Învăţământul Artistic — Dimensiuni culturale 19 aprilie 2019

GROTESCUL CA FORMĂ A COMICULUI ÎN

DRAMATURGIA SCRIITORILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

CONSTANTIN ŞCHIOPU,
doctor habilitat în pedagogie, profesor universitar interimar,
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

Categorie estetică de prim rang, aparţinând unei viziuni moderne, vizionare, grotescul poate fi
regăsit în diferite epoci şi manifestări, cel mai vechi fiind grotescul popular/de extracţie folclorică (el
apare oribil, monstruos, burlesc în basme, mituri, legende, farse, snoave etc.). Cea de-a doua manifes-
tare a grotescului vizează figurile/personajele, situaţiile/atmosfera, limbajul. Cât priveşte f/personajele,
situaţiile groteşti, acestea sunt întâlnite din abundenţă în universul popular. La rândul lui, grotescul
de limbaj aparţine operelor culte, în special, de factură avangardistă ori teatrului absurd. Atunci când
urâtul devine hidos, înspăimântător, fără să mai stârnească mila şi simpatia, apare/se face simţit gro-
tescul.

26
Învăţământul Artistic — Dimensiuni culturale 19 aprilie 2019

Dramaturgia din R. Moldova, în special, cea de la sf. sec XX — înc. sec. XXI, se remarcă destul de
mult prin tendinţa scriitorilor de a construi un univers cu făpturi de mucava, cu oameni de paie, mă-
runţi, amărâţi, haotici („Oameni de paie” de Nicolae Esinencu), neputincioşi, rataţi, zăpăciţi, inconşti-
enţi („Realitatea violetă” de Nicolae Negru), săriţi de pe fix şi dominaţi de ideea sinuciderii („Doamna
din Satul-florilor-ce-mor” de Irina Nechit), cu conştiinţa dedublată şi refulată („Revine Marea Sarma-
ţiană şi ne întoarcem în Carpaţi” de N. Negru), cu identitatea pierdută/dezumanizaţi („În container”
de C. Cheianu) şi/sau căzuţi în derizoriu („Hronicul găinarilor” de Aureliu Busuioc).
Piesele acestor dramaturgi denotă un absurd comico-tragic marcat de grotesc, acesta din urmă, în
unele cazuri, luând forma caricaturii morale. Legătura cu estetica grotescului, în cazul pieselor moldo-
veneşti la care am făcut referinţă (şi nu numai!), se realizează tocmai prin aceste apariţii hibride, mon-
struoase, agresive, ce stârnesc, mai întâi un şoc repulsiv şi apoi ilaritate din cauza comportamentului
extravagant şi acţiunilor. Relaţia cu sfera omenescului (gesturi, comportamente) este destul de ştearsă.
Falsificându-şi, pierzându-şi ori ascunzându-şi identitatea, personajele devin obiectul sarcasmului dez-
lănţuit, manifestat şi printr-un grotesc de limbaj. Autorii sunt puşi în situaţia de a lucra cu îmbinări de
elemente eterogene, cu dihotomii absurde, combinaţii oximoronice care induc perplexitatea raţiunii.
Cuvinte-cheie: dramaturgie, grotesc, absurd, comico-tragic, personaj

27