Oncologia

Ce este oncologia?
Oncologia este specialitatea medicala care se ocupa cu diagnosticul si tratamentul formelor de
cancer. Denumirea provine din grecescul “onkos” care inseamna tumora, nodul si sufixul “logos” care
inseamna “cuvant despre”. Oncologia are mai multe obiecte de activitate: diagnosticul, tratamentul
(chimioterapie, radioterapie, chirurgie), urmarirea pacientilor dupa incheierea tratamentului de
specialitate, managementul reactiilor adverse la tratament, screening-ul pentru anumite localizari de
cancer, tratamente paliative pentru pacientii la care tratamentele de specialitate nu mai sunt
oportune, aspectele etice ale abordarilor pacientilor cu cancer si screening-ul in bolile maligne.
Disciplina oncologica cuprinde mai multe ramuri distincte, insa strans corelate: oncologia
medicala (conduce tratamentul sistemic al cancerului), radioterapia (tratamentul folosind radiatii
ionizante) si chirurgia oncologica.

Ce este cancerul?
Cancerul este o afectiune generata de multiplicarea dezordonata a unei celule care a scapat
de sub controlul mecanismelor de autoreglare ale organismului. Multiplicarea celulara poate
duce la aparitia unei formatiuni nodulare, in cadrul tumorilor solide sau, in cazul afectiunilor maligne
hematologice, la aparitia in circulatia sangvina a unui numar crescut sau foarte scazut a unor celule
normale sau aparitia unor celule anormale, neadaptate la functia pe care ar trebui sa o
indeplineasca. In cazul afectiunilor maligne hematologice, rezervorul de formare pentru celulele
circulante este reprezentat de maduva osoasa din anumite segmente ale schelatului osos. Celulele
maduvei osoase sunt celule multipotente, putandu-se diferentia in oricare dintre elementele sangvine
circulante. Multiplicarea necontrolata a uneia dintre ele se poate manifesta prin cresterea numarului
de celule circulante din seria respectiva si diminuarea semnificativa a celorlalte serii celulare. Ulterior
poate apare cresterea in dimensiuni a ganglionilor limfatici prin incarcarea cu celule tumorale.
In cazul tumorilor solide, multiplicarea necontrolata duce initial la formarea unei formatiuni tumorale
in organul de origine. Ulterior, in lipsa unui tratament de specialitate, celulele tumorale pot migra pe
cale sangvina sau limfatica catre ganglionii limfatici sau alte organe, determinand aparitia
metastazelor.

Diagnosticul cancerului
Diagnosticul de cancer este pus cu certitudine numai in urma examinarii la microscop a unei probe
de tesut, obtinuta prin biopsie sau excizie chirurgicala. Toate celelalte proceduri diagnostice sunt
efectuate pentru a ghida medicul in descoperirea unei anomalii si identificarea tesutului din care se
va preleva materialul bioptic.
De cele mai multe ori, evolutia bolii neoplazice este un proces silentios, dand simptome numai atunci
cand masa tumorala este suficient de voluminoasa pentru a crea tulburari in functionalitatea
organului sau sistemului in care apare.
De cele mai multe ori, motivul prezentarii la medic este reprezentat de aparitia unei formatiuni
nodulare. Frecvent aceste formatiuni nu sunt dureroase, motiv pentru care momentul prezentarii la
medic este adesea amanat o perioada lunga. Alte simptome care aduc adesea pacientii la consultatii
sunt: sangerari (rectale, sfera genitala), expectoratie cu sange, tulburari de inghitit, tulburari de tranzit
(alternanta diaree/constipatie), tulburari de urinat, scadere marcata in greutate, dureri, simptome
neurologice, etc.
Dupa prezentarea la medic, pacientul este trimis in vederea investigatiilor specifice, ce sunt
ghidate de simptome si de istoricul personal al pacientului. Investigatiile pot fi
imagistice (mamografie, CT, IRM, ecografie, PET-CT, etc.), endoscopice (endoscopie digestiva
superioara si inferioara, bronhoscopie, laringoscopie, etc.), metabolice (scintigrafie), de
laborator (markeri tumorali), chirurgicale (laparoscopie), scopul lor fiind acela de a identifica o
eventuala masa tumorala si de a ghida punctia in vederea obtinerii diagnosticului de cancer.

Dupa obtinerea materialului bioptic, acesta este trimis medicului anatomopatolog care pune
diagnosticul de cancer, identificand tipul celular, subtipuri histologice, gradul de extensie. Uneoori,
pentru identificarea exacta a tipului celular sunt necesare examene suplimentare (ex.
Imunohistochimie, FISH, CISH), care, suplimentar, pot oferi informatii care sa ghideze in alegerea
tratamentului optim.

Tratamentul cancerului
Tratamentul cancerului presupune de cele mai multe ori o abordare extinsa, multidisciplinara,
cuprinzand chimioterapia, radioterapia, chirurgia oncologica, fiecare avand rolul ei bine stabilit in
functie de tipul cancerului, stadiu si afectiunile asociate ale pacientului.
Chimioterapia este o metoda de tratament a cancerului, in care substantele cu rol antitumoral sunt
distribuite la nivelul intregului organism, avand ca tinta impiedicarea replicarii celulelor tumorale in
orice compartiment al corpului. Exista o multitudine de agenti chimioterapici, fiecare avand anumite
indicatii de utilizare in functie de tipul tumorii si stadiul bolii.
Radioterapia este o metoda de tratament locala a cancerului, avand efect antitumoral numai in
segmentul pe care se administreaza. Foloseste diferite tipuri de radiatii (α, β, γ, etc), in urma
interactiunii dintre particulele generate de aparatul de radioterapie (fotoni, electroni, protoni, ioni) si
celulele tumorale rezultand leziuni letale la nivelul celulelor tumorale, ce vor duce la distrugerea
acestora.
Chirurgia oncologica are rolul de a indeparta fizic tesutul tumoral, atunci cand acesta este
disponibil abordului chirurgical. Trebuie sa respecte anumite indicatii si protocoale de executie care
sa asigure indepartarea tesutului tumoral in limite de siguranta oncologica, pastrand pe cat se poate
functionalitatea organului afectat.
Fiecare dintre aceste metode are rolul si locul ei bine stabilit in protocoale dezvoltate de organisme
mondiale de profil, asigurandu-se o actiune coordonata in vederea celor mai bune rezultate in
tratamentul cancerului. Fiecare dintre metodele de tratament poate fi, in diferite circumstante
terapeutice: curativa (poate duce la vindecare doar prin administrarea ei izolata), adjuvanta sau
neoadjuvanta (face parte dintr-un protocol multidisciplinar care tinteste vindecarea) sau paliativa
(tinteste controlul unui simptom sau prelungirea vietii si o calitate cat mai buna a vietii).

Tratamente conexe
Tratamentele conexe in managementul afectiunilor neoplazice tintesc asigurarea unui confort al
pacientului, ameliorarea unor simptome cauzate de cancer sau a unor reactii adverse cauzate de
tratamentele specifice. Sunt cuprinse tratamentul durerii, al infectiilor din cursul chimioterapiei,
tratamentul greturilor si varsaturilor, controlul simptomelor cauzate de tumorile sau metastazele
cerebrale, nutritia suportiva orala sau endovenoasa/intravenosa atunci cand pacientul nu isi poate
asigura aportul nutritiv adecvat, tratamentul escarelor, insuficientei respiratorii sau de alt organ
afectat de evolutia cancerului, etc. Trebuie inteles faptul ca un pacient cu diagnosticul de cancer va
necesita, de-a lungul evolutiei bolii, atentia deosebita a unei multitudini de specilisti in domeniul
medical, cautand-se asigurarea unui confort si calitati a vietii, vizand o integrare cat mai adecvata a
acestuia in societate.
Rolul psihologului
Este recomandata cooptarea unui psiholog, de preferat cu experienta in abordarea pacientilor cu
cancer. Discutia cu pacientul si familia acestuia este intotdeauna utila, putand identifica anumite
doleante si teluri ale pacientului, ajutandu-l in integrarea diagnosticului si a consecintelor acestuia in
aspectele sociale si materiale ale vietii sale si a familiei. Poate duce la o mai buna toleranta a
tratamentelor oncologice, prevenind pacientul asupra reactiilor adverse si incercand sa depaseasca
anxietatea data de acestea. Multe aspecte ale reactiilor adverse date de tratamentele oncologice
sunt adesea accentuate de anxietatea pacientului la aflarea diagnosticului si de experientele aflate
de la alti pacienti.
Un psiholog poate explica pacientului caracterul unic al fiecarei boli si poate indeparta componenta
psihica a reactiilor adverse. Nu in ultimul rand, psihologul trebuie sa interactioneze cu familia, fara a
izola insa pacientul din discutia cu aceasta, cautand sa identifice cai comune de a asigura o cat mai
buna complianta la tratament.

Rolul familiei
In urma aflarii diagnosticului, foarte multi pacienti au tendinta de a se indeparta de familie sau
prieteni sau, in cazuri nefericite, sunt indepartati de acestia. Carentele educationale din tara noastra
duc, de multe ori, la stigmatizarea bolnavului de cancer, ostracizare si dezaprobare. In momentul
comunicarii diagnosticului, medicul trebuie sa explice implicatiile si etapele urmatoare atat pacientului
cat si apartinatorilor, de preferat impreuna, subliniind rolul fiecaruia si incercand, pe cat posibil, sa
creeze un mediu cat mai propice pentru exprimarea problemelor si gasirea de solutii viabile. Atunci
cand este posibil, este de preferat cooptarea unui psiholog.
In confruntarea cu diadnosticul si tratamentele oncologice pacientul va avea nevoie de sprijinul celor
apropiati, sa simta ca apartine in continuare unui grup, ca este acceptat. Se va incerca, pe cat
posibil, mentinerea relatiilor normale din cadrul familiei, impartasirea dificultatilor legate de tratament.
Proiectele de viitor vor trebui redezbatute, iar pacientul trebuie sa simta ca ia parte activ la luarea
deciziilor.
Nu este recomandabila initiativa familiei de a ascunde pacientului diagnosticul, intrucat acest fapt va
duce la scaderea compliantei la tratament, va accentua senzatia de instrainare, va scadea
increderea in cei din jur si consecutiv la diminuarea comunicarii, inclusiv cu cadrele medicale,
ducand la o scadere a calitatii actului medical.

Profilaxie si screening
Profilaxia este acea componenta a oricarei discipline medicale prin care se incearca prevenirea
afectiunilor medicale prin tratamente sau metode de educatie sanitara. In privinta cancerului,
metodele de prevenire sunt nespecifice, etiologia diverselor tipuri de cancer nefiind inca complet
elucidata.
Recomandari precum evitarea fumatului, consumului de alcool, evitarea zonelor cu noxe, alimentatie
bogata in fibre, care sa asigure un tranzit zilnic normal, prevenirea infectiilor cu HPV sau virusurile
hepatitice (pentru cancerul hepatic), etc, sunt rezultate din studii care au evidentiat corelatii intre
aceste activitati si cresterea riscului de aparitie a anumitor tipuri de cancer. In anumite zone sau tari,
frecventa crescuta a anumitor tipuri de cancer a dus la dezvoltarea de programe de sanatate
cuprinzand campanii de informare sau masuri medicale de reducere a factorilor de risc local (ex.
suplimentarea cu iod a sarii alimentare in zonele cu deficit de iod, in care riscul de cancer tiroidian
este mai crescut).
In cazul unor bolii cu transmitere genetica ce cresc riscul de cancer (ex. polipoza colonica familiala,
boala Crohn, etc) sau a cancerelor cu risc crescut de transmitere genetica, este indicata o
supraveghere atenta a pacientilor cu risc sau, in unele programe medicale, interventii radicale care
sa limiteze riscul de aparitie a cancerului (ex. rezectie colonica in boala Crohn, mastectomie
bilaterala preventiva la pacientele cu mame ce au avut cancer mamar cu mutatii ale genelor BRCA1
sau BRCA2).
Screening-ul reprezinta un ansamblu de metode diagnostice a caror aplicare sa depisteze o anumita
boala intr-un stadiu precoce, in care tratamentul specific sa poata determina vindecarea. Pentru ca o
boala sa beneficieze de un progam de screening, trebuie sa reprezinte o problema majora de
sanatate (adica sa afecteze un numar mare de pacienti, iar tratamentul ei sa implice eforturi umane
si materiale majore). Testele de screening trebuie sa indeplineasca la randul lor cateva criterii:
trebuie sa aiba specificitate si sensibilitate crecute, sa fie usor de aplicat, sa fie relativ ieftine, sa nu
presupuna aparatura greu de procurat, sa permita identificarea bolii intr-un stadiu precoce, care sa
duca la masuri medicale care sa duca la de vindecare si, nu in ultimul rand, sa fie acceptate de catre
populatia generala.
La nivel mondial exista numai un numar limitat de programe de screening: mamografia la femeile
peste 50 ani, pentru cancerul mamar, examenul Babes-Papanicolau pentru cancerul de col uterin,
dozarea PSA pentru cancerul de prostata. In unele tari, cu o frecventa crescuta pentru un anumit tip
de cancer s-au dezvoltat programe regionale axate pe respectiva problema de sanatate (ex.
colonoscopia pentru cancerul de colon in Japonia).

Perspective pe viitor in tratarea cancerului

Caile de imbunatatire a managementului pacientilor cu cancer vizeaza mai multe directii: dezvoltarea
de teste diagnostice cu sensibilitate superioara, care sa depisteze cancerul in formele cele mai
precoce, imbunatatind prognosticul pacientilor, tehnici superioare de radioterapie, care sa permita un
control local sporit, cu protejarea cat mai atenta a tesuturilor normale inconjuratoare, noi tehnici
chirurgicale si perfectionarea de noi molecule antitumorale, cu actiune tintita pe anumite tipuri
tumorale.
Tendinta actuala vizeaza dezvoltarea de tratamente si protocoale terapeutice, personalizate pentru
fiecare forma de cancer, tinand cont atat de caracteristicile bolii, cat si de cele ale pacientului pentru
obtinerea unor rate de vindecare si supravietuire superioare.