a fost cunoscut în Asia Mică în timpul asediului Troiei (c. 1200 î.Hr.). Relatări ale
simptomelor acestei boli, care apar în scrierile lui Homer ( c.l000 î. Hr.), Hipocrate (c.
400 î. Hr. ), Varro (116-27 î.Hr.), Virgiliu (70-19 î.Hr.) şi Galen (c.200), demonstrează
faptul că le era cunoscută grecilor şi romanilor. A fost semnalată în literatura Hindu
aproximativ în anii 500 î.Hr. În Europa, a fost descrisă într-o colecţie de scrieri

17
veterinare din secolul al X-lea - "Hippiatrika" - şi într-o lucrare din secolul al XI-lea -
"Medicina patrupedelor" -, iar în Franţa s-au înregistrat episoade majore în anii 996 şi
1090; în Italia, în 1552, 1598 şi 1613 -1617; în Germania, Ungaria şi Polonia, în 1709 -
1712; la începutul secolului al XIX-lea, în Rusia, Olanda şi Anglia şi, pe la mijlocul
aceluiaşi secol, din nou în Rusia.
Numărul mare de sinonime pentru Antrax, apărute de-a lungul istoriei, denumesc
diversele sindroame pe care le reuneşte această boală, sinonime care reprezintă de fapt,
manifestările unui singur agent etiologic. Cele mai timpurii rapoarte ştiinţifice sunt cele
care descriu pustula malignă (Maret în 1752, Dym în 1769 şi Fournier în 1769) şi cel al
descrierii bolii la animale, al lui Chabert, în 1780.
Activitatea de cercetare a antraxului din secolul al XIX-lea a avut o semnificaţie
deosebită prin marcarea unei cotituri în istoria medicinei. A fost prima boală a omului şi a
animalelor demonstrată ca fiind determinată de un microorganism, a fost boala pentru
care s-au efectuat foarte multe lucrări originale în bacteriologie şi s-au realizat vaccinuri
şi din studiul căreia au derivat binecunoscutele principii ale patologiei microbiene.
Pietrele de hotar au fost în special:
- demonstrarea infecţiozităţii bolii de către Eilert în 1836 şi de către alţi câţiva în
jurul anilor 1850;
- demonstrarea transmisibilităţii ei de către Davaine în 1863-1864 şi a pierderii
infecţiozităţii materialului infecţios în urma filtrării prin filtre de pământ, de către Tiegel
şi Klebs în 1864;
- prima observaţie a bacilului de către Delafond, în 1838;
- recunoaşterea faptului că un singur agent poate produce diferite manifestări, de
la pustula malignă la boala sortatorilor de lână, între 1860 - 1880;
- stabilirea de către Robert Koch a faimoasele sale postulate, în 1877,
demonstrând că Bacillus anthracis (numit astfel de Cohn în 1875) a fost cauza
antraxului; şi
- munca de pionierat a lui Pasteur în vaccinuri a inclus demonstrarea, în 1881, a
protecţiei faţă de antrax dată de utilizarea unui vaccin bacterian (cronologic, cel
de-al doilea vaccin).

18
 Vaccinul lui Pasteur a fost utilizat în toată lumea aproape 50 de ani, dar
încercările pentru dezvoltarea unor alternative mai bune efectuate între anii 1920 1930 au
culminat cu vaccinul viu (sporulat), vaccin de succes al lui Sterne, care a făcut ca
antraxul să poată fi controlabil în toată lumea. Acest vaccin este astăzi în uz pentru
animalele de fermă în majoritatea ţărilor.
În ţările industrializate, condiţiile îmbunătăţite de muncă şi de igienă ale
producţiei, alături de vaccinurile inactivate, disponibile din 1950-1960, au determinat ca
antraxul "ocupaţional" să fie un eveniment foarte rar. Zone endemice pentru antrax rămân
mai ales în Africa şi Asia, unde boala continuă să apară în epizootii mai mici sau mai
mari, afectând atât animalele de fermă cât şi pe cele sălbatice şi asociindu-se unor
epidemii umane.
Datorită faptului că sporii de antrax persistă timp de decenii în locurile unde cad
şi pot călători foarte bine pe sau în produsele contaminate de origine animală, nici o ţară a
lumii nu-şi poate permite slăbirea vigilenţei faţă de apariţia unor episoade neaşteptate,
oricând posibile. (Ancuţa.M. Rotar, Apostu, 2009 )

Fig. II.5 . O cronologie bazată pe imaginile istoriei Antraxului.

Sursa: https://5bioterrorismdiseases.wikispaces.com/1++Anthrax

19
 2.2. Caractere generale

Bacillus anthracis este un bacil mare de 4-6/1-1,25 microni, cu capetele tăiate

drept, dispus în lanţuri. Capsuleaza „in vivo.”, în organismul infectat şi în „in vitro.”, în
mediile de cultură la care se adaugă diferite lichide organice ( ser, sânge, lichid ascetic).
Această bacterie formează spori ovali situaţi central, cu diametrul mai mic decât
grosimea celulei vegetative şi nu sporulează în condiţii anaerobe, ci numai în prezenţă
oxigenului. Mediile pe care se cultivă sunt: bulionul nutritiv. ( Apostu, 2009)

2.3.Taxonomie

Bacillus anthracis aparţine genului Bacillus, care include bacterii Gram pozitive
aerobe sau facultative anaerobe, de formă alungită, formatoare de spori(sporogene). Spre
deosebire de majoritatea celorlalte specii din genul Bacillus, Bacillus anthracis este
imobil. Este adesea inclus în "grupul B. cereus", care include B. cereus, B. anthracis. B.
thuringiensis şi B. mycoides. Subiectul unor dezbateri, a fost dacă toate acestea sunt
variante ale B. cereus sau sunt specii într-adevăr separate. În afara virulenţei pe care B.
anthracis o poate pierde , caracterele fenotipice constante prin care acesta poate fi
diferenţiat de B. cereus sunt: lipsa mobilităţii, absenţa hemolizei pe agarul cu sânge,
sensibilitatea la penicilină şi la fagul g al antraxului. Totuşi, tehnicile genetice au
demonstrat astăzi cu claritate faptul că B. anthracis, cu sau fără factorii săi de virulenţă,

20
poate fi diferenţiat de ceilalţi membri din "grupul B. cereus". (Ancuţa.M. Rotar, Apostu,
2009 )

2.4. Ecologie

Bacillus anthracis se găseşte sub formă sporulată în sol şi este în relaţie directă cu
următorii factori de mediu:
 Reacţia alcalină sau neutră;
 Temperature de 21-37 °C;
 Umiditatea de 60 %;

Prezenţă sporilor în sol se corelează cu constituţia acestuia, condiţiile climatice şi

de exploatare a solului şi animalelor, natura asistenţei sanitar – veterinare. Unele date
arată ca în sol sporii se pot conserva până la 30 de ani. Bacilii în formă vegetativă se pot
înmulţi în unele soluri cu umiditate, pH şi temperatură convenabilă. (Răpuntean S,
Răpuntean G,2015)

21
 Fig. II.6. Bacillus anthracis
Sursa: http://textbookofbacteriology.net/Anthrax.html

2.5.Proprietăţi biochimice

Reacţia pozitivă la catalază şi negativă la testele indol, şi urează. Fermentează,

fără producere de gaz glucoza, zaharoza, maltoza, trehaloza şi fructoza.
Nu fermentează arabinoza, xiloza şi manitolul. Are activitate gelatinolitică, reduce
albastrul de metilen din lapte, nitriţii în nitraţi, hidrolizează amidonul. Produc colagenază,
protează , lecitinază şi transaminază. (Răpuntean S, Răpuntean G,2015)

2.6. Patogeneză

Antraxul este o infecţie prin excelenţă septicemică, germenii multiplicându-se în

sânge, prin care sunt vehiculaţi în toate organele. Elementele de patogenitate sunt
reprezentate de virulenţă şi un complex de factori toxici.
Cei doi factori de virulenţă cunoscuţi ai B. Anthracis sunt polipeptidul capsular
acid poli-g-D-glutarnic, care protejează faţă de fagocitoza celulelor defensive ale gazdei
şi toxina produsă în timpul fazei de creştere exponenţială.
Toxina este formată din trei proteine sinergice, dar separabile, produse în faza
logaritmică a creşterii, denumite antigen protector (AP), factor letal (FL) şi factor
edematogen (FE). Fiecare, în parte, nu este toxic, dar administrarea intravenoasă
simultană a AP şi a FL este letală pentru şoareci şi şobolani, în timp ce injectarea
intradermică concomitentă de AP şi de FE induce un edem localizat la cobai sau iepuri.
Acestea i-au determinat pe unii cercetători să considere AP + FL drept toxină letală, iar
AP + FE drept toxina edematogenă, ceea ce pare adecvat pentru studiile structurale şi

22
funcţionale ale fiecărei entităţi, însă, în mod natural, cele trei componente toxinice sunt
produse întotdeauna simultan.
FE este o adenilat-ciclază calmodulin-dependentă care, prin catalizarea unei
producţii anormale de AMP-ciclic, produce modificări ale metabolismului apei şi ionilor,
care produc la rândul lor edemul caracteristic din antrax. În urma unor experimente de
mutageneză, regiunile moleculei FE de ataşare la ATP şi calmodulina au fost precis
identificate. Rolul FE în infecţie poate fi acela de prevenire a mobilizării şi activării
leucocitelor polimorfonucleare şi astfel, de prevenire a fagocitozei bacteriilor. Studiile
asupra FE îl definesc ca pe o metalo-protează calciu şi zinc- dependentă. Deşi modul său
precis de acţiune este încă necunoscut, complexul FL + AP reprezintă cauza majoră a
leziunilor tisulare şi a decesului. Cercetări recente sugerează că şocul sistemic şi decesul,
caracteristice în antrax, sunt datorate, în primul rând, efectelor nivelurilor înalte de
citokine, mai ales interleukinei 1, produse de macrofagele stimulate de FL + AP; studii
asupra scăderii şi reconstituirii nivelului de macrofage la şoareci au demonstrat că acestea
mediază, şi acest lucru este esenţial, acţiunea letală a toxinei in vivo.
Genele factorilor de virulenţă, capsula şi toxina, se găsesc în două plasmide mari.
Genele celor trei toxine-paf, leg şi cya – care codifică AP, FL şi FE şi sunt localizate într-
o plasmidă de 170 – 185 kbp (119 Mda)- pX01 – au fost clonate şi secvenţiate,
demonstrându-se că induc secreţia unor proteine de 735 aminoacizi (AP; 82,7 kDa), 776
aminoacizi (FL; 90,2 kDa) şi 767 aminoacizi (FE; 88,8 kDa). În mod similar, prin
clonarea şi secvenţierea genelor implicate în sinteza capsulei, gene rezidente într-o
plasmidă de 90 – 95 kbp (60 Mda) pX02 -, au fost revelaţi trei cistroni desemnaţi capA,
capB şi capC, care codifică trei enzime asociate membranei, enzime ce mediază
polimerizarea acidului D-glutamic în membrana celulară a B. Anthracis. Codificarea
pentru elaborarea ambelor proteine ale toxinei şi capsulei este reglată prin prezenţa de
bicarbonat sau CO2 („bicarbonatu1” reprezentând un amestec în părţi egale de CO 2,
H2CO3, HCO3 şi CO3.. Cel puţin în cazul toxinei, controlul dat de bicarbonat este la
nivelul transcripţiei genice, probabil sub comanda unei gene reglatoare negative, care
codifică un represor ce se ataşează la ADN şi blochează anumite părţi ale transcripţiei în
absenţa bicarbonatului. Toate cele trei gene ale toxinei (pal, leg şi cya) sunt coordonate
de cerinţele în HCO3- şi de temperatură.

23
 Pierderea fie a plasmidei pX01 fie a plasmidei pX02 şi în consecinţă, pierderea
capacităţilor de a produce toxinele sau capsula, induce pierderea virulenţei. Acest fapt se
poate produce în mod natural. Tulpinile pX01 +/ pX02- stau la baza vaccinurilor contra
antraxului.

2.7. Antraxul

Antraxul este o boală a mamiferelor ierbivore, determinată de bacteria Bacillus

anthracis, bacil Gram pozitiv, aerob, sporogen. Omul face boala în urma manipulării
cărnii, pieilor, lânii, blănii, oaselor etc., provenite de la animale infectate. De obicei,
animalele contractează antraxul prin ingestia sporilor existenţi în solul contaminat, dar în
anumite zone pot fi implicate şi înţepăturile insectelor hematofage. Ca şi frecvenţă
Antraxul rămâne o boală prezentă în multe zone din Africa şi Asia, dar rară în Europa,
America şi Australia, unde pot apărea episoade ocazionale. Combaterea ei depinde de un
sistem adecvat de creştere a animalelor. În zonele endemice, cel mai sigur mod este cel
reprezentat de vaccinarea anuală de rutină; în alte ţări s-a dovedit eficace măsura izolării
zonei afectate pentru trei sau mai multe săptămâni de la ultimul caz, combinată cu
vaccinarea exemplarelor rămase în efectiv şi cu măsuri de sanitaţie adecvate. În toate
situaţiile, distrugerea carcaselor prin tratament termic (incinerare sau transformare în
făină de carne-oase) reprezintă o componentă esenţială a combaterii eficiente.

24
 Fig. II.7. Imaginea prezintă povestea unei familii, care a suferit în urma decesului
vacilor din cauza Antraxului. Mesajul este pentru fermieri / proprietarii de animale, care
trebuie să solicite medicul veterinar, nu să manevreze ei carcasele sau să mănânce carne de
la animalul bolnav.
Sursa: Dietvorst, 1996

25
 Fig. II.8. Ciclul de transmitere al Antraxului

2.8. Bacillus anthracis în alimente

Bacillus anthracis poate fii transmis de la animalul infectat la om prin consumul

de produse de origine animală, care conţin spori viabili. Carnea de la ierbivore cum ar fi,
carnea de la vaci şi de la bivolii de apa este cel mai comun mijloc de transmitere a
bacillului anthracis , datorită obiceiului lor de a păşuna aproape de sol.
În plus faţă de transmiterea prin produse de origine animală, Bacillus anthracis se
poate găsi în alimente, fiind introdus în mod intenţionat. Sporii de Bacillus anthracis sunt
foarte rezistenţi la căldură, agenţi chimici şi desicare, ei pot trece mai multe obstacole
utilizate la prelucrarea produselor alimentare. În cazul tratamentelor termice aplicate

26
conservelor, sporii de Bacillus anthracis sunt distruşi împreună cu cei de Clostridium
botulinum. Prin pasteurizare sporii persistă în aliment şi după ce produsul a expirat.
Antraxul gastrointestinal rezultă în urma ingerării sporilor de Bacillus
anthracis, cel mai frecvent prin consumul de carne de la animalele infectate. Spre
deosebire de antraxul cutanat şi de cel prin inhalare acest tip de antrax este slab studiat.
Au existat mai multe focare de infecţie cu antrax gastrointestinal, aceste cazuri au fost
raportate în: Tailanda, India, Gambia, Turcia şi Uganda. Boala şi moartea persoanelor a
fost atribuită consumului de carne de la ierbivorele infectate cu antrax.

Fig. II.9. Transmiterea antraxului prin consumul de alimente contaminate

Sursa: http://science.howstuffworks.com/anthrax2.htm

În anul 2001, eliberarea intenționată a sporilor de antrax prin US Serviciul Poștal

a determinat o preocupare tot mai mare pentru un atac bioterorist potențial, inclusiv
terorismul alimentar. Din cauza vulnerabilității sistemului de aprovizionare cu alimente,
alimentele și apa ar putea fi contaminate în mod deliberat și sunt luate în considerare

27
două dintre obiectivele cele mai viabile pentru bioterorism. Laptele, ca un produs
consumat în fiecare zi, în special de către copii, reprezintă un / potențial ridicat de
severitate mare probabilitate de risc în cazul în care sporii de Bacillus anthracis s-au
adăugat în mod intenționat la ferma, livrare, sau la nivel de procesor. În scopul de a sporii
siguranța laptelui împotriva contaminării intenționată cu un agent biologic, este necesar
să se dezvolte tratamente termice eficiente, capabile să inactiveze agenții biologici, cum
ar fi cantități mari de spori de antrax, care ar putea fi aplicate imediat de către
procesatorii de lapte, în cazul unui atac bioterorist.
Bacillus anthracis este un bacil formator de spori gram pozitivi care provoacă
antrax. Există foarte puține informații cu privire la inactivarea termică a sporilor B.
anthracis în literatura de specialitate, cele mai multe studii s-au concentrat pe rezistența
termică a altor specii de Bacillus. De asemenea, au fost raportate efectele diferitelor
metode de încălzire (cu punct de fierbere, la căldură umedă, şi căldură uscată) cu privire
la inactivarea termică a sporilor de Bacillus anthracis . În general, s-a raportat că în
diferite soluții tampon, numărul de spori ai Bacillus anthracis poate fii redus cu cel puțin
106 UFC / ml dacă au fost încălzite la 90 ° C timp de 20 de minute, la 100 ° C timp de 10
minute, și 105 ° C, timp de 5 până la 10 minute. La 120 ° C, sporii au fost distruşi după 5
până la 15 minute. Cinetica termică ale Bacillus anthracis, inactivare sa în soluții
tampon, cu toate acestea, nu pot fi folosite pentru a prezice distrugerea sa în alimente,
deoarece rezistența termică poate fi crescutădatorită unor componente alimentare, cum ar
fi proteinele și grăsimile.( Sa Xu, Labuza T., şi Diez-Gonzales F., 2006)
Laptele nu poate fii considerat un vehicul natural de infecţie cu antrax.

2.8.1. Cazuri de contaminare a alimentelor cu bacteria Bacillus anthracis

În data de 2 august 2000, Departamentul de sănatate Minnesota, a fost înştiinţat

de către Consiliul de Sănătate al Animalelor în legătură cu existenţa unui caz de Bacillus
anthracis izolat dintr-un bou de la o fermă din localitatea Roseau. Animalul a fost unul
dintre cele cinci bovine moarte găsite într-o păşune pe data de 20 august.
La data de 24 iunie fermierul, carea a deţinut boul bolnav, a sacrificat o vacă,
care nu s-a putut ridica de jos. Un medic veterinar a aprobat sacrificarea animalului

28
pentru consum. Doi membrii ai familiei au mâncat hamburgeri fabricate din carcasă X la
data de 15 august și fripturi la 19 august; alți trei membrii ai familiei au mâncat
hamburgeri pe data de 20 august Un al șaselea membru a pregătit mesele și, de asemenea,
este posibil să fi mâncat carne contaminată. Toate tipurile de carne a fost raportat că au
fost bine fierte. Pentru a investiga posibilitatea ca ei au mâncat carne contaminată,
membrii familiei au fost intervievați de către MDH pe 25 august, s-a raportat boli gastro-
intestinale; unul a raportat 1 zi de diaree aproximativ 48 de ore de la consumul de carne
din carcasă X, iar al doilea a raportat 3 zile de dureri abdominale, diaree, și o temperatură
de 39,1 C, care a început de la 24-36 ore după consum.
În data de 29 august, în urma analizei probei din carcasa X, s-a stabilit că aceasta
conţinea bacili Gram-pozitivi, confirmându-se contaminarae cu Bacillus anthracis.

3. BACILLUS CEREUS

3.1. Etiologie

Bacillus cereus face parte din genul Bacillus, microorganismele aparţinând

acestui gen fiind ubicuitari în mediul înconjurător, au formă de bacili Gram pozitivi sau
Gram variabili, aerobi sau facultativ anaerobi. Se pot dezvolta la temperaturi optime de
25°C - 37°C, deşi speciile termofile şi psihrofile din cadrul genului sunt capabile să
crească la temperaturi de până la 75°C şi respectiv de 3°C. Unele specii se pot dezvolta la
valori extreme de aciditate- pH 2 şi alcalinitate (pH 10). Sunt catalază pozitive,
sporogene, unele şi capsulogene, mobile datorită flagelilor dispuşi pe toată suprafaţa
celulei. ( Ancuţa M. Rotar, Apostu, 2009)

29
 Fig. II.9. Bacillus cereus sporulat. Frotiul este format din agar cu sânge.
Sursa: http://www.microbiologyinpictures.com/bacteria-micrographs/gram-stain/
gram-positive/bacillus-cereus.html

Celulele tinere de Bacillus cereus dezvoltate pe agarul glucozat conţin globule de

lipide şi incluzii de volutină. Sporulează uşor pe multe medii în condiţii bine aerate, deşi
formele vegetative se multiplică şi în anaerobioză. Metabolizează glucoza, fructoza şi
trehaloza, dar nu şi pentozele (arabinoza şi xiloza) şi mulţi alcooli printre care şi manita.
Unele tulpini folosesc zaharoza, salicina, maltoza, manoza, glicerolul, inositolul. O mică
parte din tulpini sunt urează pozitive, iar cele mai multe hidrolizează activ amidonul,
caseina, gelatina,fermentează lactoza, reduc nitraţii în nitriţi, produc lecitinază, sunt
intens hemolitice, nu produc in-dol şi sunt capabile să folosească cifratul de amoniu ca
unică sursă de carbon. În mediile cu amidon unele tulpini produc un pigment roşu:
pulcherina. Alte tulpini pot produce pigment fluorescent în diferite medii, iar pe agarul
nutritiv unele tulpini întunecă uşor mediul sau produc pigment roz-maroniu difuzibil.
( Ancuţa M. Rotar, Apostu, 2009)

30
 Tabelul nr. II.4
Limitele de creştere a Bacillus cereus şi de producere de toxine, când condiţiile sunt
aproape optime

Creşterea bacteriană Producţia de toxină Producţia de toxină

vomitivă diareică
Optim Variabil Optim Variabil Optim Variabil
Temperatura 30–40 4–55 12 – 15 12-37 32 10–43
°C
pH 6.0–7.0 4.9–10.0 - - 0,8 5.5–10
Activitatea - 0.93–0.99 - - - -
apei
( Sursa: Arnesen SLP, Fagerlund A, Granum PE 2008)

Tabelul II. 5

Proprietăţile speciei Bacillus cereus

PROPRIETĂŢI VALORI
Oxigenul necesar Facultativ anaerob
Creştere -pH limite 4,9-9,3
Creştere- minim aw 0,93-0,95
Creştere -temperatura optimă 28-35°C
Germinarea sporilor- temperatura minimă 8-30°C
Timpul de generare- media de laborator 30 18-27 min
°C
Timpul de generare – orez fiert la 30 °C 26 – 31 min

( Sursa: Senior. A, Moir. A, 2008)

31
 3.2. Sporulare şi germinare

„Sporularea formelor vegetative şi germinarea sporilor de B. cereus reprezintă

două procese biologice foarte importante pentru ubicuitatea sa în natură şi pentru
implicarea în declanşarea toxiinfecţiilor alimentare. Sporularea are loc în cele mai
diverse condiţii de substrat nutritiv, temperatură şi pH, dar numai în atmosferă bine
aerată. Lumina naturală, temperatura camerei şi ionii de mangan şi magneziu favorizează
sporularea.
Celulele vegetative se dezvoltă şi se multiplică la temperaturi cuprinse între 10°C
şi 50°C, temperatura optimă fiind 28°C-35oC. Există şi variante psihrotrofe, capabile să
se dezvolte şi să altereze produsele la temperaturi mai mici de 5°C.
Pentru industria alimentară, rezistenţa sporilor la căldură este un factor de primă
importanţă, motiv pentru care a fost bine studiată. Termorezistenţa generală a sporilor
Bacillus cereus pare a nu fi prea mare comparativ cu a sporilor majorităţii speciilor
mezofile sporogene, dar unele cercetări au furnizat dovezi asupra unor curbe de
supravieţuire neliniare la sporii anumitor tulpini. Astfel, s-a demonstrat că la o populaţie
de 106 spori sau mai mare poate exista un singur spor cu o termorezistenţa neobişnuit de
mare, iar Bradshaw si col. au reuşit, încă din 1975, să izoleze din conserve de supă,
subtratate termic.
Germinarea sporilor, creşterea şi multiplicarea celulelor au loc la temperaturi
cuprinse între 10°C şi 50°C, cu un optimum de 28°C-50°C, exceptând variantele
psihrotrofe care se pot multiplica şi la temperaturi mai mici de 5°C. În condiţii de
laborator s-a stabilit că iniţierea germinării poate avea loc în cadrul unor limite foarte
largi de temperatură cu un minimum de - 1°C, optimum de 30°C şi maximum de 59°C.
În orezul fiert şi în bulionul cu triptonă din soia, germinarea sporilor Bacillus
cereus are loc între 5°C şi 50°C şi este cea mai rapidă la 30°C. De asemenea, s-a stabilit
că multiplicarea în orezul fiert apare în mod semnificativ între 15°C şi 50°C, timpul pe
generaţie la temperatura optimă de 30°C fiind de 26-57 minute. Dezvoltarea şi
multiplicarea Bacillus cereus în orezul fiert sunt sporite de adăugarea proteinelor.
Activarea sporilor prin căldură se pare că nu este necesară pentru detectarea Bacillus
cereus din orez, deşi şocul termic stimulează germinarea sporilor din laptele pasteurizat

32
 Alţi factori care influenţează multiplicarea Bacillus cereus sunt pH-ul, clorura de
sodiu, factorul aw, dar într-o măsură mai mică decât în cazul altor specii bacteriene.
Limitele de pH la care Bacillus cereus se poate multiplica în mediile de laborator sunt de
4,9 şi 9,3, iar în carne de 4,35, dar efectele pH-ului şi concentraţiilor de sare sunt mai
reduse când bacteria se află în alimente decât în mediile de cultivare în laborator.
Alţi factori cu efect inhibitor asupra dezvoltării acestei bacterii sunt: acidul
sorbic 0,2 %, sorbatul de potasiu 0,4 % şi extractul de usturoi. ”( Ancuţa M. Rotar,
Apostu, 2009)

3.3.Ecologie

Acest germen este răspândit în sol, aer, apă, alimente, ca atare sau sub formă
izolată. Apare izolat chiar şi în soluţii considerate sterile sau antiseptice ( alcool de 95°),
sau alte materiale farmaceutice, droguri injectabile ( heroina). Se izolează din diverse
produse alimentare. (Răpuntean S, Răpuntean G,2015)

3.4. Rezistenţă şi sensibilitate

Formele vegetative se inactivează uşor, dar sporii sunt rezistenţi. Tulpinile izolate
sunt rezistente la aminoglicozide, clindamicină, ciprofloxacina, vancomicină, oxacilină,
cloramfenicol şi eritromicină. Tulpinile care produc beta-lactamaze cu spectru larg, sunt
rezistente la antibioticele beta-lactamice, inclusiv la cefalosporine de generaţia a treia. (
Răpuntean S, Răpuntean G,2015)

3.5. Incidenţa Bacillus cereus în alimente

B. cereus, este o bacterie telurică şi sporogenă cu caracteristici ubicuitare. Ea se

găseşte în condiţii diverse de mediu şi în primul rând în stratul superficial al solului
(sedimente acvatice, praf, ape naturale, vegetale şi multe tipuri de produse alimentare, în

33
special cereale şi derivate din cereale, condimente, legume, lapte şi produse lactate,
alimente deshidratate, produse de carne, ş.a.
S- a constatat că în alimentele bogate în lecitină incidenţa este foarte ridicată în
carne şi produsele din carne contaminarea făcându-se cel mai frecvent prin condimentele
adăugate. În laptele crud, datorită florei lactice spontane concurente, Bacillus cereus nu
se poate dezvolta, în schimb, în laptele pasteurizat sau fiert în care flora lactică este
distrusă, Bacillus cereus se poate multiplica şi se găseşte mai frecvent. La două probe de
alimente, suspectate a fi stat la originea unor gastroenterite, s-a izolat Bacillus cereus în
număr de 120.000 / g (urdă), respectiv > 100.000.000 / g / brânză telemea de oaie).
Bărzoi si col. examinând 994 probe de semi-conserve de carne în cutii într-o perioadă de
trei ani, au constatat o contaminare a acestora cu Bacillus cereus în proporţie de 3,32 %.
Nivelul de contaminare a fost < 10 / g produs, Alţi cercetători furnizează, de asemenea,
date privind contaminarea cu Bacillus cereus a cărnii, a preparatelor de carne şi a
diferitelor preparate culinare. ( Ancuţa M. Rotar, Apostu, 2009)
Orezul având implicaţia cea mai mare în producerea t.i.a. de tip sindrom vomitiv,
a fost investigat deseori. Probele de orez crud s-au găsit contaminate în proporţie de 46-
100 %, iar cele de orez fiert sau prăjit, în proporţie de 33-66 %.
După orez, laptele şi produsele lactate sunt deseori contaminate cu număr mare de
celule de B. cereus. Uneori această bacterie produce defecte ale smântânii sau coagulului:
smântână " spartă ", amară, coagul dulce, mai ales în anotimpurile călduroase, când
activitatea lecitinazică a Bacillus cereus asupra globulelor de grăsime creşte.
Sursele de contaminare a laptelui sunt multiple, inclusiv vacile cu mastită produsă
de Bacillus cereus. ( Ancuţa M. Rotar, Apostu, 2009)
Tabelul II 6

Probe de alimente pozitive pentru Bacillus cereus

PROBELE ALIMENTARE PROCENT POZITIV

Carne de porc 4-7
Carne de vită 11-63
Carne de pui 0-7
Aditivii din carne 39

34
 Lapte crud 9
Lapte pasteurizat 35
Lactate 0-63
Orez crud 100
Paste făinoase şi făină 0
Fructe de mare 1

3.5.2. Infecţia naturală

La animale germenul produce avorturi şi mastite, la bovine si ovine, izolarea fiind

posibilă în cultura pură de placentă, conţinut stomacal, ficat, splină, rinichi şi pulmonii
fătului.
La om este implicat în producerea de toxiinfecţii alimentare, fiind descrise o
formă gastrointestinală dominată de diaree şi o formă emetică dominată de vomă.
(Răpuntean S, Răpuntean G,2015)
Sindromul diareic este forma clinică obişnuită întâlnită în t.i.a. cu Bacillus cereus.
Din această cauză, el a fost mai des raportat şi mai bine studiat. Prima descriere mai
completă a acestui sindrom a fost făcută în 1950, de Hauae în Norvegia, când a investigat
patru episoade cu peste 600 de cazuri.
Sindromul vomitiv este o formă de t.i.a. cu Bacillus cereus întâlnită mai rar. În
Regatul Unit în anii 1970 s-au descris 6 episoade, apărute în urma consumului de orez
fiert sau prăjit la restaurantele chinezeşti, şi caracterizate prin apariţia rapidă, greţuri,
vomitări şi stare de rău. Predominanţa episoadelor în care alimentul incriminat era orezul
servit la restaurantele chinezeşti, se explică prin modul cum acesta se găteşte: orezul se
fierbe în cantitate mare şi se lasă apoi să se scurgă de apă la temperatura bucătăriei mai
multe ore sau până a doua zi.( Ancuţa M. Rotar, Apostu, 2009)

3.5.3. Diagnotic

35
 Se bazează pe caracterele bacteriologice ( morfologie, tinctorialitate, tipul
respirator), evidenţierea spriilor şi izolarea pe medii de cultură. Responsabilitatea
infecţioasa poate fi atribuită numai după izolarea în cultură pură sau de mai multe ori de
la acelaşi individ.În cazul toxiinfecţiilor alimentare este necesară stabilirea numărului de
germeni. Evidenţierea producţiei de toxine prin tehnici rapide confirmă diagnosticul.
(Răpuntean S, Răpuntean G,2015)

4. Bacillus subtilis

Bacillus subtilis este o bacterie Gram – pozitivă, sub formă de tijă şi catalază
pozitivă.
Această specie afost numită iniţial Vibrio subtilis de către Christian Gottfried Ehrenberg
și a fost redenumită Bacillus subtilis de Ferdinand Cohn în 1872 (subtilis fiind latin
pentru "fine"). Celulele B. subtilis sunt, de obicei în formă de tijă, și sunt de aproximativ
4-10 microni (pm) lungime și 0.25-1.0 pm în diametru, cu un volum celular de
aproximativ 4,6 fL în faza staționară. Ca și în cazul celorlalți membri ai genul Bacillus, se
poate forma un endos, pentru a supraviețui în condiții extreme de mediu de temperatură și
desicare. B. subtilis este un anaerob facultativ și a fost considerată ca o aerobă până în
1998. B. obligatorii subtilis este puternic flagelat, care îi conferă capacitatea de a se muta
rapid în lichide. (Euzéby JP 2008)

36
 Fig. II. 10. Imagine microscopică a sporilor formaţi de Bacillus subtilis
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Bacillus_subtilis_Spore.jpg

4.1. Habitat

Bacillus subtilis se găseşte de obicei în straturile superioare ale solului, dar şi în

intestinal uman. Printr-un studiu realizat în anul 2009, s-a comparat densitatea de spori
găsită în sol ( aproximativ 106 spori pe gram) cu cea găsită în fecale umane (104 spori pe
gram). Numărul de spori a fost prea mare pentru a fi atribuit numai consumului de
alimente contaminate. ( Hong, Huynh A şi colab. 2009 )

4.2. Sporulare şi germinare

37
 B. subtilis se pot diviza simetric pentru a face două celule fiice (fisiune binar), vs
asimetric, care produc un singur endos, care poate să rămână viabile zeci de ani și este
rezistent la condiții nefavorabile de mediu, cum ar fi seceta, salinitate, pH extrem, radiații
și solvenți.
Endosul este format în momente de stres nutrițional, care permite organismului de
a persista în mediu până când condițiile devin favorabile. Înainte de procesul de sporulare
celulele ar putea deveni motile prin producerea de flageli, să preia ADN-ul din mediu,
sau să producă antibiotice. Aceste răspunsuri sunt privite ca încercări de a căuta nutrienți
prin căutarea unui mediu mai favorabil, care să permită celulei să facă uz de material
genetic nou benefic sau pur și simplu prin uciderea competiției. În condiţii de stres, cum
ar fi privarea de nutrienți, B. subtilis este supus procesului de sporulare pentru a asigura
supraviețuirea speciei. Acest proces a fost foarte bine studiat și a servit ca un organism
model pentru studierea sporulației. (Jan Maarten van Dijl, Michael Hecker 2013)

5. STUDIUL COMPARATIV

5.1. Studiul comparativ între Bacillus cereus , Bacillus anthracis şi

Bacillus subtilis

Pînă în prezent se cunosc 34 de specii de Bacillus, dintre care doar două au

semnificaţie în patologia umană : Bacillus anthracis- agentul etiologic al antraxului şi
Bacillus cereus- cauza toxiinfecţiilor alimentare.
Alte specii ale genului Bacillus, cum este Bacillus subtilis sunt oportunist
patogene.

Tabelul II.7

38
 Caracteristici diferenţiale între B. anthracis şi B. cereus

Caracteristici 6. B. cereus
anthracis
Mobilitatea . +
Sensibilitatea fată de fagul y + -
Sensibilitatea la penicilina G (10 U / ml) + -
Dezvoltarea pe agarul cu cloralhidraţi - +
Dezvoltarea pe agarul cu feniletanol d"> +

Dezvoltarea pe agarul cu polimixină-lisozimă- + -

EDTA-acetat de taliu
Fosfatază - d
Degradarea tirozinei - d
Capsuiogeneza + -
( Sursa: Ancuţa.M. Rotar, Apostu, 2009)

Bacillus anthracis este responsabil pentru provocarea antraxului, boală care se

manifestă la oameni şi animale, prin contact direct cu animalele infectate sau inhalarea
endosporilor. În cazuri rare, consumul de carne contaminate a dus la apariţia bolii
asociate cu Bacillus anthracis. Pe de altă parte, Bacillus cereus este responsabil pentru
majoritatea bolilor atribuite lui Bacillus.

Ce este Bacillus cereus şi ce este Bacillus anthracis?

Bacillus cereus este un bacil Gram pozitiv, bacterie anaerobă formatoare de spori,
asociată cu toxiinfecţiile alimentare la om. Bacillus cereus, este larg raspândită în sol şi în
produsele alimentare, cum ar fi : ierburile, condimentele şi legumele.
Boala rezulta nu numai din alimentele contaminate, dar şi din alimentele
manipulate/depozitate necorespunzător şi prin răcirea necorespunzătoare a alimentelor
gătite. ( Schneider K. Şi colab )

39
 Bacillus anthracis. Bacillus anthracis aparţine genului Bacillus, care include
bacterii Gram pozitive aerobe sau facultative anaerobe, de formă alungită, formatoare de
spori(sporogene). Spre deosebire de majoritatea celorlalte specii din genul Bacillus,
Bacillus anthracis este imobil.

Tabelul II.8

Bacillus cereus vs Bacillus anthracis

Caracteristici Bacillus antracis Bacillus cereus

Patogenitate Antrax Contaminarea alimentelor
Capsulă Poli D-acid glutamic Absent
Surse de infecţie Spori din produsele alimentare Sporii de pe cereale şi orezul
prăjit
Căi de contaminare Piele, căile respiratorii, Gastrointestinal
gastrointestinal
Caracteristici clinice Ulcere cu crustă neagră, Greaţă, vomă, diaree.
edeme, leziuni, bacteriemii.
( Sursa: Agron P. Şi colab. 2003)

Alimentele care sunt asociate cu Bacillus cereus şi Bacillus anthracis

Bacillus cereus are o gamă largă de produse alimentare asociate cu infecţia,

inclusiv legume fierte şi carne, orez fiert sau prăjit, sos de vanilie, supe, îngheţată, ierburi
şi condimente. Multe din aceste alimente pot conţine Bacillus cereus, deoarece sporii
acestei bacterii sunt rezistenţi la căldură şi şi pot supravieţuii şi după ce alimentele au fost
gătite.

40
 Bacillus anthracis. Cele mai frecvente surse de infecţie cu Bacillus anthracis sunt
cauzate de carne şi produse alimentare contaminate de la bovine, ovine, cabaline, caprine
şi alte animale contaminate. Laptele şi produsele lactate sunt cunoscute ca şi surse rare de
infecţie. ( Schneider K. Şi colab )
Metode sanitare utilizate pentru a prevenii contaminarea alimentelor

Bacillus cereus

Sporii de Bacillus cereus sunt foarte rezistenţi la căldură, dar îşi pierd rezistenţa
în medii acide.
Modalităţi de distrugere a sporilor de Bacillus cereus din alimente:

Aburirea sub presiune, prăjirea pot distruge celulele vegetative și sporii;

Alimentele contaminate cu toxina diareeica pot fi încălzite la temperatura
de 56 °C, timp de 5 minute;
Respectarea bunelor practici de fabricaţie ( GMP), în abatoare şi unităţile
de procesare;
Prin curățarea corespunzătoare și dezinfectarea suprafețelor de contact cu
produsele alimentare cu hipoclorit sau alte produse sanitare aprobate;
Păstrarea alimentelor calde la temperatura de peste 60 ° C și a
alimentelor reci la temperatura sub 4 ° C, pentru a prevenii formarea de
spori.

41
 Tabelul II.9.

Criterii de diferenţiere a toxiinfecţiilor produse de Bacillus cereus de cele

asemănătoare produse de Bacillus subtilis

Nr. B. cereus Bacillus

Crt. Caracteristici sindromul sindromul subtilis
diareic vomitiv
1. Perioada de incubaţie (h) 8-16 1-5 0,17-14
2. Durata bolii ( h ) 12-24 6-24 1,5-8
3. Cele mai Dureri şi Greţuri, Vomitări, diaree
frecvente semne crampe vomitări,
abdominale, indispoziţie
diaree apoasă
profuză,
4. Semne rare tenesme
Greţuri Diaree Dureri abdominale, greţuri

5. Semne foarte rare Vomitări - Dureri de cap,

congestia feţei, transpiraţii
6. Numărul de bacterii 5x105- 103-5x1010 105-109
pe 1 g (ml) aliment 9,5x108

7. Toxina formată - 4- /
în principal în
Aliment
8. Toxina formată + " /
în principal în
Intestin
9. Patogeneza bazată pe: Enterotoxina Toxina /
vomigenă
10 Alimente Mâncăruri cu Orez fiert Pateuri de carne,
incriminate, carne, supe, sau fiert şi mâncăruri indiene cu
Obişnuit legume, prăjit carne si orez
budinci,
sosuri

( Sursa: Ancuţa M. Rotar şi Apostu, 2009)

42
43