METABOLISMUL BACTERIILOR

• Metabolismul bacterian: include reacţiile biochimice

prin care substanţe nutritive, asimilate din mediul de
viaţă, sunt transformate în constituienţi ai celulei
bacteriene. Include procese catabolice şi anabolice.
• Procesul de catabolism (cata = jos, ballein = a
arunca): constă în degradarea substanţelor nutritive
transportate din mediu în celula bacteriană pe căile
metabolice comune tuturor organismelor vii urmată de
eliberarea de energie.
• Procesul de anabolism (limba greacă: ana = sus,
ballein = a arunca) se desfăşoară cu consum energetic
şi constă în biosinteza structurilor celulare. Se disting 2
compartimente care interferă: energetic şi de sinteză a
constituienţilor celulari.
• Metabolismul energetic: reuneşte toate reacţiile
biochimice care conduc la aprovizionarea bacteriei cu
energia necesară supravieţuirii, creşterii şi multiplicării.
 NUTRIŢIA BACTERIILOR
• Nutriţia: reprezintă procesul prin care bacteriile îşi asimilează
substanţele plastice şi energetice necesare metabolismului
• Nutrienţii: substanţe organice sau anorganice necesare
creşterii şi multiplicării bacteriilor.
• Clasificarea bacteriilor după sursa de energie:
- fototrofe (fotosintetizante) – radiaţiile luminoase;
- chimiotrofe (chimiosintetizante) –energia eliberată din reacţii de
oxido-reducere (donor şi acceptor de H);
- chimiolitotrofe: energia prin oxidarea unor
substanţelor anorganice;
- chimioorganotrofe: energia prin oxidarea unor
substanţe organice;
 NUTRIŢIA BACTERIILOR
• Clasificarea bacteriilor după sursa de carbon:
- autotrofe: folosesc dioxidul de carbon;
- heterotrofe: iau carbon din compuşi organici;
- mixotrofe: pot utiliza substanţe organice sau anorganice.
• Clasificarea bacteriilor după capacitatea de sinteză:
- prototrofe: pot sintetiza toţi metaboliţii esenţiali necesari
creşterii şi multiplicării lor;
-auxotrofe: ca urmare a unor mutații genetice, și-au pierdut
capacitatea de a sintetiza anumite substanțe necesare creșterii și
multiplicării lor pe care trebuie să le obțină din mediu (explică
trecerea unor specii de la saprofitism la comensalism şi chiar
parazitism);
- mixotrofe: mutante care nu pot sintetiza un anumit metabolit
esenţial (factor de creştere) şi se pot dezvolta doar dacă este
prezent în mediu.
 PROCESE RESPIRATORII
• Respiraţia aerobă:
- donorul de H+: substanţă organică;
- acceptorul de H+: O2;
transferul de electroni se face prin lanţul respirator (substrat 
N.A.D.  flavoproteină  chinonă  citocrom b  citocrom c 
citocrom a  O2) localizat la nivelul membranei citoplasmatice;
• Respiraţia anaerobă:
- donorul de H+: substanţă organică;
- acceptorul de H+: substanţă anorganică (nitriţi, nitraţi, sulfaţi,
carbonaţi, etc.);
transferul de electroni se realizează la nivelul lanţului respirator;
• Fermentaţia:
- donorul de H+ şi acceptorul de H+ sunt substanţe organice; se
poate desfăşura şi în prezenţa O2 care nu intervine în proces.
 PROCESE RESPIRATORII
• Bacterii strict aerobe: necesită prezenţa O2 în mediu;
folosesc respiraţia aerobă;
• Bacterii strict anaerobe: se dezvoltă în absenţa O2
care le omoară; utilizează fermentaţia;
• Bacterii aerobe, facultativ anaerobe: preferă mediile
cu O2, unde folosesc doar respiraţia aerobă dar se pot
dezvolta şi în absenţa acestuia, obţinând energia prin
fermentaţie sau respiraţie anaerobă;
• Bacterii microaerofile: se dezvoltă cel mai bine în
medii cu concentraţii scăzute de O2 şi pot utiliza
respiraţia aerobă, anaerobă sau fermentaţia;
• Bacterii anaerobe aerotolerante: se pot dezvolta şi în
prezenţa O2 dar utilizează fermentaţia.
 MOBILITATEA BACTERIILOR
• aprox. 12 din speciile bacteriene sunt mobile adoptând strategii
diferite – CRITERIU DE IDENTIFICARE ŞI CLASIFICARE;
• înaintează în medii lichide, traversează medii semisolide sau
alunecă pe suprafaţa celor solide;
• mişcarea bacteriilor este influenţată de stimuli externi;
• “taxis” : deplasarea bacteriilor la stimulări din mediul extern;
-chemotaxia (un gradient chimic), fototaxia (lumina), aerotaxia
(concentraţia de O2), osmotaxia (presiunea osmotică),
termotaxia (temperatura), magnetotaxia (câmp electromagnetic).
• Modalităţi principale de deplasare a bacteriilor:
- mişcarea bacteriilor ciliate
- mişcarea bacteriilor alunecătoare;
- mişcarea spirochetelor.
 MOBILITATEA BACTERIILOR
Bacteriile ciliate (majoritatea: bacili, vibrioni, spirili, rar coci):
- se deplasează prin rotaţia cililor (200-1000 rotaţiisec);
- viteza este de 50msec.; uneori parcurg distanţe de peste
2000 de ori mai mari decât lungimea corpului lor;
- la bacteriile monotriche: rotaţia antiorară a cilului polar;
- la bacteriile peritriche: rotaţia cililor este coordonată;
- se pot deplasa linear (flagelii se mişcă sincron în sens
antiorar  spre mediu favorabil) sau prin rostogolire (cilii se
mişcă asincron în sens orar - fuga).
Bacterii neciliate (ciano- şi sulfobacterii, unele mycoplasme):
alunecarea pe substraturi solide (slime, complexe proteice);
5msec;
Spirochetele: înaintează în mediile lichide, străbate medii
semisolide datorită filamentelor axiale; mişcări de flexie
înşurubare şi translaţie.
 ÎNMULŢIREA BACTERIILOR
• Modalităţi de înmulţire:
- diviziune (diviziune simplă binară);
la bacterii cilindrice (bacili, spirili, etc.) – transversală;
la bacterii sferice sau ovalare (coci, cocobacili) - după 1 sau
mai multe planuri, paralele sau perpendiculare  diverse
moduri de grupare;
precedată de mărirea dimensiunilor şi dublarea cantităţii din
fiecare constituient;
proces foarte rapid (20 minute pentru majoritatea bacteriilor);
- înmugurire (Francisella tularensis);
- sexuată (Mycobacterium sp.);
- complexă.
 NOŢIUNI DE ECOLOGIE
• Ubicvitatea bacteriilor (răspândirea universală): este un concept
de bază al microbiologiei.
• Saprofite (sapros = putred, phyton = plantă): specii de microbi
care se dezvoltă pe corpurile vegetale sau animale moarte
hrănindu-se cu materie organică în descompunere.
• Simbioză: interacţiune intimă de lungă durată între 2 organisme.
• Relaţii de mutualism: cooperare reciproc avantajoasă.
• Relaţii de comensalism: un simbiont are un beneficiu din
asociere fără a-i provoca daune celuilalt.
• Relaţii de parazitism: unul din simbionţi trăieşte şi se hrăneşte
pe seama celuilalt aducându-i daune.
- parazitismul: - permanent;
- temporar;
- organismele parazite: - monoxene;
- heteroxene.
 MICROBIOTE
• Contaminarea: simpla prezenţă a microorganismelor pe
suprafeţele organismului gazdă.
• Colonizarea: procesul de multiplicare a acestora fără a
determina însă nici un fel de reacţii; este condiţionată de existenţa
unor condiţii favorabile de mediu, eficienţa apărării antiinfecţioase
locale, prezenţa unor factori nocivi.
•Microbiota indigenă: microorganismele prezente în mod obişnuit
în organismul indivizilor sănătoşi; la om este variată şi extrem de
abundentă (de 10 ori mai mare decât cel al celulelor umane).
•Flora rezidentă (autohtonă): microorganismele care colonizează
suprafeţele sau cavităţile organismului uman persistând perioade
lungi de timp.
•Flora flotantă (allohtonă): microorganismele tranzitorii.
 PROCESUL EPIDEMIOLOGIC
• Procesul epidemiologic al bolilor infecţioase transmisibile:
- Sursa de infecţie: bolnavi sau purtători de germeni.
- Căile de transmitere:
directe: contactul agentului cu tegumentul sau mucoasele
prin atingere, contact sexual, sărut, muşcătură,
transplacentar)
indirecte: aer, apă, alimente, vectori, sol, obiecte, instalaţii
tehnico-sanitare, mâini murdare, parenteral, etc.
-Receptivitatea unei populaţii: depinde de structura pe vârste,
nivelul de imunizare, intervenţia unor factori favorizanţi (profesie,
mod de alimentaţie, tradiţii).

Bolile contagioase: boli infecţioase cu risc crescut de transmitere

de la o gazdă la alta.
 MODALITĂŢI DE MANIFESTARE
• Modalităţi de manifestare a bolilor infecţioase:
- sporadic: număr mic de cazuri, pe un teritoriu relativ întins, la
anumite intervale de timp, fără legătură între ele;
- endemic: prezenţa relativ constantă a bolii într-o anumită
regiune, dar cu frecvenţă redusă şi fără legătură între cazuri ;
- epidemic: număr mare de cazuri, într-o perioadă scurtă de
timp, cu legătură certă între ele, grupate în focare ;
-pandemic: număr mare de cazuri, legate între ele, într-o
anumită perioadă de timp, pe un teritoriu foarte vast - un
continent sau chiar tot globul.

O problemă actuală – infecţiile nosocomiale (infecţiile de spital).

 GERMENI DE IMPORTANŢĂ MEDICALĂ
• Din punct de vedere al potenţialului patogen:
- germeni nepatogeni: nu produc boli; în general, saprofiţi ai
mediului extern ce nu se pot adapta la condiţiile unei gazde vii;
- germeni condiţionat patogeni (“oportunişti”) : produc boli
doar în cazul unei deficienţe a apărării locale sau generale a
gazdei sau a unei mutaţii care exacerbează patogenitatea
microbului; sunt saprofiţi sau componenţi ai florei normale;
- germeni accidental patogeni: sunt puţin invazivi, fiind
implicaţi în boli doar dacă ajung în locaţii unde se pot sustrage
factorilor apărării antiinfecţioase specifice sau nespecifice; în
general, aparţin microbiotelor indigene;
- germeni patogeni: au echipament de patogenitate ce le
permite să invadeze organismul şi să producă procese morbide.
 CULTIVAREA BACTERIILOR IN VITRO
• Mediile de cultură: substraturi solide, semisolide sau lichide
ce pot asigura substanţele plastice şi energetice necesare
creşterii şi multiplicării bacteriilor.
• Însămânţarea: depunerea unei cantităţi de germeni în
interiorulpe suprafaţa unui mediu acelular.
• Inocularea: operaţiunea de introducere a unei cantităţi de
germeni într-un sistem biologic viu.
• Cultura bacteriană: toate bacteriile din interiorulpe suprafaţa
unui mediu de cultură.
• Coloniile bacteriene: formaţiuni de diverse forme şi
dimensiuni care pot fi văzute cu ochiul liber pe suprafaţa unui
mediu de cultură solid (o clonă).
• Clona: este o populaţie bacteriană formată din indivizi cu un
bagaj genetic identic, proveniţi dintr-un strămoş comun.
• O cultură pură: conţine un singur tip de colonii (1 specie).
• O cultură mixtă: mai multe tipuri de colonii (specii diferite).
 CULTIVAREA BACTERIILOR IN VITRO
• Inocul: suspensie microbiană care este însămânţată pe
suprafaţa sau în interiorul unui mediu acelular sau introdusă într-
un sistem biologic.
• Dispersia inoculului: operaţiunea de diseminare a inoculului pe
suprafaţa unui mediu de cultură solid în scopul obţinerii unor
colonii bacteriene izolate.
• Creşterea: procesul de mărire coordonată a structurilor
bacteriene prin sinteza de noi molecule identice care se poate
produce atâta timp cât raportul între suprafaţa şi volumul celulei
este supraunitar.
• Multiplicarea: procesul de diviziune a celulei bacteriene care
succede creşterii acesteia permiţând restabilirea unui raport între
suprafaţă şi volum favorabil schimburilor intense cu mediul
extern.
 DINAMICA CREŞTERII BACTERIENE
• In vitro: bacteriile sunt cultivate într-un volum de mediu limitat
 culturi discontinue.
• Dinamica creşterii şi multiplicării unei populaţii bacteriene:
 CULTIVAREA BACTERIILOR
• Temperatura:
După toleranţa la variaţii de temperatură, bacteriile se clasifică:
- stenotermale: necesită o temperatură relativ constantă;
- eurytermale: pot suporta variaţii largi de temperatură.

În raport cu temperatura optimă de dezvoltare, bacteriile se

clasifică:
- criofile (psihrofile): temperatura optimă = 10-15C;
- mezofile: temperatura optimă = 30-37C;
- termofile: temperatura optimă = 50-60C;
Pentru dezvoltare, bacteriile au nevoie și de condiții de:
• pH-ul:
• Umiditatea:
• Presiunea osmotică:
 AGENŢI FIZICI
• Efectele depind de:
Factori care ţin de agent:
- concentraţie;
- timpul de expunere;
- natura mediului.
Factori care ţin de germen:
- specia bacteriană;
- stadiul de dezvoltare;
- particularităţile morfologice ale bacteriilor.
• Principalii agenţi fizici:
- temperatura; - presiunea osmotică; - ultrasunetele;
- radiaţiile; - presiunea mecanică.
 TEMPERATURA
• Căldura:
- coagularea proteinelor, accelerarea proceselor metabolice sau
insuficienţa acută de oxigen;
- ucide formele vegetative (10, 30-60C - Q umedă; 60-80C - Q
uscată); sporii (20, 100-120C - Q umedă;160-180C - Q uscată);
- aplicaţie practică în sterilizare.
• Desicarea:
- creşterea concentraţiei sărurilor şi denaturarea proteinelor;
- aplicaţie în liofilizare.
• Frigul:
- încetinirea reacţiilor metabolice şi inhibarea multiplicării  rar
bactericid;
- ucide prin creşterea vâscozităţii citoplasmei, formarea cristalelor,
concentrarea sărurilor minerale şi denaturarea proteinelor;
- aplicaţie practică în congelare.
 PRESIUNEA
• Presiunea osmotică:
- mai ales variaţiile bruşte; celulele tinere - mai sensibile;
- în medii hipertone: plasmoliza - pierderea apei, retractarea
citoplasmei şi moarte);
- în medii hipotone: plasmoptiza - acumulare de apă în celulă,
balonizarea sa, lezarea peretelui celular şi moarte);
- aplicaţie în conservarea alimentelor.
• Presiunea mecanică:
- determină denaturarea şi coagularea proteinelor;
- efectul este mai intens când variaţiile sunt bruşte;
- formele vegetative - 6.000 atm.; sporii - 12.000 atm.
• Ultrasunetele:
- 200 KHz omoară bacteriile în câteva minute;
- trecerea undei prin apa din celulă – dezintegrare;
- aplicaţii în sterilizare, obţinere de constituienţi celulari.
 RADIAŢIILE
– stimulează funcţiile fiziologice, induce producerea de
mutaţii genetice sau moartea;
– efectul depinde de lungimea de undă, intensitatea sursei
şi durata expunerii;
– se pot utiliza:
• radiaţii ultraviolete – afectează proteinele şi acizii
nucleici; folosite în sectoare medicale (suprafeţe, aer);
produc leziuni;
• radiaţii ionizante () – afectează acizii nucleici şi
proteinele; aplicaţii în sterilizare;
• fasciculul laser (fascicul concentrat de fotoni cu ‫ג‬
uniformă) – distruge bacteriile instantaneu;
• microunde – resterilizarea mediilor de cultură păstrate
mult timp.
 AGENŢI CHIMICI
• Efectele depind de:
- compoziţia chimică;
- concentraţie;
- timpul de acţiune.
• După intensitatea alterărilor:
- bacteriostatice;
- bactericide;
• După mecanismul de acţiune:
- agenţi ce denaturează proteinele (acizi, alcali, alcooli);
- agenţi ce acţionează pe enzime (peroxizi, halogeni, Hg, Ag,
aldehide, alcool iodat 1%);
- agenţi ce lezează mb. celulare (fenoli, detergenţi cationici);
- agenţi care alterează acizii nucleici (derivaţi de anilină).
 AGENŢI CHIMICI
• După natura acţiunii:
- acţiune nespecifică – alterează şi structuri sau funcţii ale
organismului gazdei: antiseptice, dezinfectante, conservante;
- acţiune specifică – intervin în mod selectiv pe anumite secvenţe
din metabolismul bacterian: antibiotice, chimioterapice.
• Antisepticele: substanţe cu acţiune antibacteriană reversibilă şi
toxicitate relativ redusă (aplicare pe ţesuturi vii).
• Antisepsia: ansamblul metodelor prin care se încearcă
distrugerea microorganismelor vii prezente la nivelul
tegumentelor, mucoaselor sau plăgilor.
• Asepsia: totalitatea manoperelor prin care se previne
contaminarea unui substrat.
• Dezinfectantele: substanţe cu acţiune antibacteriană
ireversibilă şi toxicitate relativ ridicată (substraturi inerte).
 AGENŢI CHIMICI

• Dezinfecţia: ansamblul măsurilor care vizează distrugerea

microbilor patogeni din mediul extern până la un nivel la care
nu mai prezintă pericol, pentru a preveni transmiterea bolilor
infecţioase.

• Sterilizarea chimică: ansamblul metodelor ce utilizează

diverse substanţe chimice, în stare lichidă sau gazoasă, în
scopul distrugerii de pe  dintr-un substrat solid, lichid sau
gazos, a microorganismelor vii, capabile de multiplicare,
vegetative şi sporulate.

• Decontaminarea: termen folosit relativ frecvent în loc de

“dezinfecţie” dar are un sens mai larg referindu-se şi la
inactivarea toxinelor bacterine.
 AGENŢI BIOLOGICI
• Agenţi biologici:
- bacteriocinele;
- antibioticele.

• Bacteriocinele:
- sunt produse de diferite specii de bacterii Gram pozitive şi
negative (peste 50), unele levuri sau plante;
- sunt de natură proteică;
- au acţiune bactericidă asupra multor bacterii;
- sinteza lor este determinată plasmidic;
- se pot ataşa de receptori membranari specifici  sunt
adsorbite în celula bacteriană  blochează sinteza
proteinelor şi acizilor nucleici  liza bacteriană.
 AGENŢI BIOLOGICI

• Antibioticele: produşi de metabolism ai unor bacterii sau

fungi capabili să distrugă sau să inhibe multiplicarea unor
microorganisme.
• În prezent, în practica clinică, această denumire este însă
extinsă şi la chimioterapice.
• După origine:
- naturale (ex. peniciline, eritromicina);
- semisintetice (ex. tetracicline, cefalosporine);
- sintetice (ex. cloramfenicol).
• După natura acţiunii lor:
- bactericide (ex. peniciline, cefalosporine);
- bacteriostatice (ex. tetracicline, cloramfenicol).
 AGENŢI BIOLOGICI
• După spectrul de acţiune:
Cu spectru îngust:
– de tip penicilinic: coci Gram pozitivi şi negativi şi bacili Gram
pozitivi (ex. peniciline, eritromicina, vancomicina);
– de tip streptomicinic: coci Gram pozitivi şi negativi şi bacili
Gram negativi (ex. aminoglicozide, polimixine);
Cu spectru larg: coci Gram pozitivi şi negativi, bacili Gram
pozitivi şi negativi, spirochete, rickettsii, etc. (tetracicline).
• După mecanismul de acţiune:
- cu acţiuni asupra peretelui celular (ex. penicilinele);
- cu acţiuni pe membrana citoplasmatică (ex. polimixine);
- cu acţiuni pe proteine (ex. tetraciclinele, aminoglicozidele);
- cu acţiuni pe acizii nucleici (ex. rifampicina);
- cu acţiune asupra enzimelor (ex. chinolonele);
- inhibitoare prin antagonism competitiv (ex. sulfamidele).
• După structura chimică: lactamine, aminoglicozide, etc.