Sunteți pe pagina 1din 5

CANCERUL DE COLON

DEFINITIE : Cancerul de colon este un tip de cancer al cărui punct de


plecare este la nivelul colonului, un segment important al tractului
digestiv.
În mod general, cancerul colonic afectează adulții de vârstă mai
înaintată, deși boala poate surveni la orice vârstă. Inițial, boala se
manifestă ca un polip mic, necanceros (benign) pe peretele interior al
colonului. În timp, o parte dintre acești polipi devin cancere de colon.
Cancerul colonic poate avea denumirea de cancer colorectal, termen ce
include practic un cancer al colonului și al rectului care, de altfel, are ca
punct de plecare rectul.
CAUZE : Pentru majoritatea cancerelor de colon, nu se poate preciza o
etiologie exactă.
La baza dezvoltării cancerulului de colon stau mutațiile ADN care au loc
la nivelul celulelor din peretele colonului, iar ca efect celulele vor avea
un comportament anormal și se vor multiplica necontrolat.
Celulele sănătoase se divid după un tipar prestabilit pentru a menține
echilibrul regenerării celulare și buna funcționare a organismului.
Atunci când ADN-ul unei celule este afectat de o mutație, acea celulă
începe să se multiplice necontrolat chiar dacă în acea populație celulară
nu mai este nevoie de noi celule. Se ajunge astfel la un dezechilibru
între celulele noi formate și cele care își finalizează ciclul de viață. Pe
măsură ce aceste celule modificate genetic se acumulează, se dezvoltă
formațiunea tumorală.
Cu timpul, creșterea numărului de celule canceroase va avea o
amploare suficient de mare încât să ducă la distrugerea țesutului
sănătos de vecinătate prin invazie. De asemenea, celulele canceroase
pot migra pe calea torentului sanguin către alte regiuni ale corpului,
unde pot duce la formarea de metastaze.
FACTORI DE RISC :
Vârsta înaintată – cancerul colonic poate fi diagnosticat la orice vârstă,
însă majoritatea pacienților cu acest diagnostic au peste 50 de ani. Un
aspect interesant și demn de luat în considerare este faptul că, în
clinică, s-a observat o rată de incidență a acestui tip de cancer în
creștere la persoanele cu vârstă mai mică de 50 de ani, fenomen pentru
care medicii încă nu au găsit o explicație științifică;
Apartenența unei anumite rase – rasa afro-americană este expusă unei
rate de incidență mai mari de a dezvolta acest tip de cancer;
Antecedente de cancer colorectal sau polipi – pacienții cu istoric
de polipi colonici sau cancere colonice au un risc mai mare de a
dezvolta o tumoră de acest tip;
Boli inflamatorii intestinale – Boala Crohn și colita ulcerativă sunt
afecțiuni inflamatorii care predispun pacientul la dezvoltarea unui
cancer de colon;
Sindroame ereditare care expun pacienții dezvoltării cancerului de
colon – un procent mic din cancerele de colon pot fi asociate cu
sindroame genetice familiale ( polipoză adenomatoasă familială,
sindrom Lynch/cancer colorectal nonpolipozic ereditar);
Istoric familial de cancer colonic – prezența bolii la una dintre rudele de
gradul I predispune pacientul la un risc mai mare de a dezvolta această
boală;
Regim alimentar bogat în grăsimi și sărac în fibre – există studii care
asociază cancerul colorectal cu dietele bogate în carne roșie și carne
procesată;
Stil de viață sedentar – pacienții care nu au activitate fizică susținută au
un risc crescut de a dezvolta acest tip de cancer;
Diabetul zaharat – pacienții care au diabet zaharat sau rezistență la
insulină au un risc crescut de a dezvolta acest tip de cancer;
Obezitatea – persoanele obeze prezintă un risc crescut de a dezvolta
cancer de colon și un risc crescut de deces prin această boală prin
comparație cu pacienții cu greutate normală;
Fumatul – persoanele fumătoare au un risc crescut de a dezvolta acest
tip de cancer;
Consumul de alcool – ingestia de cantități mari de alcool predispune la
un risc mai mare de a dezvolta acest tip de cancer;
Radioterapia – această metodă de tratament aplicată la nivel
abdominal pentru a trata alte cancere poate predispune la dezvoltarea
unui cancer colonic.
SIMPTOME : Manifestările cancerului colonic pot cuprinde:

Tulburări ale tranzitului intestinal, prezența constipației și a diareii sau


modificări în consistența scaunului;
Hematochezie (prezența sângelui în scaun datorată sângerărilor de la
nivelul rectului sau altui segment digestiv situat în amonte);
Disconfort abdominal resimțit de pacient ca și crampă, balonare sau
durere;
Senzație de defecație incompletă;
Oboseală sau slăbiciune;
Scădere ponderală involuntară.
O mare parte a pacienților nu manifestă simptome în stadiile incipiente
ale bolii. Când simptomele apar, ele depind de dimensiunile tumorii și
de localizarea acesteia de-a lungul colonului.
PREVENTIE : Apariția cancerului colonic poate fi prevenit urmând câteva
măsuri cu privire la stilul de viață:
Dietă bogată în fructe, legume și cereale integrale;
Consum moderat sau ocazional de alcool;
Renunțarea la fumat;
Efectuarea exercițiilor fizice în majoritatea zilelor săptămânii;
Menținerea unei greutăți corporale optime.
DIAGNOSTICUL : poate fi stabilit în cadrul efectuării screening-ului
pentru cancer colonic la pacienți sănătoși, asimptomatici sau cu
simptome ușoare. Identificarea cancerului în stadii incipiente oferă cele
mai multe șanse de vindecare a cancerului. Prin efectuarea screening-
ului, se ajunge la scăderea ratei de deces prin cancerul colonic.
TRATAMENT : În funcție de particularitățile cazului, prezența altor
afecțiuni preexistente, localizarea cancerului de-a lungul colonului și
stadiul bolii, se decide împreună cu medicul curant abordarea
terapeutică optimă.

Tratamentul cancerului de colon presupune, de regulă, intervenția


chirurgicală prin care se îndepărtează formațiunea tumorală, urmată
sau nu de radioterapie/chimioterapie, după caz.
TRATAMENT CHIRURGICAL : Tratamentul chirurgical pentru cancerul
colonic în stadiu incipient presupune metode minim invazive de
îndepărtare a cancerului: polipectomie (în cadrul colonoscopiei),
rezecție endoscopică a mucoasei (presupune rezecția polipului și a
regiunii de inserție pe mucoasa colonică), chirurgie minim invazivă
(rezecție laparoscopică a formațiunilor tumorale care nu pot fi rezecate
în cadrul colonoscopiei).
Tratamentul chirurgical pentru cancerul colonic avansat poate avea mai
multe abordări: colectomie parțială, colectomie extinsă cu montare de
colostomă, rezecție ganglionară.
Tratamentul chirurgical poate avea, de asemenea, și un rol de rezolvare
a unei complicații sau afecțiune severă provocată de prezența tumorii
(blocaj, ocluzie intestinală, durere severă, sângerare masivă).
În cazurile în care cancerul colonic este extins la nivel hepatic și
pulmonar, iar starea de sănătate generală a pacientului este bună,
poate fi recomandată chirurgia sau alte tratamente țintite pentru a
îndepărta formațiunea tumorală. Chimioterapia poate fi utilizată atât
înainte, cât și după procedura de îndepărtare a tumorii. Această
abordare terapeutică mărește șansele de vindecare pe termen lung al
cancerului.

S-ar putea să vă placă și