ȚESUTUL MUSCULAR II

• Țesutul muscular cardiac

• Se mai numește și miocard și este o formă specială de țesut muscular format din fibre musculare striate, cu miofibrile,
dar cu nucleu unic, numite cardiomiocite, a căror caracteristică esențială este aceea de a se contracta spontan, ritmic și
permanent în absența unui stimul nervos. Este un mușchi care nu obosește niciodată.
• Se găsește la nivelul mușchiului cardiac și în porțiunea proximală a venelor pulmonare. Fibrele musculare de la nivelul
atriilor sunt mai mici decât cele de la nivelul ventriculilor
• În MO se observă următoarele diferențe față de fibra musculară scheletală:
1. Sunt celule cilindrice scurte
2. Au un singur nucleu, ovalar, situat în centrul celulei, cu axul mare paralel cu axul lung al celulei, înconjurat de o
porțiune de citoplasmă lipsită de striații
3. Au capete bifurcate (uneori trifurcate)
4. Prezintă un număr mare de joncțiuni intercelulare, vizibile sub forma discurilor intercalare sau striilor scalariforme
Eberth, structuri specifice fibrei musculare cardiace
5. Sunt dispuse în fascicule cu aspectul unei rețele plexiforme, în care fibrele musculare sunt dispuse cap la cap, în
coloane anastomozate
6. Între fascicule se găsește o lamă fină de țesut conjunctiv care conține numeroase vase de sânge, nervi și fascicule care
aparțin sistemului excito-conductor cardiac
7. Nu conține celule satelite și ca urmare fibrele musculare cardiace Nu se pot regenera
• Sarcolema are o porțiune periferică la nivelul căreia se formează discurile
intercalare, și una internă de unde iau naștere tubii transversali T
• Discurile intercalare sau striile scalariforme Eberth sunt joncțiuni
intercelulare dispuse la extremitățile fibrelor musculare. În această zonă,
sarcolemele celor două fibre musculare se interdigitează, prezentând o
succesiune de porțiuni transversale și longitudinale în raport cu axul lung
al fibrei, ceea ce conferă joncțiunii un aspect caracteristic în zig-zag (sau
de scară).
• Astfel, joncțiunile intercelulare specializate sunt reprezentate de:
 Fascia adherens (joncțiuni de aderare)= unește celulele musculare
cardiace la nivelul capetelor terminale pentru a forma o fibră musculară
cardiacă funcțională.;
• servește ca situs la nivelul căruia filamentele subțiri din sarcomerele
terminale sunt ancorate la membrana plasmatică. În acest fel, fascia
adherens este similară funcțional cu zonula adherens de la nivelul
epiteliilor, la nivelul căreia sunt ancorate filamentele de actină ale rețelei
terminale.
 Macula adherens (desmozomii)= conectează celulele musculare între ele.
Previn detașarea celulelor sub tensiunea produsă de contracțiile repetitive
regulate.
 Joncțiunile gap (joncțiuni comunicante)=ele asigură un flux ionic continuu
între celulele cardiace adiacente. Acest schimb permite fibrelor musculare
cardiace să se comporte ca un sincițiu, menținând în același timp integritatea
și individualitatea celulară

• Sistemul tubular transversal (sistemul T) este format din invaginări tubulare

ale sarcolemei, în dreptul liniei Z, care se extind transversal în interiorul
fibrei. Au un diametru mai mare decât tubii T din fibra musculară scheletică
și sunt mai numeroși la nivelul ventriculilor față de atrii.
• Nucleul este unic, alungit, eucrom, central.
• Sarcoplasma este acidofilă, cu o zonă periferică unde se evidențiază striațiile transversale
și o zonă centrală, perinucleară, fără striații, cu granule de glicogen și organite comune.
• Ea conține un număr mare de mitocondrii, localizate în apropierea nucleului și printre
miofibrile; acest aspect denotă un consum ridicat de energie.
• De asemenea conține un număr ridicat de granule de glicogen (reprezintă o altă sursă de
energie).
• Conțin și o cantitate mare de mioglobină, ca urmare a necesarului mare de oxigen a fibrei
musculare cardiace. Lipsește RER.
• În ceea ce privește aparatul contractil, diferențe față de fibra musculară scheletică există la
nivelul sistemului tubular T și al reticulului sarcoplasmic (sistemul L), al aprovizionării cu
ioni de Ca, al canalelor de ioni de la nivelul sarcolemei și în privința duratei potențialului
de acțiune.
• Astfel, sistemele tubulare T și L nu sunt la fel de ordonat distribuite și organizate, reticulul
sarcoplasmic este relativ slab reprezentat și astfel nu pot stoca suficienți ioni de Ca și ca
urmare, în mușchiul cardiac există surse adiționale de Ca ce asigură un influx suplimentar
de Ca în timpul depolarizării.
• Celulele mioendocrine se găsesc la nivelul atriului drept, fiind niște celule musculare
cardiace modificate, sărace în miofibrile, cu rol endocrin. Ele conțin vezicule de secreție cu
factor natriuretic atrial, acesta fiind un hormon peptidic secretat în sânge și este responsabil
de scăderea presiunii arteriale (prin vasodilatație, creșterea eliminării de sodiu, diureză)
• Regenerarea miocardică – fibrele miocardice nu se regenerează, deci fibrele distruse nu
pot fi înlocuite prin altele noi. Locul lor este ocupat de o cicatrice fibroasă, nefuncțională.
• Sistemul excitoconducător cardiac
• Funcționarea și contracția ritmică a miocardului contractil este coordonată de sistemul excitoconductor. Acesta este
format din celule musculare cardiace modificate, ce formează sistemul de conducere al miocardului. Celulele
acestui sistem sunt: celule nodale sau celule P, celule T, celule Purkinje
• Celulele nodale sunt situate în nodul sinoatrial și atrioventricular. Sunt celule mult mai mici decât celulele
musculare cardiace, sărace în miofibrile și bogate în glicogen și mitocondrii. Pot fi dificil de diferențiat de
fibroblastele din jur deoarece și ele sunt fusiforme, dar la o examinare mai atentă se pot observa striațiile
transversale. Ele sunt celule cu funcție de pacemaker (contracția musculară cardiacă, ritmică și autonomă).

• Celulele T au formă alungită, conțin mai multe miofibrile și mitocondrii decât celulele P, și nu prezintă sistem T.
Ele au rolul de a conduce impulsul cu origine în celulele P și de a opri accesul impulsurilor ectopice premature. Ele
stabilesc joncțiuni cu celulele P și cu celulele cardiace contractile.

• Celulele Purkinje sunt situate în fasciculul His și în rețeaua Purkinje. Sunt globuloase, mult mai mari decât fibrele
musculare cardiace lucrătoare, prezintă unul sau mai mulți nuclei situați central, citoplasmă Eo, abundentă, clară,
bogată în glicogen și mitocondrii și săracă în miofibrile.
• Inima este alcătuită din:
 Mușchiul cardiac
 Un schelet fibros= este constituit din patru inele fibroase care înconjoară orificiile valvulare, două
trigoane fibroase care interconectează inelele și partea membranoasă a septurilor interatrial și
interventricular.
• Inelele fibroase sunt alcătuite din țesut conjunctiv dens semiordonat.
• Ele înconjoară baza celor două artere ce părăsesc inima și orificiile atrioventriculare. Ele oferă un punct
de fixare pentru toate valvulele inimii.
• Partea membranoasă a septului interventricular nu conține mușchi de tip cardiac; este alcătuită din țesut
conjunctiv dens ce conține o scurtă porțiune a fasciculului atrioventricular al sistemului de conducere al
inimii.
• Scheletul fibros permite atașarea independentă a mușchiului miocardului atrial de a celui ventricular. În
același timp, el are rol și de izolator electric, prevenind transmiterea liberă a impulsurilor electrice între
arii și ventriculi.
 Un sistem de conducere pentru inițierea și propagarea depolarizării ritmice, al cărei rezultat este contracția
ritmică a mușchiului cardiac.
 Un sistem vascular coronar
• Peretele inimii este alcătuit din 3 straturi:
 Epicard = stratul visceral al pericardului=aderă la suprafața externă a inimii.
• Este format dintr-un singur strat de celule mezoteliale care acoperă un țesut adipos și conjunctiv.
• Vasele de sânge și nervii inimii sunt situați în epicard și sunt înconjurați de țesut adipos, care susțin inima în cavitatea pericardică. La nivelul
locului de emergență a vaselor mari ale inimii, epicardul se reflectă și formează stratul parietal al pericardului, care tapetează suprafața internă
a pericardului ce înconjoară inima și rădăcinile vaselor mari.
• Între stratul parietal și cel visceral al pericardului se găsește un spațiu virtual care conține o cantitate minimă de lichid seros= cavitatea
pericardică.
 Miocardul
 Endocardul=este construit dintr-un strat intern format din endoteliu și un strat subendotelial de țesut conjunctiv , un strat mijlociu format din
țesut conjunctiv și fibre musculare netede și un strat profund format din țesut conjunctiv numit strat subendocardic. Acesta din urmă se
continuă cu țesutul conjunctiv al miocardului.
 Sistemul de conducere al inimii se găsește localizat în stratul subendcardic al endocardului.
• Țesutul muscular neted
• Este format din fibre (celule) netede sau leiomiocite, celule ce nu au striații în
citoplasmă. Unele celule sunt capabile și de sinteză proteică: colagen, elastină,
GAG, proteoglicani, factori de creștere.
• Mușchii netezi nu formează organe anatomice individualizate, ei reprezentând doar
o parte integrantă, alături de alte țesuturi, în alcătuirea diverselor organe.
• Fibrele musculare netede se găsesc în organism fie izolate, fie grupate în tunici
musculare sau mușchi individualizați.
• Fibre izolate se găsesc în capsula sau stroma diferitelor organe (prostată, splină), în
țesutul conjunctiv subcutanat (la nivelul scrotului, areolei mamare, a
mamelonului), în țesutul erectil penian, în centrul vilozităților intestinale.
• Însă, cel mai frecvent ele formează straturi musculare suprapuse în cadrul tunicilor
musculare ale organelor cavitare din tubul digestiv (de la treimea medie a
esofagului până la sfincterul anal extern), arbore respirator, diferite părți
componente ale aparatului uro-genital etc.
• Rareori, fibrele se grupează pentru a forma mușchi individualizați, de ex mușchii
erectori ai firului de păr, mușchiul constrictor și dilatator al irisului, mușchii ciliari,
mușchiul traheal.
• În MO, fibrele musculare sunt fără striații, sunt alungite, fusiforme, cu o parte centrală
mai bombată și extremitățile alungite.
• În interiorul fasciculului muscular, fibrele sunt așezate paralel între ele, a.î. porțiunea
centrală, mai bombată a unei fibre, vine în contact cu extremitățile subțiate ale fibrelor
vecine. Solidarizarea fibrelor în cadrul fasciculului se realizează prin țesut conjunctiv.
• Celula prezintă un singur nucleu, situat central, fusiform (în fibra contractată el se
scurtează și devine spiralat) iar sarcoplasma prezintă 2 zone: una centrală, omogenă, în
care se găsesc organitele, și una periferică, inomogenă, ce conține aparatul contractil
• Sarcolema este alcătuită din membrana celulară și membrana bazală ce înconjoară
fiecare fibră și conține câteva fibre de reticulină.
• Aceste fibre nu prezintă tubi T dar există niște specializări caracteristice, respectiv
caveolele și ariile dense.
• Caveolele sunt invaginări de formă veziculară ale sarcolemei, ce comunică liber cu
spațiul extracelular;
• Sunt dispuse în șiruri paralele cu axul lung al fibrei și din loc în loc se alipesc de
membrana plasmatică a fibrelor musculare adiacente, permițând astfel difuzarea
excitației de la o celulă la alta.
• Sub caveole se găsesc vezicule aparținând REN. Se presupune că invaginările
sarcolemei și aceste vezicule ale REN sechestrează Ca din sarcoplasmă în repaus și-l
eliberează în momentul depolarizării.
• Ariile dense sunt situate pe versantul intern al membranei celulare, în spațiile dintre
caveole. Conțin ⍺-actinină și au rolul de a ancora la sarcolemă filamentele
intermediare și miofilamentele subțiri de actină.
• Ele joacă un rol important în transmiterea forțelor contractile generate în interiorul
celulei către suprafață, conducând la deformarea celulei.
• Ei sunt analogii intracelulari ai liniilor Z din mușchiul striat.

• Sarcoplasma este omogenă, fără striații, eozinofilă. Conține atât organite comune
(dispuse central), cât și organite specifice-aparatul contractil- (dispuse la periferia
celulei).
• Organitele comune sunt reprezentate de
mitocondrii (sunt dispuse printre miofibrile, în axul celulei furnizând energie
necesară diferitelor procese de sinteză și lângă membrana celulară pt a furniza ATP-
ul necesar pompelor ionice- de ex pompa de Ca),
RER,
aparat Golgi mai bine dezvoltat față de fibra musculară scheletică (fibra musculară
netedă are și fenotip secretor, putând sintetiza componenți ai membranei bazale, ai
matricei extracelulare- ex: elastină, colagen tip III),
incluziuni de glicogen și de lipide (rezerve energetice),
filamente intermediare (formează citoscheletul celulei și conțin desmină în mușchii
• În ceea ce privește aparatul contractil, în fibra musculară netedă există miofilamente subțiri și groase, însă dispuse sub formă
de rețea, fără a forma miofibrile.
• Miofilamentele subțiri conțin actină, tropomiozină, caldesmonă și calponină ( ultimele două sunt proteine de legare a actinei
care blochează situsul de legare a miozinei), sunt așezate paralel cu axul lung al celulei dar dispuse neregulat; nu conțin
troponină.
• Miofilamentele groase de miozină au aproximativ aceeași structură cu cea din fibrele musculare scheletice.
• Proteinele esențiale asociate aparatului contractile sunt:
 Kinaza lanțului ușor al miozinei (MLCK)- este o enzimă importantă pentru realizarea mecanismului contracției în mușchiul
neted; ea inițiază ciclul contractil după activarea ei de către complexul Ca-Calmodulină. Activarea ei permite formarea unei
punți transversale între actină și miozină
 Calmodulina- ea leagă ionii de Ca și este înrudită cu Troponina C. Complexul Ca-Calmodulină se leagă de MLCK, astfel
activând-o.
 ⍺-Actinina ce se găsește la nivelul ariilor dense.

• Contracția fibrei musculare netede prezintă următoarele particularități: forță mai mică de contracție, viteză mică de contracție
(contracția lentă dar susținută), capacitate mare de scurtare în contracție, contracție de lungă durată, contracția se poate
produce în valuri determinând astfel mișcări peristaltice (ca în tractul gastro-intestinal), este involuntară.
• Declanșarea contracției este realizată tot de creșterea fluxului de ioni de Ca în sarcoplasmă, proces care are loc mult mai lent
față de fibra musculară scheletică; ionii de calciu se vor lega de calmodulină, iar complexul calmodulină-Ca va declanșa
atașarea miozinei la actină și declanșatea contracției.
• La nivelul fibrelor musculare netede nu există joncțiuni neuromusculare tipice ca la fibrele musculare
scheletice.
• Terminațiile sinaptice ale nervilor vegetativi ajung numai foarte rar direct pe suprafața fibrei
musculare.
• De asemnea, nu toate fibrele musculare vin în contact cu sinapsa și neurotransmițătorii ei.
Sincronizarea funcțională se face prin joncțiunile de tip gap sau nexusuri.
• În musculature netedă a mai multor organe există centre intrinseci de generare a unor potențiale de
acțiune, astfel că ele funcționează relativ autonom și sunt influențate mai puțin de inervația vegetativă.
• activitatea celulei musculare netede este coordonată și de o serie de neurotransmițători, hormoni și
factori tisulari (noradrenalină, acetilcolină, monoxid de carbon etc)
• Fibrele musculare netede, spre deosebire de cele scheletice, își păstrează capacitatea mitotică. Astfel,
celulelel preexistente pot da naștere altor celule musculare netede. (de ex hiperplazia miometrului în
sarcină)
• CARACTERISTICILE GENERALE ALE ARTERELOR ȘI
VENELOR
• Peretele arterelor și venelor este format din trei straturi denumite
tunici:
1. Tunica intimă (intima)=este stratul cel mai intern al vaselor, și la
rândul ei este format din 3 componente: un strat de de celule
epiteliale scuamoase (endoteliul), membrana bazală a celulelor
endoteliale și stratul subendotelial (alcătuit din ț con lax și uneori
se pot întâlni fibre musculare netede). Stratul subendotelial al
intimei din artere și arteriole conține o bandă subțire de material
elastic fenestrat=limitanta elastică internă.
2. Tunica medie (media)= este constituită în principal din mai multe
rânduri de fibre musculare netede dispuse circular, se extinde de la
limitanta elastică internă la cea externă (ea este un strat de elastină
ce separă media de adventice). Printre fibrele musculare netede se
găsesc cantități variabile de elastină, fibre de reticulină și
proteoglicani. Toate componenetele extracelulare ale mediei sunt
secretate de celulele musculare netede.
3. Tunica adventice (adventiția)=e format din fibre de colagen și
câteva fibre elastice. Aceste componente se întrepătrund treptat cu
țesutul conjunctiv lax ce înconjoară vasele.
Endoteliul vascular
• Suprafața luminală a celulelor endoteliale exprimă o varietate de molecule de adeziune de suprafață și receptori
• Proprietățile funcționale ale acestor celule se modifică ca răspuns la diferiți stimuli. Acest proces, cunoscut sub
denumirea de activare endotelială, intervine în patogeneza multor boli vasculare.
• Factori ce induc activarea endotelială sunt: antigene virale și bacteriene, substanțe citotoxice, fracțiuni ale
complementului, produși lipidici și hipoxia.
• Celulele endoteliale activate exprimă și alte molecule de adeziune de suprafață și sintetizează diferite clase de
citokine, factori de creștere, molecule vasoconstrictoare și vasodilatatoare, molecule ce controlează coagularea
sanguină.
Funcții
 Menținerea unei bariere cu permeabilitate selectivă: asigură trecerea selectivă a moleculelor mici și mari din
sânge în țesuturi, respectiv din țesuturi în sânge.
• Această trecere este dependentă de mărimea și de încărcătura electrică a moleculelor. Astfel, el este permeabil
pentru moleculele mici, hidrofobe (liposolubile), care trec ușor prin bistratul lipidic al membranei celulei
endoteliale (proces denumit difuziune simplă).
• Cu toate acestea, moleculele de apă și cele hidrofile (hidrosolubile, de ex glucoza) nu pot difuza prin membrana
celulei endoteliale și vor trebui transportate activ
 Menținerea unei bariere non-trombogene interpuse între trombocitele sanguine și țesutul subendotelial, ce se realizează prin
producerea de anticoagulanți și substanțe antitrombogene
• Endoteliul normal nu permite aderarea trombocitelor sau formarea trombilor pe suprafața sa. Lezarea celulelor endoteliale
determină eliberarea unor agenți protrombogeni.
 Modularea fluxului sanguin și a rezistenței vasculare se realizează prin secreția de agenți vasoconstrictori (endoteline,
enzima de conversie a angiotensinei ACE etc) și agenți vasodilatatori (oxid nitric, prostaciclina)
 Reglarea și modularea răspunsului imun prin controlul interacțiunii limfocitelor cu suprafața endotelială.
 Sinteza hormonală și alte activități metabolice ce se realizează prin sinteza și secreția unor factori de creștere ( factori
stimulatori ai coloniilor de granulocite-macrofage, granulocite și macrofage, factorul de creștere al fibroblastelor, factorul de
creștere derivat din plachete etc). Celulele endoteliale sintetizează și inhibitori ai creșterii
 Modificarea lipoproteinelor, ce se realizează prin oxidare. Astfel, lipoproteinele cu conținut ridicat în colesterol (în special
LDL) dar și lipoproteinele cu densitate foarte joasă (VLDL) sunt oxidate de radicalii liberi produși de celulele endoteliale. LDL
modificate sunt rapid fagocitate de macrofage, care se transformă în celule spumoase (sunt caracteristice plăcilor ateromatoase)
• ARTERELE
• În funție de mărime și caracteristicile tunicii medii, ele sunt de 3 feluri: artere mari sau elastice ( Ao, pulmonarele, ramurile lor principale),
artere medii sau musculare și artere mici și arteriole (arteriolele au doar unul sau două straturi de fibre musculare iar arterele mici până la 8
straturi)
 Arterele mari: au tunica intimă relativ groasă, principalul tip de celulă al intimei fiind celula musculară netedă.
• Limitanta elastică internă nu este foarte vizibilă, ea pierzându-se printre multiplele straturi elastice din peretele vascular.
• Media este cea mai groasă și este constituită din elastină (sub formă de lamele fenestrate situate între straturile de fibre musculare netede;
numărul lamelelor variază în funcție de presiunea sanguină și vârstă: la nou născut lipsesc aproape în totalitate, la indivizii cu HTA numărul și
grosimea sunt mult crescute).
• La nivelul mediei nu se găsesc fibroblaste, celulele musculare netede fiind cele care secretă colagen, elastină și celelalte componente ale MEC.
• Adventiția este relativ subțire și este constituită din fibre elastice și de colagen, fibroblaste și macrofage, vasa vasorum (sunt artere mici care
pătrund în peretele vascular din exterior, irigând porțiunea externă a peretelui vascular având funcția de a furniza nutrienți și oxigen peretelui
vascular și de a îndepărta reziduurile produse de celulele din peretele acestuia), nervi vasorum.
 Arterele medii: celulele musculare netede sunt principalul constituent al mediei.
• Intima este relativ mai subțire în aceste artere, limitanta elastică internă este mai bine
definită, sinuoasă.
• Tunica medie este alcătuită aproape în totalitate din fibre musculare netede și o
cantitate redusă de material elastic. Lipsesc fibroblastele.
• Adventicea este relativ groasă, este constituită din fibroblaste, fibre de colagen, fibre
elastice, și uneori se pot întâlni celule adipoase. Ea este relativ groasă comparativ cu
cea a arterelor elastice.
• Imediat adiacent mediei este vizibilă o condensare de material elastic, care constituie
limitanta elastică externă.
• Nervii și vasele sanguine mici străbat adventicea și se ramifică dând naștere unor
ramuri care pătrund în tunica medie a arterelor musculare mari în mod similar cu vasa
vasorum.
 Arterele mici și arteriolele
• Se deosebesc între ele prin numărul de straturi de fibre musculare netede din
tunica medie
• Intima arterelor prezintă o limitantă elastică internă, în timp ce prezența acestui
strat în arteriole nu este obligatorie
• Adventiția este un strat subțire de țesut conjunctiv, slab reprezentat, ce se
întrepătrunde cu țesutul conjunctiv din jurul acestor vase.
• Arteriolele au rolul de a controla curgerea sângelui în rețeaua capilară prin
contracția fibrelor musculare netede, determinând creșterea rezistenței vasculare și
reduce sau oprește sângele care ajunge în capilare.
• În zona în care dintr-o arteriolă ia naștere o rețea capilară (un pat capilar), stratul
muscular se îngroașă și formează sfincterul precapilar.
• Astfel, scăderea sau creșterea semnificativă a rezistenței vasculare are un efect
direct asupra asupra distribuției circulației sanguine și presiunii arteriale sistemice
• Acest mecanism de reglare direcționează sângele acolo unde este nevoie: de ex, în
timpul unui efort fizic intens, debitul sanguin spre mușchii scheletici crește prin
dilatarea arteriolelor și debitul sanguin spre intestine scade, prin vasoconstricție
arteriolară.
• După ingestia unei cantități mari de hrană, procesul se desfășoară invers.
 Capilarele sunt vasele sanguine cu diametrul cel mai mic, adesea mai mic decât diametrul unei hematii.
• Ele formează rețeaua vasculară sanguină care permite fluidelor ce conțin gaze, metaboliți și produși de degradare
să traverseze peretele lor subțire
• Fiecare capilar este alcătuit dintr-un singur strat de celule endoteliale și membrana lor bazală.
• Datorită pereților subțiri și legăturilor strânse cu țesuturile și celulele metabolic active, structura capilarelor este
adaptată schimburilor de gaze și metaboliților între celule și sânge.
• Există 3 tipuri de capilare: continue, fenestrate și cu perete discontinuu (sau sinusoidale)
Capilare continue: se găsesc în țesutul conjunctiv, mușchiul cardiac, scheletic, neted, piele, plămâni, SNC.
• Sunt alcătuite dintr-un endoteliu vascular continuu așezat pe o MB continuă.
• Celulele endoteliale conțin organite comune, câțiva microvili scurți, numeroase vezicule de pinocitoză. Sunt unite
între ele prin joncțiuni ocluzive, limitând astfel pasajul moleculelor, permițând doar trecerea moleculelor relativ
mici.
Capilarele fenestrate: se găsesc în glandele endocrine, în zone în care are loc absorbția de fluide sau metaboliți
(vezică biliară, rinichiul, pancreasul, tractul intestinal)
• Celulele endoteliale prezintă numeroase fenestrații care formează canale ce traversează peretele capilar.
• MB este continuă și acoperă fenestrațiile de pe suprafața bazală a membranei plasmatice.
• Aceste fenestrații, denumite și pori de filtrare, constituie zone specifice de transport în celulele endoteliale care nu
permit pasajul liber al plasmei așa cum se întâmplă în capilarele sinusoidale.
Capilarele cu perete discontinuu (sinusoidele) se găsesc în ficat, splină, MO hematogenă.
• Ele au un diametru mai mare și o formă mai neregulată comparativ cu precedentele
• Celulele endoteliale prezintă discontinuități citoplasmatice largi și sunt separate între ele prin spații intercelulare
largi, neregulate, care permit pasajul proteinelor plasmatice sanguine.
• Celulele sunt așezate pe o MB discontinuă.
• Pericitele sunt celule perivasculare care învelesc endoteliul. Sunt dispuse în jurul
capilarelor, pe care le înconjoară prin intermediul unor prelungiri citoplasmatice
ramificate și sunt înglobate de o membrană bazală care se continuă cu cea a
endoteliului.
 Sunt celule contractile și se află sub controlul NO produs de celulele endoteliale.
 Au rol de suport și ajută la menținerea stabilității capilarelor și venulelor
postcapilare.
 Histologic au aspect de celule stem mezenchimale nediferențiate însă s-a dovedit că
sub acțiunea semnalelor provenite din mediul înconjurător, au capacitatea de a
migra și de a se diferenția într-o varietate de tipuri celulare: adipocite, fibroblaste,
condrocite, osteocite, celule musculare scheletice.

Șunturile arterio-venoase
• În general, arterele transportă sânge spre capilare iar venele transportă sângele de la
capilare. Însă acest traiect (artere-capilare-vene) nu este însă obligatoriu.
• În numeroase țesuturi există căi directe între artere și vene, care ocolesc capilarele,
și se numesc anastomoze arterio-venoase sau șunturi arterio-venoase.
• Ele se găsesc frecvent în pielea de la nivelul vârfului degetelor, nasului și buzelor,
precum și în țesutul erectil din penis și clitoris.
• Șunturile av au rol în termoreglarea suprafeței corpului: închiderea unui șunt
în piele dirijează sângele în patul capilar și intensifică pierderea de căldură.
• Deschiderea unui șunt în piele reduce fluxul sanguin în capilarele din piele și
conservă temperatura corpului.
• În țesutul erectile din penis, închiderea șuntului direcționează fluxul sanguin
în corpii cavernoși și inițiază erecția.

• VENELE

• Tunicile peretelui venos nu sunt atât de bine definite precum tunicile arterelor.
• În funcție de mărime, sunt împărțite în 4 categorii:
Venulele= la rândul lor sunt clasificate în venule postcapilare și musculare.
Ele primesc sânge de la capilare.
Venele mici-se găsesc în continuitatea venulelor musculare
Venele medii
Venele mari
• Venele mari și medii însoțesc de obicei traiectul arterelor mari și medii.
• De obicei, venele au un perete mai subțire și un lumen mai larg comparativ cu
arterele corespunzătoare. Lumenul arterei este de obicei deschis, în timp ce lumenul
venei este frecvent colabat.
• Numeroase vene, în special cele care transportă sângele împotriva gravitației conțin
valve, care permit sângelui să circule unidirecțional spre cord.
• Valvele sunt pliuri semilunare constituite dintr-un ax subțire de țesut conjunctiv
acoperit cu celule endoteliale.
 Venulele și venele mici
• Venulele postcapilare sunt tapetate de endoteliu cu membrana lui bazală și pericite.
• Endoteliul venulelor postcapilare este principalul loc de acțiune al agenților
vasoactivi (histamină, serotonină etc).
• Ca răspuns la acțiunea acestor agenți, are loc extravazarea fluidelor și migrarea globulelor albe din vase în timpul
inflamației și reacțiilor alergice.
• Gradul de acoperire al vaselor de către pericite este mai mare la nivelul venulelor postcapilare decât la nivelul capilarelor.
• Venulele postcapilare cu endoteliul înalt din sistemul limfatic au un aspect cubic al celulelor endoteliale și au capacitatea de
a atrage un număr mare de limfocite.
• Venulele musculare sunt situate distal față de venulele postcapilare și au unul sau două straturi de fibre musculare netede
care constituie tunica medie. Ele au și o adventiție subțire și de obicei nu conțin pericite.
• Venele mici sunt o continuare a venulelor musculare, au prezente toate cele 3 tunici, media fiind formată din 2-3 straturi de
fibre musculare netede iar adventiția este mai groasă.
 Venele medii
• Valvele sunt o caracteristică a acestor vase și sunt mai numeroase în porțiunea inferioară a corpului
• Frecvent, venele profunde ale membrelor inferioare sunt sediul formării unor trombi (cheaguri sanguine)=tromboză venoasă
profundă.
• Ea se produce în cazul imobilizărilor membrelor inferioare din cauza repausului prelungit la pat, mișcări reduse din timpul
zborurilor de lungă durată etc. poate pune viața în pericol din cauza potențialului de a dezvolta embolie pulmonară (obstruarea
arterelor pulmonare) prin mobilizarea unui cheag de sânge provenit din venele profunde.
• Intima e formată din endoteliu cu membrana bazală, un strat subendotelial subțire cu câteva fibre musculare netede și în unele
cazuri, o limitantă elastică internă subțire, adesea discontinuă.
• Media este mult mai subțire față de cea a arterelor medii. Conține câteva straturi de fibre musculare netede printre care se găsesc
fibre de colagen și elastice
• Adventiția este în mod caracteristic mai groasă decât tunica medie și este constituită din fibre de colagen și o rețea de fibre elastice.
Venele mari
• Intima este alcătuită dintr-un strat endotelial cu membrana bazală, o cantitate redusă de țesut conjunctiv
subendotelial și câteva fibre musculare netede. Frecvent, limita dintre intimă și medie nu este clară.
• Media este relativ subțire și conține fibre musculare netede, fibre colagene și câteva fibroblaste.
• Adventiția este cel mai gros strat al peretelui. Alături de fibre de colagen, fibre elastice și fibroblaste,
mai conține și fibre musculare netede.
• VASELE LIMFATICE
• Servesc ca vase accesorii vaselor sanguine
• Ele sunt unidirecționale, transportând fluidul numai de la țesuturi.
• Cele mai mici vase limfatice sunt denumite capilare limfatice. Acestea sunt numeroase mai ales în
țesuturile conjunctive laxe situate sub epiderm și în mucoase.
• Capilarele limfatice pornesc ca niște tuburi ”cu capăt orb„ de la nivelul patului micropapilar. Ele converg
apoi în vase colectoare tot mai mari, numite vase limfatice.
• Acestea se vor uni pentru a forma în final două canale principale care se varsă în sistemul vascular
sanguin prin intermediul venelor mari de la baza gâtului.
• Limfa intră în sistemul vascular la nivelul joncțiunii dintre venele jugulare interne și cele subclaviculare.
• Cel mai mare vas limfatic, care drenează cea mai mare parte a corpului și se golește în venele de pe partea
stângă este canalul/ductul toracic. Celălalt canal limfatic mare este canalul limfatic drept.
• Capilarele limfatice au o permeabilitate crescută, motiv pentru care sunt mai eficiente
decât cele sanguine în îndepărtarea fluidului bogat în proteine din spațiile intercelulare.
• Ele sunt specializate în preluarea moleculelor cu rol inflamator, a lipidelor alimentare și a
celulelor imune.
• Vasele limfatice au rolul de a transporta proteinele și lipidele care sunt prea mari pentru
a traversa fenestrațiile capilarelor cu rol de absorbție din intestinul subțire.
• Înainte de a se întoarce în torentul sanguin, limfa trece prin ganglionii limfatici, unde vin
în contact cu celulele sistemului imunitar. Astfel, vasele limfatice nu au doar rol adjuvant
al sistemului vascular sanguin, ci reprezintă și o parte integrantă a sistemului imunitar.
• Capilarele limfatice sunt practic tuburi tapetate de endoteliu care nu conțin o membrană
bazală continuă (spre deosebire de capilarele sanguine tipice)- acest aspect poate explica
permeabilitatea lor ridicată.
• Vasele limfatice prezintă anumite caracteristici care previn ieșirea limfei din lumenul lor:
conțin joncțiuni ocluzive continue între celulele endoteliale, o membrană bazală continuă
înconjurată de fibre musculare netede.
• Vasele limfatice posedă valve care previn curgerea retrogradă a limfei.
• În sistemul limfatic nu există o pompă centrală, limfa mișcându-se lent, mișcarea fiind
asigurată în special de de compresia vaselor limfatice de către mușchii scheletici
adiacenți. Contracția stratului muscular neted din jurul vaselor limfatice contribuie
suplimentar la propulsia limfei.