Cancerul ovarian (de ovar) reprezinta una din cele mai frecvente neoplazii

care afecteaza femeile. El apare cand celulele din epiteliul sau stroma
ovariana incep sa se divida haotic, sa scape de sub controlul mecanismelor
imune ale organismului si sa capete caractere de agresivitate. Este un cancer
cu o mortalitate mare, deoarece simptomele lui sunt foarte nespecifice si este
diagnosticat intr-un stadiu foarte tardiv, cand tumora deja a evolut si a
metastazat. Prognosticul pacientelor ramane nefavorabil, indiferent de
agresivitatea tratamentului.

Daca diagnosticul surprinde cancerul intr-un stadiu incipient, sansele de

supravietuire sunt mai mari. Din pacate insa, doar 45% dintre femeile
diagnosticate cu cancer de ovar supravietuiesc la 5 ani. Specialistii estimeaza
ca 1 din 70 de femei dezvolta cancer ovarian de-a lungul vietii. Comparativ cu
alte cancere genitale, procentul poate parea scazut, insa agresivitatea lui il
face sa ramana una din principalele cauze de mortalitate prin neoplazii la
femei. Exista o mare varietate de tumori ovariene, insa peste 90% dintre cele
maligne sunt de tip epitelial. Cancerul ovarian este diagnosticat mai ales la
pacientele de peste 40 de ani, varful maxim al incidentei afectiunii fiind in
decada a sasea de varsta.

Cauza exacta de aparitie a cancerului ovarian nu este deocamdata

cunoscuta in totalitate. Ca in cazul multor astfel de afectiuni, s-au putut
identifica factori de risc si factori asociati aparitiei lui, insa factorul etiologic
principal ramane necunoscut. Ereditatea are un rol controversat, deoarece
datele prezentate de studiile clinice sunt impartite: unele sugereaza ca un
astfel de cancer are tendinta la agregare familiala, in timp ce alte studii infirma
aceasta ipoteza. Printre factorii de risc identificati pana in prezent si corelati
mai frecvent cu aparitia acestui tip de cancer se numara: statusul
postmenopauza, nuliparitatea (femei care nu au fost insarcinate).

Motivul principal pentru care un astfel de cancer are o mortalitate atat de

mare este faptul ca mult timp evolueaza insidios, nu determina un tablou clinic
agresiv, care sa alerteze pacienta si sa o determine sa se prezinte cat mai
grabnic la medic. Cancerul ovarian se manifesta doar in putine cazuri printr- o
stare generala alterata, prin aparitia modificarilor de tranzit intestinal, aparitia
senzatiei de balonare, a flatulentei. In unele situatii astfel de simptome sunt

1
resimtite pentru o perioada de 6- 12 luni anterior diagnosticarii de certitudine a
cancerului.

Doar in cazuri rare diagnosticul de cancer de ovar este stabilit inca de la

prima prezentare a femeii la doctor. Datorita nespecificitatii simptomelor,
medicul este inclinat mai degraba sa investigheze probleme de tract digestiv
si nu o neoplazie genitala. Investigarea pacientelor trebuie facuta, din acest
motiv, cu foarte mare seriozitate si cat mai complet posibil.

Uneori, pot fi obtinute date foarte importante chiar la examenul fizic

general, examinarea regiunii pelvine evidentiind o masa tumorala in una din
fosele iliace. Aceste mase tumorale vor fi ulterior investigate suplimentar, atat
radiologic cat si ecografic, pentru a se stabili dimensiunile, localizarea si
aspectelul lor. Ulterior masa tumorala va fi biopsiata, examenul
anatomopatologic fiind cel care poate stabili cu precizie diagnosticul de
certitudine. Fragmentul tisular poate fi extras in timpul unei interventii
chirurgicale mai laborioase, in care se inspecteaza intreaga cavitate pelvina in
vederea stabilirii exacte a extensiei cancerului sau prin biopsie percutana
ghidata ecografic.

In cazul pacientelor cu risc crescut pentru cancer ovarian specialistii pot

recomanda efectuarea unei investigatii suplimentare, prin care se determina
existenta sau nu a antigenului neoplazic 125. Desi inca nu s- a stabilit daca o
astfel de testare poate fi inclusa in testele pentru screeningul cancerului
ovarian, el poate avea valoare importanta daca exista si alte semne si
simptome sugestive pentru cancerul ovarian. Totusi, el apare pozitiv si in
endometrioza, in diverse faze ale ciclului menstrual, in fibroza uterina sau in
alte tipuri de cancer.

Cancerul ovarian se prefera a fi rezolvat, daca situatia o permite, prin

interventie chirurgicala. Adesea interventia este radicala si implica excizia
tumorii dar si a celor doua ovare. Daca neoplazia este extinsa, medicul poate
considera necesara si indepartarea tubelor uterine si a uterului. O astfel de
varianta terapeutica trebuie intotdeauna discutata cu pacienta iar chirurgul
trebuie sa aiba consimtamantul acesteia anterior efectuarii procedurii.

2
 Pacientei trebuie sa ii fie explicat in amanunt ce presupune o astfel de
interventie si care va fi prognosticul dar si evolutia ulterioara. Tratamentul
trebuie adaptat si dorintelor de procreere ale pacientei, nu doar situatiei
clinice, daca neoplazia apare la o femeie aflata la varsta reproductiva.
Tratamentul chirurgical este adesea urmat de un tratament de consolidare a
rezultatelor obtinute. Acesta presupune radioterapie sau/si chimioterapie.

Din pacate, in ciuda terapiei, cancerul de ovar are tendinta la recurenta in

foarte multe dintre cazuri. De aceea pacienta va fi nevoita sa se prezinte
regulat la controale pentru a se stabili care este evolutia dupa tratament si
daca exista riscul de reaparitie al cancerului. Daca neoplazia reapare,
tratamentul nu isi mai propune sa vindece afectiunea, ci doar sa amelioreze
calitatea vietii pacientei si sa ii prelungeasca supravietuirea.

Cancerul ovarian ramane o problema foarte importanta de sanatate, cu un

prognostic rezervat, insa diagnosticarea lui nu semnifica decesul pacientei.
Factorii de care depinde supravietuirea sunt foarte numerosi si includ starea
de sanatate a pacientei, existenta altor afectiuni cronice consumptive, stadiul
in care a fost surprins cancerul, eventualele metastaze si evolutia
postratament. Specialistii sunt de parere ca participarea la grupuri de suport
reciproc, organizate de alte femei cu cancer de ovar, care au supravietuit bolii,
poate ajuta pacientelor. Astfel se pot incuraja reciproc, si starea psihica se va
imbunatati.

Cancerul ovarian apare in special la femeile care au trecut in menopauza,

specialistii fiind de parere ca dereglarile hormonale care caracterizeaza
aceasta perioada au un important rol in promovarea carcinogenezei. In cazul
in care in antecedentele familiale exista astfel de afectiuni, sansele de aparitie
a cancerului sunt si ele mult mai crescute comparativ cu populatia generala.
Se pare ca si cancerul de san poate influenta aparitia consecutiva a
cancerului ovarian, aceasta agregare neoplazica fiind observata la din ce in ce
mai multe paciente.

Alti factori de risc importanti, de care specialistii insista sa tinem cont sunt:
- Nuliparitatea;

3
 - Aparitia menarhai la o varsta mai mica de 12 ani si intrarea la menopauza
dupa 50 de ani;
- Imposibilitatea de a ramane insarcinata sau de a duce o sarcina la bun
sfarsit;
- Administrarea de terapie hormonala de substitutie pentru simptome ale
menopauzei.

Cancerul ovarin se poate extinde si metastaza atat pe caile clasice

hematogene si limfatice, cat si prin diseminare peritoneala sau pasaj
transdiafragmatic. Diseminarea intraperitoneala reprezinta una din cele mai
caracteristice cai de extindere a cancerului ovarian. O data ce au rupt capsula
ovarului, celulele sunt preluate de lichidul peritoneal si se pot implanta ulterior
oriunde in interiorul cavitatii abdominale, ducand la aparitia multiplelor
metastaze. Cel mai adesea zonele predilecte de implantare sunt cele aflate pe
traiectul fluxului lichidului peritoneal, acest fluid urmand o anume directie in
cavitate, el necirculand haotic.

Ulterior, indiferent unde au ajuns, celulele vor da nastere unor alte tumori.
In cazurile avansate, cancerul poate infiltra si ganglionii locoregionali.
Metastazele abdominale sunt deosebit de periculoase deoarece pot influenta
foarte mult sansele de vindecare ale pacientei. Simptomele induse de
existenta lor afecteaza si scad semnificativ calitatea vietii si pot fi
raspunzatoare de afectiuni renale, intestinale, hepatice. Datorita faptului ca nu
exista o inchidere etansa intre cavitatea abdominala si cea toracica, riscul ca
un cancer diseminat in peritoneu sa ajunga in torace este foarte crescut.
Exista numeroase orificii prin care celulele neoplazice vehiculate prin fluidul
peritoneal pot sa strabata diafragma si sa contamineze plamanii, mediastinul.

Ovarele pot fi locul initial de aparitie a cancerului insa pot sa fie si locuri in
care metastazeaza alte neoplazii. Cele mai frecvente metastaze cu o astfel de
localizare apartin cancerelor de san, colon, stomac, endometru.
Diagnosticarea rapida a cancerului ovarian este destul de rara, acesta
neoplazie fiind foarte mult timp muta din punct de vedre clinic. Cand
simptomele apar, ele sunt foarte nespecifice. In vederea stabilirii cu exactitate
a diagnosticului, medicul poate alege efectuarea unei interventii exploratorii
numite laparotomie. In cadrul acesteia pot fi recoltate si fragmente tisulare si

4
se pot exciza ganglioni pentru realizarea biopsiilor, pot fi recoltate mostre din
fluidul peritoneal. Prognosticul pe termen lung depinde de stadiul in care a fost
diagnosticat cancerul.

Cauze
In mod clasic, se considera ca malignitatile ovariene au origine in celulele
din seroasa ovarului. Totusi, unii autori sugereaza si alte origini ale acestui
cancer. Cauzele exacte ale cancerului ovarian raman deocamdata insuficient
cunoscute. Desi unele femei au cazuri de cancer ovarian in familie, factorul
genetic nu este constant asociat cu aparitia cancerului ovarian. Se pare ca
doar 10- 20% dintre paciente au un istoric familial pozitiv de cancer de ovar.
Specialistii aproximeaza ca 2 din 100 femei au risc de a dezvolta cancer de
ovar pe durata vietii. Acest risc creste insa la 5 din 100 daca exista istoric
pozitiv (un caz) si la 7 din 100 daca exista mai mult de doua cazuri ca cancer
ovarian in familie. Daca insa pacienta are o ruda de gradul intai cu cancer
ovarian (indiferent ca este vorba de mama, fiica, sora), riscul de aparitie a
cancerului este intre 25- 50%.

Femeile care mostenesc o mutatie genetica in genele BRCA1 si BRCA2 au

un risc mult mai crescut de aparitie a cancerului ovarian si mamar. Pacientele
cu mutatii in gena BRCA1 au un risc de 20- 60% de a face cancer, in timp ce
pacientele cu mutatie pe gena BRCA2 au un risc de 10- 35%. Totusi, trebuie
precizat faptul ca mai putin de 5% din femeile din populatia generala au o
predispozitie ereditara pentru cancerul ovarian.

Pe langa factorii genetici, exista si alti factori care influenteaza riscul de

aparitie a cancerului de ovar, printre care:
- Infertilitatea;
- Nuliparitatea;
- Neutilizarea unei metode contraceptive hormonale.

Factorii reproductivi par a fi importanti, deoarece s-a observat ca femeile

care au avut o sarcina, au un risc de 50% mai scazut de a face cancer de
ovar comparativ cu femeile nulipare (care nu au avut o sarcina). Sarcinile
multiple ofera un rol protector suplimentar. De asemenea, utilizarea
contraceptivelor orale poate sa descreasca semnificativ riscul de aparitie a

5
cancerului de ovar. Influenta acestor factori si importanta lor sustine teoria
conform careia riscul de aparitie a cancerului ovarian este corelat cu ovulatia
si orice stimul care suprima ciclul ovulator pare a avea un rol protector.
Cancerul de ovar apare si in cadrul unui sindrom genetic, numit Lynch II sau
cancerul colorectal nonpolipos ereditar. Astfel de afectiuni au agregare
familiala iar membrii au un risc crescut de aparitie a mai multor neoplazii,
printre care: cancer colorectal, endometrial, gastric, de intestin subtire, de san,
de pancreas si de ovar.

De retinut!
In cazul in care aveti un istoric familial de cancere multiple, in special de
colon si san, ar fi bine sa discutati cu medicul o posibila investigare a profilului
genetic pentru a se stabili daca exista mutatii ale genelor BRCA1 sau 2. In
cazul in care astfel de mutatii sunt prezente, veti putea fi inclusa in programe
de screening pentru diagnosticarea rapida, precoce a unui eventual cancer.
Prognosticul cancerului, chiar si al celui de ovar, este cu atat mai favorabil cu
cat afectiunea este diagnosticata cat mai timpuriu.

Factori de risc
Desi cauzele exacte nu sunt inca stabilite, specialistii au reusit sa identifice
o parte dintre factorii de risc care conduc la aparitia acestei afectiuni. Cei mai
importanti factori de risc ai cancerului de ovar sunt:
- Antecedentele familiale: intre 10- 20% dintre femeile cu cancer ovarian au
o ruda de grad apropiat care a fost diagnosticata cu cancer mamar sau cancer
de ovar. Femeile cu istoric familial pozitiv au un risc mai crescut de a dezvolta
cancer ovarian la varste mai tinere, sub 40 de ani, ceea ce este totusi
neobisnuit pentru epidemiologia acestui tip de cancer (el aparand de obicei la
femeile trecute de 50 de ani). In plus, ereditatea poate si ea sa influenteze
riscul, fiind demonstrat faptul ca mutatiile genelor BRCA 1 si 2 se coreleaza in
mod direct cu un risc mult crescut de aparitie a cancerelor mamare si
ovariene. Femeile cu astfel de mutatii genice au un risc de 16- 60% de a fi
diagnosticate cu cancer ovarian;
- Varsta inaintata: cancerul de ovar apare mai frecvent la femeile trecute de
50 ani, aflate la menopauza;
- Nuliparitatea;

6
 - Debutul precoce al menarhai (sub 12 ani) si instalarea tardiva a
menopauzei. Cu cat femeia are mai multe cicluri menstruale, cu atat si riscul
creste semnificativ;
- Infertilitatea: femeile active sexual, care nu folosesc metode contraceptive
dar care nu raman insarcinate au un risc crescut de a fi diagnosticate cu
cancer de ovar;
- Administrarea terapiei hormonale de substitutie sau a estrogenilor: exista
studii care au demonstrat ca femeile aflate in tratament de substitutie
hormonala au un risc mai crescut de cancer ovarian, insa rezultatele acestea
par a fi contrazise de alte date clinice. Rolul unor astfel de terapii ramane deci
controversat si din acest motiv si specialistii recomanda femeilor care trebuie
sa primeasca hormoni dupa menopauza sa ia dozele minim active si eficiente,
pentru a nu se spori reactiile neplacute ale unui astfel de tratament. Terapia
hormonala ar trebui administrata in doze cat mai scazute si pe perioade cat
mai scurte;
- Sindromul ovarelor polichistice: poate fi un factor de risc prin secretia
crescuta de hormoni androgeni care caracterizeaza aceasta afectiune;
- Antecedente familiale de cancer mamar: antecedentele pot fi un risc
pentru cancerul de ovar, atat daca respectivul cancer a aparut in familie sau
chiar la pacienta respectiva.

In prezent specialistii investigheaza si alti factori care pot influenta negativ

riscul de aparitie al cancerului ovarian, printre acestia aflandu-se:
- Expunerea la azbest;
- Istoric personal de endometrioza si chisturi ovariene;
- Fumatul;
- Dieta alimentara bogata in lactoza.

Preventie
Cancerul ovarian nu poate fi prevenit, insa riscul de aparitie al lui poate fi
redus prin modificarea unor factori si comportamente cu risc. Numeroase
studii au demonstrat faptul ca riscul de aparitie al cancerului ovarian poate fi
redus prin administrarea de pilule contraceptive (continand estrogeni si
progesteron) pentru o perioada de minim 5 ani.

7
 Unul din aceste studii a aratat chiar ca dozele cele mai eficiente in vederea
manifestarii unui astfel de efect sunt dozele mai reduse de hormoni, si ca
efectul protector se mentine chiar si mai multi ani dupa ce femeia a sistat
administrarea contraceptivelor. Riscul poate fi redus astfel chiar si in cazul
femeilor care au antecedente familiale patologice (cazuri de cancer de ovar
sau san). Influentarea prin contraceptive nu pare a fi posibila insa in situatia in
care exista mutatii genice de tipul celor de la nivelul genelor BRCA1 si 2.

O alta modalitate de reducere a riscului de cancer, insa extrema, si uneori

dramatica (daca femeia este la varsta reproductiva si isi doreste sa aiba copii)
este ligatura bilaterala a trompelor uterine. O astfel de metoda nu este
recomandata decat in cazurile periculoase, cand riscurile de cancer sunt
foarte mari si doar daca femeia o considera necesara si nu isi mai doreste
copii. Procedura nu este reversibila, deci o astfel de decizie trebuie luata cu
foarte multa chibzuinta.

Cel putin o sarcina dusa la bun sfarsit poate proteja o femeie de cancerul
de ovar, iar alaptarea bebelusului pare a avea aceleasi efecte protectoare. Un
procent relativ redus din femei au in familie o ruda de gradul I (mama, sora,
fiica) sau de gardul II (matusa sau bunica) diagnosticate cu cancer mamar sau
chiar cu cancer de ovar. Specialistii au analizat astfel de familii si au
concluzionat faptul ca exista o agregare familiala genetica, datorata unei
mutatii in genele BRCA, mutatie care va favoriza in timp aparitia cancerului
ovarian. In astfel de situatii, in vederea cuantificarii cat mai exacte a riscului,
pot fi indicate teste genetice care sa stabileasca daca pacienta are sau nu
respectiva mutatie.

Specialistii recomanda, in general, ca daca femeile au astfel de mutatii

genetice sa accepte, pentru siguranta sanatatii lor, operatia de indepartare a
tubelor uterine, uterului si ovarelor, cat timp acestea sunt inca sanatoase si nu
a aparut cancerul. Aceasta este singura metoda care poate proteja femeia de
un eventual cancer ovarian aparut pe fondul mutatiilor genetice pe care le are
mostenite. Din pacate, femeia nu va mai putea avea copii, insa riscul de
aparitie a unui cancer agresiv precum este cel de ovar este scazut cu peste
95%.

8
 Trebuie precizat insa ca exista o sansa mica (insa exista) ca pacienta sa
faca o neoplazie de ovar chiar daca i se scot ovarele, dupa ce cancerul a
debutat. Chiar daca un astfel de cancer este diagnosticat intr- un stadiu
incipient, si este ulterior tratat chirurgical, exista posibilitatea ca de fapt,
contaminarea neoplazica a altor tesuturi si a peritoneului sa existe, chiar daca
ea nu este vizibila. Celulele canceroase care au metastazat isi vor continua
apoi dezvoltarea, si dupa interventie, la un anumit timp, pacienta poate fi
diagnosticata cu cancer peritoneal.

Dieta sanatoasa si stilul de viata activ si fara comportamente de risc nu va

preveni cancerul in sine, ci va stimula organismul sa lupte impotriva
eventualelor modificari ce apar. Celulele competente ale sistemului imunitar
au capacitatea de a supraveghea si a distruge celulele care incep sa se divida
anarhic, care incep sa isi modifice caracteristicile functionale.

Simptomatologie
Cancerul de ovar este o afectiune cu evolutie lenta, pauci sau chiar
asimptomatic la debut. Acesta este si motivul pentru care ii este permis sa
evolueze, pacienta neprezentandu-se la medic caci simptomele sunt generale
si nespecifice. Abia in stadiile tardive, cand cancerul este deja extins, apar si
acuze mai grave, iar pacienta se prezinta pentru investigarea starii de
sanatate. In general, cancerul ovarian este diagnosticat la aproximativ un an
de la debut. Simptomele care apar in stadiile tardive sunt determinate in
principal de efectul compresiv pe care incepe sa il aibe tumora asupra
structurilor din jur.

Tabloul clinic al cancerului ovarian include:

- Crampe abdominale cu intensitate crescanda;
- Durere lombara sau abdomino-pelvina;
- Hemoragii vaginale anormale, in special dupa menopauza;
- Aparitia unei scurgeri si secretii vaginale mucoase sau
mucosangvinolente;
- Durere in timpul actului sexual (dispareunie);
- Greata, pierderea apetitului, indigestie;
- Senzatie permaneta de balonare, flatulenta care nu se amelioreaza prin
tratamentul la domiciliu;

9
 - Marirea in dimensiuni a abdomenului si chiar palparea unei formatiuni
tumorale la acest nivel;
- Astenie;
- Modificarea tranzitului intestinal, indiferent ca este vorba de constipatie
sau diaree;
- Modificarea frecventei mictiunilor, aparitia mictiunilor imperioase, a
poliuriei;
- Scadere neintentionala in greutate;
- Dispnee;
- Menstre neregulate.

Femeile cu cancer ovarian acuza astfel de simptome o perioada indelungta

inainte ca diagnosticul sa fie stabilit. Factori cheie in diagnosticarea cancerului
ovarian sunt frecventa si numarul acestor simptome. Unele studii au aratat ca
si in stadii incipiente, daca pacienta este vigilenta, astfel de semne si
simptome pot fi prezente. Specialistii insista ca femeile care au astfel de
acuze zilnic, timp de mai multe saptamani la rand, ar trebui sa se adreseze
unui medic, de preferat unui ginecolog.

Consultarea unui specialist

Adesea, cancerul ovarian nu este insotit de simptome cu importanta clinica
decat in stadii avansate. Iar prezenta simptomelor nu este specifica pentru
cancer nici atunci cand acestea apar. O mare parte din ele apar in cadrul altor
afectiuni, fie ale tubului digestiv, fie ale aparatului renal. In cazul in care apar
modificari ale starii generale de sanatate, specialistii recomanda femeilor sa
fie atente in special la crampe abdominale, la durere pelvina fara o cauza
aparent identificabila, la secretii genitale cu caracter mucosangvin, la
balonare, flatulenta si modificari ale tranzitului intestinal. In cazul in care astfel
de simptome apar pe un teren predispozant, sau daca femeia are factori de
risc pentru cancerul ovarian (istoric familial pozitiv, nuliparitate), cel mai indicat
ar fi prezentarea la medic in vederea consultarii si stabilirii cauzei exacte de
aparitie a acestor simptome.

Expectativa vigilenta
Expectativa vigilenta este perioada in care medicul doar observa starea de
sanatate a pacientei si nu intervine terapeutic in mod activ. O astfel de

10
atitudine terapeutica nu semnifica faptul ca starea pacientei este depasita din
orice punct de vedere terapeutic sau ca medicul si- a pierdut speranta si
abandoneaza cazul. In multe situatii, o astfel de atitudine este mult mai
recomandata decat instituirea unui tratament agresiv, care poate ataca foarte
multe organe si sisteme. Expectativa vigilenta nu este insa recomandata in
cazurile avansate de cancer, in cazurile in care boala este agresiva,
simptomele sunt persistente si se agraveaza.

Specialistii recomandati
Specialistii care pot forma echipa ce se ocupa de fiecare pacienta in parte
pot fi:
- Medicul de familie, care are in grija permanenta pacienta;
- Medicul internist;
- Ginecologul.

Tratamentul poate fi recomandat si realizat sub supravegherea:

- Oncologului;
- Ginecologului.

Cazurile de cancer ovarian sunt adesea foarte complicate si avansate, de

aceea, este foarte important ca medicul care preia cazul sa aiba o vasta
experienta in acest domeniu si sa fie la curent cu ghidurile actuale de
tratament. Sansele si prognosticul pacientei sunt cu atat mai bune cu cat ea
se afla in mainile unui specialist experimentat.

Investigatii paraclinice
Nu exista teste de screening pentru cancerul ovarin, cel putin nu
deocamdata si nu unele care sa aiba si rezultate semnificative si sa poata fi
aplicate unui numar crescut de femei. Testele pentru screening trebuie sa fie
nu numai sensibile si specifice pentru afectiunea investigata, dar trebuie sa fie
si sigure, si ieftine. Cancerul ovarian ajunge din acest motiv sa fie descoperit
tardiv, uneori cand mai sunt putine metode terapeutice aplicabile si eficiente.
Cancerul ovarian este de cele mai multe ori confirmat si stadializat dupa
efectuarea si interpretarea biopsiei de ovar. Chiar si in cazul cancerului
ovarian, etapele care preced stablirea diagnosticului sunt similare cu ale altor
boli: anamneza, examen fizic general, investigatii paraclinice specifice.

11
 Anamneza este etapa initala, in cadrul careia medicul afla simptomele
pacientei si amanunte referitoare la acestea si la starea ei generala de
sanatate. Este foarte important de stabilit momentul debutului, evolutia
ulterioara, modificarea lor sau relatia cu alte boli. Deoarece cancerul de ovar
are simptome foarte nespecifice, informatiile din anamneza trebuie sa fie cat
mai complete. Medicul va investiga si antecedentele medicale ale pacientei si
ale rudelor de gradul I si II, mai ales a celor de sex feminin. Prezenta
cancerelor in familie, mai ales daca este vorba de cancer de san, ovar,
endometru, colon sau intestin subtire poate fi foarte sugestiva pentru un
cancer ovarian. Examenul fizic poate fi realizat concomitent cu anamneza sau
dupa ce aceasta este finalizata, in functie de preferinta si timpul avut la
dispozitie de catre medic.

In stadiile incipiente ale bolii semnele fizice pot fi relativ putine, insa in
unele situatii medicul poate descoperi:
- Existenta unor formatiuni tumorale sensibile sau nu la palpare, cu
localizare predilecta in fosele iliace;
- Ascita;
- Pleurezie;
- Obstructie intestinala si tumori abdominale.

Examenul fizic trebuie sa includa si tuseul vaginal, prin care se pot afla
informatii cu privire la sensibilitatea organelor genitale, la consistenta acestor
structuri si se pot palpa diverse mase tumorale. Datele clinice corelate cu
datele obtinute la examenul fizic pot ajuta medicul sa stabileasca un
diagnostic de prezumtie, investigatiile ulterioare pe care le va cere avand rolul
de a stabili diagnosticul de certitudine. Cancerul ovarian trebuie diferentiat de
alte afectiuni cu semne si simptome similare, cum ar fi: chisturi ovariene,
ascita hepatica, sindromul de intestin iritabil, tumori ale tubului digestiv distal,
cancer pancreatic.

Investigatiile de specialitate includ:

- Hemograma: pacienta poate avea anemie cronica (stare caracteristica
afectiunilor cronice consumptive, cum este cancerul);

12
 - Investigarea tabloului biochimic: in vederea stabilirii functiei hepatice si
renale. O astfel de investigatie este utila atat pentru realizarea profilului
general al pacientei cat si pentru aprecierea tipului de terapie care poate fi
suportat mai usor de organism;
- Determinarea nivelului gonadotropinei corionice umane (hCG): sunt utile
in vederea excluderii unei sarcini normale sau unei sarcini ectopice;
- Determinarea nivelului de antigen CA 125: acesta masoara concentratia
unei proteine de la suprafata celulelor neoplazice ovariene. Trebuie precizat
faptul ca antigenul CA 125 poate sa apara in limite normale la peste 50% din
femeile care au cancer ovarian, deci daca acesta nu are un nivel crescut
peste normal nu infirma cancerul de ovar.

Investigatiile imagistice pot include:

- Ecografii abdomino-pelvine;
- Ecografii transvaginale;
- Radiografii toracice: se efectueaza de rutina;
- Tomografii computerizate: mai ales ale regiunii pelvine. CT- urile toracice
sunt doar rar recomandate.

Investigatii suplimentare sunt recomandate in cazul pacientilor cu semne si

simptome sugestive pentru o afectare digestiva.
In astfel de situatii se pot realiza:
- Endoscopii, colonoscopii, rectosigmoidoscopii;
- Radiografii cu substanta de contrast.

Biopsia percutana cu ac fin este una din cele mai utile proceduri prin care
se poate stabili cu certitudine diagnosticul de cancer de ovar. Ea nu este insa
recomandata a se efectua de rutina. In urma analizei fragmentelor tisulare sau
a celularitatii lichidului de ascita, specialistii au stabilit ca cele mai frecvente
tumori sunt cancerele de origine epiteliala (90%), tumorile cu potential malign
scazut sau tumorile ovariene borderline, tumorile cu celule germinale,
carcinoamele peritoneale primare.

Detectarea din timp a cancerului de ovar

Pana in prezent nu exista o metoda de screening care poate fi
recomandata tuturor pacientelor. Nu exista dovezi clinice care sa sustina

13
necesita efectuarii ecografiilor transvaginale regulate si nici a testarilor
imunologice pentru antigenul CA 125. Specialistii sunt insa de parere ca
pacientele cu antecedente familiale de cancer de san sau ovar ar trebui
evaluate periodic si in plus ar trebuie sa li se faca si profilul genetic pentru
stabilirea existentei sau nu a mutatiei genelor BRCA 1 si 2.

In cazul in care femeile au mostenit astfel de mutatii, specialistii

recomanda, ca de la varsta de 35 de ani, acestora sa li se efectueze
ultrasonografii si a testarii pentru CA 125 anual. Recomandarea se adreseaza
tuturor femeilor care nu au suferit o indepartare chirurgicala a ovarelor
(procedura recomandata in astfel de situatii). Daca este vorba de o mutatie
exclusiv pe gena BRCA 1, astfel de investigatii ar trebui incepute inca de la
varsta de 25 de ani, pentru ca orice modificare sa poata fi detectata din timp.

Stadializarea cancerului de ovar

Stadializarea cancerului de ovar este foarte importanta deoarece in functie
de aceasta se poate stabili prognosticul pacientei si tratamentul viitor.
Stadiul I reprezinta cancer limitat la ovare. Acest stadiu are la randul sau
mai multe etape, in functie de afectarea particulara a ovarelor, astfel:
- Stadiul Ia: cancerul este limitat la un ovar, nu exista ascita si tumora nu
este vizibila la exteriorul ovarului, capsula acestuia fiind intacta;
- Stadiul Ib: cancerul este extins la ambele ovare, nu exista ascita, tumora
nu este vizibila, la exterior, iar capsula este in continuare intacta;
- Stadiul Ic: tumora poate fi localizata la unul sau la ambele ovare, insa
este deja vizibila la suprafata lor, capsula si- a pierdut integritatea, a aparut
ascita cu celule neoplazice.
Stadiul II descrie cancerul localizat la unul sau ambele ovare, dar care are
si extensie pelvina. La randul sau, si acest stadiu contine:
- Stadiul IIa: cancerul are extensie si/sau metastaze in uter sau tubele
uterine;
- Stadiul IIb: extensia neoplaziei este spre tesutul pelvin;
- Stadiul IIc: tumori aflate in stadii IIa sau IIb, dar la care se adauga
extinderea in exteriorul ovarului, ruperea capsulei ovariene, ascita cu celule
maligne.

14
 Stadiul III descrie tumora care se localizeaza la ambele ovare, cu extindere
in pelvis, in ganglionii limfatici pelvini, cu metastaze hepatice superficiale. In
functie de afectarea limfatica, exista stadiile:
- Stadiul IIIa: tumora este limitata la pelvis, fara afectarea ganglionilor
limfatici;
- Stadiul IIIb: neoplazia este extinsa in afara pelvisului, nu exista diseminari
mai mari de 2 cm in diametru;
- Stadiul IIIc: diseminarile depasesc 2 cm in diametru si exista afectare de
ganglioni limfatici.
Stadiul IV semnifica deja existenta metastazelor la distanta, a revarsatelor
pleurale cu celule neoplazice si a metastazelor hepatice.

Intrebari despre cancerul ovarian

Cele mai frecvente intrebari pe care femeile le au in legatura cu cancerul

de ovar, si la care medicii pot oferi un raspuns care sa le ajute sa isi creeze o
idee generala despre situatia in care se afla sunt:
1. Cat de extins este cancerul in momentul diagnosticarii?
2. Trebuie sa fie scoase ambele ovare? Vor aparea apoi simptome
(bufeuri, tulburari de dispozitie)?
3. Cancerul poate fi scos in totalitate? Exista garantii pentru asa ceva?
4. Care este tratamentul chimiostatic recomandat? In ce consta combinatia
aleasa? Care sunt riscurile si beneficiile acestuia? Exista si alte alternative?
5. Care este rata supravietuirii dupa chimioterapie?
6. Exista masuri terapeutice care pot minimaliza efectele secundare ale
chimiostaticelor?
7. Va mai fi nevoie de interventii chirurgicale suplimentare?
8. Ar trebui sa fiu testata pentru mutatii ale genei BRCA? Ce se va face
daca testul iese pozitiv si daca riscul de cancer ovarian este, deci, real?
9. Care sunt semnele si simptomele de alarma, care pot avertiza ca
neoplazia a reaparut?
10. Cat de des vor fi programate controalele ulterioare?

Tratament
Optiunile terapeutice, dar si prognosticul in cazul pacientelor diagnosticate
cu cancer ovarian depind de stadiul evolutiv in care s-a descoperit cancerul.

15
Alti factori importanti care trebuie luati in considerare includ: varsta, starea
reproductiva, dorinta de a avea copii, fertilitatea, starea generala de sanatate,
factori de risc si comportamente periculoase pentru sanatate, eventuale boli si
afectiuni cronice.

In prezent, optiunile terapeutice includ chirurgia, chimioterapia si eventual

radioterapia. De asemenea, tratamentul psihologic, suportiv si paleativ sunt si
ele importante, tinand cont de faptul ca anumite cazuri nu pot fi tratate curativ,
cancerul fiind deja foarte extins inca de la diagnostic. Procedurile chirurgicale
se realizeaza atat in scop curativ cat si pentru a stabili extinderea cancerului si
pentru a se determina tipul histopatologic special. In cadrul procedurilor
chirurgicale se pot recolta fragmente de tesut pentru biopsie, care vor fi
ulterior analizate de catre un medic anatomopatolog in vederea stabilirii
particularitatilor histologice.

Biopsia este una din cele mai corecte si importante proceduri prin care se
stabileste diagnosticul de certitudine. In anumite situatii se pot realiza analize
histologice foarte rapide, cat timp pacientul se afla inca pe masa de operatie,
pentru a se stabili cat de mult trebuie rezecat din anumite tesuturi, pana unde
s- a extins cancerul si care este limita oncologica de siguranta. Chimioterapia
este de obicei o procedura adjuvanta in cancerul de ovar, se realizeaza dupa
ce procedurile chirurgicale au incheiat prima etapa a tratamentului, anume
indepartarea fizica a neoplaziei.

Prin chimioterapie se doreste distrugerea celulelor neoplazice care s- au

extins in organism, aceasta terapie avand caracter sistemic. Studii recente au
demonstrat faptul ca prin combinarea chimioterapiei cu chirurgia, sansele de
supravietuire ale pacientului sunt semnificativ crescute, in special daca inca
de la inceput cancerul a fost descoperit intr-un stadiu precoce. Chimioterapia
este un tratament eficient in orice stadiu al cancerului, mai ales atunci cand
interventia chirurgicala este depasita si cancerul s-a extins foarte mult in
organism.

Tratamentul initial
In cadrul tratamentului initial se recomanda interventia chirurgicala, in
vederea inlaturarii cancerului vizibil macroscopic. Tipul particular al interventiei

16
depinde de stadiul cancerului, dar si de dorintele de reproducere ale femeii
diagnosticate cu o astfel de afectiune (daca aceasta doreste sa mai aibe copii
dupa interventie sau nu).

In cazul cancerelor diagnosticate in stadiul I, si daca pacienta doreste sa

aiba copii dupa interventie, optiunile includ:
- Excizia ovarului afectat si a tubei uterine respective;
- Biopsierea ovarului contralateral;
- Excizia omentului mare (tesutul gras intraabdominal care este atasat de
unele organe si care vine ca un sort peste organele abdomino-pelvine);
- Excizia ganglionilor limfatici din pelvis precum si a celor paraaortici;
- Recoltarea de fragmente bioptice din alte tesuturi vecine dar si a unei
cantitati de lichid peritoneal pentru a se determina daca exista insamantare
neoplazica.

Uterul, ovarul si tuba uterina contralaterale vor fi lasate, daca sunt

sanatoase, astfel incat pacienta sa poata avea copii.

In cazul cancerelor diagnosticate in stadiu mai avansat, stadiile II - IV, sau

in cazul cancerelor din stadiul I la pacientele care nu mai doresc copii,
optiunile terapeutice includ:
- Histerectomia (indepartarea chirurgicala a uterului) si salpingo-
ovarectomie (indepartarea tubelor uterine si a ovarelor);
- Colectarea de lichid peritoneal pentru investigare microscopica;
- Indepartarea ganglionilor limfatici pelvini si paraaortici (disectie
ganglionara);
- Excizia tesutului gras (omentului);
- Excizia a cat mai mult tesut afectat, in functie de posibilitati si de
extinderea cancerului;
- Biopsia oricarui tip de tesut care poate fi afectat prin cancer.

Datorita faptului ca sunt indepartate toate organele reproductive, pacienta

nu va mai putea avea copii dupa aceasta interventie, deci trebuie sa se
analizeze cu foarte mare atentie care sunt avantajele si dezavantajele acestei
proceduri. Interventia are caracter permanent, iar rezultatele ei sunt
ireversibile. Chimioterapia este o procedura recomandata ca masura

17
adjuvanta, dupa tratamentul chirurgical. Prin chimioterapie se pot consolida
efectele obtinute prin chirurgie. Ea este indicata tuturor femeilor, indiferent de
stadiu, atat ca masura adjuvanta, cat si ca tratament singular, individual, sau
combinata radioterapiei.
Tratamentul chimioterapic standard include administrarea a 6 cicluri de
paclitaxel, carboplatina sau cisplatina. Fiecare ciclu de chimioterapie este
programat la o distanta de 3 - 4 saptamani unul de celelat, astfel incat sa i se
permita maduvei (si intregului organism, de altfel), sa isi revina. Datorita
acestei spatieri, exista posibilitatea ca intregul program de chimioterapie sa
dureze 4 - 6 luni. In prezent exista studii care si-au propus sa investigheze
daca prin administrarea de chimiostatice direct in cavitatea peritoneala
(chimioterapie intraperitoneala) se pot obtine rezultate superioare administrarii
clasice, intravenoasa sau chiar orala.

Un studiu dat publicitatii relativ recent a comparat rezultatele terapeutice

ale chimiostaticelor pe un grup de paciente diagnosticate cu cancer ovarian
stadiul III si care deja au fost tratate chirurgical. Acest grup a fost divizat,
astfel incat unor paciente li s-a administrat paclitaxel intravenos si apoi
cisplatina tot intravenos, iar altora li s-a administrat paclitaxel intravenos si
ulterior paclitaxel si cisplatina pe cale intraperitoneala. Rezultatele au surprins,
prin faptul ca reactiile adverse au fost mai pronuntate in cazul grupului care a
primit cisplatina si paclitaxel pe cale intraperitoneala, insa si supravietuirea lor
a fost mai lunga, comparativ cu grupul care a primit doar tratamentul
intravenos.

Datorita faptului ca tratamentul de specialitate pentru cancerul de ovar

poate fi destul de agresiv si disconfortant, medicii recomanda pacientelor si o
serie de masuri terapeutice pe care le pot lua la domiciliu. Acestea isi propun
sa amelioreze greata, varsaturile, starea de rau general, astenia, caderea
parului sau tulburarile de somn. In cazul in care vor fi indepartate ambele
ovare, cel mai probabil vor aprea probleme ale ciclului menstrual, daca femeia
se afla in perioada fertila. De aceea, tratamentul hormonal recomandat trebuie
administrat in vederea reducerii unor astfel de simptome, iar pacienta poate
lua si masuri la domiciliu pentru ameliorarea tulburarilor menstruale.

18
 Impactul emotional al unui cancer, indiferent de tipul acestuia, este
intotdeauna unul major. Sentimele cele mai des descrise sunt cele de negare,
de revolta si in final de acceptare. Nu exista un mod “potrivit” de
comportament in fata cancerului sau a prognosticului acestui, nici un specialist
nu poate recomanda o anumita conduita pacientelor. Exista insa anumite
modalitati prin care un astfel de diagnostic poate fi mai usor de suportat,
exista grupuri de suport pentru paciente, grupuri in care isi pot impartasi
experienta cu alte femei aflate in aceeasi situatie. Este foare importat ca si
familia sa fie langa ele, prietenii si cei dragi putand ajuta pacientele sa treaca
mai usor peste aceasta perioada.

In cazul in care stresul emotional si povara acestui diagnostic interfera cu

capacitatea pacientei de a-si desfasura activitatile zilnice, afecteaza
randamentul la locul de munca dar si relatia cu cei din jur, cel mai bine ar fi ca
pacienta sa discute cu un psiholog. Apelarea la ajutorul unui astfel de
specialist nu trebuie privita ca un semn de slabiciune si nici nu inseamna ca
pacienta este depasita de povara bolii, ci arata dorinta de a face fata acestei
afetiuni, din toate punctele de vedere.

19