Genul Acinetobacter

Genul Acinetobacter a fost descris pentru prima dată la începutul secolului XX. În 1911,
Martinus Willem Beigerinck, microbiolog olandez, descoperă o bacterie aerobă, gram negativă,
nonfermentativă, care face parte astăzi din genul Acinetobacter. În anii ’70, Acinetobacter
începe să fie recunoscut ca un microorganism implicat în infecţii „de spital”; totuşi în acea
perioadă, putea fi distrusă de către medicamentele antimicrobiene uzuale.
În 1986, Bouvet și Grimont au definit (folosind tehnicile de hibridizare moleculară) 12
grupuri în cadrul genului Acinetobacter. Ei au propus includerea a 4 specii noi, printre care și
A. baumannii, (recunoscut astăzi şi datorită dezvoltării rezistenței la antibiotice şi
chimioterapice). Acinetobacter baumannii și speciile numerotate 3 și 13TU formează
“Complexul A. baumannii”. Cele 3 specii au cea mai mare importanță clinică, fiind responsabile
de majoritatea infecțiilor; nu pot fi diferențiate prin teste de rutină (ale microbiologiei clasice).
În anul 2004, CDC a raportat că 80% din infecțiile cu Acinetobacter sunt produse de A.
baumannii. Alte genomospecii implicate în patologia umană sunt: A. lwoffii, A. haemolyticus
și A. johnsonii. Diferențierea speciilor se realizează prin biotipare, serotipare, bacteriocino-
tipare.

Genul Pseudomonas

Familia Pseudomonodaceae are patru genuri, dintre care numai genul Pseudomonas
include specii importante din punct de vedere medical. Genul Pseudomonas cuprinde pe baza
omologiei ARNr cinci grupuri, o parte din speciile incluse anterior în acest gen aparţinând
actualmente genului Burkholderia (B. mallei, B. pseudomallei etc). Pseudomonas maltophilia
a fost redenumită Xanthomonas maltophilia şi a devenit actualmente Stenotrophomonas
maltophilia. Cea mai importantă specie a genului este Pseudomonas aeruginosa (bacilul
piocianic, „bacilul puroiului albastru”), specie implicată relativ frecvent în infecţii la persoane
cu reactivitate scăzută, precum şi în infecţii nosocomiale (infecţii „de spital”). Pseudomonas
aeruginosa reprezintă una din principalele bacterii oportuniste. Genul cuprinde bacili aerobi,
facultativ anaerobi, nesporulaţi, Gram-negativi, cu dimensiuni de 1-5 / 0,5-1mm, mobili
datorită prezenţei unuia sau mai multor flageli (polari).
Habitat
 Microorganism foarte răspândit în natură (agent de putrefacţie a materiei organice
animale şi vegetale), poate fi pus în evidenţă la circa 15% dintre persoanele sănătoase, la nivel
intestinal, axilar, perineal etc, preferând zonele cu un grad de umiditate. Poate contamina
obiectele din grupurile sanitare, camera de baie, chiuvetele (în special sifonul de scurgere) etc.
Elaborează o piocină (bacteriocină), cu efect inhibitor asupra unor tulpini din aceeaşi specie.
Caractere morfotinctoriale
Este un bacil Gram-negativ subţire, cu dimensiuni între 1-5mm / 0,5-1mm, mobil, cu 1-
3 cili polari (există şi tulpini neciliate), nesporulat. Uneori prezintă capsulă.
Caractere de cultură
Din punct de vedere nutriţional sunt germeni puţin pretenţioşi. Se pot cultiva uşor pe
medii simple în condiţii aerobe. Unele specii din genul Pseudomonas se pot multiplica la 4°C,
dar cele mai multe au temperatura optimă de multiplicare cuprinsă între 30 şi 37°C
(Pseudomonas aeruginosa se poate multiplica şi la 42°C). Posibilitatea cultivării la 42°C
permite diferenţierea de celelalte specii.
Pe medii solide formează colonii care se pigmentează în mod specific, însoţindu-se de
pigmentarea mediului (albastru sau galben-verde). De menţionat că pot apărea colonii (de tip
S) cu aspecte diferite, dând impresia prezenţei concomitente de bacterii diferite. Cultura poate
avea un miros aromat, ca al florilor de tei. Tulpinile de Pseudomonas aeruginosa recoltate de
la pacienţi cu fibroză chistică formează colonii mucoide.
În bulion tulbură mediul, formând şi o peliculă la suprafaţă, sub care se evidenţiază pigmentul.
Caractere biochimice
Produce diferiţi pigmenţi, dintre care mai importanţi sunt piocianina (albastru) şi
pioverdina (galben-verzui fluorescent). Este un germen catalază-pozitiv, degradează oxidativ
glucoza, nu fermentează lactoza şi este oxidază-pozitiv.
Structură antigenică
Pseudomonas aeruginosa posedă antigenul flagelar H (proteic) şi antigenul somatic O
(lipopolizaharidic). Pe baza existenţei mai multor factori antigenici O şi H, s-au descris mai
multe serotipuri în cadrul speciei, utile în special în investigaţii epidemiologice.
Răspuns imun
Există un răspuns imun umoral, manifestat prin formarea de anticorpi (opsonine,
aglutinine), însă cu titruri nesemnificative şi fără eficacitate protectivă.
Caractere de patogenitate
Speciile genului Pseudomonas sunt ubicuitare (întâlnite în apă, pe sol, pe plante etc, sau
fac parte din flora microbiană umană). Pseudomonas aeruginosa a fost identificat în diferite
soluţii apoase, inclusiv soluţii dezinfectante sau chiar soluţii de antibiotice, având o deosebită
capacitate de a supravieţui în medii umede. Pseudomonas aeruginosa este un microorganism
oportunist, condiţionat patogen.
Dintre factorii de virulenţă ai bacilului piocianic am putea aminti prezenţa pililor (care
mediază ataşarea bacteriană la celulele epiteliale), producerea unor proteaze (cu efecte
histotoxice), a unei lipaze, sinteza de hemolizine, exotoxine (exemplu exotoxina A, de circa
20.000 de ori mai toxică decât endotoxina), precum şi existenţa endotoxinei (lipopolizaharidul
din structura peretelui).
Tulpinile de Pseudomonas aeruginosa izolate de la pacienţi cu fibroză chistică deţin un
glicocalix foarte dezvoltat care mediază aderenţa la nivelul mucoaselor respiratorii şi împiedică
opsonizarea. În infecţiile cronice, la aceşti pacienţi, a fost demonstrată trecerea tulpinilor din
forme S în forme de tip M, datorită unor mutaţii care au fost identificate recent (2008).