Explorări mecanografice cardiovasculare 83

EXPLORĂRI MECANOGRAFICE CARDIOVASCULARE

Dr. Dobreanu Dan

Mecanocardiogramele sunt înregistrări neinvazive a manifestărilor externe determinate de

activitatea mecanică a inimii. Valoarea măsurătorilor creşte prin folosirea de trasee
poligrafice, cuprinzând înregistrarea simultană a mai multor mecanograme, raportate la
ECG, ca şi traseu de referinţă.

CAROTIDOGRAMA

► Carotidograma sau pulsul carotidian (PC) reprezintă înregistrarea grafică a

variaţiilor de volum ale arterei carotide în timpul ejecţiei ventriculului stâng (VS).

► Tehnica de înregistrare este prin pletismografie fotoelectrică sau folosind

transductori mecanici plasaţi în dreptul arterei carotide, la nivelul marginii interne a
muşchiului sternocleidomastoidian.

► Analiza morfologică distinge două faze (Figura nr. 66):

– faza sistolică începe cu punctul E ce corespunde deschiderii sigmoidelor
aortice la debutul ejecţiei VS. Cuprinde unda anacrotă sau de percuţie, cu o
ascensiune rapidă la un vârf notat B, o undă în platou sau uşor descendentă,
terminată printr-un umăr notat C şi o undă rapid descendentă, întreruptă de o incizură
notată cu I (incizura dicrotă).
– faza diastolică cuprinde unda dicrotă, de reascensiune, care apare prin
ciocnirea undei sanguine de valvele sigmoide atunci când ele se închid; urmează de
o pantă descendentă lentă, până la o nouă contracţie.

ECG

Z1 Z2

FCG

t 1/2

I
PC

E
PEJ

EJ
QZ 2
Figura nr. 66. Înregistrarea sincronă a carotidogramei (PC) fonocardiogramei
(FCG) şi electrocardiogramei (ECG). Este reprezentată modalitatea de
calculare a timpilor sistolici (QZ2, EJ, PEJ) şi a timpului de semiascensiune
(t1/2).
84 Lucrări practice de fiziologie

► Analiza cronologică a PC permite calcularea următoarelor perioade:

– timpul de semiascensiune (Duchosal), reprezintă timpul necesar PC pentru
a ajunge la jumătate din amplitudinea maximă. Este folosit în aprecierea contrac-
tilităţii VS deoarece se corelează bine cu gradientul de presiune transaortic creat de
ejecţia VS. Normal: 0.04-0.06 secunde.
– timpii sistolici (vezi evaluarea mecanografică a performanţei cardiace).

APEXOCARDIOGRAMA

► Apexocardiograma (ACG) reprezintă înregistrarea grafică a vibraţiilor produse de

mişcările vârfului inimii.

► Tehnica de înregistrare constă în plasarea un microfon la nivelul spaţiului

intercostal V, pe linia medioclaviculară, loc în care se palpează şocul apexian.

► Analiza morfologică a ACG permite identificarea unor momente ale revoluţiei

cardiace (Figura nr. 67).

ECG

Z1 Z2 Z3
CDM FCG

X RIV PUR

ACG
a

V F
CIV EJ

O
Figura nr. 67. Înregistrare simultană a electrocardiogramei (ECG),
fonocardiogramei (FCG) şi apexocardiogramei (ACG). Unda a: sistola
atrială, apare după mijlocul undei P pe ECG. Punctul V: începutul contracţiei
ventriculare. Punctul E: deschiderea valvei aortice. Punctul X: începutul
relaxării izovolumetrice. Punctul O (oppening): deschiderea valvelor mitrale.
Punctul F (filling): sfârşitul umplerii ventriculare rapide. Se pot măsura timpii
sistolici (CIV=contracţia izovolumetrică, EJ= faza de ejecţie) şi timpii
diastolici (RIV=relaxarea izovolumetrică, PUR = perioade de umplere
rapidă).

Indicii de amplitudine ai diverselor unde au importanţă diagnostică redusă.

► Analiza cronologică a ACG permite măsurarea următoarelor grupe de intervale

(Figura nr. 67):
– timpii sistolici au aceeaşi valoare ca şi cei determinaţi de pe alte
mecanograme.
Explorări mecanografice cardiovasculare 85

– timpii diastolici au o importanţă practică deosebită, ei reflectând complianţa

VS; în unele afecţiuni cardiace ei sunt modificaţi înaintea timpilor sistolici care sunt
indicatori ai contractilităţii. ACG este mecanograma de elecţie pentru măsurarea
timpilor diastolici.

JUGULOGRAMA

► Jugulograma (PJ) reprezintă înregistrarea grafică a pulsului venos jugular

corespunzând aspectului curbei de presiune din atriul drept.

► Tehnica de înregistrare este prin folosirea unor captatoare speciale plasate la

nivelul venei jugulare drepte. Este mecanograma cel mai dificil de înregistrat din
punct de vedere tehnic.

► Analiza morfologică a PJ distinge undele reprezentate în Figura nr. 68.

P QRS
T
ECG P

a c

PJ
v

y
x

Figura nr. 68. Înregistrare simultană a electrocardiogramei (ECG) şi a

jugulogramei (PJ). Unda a: corespunde contracţiei atriale. Unda c:
corespunde debutului contracţiei VD, care împinge în sus planşeul
atrioventricular. Unda x: coincide cu sistola VD şi este produsă golirea
venelor jugulare în AD. Unda v: corespunde creşterii presiunii în AD (partea
ascendentă), deschiderii tricuspidei (vârful) şi debutului golirii AD în VD
(partea descendentă). Unda y: corespunde fazei de umplere a VD.

► Analiza cronologică nu are importanţă diagnostică deoarece pe traseul PJ pot

apare numeroase artefacte.

FONOCARDIOGRAMA

► Fonocardiograma (FCG) reprezintă înregistrarea grafică a fenomenelor acustice

care iau naştere în timpul activităţii cordului. Zgomotele cardiace sunt datorate
vibraţiilor miocardului, vaselor şi coloanei de sânge, în timpul fazelor ciclului cardiac.
Recent, este reactualizată teoria valvulară, care acordă importanţă mişcării valvelor
cardiace.
86 Lucrări practice de fiziologie

► Tehnica de înregistrare a FCG: se folosesc microfoane piezoelectrice, cu filtre de

selectare a componentelor sonore având frecvenţele cuprinse între anumite limite
(benzi sau game de frecvenţă). Microfoanele se plasează în focarele clasice de
ascultaţie ale cordului (Figura nr. 69).

Figura nr. 69. Focarele de auscultaţie ale cordului. Focarul aortei: spaţiul
intercostal II, parasternal drept; focarul pulmonarei spaţiul intercostal II
parasternal stâng; focarul mitralei spaţiul intercostal V, pe linia
medioclaviculară; focarul tricuspidal: la nivelul apendicelui xifoid.

► Analiza morfologică a FCG studiază localizarea zgomotului în cadrul ciclului

cardiac, durata, intensitatea şi frecvenţa (Figura nr. 70).
– Zgomotul I (Z1): frecvenţă 30-40 Hz, durată 0.12-0.15". Se înscrie ca un
grup de vibraţii cu 3 componente (a, b, c). Debutează după unda Q pe ECG, fiind
datorat vibraţiilor pereţilor ventriculari, valvelor cardiace şi coloanei de sânge din
timpul sistolei ventriculare.
– Zgomotul II (Z2): frecvenţă 50-70 Hz, durată 0.08-0.10". Se înscrie ca un
grup de vibraţii care apare la sfârşitul undei T pe ECG; este determinat de vibraţiile
produse la închiderea valvelor sigmoide aortice şi pulmonare.
– Zgomotul III (Z3): apare ca un grup de vibraţii de joasă frecvenţă, în
diastolă, la 0.12" de Z2, determinate de umplerea ventriculară rapidă.
– Zgomotul IV (Z4): apare ca un grup de vibraţii de frecvenţă joasă şi
amplitudine redusă, care precede Z1, determinat de sistola atrială.

► Modificările patologice ale FCG sunt reprezentate de:

– dedublarea zgomotelor interesează mai ales Z2, prin îndepărtarea
componentelor sale aortică şi pulmonară. Apare fiziologic în inspir, patologic în
hipertensiunea pulmonară.
– apariţia de zgomote cardiace suplimentare sub forma unor vibraţii de
frecvenţă mijlocie sau înaltă şi durată foarte scurtă, numite clacmente sau clicuri.
– apariţia de sufluri cardiace, vibraţii de frecvenţă variabilă şi durată peste
0,15". Se produc datorită circulaţiei turbulente, prin micşorarea diametrului orificiilor
valvu-lare sau creşterea vitezei de circulaţie a sângelui. După localizarea în cadrul
ciclului cardiac, se clasifică în:
- sufluri sistolice între Z1 şi Z2. După mecanismul de producere pot fi
de ejecţie (anterograde) sau de regurgitare (retrograde).
- sufluri diastolice între Z2 şi Z1. După mecanismul de producere pot fi
de obstrucţie (anterograde) sau de regurgitare (retrograde).
Explorări mecanografice cardiovasculare 87

► Analiza cronologică a FCG permite calcularea timpilor sistolici prin înregistrarea

simultană cu alte mecanograme.

QRS
T
P U

ECG
Z1 Z2
Z3
Z4

FCG-t
A2 P2
a b c

FCG-h

Figura nr. 70. Înregistrarea simultană a electrocardiogramei (ECG) şi

fonocardiogramei (FCG) în banda frecvenţelor joase (FCG-t) şi înalte
(FCG-h).

DETERMINAREA TIMPILOR SISTOLICI

► Timpii sistolici definesc duratele diverselor faze ale sistolei ventriculare. Sunt
consideraţi indici importanţi ai performanţei cardiace, determinarea lor prin
polimecanografie reprezentând o modalitate simplă, şi neinvazivă folosită pentru
explorarea activităţii mecanice a cordului.

► Tehnica de măsurare cea mai răspândită foloseşte înregistrarea simultană a trei

trasee: ECG, fonocardiograma şi carotidograma. De pe acestea se pot măsura
următoarele intervale (Figura nr. 66):
– sistola electromecanică (QZ2) se măsoară de la începutul undei Q pe ECG
şi până la începutul zgomotului 2 pe fonocardiogramă.
– perioada de ejecţie (EJ) se apreciază pe carotidogramă, măsurând distanţa
de la baza pantei ascendente până la incizura dicrotă.
– perioada de preejecţie (PEJ) se calculează indirect, scăzând din sistola
electro-mecanică durata ejecţiei.

Există posibilitatea utilizării şi a altor mecanograme (apexocardiogramă,

jugulogramă), fie pentru a înlocui, fie pentru a completa informaţiile obţinute prin
această metodă.

► Interpretare. Chiar la omul sănătos, durata intervalelor sistolice este influenţată de

mai mulţi factori, dintre care cel mai important este frecvenţa cardiacă. Valorile
ideale, în funcţie de frecvenţa cardiacă, sunt date de ecuaţiile de regresie propuse de
Weissler (Tabelul nr. 6). Diferenţele mai mari de 15% faţă de valoarea ideală sunt
considerate patologice.
88 Lucrări practice de fiziologie

Tabelul nr. 6.
Parametrul Bărbaţi Femei
QZ2 QZ2=546-2.1xFc QZ2=549-2.0xFc
EJ EJ=413-1.7xFc EJ=418-1.6xFc
PEJ PEJ=131-0.4xFc PEJ=133-0.4xFc

În condiţiile unei alterări a contractilităţii miocardului, se produce alungirea PEJ,

scurtarea EJ, cu modificarea corespunzătoare a raportului dintre ele; durata QZ2 se
menţine în general constantă. Ca urmare, raportul EJ/PEJ, numit indice hemodinamic
Blumberger este considerat un indicator mult mai fidel al contractilităţii decât fiecare
din componentele sale luate separat. În mod normal are valori cuprinse între 2.5-5.

Pe baza timpilor sistolici poate fi apreciată fracţia de ejecţie (Fej) conform formulei:

PEJ
Fej  1.125  1.250 
EJ